BusinessMagazin

Blog

  • Zorii unei noi crize

    In vreme ce americanii se tem de o epidemie a executarii ipotecilor, adusa de sucombarea pietei creditelor subprime, Marea Britanie sufera de o alta: executarile de ipoteci au atins cel mai mare nivel din ultimii opt ani.

     

    Susan Whittacker era disperata. In urma cu patru ani isi cumparase primul apartament in orasul Rochester, la mai putin de doua ore est de Londra. Dar apoi dobanzile au inceput sa creasca si venitul micului magazin pe care-l avea impreuna cu partenerul ei a inceput sa nu mai acopere ratele la creditul lor cu dobanda variabila.

     

    Pusa in fata executarii ipotecii si hotarata sa evite sa se mute la mama ei, Whittaker a gasit o solutie printr-un aranjament tot mai popular in Marea Britanie, numit „vinde si apoi inchiriaza la loc“. O companie privata i-a cumparat casa, permitandu-i sa evite executarea ipotecii; apoi compania i-a inchiriat casa, astfel ca Susan si partenerul ei nici nu au mai fost nevoiti sa se mute. Smecheria: compania le-a platit celor doi mai putin decat valora apartamentul lor.

     

    Astfel de intelegeri nu sunt obisnuite in Statele Unite si brokerii americani de ipoteci spun ca le descurajeaza, din cauza unor posibili creditori fara scrupule care pot sa-i exploateze pe proprietarii aflati in dificultate. Dar la vremuri disperate se cer masuri disperate. Executarile de ipoteci au atins in Marea Britanie cel mai mare nivel din ultimii opt ani; in 2007, de la inceputul anului, creditorii au reluat in posesie un numar record de 14.000 de proprietati, cu 30% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit Consiliului Creditorilor Ipotecari. Alti 125.100 de proprietari au ramas in urma cu plata ratelor la imprumuturile ipotecare.

     

    Si falimentele personale au atins un record absolut, in mare parte din cauza unei cresteri naucitoare a indatorarii ipotecare. Situatia a ajuns atat de serioasa – la fel ca teama proprietarilor disperati ca se va profita de ei -, incat nou-instalatul guvern al premierului Gordon Brown incearca sa schimbe regulile de baza ale sistemului ipotecar.

     

    Daca asa ceva e posibil, ramane de vazut, dat fiind in special atasamentul britanicilor pentru ideea de proprietate asupra locuintei, pentru creditele cu dobanda variabila si pentru indatorarea personala. Consumatorii britanici sunt cei mai indatorati cetateni dintre toate statele G7 – Grupul celor mai industralizate 7 state occidentale -, iar emisiunile de televiziune dedicate imobiliarelor si consilierii in ce priveste creditarea sunt printre cele mai urmarite in toata tara. „Traim intr-o societate unde incurajam oa-menii sa se indatoreze si sunt multe presiuni sa escaladezi aceasta scara, care pentru unii s-a dovedit o investitie fructuoasa“, spune Frances Walker de la Serviciul de consiliere pentru creditele de consum, o companie de consultanta din Londra.

     

    In momentul de fata, doar 5% dintre britanicii care cumpara o casa aleg un credit cu dobanda fixa. Aici se obisnuieste sa iei un credit cu dobanda fixa pentru primii doi ani, dupa care dobanda sa fie variabila pe toata durata contractului. Dar rata la creditele cu dobanzi variabile a luat-o tare in sus odata cu majorarea de catre Banca Angliei a dobanzii de referinta – de cinci ori in ultimele 12 luni, pana la 5,75%, cel mai mare nivel atins dupa 2001. Adaugati costurile din ce in ce mai ridicate ale alimentelor si ale utilitatilor si veti vedea de ce proprietarii britanici sunt tot mai stramtorati. Expertii imobiliari din tara spun ca din aceasta cauza tot mai multi aleg varianta cu „vanzare urmata de inchiriere“.

     

    Partea buna in Marea Britanie e ca, spre deosebire de SUA, pentru moment preturile caselor inca mai cresc, dupa ce s-au triplat deja fata de 1997. Recentele cresteri ale dobanzii de referinta inca nu au inversat tendinta. Federatia Nationala Imobiliara a estimat recent ca preturile vor creste cu 40% in urmatorii cinci ani, ridicand pretul mediu al unei locuinte – care deja a ajuns la un multiplu de 11 al salariului mediu – pana la 302.400 de lire sterline sau 445.289 de euro.

     

    Atat timp cat preturile cresc, teoretic proprietarii de case aflati in dificultate isi mai pot vinde casa si pot primi destui bani ca sa rascumpere ipoteca. In realitate, vanzarea unei proprietati in Marea Britanie poate dura si cateva luni si, cand ajung fata in fata cu executarea ipotecii, multi proprietari nu-si mai permit luxul unui astfel de termen. 

     

    Preturile mai ridicate ar putea sa-i impinga afara din piata pe unii cumparatori aflati in cautari, dar altii vor accepta pur si simplu ipoteci mai extinse. Detinerea unei locuinte este o idee atat de inradacinata in Marea Britanie, incat cei mai multi mai degraba s-ar indatora suplimentar decat sa inchirieze, chiar daca nu-si permit ratele, spun expertii imobiliari.

