Ideea anticipatelor aduce tot mai mult a povestea cu Petrica si lupul. Se vorbeste deja atat de mult despre ele incat nimeni nu mai ia subiectul in serios.
Pentru cei de la putere exista riscul ca, tot vorbind din varful buzelor despre anticipate, alegerile inainte de termen sa-i loveasca pe nepregatite. Si sa nu fie puse la cale de ei, ci de opozitie.
Daca nu se va intampla o catastrofa pe 25 aprilie, cand Romania ar urma sa semneze Tratatul de aderare la UE, Alianta ar fi inca avantajata de alegeri anticipate, in urmatoarele cinci-sase luni. Sondajele indica 56-58% intentie de vot, in vreme ce PSD e inca in reconstructie, PRM in cadere libera, PUR la capitolul si altii, iar UDMR in preajma pragului. Anticipate acum ar insemna, eventual, o sansa bine venita (poate ultima) pentru proiectul popular al taranistilor rebotezati. Adica aliati traditionali ai partidelor din Alianta si posibili parteneri ai unei viitoare majoritati confortabile in Parlament.
Principala critica a anticipatelor ramane aceea ca ar reprezenta doar o miscare politicianista, o lupta pentru ceva mai multa putere dar o pierdere de vreme pagubitoare, mai ales intr-o perioada in care, cum se spune, timpul nu are rabdare, pentru ca procesul de aderare la UE a intrat in linie dreapta.
Adica ceva imoral, in ultima instanta. Caci daca scopul anticipatelor nu e sa ajungi la o mai eficienta si mai buna guvernare, atunci fie si numai discutiile despre asta sunt daunatoare. Cum poate fi insa discutia despre anticipate un lucru constructiv si cum poate ea insemna cu adevarat un pas inainte?
Partea cea mai delicata e provocarea lor, pentru ca este nevoie, necesar, ca actualul guvern sa cada. Oricum ai intoarce-o, ar fi un esec. Si nimanui nu-i este pe plac sa rateze, sa nu duca un mandat pana la capat. Premierului Calin Popescu Tariceanu si echipei lui, in care se afla multi ambitiosi, cu atat mai putin. Exista insa o foarte interesanta iesire onorabila din scena. Numele ei: asumarea raspunderii guvernului. Lucru despre care se discuta de mai mult timp; in ultima vreme, discutiile au devenit publice.
Iar acum, premierul a identificat un domeniu esential al reformei: restituirea proprietatilor imobiliare si funciare. Asumandu-si raspunderea pentru un pachet de legi alcatuit pe principiul restitutio in integrum, guvernul Tariceanu are sansa sa impuste mai multi iepuri dintr-un foc.
In primul rand, va aduce in prim-planul dezbaterii publice o problema esentiala: proprietatea. Privita, de aceasta data, altfel. Spre deosebire de perioada 1997-2000, cand taranistilor le-a lipsit curajul si, poate, contextul, actualii guvernanti pot privi proprietatea fara inhibitii, fara constrangeri de sorginte comunista si, lucru esential, avand de data aceasta suport popular. Acum, romanii si-au regasit memoria sanatoasa a respectului fata de proprietate si le este tot mai multa lehamite de furatul caciulii. Caci fara respect pentru proprietate, reforma e doar un cuvant lipsit de continut. Un guvern care cere votul de incredere pentru o asemenea lege ar fi marcat definitiv si categoric.
Asumandu-si raspunderea, guvernul se va afla in fata a doua perspective. Prima, aceea ca opozitia sa nu depuna motiune de cenzura. Ar insemna, automat, adoptarea pachetului de legi si o schimbare radicala de filosofie, un adevarat soc reformist care ar ajuta societatea romaneasca sa recupereze cativa ani buni din decalajul pe care il are fata de Europa.
Cea de a doua varianta ar fi aceea ca opozitia sa depuna o motiune de cenzura. Pe de o parte, partidele semnatare s-ar plasa clar de partea franarilor reformei, lucru cu adevarat pagubos intr-un moment de cautare frenetica a certificatelor europene de buna purtare. Daca motiunea de cenzura nu ar fi votata, ar fi un triumf dublu pentru coalitia de la guvernare: se va fi afirmat ca reformista, va fi trimis opozitia in trecut si, mai ales, isi va fi si promovat legile. Daca motiunea ar fi votata, guvernul va demisiona (facand astfel primul pas, cel mai important, catre alegerile anticipate) aparand un principiu inalt. Ar duce la un soi de martirizare si ar fi o extraordinara lovitura de imagine care ar putea, ea singura, sa aduca o victorie covarsitoare in alegerile care ar urma.
Mesajul ar fi simplu si de impact enorm: guvernul a vrut sa faca reforma, sa moralizeze, dar a fost infrant de un parlament dominat de forte reactionare, urmase si continuatoare ale regimului comunist, adevaratele frane ale reformei si dezvoltarii Romaniei. Pare, in acest moment, o strategie fara cusur, poate singura care ar da sansa actualei puteri sa faca ceva, sa smulga tara din indiferenta si s-o impinga inainte. Iar pentru ca lucrurile sa fie cu adevarat definitorii, asumarea raspunderii s-ar putea face si pe o lege a lustratiei. Asta da lovitura!
Strategia enuntata mai sus implica si cateva riscuri, unele mai mari, altele mai mici. Cel mai mic e acela de a se ajunge, intr-un tarziu, la niste alegeri anticipate pe care Alianta sa le piarda. Cel mai mare, acela ca pachetul de legi referitoare la proprietate sa nu fie cu adevarat unul solid, ar insemna compromiterea unei idei si drumul de la sublim la tragic.