BusinessMagazin

Blog

  • CLINICI PRIVATE: Miliarde verzi pentru halatele albe – dintr-o piata totala estimata la 3-3,5 mld euro anual, serviciile medicale private reprezinta doar 50 – 100 de ml euro

    In sanatate, o piata de peste 3 miliarde de euro anual, investitorii privati au intrat deocamdata doar in varful picioarelor. Dar spitalele particulare vor deveni,  in anii care urmeaza, o miza importanta, iar politele private de sanatate vor asigura o alternativa de finantare la cea gestionata pana acum exclusiv de stat.

    O idee de afacere de miliarde: investitia in companii din domeniul medical. De cand a plecat de la Roland Berger, Dragos Rosca, directorul fondului de investitii Gemisa, a investit cateva sute de mii de euro in astfel de companii. Pariul lui Rosca ar fi castigat daca acestea vor valora cateva milioane bune de euro peste 5-6 ani. Iar logica lui pleaca de la un calcul simplu: desi exista cerere pentru servicii medicale de calitate, in acest moment sistemul privat este subdezvoltat.

    Bugetul anual al sanatatii reprezinta 5-6% din PIB, adica 2,5 miliarde de euro, la care se adauga cel putin 500 de milioane – unele estimari merg pana la un miliard – in plati „la negru“ facute de romanii care ajung la medic. Se ajunge astfel la un total de 3-3,5 miliarde de euro anual, din care piata serviciilor private reprezinta doar 50-100 de milioane de euro. Diferenta reprezinta ceea ce oamenilor de afaceri le place sa numeasca „potential enorm“.

    Pana acum, doar o parte infima din sistemul de sanatate este privata. Este vorba de cateva clinici (Medicover, Centrul Medical Unirea, Medsana), de companii are ofera servicii pentru medicina muncii (Romar, Medlife, Cristal Diagnostic, Diagnosis) si de cateva laboratoare (Medlife, IDS, Sinevo). La acestea se adauga centrele de diagnostic, serviciile la domiciliu si salvarea.  

    Pe langa companiile private nou-infiintate si privatizarea anumitor parti ale sistemului de stat au aparut si forme hibride, denumite intr-un limbaj oficial „parteneriat public-privat“. Pe romaneste, asta se traduce prin companii medicale private care presteaza servicii decontate de CNAS (de exemplu, Euromedic) prin centre din cadrul spitalelor administrate de investitori privati. Este cazul unor centre de dializa, operate de companii precum Fressenius sau Gabro.

    Pana acum, s-a privatizat foarte putin, raportat la potentialul pietei. In sectorul privat intra deocamdata servicii de diagnostic, laborator, salvare, insa mai putin partea de tratament propriu-zis. Dar privatizarea spitalelor este o oportunitate. Fata de sutele de mii de euro, la cat se ridica investitiile realizate de fondul Gemisa, cand vorbim de spitale, cifrele urca vertiginos la zece milioane de euro. Cam atat a investit Eureko in spitalul sau privat. 

    Principalele doua investitii din domeniul medical ale Gemisa s-au concretizat in Oxigen Plus (furnizor de echipamente la domiciliul bolnavilor de insuficienta respiratorie) si Cristal Diagnostic (companie specializata in medicina muncii). „O investitie intr-un spital privat presupune un mare efort initial. Nu e vorba neaparat de constructie, cat mai ales de echipamentele medicale. La finalul amortizarii, afacerea este rentabila, pentru ca marjele din serviciile medicale sunt ridicate“, explica Dragos Rosca, managerul Gemisa. Ilustrativ pentru dimensiunea unei asemenea investitii ar fi costul unui ecograf, care se ridica la aproximativ 100.000 de euro.

    Dar este intr-adevar sustenabil sistemul medical privat in acest moment? Isi pot vedea investitorii armotizate investitiile intr-o perioada rezonabila, daca ne gandim ca Romania numara sase milioane de oameni cu venituri situate in jurul a 100 de euro lunar – pensionarii? 

    La prima vedere, raspunsul e mai degraba negativ. Iar realitatea concreta il confirma, cel putin in unele dintre cazuri: nu persoanele fizice reprezinta baza de clienti care asigura supravietuirea companiilor medicale private, ci clientii corporate, companiile. 

    „Avem 700-800 de clienti companii cu 35.000 de abonati“, spune Marina Otelea, director de dezvoltare la Medicover. „Un abonament presupune accesul la servicii medicale dintr-o gama limitata, intr-un numar nelimitat. Cand un client isi alege unul din pachetele noastre poate veni la policlinica in fiecare zi“, explica Marina Otelea. 

    Insa nu toate clinicile private isi bazeaza activitatea preponderent pe clientii companii. Persoanele fizice sunt o miza inca de pe acum, chiar inainte de aparitia normelor metodologice la legea asigurarilor private de sanatate, care vor da posibilitatea inchirierii unor astfel de polite. Centrul medical Medsana, de exemplu, are si clienti persoane juridice (ING, Alpha Bank sau MobiFon). Insa „grosul vanzarilor le facem din serviciile medicale prestate catre persoane fizice“, spune Radu Botgros, director medical al Medsana, adaugand ca plata serviciilor se face cash.

