BusinessMagazin

Blog

  • CAT VA FI CURSUL IN IUNIE?

    BUSINESS Magazin a cerut dealerilor din bancile comerciale din Romania sa prognozeze cat vor fi euro si dolarul la mijlocul anului, pe 30 iunie. Rezultatele sondajului au fost publicate in primul numar din acest an, alaturi de comentariile analistilor pe marginea evolutiei cursului de schimb valutar in 2006.  

     Banca   Lei/euro   Lei/dolar
     ABN Amro  3,42  N/A
     Alpha Bank  3,55-3,6  2,8-3,0
     Banca Ion Tiriac  N/A  N/A
     Banca Romaneasca  3,56-3,59  2,89-2,99
     Banca Transilvania  3,4  2,75
     Bancpost    3,5  3,02
     BCR  3,55  N/A
     BRD-GSG  3,60-3,57  N/A
     Carpatica  3,55  2,91
     CEC  N/A  N/A
     Ceska Sporitelna  3,2  N/A
     FiNAnsbank  3,51  2,8
     HVB  N/A  N/A
     ING Bank  N/A   N/A
     Libra Bank  N/A   N/A
     OTP Bank  N/A   N/A 
     Piraeus Bank  N/A  N/A
     Raiffeisen Bank  3,5-3,6  2,9-3,0
     Romexterra  N/A  N/A
     Unicredit   3,57-3,59  N/A
     Volksbank   3,25-3,60  2,65-3,00

  • MEDIU: Noua dezordine electrocasnica

    Cateva sute de mii de lei vechi si un drum o data pe an la centrul de colectare a deseurilor. Cam la atat s-ar putea reduce contributia romanului „statistic“ la protectia mediului pe segmentul aparatura electronica si electrocasnica. Nimic mai simplu. Nimic mai complicat.

    O hotarare de guvern (448/2005) incarca agenda producatorilor si a importatorilor de aparatura electronica si electrocasnica cu o noua indeletnicire: colectarea si reciclarea deseurilor „marca proprie“, precum si a deseurilor istorice (cele ale caror producatori nu mai exista pe piata). Conform acestei hotarari, care reflecta printre altele si angajamentele luate de Romania in negocierile cu UE, pentru 2006, rata medie de colectare selectiva de deseuri electronice si electrocasnice (DEEE)/cap de locuitor provenite din gospodariile particulare este de doua kilograme, urmand sa creasca pana in 2008 cu cate un kilogram/an. O tinta despre care Valentin Negoita, presedintele Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor (APDETIC), spune ca nu este tangibila, „pentru ca acest proces (n.r. – de colectare) nu va demara mai repede de luna mai sau iunie“. 

    In schimb, reprezentantii Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) sunt mult mai optimisti. „Noi credem ca se va atinge tinta de 2 kilograme pe cap de locuitor pentru ca in 2005 s-au colectat peste 1,2 kilograme pe cap de locuitor fara vreo activitate concertata“, explica Attila Korodi, secretar de stat  in cadrul MMGA.

    Dincolo de sentimentele contradictorii pe care le trezeste, HG 448/2005 nu aduce solutii practice pentru colectarea aparaturii vechi din casele romanilor si nici pentru finantarea reciclarii in prima faza, despre care atat ministerul, cat si producatorii au aflat din mici proiecte-pilot doar ca e foarte costisitoare. Hotararea specifica numai faptul ca producatorii sunt cei care vor finanta colectarea si reciclarea, urmand ca pretul produselor sa creasca ulterior cu o „taxa vizibila“ de reciclare, aplicata produselor noi, care sa acopere toate costurile implicate. 

    MMGA a derulat un prim proiect in acest sens, in decembrie 2005, prin intermediul Remat Bucuresti Sud – colectare, dezmembrare si valorificare de calculatoare vechi. Rezultatele? „Am constatat ca, la fiecare kilogram de deseuri valorificat, soldul iese negativ cu 2 euro“, spune Korodi de la MMGA. „E doar un studiu si a fost facut doar pe calculatorare, deci nu putem generaliza, dar se poate trage un semnal: trebuie gasite instrumente de a face profitabila aceasta activitate de dezmembrare“.

    Dupa cum s-a amintit deja, o posibila solutie ar putea fi cea a „taxelor vizibile“, o practica europeana curenta, despre care Valentin Negoita crede ca va patrunde aproape neschimbata si in Romania. Totusi, sumele exacte vor putea fi calculate doar la vara, dupa ce producatorii si importatorii se vor inscrie in Registrul National deschis la Agentia de Mediu si isi vor declara productiile, respectiv importurile (termenul dat de minister este 30 aprilie). Iar in functie de cotele de piata ale fiecaruia, se va stabili care e cantitatea de deseuri de care se va ocupa fiecare producator in parte. 

    Pe de alta parte, e limpede ca producatorii nu-si vor putea indeplini indatoririle de colectare daca deseurile vor continua sa ramana in beciurile, balcoanele si debaralele consumatorilor. Monica Iavorschi, director de marketing in cadrul companiei Arctic, declara intr-un numar anterior al BUSINESS Magazin ca „este necesar sa creem o campanie de constientizare – ramane de vazut daca facem ceva pe cont propriu, daca cerem sprijinul autoritatilor sau facem o colaborare la nivelul producatorilor“. Practic, producatorii va trebui sa-i convinga pe cumparatori sa se debaraseze de produsele uzate. Si nu oriunde, ci la marginea sau chiar in afara orasului, in centrul de colectare special amenajat de autoritatile locale.

    Totul pe cheltuiala consumatorilor sau a companiilor. Aceasta misiune e ingreunata din start de mentalitatea romanilor de a nu arunca nimic, cred producatorii. In lipsa unei convingeri ca protectia mediului contribuie la „binele general“, oamenii fac acest efort doar daca li se promite  o recompensa. Dupa aceasta logica au fost concepute campaniile de „buy-back“ (acordarea unei reduceri la cumpararea unui produs nou daca se preda in schimb un produs similar, uzat), la care au apelat companii precum Arctic, Flamingo, Canon Romania, LG Electronics si – in mod traditional – dealerii auto. Dar, desi ofera companiei multe avantaje pe termen lung, campaniile de buy-back sunt costisitoare. Numai o companie mare si le poate permite, si asta fara titlu de permanenta. 

