BusinessMagazin

Blog

  • Regele Lohn, detronat

    Orice investitor stie ca trebuie sa se fereasca de efectul de piramida. Daca baza afacerii se clatina, restul, oricat de solid ar fi, risca sa se prabuseasca. Asta se intampla, acum, cu industria usoara romaneasca. Exporturile mor, fabricile o data cu ele si-n urma lor isi ling ranile firmele de transport, antrepozitele si comisionarii vamali.

    Anul trecut, in 30 mai, avea 30 de miliarde de lei profit. In octombrie, trei miliarde pierderi. Iar acum a intrat in procedura de faliment. Cam asa s-ar sintetiza situatia financiara a tesatoriei Zefir din Bucuresti. Ei si? – ar spune unii. Orice firma poate intra in faliment daca este prost condusa, nu are comenzi sau pur si simplu nu-si mai gaseste locul pe piata. Dar Zefir nu corespunde acestui portret. Firma lucreaza in industria usoara de aproape 15 ani si avea comenzi lunare de peste 500.000 de euro, dupa cum spune Mihai Pasculescu, directorul general al companiei. Si cazul nu este singular. „Surori“ de suferinta ii sunt Textila Unirea, Stilconf (de pe platforma industriala Apaca Bucuresti). „Firme de incaltaminte din zone bine dezvoltate cum ar fi zona Banatului – am doua exemple de firme care s-au inchis si foarte-foarte multe firme cu situatie precara“, constata si Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS).  Victimele valului de falimente din industria usoara sunt circa 20.000 de salariati care se afla pe lista disponibilizarilor in acest an. Iar cifra ar putea creste de 10 ori. 

    „Daca se continua cu trendul de crestere a utilitatilor si devalorizarea euro, ramura noastra poate sa aduca in jur de 100.000, chiar 200.000 de someri“, crede Grapini. Cel putin o parte din companiile romanesti cauta solutii „de avarie“ pentru a supravietui (sau pentru a-si pastra clientii). Daca a dat faliment in Bucuresti, Zefir vrea sa se mute la Brasov. Dar nu sa-si faca vreo fabrica noua, ci sa mute comenzile la o companie care mai are de lucru – Carpatex. 

    „Din octombrie pana in aprilie aveam multe comenzi, in rest ne concurau importurile din China. Dar Carpatex Brasov lucreaza cu lana si are de lucru toata vara“, explica Mihai Pasculescu. Fabrica isi va pastra, e drept, comenzile. In schimb, „fuziunea“ cu Carpatex a dus la concedierea a peste 200 de salariati din Bucuresti.

    De ce au ajuns fabricile de textile si confectii sa pice ca frunzele toamna? Textilistii nu se pot pune de acord asupra principalei cauze. Ei acuza, intr-o ordine oarecare, importurile de marfuri ieftine din China, Turcia si Siria, scumpirea utilitatilor, devalorizarea euro si cresterea salariilor. Asa se face ca firme straine care au venit sa-si coasa textilele in Romania pleaca spre alte tari, mai ieftine. 

    „La Botosani am intalnit trei firme de confectii cu capital francez si doua cu capital italian, care sunt de 10 ani in Romania, si toti mi-au zis «Doamna, eu ma mut in Ucraina, pentru ca nu mai am nici un avantaj competitiv daca stau aici»“, spune Maria Grapini.  Pana acum un an, amenintarea invaziei textilelor chinezesti parea sa nu puna mari probleme firmelor romanesti din industria usoara. Ele aveau o tinta clara: exportul in Uniunea Europeana. Iar perspectivele erau bune: peste 85% din productie se ducea la export (fie in sistem lohn, fie – foarte rar – sub marca proprie), iar mana de lucru si costurile curente erau cu mult mai ieftine fata de cele din UE. 

    Anul acesta, insa, situatia s-a schimbat. Firmele chinezesti au luat cu asalt nu numai piata romaneasca, ci si pe cea a Uniunii Europene. Exporturile lor in UE au crescut cu procente aproape incredibile. Numai la incaltaminte cresterile au fost de 681% in primele patru luni ale lui 2005, fata de aceeasi perioada a anului trecut. La textile, procentele sunt mai mici (50 pana la 100%). Textilistii europeni au gasit insa modalitatea de a-si apara piata de aceste importuri. Dupa un lobby puternic pe langa autoritatile din UE, Comisia Europeana si Ministerul de Comert al Republicii Populare Chineze au incheiat, in iunie, un acord prin care importurile de anumite textile chinezesti vor fi limitate pana in 2008. Limitele impuse prin acord se vor relaxa de la an la an, pana la liberalizarea completa. Doar 10 categorii – cu precadere produse finite – sunt incluse in acest acord. De exemplu, chinezii vor putea exporta in UE anul acesta 73 de milioane de bluze, in 2006 – 80 de milioane, iar in 2007 – 88 de milioane. Daca acest acord ajuta textilistii romani doar indirect, din perspectiva exporturilor, din 2007, efectele lui vor fi simtite si pe piata autohtona. O data cu integrarea in UE, importurile de marfa chinezeasca in Romania vor fi contabilizate, trebuind sa se incadreze in limitele acordului semnat luna trecuta. Deocamdata, atuurile firmelor romanesti (mana ieftina de lucru si apropierea de UE) sunt eclipsate de cele ale industriei chinezesti. O simpla comparatie poate explica falimentul fabricilor romanesti: o camasa chinezeasca iese din fabrica la 1,5 dolari. Romanii o produc cu trei dolari, iar in Transnistria costa 80 de centi. 

    Disecand problema, constatam ca „doar materia prima este, la noi, macar un dolar, in timp ce chinezii o aduc la 30 de centi“, spune Pasculescu.

