Arhivele de la Hilton leaga originea apartamentelor prezidentiale de calatoria lui Ulysses S. Grant (foto) la
EXTRAVAGANTA: Mogulul Alfred Vanderbilt a petrecut in 1907 un an intreg in apartamentul prezidential din Plaza din
CASA ALBA: Apartamentul prezidential de la hotelul
PANORAMA: Hotelul Renaissance
Cu buni ani in urma, Mircea Dinescu – stiind ca, pe vremea aceea, numele Mircea Dinescu nu poate, el singur, sa-i vanda cartile – a pornit temerar pe litoral, din plaja-n plaja, cu ultimul sau volum (cred ca era vorba de O betie cu Marx), straduindu-se sa-i faca reclama si sa plaseze cat mai mult din tiraj.
M-am dus cu gandul la toate acestea, vrand, de fapt, sa vorbesc despre succesul de librarie al unui foarte tanar prozator american, Neil Gaiman, care s-a lansat ca autor al scenariilor unei benzi desenate intelectuale, foarte apreciata de adulti, ce a facut inconjurul lumii: The Sandman. Pornit repede pe calea romanului, Gaiman reuseste sa-si statorniceasca si aici prestigiul (Neverwhere – 1997 sau Stardust – 1999). Viziunile sale tulburatoare, lunecand la fruntariile dintre SF-ul liric si fairy tale, ating apogeul prin American Gods (Zei americani).
Condus cu abilitatea unui thriller, romanul incepe cu iesirea din puscarie a Umbrei, care afla ca sotia sa si prietenul sau cel mai bun au murit intr-un accident de masina si ca devenisera, in vremea intemnitarii sale, amanti. Incercand sa-si gaseasca niste repere, accepta ajutorul unui cetos avatar al zeului Odin si se trezeste in mijlocul unui razboi mitic a carui miza este supravietuirea stravechilor divinatati aduse de emigrantii care au invadat
Inspirat, probabil, de Anubis (care, de pilda, face in roman bani buni din ceea ce stie mai bine – adica deschizandu-si un magazin de pompe funebre) sau de Hermes, zeul comertului si al calatoriilor, Neil Gaiman a facut timp de sase luni dupa aparitia cartii (in 2002) turul Americii, din New York pana in Los Angeles, si apoi un turneu canadian, din Toronto pana in British Columbia.
A dat mii de dedicatii, a strans maini, a rostit discursuri. Intre timp, a intrat de cateva ori pe zi pe site-ul dedicat cartii sale si a purtat discutii online cu cititorii, largind uluitor ceea ce specialistii in marketing editorial numesc fan-base. Desi Neil este arhicunoscut si foarte bine vandut, el stie ca statutul de best-seller se construieste cu multa truda, scrasnind din dinti si acceptand legile dure ale comertului. Nu stand cu mainile in san si asteptand pronia divina.
Neil Gaiman, Zei americani, Editura Tritonic, Bucuresti, 2006
STEPHEN KING: Neil Gaiman este un tezaur de povesti; suntem norocosi ca il avem
Sfantul Cristofor Reactualizare a epopeei homerice, romanul lui Carpentier il are in centrul atentiei pe Cristofor Columb. Construit din trei sectiuni distincte (Harpa, Mana si Umbra), romanul recompune figura marelui genovez, pornind de la demersul viitorului papa Pius al IX-lea care, aflat intr-o calatorie in Alejo Carpentier, Harpa si umbra, Grupul editorial Corint, Bucuresti, 2006 Povestea lui Phi Fascinand spiritele vreme de milenii, numarul de aur a fost desemnat prin litera greaca phi, ca o trimitere la sculptorul Phidias care l-a folosit in momentul in care a realizat statuia zeitei Atena, care decora Partenonul. Numit si proportie divina sau sectiune de aur, phi este principiul natural al armoniei, elementul caruia pictorii, arhitectii si sculptorii i-au aplicat coordonatele privilegiate in operele lor, iar scriitorii, filosofii sau matematicienii au incercat sa-i desluseasca misterul. Folosit de egipteni pentru constructia marilor piramide, pomenit de Mario Livio, Sectiunea de aur, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005
Internetul si industria muzicala. O tema pe marginea careia s-au tiparit o multime de articole. Ucide oare Internetul industria muzicala prin vanzari ilegale? Ori, din contra, revigoreaza topurile de single-uri si, in general, vanzarile de muzica? Iar dezbaterea pe teme de Internet si muzica poate continua si mai in profunzime.
Problema nu-i priveste doar pe cei care vand muzica, deoarece intreaga interfata dintre public si arbitrii traditionali ai (bunului-) gust, jurnalistii muzicali, DJ-ii, posturile de radio sufera schimbari. Pentru critica muzicala putem apela la o gramada de site-uri cu articole scrise de jurnalisti neprofesionisti, la fel de bine realizate si documentate ca si cum ar apartine unor personalitati ale domeniului. Sa devina oare jurnalismul de muzica de prisos?
Daca vreti sa aflati care va fi urmatoarea aparitie tare despre care vorbeste toata lumea sau daca vreti doar sa obtineti recomandari muzicale pe baza preferintelor, nu trebuie sa apelati la cineva, deoarece exista programe care amalgameaza datele si care vor efectua imediat aceasta optiune pentru dumneavoastra. Devin oare cronicile muzicale de domeniul trecutului?
Nu cunosc raspunsul la aceste intrebari. Am alcatuit insa o lista de site-uri care revolutioneaza modul in care producem, cumparam si ascultam muzica. Nu prea stiu care-i treaba. Totusi, cum spunea Dan Hill, Descoperirea muzicii este acum un teren incredibil de bogat si complex unde informatia se indreapta spre margini si nu spre centru.
MySpace – http://www.myspace.com: Cel mai mare site de interactiune sociala din lume. Faptul ca utilizatorii pot posta versuri, cantece si videoclipuri il face extrem de atragator pentru muzicieni, MySpace gazduind mai bine de un milion de formatii si artisti. I se poate atribui o contributie la enormul succes al celor de la Arctic Monkeys, care au avut albumul de debut cu cele mai rapide vanzari din toate timpurile in Marea Britanie. Arata urat, dar este totusi important. Daca nu ma credeti, intrebati-l pe Rupert Murdoch, care l-a cumparat cu 580 mil. dolari.
