Alegerile anticipate ar da cu dreapta, dar cu stanga ar lua. Ar da guvernului stabilitate si o larga sustinere parlamentara, dar ar putea totodata lua din influenta presedintelui. Un om statea pe-o craca. Un om statea pe-o craca si manuia, cu inversunare, un fierastrau. Oamenii facusera roata in jurul copacului, priveau si se minunau, asteptand, de la o clipa la alta, ca omul sa se prabuseasca dimpreuna cu craca, frangandu-si gatul. Pana la un punct, imaginea seamana izbitor cu insistenta lui Basescu de a declansa, de unul singur, alegeri anticipate. Omul asta pare a avea o vocatie irezistibila de Gica-contra. Nimeni – mai exact, nici o forta politica – nu mai vrea acum anticipate. PSD-ul are altele pe cap, PUR-ul n-are vocatie suicidala, iar UDMR-ul se simte cu musca UCM-ului pe caciula. Nici macar partidele Aliantei D.A. nu mai gusta ideea. Basescu e din nou singur. Cand, la inceputurile guvernarii, majoritatea comentatorilor politici se aratau ingrijorati de potentiala instabilitate guvernamentala a coalitiei, imi manifestam, chiar in aceasta pagina, reticenta fata de asemenea prognoze. Acum, situatia pare a se fi rasturnat cu susul in jos. Atat puterea cat si opozitia, ba chiar si partidele extraparlamentare nu par a vrea decat stabilitate, cu orice pret, iar singurul nemultumit de actuala stare de fapt ramane Traian Basescu. Intrebarea se impune, practic, de la sine: poate? Poate, precum Lapusneanul lui Negruzzi, afirma ca daca voi nu ma vreti, eu va vreau?. In conditiile in care primul-ministru sugereaza, mai mult sau mai putin voalat, ca e impotriva, iar reprezentantii Aliantei se pregatesc, la ora la care scriu aceste randuri, a-i cere, oficial, socoteala, poate vointa presedintelui deveni putinta? Raspunsul e da. Poate ce vrea si vrea ce poate. Iar asul de pe maneca prezidentiala se numeste Partidul Democrat. Iar aici, declaratiile lui Berceanu nu sunt cu mult mai reprezentative pentru PD decat cele ale lui Gusa, de mai an. Daca vrei sa iei pulsul rechinului, te uiti la pestele pilot. Ihtiologii stiu ca pe langa orice rechin se mai afla cel putin si cate un asa-numit peste-pilot, un peste mititel si simpatic ce se hraneste cu ceea ramane de la ospatul gazdei. Dupa cate stiu eu, inca se mai dezbate cine pe cine ghideaza spre viitoarea prada. In cazul lui Traian Basescu, pestele-pilot a fost si va ramane Emil Boc. A vazut cineva pestele-pilot dand declaratii suparate dupa intalnirea nemultumitilor din Alianta? Eu, unul, nu. Traian Basescu nu e Ion Iliescu si nici Emil Boc, Adrian Nastase. Primul nu e dispus sa se invarta in jurul cozii precum al doilea, iar al treilea nu are – cel putin deocamdata – orgoliile celui de-al patrulea. Prin urmare, de soarta Congresului PD va depinde, in buna masura, si soarta alegerilor anticipate. Daca presedintele ales al PD va fi Emil Boc, vom avea, cel mai probabil, alegeri anticipate. La fel, daca – slabe sperante – presedinte va ajunge Vasile Blaga. Daca Videanu castiga Primaria Capitalei, sansele ar fi jumatate-jumatate. Iar daca – tot slabe sperante – presedinte PD va ajunge Berceanu, toata clasa politica va fi multumita pentru ca alegerile anticipate vor fi amanate. Liberalii, in frunte cu premierul, stiu si ei ce stie tot satul – daca PD vrea anticipate, are anticipate. Majoritatea parlamentara, oricat de fragila, ar disparea peste noapte. Guvernul Tariceanu n-are nici o sansa in absenta suportului parlamentarilor PD. Popescu-Tariceanu depinde acum de umorile PD. Iar PD ar putea vrea anticipate, pentru egoistul motiv ca si-ar putea astfel mari felia electorala. Cu un presedinte PD (iertata-mi fie vorba proasta) care raspunde atat de bine asteptarilor subliminale ale tatucului, Partidul Democrat ar avea sanse bunicele de imbunatatire a scorului electoral – pana-ntr-acolo incat sa-i ia fata Partidului Liberal. O motivatie, ironic de altfel, de-a dreptul liberala. Fiecare pentru fiecare. Iar totul va depinde de modul in care vor fi jucate cartile preelectorale. Dupa Nastase, a sosit timpul ca si Tariceanu sa abandoneze bridgeul de salon pentru mitocanescul pocker de vapor. Pomenindu-l pe Stolojan drept port-drapel al viitoarelor alegeri anticipate, presedintele a rasucit, cu sadism, cutitul in rana primului-ministru. Poate premierul spune nu alegerilor anticipate? Da, daca prefera sa se cocoate pe o craca mai sus decat Basescu, imprumutandu-i fierastraul. Nu, daca are inca un cap pe umeri si a invatat din experienta cat de tare te poate ustura o miza gresita. Pentru sustinatorii teoriei republicii prezidentiale, ar fi, insa, inceputul sfarsitului. O majoritate solida parlamentara ar putea sustine un guvern mai putin timorat de umorile prezidentiale. Frica pazeste stana. Patru perechi, vorba lui Madeleine Albright, ar fi nitel prea mult. Se da o groapa. Cum o folosim? P.S. In realitatea virtuala in care traim, un om isi poate taia craca de sub picioare, iar copacul ni se poate prabusi noua, in cap.
Leave a Reply