     

    Unii consilieri de credit au avertizat ca o crestere mai mare a cererii de imprumuturi ar putea incuraja practici neglijente in materie de creditare si ar putea duce tot mai multi debitori in faliment individual, ceea ce in schimb ar putea afecta consumul si ar incetini cresterea economica.  Dandu-si seama de aceasta, noul cabinet al lui Gordon Brown a venit cu doua initiative menite sa evite ca boom-ul imobiliar sa se transforme intr-o implozie. Masurile vizeaza constructia a 240.000 de locuinte noi in fiecare an pana in 2016, pentru a lansa in piata locuinte mai accesibile si pentru a-i incuraja pe creditori sa puna la dispozitie mai multe credite cu dobanda fixa pe 25 de ani. Expertii ipotecari estimeaza ca aproximativ doua milioane de ipoteci vor fi ajustate la o dobanda mai ridicata in urmatoarele 18 luni, odata cu expirarea perioadei initiale de doi ani cu dobanda fixa. Or, creditele pe termen lung cu dobanda fixa ar limita riscul unor astfel de evolutii.

     

    Faptul ca oamenii gandesc pe termen scurt cand iau credite si lipsa unei piete consolidate de obligatiuni ipotecare (emise cu scopul de a refinanta activitatea de creditare ipotecara) au impiedicat insa creditele cu dobanda fixa sa se dezvolte. Piata de profil din SUA este finantata prin intermediul pietelor de capital – de aici si unele dintre problemele care au afectat pietele – pe cand Marea Britanie a fost dintotdeauna o piata ipotecara axata pe retail si finantata prin depozite bancare.

     

    Aceasta misiune s-ar putea dovedi mai dificila acum, date fiind actualele probleme din piata ipotecara americana. Dar, daca guvernul nu-i poate convinge pe britanici sa isi schimbe obiceiurile de imprumut, expertii avertizeaza ca tara ar putea sa se confrunte cu propria criza a creditelor „subprime“ (de pe piata cu risc inalt, unde debitorii nu indeplinesc conditiile cerute de banci), pe masura ce clientii cu un istoric de credit deteriorat se vor orienta catre imprumuturi in conditii de „subprime“. „De aici va incepe adevarata problema si cu usurinta am putea vedea ca se va repeta aici ce s-a intamplat in SUA“, spune Steve Grail, director la Grosvenor Trust & Savings, consultant financiar independent din Londra.

     

    Nimic din toate acestea nu mai conteaza insa pentru Susan Whittaker. Faptul ca a fost nevoita sa-si vanda casa si sa o ia apoi cu chirie a facut-o sa excluda din start orice idee a unui alt imprumut. „N-o sa ne mai facem ipoteca vreodata“, a spus ea, intr-un interviu telefonic acordat din locuinta din Rochester. „Toata povestea asta ne-a scos din circuit.“

     

    Traducere si adaptare: Mihai MitricA

  • Cap de pod la capul podului

    Ciudat mai reactionam, ciudat mai tratam lumea; aplicam jumatati de masura, ne refugiem in pesimism pentru a parea intelepti, devenim gratuit inchizitoriali. Este amplu recunoscut faptul ca mecanismele pietei nu pot garanta respectarea intereselor consumatorilor in domeniul energetic. Aparent cele doua fraze pe care le-ati citit nu au nicio legatura intre ele. Doar aparent.

     

    Cine este un fan al jocurilor pe calculator trebuie sa stie de Civilization. Creatie a unui game-designer de geniu, Sid Meier, jocul, ajuns acum la a patra varianta si cu multiple imbunatatiri, ii ofera jucatorului posibilitatea de a conduce o tara de-a lungul istoriei, din epoca de piatra pana la zborul cosmic. Posibilitatile sunt nelimitate si poti fi, pentru propriul popor si pentru vecini, un dictator sangeros sau un lider impaciuitor. Dar pentru economia jocului, pentru a castiga si pentru a te dezvolta armonios, trebuie sa parcurgi cu rabdare, grijuliu, toate etapele de dezvoltare, fara a te limita sau bloca intr-o anume zona sociala, politica sau spirituala: un dictator va dispune de supusi mai eficienti, un lider religios de armate mai razboinice, un sef democrat de o administratie eficienta.

     

    Saptamana trecuta, dupa anuntul vanzarii Rompetrol, am petrecut doua zile tot citind despre Kazahstan, petrol, Rompetrol, geostrategii, Rusia, Europa, gaze naturale, Statele Unite, conducte, porturi – un Civilization pe baza de petrol. Am vrut sa ma lamuresc, intrebarea esentiala a fost pentru mine, imediat dupa anuntul facut de companii, „de ce?“. Nu „cat?“, nu daca „e mult sau e putin?“, nu daca „este mai bogat sau mai sarac decat Donald Trump?“. Astea vin mai tarziu, cand lucrurile se asaza intr-o matca.

     

    De ce a vandut? N-am obtinut un raspuns satisfacator la aceasta intrebare nici urmarind aparitiile televizate ale sefului Rompetrol, nici citind comentariile analistilor si nici din rapoartele agentiilor de stiri. Si atunci am preferat sa pornesc Civilization-ul meu si sa incerc sa joc.