Last.fm – http://www.last.fm: Ati observat vreodata ca in momentul in care cumparati ceva de pe Amazon vi se face o recomandare de genul: Daca va place asta, atunci s-ar putea sa va placa si…? Last.fm procedeaza la fel cu preferintele muzicale. Un programel pe care il instalati asculta muzica pe care o rulati pe computer. Informatia e utilizata pentru a alcatui o baza uriasa de preferinte. Programul poate apoi sa va recomande piese si artisti pe care le asculta alti utilizatori cu aceleasi preferinte, dar pe care nu le aveti. Un site foarte asemanator este Pandora, care face exact acelasi lucru, dar intr-un mod diferit. Pandora foloseste opinii de la experti, in loc de pareri de la publicul larg pentru a face sugestii. Iti pune o serie de intrebari ca sa afle ce fel de muzica iti place, iar pe baza acestor informatii face sugestii, care la randul lor vin din recomandarile unor astfel de experti. V-ati pierdut deja? Ideea de baza este ca pe ambele site-uri poti afla ce e nou cu ajutorul a ceea ce asculta altii.
MetaCritic – http://www.metacritic.com: Metacritic amalgameaza cronici muzicale de pe alte site-uri, atribuind un Metascor pe baza acestora, ceea ce ofera o indicatie despre calitatea bucatii muzicale cu pricina. Cu totul impersonal si totusi obiectiv. Sa fie oare acesta viitorul cronicilor muzicale?
Fluxblog – http://www.fluxblog.org: Blogurile sunt ca niste jurnale online. Blogurile MP3 reprezinta locul unde lumea posteaza fisiere muzicale in format MP3, insotite adesea de o scurta critica. Fluxblog este unul dintre cele mai cunoscute bloguri MP3 si e doar un exemplu al modului in care jurnalismul muzical traditional a fost cucerit de web. Blogurile MP3 ofera jurnalistilor de muzica neprofesionisti si iubitorilor de muzica o platforma prin care sa-si faca cunoscute opiniile si au un rol din ce in ce mai important in atragerea atentiei spre noi aparitii. Casele de inregistrari au ajuns acum sa trimita CD-uri promotionale unor site-uri ca Fluxblog pentru a face publicitate trupelor lor.
The Hype Machine – http://www.hype. non-standard.net: Un exemplu de agregator de bloguri MP3. Atentie! Aceste agregatoare monitorizeaza MP3-urile postate pe o varietate de bloguri MP3. Pe baza acestei informatii alcatuiesc o lista cu ceea ce se asculta, ce e tare si ce se discuta. E ca si cum ai avea acces la intreaga cultura muzicala a momentului. Sau ceva de genul acesta…
In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu
E deja o axioma ca piata imobiliara e una dintre cele mai profitabile investitii care se pot face acum in Romania. Dar cat se castiga, de fapt, din real estate? Un raspuns scurt, in procente, la o intrebare despre randamentul investitiilor imobiliare ar fi: undeva, intre 6% si 300%. Acestea sunt limitele de castiguri pe care le-ar putea obtine, intr-un an, un investitor pe piata imobiliara din Romania. Randamentele variaza in functie de apetitul pentru risc, de activele pentru care se aloca banii, dar si de oportunitatile fructificate si de cunoasterea pietei.
Ce-i drept, triplarea banilor in numai un an poate fi obtinuta doar de cunoscatorii dispusi sa riste sume importante de bani in proiecte considerate neviabile de marea parte a celor care activeaza in piata – si oricum acest randament se poate atinge doar in cazuri exceptionale. De aceea, cea mai mare parte a analistilor apreciaza ca maximul pe care se poate miza in cazul unei investitii imobiliare speculative este de 200% in euro. Ceea ce, comparativ cu un depozit bancar, de exemplu, care iti poate aduce un castig de 7-8% pe an, este oricum exceptional.
Acesta este si motivul pentru care din ce in ce mai multi se indreapta catre piata imobiliara pentru a-si plasa banii. Printre noii investitori in real estate se numara si companii care au cu totul alt obiect de activitate, dar care au sume disponibile.
Una dintre motivatii a fost oferita de renumita companie de consultanta PricewaterhouseCoopers, care plasa, la inceputul acestui an, Romania pe primul loc in topul investitiilor imobiliare europene. Analistii firmei de consultanta apreciau ca o investitie in real estate in Romania ar putea aduce o rentabilitate de pana la 500% in zece ani.
Dar in ce ar trebui sa investeasca cei care au bani de plasat pe piata imobiliara? Aproape in orice, apreciaza cea mai mare parte a analistilor, pentru ca sansele de a pierde sunt extrem de reduse. Dar, in functie de profilul investitorilor si de sumele alocate, rentabilitatile obtinute difera destul de mult.
In mare, investitorii imobiliari se pot imparti in trei categorii: speculatori (cei care mizeaza pe cresterea preturilor in timp scurt si castiga din diferenta dintre preturile de achizitie si de vanzare), dezvoltatori (cei care investesc in constructia unui proiect si profita de pe urma inchirierii sau vanzarii) si investitori institutionali (in general, fonduri de investitii care cumpara cladiri construite deja si castiga pe termen lung din incasarea chiriilor). Cele mai mari profituri le obtin speculatorii, iar randamentul acestora poate fi intre 50% si 200%, spune Sorin Panturu, partener fondator si manager al Trammel Mackenzie, o companie de management de investitii de dezvoltare imobiliara. Firma administreaza capitaluri private occidentale plasate in proiecte de dezvoltare romanesti si lucreaza cu fonduri de investitii straine.
Investitorii speculativi se axeaza in general pe terenuri, dar isi asuma riscuri de locatie, uneori riscuri juridice si deseori de non-lichiditate, pariind pe informatii neconfirmate privind proiectele de infrastructura si urbanism, apreciaza Panturu. Odata cu dezvoltarea pietei insa, castigurile mari din speculatii cu terenuri vor fi tot mai greu de obtinut, analistii estimand ca preturile terenurilor nu vor mai creste la fel ca pana acum. La polul opus se plaseaza fondurile de investitii. Acestea prefera in general sa investeasca pe piete mai stabile, in cladiri gata construite, care sa le asigure un randament nu foarte mare, dar pe termen lung. Printre pionierii acestui tip de tranzactii se numara fondul austriac Europolis, care a cumparat la sfarsitul lui 2003 imobilul de birouri Europe House de la dezvoltatorul israelian GTC. Activ a fost si Immofinanz, care a preluat mai multe imobile, incepand cu parcul industrial IRIDE in primavara lui 2004, plus alte trei cladiri de birouri din Bucuresti. Pentru cele patru achizitii, Immoeast a alocat peste 130 mil. euro.