    Cum de le da mana chinezilor sa practice astfel de preturi? Mana de munca ieftina este un mit, spune Pasculescu. Un muncitor chinez dintr-o fabrica de textile castiga 150 de euro. Explicatia e alta: chinezii comanda pretul mondial al materiilor prime din industria usoara pentru ca sunt cel mai mare importator. Astfel, ajung sa plateasca jumatate din pretul practicat in restul lumii. In plus, ei cheltuie doar 15% din costul utilitatilor suportat de fabricile romanesti. 

    Romanii nici macar nu pot visa sa ii concureze pe chinezi cu materia prima produsa pe plan local. Daca in 1996 existau 46 de filaturi (25 erau profilate pe pregatirea si filarea bumbacului, 12 pe filarea lanii, trei pe filarea inului, canepei si iutei, iar cate trei pentru fabricarea atei si, respectiv, a altor tipuri de fire), in 2000 ramasesera doar 26. Asa stand lucrurile, producatorii romani cer ajutor de la stat. Inghetarea preturilor la utilitati, a cursului de schimb leu-euro si reducerea taxelor pentru forta de munca sunt doar cateva masuri care le-ar putea face viata mai usoara. Si nu numai lor. 
    Daca in 1990 in industria textila erau doar cateva sute de firme, acum sunt mai bine de 8.000. In jurul lor s-a dezvoltat o retea extinsa de transportatori, firme de depozitare a marfurilor si comisionari vamali. Toti acestia depind aproape exclusiv de activitatea firmelor din industria usoara. 

    „Lantul este mult mai lung“, spune presedintele FEPAIUS. „Scad consumurile de anumite auxiliare, materii prime, tot ce folosesti in procesul de productie, deci toate serviciile care sunt in afara producatorului sunt afectate de reducerea volumului la export.“

    Boom-ul anilor ‘90 din industria usoara s-a propagat si in transporturi. Importurile de camioane au crescut constant. Numai anul trecut firmele de transport au adus din strainatate cu 24,2% mai multe masini decat in 2003. Leasingul a fost forma preferata de cumparare. Iar ratele urmau sa fie platite din profitul obtinut tocmai de pe urma plimbarii textilelor peste granita.

    Surpriza: trendul crescator al comenzilor a fost curmat anul acesta. „De la inceputul anului, comenzile sunt in scadere continua“, spune Cristian Enache, director al companiei Michelangelo International Transport Bucuresti. „Au inceput cu scaderi de 15-20%, acum au ajuns la 30% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.“ Transportatorii au fost luati pe nepregatite de aceasta situatie. Nimic nu le spunea, anul trecut, ca in 2005 numarul comenzilor va scadea atat de mult. Statisticile oficiale o dovedesc. Volumul marfurilor transportate au crescut, de la an la an. De la 267 de milioane de tone, in 2002, la 294 de milioane de tone, anul trecut. Iar pentru marfurile transportate peste granita, cresterea a fost de 50% in acest interval.

    Transportatorii au urmat si ei dezvoltarea pietei. Si-au cumparat mai multe masini, pentru a face fata cererii. Asa se face ca numarul lor a crescut de la 444.000, in 2002, la 482.000, anul trecut. Acum, masinile stau la umbra garajelor. Concluzia reprezentantilor din industria usoara este clara: „E un an cum n-a mai fost de prost“, spune Grapini. Si suntem doar la jumatatea lui.

  • Croitorul Europei

    Mare parte din confectiile si incaltamintea din Romania care ajung pe pietele din UE sunt facute cu materie prima venita tot din Europa, adica sunt produse in lohn.  

    MATERII PRIME: Firmele romanesti importa, cu precadere din Uniunea Europeana, materii prime (de la tipare pana la ate si nasturi) pentru realizarea confectiilor, incaltamintei.

    ASAMBLARE: Materiile prime sunt doar cusute in fabricile din Romania. 

    EXPORT: Produsul finit este trimis, din nou, in strainatate sub forma de costume, bluze, pantofi etc.

    COSTURI MICI: Explicatia pentru care o firma din Italia, Marea Britanie sau Franta prefera sa isi coasa confectiile la o fabrica din Romania era ca mana de lucru si transportul erau cu mult mai ieftine la noi decat in respectivele tari.

     


     

  • Zile negre pentru textilisti

    Anul acesta, viata textilistilor a fost complicata de scumpirea utilitatilor, devalorizarea euro si de invazia produselor chinezesti, turcesti si siriene. Companiile de profil cauta solutii pentru evitarea unui colaps al industriei usoare. 

    • Probleme

    EURO: Moneda europeana s-a devalorizat cu peste 8% de la inceputul anului, diminuand veniturile exportatorilor.

    UTILITATI: Cresterea preturilor la electricitate, gaz si energie termica a dus la majorarea costurilor de productie cu 30%.

    MANOPERA: Majorarea salariilor, a contributiilor pentru concedii a dus la scumpirea manoperei cu peste 10%.

    MATERII PRIME: Filaturile si tesatoriile din tara produc numai 20% din cat produceau in 1989, facand ca 80% din materiile prime sa vina din import.

    LIBERALIZAREA PIETEI: Marfurile romanesti sunt concurate, in tara si in UE, de produsele chinezesti, mult mai ieftine.  

    • Solutii

    EURO: Textilistii cer oprirea intaririi leului „prin actiuni speculative“ si diminuarea presiunii create pe cursul leu-euro.

    UTILITATI: Firmele vor inghetarea pretului la utilitati, motivand ca acesta a crescut peste limitele costului din UE.