     

    Petrolul se termina. Lumea nu pare sa poata depasi perioada dependentei de petrol. Furnizorii de petrol si gaze traiesc momentele lor de glorie si vor sa isi joace cartea cat mai bine. Politicienii traiesc momente de glorie (ei traiesc oricum, oricand, momente de glorie) si vor sa isi joace cartea cat mai bine. Cei marunti au nevoie, pentru a rezista, de cei puternici. Civilization ne invata ca, pentru o bucata de vreme, dictatura este folositoare. Logic, daca un maruntel se lipeste de un dictator, o sa ii mearga, cel putin teoretic, bine. Putem apela la Nazarbaev, care e un dictator inconjurat de dictatori. Dictatorii zornaie fiorosi din vane de conducte si traseaza conducte care le creeaza iluzia ca sunt lideri cu greutate.

     

    Eu cred ca Patriciu tine pur si simplu la ce a creat, la Rompetrolul de astazi, si a incercat, ajuns la anumite limite, sa isi conserve creatia, chiar pasand-o altor stapani. Nu stiu daca Dinu Patriciu stie de Civilization, dar cred ca a devenit constient de necesitatea temporara a dictaturii; asta pentru ca in ziua de azi companiile traiesc mai putini decat oamenii. Prin anii ’80, American Telephone and Telegraph ajunsese cea mai mare companie a lumii, prezenta in toate casele. Era alintata „Ma Bell“, era extrem de influenta politic, avea laboratoare tapetate cu premii Nobel, un milion de angajati (multe, cele mai multe, erau femei, operatoare; in companie circula chiar o gluma legata de pericolul ca la un moment dat toate femeile americane sa devina operatoare de telefonie). In 1984 a inceput declinul, iar 20 de ani mai tarziu ultimele ramasite ale companiei au fost cumparate de o alta. Ca sa nu mai vorbesc de decaderea celor sapte surori care faceau legea in petrolul anilor ’70, inlocuite acum de giganti DE STAT, cum sunt Aramco, Gazprom, CNPC din China sau Petroleos de Venezuela.

     

    La vest de dictatorii cei zornaitori din vane se afla un soi de dictatura care a emis fraza cu „mecanismele pietei care nu pot garanta interesele consumatorilor in domeniul energetic“. Fraza in cauza este dintr-un document oficial al Uniunii Europene si se inscrie cum nu se poate mai bine in apucaturile celui mai dictatorial regim democratic cu putinta. Aici ma joc, desigur, cu cuvintele, dar un sambure de adevar exista; el se ascunde in pasiunea oficialilor de la Bruxelles de a norma tot, de a se implica in toate, de a trasa toate. Cei de la Bruxelles sunt democrati, dar analizeaza masuri pentru limitarea accesului companiilor straine pe piata energiei. Cum se impaca asta cu democratia si cu piata? Pai, de fapt, piata nici nu garanteaza…

     

    Principala invatatura a jocului Civilization cu petrol si dictatori este ca trebuie sa invatam sa coexistam si sa colaboram. Sa ne asociem, daca este cazul, cu dictatorii cu vane, sa ii intelegem, sa ii facem sa ne inteleaga. Din acest punct de vedere, turul jucat de Dinu Patriciu este castigator, depasind ca importanta suma platita de kazahi; a creat un cap de pod intr-o zona unde cuvantul de ordine era „ca la capul podului“.

  • O piata de 300%

    Nici promisiunile ambitioase si adeseori sforaitoare ale administratorilor de pensii obligatorii si nici investitiile masive facute de actionarii lor nu-i vor scuti pe multi dintre ei de soarta impartasita de colegii din Ungaria, Polonia sau Cehia: disparitia. Pentru cele (maxim) trei milioane de oameni ce ar putea intra in sistem, 18 administratori ar putea fi deja cam prea mult.

     

    Din ceea ce se vede pana acum, oferta de pensii private obligatorii va fi destul de unitara, putine companii alegand sa se diferentieze in vreun fel de masa plutonului (fie prin comisioane mai mici sau printr-un profil diferit al fondului). Batalia celor 18 administratori (presupunand ca toti cei care si-au depus dosarul pentru autorizare vor primi licenta de functionare) se va purta, in atari conditii, la capitolul marketing si prestigiu al companiei. Altfel spus, cine va avea forta financiara sa arunce in lupta cei mai multi/convingatori/abili agenti de vanzare si va pompa sumele cele mai importante in publicitate va castiga.

     

    In ochii romanilor, prestigiul companiei si notorietatea numelui ar putea conta si ele destul de mult, mai ales in conditiile in care multe dintre companiile ce vor intra in businessul cu pensii private sunt deja prezente pe piata financiara si vor exploata la maxim acest avantaj. Pentru numele mai putin cunoscute pana acum, lupta va fi cu atat mai grea. Nu degeaba companii mari, cum sunt olandezii de la Aegon, spre exemplu, au ales sa intre in Romania printr-un parteneriat cu Banca Transilvania. Mai mult decat atat, chiar daca Banca Transilvania dispune de o retea de circa 400 de sucursale, pentru partea de vanzare olandezii au ales sa incheie si un parteneriat cu Grawe, al cincilea jucator de pe piata asigurarilor de viata. Altii insa – asa cum sunt slovenii de la Prva Group sau francezii de la AG2R Prevoyance – au preferat sa intre direct, mizand pe renumele castigat pe alte piete in care sunt prezente sau pe forta actionarilor lor. Spre exemplu, BERD detine 20% din „Prima Pensie Fond de Pensii“, compania operata de slovenii de la Prva in Romania, iar confederatia sindicala Cartel Alfa detine o participatie de 3% la capitalul AG2R Fond de Pensii.

