BusinessMagazin

Blog

  • Epoca intreruperilor

    Imi place sa am o multime de contacte, e-mail, telefon mobil si o conexiune rapida, dar gasesc coplesitoare aceasta epoca a intreruperilor. Eram mult mai destept cand puteam face doar un singur lucru deodata. Stiu ca nu sunt singurul.

     

    Am ajuns pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, intr-una din serile trecute, si am fost intampinat de un sofer trimis de un prieten francez. Soferul tinea in mana un semn cu numele meu pe el, dar in timp ce ma apropiam am observat ca purta o foarte agitata conversatie cu sine insusi. Cand am ajuns aproape de el, mi-am dat seama ca avea un dispozitiv Bluetooth la telefonul mobil si ca era adancit in conversatie. Am aratat spre mine ca fiind persoana pe care el trebuia s-o intalneasca, iar el a dat din cap si a continuat sa vorbeasca cu cine o fi fost la celalalt capat al firului. Cand a ajuns si bagajul meu, l-am apucat de maner; soferul a aratat spre iesire si eu l-am urmat, in timp ce el continua sa vorbeasca la telefon. Cand am intrat in masina, l-am intrebat daca stie unde e hotelul meu, iar el a raspuns ca „nu“. I-am aratat adresa – dupa care s-a intors la convorbirea telefonica. Dupa ce masina s-a pus in miscare, am vazut ca rula un film pe ecranul consolei – pe display-ul plat pe care de obicei se prezinta sistemul de navigatie GPS. Am observat asta pentru ca intre vorbitul lui la telefon si film abia ma puteam concentra. Eu, din nefericire, eram pe scaunul din spate, incercand sa termin un articol la laptop. Cand am scris tot ce am putut, mi-am scos iPod-ul si am ascultat un album Stevie Nicks, in vreme ce el a continuat sa vorbe-asca, sa conduca si sa se uite la film. Dupa ce am ajuns la hotel, am reflectat asupra calatoriei: eu si soferul fusesem impreuna timp de o ora si ambii facuseram sase lucruri diferite: el a condus, a vorbit la telefon si s-a uitat la film, eu am calatorit, am lucrat la laptop si am ascultat muzica la iPod. Un singur lucru n-am facut niciunul: sa vorbim unul cu celalalt.

     

    Pacat. El probabil ca ar fi avut multe sa-mi spuna. Cand i-am spus asta prietenului meu Alain Franchon, editor la Le Monde, a avut o sclipire: „Cred ca era corespondentilor externi care citeaza soferi de taxi s-a terminat. Soferul de taxi e acum prea ocupat ca sa-ti mai furnizeze si un citat“.

     

    Alain are dreptate. Stiti vechea poveste „dupa cum mi-a spus soferul meu de taxi din Paris despre alegerile din Franta…“. Ei, puteti sa va luati gandul ca o sa mai cititi articole care sa inceapa asa. Soferul meu era prea ocupat ca sa salute, nicidecum sa-si mai dea cu parerea despre politica.

     

    Va spun toate astea pentru ca ilustreaza ceva ce am simtit din ce in ce mai des in ultima vreme – ca tehnologia ne desparte mai mult decat ne uneste. Da, tehnologia poate face ca cel de departe sa fie perceput ca fiind aproape. Dar poate face si ca cel apropiat sa fie perceput drept foarte indepartat. Dupa cate mi-am dat seama, soferul meu vorbea cu parintii. Ce frumos! Dar asta a insemnat ca noi doi sa nu vorbim deloc. Si stateam la jumatate de metru unul de celalalt.

     

    Cand i-am spus asta – doi oameni care fac sase lucruri, alocand doar o mica parte din atentie pentru celalalt -, Lindei Stone, specialistul care a etichetat odinioara boala epocii internetului drept „atentie partiala continua“, ea a remarcat: „Suntem atat de accesibili, suntem inaccesibili. Nu putem sa gasim butonul de oprire al aparatelor noastre … Vrem sa umblam cu un iPod atat ca sa ne ascultam propriile preferinte muzicale cat si ca sa ne protejam in fata restului lumii si de zgomotul ei. Suntem oriunde; numai acolo unde suntem fizic nu suntem“.