    De regula, costurile reciclarii nu sunt acoperite din valorificarea materialului reciclat. Dar pana la valorificare, cum colectezi? Potrivit datelor Directiei Deseuri si Substante Chimice Periculoase (DDSCP) al MMGA, dotarea populatiei cu aparate electronice si electrocasnice este de maximum 30 de kilograme per capita. Daca durata medie de opt ani de utilizare a acestor produse – indicata de producatori – ar fi respectata, cantitatea de deseuri de echipamente electrice si electronice colectabile anual din gospodarii ar fi de 3,75 kilograme per capita. „In realitate, avand in vedere situatia economica, geografica si demografica, aceste conditii ideale nu sunt intrunite“, spune Simona Vaida, consilier principal in cadrul DDSCP. Cu alte cuvinte, colectarea in proportie de 100% a deseurilor aflate in gospodarii este imposibila. In plus, din cauza ca puterea de cumparare in Romania este inca foarte slaba (salariul mediu net in Romania a fost de 742 RON in luna octombrie a anului 2005, conform INS, adica valoarea unui frigider mic), echipamentele electrice si electronice sunt utilizate cu mult peste durata medie indicata de producator. „De aceea, potentialul colectabil de deseuri este cu mult mai mic decat media de 3,75 kg pe cap de locuitor si an“, adauga Vaida. 

     In urma unei campanii de „buy-back“ prin care acorda o reducere de 1 milion de lei vechi la fiecare televizor nou cumparat daca se preda in schimb unul uzat, Flamingo a constatat ca raportul televizoare uzate colectate/ televizoare noi vandute a fost de 1/3. „Daca rezultatele sunt extrapolate pentru intreaga cantitate de echipamente electrice si electronice vandute intr-un an, cantitatea colectabila anual ar fi de 2,5 kilograme pe cap de locuitor“, sustine consilierul DDSCP. In 2003, cantitatea de echipamente electrice si electronice vandute catre populatie si agentii economici a fost estimata de MMGA la 7,5 kilograme pe cap de locuitor.

    Dar piatra de incercare e reprezentata de cele patru kilograme de deseuri pe cap de locuitor, la cat trebuie sa se ajunga in 2008. „In acest moment, cele patru kilograme nu pot fi colectate pentru ca nu exista“, declara reprezentantul ministerului. Si chiar daca ar exista, pasul de la simpla lor existenta la scoaterea lor din gospodarii pare atat de dificil de facut incat cele patru kilograme ies din orice scenariu imaginabil momentan. 

    Hotararea privind gestionarea DEEE pare sa aduca momentan o singura certitudine: aceasta va face „curat“ nu doar prin eliminarea deseurilor, ci si prin scoaterea din piata a importatorilor neautorizati de astfel de echipamente. Conform datelor din piata, importurile ilegale in domeniul IT („produsele gri“) reprezinta, in cazul componentelor „hard“, circa 25-30% din piata totala (vorbim de componente de mici dimensiuni, care pot trece de vama neobservate, precum CD-uri, DVD-uri, flash-uri si memorii), iar in cazul soft-urilor, reprezinta circa 70%. Din fericire, „produsele gri“ inseamna doar aproximativ 20% din piata produselor electronice si electrocasnice. Restul sunt „produse albe“ (frigidere, masini de spalat si de gatit, aparate de aer conditionat) si „maro“ (televizoare, radiouri, casetofoane). Ceva mai greu de ascuns printre bagaje.  

  • RCA pentru popor

    Pentru a castiga o felie cat mai mare din piata asigurarilor de raspundere civila auto, companiile au aruncat in lupta la finele anului trecut „artileria grea“: tentatia unui pret cat mai mic.  Multi au dus tarifele si discounturile „sub limita de rentabilitate“, iar lucrurile se anunta la fel de agitate si in 2006.

    Sub protectia anonimatului, reprezentantii pietei vorbesc despre „inconstienta“, „faliment“, „practici neloiale“. Practic, 2006 este primul an pentru care asiguratorii au putut sa-si stabileasca tarifele cu care vand politele RCA, intr-o marja de 20% in plus si 10% in minus fata de o prima de referinta stabilita de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). De aici si pana la declansarea unui veritabil razboi al preturilor intre cele 15 companii de pe piata n-a fost decat un pas. 

    Practic, companiile n-au ezitat sa modifice tarifele de cate ori au simtit ca cineva le-o ia inainte. Altii, spun asiguratorii, au stabilit initial tarife care nu acopereau nici costurile, fiind ulterior obligati sa le majoreze. Modificari de tarife care nu sunt „chiar OK“, este de parere Liviu Stoicescu, director asigurari auto la Omniasig, „pentru ca in norma se spune foarte clar ca tarifele se publica anual“. Practic, o data cu liberalizarea pietei, facuta sub presiunea UE, s-a schimbat pe langa modalitatea de stabilire a tarifelor si perioada pe care se incheie o astfel de asigurare. Politele sunt valabile 12 luni, si nu pana la sfarsitul anului calendaristic – eliminand, teoretic, campaniile agresive pe care asiguratorii le duceau la fiecare sfarsit de an. Totusi, peste 70% din politele RCA au expirat la sfarsitul anului – prilej de noi campanii agresive in decembrie-ianuarie.   

    Acum, cel putin intr-o mare masura, „lucrurile s-au mai linistit“ – spun asiguratorii. Mare parte dintre cei care trebuia sa cumpere o asigurare pentru 2006 au facut-o deja. Dar, dupa un an agitat, vine inca unul cel putin la fel de agitat, pentru ca „in 2006-2007 va fi un si mai mare haos“, crede presedintele Ardaf Octavian Manastireanu. Motivul? Pentru 2007, tarifele politelor RCA sunt stabilite de fiecare asigurator, pe baza calculelor proprii, si includ si asigurarea Carte Verde. Pentru prima data, „asiguratorii au avut posibilitatea sa stabileasca limitele maxime de despagubire“, explica Daniel Stan, membru in consiliul de administratie al Unita. Aceste limite nu trebuie insa sa fie mai mici decat sumele minime stabilite de CSA, dar pot fi peste aceste niveluri, situatie in care protectia pagubitului creste, dar si tarifele in consecinta. 