     

    Indiferent de solutia aleasa pentru a intra pe piata pensiilor, un lucru este cert: tintele sunt ridicate, iar lupta nu va fi deloc comoda pentru cei ce nu au reusit sa-si pregateasca din timp infrastructura. Nu intamplator, jucatorii ce anunta ca vor sa castige 20-30% din piata au inceput pregatirile cu luni bune in urma. Efervescenta nascuta in jurul pensiilor private – dar si promisiunile de business/castiguri pe care le face aceasta piata – au produs si surprize, cu companii care pana de curand n-au dat niciun semn de interes, dar au sfarsit depunandu-si si ele dosarul pentru autorizare. Surprize au aparut si in privinta domeniului din care provin cei ce vor sa administreze banii de pensie ai romanilor: spre exemplu, la Comisia de Pensii asteapta inca spre licentiere si dosarul celor de la Zepter, o companie de vanzari directe. Una peste alta, piata pensiilor strange la start companii cu radacini din cele mai variate: in sistemul bancar, pe piata de asigurari, in sistemele de pensii straine si vanzari directe.

     

    Un calcul simplu arata ca, pentru a satisface/indeplini ambitiile trecute de cei 18 in planurile de afaceri, piata romaneasca a pensiilor private ar trebui sa fie de 2-3 ori mai mare decat este in realitate, in conditiile in care vreo 3-4 companii vor sa fie lideri de piata (cu circa 30% din piata), majoritatea vor un mai „pamantean“ 10%, iar cei mai mici se avanta in lupta pentru 4-5 procente. Dar cum un intreg nu poate avea 200-300% cum ar vrea companiile, ci doar 100%, este mai mult decat probabil ca scenariul pe care l-au trait in urma cu opt ani polonezii sau maghiarii se va repeta in scurt timp si in Romania. In Polonia, care are o populatie de doua ori mai mare decat a Romaniei, la linia de start a pensiilor obligatorii s-au aliniat (in 1999) 21 de companii. In prezent mai exista doar 15, care administreaza active de peste 30 mld. euro si au peste 12 milioane de clienti. Si piata ungara, unde pensiile private au inceput sa functioneze in 1998, a trecut printr-un amplu proces de concentrare. Astfel, daca la start s-au plasat 38 de fonduri de pensii obligatorii, in timp au disparut 20, pe piata activand in prezent 18 fonduri ce aduna 2,6 milioane de clienti si administreaza active de aproape 6 miliarde de euro. Miscarea a fost si mai spectaculoasa pe piata fondurilor facultative, in conditiile in care din cele 315 fonduri existente in 1998 mai functioneaza in prezent doar 75. Gradul de concentrare in pilonul pensiilor private obligatorii este foarte ridicat, in conditiile in care sase fonduri aduna mai bine de 80% din activele totale si, daca cel mai mare fond are peste 680.000 de contributori, cel mai mic strange doar circa 2.800 (potrivit unui studiu al Bancii Mondiale).

     

    La fel stau lucrurile si pe alte piete: in timp, sistemul se concentreaza, pestii cei mari ii inghit pe cei mai mici, iar fuziunile si achizitiile reduc piata la doar cativa jucatori mari. Asa s-a intamplat in Bulgaria (unde sunt in prezent 8 administratori de fonduri obligatorii), in Croatia (cu 7 administratori), Estonia (sase), Letonia (cinci). Revenind la piata romaneasca, ramane doar de vazut cat timp va dura pana ce procesul de concentrare/disparitie va incepe, pentru ca daca printr-o minune 100% nu va deveni peste noapte 200-300%, nu-i loc de dubiu ca el va incepe.

  • Elegii de toamna cu motiunea de cenzura

    Daca as putea, as vota motiunea de cenzura pe care o pregateste PSD. Nu pentru ca as fi deja cucerit de argumentele anuntat „politice“ pe care le vor invoca semnatarii, nici pentru ca as considera oportuna schimbarea actualului guvern. As vota doar ca sa vad ce face mai departe PSD!

     

    De fapt, ca sa ma amuz de ce va face mai departe PSD! Sunt convins ca voi avea destule motive. Si sunt convins ca si multi social-democrati sunt convinsi de asta. Tocmai de aceea nu prea cred in sansele de reusita ale motiunii. Adica in reusita in care crede Mircea Geoana, care sa-l faca cel putin premier sau, daca nu, macar seful unui partid aflat la guvernare. Pentru ca politica romaneasca nu e un jam-session in care ataci o tema nepregatita dinainte stiind ca ceilalti de pe scena te vor acompania astfel incat sa te puna in evidenta; la noi, ca sa-ti permiti asa ceva, trebuie sa ai ori peste 50% in sondaje, ori intelegeri solide cu celelalte partide.