    MANOPERA: Agentii economici solicita reducerea costurilor cu salariile si revizuirea modalitatii de plata a concediilor medicale si de maternitate.

    MATERII PRIME: Intreprinzatorii vor garantii guvernamentale si subventii pentru revigorarea industriei primare.

    LIBERALIZAREA PIETEI: Romania ar putea apela la clauza de salvgardare impotriva acelor produse chinezesti care perturba piata.

  • Inapoi in Romania

    Cu exportul pe butuci, industria mobilei din Romania mai are o singura speranta: recucerirea pietei interne. Asaltata deja de importuri si aproape ignorata mult timp de producatorii autohtoni, piata de mobila este de cativa ani pe un trend crescator. Vor reusi companiile romanesti sa recupereze decalajul?

    Luni de zile au protestat fata de politica gresita – din perspectiva lor – a aprecierii cursului de schimb al euro, dar si fata de scumpirea materiilor prime. Cum situatia nu s-a schimbat, producatorii de mobila isi readapteaza din mers strategia.

    Confruntati cu spectrul pierderilor masive, al concedierilor si al falimentului, mobilistii isi intorc acum privirea spre piata interna si incearca sa profite de cresterea puterii de cumparare a romanilor in speranta ca-si vor acoperi macar o parte din pierderi. Iar rezultatele sunt – cel putin pentru marii comercianti – incurajatoare. „Vanzarile sunt neasteptat de bune“, spune Dan Viorel Sucu, presedintele Mobexpert, cel mai important grup de firme din industria romaneasca a mobilei. Sucu da ca exemplu cele trei magazine de mari dimensiuni pe care Mobexpert le detine in Bucuresti. „Vanzarile de mobila pentru casa au crescut in Bucuresti cu 50% in primul trimestru.“

    Situatia e similara si in cazul altui mare producator si retailer de mobila. „Elvila a vandut in primele cinci luni cu 65% mai mult in euro“, afirma Viorel Catarama, presedinte si director general al companiei. Si cum exporturile firmei au fost puternic afectate, Elvila si-a redirectionat productia. „Am crescut volumul pentru piata interna cu 10%“, adauga Catarama.

    Care sunt motivatiile acestor evolutii? Cresterea puterii de cumparare este principalul factor, in viziunea presedintelui Elvila. „Trebuie sa tinem cont de sumele importante de bani trimise de romanii care lucreaza in strainatate, care se regasesc in consum“, spune el. Aceste transferuri sunt estimate la 2-3 miliarde de euro.

    In plus, acest an a adus o modificare fiscala foarte utila comerciantilor.  „Impozitul pe venit a scazut substantial, lucru care se simte mai ales la persoanele cu venituri medii, adica principalii clienti ai Mobexpert“, remarca Sucu.  De fapt, piata de mobilier este in crestere puternica chiar la nivelul produselor cu preturi medii, observa el. 

    Constructia de noi locuinte, precum si expansiunea creditelor de consum au contribuit, la randul lor, la cresterea interesului romanilor pentru produsele de mobilier. Sa fie piata interna colacul de salvare pentru industria mobilei? Reprezentantii producatorilor nu sunt convinsi. 

    „Au crescut vanzarile pe piata interna, dar sunt inca atat de mici, incat nu pot acoperi scaderile la export“, remarca Dumitru Petcu, director general al companiei Alprom. Intr-adevar, din totalul productiei de mobila din Romania – in valoare de 1,1 miliarde de euro in 2004 – peste 75% este vanduta in strainatate. 

    Anul trecut, exporturile de mobilier s-au ridicat la 833 de milioane de euro – un record pentru industria de profil. Insa aceasta valoare este dubla fata de vanzarile totale realizate pe piata interna – circa 420 de milioane de euro, in care sunt incluse si importurile (155 de milioane de euro), ceea ce inseamna ca felia alocata producatorilor locali se reduce si mai mult.

    Mai mult, concurenta cu importatorii este acerba, remarca Aurel Rizea, director executiv al Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR). 

    Acestia au patruns relativ usor pe o piata romaneasca neinteresanta pentru companiile autohtone in urma cu un deceniu. La acea vreme, puterea de cumparare era scazuta, iar fabricile de mobila au considerat ca exporturile le aduc venituri sigure cu investitii minime.

    In schimb, importatorii au inteles ca romanii vor alege mobilierul cu design modern, dar la preturi scazute, in defavoarea mobilierului masiv produs de cele mai multe dintre vechile fabrici. Totusi, in ultimii ani, o parte dintre producatorii locali au sesizat ca Romania poate deveni o piata interesanta si si-au dezvoltat retele de magazine, in paralel cu schimbari in gamele de mobilier. 

    Iar acestia profita acum de pe urma apetitului crescut pentru mobila al consumatorilor romani. Pentru ca la export, producatorii – inclusiv Elvila sau Mobexpert – nu au fost scutiti de pierderi. 

    Astfel ca aprecierea euro, scumpirea materiilor prime si a utilitatilor i-au determinat pe mobilisti sa ia masuri drastice pentru a supravietui, precum renuntarea la unele contracte de export, reducerea productiei si chiar concedieri. 

    Deja, unele fabrici au stopat productia sau au limitat drastic activitatea.  „Am aflat ca in unele fabrici angajatii au fost trimisi in concediu trei luni, nu o luna cum e in mod normal“, spune Rizea. Insa, din cele trei luni de concediu, angajatii nu vor lua banii decat pentru o luna.

    Cu presiunea pretului la gaze, al lemnului sau al salariilor ce trebuie platite, managerii fabricilor de mobila trebuie sa determine cat mai multi romani sa le cumpere produsele. Vor reusi? 

  • PROGNOZA: Cresc sau scad preturile locuintelor?