    Desi inca nu au aparut normele metodologice la legea asigurarilor de sanatate, Medicover a gasit o portita legislativa pentru a lansa prima asigurare privata, impreuna cu compania Aviva. Asigurarea Medicover are drept baza legea generala a asigurarilor. Vanzarile sunt nesemnificative, deocamdata, dar oficialii companiei cred ca lucrurile se vor schimba. „Avem un sondaj din care rezulta ca 60% dintre cei chestionati sunt dispusi sa plateasca pentru o asigurare privata de sanatate. Daca 10% cumpara, este suficient“, crede Marina Otelea de la Medicover.

    Insa jucatorii din domeniu sunt acum mai degraba rezervati deocamdata: nimeni nu se asteapta, peste noapte, la un boom al pietei serviciilor medicale private. Radu Botgros de la Medsana spune ca e nevoie mai intai ca oamenii „sa se obisnuiasca“ cu asigurarile private, iar mai apoi sa inteleaga „ca asigurarea privata nu acopera tot si ca nu pot solicita analize decat atunci cand este stricta nevoie“.

    Asigurarile private ar crea un „canal“ paralel de finantare pentru sistemul de stat, sufocat de ineficienta, birocratia si blocajul financiar al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Fie si numai de aceea, spun investitorii, este nevoie de asigurari private. 

    Un caz special il reprezinta spitalele private. Desi nu exista o lege pentru aceste institutii, care sa permita decontarea cu Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate (CNSAS), capitalul privat s-a dovedit inca o data ingenios. Companii straine si romanesti au construit de la zero spitale private in care serviciile se vor plati cu banii jos, ca la supermarket. Asa ca un pacient care vrea sa fie operat in conditii superioare celor din spitalele de stat se orienteaza spre un spital privat, consimtind sa scoata din buzunar pentru o interventie sume ce pot depasi 1.000 de euro. 

    Grupul elen Eureko a investit circa zece milioane de euro intr-un spital privat amplasat langa Spitalul de Urgenta din Bucuresti. La randul sau, distribuitorul de medicamente Polisano a deschis un spital la Sibiu.

    In aparenta, dezvoltarea unui spital privat ar trebui sa fie prilej de bucurie si pentru pacienti dar si pentru medici, avand in vedere nivelul scazut al salariilor de la stat. Paradoxal insa, exact salariile mici au generat un fenomen care acum pune frane in dezvoltarea sistemului privat. 

    Potrivit unor surse, incercarile managerilor din sistemul privat de a functiona legal, cu angajati cu carte de munca si venituri impozabile se lovesc de o meteahna veche a medicilor: cei mai multi cer sa fie platiti pe loc, la negru si se feresc de angajamentele legale (carte de munca, contracte pe microintreprinderi) care presupun o diminuare a veniturilor nete. 

    Insa inainte de privatizarea integrala a spitalelor se vor privatiza acele servicii spitalicesti care pot fi externalizate: laboratoarele, centrele de diagnostic, catering-ul pentru bolnavi sau spalatoriile.

    Bineinteles, va exista in permanenta o categorie de oameni care nu isi vor permite servicii medicale private, mai precis, un sistem de asigurare privat. Este vorba de pensionari si de salariatii cu venituri reduse, care vor ramane clientii statului. 

    De unde o sa vina investitorii? Acestia sunt fie investitori strategici din afara, cum este cazul operatorului de spitale NatWest care vrea sa preia Fundeni, fie antreprenori privati (spitalul Polisano), fie investitori financiari care s-au „lipit“ de o companie din domeniul medical (cazul clinicilor Medicover in care a investit Oresa). 

  • Cum e pe la altii

    Chiar daca nu au privatizat foarte mult din sectorul tertiar al sanatatii (adica spitale), tarile central-europene din fostul bloc comunist au incercat crearea unui sistem de asigurari de stat functional.

    FONDUL DE SANATATE: Este descentralizat, administrarea banilor facandu-se la nivel local, ceea ce elimina riscul blocarii intregu-lui sistem (Polonia).

    SISTEM PARALEL: In Occident, asigurarile private de sanatate se platesc in paralel cu cele de stat, care raman obligatorii. In Germania, Olanda si Elvetia, contribuabilii pot opta pentru sistemul privat, care functioneaza in paralel cu cel de stat.

     


     

  • Cum se cheltuie banii alocati sanatatii

    Calculele hartiei arata ca piata de sanatate din Romania este de cel putin trei miliarde de euro, ceea ce reprezinta un potential de afaceri deloc de neglijat. 

    • Medicamente compensate: 500 mil. €
    • Servicii medicale si administratie: 2 mld. €
    • Buget anual total: 2,5 mld. €
    • Plati la negru: 0,5-1 mld. €

  • ENERGIE: Emanatii de preturi? Schimbati robinetul… dupa 2007!

