Blog

  • Somerii nu mai vor sa stea acasa. Site-urile de recrutare au inregistrat un numar record de aplicatii, in primele zile ale anului

    In plus, site-urile de joburi inregistreaza zi de zi recorduri
    ceea ce priveste numarul de vizitatori. Procentul femeilor care isi
    cauta un loc de munca se apropie de 55%, in crestere usoara fata de
    anii trecuti, cand candidatii de sex feminin si masculin erau la
    fel de activi pe site-urile de recrutare, arata datele MyJob.

    Domeniile preferate de romanii care isi trimit CV-ul companiilor
    la inceput de an sunt vanzari, secretariat / administrativ, banci /
    finante, contabilitate, marketing / cercetare de piata, call
    center, educatie, alimentatie / comert si distributie. De asemenea,
    s-a remarcat o crestere spectaculoasa a aplicatiilor din domeniul
    educatie / training, atat in tara, cat si peste hotare, de pe
    pozitia 31 anul trecut pana pe locul 8, in ianuarie 2011. Unul
    dintre posturile cu cele mai multe aplicatii pe site-ului de
    recrutare MyJob in aceasta perioada este tocmai unul de educatoare,
    ce a inregistrat deja peste 4200 de doritori.

    Cat priveste dorinta romanilor de a pleca in strainatate,
    numarul candidatilor care trimit CV-ul pentru un loc de munca peste
    hotare este si el dublu fata de ianuarie 2010, iar tarile preferate
    de romani sunt Germania, Marea Britanie, Franta, Spania, Austria,
    Cipru, Belgia, Italia, Danemarca si Elvetia. Se pastreaza si se
    accentueaza tendinta din 2010, cand atat ofertele, cat si
    aplicatiile pentru posturile din strainate au devenit mai
    specializate, adresate profesionistilor din domenii precum
    medicina, inginerie sau IT&C. Dovada este faptul ca din top 10
    al aplicatiilor au disparut tari precum Grecia, cu o oferta in
    continuare bogata in ceea ce priveste locurile de munca sezoniere,
    adresate personalului necalificat sau putin calificat.

  • Cea mai scumpa masina electrica din lume (GALERIE FOTO)

    Li-Ion a castigat 2,5 milioane de dolari la concursul Automotive
    Prize din 2010 pentru efortul depus in crearea vehiculului Wave II.
    Acum, potrivit blogului
    Gizmodo
    , compania foloseste banii pentru a scoate la vanzare
    masinile Wave II si Inzio.Inzio va fi disponibila in trei modele,
    de 139.000 de dolari, de 189.000 de dolari si de 249.000 de dolari.
    Cel mai rapid model atinge 100km in 3,4 secunde. Aceasta foloseste
    12 baterii, vine echipata cu doua motoare si se incarca in 8
    ore.

    Masina Wave II va fi pusa in vanzare la pretul de 39.000 si
    49.000 de dolari. Cel mai scump model poate face peste 320 de km cu
    o singura incarcare. Comenzile pentru cele doua masini vor incepe
    luna aceasta. Daca totul merge conform planului companiei, Inzio va
    fi pusa in vanzare in iulie 2011, in timp ce Wave va fi disponibila
    pe piata in ultima luna a acestui an.

  • Preturi mai mari la alimente si un consum tot mai mic

    Cea de-a cincea editie a Anuarului Retail analizeaza evolutia
    retailului si a sectorului de bunuri de larg consum in decursul
    ultimului an si anticipeaza tendintele din piata in 2011.Dupa un an
    in care puterea redusa de cumparare a romanilor si cresterea TVA
    s-au repercutat atat asupra retailerilor, cat si asupra
    producatorilor, cei mai multi dintre acestia anticipeaza scaderi
    ale pietei si in 2011.

    Potrivit Anuarului Retail, liderii patronatelor din domeniu se
    asteapta ca 2011 sa aduca cresteri de preturi la mai multe produse
    alimentare de baza, printre care carnea de porc, painea si zaharul,
    in ultimele doua cazuri ca urmare a necesitatii importurilor si a
    evolutiei pretului la nivel international.

    Producatorii citati in anuarul editat de Mediafax anticipeaza,
    de asemenea, vanzari mai mici la unele produse precum berea, vinul
    si tigarile si o abordare pragmatica a cumparaturilor, la fel ca in
    2010, cand romanii au renuntat la achizitiile din impuls si la
    stocurile excesive si s-au indreptat spre produsele necesare si
    spre marcile cunoscute.

    Inchiderea unor firme din domeniul productiei si preocuparea
    retailerilor pentru eficientizarea activitatii lor, prin regandirea
    mixului de produse, continuarea investitiilor in marcile proprii,
    alegerea atenta a locatiilor noi si relocari, sunt alte previziuni
    facute de jucatorii din acest sector.