    Pretul apartamentelor scade. Sau creste. De ce? De ce nu? Piata locuintelor se zbate in incertitudine. Cererea creste, oferta creste si ea, dar mai putin decat cererea. Ce ar trebui sa urmeze?

    In presa mai mult sau mai putin economica din ultima luna au rasunat mai multe stiri in care se prezicea o mult-asteptata ieftinire a apartamentelor. Dupa 15 ani de cresteri succesive de preturi, s-ar parea ca in sfarsit urma sa vina si vremea cumparatorului. Ce se intampla, in fond? Scad sau nu preturile apartamentelor? Si daca da, care ar fi motivele unei asemenea rasturnari de situatie? Radu Zilisteanu, presedintele companiei de consultanta imobiliara Intermedias si purtator de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), spune ca situatia de pe piata imobiliara sta exact invers. Adica preturile nu vor scadea, ci dimpotriva.

    Si totusi… „Exista o usoara ieftinire a apartamentelor incepand din iunie, cauzata de lunile de vara. Se intampla in fiecare an, dar nu face parte din-tr-o tendinta de scadere a preturilor“, spune Zilisteanu, care adauga ca preturile apartamentelor au scazut „pe vara“ cu 4-6%, in medie. Oficialul ARAI explica faptul ca singura necunoscuta in ecuatia evolutiei preturilor este legata de volumul investitiilor ce urmeaza a fi facute in constructia de locuinte noi. Daca acest volum se va mari semnificativ intr-un interval scurt de timp, exista posibilitatea ca preturile apartamentelor vechi sa scada, mai ales daca pretul de constructie pe metrul patrat va fi comparabil cu cel obtinut acum pentru locuintele vechi. 

    Daca acum un apartament la periferie in Bucuresti costa cam 800 – 900 de euro metrul patrat si poti sa-i oferi unui cumparator fie la acelasi pret si facilitati superioare, fie la aceleasi facilitati si un pret mai mic intr-un bloc nou, este evident ca va fi ales blocul nou. 

    „Problema este daca vor veni bani in constructia de apartamente sau nu“, filozofeaza Zilisteanu.

    El crede ca in ciuda imbunatatirii constante a ratingului de tara al Romaniei in ultimii ani, mediul de afaceri de aici i-a convins deocamdata sa vina in Romania doar pe unii dintre investitorii imobiliari care au „magnitudinea“ de doar cateva zeci de milioane de euro.


    Exista si investitori al caror potential se cifreaza la sute de milioane si chiar miliarde, dar n-au venit inca aici. Daca insa mediul de afaceri se va imbunatati, acestia ar putea decide sa investeasca in Romania, facand astfel concurenta pretului apartamentelor vechi. 

    Problema principala este instabilitatea legislativa privind aspectul fiscal. In Romania se schimba prevederi ale Codului fiscal la fiecare 2-3 luni, spune oficialul ARAI, care adauga ca nici un astfel de administrator n-o sa-si riste banii intr-o tara cu instabilitate fiscala.

    „Putem sa reamintim de contractul Bechtel, care urmeaza a fi rediscutat, contractul EADS… Nici unui mare investitor nu-i convine sa incheie un contract si sa vina urmatorul guvern si sa-l rediscute“, argumenteaza Radu Zilisteanu.

    Cei care lucreaza in domeniul imobiliar cred ca marii investitori straini privesc astfel de intamplari drept niste avertismente: mediul de afaceri din Romania nu este predictibil pe o perioada medie de timp. Bechtel are aici un contract cu garantie guvernamentala. Daca la un astfel de contract patesti asa ceva, la ce se poate astepta un investitor obisnuit? Oricum, observatorii pietei imobiliare nu se asteapta insa la alte cresteri spectaculoase de preturi, desi o usoara tendinta de majorare – cu cateva procente pe an – se va mentine in continuare.

    De aceeasi parere este si Dan Ioan Popp, presedintele companiei de constructii Impact Bucuresti, principalul constructor de vile din Bucuresti si care a anuntat ca din acest an se va apuca si de constructii de blocuri. Popp este de parere ca tendinta va fi de „calmare“ a preturilor, dar ca un moment de cotitura va aparea in luna septembrie. Ce inseamna calmare? „Cred ca in trimestrul IV al acestui an preturile apartamentelor vor fi intr-o usoara crestere, dar nu mai mult de 5%. 

    Nu cred ca se va intampla in scurt timp acel recul dorit de cumparatori. Nu cred ca piata romaneasca va manifesta prea curand tendinta de scadere a preturilor“, explica presedintele Impact. 

    Scaderea pe care o invocam, proroceste el, va aparea in cel mai bun caz in ianuarie 2007, daca Romania va adera la Uniunea Europeana. Pretul, adauga Popp, nu are nici o legatura cu realitatea sau puterea de cumparare. In materie de pret, romanii au un simt speculativ mare – vor astepta mai mult, dar nu vor lasa din pret. „Timpul pentru romani nu conteaza“, sintetizeaza Popp.