     

    Cu o luna in urma eram in San Francisco si ma plimbam. Stateam la o intersectie as-teptand sa traversez, cand un barbat care facea jogging – avea si un iPod – a ajuns langa mine. De indata ce s-a facut verde, a sprintat pe trecere. Dar o femeie care era la volan – si care trecuse pe galben – aproape ca ar fi intrat in el, daca n-ar fi reusit sa puna frana. Femeia tinea un telefon mobil la urechea dreapta si conducea cu mana stanga. M-am gandit ca tocmai am fost martorul primei stiri locale postmoderne si mi-am inchipuit inceputul in minte: „O femeie care conducea in timp ce vorbea la telefonul mobil a dat peste un barbat care facea jogging traversand strada in timp ce asculta la iPod. Amanunte in pagina 6“. Hei, imi place sa am o multime de contacte si o conexiune rapida, dar intr-o epoca in care atatia dintre oamenii pe care ii stii – si mai multi dintre cei pe care nu ii stii – te pot contacta prin e-mail sau la telefon, gasesc coplesitoare aceasta epoca a intreruperilor. Eram mult mai destept cand puteam face doar un singur lucru deodata. Stiu ca nu sunt singurul. Cu cateva saptamani in urma incercam sa-l gasesc pe prietenul meu Yaron Ezrahi din Ierusalim. L-am tot sunat pe telefonul mobil si n-am primit nici un raspuns. In cele din urma l-am sunat acasa. „Yaron, ce s-a intamplat cu telefonul tau mobil?“, l-am intrebat. „Mi-a fost furat in urma cu cateva luni“, a raspuns el, adaugand ca s-a decis sa nu-l inlocuiasca pentru ca suna tot timpul si nu-l lasa sa se concentreze la ce avea de facut. „De atunci, primul lucru pe care il fac in fiecare dimineata este sa-i multumesc hotului si sa-i doresc sa aiba o viata lunga.“

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 22 noiembrie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea Si adaptarea de Mihai Mitrica

  • O idee buna?

    Blogurile finantate prin publicitate nu sunt o noutate. Insa, exact ca si in mass-media traditionale, cand mesajul publicitar nu este explicit diferentiat de continut, lucrurile nu sunt in regula.

     

    Intrebat fiind de un reporter ce crede despre civilizatia occidentala, se spune ca Gandhi ar fi raspuns „I think it would be a good idea“ (cred ca ar fi o idee buna). Nu e greu de dedus din raspuns atat contextul politic al vremii cat si un mic paradox: gluma fina, prin ricoseu, este de fapt tipic englezeasca, deci occidentala. Cert este ca replica a ramas celebra si cu siguranta ca doar cu putina vreme in urma as fi fost tentat s-o citez ca raspuns la o intrebare de genul „ce crezi despre posibilitatea de a fi platit pentru articolele publicate intr-un blog?“.

     

    Intre timp, aceasta posibilitate a devenit o certitudine. E adevarat, doar pentru o minoritate din elita blogosferei, dar este de notorietate faptul ca, prin audienta uneori semnificativa pe care reusesc s-o inregistreze, unele bloguri au devenit surse de venit. Exista mai multe posibilitati de a „monetiza“ aceasta audienta. Pe de-o parte, exista sansa afilierii la o publicatie influenta, bloggerul devenind astfel un fel de jurnalist independent, eventual remunerat pentru contributiile sale. Celelalte doua cai sunt legate de publicitate: fie obtinerea unor sponsorizari (care, desigur, vor fi marcate explicit in paginile blogului), fie publicitatea directa, prin bannere sau „anunturi“. Se poate pune problema eventualei influente pe care banii castigati o pot avea asupra articolelor postate si, prin extensie, asupra atitudinii si ideilor exprimate. Este foarte probabil ca un blogger isi va menaja sponsorul in articolele postate, insa, pe de alta parte, audienta blogurilor cauta de fapt tocmai „prospetimea“ comentariilor, sinceritatea pe care publicistica personala o promite – dar, bineinteles, nu o garanteaza. Daca vizitatorii blogului vor sesiza o atitudine partinitoare este foarte probabil ca vor reactiona si apoi se vor indeparta. Acesta este motivul pentru care sistemele de publicitate contextuala sunt calea cea mai neutra: nu pot sa stiu niciodata ce anunturi va plasa Google sau Yahoo! in paginile mele, deci nu am nici o obligatie fata de advertiseri.