    „Calculul tarifului, atunci cand intervine si Cartea Verde, este mult mai dificil“, este de parere Ion Moise, sef serviciu daune auto la Generali Asigurari, un nou intrat anul acesta pe piata de RCA. „Trebuie sa tina cont si de daunele provocate in strainatate, care sunt mai mari dar si mai complicat de calculat“, explica el. Practic, asiguratorul care incheie o asigurare Carte Verde „accepta aplicarea legislatiei din statul respectiv“, completeaza si Marius Onofrei, director de comunicare la Allianz Tiriac. In aceste conditii, spun asiguratorii, sa stabilesti un tarif corect nu-i deloc usor, „este rodul unor calcule actuariale, pe care companiile mici nu le au“, crede Manastireanu.  Onofrei, dar si alti reprezentanti ai companiilor ce fac parte dintr-un grup international spun ca se bazeaza mult pe experienta grupului mama. „La noi, o mare parte din criteriile de care tinem seama in stabilirea tarifelor pentru 2007 au venit de la grup“, explica Onofrei. Si Stan de la Unita vorbeste despre „experienta companiilor locale detinute de firme din Europa“, ce le va aduce un avantaj competitional in fundamentarea deciziilor de pret. „Asiguratorii care nu au mai practicat RCA“, adauga el, „au avut la dispozitie statisticile pietei“.

    Cat sunt de corecte si disponibile aceste statistici, ramane de vazut, spun reprezentantii companiilor, pentru ca nu exista nici baze de date comune si nici metodologii standard. Abia de anul acesta va incepe sa functioneze baza de date nationala integrata a vehiculelor rutiere inmatriculate, constituita si administrata de MAI, in colaborare cu CSA, Registrul Auto Roman si Oficiul National al Registrului Comertului. „Asiguratorii vor avea astfel posibilitatea sa dispuna de informatiile necesare referitoare la istoricul daunelor“, explica Stan. „Batalia mare a fost pentru constituirea acestei baze de date“, spune si Octavian Manastireanu – care, odata pusa la punct, va permite si identificarea autovehiculelor pentru care nu a fost incheiata o asigurare RCA. Pe de alta parte, informatiile  vor putea fi folosite de companii si pentru a-si fundamenta tarifele, pentru a putea practica sistemul bonus-malus, dar si pentru a oferi tarife diferentiate pentru diferite tipuri de clienti. Practic, acesta presupune ca cei care au accidente in ultimii ani platesc mai mult pentru RCA, fata de cei care nu au accidente. Pana una alta, doar Unita a anuntat deja ca va folosi acest sistem din 2007, dar si ceilalti asiguratori spun ca, o data ce vor avea informatiile necesare, il vor aplica. 

    Tot ca element de noutate, multi dintre reprezentantii companiilor de asigurari spun ca pregatesc acum sisteme de tarife diferentiate – fie ca este vorba de criterii de teritorialitate, de varsta, de sex sau de marca a masinii. Asirom si Unita au anuntat deja ca, pentru femei, tariful RCA pentru 2007 este mai ieftin cu 10%. 

    „Conform statisticilor Asirom in urma calculelor actuariale“, explica Carmen Cirnu, Manager Divizia Asigurari Generale la Asirom, „a rezultat o diferentiere a tarifului datorata daunalitatii mai reduse in cazul persoanelor proprietare de autovehicule, femei“. „Este un fapt cunoscut asiguratorilor la nivel european, pe baza de statistici“, adauga si reprezentantul Unita, „ca femeile produc mai putine accidente de circulatie“. Cum stau lucrurile in Romania? Dintr-un total de aproape 37.000 de accidente (usoare si grave) produse in 2005, peste 70% au fost provocate de barbati. Pe de alta parte, numarul de femei care detin permis auto este cu mult mai mic decat al barbatilor: in 2005, statisticile Politiei Rutiere numarau 1,3 milioane de soferite si peste 3,6 milioane de barbati posesori de permis auto. 

    „La fel de adevarat“, spun rutierii, „accidentele produse de femei sunt in genere mai usoare“. Adaptat si in Romania, conchide Stan, „acest fapt statistic se poate folosi si ca un bun instrument de marketing“.  Multi dintre asiguratori spun acum ca lucreaza la astfel de instrumente de marketing, pentru ca „lupta e dura si concurenta mare“. Si, pana la urma, asta nu supara pe nimeni, cel putin atat timp cat „diferentele sunt transparente si nu induc un risc in sistem“.   

  • STRATEGII: Cum sa vinzi de-un milliard de dolari, cu numai 6 clienti in portofoliu

    In istoria Interbrands Romania, 2006 va fi „anul miliardului“. Cea mai mare firma de distributie de bunuri de larg consum se asteapta sa depaseasca un miliard de dolari ca si cifra de afaceri – si asta spunand frecvent „nu“ clientilor care ii bat la poarta.

    Mai concret: „80% din ofertele de parteneriat nici nu le luam in considerare“, dupa cum spune Rand Sherif, directorul general al Interbrands. Firma primeste lunar cam doua-trei propuneri de parteneriat „serioase“ – dupa cum le caracterizeaza el – de la firme ce vor sa-si distribuie produsele prin compania pe care o conduce. Iar astfel de refuzuri sunt o practica definitorie a companiei, explica Sherif: e bine sa ai putini clienti, pentru ca numai asa te poti concentra asupra lor.

    Dupa cei 13 ani de cand si-a inceput afacerile in Romania, pe lista de companii cu care Interbrands lucreaza sunt scrise doar sase nume. Cu cat mai putini clienti ai, „cu atat mai putine greseli poti face“, spune Sherif, in opinia caruia numarul mic de greseli a fost factorul determinant in ascensiunea Interbrands, factorul care a adus compania pe locul 12 in Top 25 al celor mai mari companii private din 2004 intocmit de BUSINESS Magazin. In top mai figureaza o singura firma de distributie, compania Transilvania General Import Export, parte a grupului European Drinks, care ocupa locul al 20-lea, cu o cifra de afaceri de circa 360  mil. dolari (fara TVA).

    In 2004, cifra de afaceri a Interbrands a fost de circa 640 mil. dolari (inclusiv TVA). Cresterea vanzarilor din 2005 i-a luat oarecum pe nepregatite pana si pe managerii companiei: 880 mil. dolari in 2005, adica o crestere de 35% fata de 2004. Lucrurile nu vor sta la fel insa si in 2006, crede Sherif, care estimeaza ca ritmul de crestere va incetini, pentru ca nici factorii de crestere nu vor mai fi la fel de dinamici – fluctuatia cursului, spre exemplu. Chiar si asa, pentru atingerea cifrei de 1 miliard de dolari, vanzarile nu trebuie sa creasca decat cu 13%, fata de peste 30% in 2005 fata de 2004. Motorul cresterii sunt insa produsele pe care Interbrands le distribuie.