    De ce se vor ieftini abia din 2007? Pentru ca „lumea“, adica proprietarii de apartamente, se asteapta ca in 2007 sa vina strainii si sa cumpere masiv, la preturi si mai mari. Vor avea o surpriza, pentru ca in Cehia sau Ungaria, de exemplu, nu s-a intamplat asa, iar preturile au scazut in primele luni dupa aderare cu 20-30%, spune seful de la Impact. O veste buna se contureaza insa undeva, in spatele termopanelor. Sunt tendinte de ieftinire, dar primele la rand vor fi apartamentele de lux. Razvan Iorgu, corporate manager la departamentul de vanzari al agentiei imobiliare Eurisko, crede ca, pe termen lung, adica in cativa ani, lucrurile tind sa se schimbe. Tot mai multe complexuri de apartamente noi sunt anuntate sa apara. Astfel, explica Iorgu, se va muta interesul celor care cautau apartamente in zone centrale catre aceste blocuri noi, „deci vom asista la inceput la o scadere a preturilor apartamentelor scumpe, care costa peste 100.000 de euro“.  Estimarile celor de la Eurisko vorbesc de cateva mii de apartamente in blocuri noi care vor fi aduse pe piata in 2006 si 2007. E suficient? Pot cele cateva mii de apartamente sa miste piata imobiliara? Majoritatea celor din domeniu cred ca nu, dar exista si voci optimiste, care cred ca aceste apartamente vor fi o prima lovitura data pietei locuintelor vechi. 

    Astfel, Mircea Cleciu, directorul general al companiei imobiliare Neocasa, crede ca in urmatoarea perioada, tendinta va fi de ieftinire a apartamentelor vechi, datorita aparitiei acestor cateva mii de apartamente in Bucuresti. „Cred ca intr-un an apartamentele de pe piata se vor ieftini cu 15% pana la 20%. Sunt in lucru proiecte preconizate a se vinde la pretul de 700-800 de euro metrul patrat. Vor da lovitura apartamentelor existente, care au depasit chiar si 1.000 de euro pe metrul patrat“, sustine seful de la Neocasa.

    Remus Gramescu, directorul companiei imobiliare Business Estate Group, nu este de acord cu previziunea potrivit careia apartamentele se vor ieftini, cel putin in acest an. Acum, spune el, este un moment de stagnare pe piata pentru ca a scazut cererea „pe vara“ si, din acest motiv, preturile s-au micsorat cu 5-7%. „Preturile vor reveni in toamna la valoarea din luna mai si vor mai creste usor pana la sfarsitul anului cu 2-3%. Nu stiu ce se va intampla anul viitor“, adauga Remus Gramescu.

    Sunt si alti agenti imobiliari care spun exact pe dos. Adica, daca acum e un oarecare haos pe piata, viitorul este foarte clar. „In 1,5 – 2 ani, vor aparea pe piata proiecte mari, complexuri de blocuri cu sute de apartamente. Atunci, pretul apartamentelor vechi va scadea, dar nu dramatic“, apreciaza Marius Luca, Residential Sales Negotiator la agentia imobiliara CB Richard Ellis Romania. Aceste noi apartamente vor avea suprafete cuprinse intre 65 si 150 de metri patrati, iar pretul pe metru patrat va fi cuprins intre 700 si 800 de euro. 

    El spune ca ar sfatui pe oricine care vrea sa-si cumpere un apartament sa mai astepte un an, maximum doi, pana cand vor aparea aceste blocuri noi, unde un apartament nu va fi mult mai scump decat unul vechi. „Intr-un an-doi isi poti cumpara un apartament intr-un bloc nou dintr-un complex rezidential cu parcare pazita, miniparc si alte facilitati“, crede Luca. 

    Toate bune si frumoase, dar cum ramane cu casele? Pentru ca exista si aceasta idee, ca o casa poate fi mai ieftina decat un apartament. De ce sa nu ne facem case, atunci? Pentru ca, spune Zilisteanu, chiar daca la prima vedere, pretul de constructie pe metru patrat al unei case pare similar cu cel al unui apartament la aceeasi suprafata utila, lucrurile stau un pic altfel. „Adaugand pretul terenului si al utilitatilor, se ajunge la mult peste 800-900 euro/metru patrat, adica la cel putin 1.500 euro/mp“, povesteste oficialul ARAI. Se poate ajunge astfel ca acel pret pe metru patrat sa fie doar o treime din pretul final al locuintei, o treime terenul si o alta treime costul utilitatilor. „Oricum, in mod normal, utilitatile plus terenul acopera 40-50% din pretul final al locuintei“, mai spune Zilisteanu.

    Ca sa nu mai vorbim de faptul ca terenuri pentru case in Bucuresti se mai pot gasi doar accidental. Pentru ca cei care au cumparat teren si inca nu au construit nimic pe el, nu-l mai vand pentru o casa, ci dezvolta pe el proiecte de blocuri de locuinte, pentru care profiturile sunt mult mai mari.

    Asadar, cine vrea sa-si cumpere un apartament va trebui sa fie foarte atent la aceste jocuri ale pietei. Cand scade pretul, cand creste si ce se mai construieste nou. Acum, in aceste luni, lucrurile par linistite pe piata imobiliara. In spatele termopanelor, insa, se coc preturile pentru la toamna.

  • LICITATII: Roi la stupul licitatiilor publice

    Ca un roi in stup – asa se inghesuie companiile de asigurari la fiecare licitatie in care sunt puse in joc contracte pentru asigurarea diferitelor active ale firmelor de stat. Nu de putine ori insa, aceste licitatii se termina cu contestatii, reclamatii si uneori chiar cu procese.

    Doua luni, doua procese castigate. Nemultumite de rezultatele licitatiilor la care au participat, companiile de asigurari Ardaf si Astra au contestat, pe rand, corectitudinea procedurilor aplicate. Iar instantele judecatoresti le-au dat, dupa luni sau chiar ani de procese, dreptate. Chiar daca nu se ajunge intotdeauna la proces, licitatiile creeaza, in cea mai mare parte, nemultumirea asiguratorilor – care se exprima aproape de fiecare data printr-o avalansa de contestatii prin care este pusa sub semnul intrebarii, aproape invariabil, corectitudinea procedurilor de la licitatii si a caietelor de sarcini. 