    A avea gaze in casa a fost intai o mandrie, pe urma o moda si acum o necesitate. Inceputul lunii aprilie ii va imparti pe romani, iarasi, in alte doua categorii: cei ce platesc mai mult si cei ce platesc mai putin, la acelasi consum de gaze. Companiile, la fel. A devenit in schimb mai intelept, din punct de vedere economic, sa apelezi la distributiile mici de gaze, care tin piata vioaie: au scazut preturile!

    Pretul gazelor naturale va creste de la 1 aprilie cu 25% si nu va mai fi unic pe tara. Efectele colaterale ale schimbarii proprietarului la cele doua Distrigazuri ar putea fi reducerea personalului celor doua societati cu circa 10.000 de oameni. Pentru mai bine de jumatate dintre romani, privatizarea societatilor de distributie a gazelor naturale nu inseamna, deocamdata, nimic. Este vorba despre cele 48% din locuintele tarii care inca se mai incalzesc cu sobe cu lemne sau carbuni. Nu pentru ca pretul gazului ar fi prea mare, ci pentru simplul motiv ca in multe orase de provincie si sate retelele de alimentare cu gaze naturale nu au ajuns. Ceea ce nu stiu, deocamdata, romanii pana la care Distrigaz nu a reusit sa ajunga este ca privatizarea distributiilor de gaz i-ar putea scuti de povara cumpararii lemnelor.  

    Privatizarea distributiilor de gaze naturale schimba aproape in totalitate aceasta piata. Incepand de la modalitatea de calculare a tarifelor la gazele naturale si terminand cu modul de lucru cu clientii bun sau rau-platnici. 

    Dar, poate, modificarea cea mai importanta este spargerea unui monopol al statului si intrarea investitorilor straini pe piata romaneasca a gazelor naturale. Pana acum, societatile de distributie a gazului Distrigaz Nord si Sud, care acopera 97% din piata, apartineau statului. Prin semnarea contractelor de privatizare, in toamna anului trecut, Distrigaz Nord (care livreaza gaz in zona de nord a tarii) a intrat in proprietatea companiei germane E.ON Ruhrgas, pentru suma de 304 milioane de euro. Distrigaz Sud (care livreaza gaz in jumatatea de sud a tarii) a ajuns in proprietatea companiei franceze Gaz de France, pentru suma de 311 milioane de euro. Ambele societati detin suprematia la distributia de gaz in tarile de origine. In fapt, statul a primit numai 253 de milioane de euro pe cele doua distributii, restul urmand sa fie investiti in Distrigaz Nord (179 de milioane de euro) si in Distrigaz Sud (183 de milioane de euro). 

    Este mult, este putin? Spre comparatie, Ungaria a luat, acum 10 ani, 460 de milioane de dolari pe o distributie de gaz comparabila cu cea a Romaniei din punctul de vedere al numarului de consumatori (circa 1,9 milioane). Dar dincolo de banii primiti de stat, privatizarea a adus un element esential pe piata romaneasca a gazelor naturale: competitia si formarea preturilor pe baze comerciale. Unul dintre punctele cele mai disputate cu cei doi investitori straini a fost, spun surse apropiate procesului de privatizare, tocmai modalitatea de calcul a tarifelor la gaz. 

    Iar rezultatele vor fi vizibile incepand de saptamana viitoare. Atunci va intra in vigoare noul sistem de tarifare a gazelor naturale. Ce s-a schimbat fata de vechiul sistem? Daca pana acum existau doua categorii de consumatori: casnici si industriali, acum  s-a trecut la sase categorii, stabilite in functie de cantitatea de gaze naturale consumata (pana in 2.400 de metri cubi/an, intre 2.400 si 12.400 mc/an, intre 12.400 si 124.000 mc/an, intre 124.000 si 1,24 milioane mc/an, intre 1,24 milioane si 12,4 milioane mc/an si peste 12,4 milioane mc/an). In plus, de la 1 aprilie, fiecare consumator va plati si un abonament lunar. Asa se face ca taxa fixa se situeaza intre intre 3.700 de lei si aproape un milion de lei. 

    Pe langa impartirea in grupe de consumatori, noua metodologie de calcul da voie firmelor de distributie sa isi recupereze, prin cresteri de tarife, o serie de cheltuieli. Asa se face ca, de saptamana viitoare, nu va mai exista un pret unic pe tara pentru metrul cub de gaz. Consumatorii de gaz din sudul tarii, arondati la Distrigaz Sud, vor plati cu peste 1.000 de lei/metru cub mai mult decat cei din nord, arondati la Distrigaz Nord. Diferente similare de pret vor fi si in cazul abonamentelor lunare. 

    De ce au fost stabilite tarife diferite la gazele naturale pentru cele doua distributii? Tarifele sunt stabilite in functie de lungimea retelelor, de cantitatile de gaz livrate, de numarul de consumatori si de investitiile realizate. „Un kilometru de conducta din Bucuresti se intretine cu costuri mult mai mari decat un kilometru de conducta de la sat sau dintr-un oras mai mic“, explica Stefan Cosmeanu, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN).