     

    Era oarecum de asteptat ca popularitatea in crestere a blogurilor sa nasca si alte formule de a genera venituri. Cum varianta accesului platit este sortita esecului – asa cum experienta presei traditionale transpusa in internet a demonstrat -, ramanea doar varianta „comercializari“ prin forme mai directe de publicitate – pentru ca, daca-i dam crezare lui Chomsky, acesta este businessul presei: sa vanda o audienta unor furnizori de mesaj (de regula publicitar, uneori politic). Varianta care este experimentata acum se numeste „pay per post“ si functioneaza exact asa cum sugereaza denumirea: bloggerul este platit pentru fiecare articol postat. Ar fi prea frumos sa fie doar atat si sa nu existe niste „mici inconveniente“. Situl cel mai vizibil in acest domeniu nou este chiar PayPerPost.com, iar afacerea este definita ca un loc de intalnire intre cei care au nevoie de expunere (pentru o companie, un sit web, anumite produse etc.) si bloggerii care sunt dispusi sa scrie despre asta. Advertiserul anunta retelei de bloguri afiliate o serie de „oportunitati“ – adica ce anume vrea sa promoveze si cat plateste pe un articol -, iar de aici incolo mesajul publicitar este creat de bloggeri, prin articolele pe care le posteaza. Ideea principala este ca astfel mesajul este „difuzat“ in blogosfera (prin numeroasele metode de interconectare si agregare), este indexat de motoarele de cautare, poate genera curente de opinie si toate celelalte avantaje potentiale pe care o expunere mai buna le poate aduce. Doua noi situri aparute de curand – ReviewMe si CreamAid – functioneaza pe acelasi principiu.

     

    Controversa privind aceasta modalitate a aprins blogosfera si a ajuns si in presa generala. Care-i de fapt problema? Daca, de exemplu, mie imi place iMac (chiar imi place) si scriu in blogul meu un articol elogios – pentru care sunt platit de Apple -, sunt cat se poate de sincer. Insa afilierea blogului meu la o astfel de retea imi reduce semnificativ „libertatea de impresie“: PayPerPost trebuie sa-mi aprobe posturile. Ok, e alegerea mea. Insa partea cea mai controversata este faptul ca mentiunea privind afilierea blogului sau plata articolului nu este obligatorie. Este motivul principal pentru care majoritatea opiniilor converg spre ideea ca avem de-a face cu un fenomen de „poluare a blogosferei“.

     

    Justificarea promotorilor acestui sistem este ca, de fapt, orice opinie este partinitoare, macar prin „afilierea culturala“ a semnatarului. Asta seamana cu „toti suntem vinovati“ si mie nu-mi convine.

  • Vanzari si altceva

    Regia de vanzari de publicitate ARBOmedia a lansat saptamana trecuta doua divizii noi – ARBOevents si ARBOvision, prin care regia isi extinde activitatea catre domeniul organizarii de evenimente, respectiv servicii externe de comunicare si marketing.

     

    Despre ARBOvision, agentia spune ca este construita dupa un concept german, fiind specializata in servicii de comunicare business-to-business, care vor contine atat componente de relatii publice, cat si consultanta in domeniul campaniilor clasice de ATL sau BTL. Totodata, conform ARBOmedia, clientii companiei pot beneficia de servicii de cercetare si sustinere in activitatea de vanzari a proiectelor speciale care ies din sfera activitatilor clasice de vanzari de spatiu publicitar.

     

    Noul sediu al companiei va gazdui si EMI Romania, care este detinuta in totalitate de EMI Deutschland, divizie a ARBOmedia AG, din care face parte si regia de vanzari de publicitate cu acelasi nume.

     

    Potrivit declaratiilor lui Silviu Ispas, reprezentantul EMI Romania, compania  pe care o reprezinta administreaza investitiile media ale EMI Deutchland in tara. EMI Romania gestioneaza in prezent Ziarul de Iasi, insa compania-mama intentioneaza sa-si extinda portofoliul si in alte media. La evenimentul de lansare a celor doua noi divizii de saptamana trecuta, oficialii ARBOmedia au spus ca regia isi schimba si politica de PR, „anuntand, de acum inainte, evenimentele inainte ca ele sa se produca“.