    Uneori, unul dintre contestatarii unei licitatii isi dovedeste dreptatea in instanta. E cazul Ardaf, care a castigat, definitiv si irevocabil, un proces intentat companiei Tarom pentru ca in caietul de sarcini au existat prevederi pe care instanta le-a considerat incorecte. Reprezentantii Ardaf au contestat faptul ca Tarom a ales, intr-o licitatie publica de acum doi ani, oferta unei companii concurente, Omniasig. Licitatia a fost declarata nula primavara aceasta, printr-o hotarare a Curtii de Apel Bucuresti, pentru ca in caietul de sarcini al licitatiei s-ar fi strecurat erori. Iar acum compania clujeana se declara decisa sa sa ceara despagubiri de un milion de dolari intr-un viitor proces pe care se gandeste sa il deschida impotriva companiei aviatice. 

    Intr-un alt proces, Astra Asigurari a obtinut la jumatatea lunii iunie decizia de anulare a licitatiei desfasurate la finele lui 2004 pentru asigurarea parcului auto al Ministerului Apararii Nationale (MApN). Pentru ca a considerat incorecta procedura de desfasurare a licitatiei, Astra a dat in judecata MApN, si dupa sase luni de proces a si castigat. Potrivit departamentului juridic de la Astra, „hotararea Tribunalului este definitiva si executorie, adica poate fi pusa in practica imediat, pana cand vor fi solutionate eventualele contestatii“. Pe de alta parte, contactat de BUSINESS Magazin, Biroul de Presa al MApN spune ca a declarat deja recurs impotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Bucuresti (…) si „potrivit legii, recursul suspenda executarea hotararii atacate“. De ce se ajunge insa aici?

    „La majoritatea licitatiilor, caietele de sarcini sunt in asa fel facute incat sa favorizeze un asigurator“, crede Daniel Stan, membru in Consiliul de Administratie al companiei de asigurari Unita. De regula este vorba de cel existent, completeaza el, daca a fost buna colaborarea. 

    El enumera, printre elementele din caietul de sarcini care favorizeaza o societate sau alta: capitalul social, numarul de sucursale sau agentii, numarul de angajati, profitul inregistrat in anul anterior. Criterii care nu arata cu adevarat cat de potrivit este sau nu un asigurator pentru un anumit contract. In plus, in cazul solicitarii de garantii bancare, unele pot fi exagerat de mari, spune Stan. 

    Si Steluta Racolta, director de vanzari la Asirom, considera ca unele conditii de calificare sunt nejustificate. „Pretentiile inexplicabile pentru contracte derulate anterior sau in derulare elimina“, spune ea, „posibilitatea concurentei reale pe anumite domenii“. Exista multi organizatori de licitatii care puncteaza foarte generos si alte criterii irelevante pentru sectorul asigurarilor, este de parere si directorul de comunicare de la Allianz-Tiriac, Marius Onofrei. El da ca exemplu certificarea sistemului de calitate sau solicitarea unei experiente de peste 10 ani pe diferite segmente de piata. 

    Astfel de criterii elimina din start din razboiul comercial o parte din jucatori. Sau, spun reprezentantii companiilor de asigurari, „mai corect ar fi sa spunem ca raman doar cei care trebuie“. 

    Octavian Manastireanu, presedintele Ardaf, pretinde, spre exemplu, ca asa s-a intamplat la licitatia din 2003 pentru asigurarea celor 17 aeronave ale flotei Tarom. Atunci compania clujeana a pierdut in fata concurentilor de la Omiasig un contract in valoare de 6,2 milioane de dolari. Motivul? „Caietul de sarcini a fost facut in asa fel incat sa elimine anumite firme“, spune Manastireanu. Una dintre cerintele licitatiei era ca participantii sa aiba „experienta similara“ in contracte de acest fel. Dar o astfel de experienta nu avea decat Omniasig, care asigurase avioanele si in 2002. Pentru ca s-a considerat exclusa pe nedrept de la masa la care se impartea tortul celui mai mare contract de asigurare de pe piata romaneasca, Ardaf a dat in judecata compania aviatica. 

    Si a castigat. In luna aprilie a.c., o instanta din Bucuresti a decis, in mod irevocabil, ca licitatia din 2003 se anuleaza. Motivul? Pentru ca Tarom se afla in subordinea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, organizatorul licitatiei a fost Bursa Romana de Marfuri (BRM) – asa cum impune legislatia in vigoare. Insa, in caietul de sarcini al licitatiei s-a folosit legislatia caracteristica Bursei, explica Mihai Mares, avocat la cabinetul Stefanica, Dutu si Asociatii, care a reprezentat compania in acest proces.  Motiv pentru care licitatia „e nula din start“. Ceea ce au si dovedit in instanta.  Pe de alta parte, „BRM intocmeste documentatiile pe baza informatiilor puse la dispozitie de ordonator; caietul de sarcini tehnic, cerintele de calificare si modelul de contract sunt intocmite in stricta conformitate cu solicitarile ordonatorului“ – spune Mircea Filipoiu, presedintele BRM. Cat mai conteaza, acum, pentru Ardaf ca i s-a demonstrat dreptatea? „E vorba despre despagubirile pe care le va cere de la Tarom“, explica Mares. Despagubiri care se „invart“ in jurul sumei de un milion de dolari (700 de mii de euro). 
    Reprezentantii Tarom spun ca „deoarece hotararea Curtii de Apel Bucuresti nu a fost inca redactata de catre instanta de judecata“, este prematur sa formuleze un punct de vedere. Nici oficialii Omniasig nu au dorit sa comenteze. 