    Dar poate elementul care are cea mai mare influenta este nivelul investitiilor. Statul roman a acceptat ca firmele straine care au preluat distributia gazului sa recupereze anual, 11,6% din investitia realizata. E.ON Ruhrgas va investi, in urmatorii trei ani, 50 de milioane de euro in Distrigaz Nord, iar Gaz de France, 70 de milioane de euro, la Distrigaz Sud. De aici si diferentele de pret pentru metrul cub de gaz, explica surse apropiate procesului de privatizare. Efectele privatizarii si introducerii unei noi formule de calcul se vad pe intreaga piata a distributiei de gaz. Pentru prima data, firmele mici de distributie, cele care acopera sub 1% din consumul total al Romaniei, isi pot forma, liber, preturile de vanzare. Daca pana acum, ele nu puteau „jongla“ in nici un fel cu preturile, acum anunta tarife mai mici decat cele practicate de Distrigaz Nord si Sud. 

    Un prim exemplu este cel al firmei Gaz-Est Vaslui, care furnizeaza gazele naturale pentru Vaslui si Husi. Societatea a anuntat ca pretul pentru un metru cub va fi, de la 1 aprilie, de 4.741 de lei, fata de 4.808 lei, la Distrigaz Nord si 5.117 lei, la Distrigaz Sud. Cum a fost posibila reducerea preturilor? Parametrii economici realizati in 2004 si planul de investitii pentru 2005 au fost „responsabili“ pentru noile tarife, spune Adrian Tighici, directorul SC Gaz-Est SA Vaslui.

    Pana aici, lucrurile au un aer de normalitate: preturile sunt stabilite in functie de costurile specifice fiecarei societati in parte, conductele invechite care au nevoie de investitii sau extinderea retelei stabilesc tarifele la gaz. Diferite de la o societate de distributie, la alta.  Cat de corecta este aceasta situatie fata de consumator? Un raspuns clar nu a venit din partea autoritatilor. Abia din 2007, cand se va liberaliza piata, consumatorii vor putea incheia un contract de furnizare a gazelor naturale cu ce firma aleg, indiferent de orasul in care locuiesc. „Un locuitor din Targu-Mures va putea face contract de furnizare cu o firma din sud“, explica Marcela Olteanu, director ANRGN. Pe langa acesta, va trebui sa incheie si un contract de distributie, cu firma locala. 

    Pentru momentul 2007 se pregatesc, de fapt, firmele de furnizare si distributie care exista pe piata romaneasca. In fapt, cei doi ani pana atunci sunt de „exercitiu“, spun surse din sectorul energetic. Micii furnizori de gaz, precum Distrigaz Vest, Gaz Est Vaslui, Congaz, Gazvest, Nord Gaz etc., folosesc aceasta perioada pentru a vedea in ce masura pot concura cu preturile Distrigaz Nord si Sud. Si pentru a stabili daca vor fi capabili sa „fure“ o parte din clientii celor doua companii avand ca argument pretul de vanzare a gazelor. Dincolo de aparitia concurentei pe piata gazelor naturale, privatizarea va avea efecte pe termen mediu si lung. De data aceasta, ele vizeaza in primul rand activitatea Distrigaz Nord si Sud. 

    O prima masura a fost crearea unor sucursale care sa se ocupe exclusiv de servicii de reparatii si intretinere. „Noi am pregatit un pic terenul cum au facut cei de la Petrom“, spunea Liviu Duinea, fostul director general al Distrigaz Sud. Aceasta sucursala de servicii a luat 1.200 din cei 10.800 de angajati ai societatii, mai explica Duinea.  Aceeasi miscare s-a produs si la Distrigaz Nord, unde numarul salariatilor este de circa 9.000. Din 2007, activitatea de furnizare a gazului va fi separata de cea de distributie. Daca vor fi create societati separate, iar investitorii straini se vor concentra numai pe furnizare, atunci numarul angajatilor se va putea reduce cu pana la 50%, spun surse din sectorul energetic.  

    „Este complicat sa prevedem cu cat se va reduce personalul, fara un plan de afaceri clar transmis de investitori“, spune Eugen Luha, presedintele Federatiei Sindicatelor Gaz-Romania. 

    Liderul sindical are, totusi, un as in maneca. Prin contractul colectiv de munca, a avut grija sa stabileasca plati compensatorii de 20 de salarii pentru cei care vor fi disponibilizati. Iar un salariu mediu in distributia de gaz este de circa 10 milioane de lei pe luna. „Pai in Ungaria au fost trei reduceri de personal dupa privatizare“, explica Luha motivele de precautie luate de sindicat. Reprezentantii E.ON si Gaz de France nu au dorit sa comenteze pentru acest articol.

    Reducerea de personal nu este unica modalitate de restructurare a Distrigaz Nord si Sud. Investitiile se vor concretiza in cresterea retelelor de distributie si modernizarea activitatii. In plus, ramane de vazut cum vor aborda noii patroni problema rau-platnicilor, care au acumulat, de-a lungul vremii, datorii de ordinul milioanelor de euro la cele doua societati.