Profiturile obtinute de fondurile de investitii sunt mult mai reduse comparativ cu cele obtinute de speculatori, dar comporta si riscuri mai mici. Anul acesta vom avea prima tranzactie din Romania la un randament de sub 7%, in jur de 6,8%-6,9%, estimeaza Bogdan Georgescu, director general al Colliers International. Spre comparatie, primele tranzactii de amploare de pe piata romaneasca – achizitia Europe House de catre Europolis si preluarea centrului de afaceri Opera Center de catre o alta companie austriaca, CA Immo – incheiate in toamna lui 2003 s-au facut la un castig anual de 12-14%, in euro. Urmand tendinta pietelor din regiune, si in Romania vor continua sa scada randamentele.
Piata de investitii in cladiri de birouri va ajunge la 6,5% pana la sfarsitul anului, iar piata de retail va ramane in jurul valorii de 7%, preconizeaza Georgescu. Aceste doua segmente sunt cele mai atractive pentru marile fonduri internationale, pentru ca evolutiile sunt mai usor de previzionat. In alte sectoare, cum ar fi cel al spatiilor industriale, randamentele pot depasi 10%, apreciaza surse din piata. Rentabilitatile sunt ceva mai mari, deoarece este o piata de nisa, cu anumite caracteristici, unde si riscul este mai ridicat, spune Muler Onofrei, market officer al dezvoltatorului american Prologis in Romania, care a inceput lucrul la un proiect de parc logistic in vestul Bucurestiului. Dar scaderea rentabilitatii nu va indeparta investitorii, ci dimpotriva, dat fiind ca sunt si un semn de stabilizare a pietei imobiliare. Mai ales ca randamentele au o tendinta de scadere in toate pietele din zona. Polonia a ajuns la cote de 5,7-5,8%, asa ca Romania – la 7% – este foarte atractiva, sustine Georgescu.
Dar, de multe ori, astfel de achizitii nu se fac numai din surse proprii, fondurile apeland si la credite bancare. Ca urmare, randamentul pentru suma proprie investita se poate ridica si la 20-30%, explica Sorin Panturu. Pe fondul lipsei de produse in care sa-si bage banii, fondurile au inceput sa se orienteze spre dezvoltare, adica spre crearea acestor produse. Mai precis, spre finantarea developerilor care au proiecte interesante, dar nu au suficienta putere financiara. Pe langa posibilitatea de a-si plasa banii, dezvoltarea ofera investitorilor institutionali si randamente mai bune.
Fondurile implicate in procesul de dezvoltare pot atinge profituri brute raportate la costul de dezvoltare de circa 20-30%, apreciaza Sorin Panturu. Si aici sunt implicate si sume provenind din credite bancare, ceea ce poate duce randamentul pe capitalul propriu investit la 40-70% pe an.
Bogdan Georgescu spune chiar ca, in functie de volumul investitiilor, randamentele pot cobori chiar spre 10%. Nu cred insa ca exista inca dezvoltatori care sa accepte un randament sub 10% pe an.
Dar, dupa ce finalizeaza proiectul, un dezvoltator poate obtine castiguri substantiale nu atat din chirii, cat din vanzarea cladirii. Intr-o piata imobiliara cum este cea romaneasca – care este «developer driven» (piata dominata de dezvoltatori – n.r.) – dezvoltatorii castiga mai mult decat fondurile de investitii, in special din imbunatatirea in timp a randamentelor, remarca Muler Onofrei. El spune ca firma pe care o reprezinta, ProLogis, nu urmareste sa vanda parcul dupa finalizarea constructiei, comportament altminteri tipic dezvoltatorilor.
Astfel ca, dupa ce au preluat proiecte gata construite, fondurile de investitii au inceput sa se implice in dezvoltare – operatiune care le poate aduce si castiguri pe masura. Europolis s-a implicat inca din 2004, alaturi de Cefin, in dezvoltarea Cefin Logistic Park, iar acum poarta negocieri cu mai multi dezvoltatori ai unor proiecte cu o valoare totala de 300 mil. euro. Immofinanz, care a prins gustul investitiilor in parcuri industriale cu IRIDE, a alocat circa 40 mil. euro pentru Bucharest Distribution Park. In plus, Immofinanz va dezvolta un proiect de retail in Constanta.
O alta strategie adoptata de fonduri este incheierea unor contracte de forward purchase (contract de achizitie la termen la un pret dinainte stabilit). Prin aceste operatiuni, fondurile isi securizeaza plasamente la randamentele de azi inainte de diminuarea acestora, explica Panturu.
Mai putin vizibila, dar nu si mai putin interesanta pentru investitori, este si piata rezidentiala. In acest segment inca nu s-au implicat developerii de mari dimensiuni, care au preferat pentru inceput cladirile de birouri si spatiile comerciale, si nici fondurile de investitii. Insa, odata cu explozia cererii de locuinte pentru clasa medie, pe fondul dezvoltarii creditelor ipotecare si imobiliare, din ce in ce mai multi investitori isi arunca privirile si spre constructiile rezidentiale. GTC, compania care a ridicat imobilele de birouri Europe House si America House, lucreaza acum la cateva proiecte de retail, dar si la cateva complexuri rezidentiale. De asemenea, Anchor Grup – dezvoltatorul a doua mall-uri din Bucuresti, Bucuresti Mall si Plaza Romania – a anuntat ca va investi aproximativ 60 de milioane de euro in construirea a doua cartiere rezidentiale.
In cazul constructiei de apartamente, randamentele pot fi chiar mai bune decat in cazul imobilelor de birouri, iar exit-ul se face mai repede, prin vanzarea unitatilor locative. Pe de alta parte, exista si o clasa de investitori care cumpara locuinte, pe care ulterior le inchiriaza, insa castigurile nu mai sunt acum atat de mari ca in trecut. Cel mai mic randament il da piata rezidentiala pentru clasa medie unde veniturile din chirie nu aduc mai mult de 5-6% randament anual, apreciaza Georgescu de la Colliers. El crede ca situatia e cauzata de faptul ca aceasta piata nu este dezvoltata. In plus, ultimii ani au adus o crestere foarte mare a preturilor de achizitie a apartamentelor, in timp ce chiriile nu au avut salturi la fel de spectaculoase. Ca urmare, marginile de castig s-au ingustat.