    Dar cum roata se invarte, nici Ardaf n-a scapat de a fi contestat din rolul de castigator, in cazul licitatiei pentru asigurarea parcului auto al MApN. Motivul? Dupa deschiderea dosarelor, comisia a desemnat castigatoare Astra, iar „decizia a fost confirmata in data de 21 decembrie 2004, printr-o adresa trimisa societatii“ – explica reprezentantii Astra. A doua zi insa, Ardaf a depus o contestatie, iar presedintele comisiei a schimbat rezultatul licitatiei. Clujenii de la Ardaf au fost desemnati castigatorii contractului in valoare de 67,7 miliarde de lei, iar Astra a dat in judecata MApN si Unitatea Militara 02574 (care a organizat licitatia). Tribunalul Bucuresti a decis ca au avut dreptate. 

    Ce se va intampla mai departe in acest caz? „Prin aceasta decizie, Tribunalul Bucuresti a decis ca Astra trebuie repusa in drepturi in cazul contractului pentru asigurarea parcului auto al MApN“, potrivit reprezentantilor Astra. Teoretic, banii platiti pentru acest contract ar trebui sa ajunga acum la Astra. MApN a depus insa contestatie impotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Bucuresti. 

    De cealalta parte a baricadei, presedintele Ardaf spune ca nu este deloc afectat de decizie. „Cum sa ne afecteze?! Ardaf si-a indeplinit obligatiile in acest contract“, spune Manastireanu. „Noi am incheiat asigurarile cerute prin contract, am incheiat asigurarile facultative, am preluat riscul, am platit daune pentru un militar roman mort in Irak si distrugerea unui TAB“. 

    Pana una alta, potrivit departamentului juridic al Astra „nu se face nici un demers pentru a recupera acesti bani – nu s-a luat inca o decizie asupra pasilor urmatori“.  Final de poveste? Mai degraba „punct si de la capat“, deoarece contractul derulat de Ardaf si contestat de Astra a fost valabil doar pana la 1 iulie. Pentru asigurarea parcului auto al MApN pe cealalta jumatate de an a avut loc, in urma cu cateva saptamani, o alta licitatie, castigata si de aceasta data de Ardaf. Licitatie contestata tot de Astra. 

    Cum explica Octavian Manastireanu contestatiile care apar in aceste licitatii? „Oricine poate contesta o licitatie“. Pentru ca sumele sunt mari si, fie ca motivele sunt intemeiate, fie ca nu, nu e greu sa faci o contestatie. „Am contestat si noi diverse licitatii, chiar daca sansele de a castiga erau mici“, completeaza el. De la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, aceste facilitati sunt, mai degraba, „chichite care pot face diferenta intre un asigurator si un altul, dar nu sunt neaparat fundamentate“, dupa cum spune Paul Mitroi, directorul directiei de reglementare si autorizare. 

    Ca lucrurile nu stau perfect, admite si Paul Mitroi. „Nu am vazut licitatie 100% corecta“, spune el. Zambind, completeaza ca „daca e 90% corecta, atunci putem spune ca e corecta“.  

  • Hibele marilor licitatii

    Printre elementele care apar frecvent in caietele de sarcini ale licitatiilor publice, favorizand o societate sau alta, se numara conditii considerate: 

    NERELEVANTE: capitalul social, numarul de sucursale sau agentii, numarul de angajati, profitul inregistrat in anul anterior sunt, in opinia asiguratorilor, criterii care nu arata cu adevarat cat de potrivit este un asigurator pentru un anumit contract.

    EXAGERATE: in cazul solicitarii de garantii bancare, unele pot fi exagerat de mari.

    NEJUSTIFICATE: pretentiile inexplicabile pentru contracte derulate anterior sau in derulare elimina posibilitatea concurentei reale pe anumite domenii.

    INCORECT: asiguratorii spun ca modul de calcul al solvabilitatii nu este corect, pentru ca sunt analizati ca orice agent comercial. Solvabilitatea trebuie calculata, spun ei, dupa indicatorii din asigurari – asa-numitul grad sau marja de solvabilitate.


  • LIDERI: Dinastia

    Ironia sortii face ca fiul unui fost demnitar comunist de prim rang sa reprezinte acum ideea de innoire a stangii in Bulgaria si cea mai scurta cale spre un electorat care intelege socialismul mai curand ca pe un concept estetic decat ca pe unul politic.

    La un miting al Partidului Socialist, Serghei a venit calare pe un scuter, imbracat cu un tricou pe spatele caruia scria: „Daca puteti sa cititi asta, inseamna ca Elena a cazut de pe scuter“. Elena, adica Elena Ionceva, este prietena lui Serghei si jurnalist de televiziune, foarte cunoscuta in tara gratie pataniilor ei din Irak si Cecenia. Serghei, un june zambaret, aducand vag cu un Victor Ponta vorbitor de bulgara, este liderul socialistilor si, dupa alegerile de sambata trecuta, cel mai important politician al Bulgariei. De el depinde cu cine va face coalitie partidul ca sa poata conduce tara in perioada aderarii la Uniunea Europeana si de el depinde relansarea socialistilor ca forta politica la putere, dupa ce patru ani au stat in opozitie.

    Pana la un punct, povestea e simpla, chiar schematica: dupa o guvernare de dreapta, stanga s-a reintors la putere, urmand principiul alternantei la putere dupa fiecare legislatura, aplicat fara exceptie in, Bulgaria ultimilor 15 ani. De aici inainte insa e de discutat daca regele Simeon a pierdut alegerile sau daca le-a castigat partidul condus de tanarul pe scuter. Argumente sunt destule si de o parte, si de alta: Simeon „Saxcoburggotski“ a castigat in 2001 alegerile cu un partid de avocati si vedete, incropit in doua luni, dar cu promisiunea ca in 800 de zile va creste spectaculos nivelul de trai si va starpi coruptia. Bulgarii l-au crezut: fugit de regimul comunist in 1948, omul a trait aproape tot timpul la Madrid si a facut afaceri, asa ca acum ar fi trebuit sa-si foloseasca experienta si relatiile capatate astfel pentru propasirea fostului lui regat. 