     

    ARBOmedia Romania gestioneaza in prezent spatiul publicitar a aproximativ 180 de site-uri, la care se adauga televiziunile tematice Hallmark, Jetix si U, 17 publicatii nationale, reteaua nationala InStoreTV, Radio Total si o retea nationala de print local. 

     

    Compania a avut in 2005 o cifra de afaceri de aproximativ 6,07 milioane de euro si un profit de aproximativ 715.000 de euro, conform datelor publicate pe pagina de internet a Ministerului de Finante. Conform aceleiasi surse, compania a avut in urma cu doi ani o cifra de afaceri de 3,1 milioane de euro si un profit de aproximativ 477.000 de euro.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: The Good, The Bad & The Ugly

    Client: Realitatea Media

    Brand: Radio Guerilla

    Agentie: Propaganda

    Canale: TV, presa scrisa, indoor advertising (OOPS), outdoor, tranzit

     

    Inspirandu-se din filmele western, agentia Propaganda – cea care a dezvoltat cea mai recenta campanie de promovare a emisiunii „Guerrilla de Dimineata“ -, i-a folosit pe cei trei realizatori ai emisiunii drept protagonisti ai campaniei in roluri de eroi de film: The Good, The Bad & The Ugly.

     

    Este vorba despre Dobrovolschi, Liviu Mihaiu si Craioveanu, pe care agentia ii caracterizeaza ca fiind „cei trei grei din banda FM care fac legea de luni pana vineri de la 7 la 10 in «Guerrilla de Dimineata»“ sau „cei trei eroi buni si nebuni ai salbaticului FM romanesc“ – aceasta ultima caracterizare justificand in acelasi timp si conceptul campaniei. 

  • Era business unusual

    Internetul si generatia multi-tasking sunt agenti ai schimbarii ce vor provoca mutatii fundamentale in lumea afacerilor si vor goli de sens expresia „business as usual“. Problema nu se pune daca sau cand se intampla, ci unde vei fi tu atunci.

     

    Mutra acra a unui functionar nu mai e interfata obligatorie pentru plata taxelor, cata vreme ai un PC, un card bancar si o conexiune la web. Cartea de imbarcare pe o cursa aeriana poate fi tiparita pe imprimanta de acasa dupa ce ai facut rezervarea online. Conectarea la Internet nu mai e apanajul liniilor de telefonie fixa, ci si al unui „aparat“ pe care multi dintre noi il vazusera cu 8-9 ani in urma doar in „Dallas“: telefonul mobil.

     

    Toate sunt semnele banale, pe care tindem sa le ignoram, ale unui „bulgare“ deja format, care o ia la vale cu repeziciune, strivind in calea sa obiceiuri de o viata, modele si cariere de succes: afacerile, asa cum le stiam noi pana acum, sunt pe cale de disparitie. „Nici o industrie nu va scapa, nici o companie nu va ramane pe dinafara. Peste fiecare dintre noi va veni schimbarea si nu vom putea face nimic pentru a o evita“, declama cu patos Andy Mulholland – seful diviziei de tehnologie a Capgemini, unul din numele grele ale industriei mondiale de consultanta, tehnologie si outsourcing. „Este sfarsitul erei business as usual“, incheie el scurt fraza, scrutand dupa reactii uriasa sala ce gazduieste o audienta de cateva mii de oameni.

     

    Cele trei cuvinte magice, „business as usual“, au fost folosite de generatii intregi de manageri pentru a minimaliza efectele unor probleme asupra activitatii unei companii, reflectand mesajul initial al expresiei aparute la sfarsitul secolului al XIX-lea: poate ca ceva o arde undeva, dar activitatea merge inainte, fara nicio schimbare. Ce s-a intamplat insa  pentru a ne face sa trimitem la pensie expresia facuta celebra in urma cu 92 de ani de Winston Churchill? „Incepem sa avem de a face cu noua generatie, asa-numita generatie multi-tasking. Sunt cei care asculta muzica la iPod, invata, vorbesc cu un prieten pe un program de mesagerie instantanee si mai arunca si cate un ochi la televizor – totul in acelasi timp. E generatia care a crescut cu noile gadgeturi si cu Internetul si care va schimba totul odata ce va intra in business. Ei sunt cei care fac mai multe lucruri odata, care nu isi vor face niciodata un cont clasic la banca, cei care nu vor dori sa plateasca facturi la ghisee – intr-un cuvant vor fi agenti ai schimbarii“, explica oficialul Capgemini.