Ce vor aduce insa anii urmatori? Analistii considera ca randamentele anuale vor continua sa scada, chiar daca preturile vor mai inregistra inca majorari. Pe de alta parte, piata imobiliara va fi martora unei schimbari a generatiilor de investitori. Cu siguranta ca scaderea randamentelor va inlatura investitorii «speculanti» care intra de obicei pe pietele imature in cautarea unor randamente semnificative, considera reprezentantul Colliers. Acestia vor fi inlocuiti de investitori mari care cauta sa plaseze peste 50-100 de milioane de euro si care accepta randamente mai mici pentru proiecte cu grad de risc scazut.
Prima generatie de investitori – cei care aveau disponibilitati de plasat in urma cu zece ani – vor migra mai intai catre alte orase, a caror piata imobiliara nu este mai deloc dezvoltata, apoi se vor retrage de tot din real estate, alegand alte variante pentru plasarea banilor, considera Panturu de la Trammel Mackenzie. In ceea ce priveste preturile, el se asteapta ca acestea sa mai creasca un an-doi, pana la o stabilizare intai la terenuri si apoi la produsele dezvoltate. In acelasi timp, randamentele se vor eroda astfel incat peste cinci ani speculatorii sa nu obtina mai mult de 50%, crede el. Iar aceste evolutii se vor resimti mai intai in Bucuresti si apoi, cu o intarziere de 1-2 ani, si in celelalte mari orase.
De unde ar putea veni castigurile cele mai mari in urmatorii ani? Piata de birouri ramane inca la moda, dat fiind ca rata de neocupare a birourilor de clasa A din Romania este inca foarte redusa. Piata rezidentiala va avea insa un impact puternic si o dezvoltare spectaculoasa in urmatorii ani, spune Bogdan Georgescu, care se asteapta la mari surprize si de la piata de retail.
De stabilizarea pietei se va putea vorbi insa abia peste 3-5 ani, cand vor fi destule produse, asa incat volumul tranzactiilor sa aiba un nivel ridicat constant in fiecare an, crede Georgescu. Pana atunci, investitorii mai pot spera la randamente anuale cu trei cifre.
In functie de sumele alocate, de provenienta acestora si de profilul de risc, investitorii pot castiga chiar pana la 100% intr-un an. Daca se finanteaza si din credite, randamentul capitalului investit (adica profitul raportat la suma alocata doar de investitor) poate fi mai mare decat rentabilitatea nominala a investitiei (profitul raportat la costul total al investitiei).
| | Randamentul nominal anual (pe cost total de dezvoltare) | Randamentul capitalului investit anual |
| Fonduri de investitii | 7-12% | 20-30% |
| Developeri | 15-30% | 40-70% |
| Investitori speculativi | 25-100% | 50-200%* |
*RANDAMENT REALIZAT IN MAI MULTI ANI. INVESTITIILE SPECULATIVE NU SE FINANTEAZA BANCAR, ASTFEL CA RANDAMENTUL ANUAL AL CAPITALULUI INVESTIT ESTE, IN FAPT, EGAL CU CEL NOMINAL.
De exemplu: Un investitor cumpara o cladire cu 2 milioane de euro si o vinde dupa un an cu 3 milioane. Castigul este de 50%. Daca insa investitorul vine doar cu un milion de euro bani proprii si celalalt milion dintr-un credit bancar, la vanzare – dupa returnarea creditului si a dobanzii aferente – castigul lui este de un milion de euro, adica suma investita efectiv. Deci un randament de 100%.
Viitorul e mai degraba cenusiu pentru dolar, dupa ce acesta a atins deja un minim istoric fata de euro si alte valute internationale. Si in fata leului, moneda americana a pierdut mai bine de 10%, doar de la inceputul lui 2006. Pana unde va continua caderea atotputernicului dolar? Castiga cineva de aici? “Ne asteptam ca dolarul american sa ramana sub presiune si in urmatoarele 12 luni, comenteaza la invitatia BUSINESS Magazin strategul-sef pentru piete valutare de la ING Bank din Marea Britanie, Chris Turner. Presiune care, sunt de parere si alti analisti internationali intervievati de BUSINESS Magazin, se va traduce intr-o depreciere de 15-20% in urmatorii cativa ani, mai ales in fata monedelor asiatice decat a celei europene (Gerhard Winzer, CA IB International Markets AG), pe masura incetinirii cresterii economice a economiei americane, dar si in conditiile intreruperii ciclului de cresteri a dobanzii de referinta din SUA (Kristian Siggaard -Jensen, Saxobank). Cu toate astea, completeaza Marcus Hettinger, analist pentru piata valutara de la Credit Suisse, chiar daca dolarul ramane pentru moment o moneda slaba, pe termen mai lung, de 12 luni, credem ca el are din nou potential de apreciere. Cat de mult va mai scadea (sau creste din nou) moneda americana? Si cum se rasfrange aceasta evolutie pe piata romaneasca? In conditiile in care cursul de schimb leu/dolar este calculat de BNR pornind de la cotatiile euro/dolar de pe pietele internationale si euro/leu de pe piata locala, este evident ca orice miscare a monedei americane in raport cu euro se transpune si pe piata valutara romaneasca. Asa se face ca, in conditiile in care dolarul se depreciaza sustinut pe plan international fata de euro, iar leul castiga intern fata de euro, moneda romaneasca a castigat, doar de la inceputul lui 2006, mai bine de 10% in fata celei americane. Pentru cei care, de exemplu, au luat un credit in dolari acum trei ani, cand cursul mediu leu/dolar era undeva la 33.200 de lei, rata a scazut cu aproape 20%. Procentul romanilor care au credite in dolari este insa destul de mic, este de parere Mihail Ion, presedintele Raiffeisen Asset Management si pana de curand analist la banca din acelasi grup.