    Deocamdata, statul a avut o tentativa de eliminare a datoriilor. Aceasta a semanat, mai degraba, cu o cosmetizare contabila. Practic, guvernul a virat in contul Distrigaz Sud, spre exemplu, 3.000 de miliarde de lei, creantele neincasate, spunea Duinea. Mai mult, a sters datorii de 4.000 de miliarde de lei datorate de societate. In total, statul a scos din buzunar 200 de milioane de euro pentru imbunatatirea bilantului contabil al companiei.

    Banii ar urma, cel putin teoretic, sa fie recuperati, prin modificarea pretului final de vanzare a distributiilor de gaz. „Un sistem de ajustare a pretului este reflectat in contractele de privatizare“, este explicatia oficiala a biroului de presa al Ministerului Economiei si Comertului. Factorul care va influenta pretul final este „indatorarea neta care urmeaza sa fie calculata la data transferului dreptului de proprietate“.

    Cand se va produce insa transferul de proprietate?

    Contractul de privatizare a fost semnat in octombrie 2004, dupa un proces inceput la finele lui 2003. Investitorii straini se asteapta ca, la finele lunii viitoare sa-si intre efectiv in drepturi. Orice informatii legate de planurilor noilor proprietari vor putea fi oferite „cand se va incheia procesul de privatizare, adica peste circa doua luni“, spunea, la inceputul lui martie, Sabine Wacquez, purtatorul de cuvant al Gaz de France. Ce mai trebuie rezolvat pana atunci? 

    Contractele de privatizare contin clauze pre-finalizare, spun surse apropiate procesului de privatizare. Aceste clauze se refera la concesionarea serviciului de distributie a gazelor pe o perioada de 49 de ani. In plus, investitorii straini au cerut licente de furnizare a gazelor pentru 30 de ani si pentru distributia gazelor, timp de 15 ani. 

    In luna mai, statul va trebui sa traga linie si sa vada ce a castigat pentru ca a dat din mana un monopol. Pe hartie, apar doar cifrele: 311 milioane de euro pentru Distrigaz Sud si 304 milioane de euro pentru Distrigaz Nord. Dincolo de cifre, se mai vede un alt efect. Un inceput de piata concurentiala, unde, peste doi ani, firmele se vor putea razboi pentru atragerea clientilor. Si, nu in ultimul rand, autoritatile scapa de problema colosilor industriali care refuza sa-si achite facturile la gaz.

      Care va fi pretul spargerii monopolului? Cu cat vor creste tarifele la gaz in anii urmatori? Cati oameni vor mai lucra la cele doua societati de distributie a gazelor naturale? Sunt numai cateva intrebari la care, deocamdata, nu avem un raspuns. Singura certitudine este, deocamdata, schimbarea proprietarului si, o data cu ea, a modului de lucru de la Distrigaz Nord si Sud.

  • Locuinta in nordul tarii, gaz din sud

    Din iunie 2007, piata gazelor naturale va fi liberalizata 100%. Practic, un consumator din Constanta va putea cumpara gaz, spre exemplu, din Targu-Mures, daca pretul este mai mic. El va trebui sa incheie contract de furnizare cu firma din Targu-Mures si de distributie cu cea din Constanta.

    Distributie: Peste doi ani, activitatea de distributie a gazelor naturale va fi separata de cea de furnizare. Vor exista firme specializate, care se vor ocupa numai de distributia gazelor.  

    Furnizare: Societatile de furnizare se vor ocupa numai de vanzarea gazelor naturale, putand incheia contracte cu orice consumator.  

    Contract: Orice persoana va putea incheia doua contracte: unul cu furnizorul de gaz care are pretul cel mai avantajos si unul cu distribuitorul din zona unde locuieste.  

    Servicii incluse: O alta varianta este incheierea contractului cu servicii incluse cu firma de furnizare a gazului. Aceasta plateste, apoi, firmei de distributie, costul racordarii la sistem. 

    Pret: Pretul gazului va avea doua componente: costul furnizarii (stabilit liber de firmele furnizoare) si costul distributiei.

  • Companii

    DISTRIGAZ NORD

    Profit de 4 mil. € 
    Societatea de distributie a gazelor naturale Distrigaz Nord acopera aproape 43% din piata romaneasca. Distrigaz Nord distribuie gaz in zona de nord a tarii, prin intermediul a 12 sucursale.  

    • Cifra de afaceri: Societatea a realizat o cifra de afaceri de 322 de milioane de euro, in 2003.
    • Profit: In 2003, Distrigaz Nord a inregistrat un profit de peste patru milioane de euro.
    • Angajati: Compania de distributie are 9.060 de angajati.
    • Pret: E.ON Ruhrgas a platit 125 de milioane de euro pentru 30% din actiunile Distrigaz Nord, urmand sa faca o majorare de capital de 179 de milioane de euro, ajungand sa detina 51% din societate. 