  • Neproductivi pentru ca nu dormim destul

    Doar 25,3% dintre angajatii romani spun ca dorm destul pentru a
    fi productivi la serviciu, 32,2% cred ca daca ar avea mai mult timp
    sa doarma ar avea o productivitate mai mare, iar 42,4% admit ca
    lisa de somn ii afecteaza doar uneori la birou.

    Productivitatea barbatilor intre 25-35 ani este mai afectata de
    lipsa somnului, decat cea a femeilor (52%, respectiv 48%). Conform
    studiului efectuat de BestJobs cele mai afectate sunt persoanele cu
    studii postuniversitare – 37%, iar lipsa somnului loveste mai
    puternic in Bucuresti si Iasi, in timp ce o mai mare parte dintre
    respondentii din orase precum Ploiesti, Timisoara, Cluj Napoca sau
    Brasov spun ca se odihnesc exact atat cat este nevoie.

  • Romtelecom disponibilizeaza 1.000-1.400 de oameni in 2011

    Disponibilizarile vin in contextul in care compania incearca
    sa-si adapteze operatiunile la o piata din ce in ce mai dificila,
    strategie aplicata si anul trecut, cand numarul de angajati
    Romtelecom s-a diminuat cu aproximativ 1.000 fata de 2009, din care
    600 au fost externalizati la Ericsson.

    Compania se va concentra in continuare pe reducerea costurilor,
    printr-o serie de proiecte care vizeaza un nou model operational in
    diferite arii de activitate. “Toate eforturile de transformare din
    anii precedenti nu au fost in van deoarece, fara masurile pe care
    le-am luat in trecut, nu am fi fost capabili sa facem fata
    conditiilor economice care s-au inrautatit de-a lungul ultimilor
    ani si sa atingem aproximativ cate un milion de clienti pentru
    serviciile de internet broadband si de televiziune”, a spus Yorgos
    Ioannidis, directorul general al Romtelecom, punand accent pe
    faptul ca prioritatea sa pentru acest an sunt costurile. “Operam pe
    o piata extrem de competitiva, cu unele dintre cele mai mici
    preturi din Europa pentru serviciile de comunicatii, si trebuie sa
    fim capabili sa ne imbunatatim performantele la nivel intern,
    capacitatea noastra de a oferi mai mult cu mai putine resurse”, a
    mai spus Ioannidis.

    Romtelecom a demarat peste 20 de proiecte de transformare, de la
    imbunatatirea proceselor, cresterea eficientei in call-centere si
    magazine si pana la simplificarea portofoliului de produse. Pe
    langa acestea, alte proiecte sunt in stadiu de evaluare in acest
    moment, iar perioada in care se vor derula proiectele initiate acum
    se extinde pana in 2013.

    Internetul broadband si serviciile TV raman prioritare pentru
    companie. “Lucram deja la o platforma TV care va fi lansata in
    curand si vom continua sa extindem optiunile online pentru
    clienti”, a spus Ioannidis.

  • Annita Pakioufaki preia conducerea Stanton Chase din Bucuresti

    Conducerea biroului din Bucuresti va fi preluata de Annita
    Pakioufaki, care are experienta profesionala in companii
    multinationale din sectorul serviciilor si bunurilor de larg
    consum, precum si din domeniul farmaceutic, unde a detinut functii
    de conducere in vanzari, marketing, trade marketing, comercial si
    aprovizionare.

    Annita Pakioufaki si-a inceput cariera la serviciul comercial al
    ambasadei SUA la Atena. A preluat apoi departamentul de dezvoltare
    a afacerilor Gr. Sarantis S.A. (companie din FMCG), fiind
    responsabila pentru zona Cipru-Liban-Malta si Portugalia. Dupa
    patru ani Annita s-a alaturat companiei Johnson & Johnson din
    Grecia, ocupand mai multe pozitii de top in departamentele de
    vanzari si trade marketing.

    Inainte de a se alatura companiei Stanton Chase Bucuresti in
    functia de managing director, a ocupat pozitia de comercial &
    supply chain manager in cadrul Merck Sharp & Dohme la Atena. A
    absolvit Colegiul American din Grecia, fiind licentiata in
    Sociologie.