     

    Iar daca sunteti cumva de parere ca ultimul deceniu de dezvoltare a Internetului a produs schimbari uriase in viata economica si sociala a planetei, trimitand companii in faliment dar creand si noi tipuri de slujbe si de miliardari, puteti sta linistiti. „inca nu ati vazut nimic!“, crede Mulholland. „Probabil ca abia acum incepem sa realizam ce inseamna de fapt afirmatia ca Internetul va schimba totul“, adauga el. Afirmatiile sefului diviziei de tehnologie al Capgemini nu au rasunat in gol si nici nu au fost singurele ce avertizeaza asupra schimbarilor ce vor afecta economia mondiala. Chiar si locul unde au fost facute aceste afirmatii e o demonstratie in sine a faptului ca lucrurile deja se schimba.

     

    Evenimentul anual OpenWorld al gigantului IT Oracle, cel mai mare producator de soft de business din lume, a ajuns la cea mai mare desfasurare de pana acum: 42.000 de participanti de pe intreg globul. Cresterea evenimentului Oracle, care a bagat in buzunarele San Franciscoului circa 60 de milioane de dolari, nu face altceva decat sa reflecte tocmai dezvoltarea agresiva a companiei. Oracle a cheltuit in ultimii doi ani circa 20 de miliarde de dolari pe achizitia celor mai puternici competitori, consolidandu-si pozitia si adaugandu-si astfel in portofoliu clienti, produse si, poate cel mai important, know-how si specialisti cu experienta.

     

    Iar „vanatoarea“ nu s-a incheiat: Charles Phillips, presedintele Oracle, a declarat ca gigantul IT nu se va opri aici cu achizitiile, in special pe zona de aplicatii si securitate. „Ne putem permite sa facem aceste achizitii, pentru ca suntem capabili sa extindem rapid acoperirea produselor pe care le cumparam si sa le integram rapid in portofoliul nostru“, a spus oficialul Oracle.

     

    Achizitiile nu reprezinta ceva nou, ci sunt o metoda cat se poate de traditionala de a scapa de concurenti – ar putea spune-o oricine. Doar ca acum exista o diferenta, dupa cum afirma in cadrul Oracle OpenWorld si presedintele si directorul executiv al Cisco, John Chambers: „Trebuie sa fii in permanenta primul pe piata si cel mai inovativ. Daca o face altcineva inainte, e foarte simplu: il cumperi!“. Iar companiile IT se straduie ca nimeni altele sa demonstreze ca au facut doar vant „bulgarelui schimbarii“ si ca nu se numara printre victimele acestuia. De aici si valul de achizitii, consolidari din industrie si, poate, si faptul ca managerii marilor nume din IT calatoresc mai mult ca niciodata in tarile care au oportunitati de crestere. Cine e primul, cine se misca repede va ramane in viata si ii va trimite pe altii spre faliment. De altfel, numai daca luam cazul Romaniei, putem vedea efervescenta si preocuparea spre crestere a numelor mari din IT-ul mondial. Mai mult si mai des ca niciodata, executivi de top au vizitat in acest an Bucurestiul, dintre care ar putea fi mentionati Craig Barret – presedintele Intel, John Chambers – presedinte si director executiv al Cisco sau Safra Catz – presedinte si director financiar al Oracle. Impreuna, cele trei companii au venituri care sunt comparabile cu intreg PIB-ul Romaniei, si e sigur ca deplasarile nu au fost in interes turistic.

     

    „Va veti schimba modul de a fi in cinci ani de zile, cand veti vedea ca vom avea modele noi de productivitate, de afaceri, de distractie. Trebuie sa incepeti sa va schimbati companiile, procesele de afaceri inca de pe acum, pentru ca atunci cand schimbarile vor fi evidente pentru toata lumea va fi prea tarziu“, a explicat si avertizat in acelasi timp John Chambers, seful celui mai mare producator de echipamente de retea din lume.