Explicatia tine, in opinia sa, de faptul ca, cel putin psihologic, creditarea in dolari e mai scumpa decat cea in euro. Mai precis, data fiind rata de dobanda ridicata pentru dolar (5%, dupa sedinta de miercurea trecuta a Federal Reserve), la care bancile romanesti adauga si o marja proprie de cateva procente, dobanda la creditele in dolari este mai ridicata decat cea la euro. Consecinta: romanii nu se mai inghesuie sa ia imprumuturi in dolari, dar nici bancile sa le promoveze. Pe termen scurt (de sase luni), creditele in dolari nu pot produce surprize neplacute, in conditiile in care asteptarile analistilor vorbesc despre un dolar tot mai slab pe aceast interval. Pe termen mai lung, insa, incertitudinea (si implicit riscul) este prea mare, adauga ei. Dar daca dolarul este atat de ieftin acum, sa fie un moment bun pentru a investi in moneda americana, speculand o posibila crestere viitoare? Cel putin pentru un orizont de sase luni, nu e de investit in dolari, crede Ion, anticipand noi scaderi ale monedei americane. Referindu-se la dinamica dolarului pe termen mediu, si dealerul-sef de la Bancpost, Dorin Badea, crede ca depinde mult de ceea ce se va intampla cu dobanda de referinta din Statele Unite pe mai departe. Pentru economia romaneasca, deprecierea dolarului are insa partile ei bune, in conditiile in care mare parte din importurile energetice (petrolul, cel putin) se fac in moneda americana. Exporturile, pe de alta parte, se bazeaza mult pe decontari in euro – mare parte a relatiilor comerciale romane desfasurandu-se cu zona euro.
Rezerva Federala a majorat saptamana trecuta, pentru a 16-a oara consecutiv din iunie 2004, dobanda de referinta pentru dolar, cu un sfert de punct procentual. Noul presedinte al Fed, Ben Bernanke, anunta atunci ca politica de scumpire a creditelor (respectiv a dobanzilor) va continua in cazul in care va fi necesar, pentru controlarea inflatiei. Masura si momentul unor alte cresteri vor depinde, a adaugat Bernanke, de informatiile economice viitoare. Pe de alta parte, tocmai aceasta crestere constanta a dobanzii a fost, pe parcursul anului trecut, motorul intaririi dolarului. In plus, o dobanda ridicata face (cel putin teoretic) activelele americane interesante pentru investitori – mai ales in conditiile in care Banca Centrala Europeana (BCE) a hotarat, la inceputul lunii, mentinerea dobanzii de referinta la euro la nivelul de 2,5%. In piata exista insa asteptari ca, pana in decembrie, BCE sa decida cresterea dobanzii, cel mai probabil pana la 3,25%.
Dar evolutia monedei americane nu mai depinde la fel de mult ca in trecut numai de nivelul ratei dobanzii, este de parere Chris Turner, Head of Foreign Exchange Strategy la ING Bank Marea Britanie. In opinia sa, declinul dolarului observat in aprilie a fost generat de o atentie sporita a investitorilor asupra factorilor structurali ai economiei americane, cum ar fi deficitul de cont curent american aflat la un fara nivel fara precedent, de 7% din PIB. Turner anticipeaza ca Fed va reduce rata dobanzii in trimestrul patru din 2006 sau in primul trimestru din 2007 si o slabire in continuare a dolarului. Astfel ca, incheie el, pentru finalul lui 2006, raportul euro/dolar va cobori la 1,35, existand chiar riscul de a-l vedea in apropiere de 1,40.
Pe termen scurt, si Gerhard Winzer, Director Fixed Income/FX Research & Strategy la CA IB International Markets AG, in Viena, se asteapta la o slabire a monedei americane, anticipand un raport euro/dolar de 1,30 la finele lui 2006. In opinia sa, unul dintre motivele deprecierii monedei americane este ca deficitul de cont curent al SUA a reinceput sa atraga atentia pietelor. Totusi, Winzer nu vede probabila o criza a dolarului si nici o reorientare a investitorilor catre alte piete, iar dolarul va continua sa isi pastreze statutul de principala moneda pentru rezerve.
Exista insa si alte pareri, conform carora, dupa cum puncteaza pentru BUSINESS Magazin Kristian Siggaard-Jensen, Sales Trader la compania daneza de brokeraj Saxo Bank va exista cu siguranta o reorientare a capitalurilor dinspre economia americana catre alte economii. In prezent, explica el, capitalurile merg dinspre pietele emergente cu ritmuri ridicate de crestere catre SUA, unde cresterea este mai redusa. Pe termen lung insa, acest trend nu este sustenabil. In plus, nevoia de investitii importante in infrastructura din pietele emergente este evidenta, iar randamentele obtinute din astfel de investitii vor fi cu mult mai mari decat cele din SUA. Pentru finele lui 2006, Siggaard-Jensen anticipeaza o paritate euro/dolar de 1,32.
Ceva mai optimist in privinta evolutiei monedei americane, strategul pentru piata valutara de la Credit Suisse, Marcus Hettinger crede ca, pe un orizont de 3-6 luni, dolarul va continua sa se deprecieze (pana la 1,28), pe un orizont mai lung, de 12 luni, diferentialul de dobanda mare va duce raportul euro/dolar inapoi, la circa 1,20. Chiar daca, in prezent, activele americane nu si-au pierdut atractivitatea pentru investitori, adauga Hettinger, daca acest lucru se va intampla in viitor, nu este exclusa o reorientare a fluxurilor de capital catre tarile est-europene, date fiind legaturile comerciale puternice dintre zona euro si aceste tari.
Ce se va intampla insa cu dolarul pe piata valutara romaneasca? Analistii romani se feresc sa faca previziuni pe mersul dolarului, pentru ca incertitudinea e prea mare, iar lucrurile se pot schimba fie intr-un sens, fie in altul peste noapte. Directia e, cel putin, clara. Pana la finele anului dolarul va continua sa mearga in jos. Tot mai in jos.
A fi primul intr-o piata e un motiv de mandrie. Chiar daca criteriul nu e neaparat cota detinuta, ci numarul de inmatriculare la Oficiul National al Registrului Comertului. Care au fost primele companii private romanesti? Au stiut ele sa foloseasca avantajul de a fi cele dintai?
Alin Burcea a facut primii 3.000 de dolari ajutand cativa ziaristi japonezi sa scrie despre revolutia din 89. Am fost la Visina, unde s-a prabusit avionul, am cautat morti prin Timisoara, am fost la Targu Mures pe 19 martie. Nu sunt bani castigati usor, povesteste antreprenorul, care avea pe atunci 27 de ani. Alti 35.000 de lei (bani cu care si-ar fi putut cumpara o jumatate de Dacie) i-a castigat multiplicand Legea 54/1990, care reglementa desfasurarea activitatilor economice pe baza liberei initiative si care nu era tiparita in suficiente exemplare pentru a acoperi cererea de atunci. Era coada, toti nebunii voiau sa-si deschida firma, isi aminteste Burcea. Legea se vindea cu 9 lei, dar nu se gasea, asa ca am multiplicat-o si am vandut-o cu 25 de lei si chiar cu 100 de lei in ultimele zile. Vindeam cate o suta de legi pe zi.