  • Preturile la combustibili au crescut cu peste 15% in 2010

    Anul trecut, cel mai mare impact asupra indicelui preturilor de
    consum l-au avut scumpirile inregistrate la tutun (26,34%) si
    combustibili (15,38%), care au ponderi mari in cosul utilizat de
    Institutul National de Statistica (INS). Conform ponderilor din
    cosul INS, scumpirea combustibililor a avut un impact de 1,15
    puncte procentuale in rata anuala a inflatiei, in timp ce scumpirea
    tutunului a contribuit cu 1,24 puncte procentuale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Harta politicienilor locali si afacerile lor cu statul. Prefect: “Aduc bani, iau bani”

    Majoritatea prefectilor, primarilor, sefilor de consilii
    judetene si adjuncti ai acestora si-au trecut, in 2010, afacerile
    pe numele altor membri ai familiei. Motivul: pentru a putea face in
    continuare afaceri cu statul fara a fi acuzati de conflict de
    interese. Alti demnitari locali nu au avut incredere nici in
    familie si au pastrat afacerile pe numele lor, chiar daca legea le
    interzice acest lucru. Acestia se impart in doua categorii: cei
    care fac afaceri chiar cu unitati de stat care le sunt
    subordonate(lucru interzis de lege) si cei care fac afaceri cu bani
    publici care nu provin din bugetul pe care il gestioneaza.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Dilemele lui 2011 – Cat se castiga din reclamele de pe net?

    MAI MULTE RECLAME PE INTERNET?

    Pentru prima data, publicitatea online a depasit-o pe cea traditionala in 2010. Este vorba bineinteles despre piata americana, iar diferenta nu este mare – reclamele pe internet au generat o industrie de 25,8 miliarde de dolari, cu 100 de milioane peste celelalte forme de reclama in total, potrivit eMarketer – dar anul viitor va fi cu adevarat sesizabila, publicitatea online urmand sa aiba un avans de aproape 4 miliarde de dolari. Pentru Romania, scenariul este inca foarte indepartat, dar primele semne se vad deja. Premisele sunt date de ultimii doi ani, chiar daca investitiile in reclama s-au diminuat pe fondul crizei; in 2008, din intreaga piata de publicitate, reclamele pe internet au insemnat cam 3,7%, procent care anul trecut a urcat pana la 6,6%. “Primele estimari arata o piata in scadere (si) pentru 2011. Daca online-ul va creste, cel mai probabil se va ajunge anul viitor la cei 10% visati acum cinci-sase ani”, scrie Orlando Nicoara, directorul executiv al Apropo Media, pe blogul personal, referitor la ponderea publicitatii pe internet in cea totala.


    CARE VOR FI CEI MAI MARI INVESTITORI IN PUBLICITATE IN 2011?
    Ierarhia investitorilor in publicitate nu s-a schimbat foarte mult in ultimii ani. Criza a facut insa ca anumiti jucatori, care pana in 2008 nici nu visau la o reclama televizata din cauza preturilor care crescusera odata cu piata, sa devina mai vizibili ca oricand. Totusi, publicitarii spun ca si anul acesta tot industria bunurilor de larg consum si operatorii de telefonie mobila vor aloca cei mai multi bani pentru promovare si vor avea campanii sustinute, pentru care vor aloca bugete de milioane de euro. Bancile, companiile auto sau gigantii din industria energetica reprezinta jucatori importanti din economie, dar care nu se vor remarca nici anul acesta prin investitiile in publicitate.


    VA CRESTE NUMARUL DE RECLAME 3D?
    Aparitia primei reclame 3D din Romania, pentru zaharul Margaritar, a reprezentat una dintre cele mai importante redute cucerite de publicitarii romani in ultimii 10 ani. A fost, insa, doar un experiment, ceea ce inseamna ca va mai dura un timp pana cand reclamele 3D o sa devina o aparitie obisnuita in pauzele publicitare. Pentru asta este nevoie, in primul rand, de cresterea vanzarilor de televizoare 3D, dar si de productii media in acest format. In orice caz, vorbim de un fenomen care nu se va generaliza mai devreme de cinci ani de acum incolo.


    VOR FI TELEVIZIUNILE DEPASITE DE UN ALT MEDIU DE COMUNICARE IN INCASARILE DIN PUBLICITATE?
    Sunt publicitari romani, precum Radu Florescu de la Saatchi & Saatchi sau Bogdan Enoiu de la McCann Erickson, care vorbesc inca din 2009 despre evolutia spectaculoasa pe care o prevad pentru publicitatea online. Totusi, daca incasarile din publicitate pe care le au televiziunile vor fi detronate vreodata de un alt mediu, este greu de crezut ca aceasta se va intampla prea curand. Odata pentru ca televiziunile continua sa ofere cea mai buna acoperire pentru pretul platit sI apoi pentru ca si clientii va trebui sa accepte investitiile masive si in alte medii decat televiziunea.

  • Dilemele lui 2011 – Cat de importante sunt promotiile? Cat se va mai scumpi mancarea?