     

    „Urmeaza un nou val, brutal, de consolidare al industriei si vom vedea un al treilea val de productivitate, generat de interactiunea si colaborarea generate de solutiile IT&C. De altfel, tot ceea ce inseamna IT va migra catre retea, catre Internet si astfel vom vedea ca procesele de afaceri vor trebui schimbate pentru a tine cont de puterea retelei umane“, a mai spus John Chambers.

     

    Chiar daca vine dintr-un alt segment al industriei IT, Chris S. Thomas, strateg-sef al Intel, vede si el sfarsitul unei ere „business as usual“, in ce priveste tinta aplicatiilor software. „Tintele de business sunt altele acum in industria IT, iar toate aplicatiile care odinioara erau scrise pentru a fi rulate pe calculatoarele de birou au si vor avea de acum din ce in ce mai mult ca destinatie Internetul, telefoanele mobile si alte gadgeturi“, afirma oficialul Intel, anuntand astfel in putine vorbe o schimbare semnificativa a modelului de business pentru sute de mii de companii de dezvoltare soft. Ne pregatim deci sa renuntam la a spune „nimic deosebit, business as usual?“. Andy Mulholland, reprezentantul Capgemini, e convins ca raspunsul este da. „Generatia celor care nu vad in abilitatile IT ceva special, ci o deprindere de baza in viata va determina cea mai mare parte a schimbarilor. Deja, acest lucru se vede in industriile in care aceasta generatie domina, si anume cea de transport si turism. Disponibilitatea acestei generatii de a adopta noi tehnologii si modele de afaceri arata faptul ca business as usual este o expresie care-si va pierde sensul si va fi in curand valabila pentru toate segmentele economiei“, afirma Mulholland.

     

    Sa fie insa totul niste simple vorbe ce ascund o noua incercare, ca atatea altele, a industriei IT de a-si vinde produsele „as usual“? Conform opiniilor exprimate de oameni din afara si interiorul industriei, exista ceva adevar si in aceasta afirmatie, dar amploarea si valul de schimbari ce au afectat inclusiv industria IT arata ca lucrurile merg catre o schimbare semnificativa. As usual.

  • Agentii schimbarii

    Generatia multi-tasking, cea care a crescut cu gadgeturi si Internet, se pregateste sa schimbe regulile jocului. La ce ne asteptam?

     

    INTERNET: Noua generatie nu va mai pune piciorul intr-o sucursala bancara pentru a-si deschide un cont. Grosul serviciilor vor fi achitate si comandate prin Internet.

     

    DESKTOP: Calculatorul de birou, cel ce provoca cu circa 20 de ani in urma o revolutie pe glob, se pregateste sa iasa din centrul atentiei. Noile softuri incep sa fie scrise in principal pentru telefoane mobile, gadgeturi si mai putin cu gandul la desktop-uri.

     

    SCHIMBARE: Odata ajunsi intr-o proportie dominanta in mediul de business sau administratie, tinerii vor forta migrarea catre noi procese de afaceri.

  • Televizorul laser

    Orice model de televizor lansat promite o fidelitate a imaginii mai mare. O noua tehnologie pretinde ca realitatea va arata mai sters decat pe televizorul cu laser.

     

    De cativa ani deja, plasmele, televizoarele LCD (liquid crystal display) sau proiectoarele au intrat in concurenta pentru a indeparta de pe masuta din sufragerie vechiul televizor. Cel mai nou model intrat in competitie este cel bazat pe  tehnologia numita „laser TV“, in esenta un ecran plat pe care imaginile sunt proiectate folosind raze laser de mare intensitate. Producatori de electronice ca Mitsubishi sau Samsung au anuntat deja ca televizoare care folosesc aceasta nou concept vor aparea pe rafturile magazinelor pana la sfarsitul anului viitor. De fapt, utilizarea razelor laser pentru proiectarea luminii pe ecranul televizorului nu este neaparat o inventie, doar ca pana acum tehnologia era prea scumpa pentru a avea si o aplicabilitate comerciala. Lucrurile s-au schimbat atunci cand Novalux, o companie californiana, a dezvoltat o tehnologie laser bazata pe o arhitectura noua, care utilizeaza componente relativ ieftine. Aram Moorandian, inventatorul tehnologiei si totodata director al Novalux, pretinde ca noul model de televizor va concura serios display-urile actuale mai mari de 50 de inci, atat ca performante cat si ca pret.