     

    In primele momente dupa ce au anuntat, la Bran, motiunea de cenzura, social-democratii au parut credibili: s-a vorbit de o analiza a unui grup de strategi care, dupa cum s-a vazut, a convins toata conducerea partidului de justetea argumentelor lor si hotararea a fost adoptata in unanimitate. In acel moment, motiunea de cenzura a plecat de la 100% sanse de reusita: PD si PLD erau cei mai previzibili aliati in daramarea Guvernului, in timp ce PNL si UDMR erau aproape condamnati la iesirea de la guvernare. Daca s-ar fi organizat o sesiune parlamentara ad-hoc, acum cred ca nu mai vorbeam decat la trecut de actuala formula a cabinetului Tariceanu.

     

    Numai ca prin tot comportamentul de dupa anuntarea intentiei de a depune o motiune de cenzura, PSD nu a facut decat sa-si indeparteze tot potentialul sprijin si sa hraneasca o neincredere tot mai mare in seriozitatea amenintarii lor. Si atingerea „minimului istoric“ a fost cel mai bine sesizata de (scato)logica – curata in judecata, insa maculata in prezentare – lui Teodor Melescanu: „Situatia PSD este foarte dificila: ori intra-n rahat, ori se fac de rahat“. Puteti sa-l contraziceti?

     

    Tocmai ca un oficial al PNL isi permite sa rada asa in nasul celor de care depinde in mare parte functia lui ar trebui sa le dea social-democratilor frisoane. De la tonul martial al lui Tariceanu, care avertiza – dupa o zi de mutenie care a urmat anuntarii motiunii – asupra pericolelor instabilitatii politice si pana la prestanta tip „halba-de-bere-cu-garnitura-de-mititei“ a analizei politice emise de Teodor Melescanu, PSD a facut pasul de la atacant scapat singur cu portarul la cel de candidat cu sanse mari la echipa a doua.

     

    Si, ceea ce ar trebui sa fie mai dureros, nici macar nu e vina celorlalti de pe gazon, pentru ca nimeni nu i-a obligat pe social-democrati sa se faulteze. Au facut-o singuri si inca si cu voiosia celui care crede ca a castigat cursa inainte de a se da startul.

     

    De la Adrian Nastase incoace, din pacate, PSD nu a mai avut un purtator de mesaj care sa imprime discursului rostit coerenta demonstrata in trecut.

     

    Si din aceasta cauza, poate, partidul nu a mai reusit sa fie consecvent cu tintele pe care si le-a fixat: in timp ce conducerea milita pentru suspendarea din functie a presedintelui, tot mai multe voci carteau impotriva deciziei, prevestind semiesecul care a urmat. Acum, in timp ce conducerea viseaza la premieri verzi pe pereti, alte voci (unele mai sonore decat data trecuta) incearca sa arate ca agenda e in alta parte. Pana la urma e chiar remarcabil cum s-a decalat calendarul politic al PSD in acest an: in primavara, cand alegerile europarlamentare erau fixate pentru 13 mai, partidul trudea la suspendarea din functie a presedintelui; cu ce succes, s-a vazut.

     

    Acum, toamna, cand scrutinul pentru Parlamentul European e fixat pe 25 noiembrie, PSD transpira la suspendarea din functie a premierului. Si, spre deosebire de primavara, europarlamentarele nu mai pot fi amanate din nou, ca sa ramana timp de regrupare dupa terminarea celeilalte batalii. Prin urmare, daca se pierde infruntarea din septembrie (si cam toate semnele arata ca e foarte probabil sa se intample asa), in noiembrie s-ar putea sa nu mai ramana de cules decat resturile de la masa celor care au stiut pe ce sa se concentreze de la inceput.

  • A-ti pierde busola

    Saptamana trecuta, Eugenio Scalfari (1) se intreba in L’Espresso de ce italienii zic „perdere la Trebisonda” (2) sau „andare in cimbali” (3) si comenta ca probabil eu stiu.

    Ii multumesc pentru incredere, dar in ceea ce priveste Trebizonda (pe care noi, cei „happy few”, o numim in mod familiar Trapezunt), nu trebuie decat  sa intri pe Internet, desi acolo vei da peste doua explicatii destul de diferite.

    Una este ca, dat fiind ca Trebizonda era cel mai important port la Marea Neagra, sa rataceasca drumul catre Trebizonda insemna pentru negutatori sa piarda banii investiti in calatorie. Cealalta, care mie imi pare mult mai credibila, este ca Trebizonda constituia un punct de referinta vizuala pentru nave, a carui pierdere presupunea pierderea orientarii sau a busolei.

    …

    1. Eugenio Scalfari, ziarist si scriitor italian
    2. Expresie fara corespondent in limba romana, „perdere la Trebisonda“ inseamna sa-ti pierzi orientarea, sa te ratacesti, sa-ti pierzi busola
    3. Tot fara corespondent in limba romana, „andare in cimbali“ inseamna a bea peste masura


    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi in BUSINESS Magazin de luna viitoare urmatorul comentariu al lui Umberto Eco.

    T    raducerea si adaptarea de Cecilia Stroe


    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

     

  • Dacia pe bloguri

    Multe companii din toate colturile lumii aloca un procent din bugetul de promovare si publicitatii pe bloguri. In Romania, primele incercari timide, menite sa dea startul publicitatii pe paginile jurnalelor personale online, de-abia acum incep sa apara.