    Daca in urma cu 13 ani Interbrands ar fi inceput prin a distribui no-name-uri in locul marcilor Procter & Gamble, spune directorul companiei, „azi n-am mai vinde nimic“. Pentru ca, indiferent cat de buna este o companie de distributie, ea nu poate creste fara produse bune. O companie de distributie poate face o treaba extraordinara, dar daca nu are produse cunoscute, nu va avea succes, „indiferent cat de bine isi face treaba“. Or, Interbrands a avut „privilegiul“, cum il numeste Sherif, de a lucra cu lideri de nivel international pe domeniile lor (cum e cazul Procter & Gamble si British American Tobacco), care au fost combustibilul pentru dezvoltarea companiei de distributie. O companie care apartine grupului Sarkis, cu afaceri in distributie si agricultura in Romania, Bulgaria, Mongolia, Liban, Cipru, Libia.  In rest, n-ar mai fi mare lucru de spus despre felul in care Interbrands isi face treaba. Pentru ca „distributia nu e un secret – nu e vorba de cercetare spatiala“. Este, spune Sherif, un proces foarte simplu care trebuie facut simplu, profesionist, adecvat, eficient, prompt si cu costuri cat mai mici. Si una dintre cele mai mari greseli pe care le poti face e sa neglijezi, in afaceri, astfel de lucruri. 

    Pe de alta parte, spune Sherif, Interbrands a avut cateva atuuri din start. Mediul economic al anilor ‘90 a fost dificil, dar multi ani actionarii firmei au investit „si au acceptat faptul ca nu eram profitabili“. Era perioada in care alte companii de distributie „poate nu au avut suficienta viziune sau poate bani, sau curaj, sau management financiar“, crede Sherif, pentru a se descurca cu hiperinflatia acelor ani.

    Dar chiar si acum, cand Romania incepe sa se stabilizeze si legislativ, si in privinta mediului de afaceri, „e «fun» sa construiesti o afacere in Romania“, fata de tari ca Franta sau Elvetia, pe care Sherif le descrie drept „stagnante“. In plus, spune el, in Romania, oamenii – angajatii – se implica, le pasa. Ce altceva e diferit la Romania fata de alte tari? Sherif raspunde fara ezitare: femeile. „Sunt mult mai emancipate chiar decat in tari ca Franta sau Marea Britanie“. Ceea ce e bine, e de parere directorul Interbrands, nu doar in cuplu, ci si intr-o echipa de management. Faptul ca Sherif e aici arata cat de mult ii place Romania: a lucrat in diverse tari, vreme de 18 ani, la Philip Morris International, avand ceea ce el numeste „o cariera de succes“, dar a ales sa-si petreaca o vreme aici. „Pentru ca“, spune el cu un zambet larg, „sunt in pozitia fericita de a alege ce vreau sa fac“.

     

  • VANZARI MARI, PARTENERI PUTINI

    Una din caracteristicile definitorii ale Interbrands este un portofoliu restrans de clienti. Desi Interbrands are o istorie de aproape 13 ani pe piata romaneasca, numarul partenerilor (firme pentru care distribuie produse) nu este mai mare de sase, in timp ce numarul clientilor (firme unde distribuie produsele, ca magazine, restaurante, baruri si farmacii) depaseste 38.000. 

    BAT: Pentru British American Tobacco, Interbrands este singurul distribuitor pe care l-a avut in Romania. BAT a vandut de 370 mil. dolari in 2004; compania este lider pe piata tigarilor.

    PROCTER & GAMBLE: Compania americana a inregistrat, in 2004, o cifra de afaceri de peste 200 de milioane de dolari si este lider pe diverse categorii (ex: scutece, vopsea de par).

    ORKLA FOODS: Compania a avut in 2004 o cifra de afaceri de circa 20 de milioane de dolari, dar aceasta va creste ca urmare a achizitiilor din 2005 (Royal Brinkers – producator de margarina; Ardealul – producator de pate). Orkla este lider pe piata de margarina.

    NESTLE PURINA: Interbrands continua sa distribuie produsele diviziei de petcare (hrana pentru animale), desi divizia de produse alimentare a Nestlé a renuntat in 2004 la colaborarea cu Interbrands (produsele Nestlé Foods sunt acum distribuite de Interbrands doar catre farmacii). 

    GILLETTE: Interbrands era distribuitorul Gillette chiar inainte de preluarea companiei de catre Procter & Gamble, la nivel international, in cursul anului trecut. 

    KOTANYI: Compania austriaca este unul din liderii pietei romanesti de condimente si a avut in 2004 o cifra de afaceri de aproape 0,5 milioane de dolari.

  • DISTRIBUITORI VOR EXISTA INTOTDEAUNA

    Rand Sherif explica pentru BUSINESS Magazin ce inseamna comertul modern pentru distributie.

    BUSINESS MAGAZIN: Super si hypermarketurile invadeaza piata romaneasca si dezvolta propriile centre logistice. Ca urmare, rolul distribuitorilor se diminueaza. Este afacerea Interbrands afectata?

    RAND SHERIFF: Intr-un fel, da, pentru ca se schimba serviciile pe care le furnizam si rolul pe care il jucam. Cand un retailer se dezvolta, rolul unui distribuitor este diferit fata de cazul in care ar aproviziona cateva sute de chioscuri. Dar daca ne uitam la orase moderne ca Londra sau Parisul, vedem ca in afara magazinele moderne, mari, mai exista si magazine mici. Fiecare dintre acesti clienti are un specific aparte in cereri, iar rolul nostru se schimba. Pentru ca sunt unele lucruri pe care nu e nevoie sa le mai facem. Cu toate acestea, mai sunt multe lucruri de facut (pentru noi – n.r.), chiar si intr-un magazin modern. Simplul fapt ca am crescut si noi, ca afacere, dar si comertul modern, arata ca afacerile noastre sunt complementare, nu in conflict.

    Dar ati redus numarul de depozite.

    Da, cred ca la finele lui 2005 aveam 24 de depozite. In urma cu cativa ani aveam 48. Dar asta inseamna si costuri mai mici – pentru chirii in depozite, pentru stocare, pentru manipulare. O data cu dezvoltarea infrastructurii si cu circulatia mai buna a informatiei, am ajuns sa coordonam activitati pe arii tot mai mari.

    Cautam sa simplificam procesele de la an la an. De exemplu, cu cat mai putini oameni ating un produs, cu atat mai mare este sansa ca produsul respectiv sa ajunga la consumator ca atunci cand a iesit din fabrica. Ceea ce inseamna costuri mai mari. In plus, cu cat il atingi mai mult, cu atat cresc propriile costuri. Pentru ca ai oameni care fac lucruri care poate nu sunt necesare.