La 1 iunie 1990, cu banii astfel adunati, Alin Burcea deschidea impreuna cu un partener primul birou al tour operator-ului Paralela 45, in sediul unei foste florarii. Visez la vremurile acelea cand la 8 dimineata era coada in fata agentiei pentru bilete la Mamaia si Neptun, marturiseste Burcea. La stat trebuia sa dai spaga pentru locurile bune. Noi luam doar comisionul pe chitanta, explica Burcea succesul afacerii inca de pe atunci, adaugand ca anii cei mai buni pentru companie au venit, totusi, dupa 2000. Anul trecut, bunaoara, Paralela 45 a inregistrat o cifra de afaceri de peste 12 milioane de euro.
Intr-o alta zona a Capitalei functioneaza Romtrade SRL, compania cu numarul noua de inmatriculare la ONRC pe municipiul Bucuresti. Societatea cu raspundere limitata infiintata de Ariadna Dumitru in 1990, cu o investitie de 20.000 de dolari, este una dintre cele patru SRL-uri inmatriculate la ONRC in acel an (astazi mai functioneaza doar trei). Conform datelor ONRC, in 1990 au fost inmatriculate 81 de companii, adica 0,01% din totalul celor luate in evidente in intervalul 1990-2005. Ca mai toate companiile aparute in acea perioada, Romtrade facea comert, mai exact export-import de confectii metalice. Cel mai bun an pentru Ariadna Dumitru a fost 1995. Atunci 95% din activitatea companiei era exportul, iar cifra de afaceri trecea de 1 milion de dolari. Dar lucrurile s-au schimbat de atunci incoace, mai ales dupa 2000, an in care, spune antreprenorul, directorii companiilor publice cu care avea contracte si-au trecut societatile pe faliment si au transferat activitatea pe firma nevestei.
Astazi Romtrade are 20 de angajati, o cifra de afaceri de 150.000 de dolari si o pondere a exporturilor de doar 5%, si lucreaza cu sapte turnatorii private despre care Ariadna Dumitru spune ca isi vor da duhul dupa aderare. Singura mea speranta este sa fim cumparati de o mare companie, obiectiv pentru care antreprenorul a si inceput sa discute cu o multinationala din Olanda. Dupa 15 ani de antreprenoriat, Ariadna Dumitru a invatat trei lucruri: am fost inteligenta sa fiu printre primii care au deschis o firma, politicul conduce economicul, nu invers, cum ar trebui si nu mai e un avantaj faptul ca am fost printre primii in piata.
Doua povesti cu finaluri diferite, dar care, in buna masura, sunt ilustrative pentru ceea ce s-ar putea numi perioada de inceput a capitalismului romanesc. Prima poveste e cea a succesului vizionar; companii precum Ana Group, Farmexim, MediaPRO, casa de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Paralela 45, Softwin sau UTI au toate un numitor comun – anul 1990. Cea de a doua este cea a succesului de moment, trecator, al companiilor care nu au reusit sa se dezvolte, asteptandu-si sfarsitul odata cu integrarea in Uniunea Europeana.
Pana in decembrie 90, cand s-a infiintat ONRC, companiile erau inregistrate la Ministerul Finantelor. Inregistrari despre care reprezentantul ONRC Adriana Ghidirmic spune ca nu mai exista astazi. De altfel, cele 81 de companii inmatriculate la ONRC au devenit, intre timp, 62, in baza de date a oficiului. Restul, au disparut, pentru ca nu am tinut un istoric al companiilor. Asadar, e greu de stabilit care a fost prima companie infiintata in Romania. Mai ales daca ne gandim ca firmele existente in 1990 au avut la dispozitie doi ani pentru a se inmatricula.
Cert este ca, la 16 ani de la acel moment, cateva dintre companiile infiintate in 1990 au facut pasul spre statutul de multinationala. Este si cazul producatorului unuia dintre cele mai cunoscute branduri romanesti – antivirusul BitDefender: compania Softwin, infiintata ca o afacere de familie de sotii Florin si Mariuca Talpes. De la o companie locala, antreprenoriala, Softwin are acum peste 800 de angajati, dintre care circa 60 lucreaza in birourile din strainatate ale companiei – Spania, Germania si SUA. Anul acesta planurile companiei prevad cresterea numarului angajatilor cu 200 si deschiderea, in iunie, a celui de-al doilea birou din SUA. Pana la sfarsitul anului, lista birourilor din strainatate ale Softwin ar putea fi completata cu inca unul in Asia, probabil in Japonia, conform directorului de resurse umane al Softwin, Adrian Lupulescu, acesta declarand pentru BUSINESS Magazin ca, in mai putin de cinci ani, compania va fi listata la bursa.
Tot in 1990 si tot in IT&C s-a lansat si grupul UTI. La inceput a fost sansa, marturiseste Tiberiu Urdareanu, presedintele UTI Grup. Apoi consolidarea s-a facut pe baza unei viziuni despre potentialul ingineriei in Romania si despre necesitatea gestionarii riscurilor printr-un portofoliu de afaceri. Deci ne-am diversificat in zone complementare si adiacente. Piatra de temelie a grupului, compania INFCON S.R.L., avea ca activitate initiala grafica computerizata, procesare de imagini, subansamble si accesorii pentru computere.
Capitalul acestei asociatii cu scop lucrativ a fost echivalentul unui salariu in 1990: 3.000 de lei. Inceputul a fost primul moment greu pentru UTI. Al doilea a fost perioada 1998-2000, interval in care a avut loc clarificarea si consolidarea strategiei si a locului pe piata. Intre timp, grupul UTI s-a specializat pe distributia de sisteme de securitate, propunandu-si extinderea pe piata internationala. In acest moment, UTI este prezent prin compania UTI Retail Solutions cu sisteme de securitate in Serbia si Muntenegru, unde a echipat magazinele de tip Metro. Grupul are patru divizii, peste 3.300 de angajati si tintea in 2005 o cifra de afaceri de peste 60 de milioane de euro, iar pentru 2006 – peste 70 de milioane de euro. In septembrie 90, cu o mana de oameni, se nastea si cel mai mare grup media din Romania la ora actuala: MediaPRO. Primul proiect: Mediafax. Investitie initiala: 10.000 de dolari, imprumutati. Prima cofetarie Ana CO a vicepremierului George Copos aparea tot in 1990. Din ea s-a dezvoltat actuala societate Ana PAN, cu o cifra de afaceri in 2005 de 6,45 milioane de euro.