     

    Cand se utilizeaza laserul in locul sursei traditionale de lumina pentru iluminarea ecranului nu doar ca imaginea are o calitate mai buna, spune Moorandian, dar intreg echipamentul este mai robust si are o durata de viata mai lunga. Si – asa cum s-a intamplat si in cazul altor lansari – producatorii au anuntat deja ca imaginile vor fi mai luminoase si ecranul mai subtire.

     

    Ca nuantele de culoare generate fac ca imaginile sa arate mai natural decat in cazul plasmelor o spune si John Reder, business development manager pentru Texas Instruments. „Cred ca diferenta de culoare este prima care va fi sesizata de posibilii cumparatori, cand vor avea in fata si alte televizoare.“ 

     

    De marimea ecranului va depinde numarul surselor laser ce vor proiecta imaginea. Cel mai mic dintre ecrane va putea functiona cu doar trei lasere, iar ecranele foarte complexe, chiar cateva sute de raze laser. Analistii spun ca tehnologia va concura cu tipurile de televizoare aparute in ultimii ani la capitolul pret, dar nu trebuie ignorat faptul ca in cazul plasmelor se face simtita eroziunea preturilor. Pana la urma, important e ca un cumparator va primi mai multi centimetri de ecran si mai multe culori.     

  • Un site-agenda

    Site-urile de comunitati online sunt, fara indoiala, locul ideal pentru a-ti face noi prieteni. Dar sunt un cosmar daca vrei sa-i cauti pe cei vechi fara a sti sub ce identitate se ascund.

    Site-ul internetaddressbook.com este, intr-un fel, ca o carte de telefon. Daca introduceti numele persoanei si orasul in care aceasta locuieste, o vei gasi – dar numai daca face parte dintr-o comunitate online. Motorul de cautare face automat ceea ce ar trebui sa fie, altfel, un chin – o cauta in listele de membri ale celor mai populare site-uri de networking, asa-numitele comunitati online. Echivalentul pe internet al unui volum de Pagini Aurii cu telefoane, site-ul pus la punct de cativa dezvoltatori software din Olanda si lansat luna trecuta este un serviciu care poate contoriza toate identitatile sub care „semneaza“ o anumita persoana. Este eficient pentru cautarea in comunitati online, ID-urile serviciilor de messenger si site-urile personale, in special daca utilizatorul este inscris cu toate aceste identitati online si pe internetaddressbook.com. In cazul in care persoana cautata nu s-a inscris inca pe acest site, motorul de cautare il va cauta in bazele de date puse la dispozitie de servicii precum Yahoo!, Friendster, Flickr, Skype, Blogger sau Orkut. Rezultatele nu sunt insa intotdeauna foarte exacte. Motivele tin de numele pe care un utilizator l-a folosit pentru a se inscrie la un anumit serviciu; daca nu-l cunoasteti, e foarte probabil sa nu gasiti pe cine cautati.

    In cazul in care aveti toate datele, rezultatele cautarii apar in formatul unor carti de vizita pentru fiecare persoana, in care sunt trecute toate ID-urile sub care cel pe care-l cautati le foloseste pentru diverse servicii pe internet.

    Rezultatul final este construirea propriei baze de date – o agenda in care pe cartile de vizita ale prietenilor nu apar numerele de telefon sau adresele de la birou, ci ID-urile de messenger si identitatile sub care publica fotografiile din vacanta pe flickr.com.

  • De la reprimare la obsesie

    Despicand in patru firul revolutiei sexuale inregistrate in ultimii 50 de ani, acest eseu evoca forta comunicarii in spatiul mass-media si colosalele schimbari de mentalitate pe care aceasta le poate induce.