    Dar pe termen lung care va fi viitorul distributiei? 

     Mereu va fi nevoie de cineva care sa ia marfa de la fabrica si s-o duca la magazin. Deci distribuitori vor fi intotdeauna.

  • TURISM: Val de anunturi de vanzare pentru hotelurile de pe litoral

    Primavara lui 2006 sta sub semnul unei intoarceri in timp cu patru ani, cand statul roman cauta proprietari pentru hotelurile de pe litoral. O parte dintre „norocosii“ de atunci sunt nevoiti acum sa vanda.

    La sfarsitul sezonului 2005, Ciprian Popescu, directorul agentiei Danubius din Constanta, al carei actionar majoritar este touroperatorul german TUI, a constatat cu amaraciune ca nu a putut onora toate cererile pentru a aduce turisti straini pe litoral. Iar dezamagirea sa era cauzata de simplul fapt ca nu a avut unde sa ii cazeze. Statistic vorbind, doar 5.100 din cele 44.000 de locuri de cazare de pe litoralul romanesc corespund normelor turismului international, fiind parte a unor hoteluri noi sau modernizate. 

    Restul, de obicei clasificate la una, doua sau trei stele, sunt camere nerenovate, vechi de peste 15 ani, pe care proprietarii actuali le-au cumparat la marea privatizare din 2002. „Au fost atunci doua categorii de cumparatori: cei care aveau bani din alte afaceri si au platit cu banii jos, si altii care au dat fuga la banci, rude, prieteni sau cunostinte sa se imprumute pentru a pune mana pe o asemenea comoara, cum era vazut la vremea respectiva un hotel pe litoral“, spune Daniel Vasilescu, presedintele Federatiei Romane a Patronatelor din Turism (FPTR). 

    Dupa patru ani de la marea privatizare, multi dintre ei si-au dat seama ca un asemenea hotel devine o comoara doar daca investesti in el si ai rabdare cativa ani buni sa recuperezi investitia. Asta deoarece sezonul scurt face ca o investitie pe litoral sa se recupereze in mai mult de zece ani. 

    „Multi dintre ei se gandesc sa vanda, iar cu banii sa construiasca hoteluri la munte sau in Bucuresti, unde cererea este mult mai mare, e constanta, iar la un grad de ocupare de peste 65% tot anul investitia se intoarce in aproximativ cinci ani si investitorul intra mult mai repede pe profit“, explica Vasilescu. 

    In ceea ce priveste hotelurile care nu au fost inca privatizate, cel mai asteptat anunt de vanzare este cel al societatii Olimp Estival (care are in patrimoniu hotelurile Amfiteatru, Belvedere si Panoramic din Olimp). Actionarii Olimp Estival vor discuta la viitoarea AGA, stabilita pentru data de 2 februarie, divizarea firmei „prin desprinderea unei societati comerciale cu actionar unic Regia Autonoma a Protocolului de Stat (RAPPS)“, dupa cum anunta convocatorul publicat pe RASDAQ. De asemenea, CA va propune spre aprobare „vanzarea activelor prin licitatie, precum si cesionarea actiunilor detinute de RA-APPS catre actionarul SIF Transilvania, in baza dreptului de preemptiune“. 

    Societatea de investitii financiare detine un pachet minoritar de actiuni, de 39,62%, la Olimp Estival. Complexul din Olimp (care anul trecut a fost declasificat de la trei la doua stele, iar unul din hoteluri a fost inchis) nu a fost vandut la privatizarea din 2002, desi grupul german Thomas Cook formulase o oferta avantajoasa. Acum, renovarea hotelului la nivelul anului 2010 (cand s-ar finaliza lucrarile) ar costa aproximativ 150 de milioane de euro. 

    Anunturile de vanzare nu vin insa numai din zona celor care nu au bani pentru a-i investi, ci si din partea marilor grupuri care au cumparat mai multe hoteluri.  Cu cateva luni in urma, Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania, actionarul principal al THR Marea Neagra (care detine 14.400 de locuri de cazare pe litoral) declara ca se gandeste serios sa vanda aproximativ 10 hoteluri pe litoral. 

    O decizie nu a fost luata inca, deoarece, dupa cum spune vicepresedintele SIF Transilvania, Florian Firu, „daca ai doua active alaturate si vinzi unul, nu faci decat sa isi intaresti concurenta“.  Un alt grup cu o baza importanta de hoteluri pe litoral – European Drinks, al fratilor Viorel si Ioan Micula -, nu a decis nici pana acum ce va face cu cele noua hoteluri pe care le detine in Neptun-Olimp, in care nu s-a investit nimic din 2002 incoace. 

    Pe de alta parte, la vanzare sunt scoase si hoteluri noi sau renovate. Un exemplu este hotelul Palm Beach (5 stele, 50 de camere) din Mamaia, al carui proprietar s-a saturat de briza schimbatoare a litoralului, preferand sa isi „regrupeze“ afacerile in Bucuresti, unde recuperarea investitiei nu depinde de cat de bun e sezonul. 

    Pretul de vanzare: 6,5 milioane de euro, nenegociabil. La un pret mare, de 7,5 milioane de euro, a fost scos la vanzare si hotelul Siret din Mamaia, de doua stele, usor modernizat. „Acesti proprietari nu isi dau seama poate ca un eventual cumparator care vine si plateste aceasta suma trebuie sa aiba de fapt pregatite inca 7 milioane de euro pentru a aduce hotelul pe linia de plutire?“, se intreaba retoric Daniel Vasilescu. 

    La preturi mai mici sunt scoase la vanzare doua hoteluri din statiunea Cap Aurora. Hotelul California este de vanzare cu 1,8 milioane de euro, si asta deoarece proprietarii prefera sa investeasca in alta zona a tarii. In aceeasi situatie e si hotelul vecin, Opal, pe care proprietarii cer mai putin de doua milioane de euro. 