Pana in 2010, reteaua de cofetarii – care face parte din Ana Group – se va extinde, conform reprezentantilor companiei, la 30 de unitati, adica la un numar triplu de cofetarii fata de cel actual. Ana Group are activitati in productia si desfacerea de aparatura electronica si electrocasnica, industrie hoteliera, turism, productie de motoare electrice, transporturi rutiere, investitii in domeniul sportului si investitii financiare. Iar George Copos are actiuni cotate la o valoare de peste 200 de milioane de euro. Prima companie de import si distributie de produse farmaceutice este tot o poveste de succes: Farmexim, care detine si lantul de farmacii Help Net si care isi propune pentru acest an o cifra de afaceri de circa 100 de milioane de euro (piata romaneasca de pharma are o valoare de 1,26 mld. euro, din care 75% sunt medicamente).
In acelasi an aparea si casa de avocatura cu cea mai mare cifra de afaceri pe 2005: Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, cu circa 7 mil. euro si cu cele mai mari privatizari facute de statul roman, in portofoliu: vanzarile BCR, Petrom si RomTelecom.
Compania Aectra, furnizor de materii prime pentru agricultura si industrie, se inmatricula la ONRC in ianuarie 1991. In 2005, compania estima ca va atinge o cifra de afaceri de circa 30 de milioane de euro si anunta ca va incepe sa exporte pesticide produse la fabrica sa din Campia Turzii in tarile din regiune. Actionariatul Aectra este in majoritate romanesc.
Daca a fost vorba de vizionarism, de norocul de a gasi o nisa buna sau de faptul ca unii au avut relatii cu exteriorul, e greu de spus. Doua lucruri sunt certe: in 1990 nu se punea problema de business plan, iar reinvestirea profitului intra in preocuparile antreprenorilor de abia cativa ani mai tarziu. Anii grei de dupa 1995 au decimat companiile infiintate in primii ani ai democratiei: doar 79 de companii inmatriculate in ianuarie 1991 mai functioneaza astazi, dintr-un total de circa 220. Iar o vizita la ONRC in 2008 ar putea releva discrepante si mai mari. Pentru cei care se simt vizati, sa vanda unei companii mai mari poate fi o solutie. ONRC ii va da radiati, dar, intr-un fel, vor continua sa existe.
In 1990, Softwin avea doi angajati: sotii Florin si Mariuca Talpes, initiatorii afacerii. Capitalul cu care au pornit acest business a fost de 300 de dolari, bani pe care i-au primit de la tatal Mariucai, regretatul actor Mihai Mereuta. Cei 300 de dolari echivalau cu salariul de cercetator pe 3 luni al lui Florin Talpes.
La inceputul lui 1990, Florin si Mariuca Talpes erau fericitii parinti a doi gemeni de trei ani – de unde si numele companiei, format din alaturarea a doua cuvinte in limba engleza soft si twin (gemeni). Florin Talpes isi incepuse doctoratul in matematica, sotii aveau un apartament si un Trabant si spun ca se multumeau cu putin din punct de vedere financiar. Dar isi doreau mult o schimbare.
In acea vreme, sotii Talpes lucrau la Institutul pentru Tehnica de Calcul si Informatica, in ceea ce se numea cercetare in dome-niul software. Era inca un domeniu nou chiar si in tarile dezvoltate, unde Windows-ul era inca un sistem de operare putin raspandit. Sotii Talpes nu au inceput afacerea Softwin cu un business plan si nici cu obiective clare, ci doar cu sentimentul puternic ca pot reusi in acest domeniu. Astazi ei spun ca realitatea a depasit cu mult ceea ce si-ar fi putut imagina. Piata romaneasca de IT era, in anii 1990-1991, in colaps. Asadar, faptul ca Softwin a fost printre primele companii de profil in piata romaneasca nu a prea contat, din perspectiva avantajului de a acapara o cota de piata stabila. In ce priveste rezervorul de specialisti, in institutele de stat se gaseau foarte multi specialisti de valoare, dar, in acel moment de pionerat, specialistii de la stat priveau cu neincredere angajarea intr-o intreprindere privata.
Totusi, Softwin a rezistat si a crescut pe pietele din Vest. Anul trecut vanzarile Softwin pe piata romaneasca au reprezentat doar 37% din total. Suntem prezenti in retelele a 90% din marii retaileri din Vest, declara Talpes intr-o discutie anterioara cu BUSINESS Magazin. In acest moment, BitDefender se distribuie in 42 de tari, ponderea antivirusului in vanzarile companiei reprezentand mai bine de 50%. La inceputul anului, Softwin a anuntat ca BitDefender vizeaza intarirea pozitiei sale in si in Europa Centrala si de Est. Motivul? Cu un ritm de crestere de circa 25-30% anual, cel mai dinamic din intreaga Europa, aceasta zona a devenit atractiva pentru BitDefender, declara la mijlocul lunii februarie Oliviu Talianu, BitDefender Regional Manager pentru Europa de Est.
Anuntata listare a RomTelecom ar mai putea tempera lamentarile investitorilor care spun ca au prea putine posibilitati de plasament pe Bursa. Asemeni actionarilor operatorului de telefonie, mai exista insa si alti proprietari care repeta obsesiv sintagma listare la Bursa.
Intrarea pe Bursa a RomTelecom are sanse sa fie listarea anului. Statul roman, care mai detine 45,99% din operatorul de telefonie fixa, vrea sa-si lichideze participatia prin listare, o parte din actiuni (20%) urmand sa fie transferate Fondului Proprietatea. Nagy Zsolt, ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, anunta acum doua saptamani semnarea contractului de consultanta cu Credit Suisse First Boston (CFSB).
Ministrul estima atunci ca un prim pachet de actiuni va fi listat candva in intervalul septembrie-octombrie, intr-un procent stabilit de CFSB in functie de oportunitatile pietei. Cel mai sigur va fi vorba despre o listare la Bursa de Valori Bucuresti si, probabil, si la o bursa internationala.
Analistii au evaluat intreaga companie la aproximativ doua miliarde de dolari. Prin urmare, valoarea participatiei statului ar fi, grosso modo, de un miliard de dolari, insa 20% din actiuni (aproape jumatate din cat mai detine statul) va trece la Fondul Proprietatea. Pe scurt, daca planul va fi respectat, in toamna lui 2005, aproximativ 500-550 de milioane de dolari isi vor gasi debuseu pe bursa romaneasca.