     

    In spatele primei campanii de publicitate desfasurate pe blogurile din Romania nu se afla vreo multinationala din domeniul IT sau telecom, ci o companie autohtona. Cel mai important producator local de automobile si totodata unul dintre principalii investitori in publicitate din aceasta industrie, Dacia, a inceput de saptamana trecuta o campanie de promovare care include pe langa presa scrisa, radioul sau televiziunea si blogurile.

     

    „Seria limitata Dacia Logan Kiss FM se adreseaza preponderent clientului tanar. Ne-am orientat campania de comunicare catre suporturile care se adreseaza tinerilor. Iar blogurile sunt, in general, ale tinerilor“, explica Eduard Croitoru, seful departamentului publicitate al Dacia.

     

    El spune ca pentru alegerea celor 13 bloguri (care insumeaza peste 600.000 de afisari) producatorul de masini s-a consultat cu agentia de media. „Ca si in cazul presei scrise, am tinut cont de audienta, am masurat traficul inregistrat pe blogurile respective“, adauga Croitoru.

     

    Ideea de publicitate pe bloguri sau blogvertising, cum mai este numita, nu este insa noua pentru mediul online romanesc. Inca de anul trecut se vorbea despre infiintarea unei retele numite chiar Blogvertising, in care sa fie incluse numele cele mai sonore din blogosfera si care sa ofere clientilor spatiu publicitar pe blogurile respective. In spatele acestui proiect, care a strans 150 de bloguri, dar a fost abandonat, a stat Razvan Varabiescu, managing director al companiei Media Direction. Tot el a fost cel care a convins acum Dacia sa intre cu publicitate pe bloguri. 

     

    Dar demersul lui Varabiescu nu a fost singular. Ionut Oprea, unul dintre fondatorii Blog Agency, adica „un shop de marketing si comunicare online specializat, atat pe blogvertising, cat si pe crearea de bloguri profesioniste“, derula in urma cu aproape doua luni o campanie pe blogurile din Romania care a atras peste 40 de bloggeri, precum si suma de 9.500 de euro oferita la licitatie de marketonline.ro, suma ce urma sa fie donata unui ONG.

     

    Intrarea Dacia cu o campanie de promovare pe bloguri, printre care se detaseaza www.zoso.ro, va deveni, potrivit analistilor, un reper pentru orice promotie online ce va fi derulata in viitor. Campania creata de Dacia, KissFM, Graffiti BBDO si Media Direction foloseste toate canalele traditionale (TV, radio, print, Internet) si actioneaza ca un teasing pentru site-ul concursului creat special pentru lansarea noului model Dacia. Piata de publicitate online se va ridica undeva la 8 – 10 mil. euro anul acesta, potrivit estimarilor mai multor specialisti din piata.

  • In the spotlight

    Ideea: Oricat de departe ai ajunge, Cosmote e alaturi de tine
    Client: Cosmote Romania
    Brand: Cosmote
    Agentia: Cohn & Jansen / Ashley & Holmes
    Canale: TV

    Cosmote Romania a lansat o noua campanie de comunicare pentru a anunta ca 97% dintre romani beneficiaza acum de acoperirea Cosmote. Spotul campaniei se bucura de participarea lui Rica Raducanu, una dintre cele mai populare personalitati ale sportului romanesc. Fost portar al echipei nationale a Romaniei timp de 10 ani, Rica Raducanu ramane unul dintre fotbalistii cei mai apreciati de publicul de toate varstele.

  • Audienta online a ziarelor, in crestere accelerata

    Tendinta descendenta a audientei publicatiilor traditionale, tiparite pe hartie, din Romania a inceput sa fie vizibila inca de acum doi ani. Insa versiunile online ale acestor publicatii, care inregistreaza cresteri de la o saptamana la alta, sunt departe de a egala popularitatea editiilor pe hartie.

     

    Timpul pe care il aloc presei online este absolut nesemnificativ“, spune Cristian Fugaciu, directorul general al brokerului de asigurari Marsh Romania. „Citesc in general numai ziarele si revistele economice si de business – cam o ora in fiecare zi – si le prefer pe cele pe hartie.“

     

    Nici Viorel Ognean, directorul general al Coty Cosmetics Romania, nu s-a mutat pe Internet cu lectura presei. Din timpul pe care il aloca informarii din ziare si reviste, estimat de el la circa cinci ore pe saptamana, mai putin de un sfert este alocat Internetului. „Citesc presa atat in format traditional, pe hartie, cat si pe Internet, numai ca varianta din urma este mai potrivita pentru brief-ul stirilor zilei“, explica Ognean.

     

    Pentru multi dintre managerii si oamenii de afaceri romani, intr-adevar, presa online este mai degraba un mod de informare rapida despre subiectele fierbinti ale zilei, pe cand o privire mai in detaliu asupra informatiilor ramane rezervata ziarelor si revistelor in editie tiparita. Iar aceasta tendinta este valabila pentru majoritatea cititorilor de publicatii.