    Pentru aceste hoteluri, vanzarea va fi mai usoara, deoarece exista cerere. „Cumparatorii sunt in proportie de 90% straini si, in general, sunt investitori in cautare de «chiftele», cu camere multe (peste 100), in statiuni, langa plaja, cu teren proprietate si, eventual, cu pret pana intr-un milion de euro“, spune directorul executiv al agentiei imobiliare Coriax, din Mamaia, Valentin Gaman, care admite ca inceputul lui 2006 aduce un adevarat exod al hotelierilor de pe litoral. In opinia sa, la aceasta ora exista doua categorii de oferte de vanzare: „In principiu, sunt 2 grupuri de hoteluri prezentate la vanzare: cel vechi (eventual renovate) din perioada ceausista – cu multe camere si situate in cele mai bune zone, si grupul pensiunilor noi de dupa ‘93-’95, cu un numar mic de camere, intre 15 si 50“. Acestea din urma sunt cautate in special de clientii romani. O alta categorie e reprezentata de cei care lucreaza de cativa ani in strainatate si care acum cumpara terenuri pentru a construi vile turistice in zona.

  • OFERTA 2006

    • California, Cap Aurora, 110 camere, 3 stele – 1,8 mil. euro pentru 80% din actiuni
    • Opal, Cap Aurora, 257 camere, 2-3 stele – 1,9 milioane de euro
    • Palm Beach, Mamaia, 50 de camere, 5 stele – 6,5 mil. euro pachetul integral de actiuni
    • Siret, Mamaia, 175 de camere, 2 stele – 7,5 mil. euro pentru tot pachetul de actiuni
    • pensiune cu 36 de camere mobilate, Eforie Nord, 2003 – 690.000 de euro
    • pensiune cu 17 camere, Mamaia, pe plaja – 500.000 de euro
    • pensiune cu 24 de camere si teren de 800 mp, Costinesti – 375.000 de euro
    • pensiune cu 23 de camere si teren 1.000 mp, Eforie Sud – 850.000 de euro

     

  • Ultimul Imparat

    Poate ca e soarta regilor sa fie iubiti mai mult dupa moarte decat in anii de domnie. Chiar daca a fost socialist, François Mitterand e cel mai regal dintre presedintii Frantei, iar cea de-a zecea comemorare a mortii lui, la inceputul lunii, a scaldat Franta intr-un val de calda nostalgie fata de un om detestat de unii, tolerat de altii, iubit de cativa.

    Acum politicienii socialisti se intrec in a revendica mantia lui Mitterand – sau vor cel putin sa puna mana, prin transfer, pe ceva din stralucirea pe care el a capatat-o in timp. Toti presedintii francezi sunt masurati cu etalonul Mitterand, spre stanjeneala lui Jacques Chirac, care n-a iesit bine niciodata dintr-o asemenea de comparatie. Dar cum a devenit François Mitterand deodata un standard de aur pentru leadership-ului francez?

    „François Mitterand a fost ultimul rege al Frantei“, spune Jacques Attali, unul dintre cei mai apropiati consilieri pe care presedintele i-a avut, autor al unei biografii a acestuia, devenita intre timp best-seller. „Franta nu mai e azi o natiune cu adevarat independenta, dar nici nu e, inca, parte a unei natiuni globale europene. Suntem intr-un «no man’s land». Exista acum o nostalgie dupa monarhie si o nevoie de un presedinte mai puternic.“ In timpul domniei sale de 14 ani, Mitterand si-a ascuns cancerul de ochiul public. A incercat sa impiedice reunificarea Germaniei, a ignorat epidemia de SIDA. S-au facut, in mandatul lui, inregistrari ilegale pentru a proteja existenta secreta a fiicei sale, nascuta in afara casatoriei. Scandalurile financiare si dezvaluirile despre serviciul militar al lui Mitterand in timpul razboiului, cand s-a pus in slujba colaborationistilor guvernului de la Vichy, i-au patat si mai mult numele. 

    Miterrand a umflat numarul de functionari publici, a facut din somajul ridicat o trasatura permanenta a economiei franceze, a fixat la 60 de ani varsta de pensionare si a pus in miscare o politica a fortei de munca in care punctul culminant a fost saptamana de lucru de 35 de ore. „Anii Mitterand au fost“, potrivit unui editorial recent din ziarul Le Figaro, de centru-dreapta, „o incredibila colectie de prostii economice pentru care inca nu s-a terminat de calculat nota de plata“.

    Dar intunecata lui mostenire n-a stavilit potopul de carti, suplimente ale ziarelor si revistelor, documentare si filme de televiziune – nu mai putin de sase – si nici zecile de ore de comentarii si discursuri pe marginea vietii sale. Fiind cel mai longeviv conducator al Frantei de la Napoleon al III-lea incoace (1852-1870), Mitterand a ramas in memoria oamenilor drept un intelectual care si-a acoperit tara de glorie, un campion al stangii, ai carui primi ani la putere sunt echivalenti cu abolirea pedepsei cu moartea, intarirea guvernelor regionale si promisiunea unui nou model economic, al carui scop principal era sa protejeze francezul de rand.

    Atat de puternica e imaginea lui incat un sondaj recent facut de ziarul de centru-stanga Liberation il infatiseaza drept cel mai popular presedinte francez din ultima jumatate de secol, cu cinci procente inaintea lui Charles de Gaulle si 23 de procente inaintea actualului presedinte, Jacques Chirac.

    Mitterand insusi a prezis, cu infatuare, ca Franta se va duce la vale de indata ce el va parasi presedintia. „Sunt ultimul dintre marii presedinti“, se spune ca ar fi afirmat, adaugand ca din pricina unificarii europene si a globalizarii „nimic nu va mai fi ca inainte“. Intr-adevar, Mitterando-mania – cum e numit valul de interes pentru raposatul presedinte – este, in parte, o persistenta nostalgie pentru o epoca in care Franta inca mai era in pozitia de a-si proiecta influenta pe scena mondiala. 

    Mitterand a domnit inainte ca prabusirea Uniunii Sovietice sa priveze Franta de importanta strategica de care se bucura ca natiune nucleara de frunte, ca natiune care stabilea agenda politica a Comunitatii Europene – cum se numea in acele vremuri Uniunea Europeana. Expansiunea Uniunii Europene a pus la incercare capacitatea Frantei de a lua propriile decizii, de una singura, si a amplificat spaimele francezilor ca tara lor isi va pierde puterea nationala. Iar asta s-a vazut anul trecut in stupefianta decizie populara de respingere a Constitutiei europene.

    E o ironie cruda pentru Chirac, care s-a luptat pentru supravietuire in ultimele 16 luni din cel de-al zecelea an de mandat, ca pana si de dincolo de mormant Mitterand continua sa-l hartuiasca. Decenii la rand Chirac n-a putut iesi din umbra lui Mitterand, care l-a infrant la prezidentiale de doua ori. Ca premier al lui Mitterand intre 1986 si 1988, Chirac a fost cu mainile legate – iar asta l-a infuriat atat de tare, incat in 1993, in timpul celui de-al doilea mandat al lui Mitterand, a refuzat propunerea de a fi din nou premier.