    DISTRIGAZ SUD

    Cifra de afaceri de 590 mil. €
    Distrigaz Sud distribuie 54,4% din necesarul de gaze naturale al Romaniei. Compania este responsabila pentru distributia de gaz in zona de sud a tarii.     

    • Cifra de afaceri: In 2003, societatea a inregistrat o cifra de afaceri de 590 de milioane de euro.
    • Profit: Distrigaz Sud a avut, in 2003, un profit net de 4,4 milioane de euro.
    • Angajati: Compania de distributie are 10.800 de angajati.
    • Pret: Gaz de France a platit 128 de milioane de euro pentru 30% din actiunile Distrigaz Sud, urmand sa faca o majorare de capital de 183 de milioane de euro, ajungand sa detina 51% din societate. 


    E.ON RUHRGAS

    Cei mai mari din Germania
    E.ON Ruhrgas, proprietar al Distrigaz Nord, este cea mai mare societate de distributie a gazelor naturale din Germania. Compania are vanzari de peste 545 de miliarde echivalent kilowati pe an.  

    • Cifra de afaceri: E.ON Ruhrgas a avut, in 2003, o cifra de afaceri de 12 miliarde de euro.
    • Profit: Grupul german a inregistrat un profit de peste un miliard de euro, in 2003.
    • Angajati: In 2003, numarul angajatilor E.ON Ruhrgas a atins 2.578.

     GAZ DE FRANCE

    Numarul unu in Franta
    Compania franceza, proprietar al Distrigaz Sud, este un grup integrat, cu activitati de productie, explorare si distributie de gaze naturale. Gaz de France este cel mai mare distribuitor de gaz din Franta. 

    • Cifra de afaceri: In 2003, Gaz de France a avut o cifra de afaceri de 16,7 miliarde de euro.
    • Profit: Societatea a inregistrat un profit net de 910 milioane de euro, in 2003.
    • Angajati: GdF are 38.000 de salariati, din care 23% in afara Frantei.

  • Scurta istorie

    1989: Exista o singura societate care se ocupa cu productia, transportul, distributia si inmagazinarea gazelor naturale.

    2000: Romgaz se imparte in cinci societati: Distrigaz Sud si Distrigaz Nord (societati de distributie si furnizare de gaze), Exprogaz (societate de productie si inmagazinare subterana a gazelor), Depogaz (societate de inmagazinare a gazelor) si Transgaz, societate de transport al gazelor.

    2001: Exprogaz si Depogaz au fuzionat cu Romgaz, noua societate ocupandu-se cu explorarea, productia si inmagazinarea subterana a gazelor naturale.


    2004: Distrigaz Nord a fost vandut companiei germane E.ON Ruhrgas, iar Distrigaz Sud, companiei franceze Gaz de France.

     


     

  • Cum s-a privatizat distributia de gaz din Ungaria

    In 10 ani de la privatizare, investitorii din Germania, Italia, Franta si Rusia au triplat pretul gazului. Numarul locuintelor racordate la reteaua de gaz a crescut cu 50%. In schimb, personalul angajat in sistemul de distributie s-a injumatatit.

    Ungaria a inceput procesul de privatizare a distributiei de gaze naturale in 1995. Cele sase societati au fost cumparate de investitori din Germania, Italia, Franta si Rusia. La aproape 10 ani de la trecerea in proprietate privata pretul gazului s-a triplat, ajungand aproape de media europeana. 

    Numarul angajatilor de la societatile de distributie a scazut, in schimb, la jumatate, de la peste 10.500 de salariati, in 1994, la aproximativ 5.800, in 2003. Pe de alta parte, firmele straine au facut investitii in cresterea retelei de distributie. Ca urmare, numarul consumatorilor a crescut de la 1,9 milioane, la momentul privatizarii, la peste 3,2 milioane, in prezent. 

    Cresterea numarului de clienti a adus si un consum mai mare de gaz. Consumul anual de gaz din Ungaria a ajuns, potrivit Biroului Ungar al Energiei, la 14,5 miliarde de metri cubi, in 2003, fata de 11,5 miliarde, cu 10 ani in urma. 

    O simpla comparatie cu piata romaneasca de gaz plaseaza Ungaria pe o pozitie superioara. La o populatie de 10 milioane de locuitori, tara vecina are 3,2 milioane de gospodarii conectate la sistemul de distributie a gazului si un consum de 14 miliarde de metri cubi pe an. 

    Romania, cu un numar dublu de locuitori, are aproape doua milioane de locuinte conectate de reteaua de gaze si un consum anual de circa 18 miliarde de metri cubi de gaz.

    Ce reteta de privatizare a folosit Ungaria?

    In 1995, au fost scoase la vanzare pachetele majoritare de actiuni (50% plus una) de la cinci distributii de gaz din tara vecina. Pentru cea de a sasea distributie de gaz, cea din Budapesta statul a oferit la vanzare doua pachete de actiuni: 50% plus una si inca 39%.  Pentru a nu se crea monopoluri in distributie, statul a introdus o clauza prin care nici un investitor nu putea cumpara mai mult de doua societati. 