Noua conducere a BVB, aleasa in februarie 2006, anunta ca, pana in 2010, va aduce la Bursa cel putin 65 de noi companii, printre cele luate in calcul pentru anul in curs numarandu-se Transelectrica, Continental si Fondul Proprietatea. Motivul declarat: cresterea numarului de investitori. Potrivit estimarilor noului Consiliu al Bursei – la conducerea careia a fost ales la inceputul lui 2006 Septimiu Stoica -, totalul acestora va ajunge in urmatorii patru-cinci ani la 300.000 de persoane fata de un maxim de 12.000, cat se inregistreaza acum. Mai multi investitori inseamna mai multa agitatie, iar mai multa agitatie la Bursa inseamna mai multe fonduri pentru finantarea companiilor. Tot la capitolul proiectii, noua conducere a Bursei vede peste patru ani volume de tranzactionare de 50 de milioane de euro pe zi, fata de cele 8,7 milioane de euro pe zi in 2005. Din aceasta perspectiva, consultanta pentru IPO-uri este una din pietele care s-ar putea dezvolta in intervalul viitor. Deocamdata, comisioanele pentru intermedierea de IPO-uri nu reprezinta o sursa constanta de venituri pentru diviziile de investment banking ale institutiilor financiare din Romania.
In fond, e un cerc vicios. Listarile sunt putine, iar aceasta pentru ca, spun analistii, pe de o parte, companiile care ar avea nevoie de bani prin listare se tem ca nu vor gasi suficienti bani disponibili in piata, iar pe de alta parte, investitorii sustin ca au prea putine companii in care sa investeasca. Mai mult, in decurs de doar doua luni, mai multe companii in valoare totala de 300 mil. euro si-au anuntat iesirea de pe piata de capital, profitand de o prevedere a CNVM (suspendata intre timp) conform careia delistarile erau posibile printr-o simpla decizie a AGA.
Si totusi, anunturi de listare exista. Cate dintre ele se si materializeaza e o alta problema care tine de aria cercului vicios invocat de analisti. La inceputul anului, Catalin Chelu – un nume cunoscut pe piata de capital, cu plasamente estimate la peste 100 de milioane de euro – anunta o viitoare listare la Bursa a operatorului de televiziune prin cablu CCC Blue Telecom Galati, la care detine pachetul majoritar de actiuni (96,64%). CCC Blue Telecom – numarul trei pe piata CATV din Romania din punct de vedere al cotei de piata, cu aproximativ 200.000 de abonati in 21 de judete – era evaluata la acea data de Chelu la 55 mil. euro. Intentia sa era sa vanda 25% din companie pe Bursa, fondurile astfel atrase urmand sa fie folosite pentru achizitionarea altor operatori CATV sau de Internet de pe piata. Speram sa primim autorizatia din partea CNVM in cursul lunii februarie sau cel mai tarziu in martie si, imediat, vom iesi pe Bursa cu actiunile, spunea Chelu in ianuarie 2006. Listarea nu a mai avut insa loc, pentru ca, spun surse din piata, CCC Blue Telecom nu are inca o structura de management si financiara suficient de atractiva pentru potentialii investitori.
Pe de alta parte, Chelu a anuntat recent ca va vinde pachetul majoritar al companiei (61%) catre asociata sa Doina Rimar, adaugand ca aceasta decizie nu afecteaza planurile de listare. Incurajati de intrarea primei companii IT pe BVB – Flamingo – in cursul anului trecut, nici proprietarii grupului K-Tech Ultra Pro nu exclud acum varianta unui IPO. Intrebat despre posibilitatile de finantare ale grupului, Cristian Fughina, presedinte al Ultra Pro, a declarat pentru BUSINESS Magazin ca scenariul cel mai plauzibil ar fi acela al unei listari. O alta varianta vehiculata in piata ar fi cea a unui posibil schimb de actiuni intre K-Tech Ultra Pro si grupul Altex.
Ca proces in sine, o listare nu este riscanta daca sunt indeplinite cateva conditii de baza. In primul rand, proprietarii trebuie sa ofere investitorilor un tablou complet referitor la performantele financiare ale companiei din trecutul recent. De altfel, pe baza acestor rezultate este facuta evaluarea companiei. In al doilea rand, prospectul listarii trebuie sa ofere informatii concludente privind cresterile viitoare. Promisiuni de crestere care pot fi o profetie sigura daca banii obtinuti din listare sunt folositi pentru achizitii sau pentru proiecte de extindere viabila.
Numai ca extinderea cu bani atrasi de la Bursa nu este tocmai cea mai populara metoda in mediul de business romanesc. O posibila explicatie? A iesi pe piata de capital este similar cu a pune cartile pe masa si a ceda o parte din companie. Or, transparenta (de altfel, semn de sanatate pentru o companie) poate insemna sfarsitul multor business-uri conduse dupa principii neortodoxe. Pe langa diviziile de investment banking ale bancilor comerciale, cum sunt Raiffeisen Capital & Investment, ING Securities sau CA-IB, din viitoarele IPO-uri urmeaza sa castige si companiile de investitii financiare (de brokeraj) cel putin pentru listarile mai mici.
De exemplu, Catalin Chelu anunta ca oferta pentru CCC Blue Telecom urma sa fie facuta prin Eldainvest, companie de brokeraj din Galati. Tot pentru companiile cu valori mai mici, furnizori de servicii de consultanta in cazul unui IPO pot fi si firme non-bancare cu activitate de investment bankeri. Exemplu: compania Capital Partners, infiintata de Doru Lionachescu, fost director general adjunct al Bancpost, impreuna cu alti doi bancheri. Capital Partners nu a intermediat pana acum nici un IPO, insa intentioneaza sa colaboreze cu o societate de investitii financiare pentru proiecte in acest sens.
La polul celalalt se afla investment bankerii consacrati, de talia CFSB sau Goldman Sachs, care isi vor accentua prezenta in momentul unor proiecte mari, precum listarea RomTelecom. Valoarea minima a unei tranzactii eligibile pentru asemenea jucatori este de 100 mil. euro, spune Lionachescu.
Dincolo de spectacolul intrinsec al Bursei, cresterea numarului companiilor listate ar fi, spun specialistii, un semn de sanatate al mediului de business. Mai multe oferte publice initiale inseamna, de fapt, mai multe proiecte de dezvoltare.