    Ca presedinte, Chirac n-a fost niciodata nici atat de monarhic, nici atat de misterios ca Mitterand, al carui zambet enigmatic, scria Le Monde, l-a facut sa para „pe jumatate vampir, pe jumatate seducator“. Actualul presedinte e altfel – ii place sa creasca vaci si sa bea bere; isi trage energia evadand de sub protectia bodyguarzilor si plonjand in multime.  E evident, daca ne uitam la discursurile sale de Anul Nou, ca Chirac si-a pierdut viziunea. Cea mai indrazneata initiativa anuntata in discursul sau televizat a fost un apel prin care cerea companiilor sa schimbe maniera in care strang bani pentru asigurarile sociale. Entuziasmul cu care e inconjurat predecesorul lui, mort de un deceniu, nu face decat sa scoata in evidenta cat de subred e acum Chirac.

    Puterea mitului lui Mitterand se suprapune peste esecul Partidului Socialist de a produce un nou lider care sa aiba autoritatea si credibilitatea necesare pentru a putea promite o victorie la alegerile prezidentiale din 2007.

    „François Mitterand a dat impresia de forta, de om de succes“, spune Huberd Vedrine, sfatuitor apropiat al raposatului presedinte. „Seducea pe toata lumea. Franta trece azi printr-o perioada de «malaise», de depresie nervoasa, si nici Chirac, nici socialistii nu au fost capabili sa-l inlocuiasca.“

    Cu siguranta, multi dintre liderii Partidului Socialist care au marcat zece ani de la moartea lui Mitterand in orasul sau natal din vestul Frantei, Jarnac, au celebrat prea galagios reflexia unei glorii trecute. S-au vazut si diferentele dintre cele cateva factiuni create de Mitterand insusi, caruia ii facea mare placere sa se joace cu diferitele aripi din partid, impiedicandu-i astfel pe potentialii rivali sa-i dea bataie de cap. 

    Roland Dumas, fost ministru in mandatul lui Mitterand, a glumit la un moment dat ca „macar minutul de tacere“ in onoarea celui care-a fost presedintele Frantei va amuti certurile dintre socialisti. Iar azi cea mai charismatica figura a partidului e o femeie: Segolene Royal, o deputata telegenica, de 52 de ani, care conduce ca vicepresedinte partidul impreuna cu partenerul ei de viata, François Hollande, cu care are patru copii. Intr-un sondaj de luna aceasta, Segolene Royal a fost votata drept cel mai popular politician al partidului, cu un procent de 49%, fata de cele 46 de procente ale premierului lui Chirac, Dominique de Villepin.

    Royal e considerata de multi dintre colegii sai de partid drept un personaj fara sanse sa fie ales la prezidentiale – nu numai pentru ca e femeie, dar si pentru ca nu are experienta in guvernul national. 
    Dar ar mai fi si alte probleme. „Cine o sa aiba grija de copii?“, se intreaba Laurent Fabius, socialist de vaza si unul dintre protejatii lui Mitterand, care si-a anuntat propria candidatura pentru presedintie luna aceasta. Iar Jack Lang, fostul ministru socialist al culturii, comenta la un moment dat ca „alegerile prezidentiale nu sunt un concurs de frumusete“.

    Dar cea mai proeminenta vedeta din saga Mitterand nu e Royal, ci o alta femeie – fiica lui Mitterand, Mazarine Pingeot, nascuta in afara casatoriei – care si-a adunat capital de imagine aparand intr-un documentar de televiziune intitulat „Secretul“, un portret amanuntit al tatalui ei si al celei de-a doua familii pe care si-a pastrat-o departe de ochii lumii. Si s-a mai intamplat ceva luma aceasta: Mazarine Pingeot a anuntat ca intentioneaza sa-si schimbe numele in Pingeot-Mitterand. 

  • In spatele luptelor virtuale

    Adevaratele lupte se poarta in lumea calculatoarelor nu pe ecranele monitoarelor, in jocuri, ci in spatele acestora, intre actorii implicati: producatorii de componente hardware, de software sau intre distribuitori. Putini au ales si au avut taria sa se impuna ca arbitri in aceasta disputa. Finlandezii de la Futuremark au reusit. Cat sunt insa ei de corecti?

    Din ansamblul unui PC, placile video au devenit in ultimii ani o componenta de baza, fiind mai dorite de catre segmentul entuziast al posesorilor de calculatoare chiar decat ultimul tip de procesor, oricat de puternic ar fi acesta. Piata este dominata de doi mari producatori de procesoare grafice, compania americana Nvidia si cea canadiana ATI, chiar daca, in ansamblu, un rol important si o anume cota de piata il ocupa si solutiile oferite de Intel pentru sistemele ceva mai lipsite de pretentii, care ruleaza in special programe office, filme, muzica si internet. Importanta procesorului grafic in sistem este mare pentru ca acesta preia calculele si implementeaza tehnologiile ce creeaza imaginea afisata pe monitor; un procesor grafic are de regula un numar dublu de tranzistori fata de un procesor de sistem – 300 de milioane in cazul celui mai puternic chip produs de Nvidia.

    A avea in portofoliu cea mai puternica placa video a momentului nu este, pentru fiecare din cele doua companii, numai o chestiune de orgoliu: consumatorii vor fi influentati de aceasta in alegerea pe care o fac, chiar daca isi pot permite numai o placa video echipata cu un procesor grafic mai slab, adica mai ieftina. 

    „Indiscutabil, aplicatiile sofware influenteaza vanzarile de componente. Pe primul loc sunt sistemele de operare, urmate de jocuri si programele de benchmark“, spune Razvan Uluc, retail manager la Best Computers. Lansarea unui nou sistem de operare, cum este Vista, urmasul Windows XP al celor de la Microsoft, si cerintele de sistem ale programului, peste cele dintr-o configuratie medie actuala, ar putea determina, in opinia lui Razvan Uluc, cam jumatate din posesorii de PC sa isi schimbe configuratia calculatorului sau sistemul in intregime. In cazul jocurilor sau al benchmark-urilor, impactul este mai redus, 5 – 10 procente din piata; valoric, in schimb, lucrurile se schimba, pentru ca respectivii consumatori cumpara cele mai scumpe componente. „Jocul Doom a impulsionat, mai demult, decisiv, vanzarile de sisteme 386 si 486. Mai tarziu, Quake a fost determinant pentru vanzarile de placi video din gama Voodoo, iar anul trecut piata a reactionat la cerintele grafice ale jocurilor Farcry si Doom III“, spune Razvan Uluc.