    VOR DESCHIDE CUMPARATORII MAI LARG BAIERILE PUNGII SAU,
    DIMPOTRIVA, VOR FI SI MAI “ZGARCITI” IN MAGAZINE?
    Cheltuielile vor continua sa scada, ca urmare a gradului de
    prudenta din ce in ce mai accentuat. Tot mai multi clienti intra in
    magazine cu listele de cumparaturi facute si fenomenul va fi din ce
    in ce mai vizibil si anul viitor, ca urmare a incertitudinii fata
    de veniturile caminelor. “Cumparatorii vor fi si mai stricti ca
    pana acum, incercand sa optimizeze pe cat posibil sumele cheltuite
    in magazine”, spune Ciprian Moga, managing partner in cadrul
    companiei de consultanta in retail iQuest Consulting. Prin urmare,
    produsele alimentare vor ramane in continuare principala
    cheltuiala, iar grija pentru cosul zilnic, cu bunuri de larg consum
    se va accentua. Moga spune ca se asteapta ca si in Romania sa apara
    o tendinta de consum care se manifesta deja pe pietele vestice,
    anume “preferinta pentru cumpararea unor produse mai durabile”, in
    paralel cu tendinta existenta de crestere a interesului pentru
    produsele ieftine. Este vorba mai cu seama de bunuri de folosinta
    indelungata – precum mobila si aparatura electrocasnica – dar
    fenomenul se va regasi in unele cazuri si pe segmentul de
    imbracaminte si incaltaminte. “Chiar daca va aparea preferinta
    pentru produse de calitate mai buna, de pe un segment de pret
    superior, valoarea vanzarilor ca total va scadea”, apreciaza
    Moga.


    CAT DE IMPORTANTE MAI SUNT PROMOTIILE?
    Pe fondul chibzuielii tot mai mari a cumparatorului si a luptei tot
    mai ascutite dintre comercianti, promotiile castiga tot mai mult
    teren. “In Romania ultimilor ani cred ca aproape toata populatia
    cumpara dupa un singur criteriu: ofertele”, spunea recent Robert
    Redeleanu, director general Scandia, firma care produce conserve.
    Ba mai mult, promotiile au ajuns sa fie un factor de crestere (sau
    cel putin de mentinere) a vanzarilor. “Cred ca este naiv ca cineva
    sa-si imagineze ca fara oferte si fara promotii in comert poti
    rezista in ziua de azi”, spunea recent Marius Melesteu, general
    manager al Strauss Romania, companie care produce marca de cafea
    Doncafé.


    CAT DE DINAMICI VOR FI COMERCIANTII IN PRIVINTA
    INVESTITIILOR?
    In privinta investitiilor, “nu exista un moment mai bun decat acum
    pentru extindere”, spune Ciprian Moga, managing partner in cadrul
    companiei de consultanta in retail iQuest Consulting. El nu se
    asteapta la nou-veniti care sa porneasca afacerile in Romania prin
    investitii de la zero, ci mai degraba prin preluari. In ce ii
    priveste insa pe actorii deja prezenti, “ma astept ca marile retele
    care dispun de lichiditati sa se extinda”, spune Moga. In opinia
    lui, toate planurile de investitii anuntate anterior de
    comercianti, ba chiar si cele amanate, vor prinde contur anul
    viitor. Argumente in favoarea acestei decizii sunt costurile mai
    mici pentru toate componentele unui buget de investitii – de la
    pretul terenurilor si al chiriilor, al constructiilor, al fortei de
    munca. Moga se asteapta ca operatorii de retele de discount, dar si
    magazinele de proximitate sa se mentina in continuare cei mai vioi
    la capitolul investitiilor. Spatiile de proximitate au luat in 2010
    un contur foarte clar definit, odata cu investitiile masive (cu un
    buget de 200 de milioane de euro pana la sfarsitul lui 2011) ale
    lui Dinu Patriciu in lantul Mic.ro.


    CUM VOR EVOLUA PRETURILE LA RAFT?
    Este de asteptat ca preturile produselor alimentare sa creasca,
    influentate de factori variati, intre care se numara cresterea
    costurilor cu utilitatile, transportul, ineficienta lantului de
    furnizare producator primar – procesator – logistica – magazin. In
    plus, un cuvant de spus va avea si evolutia cursului euro/leu fata
    de 2010 in cazul importurilor.

    Raul Ciurtin, presedinte al producatorului de lactate Albalact,
    spunea recent ca in 2009 marjele de profit ale industriei s-au
    redus abrupt din pricina cresterii preturilor la materia prima.
    Costurile insa nu au fost transferate in pretul la raft, pentru ca
    in randul producatorilor se da o lupta puternica pentru atragerea
    si fidelizarea cumparatorilor. Situatia se regaseste in mai toate
    zonele din sfera bunurilor de larg consum, cumparatorii fiind
    obisnuiti sa regaseasca – si cei mai multi sa aleaga in functie de
    – promotii.