    In felul acesta, distributiile de gaz din Ungaria au fost cumparate de firme precum Ruhrgas, RWE, VEW, din Germania, Italgas, din Italia, Gaz de France, din Franta si Gazprom, din Rusia. Statul ungar a primit 460 de milioane de dolari pentru pachetele majoritare de actiuni ale celor sase distributii de gaz. 

    Pretul de vanzare a gazelor naturale a fost unul dintre cele mai disputate aspecte ale privatizarii, dupa cum arata un studiu facut de Klaus Homann, director la VEW Energie.  Intr-o prima etapa, companiile straine puteau aplica o rata de recuperare a investitiei de 8%, iar autoritatile acceptau o valoare limitata a costurilor care puteau fi acoperite prin scumpirea gazului. 

    In felul acesta, spunea Homann, s-a incercat mentinerea unui pret unic pe tara la gaz. Ulterior, metodologia de calcul s-a modificat, la cererea investitorilor straini, care a dus la tarife diferite pentru consumatorii din cele sase regiuni si la triplarea pretului la gaz.   Si la politica salariala investitorii straini  si-au impus propriile reguli. In cazul distributiei de gaz Fogaz, preluata de VEW/Ruhrgas, actionariatul aproba un buget anual pentru salarii. Daca majorarea salariilor acoperea rata inflatiei, atunci orice noua reducere de personal (negociata cu statul) ducea la cresterea veniturilor celor ramasi in societate, explica Homann. Asa s-a ajuns la scaderea numarului de angajati ai Fogaz de la 2.350, la 1.700 cu trei ani mai devreme decat era programat initial, adica in 1997, fata de 2001. Pe langa scumpiri de tarife si concedieri colective, privatizarea distributiei de gaz din Ungaria a insemnat si modificarea modului de lucru. Investitorii straini au separat activitatea comerciala de cea tehnica, au redus costurile si au dezvoltat retelele informatice ale societatilor de distributie a gazului. 

    In plus, ei au alocat sume importante pentru cresterea retelei de distributie si a numarului de clienti. 

    La sfarsitul lui 2003, peste 90% din orasele si satele din Ungaria erau conectate la reteaua de gaz, potrivit datelor Biroului Ungar al Energiei. 

    Lasand la o parte diferentele dintre distributia de gaz din Ungaria si cea din Romania, autoritatile de la Bucuresti au parte de o lectie in materie de privatizare. Daca vor reusi sa invete din experienta vecinilor nostri, vom vedea in viitorul apropiat.

  • Modele de disponibilizari

    Romtelecom: In ultimii ani, OTE, proprietar al RomTelecom, a redus personalul de la 54.000, in 1998, la 18.000 de angajati, in prezent. Platile compensatorii ale disponibilizatilor au ajuns si la 8.500 de euro de persoana.  

    Sidex: Compania anglo-indiana Mittall Steel, proprietar al Sidex, a scazut numarul de angajati de la 27.000, la circa 18.000, acordand plati compensatorii de pana la 100 de milioane de lei. 

    Dacia Pitesti: Din 27.000 de salariati, cati erau in 1999, au ramas circa 13.000. Fiecare dintre cei concediati a primit, din partea Renault, noul proprietar, plati compensatorii de 12 salarii.  

    Petrom: Restructurarea Petrom a insemnat externalizarea unor activitati de transport al titeiului, de intretinere si de servicii petroliere. In felul acesta, numarul salariatilor s-a redus de la 78.000, la 57.000, in 2002.

  • Bani din gheata seaca

    Ce au in comun modernizarea firmelor din industria alimentara, dezvoltarea retelelor de retail si cea a sectorului imobiliar? Frigul. Mai precis, pe producatorii de echipamente frigorifice, pentru care se anunta vremuri fierbinti.

    Dezvoltarea pietei de echipamente frigorifice a demarat greu. Imediat dupa decembrie 1989, fabricile mai mult se inchideau decat sa se modernizeze. Inclusiv producatorii autohtoni de echipamente sau subansamble pentru tehnica frigului.

    Revenirea pietei a inceput sa se simta abia dupa intrarea pe piata romaneasca a retailerilor straini. Pe de o parte, comerciantii aveau nevoie de echipamente frigorifice pentru magazine. Chiar daca erau importate, acestea erau, in general, furnizate de companiile romanesti. Pe de alta parte, pe masura ce si-au dezvoltat afacerile, retailerii s-au aratat tot mai interesati de produsele autohtone. 

    Astfel ca producatorii alimentari romani au inceput sa-si modernizeze instalatiile, pentru a respecta standardele cerute de consortiile straine. De-aici o alta sursa de venituri pentru companiile din industria frigului. Mai mult, o data cu retailerii, au venit in Romania si alte companii, furnizoare traditionale pentru lanturi ca Metro, Selgros sau Carrefour, care si-au deschis aici capacitati de productie.