     

    Un exemplu la indemana este ziarul Libertatea, cel mai citit cotidian central din mediul urban, cu un numar mediu de 1,38 milioane de cititori pe editie, conform celui mai recent Studiu National de Audienta (SNA), publicat in luna aprilie a acestui an. Versiunea online a acestei publicatii, situata pe locul al treilea in clasamentului celor mai citite publicatii online, realizat de Trafic.ro, nu reuseste sa atraga in medie decat aproximativ 70.000 de utilizatori unici in fiecare zi. Aceeasi diferenta uriasa se regaseste si in cazul celui de-al doilea cel mai citit cotidian central, Jurnalul National, care, cu o audienta medie de 932.000 de cititori pe editie, in scadere cu 1,6% fata de luna ianuarie, este citit in medie de 33.000 de utilizatori de Internet pe zi.

     

    Iar balanta inclina catre versiunile tiparite, inclusiv in ceea ce priveste publicatiile economice. Ziarul Financiar, spre exemplu, atrage in medie 19.000 de cititori din mediul urban pe zi in versiunea online, in timp ce varianta tiparita este citita de 209.000 de persoane. Saptamanalul Capital, cu 310.000 de cititori pe editie, nu este citit online decat de 42.000 de utilizatori in medie pe editie.

     

    Cristian Fugaciu pune pe seama penetrarii scazute a Internetului in Romania lipsa interesului din partea cititorilor de ziare si reviste pentru versiunile online ale acestora: „De acord ca este posibil ca la un moment dat cititorii sa migreze online, de vreme ce este un mediu mai modern, insa acest lucru se va intampla cand accesul la Internet va fi disponibil pe scara larga“.

     

    Chiar si managerii care prefera de multe ori sa se informeze la birou de pe Internet spun ca mai este mult de asteptat pana cand audientele versiunilor tiparite ale publicatiilor din Romania vor fi depasite de cele online. „Cred ca presa in varianta traditionala, pe hartie, va ramane mult timp in top, mai ales din ratiuni de obisnuinta a utilizatorilor“, comenteaza Alexandru Costin, general manager in cadrul Adobe Romania, care afirma ca in cursul zilei citeste stirile pe Internet, dar isi rezerva timp seara pentru a citi mai in detaliu ziare si reviste in varianta print. „Eu nu ma vad renuntand la ziarul sau revista tiparita pentru nimic in lume si, ca si acum, voi folosi intotdeauna Internetul doar ca pe un mediu complementar.“

     

    Din punctul de vedere al lui Costin, amenintarea pentru publicatiile tiparite vine mai degraba dinspre generatia foarte tanara, generatie despre care se stie ca isi petrece foarte mult timp online si pentru care informarea se va face mereu preponderent de pe Internet. Ceea ce inseamna ca in viitor versiunile online ale publicatiilor vor fi dedicate majoritatii cititorilor, in timp ce versiunile pe hartie vor ajunge un soi de lux. „Putini vor fi cititorii de ziare si reviste care vor mai plati pentru print, iar suma va creste tot mai mult, avand in vedere ca include si cheltuielile cu hartia, transportul si distributia, absente in cazul publicatiilor online“, este de parere Gabriel Mardarasevici, directorul general al Ness Technologies Romania.

     

    El adauga ca, in ceea ce il priveste, citeste zilnic presa timp de cel mult o ora in varianta traditionala, daca se afla in tara, si pe Internet daca pleaca in calatorii in strainatate.

     

    Motivele pentru care in cele din urma va avea loc migratia catre online sunt lesne de inteles. Structura informatiei pe Internet permite o eficientizare a timpului, comparativ cu versiunea pe hartie, care trebuie rasfoita pentru a se face selectia informatiilor de interes. In plus, editiile electronice ale publicatiilor permit o mobilitate sporita, putand fi citite oriunde, cu conditia sa existe un echipament conectat la Internet.

     

    Matei Malos, director general al agentiei MagazinulDeCase.ro, are chiar un punct de vedere hazliu: „Daca citesti intr-un restaurant editia print a unui ziar, constati ca persoanele din jur se uita la tine si cred probabil ca incerci sa te ascunzi in spatele ziarului de mari dimensiuni“. Morala ar fi ca este mult mai comod sa citesti editia online pe ecranul telefonului mobil, fara a mai atrage atentia celor din jur. Insa astfel de consideratii nu-s valabile pentru toti cititorii de presa, fie ei oameni de afaceri sau nu: deocamdata audienta editiilor online ale ziarelor nu depaseste la noi 10% din audienta acestor publicatii in versiunea tiparita, ceea ce inseamna ca va mai trece inca multa vreme pana cand lupta intre hartie si Internet se va transa in favoarea celui din urma.

  • Mai putin de jumatate

    In cazul celor mai multe dintre cotidienele centrale de top din SNA audienta online dintr-o saptamana nu reprezinta nici macar jumatate din totalul cititorilor in varianta tiparita, pe hartie, dintr-o singura zi.