    Jaloanele temporale ale acestei curse cu obstacole sunt, potrivit profesorului Rodger Streitmatter, anul 1953 – cand Lucille Désirée Ball, star al sitcomului „I Love Lucy“, a ramas insarcinata – si, respectiv, 2003, anul de varf de audienta al celui mai dezinhibat si dezinhibant serial al ultimilor ani, „Sex and the City“. Care sunt, de fapt, conotatiile extremitatilor acestei acolade? Cand protagonista celui dintai serial era pe cale sa devina mama, celelalte personaje ale serialului s-au vazut sever cenzurate de conducatorii canalului CBS, asa incat, atunci cand faceau referire la burta umflata a lui Lucy, trebuia sa-si codeze frazele si gesturile. Asta ca nu cumva telespectatorii sa-si imagineze – Doamne fereste! – „un barbat si o femeie in timpul unui act sexual“. De la acest puritanism excesiv – dar care rima perfect cu mentalitatea epocii – la momentul in care serialul HBO „Totul despre sex“ infatisa o imagine foarte detaliata a corpului feminin, au trecut 50 de ani de tatonari, de schimbari marunte, au fost treptat depasite tabuuri si instaurate alte scari de prejudecati. Cine este responsabil pentru toate acestea? Ce forte economice si culturale au contribuit la acest salt? Unde a exagerat mass-media in privinta continutului sexual? Cum de s-a putut ajunge de la Adam si Eva la acel – mai putin ortodox – Adam si Steve? Ce au insemnat in aceasta revolutie Hugh Hefner si revista Playboy sau cum au modificat perspectivele asupra sexului personaje precum James Bond in anii ‘70 si Madonna in anii ‘80? Ce a insemnat fotografia nud a lui Burt Reynolds in paginile revistei Cosmopolitan? Ce rol a avut in aceasta poveste despre sex felul in care media a reflectat relatia dintre Bill si Monica? Cum de s-a ajuns ca industria pornografica sa-si vanda atat de bine produsele pe internet? Devenite toate subiecte ale acestei carti, alaturi de multe, multe altele, raspunsurile la aceste intrebari, expuse simplu, intr-o forma narativa captivanta, converg catre o teza majora: mijloacele de comunicare nu doar au reflectat schimbarile legate de atitudinile sexuale care s-au petrecut in SUA, ci au si contribuit decisiv la dezvoltarea acestor schimbari.

  • Noutati

    Omul fara de lege

    Roman-cult, devenit scenariu al filmului cu acelasi nume care a fost nominalizat, in 1971, la nu mai putin de patru premii Oscar, „Portocala mecanica“ dezvaluie peisajul unei Anglii distopice, situate intr-un viitor postindustrial. Personajul principal, Alex (al carui nume nu este ales intamplator, pentru ca „A-lex“ poate insemna fara lege), este seful uneia dintre bandele de derbedei care terorizeaza lumea. Contrar mersului firesc al raului, tanarul accepta sa devina cobaiul unui proiect de insanatosire umana pus la cale de guvern. Incet, incet isi da seama ca nu mai e capabil sa comita crimele care il delectau atat, dar nici sa mai resimta voluptati estetice in fata unor capodopere care ii erau dragi si nici sa se mai apere de el insusi. Dupa cura, a devenit ceea ce guvernul dorea: o portocala mecanica, incapabila sa faca binele sau raul. Un om incapabil sa aleaga, un personaj fara lege si lipsit de cea mai elementara umanitate.

     

    ANTHONY BURGESS, PORTOCALA MECANICA,

    EDITURA HUMANITAS, 2006

     

     

    Opera magna

    Torgny Lindgren este o figura neobisnuita a literaturii suedeze contemporane – proza sa, golasa si puternica precum granitul, este un amestec de simplitate sacra, de primitivitate si de simplitate mitica. „Aici imi incep povestirea despre Biblia lui Gustave Doré. O voi rosti intr-un dictafon marca Sony MZN 710.“ Asa debuteaza acest roman al lui Torgny Lindgren, care descrie viata si peripetiile spirituale prin care trece cel mai bun cunoscator al operei marelui gravor francez Gustave Doré, un om de o mare profunzime intelectuala, dar care, din pricina ca sufera de o severa dislexie, nu poate sa scrie si nici sa citeasca. Pierderea exemplarului din Biblia lui Doré, cu ajutorul ilustratiilor caruia si-a edificat intreaga personalitate, declanseaza in el impulsul de a-si crea propria opera capitala.

     

    TORGNY LINDGREN, BIBLIA LUI DOR…,

    EDITURA POLIROM, IASI, 2006