    Un puternic imbold a venit si din partea investitorilor imobiliari. Fie ca era vorba de centre de afaceri, complexuri comerciale sau locuinte, toate aceste imobile au fost dotate cu instalatii de climatizare. La nivelul anului 2004, piata echipamentelor frigorifice si a aerului conditionat a ajuns la circa 150 de milioane de euro, potrivit lui Nicolae Bara, actionar majoritar al firmei Frigotehnica. Insa boom-ul de-abia de acum incepe. In numai doi ani, companiile din industria alimentara trebuie sa respecte standardele de productie din cadrul UE sau vor disparea de pe piata. Astfel ca, desi mizeaza pe aparitia unor noi investitori straini, firmele din sectorul frigului considera ca afacerile cele mai interesante vor fi investitiile in modernizarea facilitatilor detinute de firmele din industria alimentara. „Comenzile nu vor veni neaparat din constructia unor fabrici noi, cat din modernizarea celor existente“, explica Razvan Voicu, project manager in cadrul York Romania.  Firma este divizia autohtona a grupului York, unul dintre cei mai mari producatori de instalatii frigorifice, incalzire sau aer conditionat din lume, si a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 14,5 milioane de dolari.

    Pe de alta parte, producatorii de echipamente frigorifice considera ca un motor important de crestere va ramane si expansiunea retailului modern. Dupa doi-trei ani de expansiune constanta, anul acesta va fi un varf al deschiderii de supermarketuri, hipermarketuri, discountere sau magazine cash and carry. 

    Pe langa jucatorii deja prezenti pe piata, in 2005 e asteptata intrarea unor grupuri mari din comertul international, precum Kaufland sau Tengelmann. De asemenea, jucatorii locali – precum Artima sau Univers’All – nu au de gand sa stea „cu mainile in san“, ci isi vor continua, la randul lor, expansiunea. In sfarsit, apropierea aderarii la structurile europene a determinat din ce in ce mai multi giganti ai industriei alimentare mondiale, cum ar fi Smithfield sau Cargill, sa puna Romania pe harta lor. Iar planurile de investitie ale acestor consortii sunt pe placul frigotehnistilor autohtoni.

    „Piata frigului este o industrie de viitor pentru ca nimic din industria alimentara nu se poate face fara frig, de la producatori pana la comercianti“, considera Anghel Cazacu, presedinte al Consiliului de Administratie al grupului Midal, cu o cifra de afaceri de aproape opt milioane de euro in 2004. Un argument suplimentar: componentele de frig ar trebui „sa inghita“ un sfert din volumul finantarilor SAPARD pentru industria alimentara, adica 40-50 de milioane de euro. 

    O urmare a exploziei din ultimii ani este si faptul ca firmele autohtone incep productia de echipamente. De fapt, companiile din industria frigului din Romania nu sunt propriu-zis producatoare, ele ocupandu-se de proiectarea si asamblarea instalatiilor de refrigerare, folosind componente importate.

    Dar lucrurile incep sa se schimbe. Frigotehnica a inceput deja productia de usi frigorifice, in parteneriat cu compania italiana MTH. Midal desfasoara in prezent o investitie ampla care presupune atat constructia unui nou sediu, cat si a unor facilitati de productie. „Constructia va include si o capacitate de imbuteliere de agenti frigorifici, precum si alte spatii de productie – in care, pentru inceput, vom face asamblare de instalatii, agregate, centrale si mobilier frigorific“, afirma Cazacu.

    O alta piata in mare „voga“ este cea imobiliara. Este o alta sursa importanta de venituri pentru actorii din domeniul frigului, din moment ce, practic, nu se mai construieste nici o cladire fara instalatie de climatizare. 

    „In urmatorii ani se asteapta investitii foarte mari pe piata imobiliara, estimate la cinci miliarde de euro. Aerul conditionat va creste puternic, pe fondul acestei dezvoltari“, crede patronul Frigotehnica. De altfel, Bara mizeaza pe o crestere cu 40% in acest an a cifrei de afaceri a companiei, pana la 30 de milioane de euro.

    Tehnic vorbind, in sfera frigului se inscriu doar instalatiile de refrigerare. Tot ce inseamna incalzire, filtrare, control al umiditatii etc. intra in sfera aerului conditionat. Insa, de multe ori, un proiect presupune instalatii de ambele tipuri, astfel ca firmele din domeniu se ocupa atat de frig propriu-zis, cat si de aer conditionat, iar delimitarea intre cele doua ramuri este foarte greu de facut. De altfel si valoarea estimata a pietii se refera la totalul vanzarilor de frig si aer conditionat. Iar valoarea actuala va continua sa creasca. „Dupa 2007, cresterile probabil ca nu vor mai fi la fel de mari ca pana atunci, dar progresul tehnologic va impune in continuare schimbarea instalatiilor“, crede reprezentantul Midal. 

    Nicolae Bara este de parere ca tendinta de crestere va continua mai multi ani dupa aderare, insa se fereste sa avanseze valori. „Va aparea un proces de stabilizare al pietei, dar nu se poate spune inca la ce nivel, probabil ca va fi totusi mai ridicat decat in prezent“. Cert este doar faptul ca va mai dura pana la „inghetarea“ pietei de frig.