     

    Publicatia

    Cititori/editie tiparita

    Cititori/saptamana online*

    Libertatea

    1.388.000

    492.000

    Jurnalul National

    932.000

    230.500

    Gazeta Sporturilor

    812.000

    861.000

    Evenimentul zilei

    746.000

    474.000

    Pro Sport

    593.000

    717.000

    Adevarul

    439.000

    172.000

    Romania Libera

    309.000

    123.200

    Compact Bucuresti

    272.000

    32.200

    Ziua

    246.000

    153.000

    Gandul

    233.000

    180.000

    Ziarul Financiar

    209.000

    131.000

    Ziarul

    167.000

    90.000

    Cotidianul

    136.000

    200.000

    Curierul National

    122.000

    19.100

    7 Plus

    70.000

    29.000

     

    *date valabile la inchiderea editiei         

    Sursa: SNA, trafic.ro

  • Semnele schimbarii

    Intregul esafodaj al televiziunii ca industrie se clatina sub impactul noilor tehnologii si, mai ales, al Internetului. Dar, spre deosebire de alte ramuri ale industriei divertismentului, televiziunea pare mult mai abila in a se adapta si chiar a se re-inventa.

    Cu cateva saptamani in urma, vorbind despre tendinta de convergenta a televiziunii cu Internetul, ma intrebam (cu sincera naivitate, recunosc) daca definitia televiziunii se mai potriveste cu cea din dictionare. Din momentul in care modalitatea tehnica prin care semnalul ajunge la mine (pe calea undelor, prin cablu TV, prin protocoale IP, pe DVD) devine irelevanta, o buna parte din definitie s-a pierdut. Cand nici macar aparatul cu care vizualizez acest semnal (televizor clasic, computer, iPod sau chiar telefon mobil) nu mai are importanta, definitia e pe cale sa se surpe. Si devine de-a dreptul caduca in momentul in care chiar si modalitatile de productie a continutului se diversifica: mai este YouTube televiziune?

     

    Insa oricat am largi rubrica din dictionar pentru a cuprinde toata aceasta pleiada de schimbari, vom ramane mereu in urma. Jeff Zucker – presedintele retelei NBC – spunea in octombrie 2006 ca, in materie de televiziune, schimbarile ce vor surveni in urmatorii cinci ani le vor pune in umbra pe cele petrecute in ultima jumatate de secol. Zilele trecute, intr-o conferinta gazduita de MediaGuardian Edinburgh International Television Festival, Vinton Cerf – unul dintre legendarii parinti ai Internetului – aprecia la randul lui ca dezvoltarile din ultimii ani vor continua si ca foarte curand vom privi majoritatea programelor TV prin Internet – „o revolutie care ar putea anunta inlocuirea televiziunii traditionale difuzata prin canale TV de catre noile servicii interactive“. Mai mult, Cerf (care este si vicepresedinte la Google) afirma ca deja se intrevad cai de a mixa informatii din medii diferite si invita auditoriul (format din executivi ai companiilor de media) sa-si imagineze posibilitatea de a opri un program TV si, printr-un clic de maus pe unul dintre obiectele sau personajele de pe ecran, sa obtina informatii suplimentare despre subiectul respectiv.

     

    Insa chiar daca acest gen de interactivitate nu va veni peste noapte, pentru intreaga industrie de televiziune este clar ca modelul de business pe care se bazeaza va trebui sa se schimbe. E adevarat ca modelul traditional al televiziunilor comerciale – bazat pe „publicitate de masa“ – a inceput sa se erodeze chiar inainte de impactul cu internetul: expansiunea posturilor de nisa a fragmentat si mai mult publicul, iar metodele de masurare a audientei se dovedesc din ce in ce mai putin relevante. Din fericire, televiziunea pare mult mai reactiva decat alte zone ale divertismentului (de pilda industria muzicala), astfel incat miscarile de adaptare sunt deja vizibile, semne clare ale unei radicale schimbari de paradigma: de la un mediu pasiv, in care spectatorul este un simplu consumator de programe, spre un mediu activ, capabil sa retina atentia audientei si sa „angajeze“ sau chiar sa implice privitorul. Industria publicitara este deja in cautarea unor metrici noi, care sa valorizeze in mai mare masura acest angajament (sau atasament), mai ales in conditiile in care videorecorderele digitale, distributia prin download si vanzarea de programe (mai ales seriale) pe DVD devin practica curenta, facand desuete metodele traditionale de masurare a audientei.

     

    Interactivitatea si implicarea – atat de aclamate de Web 2.0 – sunt noile imperative ale televiziunii. Poate ca cea mai radicala abordare a avut-o MTV, care a lansat un spatiu virtual tridimensional in care utilizatorii interactioneaza nu doar intre ei, ci si cu avatarurile personajelor din serialul Laguna Beach. Un exemplu ceva mai cuminte ne ofera reteaua ABC, care incearca sa fructifice si in web serialul de succes „Anatomia lui Grey“, dedicandu-i trei bloguri conexe: „Grey Matter“ (in care scriu realizatorii), „The Nurse’s Station“ (unde apar barfele asistentei Debbie) si „The Emerald City Bar“ (desigur, comentariile barmanului Joe). La acestea se adauga comunicarea pe orizontala intre fanii serialului, in diverse bloguri si forumuri. Plus situl web special dedicat de catre ABC, in care se furnizeaza nenumarate materiale si servicii conexe. Ca si in cazul altor seriale de succes, nu mai avem de-a face cu o productie de televiziune, ci de creatii media complexe. Mai mult chiar, substanta unor intregi productii incepe sa se schimbe in acest context, iar serialul „Lost“ („Naufragiatii“) este un exemplu concludent: mai elaborat, mai misterios, mai atractiv pentru un public pretentios, abordabil pe diverse niveluri de lectura, imbinand video si web… Altfel.