    Si cum se determina puterea unui computer? Primul indiciu il ofera  comportamentul in jocuri, iar presa de specialitate chiar foloseste intens acest mod de testare. Dar aici intervin o multime de variabile: rezolutia la care ruleaza aplicatia, nivelul de detalii ales si, nu in ultimul rand, optimizarile software. Adica modul in care progamatorii jocului pot influenta, in functie de partizanatele celor din conducerile companiilor la care lucreaza, functionarea jocului pe un anumit echipament: un parteneriat al producatorului cu Nvidia, de exemplu, poate asigura un plus de performanta – un numar mai mare de cadre randate pe secunda, un nivel sporit al detaliului – posesorilor de placi video echipate cu chipseturi americane, in detrimentul echipamentelor furnizate de ATI.

    Ar trebui un benchmark, un program independent de masurare. Aici intervin finlandezii de la Futuremark, fosta MadOnion (Ceapa Nebuna), o companie cu doar 30 de angajati. Futuremark este furnizoarea seriei de benchmark-uri 3DMark, menite sa masoare performanta placilor grafice. Primul a fost lansat in 1999, iar ultimul saptamana trecuta. Programul este gratuit pentru utilizatorul comun si vandut, cu pana la 500 de dolari pentru varianta cu optiuni suplimentare de testare, companiilor producatoare de echipamente IT sau publicatiilor de specialitate. Evident ca marea masa de consumatori prefera varianta free; in plus, compania ofera doritorilor posibilitatea de a-si posta rezultatele obtinute pe site-ul companiei. Prezenta in respectivele topuri si mentinerea la varf este invidiata, dorita si… deschide portofelele. 3DMark nu este singurul produs al celor de la Futuremark, care mai au programe de testare a capabilitatilor sistemelor in ansamblul lor, precum si pentru evaluarea performantelor in mediu office. In total, mai mult de 30 de milioane de copii ale programelor de testare finlandeze au fost distribuite in lumea intreaga. 

    In plus, in baza rezultatelor furnizate de useri, compania a constituit o formidabila baza de date legata de cele 30 de milioane de computere, care poate oferi informatii relevante despre evolutia pietei PC-urilor: distributie geografica, echipamente sau software folosit. Baza de date creste saptamanal cu cate 50.000 de useri, si pentru fiecare computer finlandezii obtin informatii amanuntite, in jur de 300 de detalii separate.

    Din suita 3Dmark, varianta 2001 a fost o piesa de referinta, folosita si in prezent cu destul entuziasm. In urma cu trei ani compania a oferit 3Dmark 03, un test care incerca sa masoare forta bruta a sistemului video si care, intr-un mod subtil, avantaja placile ATI, aceasta dupa ce Nvidia a renuntat sa mai colaboreze cu Futuremark la programul de dezvoltare a testelor. Gurile rele mai vorbesc si de o suma de sapte milioane de dolari, evidentiata in bilantul ATI undeva la capitolul protocol si care pare sa fi sustinut cresterea nivelului de trai pentru 30 de finlandezi. O serie de optimizari ale driverelor Nvidia, menite sa sporeasca artificial performanta si sa asigure un punctaj mai bun, descoperite de cei de la Futuremark, au generat un razboi al comunicatelor intre cele doua companii.  ATI au pus si ei paie pe foc, desi nu sunt straini de astfel de optimizari, comunitatea fanilor din cele doua tabere a ridicat stindardele si s-au inclestat in dispute pe net, astfel incat pana la urma toata lumea a iesit sifonata din toata aceasta afacere. In final, lucrurile s-au mai calmat, dar 3Dmark 03 a fost folosit in teste de un numar redus de publicatii si site-uri de specialitate, fiindu-i pusa la indoiala credibilitatea.

    3Dmark 2005, in schimb, a primit aprecieri favorabile din partea comunitatii de gameri si a specialistilor, chiar daca a avut portia sa de controverse. Iar daca varianta din 2003 a starnit valuri, cea din acest an ar putea isca un adevarat tsunami. Pentru un ochi grabit, noul program ar putea parea o varianta cosmetizata a 3DMark 2005, pentru ca multe dintre vechile teste au fost pastrate, insa au fost imbunatatite din punct de vedere grafic, iar ansamblul solicita mult mai intens sistemul. Disputele ar putea aparea pentru ca balanta puterii se inclina de data aceasta spre Nvidia: testul foloseste intens si puncteaza suplimentar o serie de tehnologii folosite de compania americana si ignorate de ATI. Respectivele tehnologii fac imaginea mai „ochioasa“ – specialistii spun „eye candy“ – detalii suplimentare, umbre dinamice, jocuri de lumini – dar nu sunt foarte prezente in jocuri. Cel putin nu inca. In final, testul ajunge sa atribuie un numar aproximatix egal de puncte unui sistem echipat cu o placa video Nvidia din segmentul de mijloc si unuia inzestrat cu o placa ATI din clasa high-end, cu toate ca in utilizarea de zi cu zi egalitatea nu se regaseste. 

    In razboiul punctelor nimeni nu este ingeras, fiecare companie implicata incercand sa triseze intr-un fel sau altul, prin optimizari de drivere, „scurgeri“ de informatii menite sa denigreze produsele concurentei, incheierea de „aliante“ mai putin ortodoxe. 

    In plus, piata speculeaza orice greseala: Nvidia a trait, in urma cu doi ani, o lectie usturatoare, atunci cand a lansat o gama noua de placi video. Aceasta dupa o lunga asteptare, bine dozata de marketing. Nu mica a fost furia fanilor imediat dupa prezentarea oficiala a varfului de gama FX 5800, pentru ca placa nu s-a dovedit mult mai performanta, in unele teste fiind chiar intrecuta de echivalentul de la ATI. In plus, placa dispunea de un sistem de racire extrem de voluminos si de zgomotos, astfel ca, in numai 24 de ore de la lansare, pe internet aparusera tot soiul de propuneri privind viitorul lui FX 5800 – inclusiv ca uscator de par, de exemplu. Miza razboiului nu este neglijabila, daca e sa socotim numai incasarile celor de la Nvidia si ATI, de peste patru miliarde de dolari anual. La care se adauga castigurile producatorilor de componente si calculatoare, a creatorilor de jocuri sau ale vanzatorilor.