    N-are importanta ca mai apoi bulgarii au iesit in strada fiindca miracolul celor 800 de zile nu s-a produs: ajutata de conjunctura favorabila comuna in ultimii ani tarilor in tranzitie, economia si-a revenit si a intrat pe un ciclu de expansiune, iar Bulgaria a intrat in NATO si s-a apropiat decisiv de intrarea in UE. Totusi, la fel ca si in Romania, cresterea economica si reusitele de politica externa nu s-au simtit in traiul zilnic: saracia si criminalitatea persistente din tara au ajuns sa distoneze tot mai tare cu aerele de tar ale lui Simeon, prost vorbitor de bulgara, relativ nehotarat si moale ca prim-ministru, dar foarte eficient in a-si recuceri palatele si padurile confiscate de comunisti. 

    Mai nou, UE a avertizat ca va amana aderarea Bulgariei cu un an daca guvernul nu va izbuti sa avanseze cu reforma justitiei si a sectorului agricol. Or, guvernul lui Simeon s-a expus el insusi la acuzatii de coruptie, iar planul de a atrage investitii la tara cu stimulente fiscale n-a avut succesul scontat.

    S-ar zice, deci, ca prestatia guvernantilor de dreapta le-a oferit victoria pe tava socialistilor. Avem sa ne intrebam insa cat din aceasta victorie se datoreaza lui Stanisev, care la prima vedere are doua dezavantaje evidente: e prea tanar ca sa para credibil ca viitor prim-ministru (abia a implinit 39 de ani) si are o imagine prea occidentala ca sa le placa alegatorilor mai in varsta si celor de la tara, adica grosului votantilor de stanga din Bulgaria. In privinta credibilitatii, Uniunea Europeana si-a transmis clar mesajul: grabiti negocierile pentru noul guvern, fiindca va paste amanarea aderarii daca nu va miscati repede. In rest, fireste ca oficialilor UE le e indiferent cine conduce la Sofia, atata vreme cat cei noi sunt in stare sa duca inainte reformele. Deocamdata e prea devreme pentru concluzii: proeuropeanul si modernizatul Partid Socialist Bulgar (PSB) a pus pe listele electorale suspect de multi membri ai guvernului Videnov din 1995, iar jocul partidelor care s-ar putea alia la guvernare cu socialistii ar putea produce rezultate curioase.

    In privinta prizei lui la electoratul partidului, unii l-au caracterizat pe Stanisev drept un soi de Zapatero bulgar: tanar, inteligent, simpatic si socialist – in intelesul in care stanga europeana, atunci cand aspira sa ia puterea, adopta ceea ce se numeste eufemistic „social-democratie moderna“, adica o ideologie de centru cu vagi urme de stanga. Totusi, un studiu facut de un institut de cercetare din Sofia acum cateva luni arata ca PSB, desi reusise sa faca o bresa importanta in randul electoratului intre 18 si 30 de ani, isi pastrase nealterata vechea baza de alegatori. Care fusese secretul?

    Alegerea lui Serghei Stanisev in 2001 ca presedinte al PSB a fost o idee nesperat de nimerita pentru liderii partidului. Discipolul preferat al sefului de atunci al PSB, Gheorghi Parvanov, Stanisev a fost solutia perfecta de compromis in raport cu diversele factiuni care si-au disputat conducerea partidului dupa ce Parvanov a fost ales presedinte al tarii. In raport cu influenta politica a lui Parvanov, Stanisev a facut atunci figura de print mostenitor, si nu de eventuala marioneta a vreuneia dintre factiuni, pentru ca nu reprezenta nici una. 

    In acelasi timp, in ciuda aparitiei sale moderne, neamintind de vreun dinozaur comunist, tinerelul reusea sa impace si interesele vechii garzi din partid. Explicatia acestei ciudatenii e de natura biografica. Tatal lui Serghei este Dimitar Stanisev, vechi militant comunist, cu studii superioare de istorie facute in URSS (unde si-a intalnit si viitoarea sotie), activist inca din anii ‘50, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar din 1987 pana in 1990, apoi judecat si inculpat impreuna cu alti lideri comunisti pe motiv de gestiune proasta a economiei. 

    Fiul i-a calcat pe urme aproape perfect, cel putin in partea ascendenta a biografiei: a facut si el facultatea de istorie la Moscova, si-a intalnit tot la Moscova viitoarea iubita (desi aceasta nu era rusoaica, ci bulgaroaica, in persoana sus-numitei Elena Ionceva) si, ca sa-si sublineze mandria de familie, n-a renuntat decat de curand la cetatenia rusa castigata gratie mamei sale. 

    In fine, chestie de nuanta, nu si-a abandonat niciodata patronimicul rusesc, Dmitrievici, urmand exemplul altor lideri comunisti si socialisti bulgari.

    Nu e vorba nicidecum aici de vreo sugestie ca Stanisev-fiul ar fi cumva in solda Moscovei. Legaturile sale cu locurile simbolice ale comunismului slav si repetarea gesturilor tatalui denota, dimpotriva, o identitate foarte subliniata a uneia din familiile reprezentative pentru stanga bulgareasca – poate in sens larg si idealizat, dar nu cu mai putina priza la electoratul satul de discursul unui fost monarh. Desigur, adversarii politici l-au acuzat ca e odrasla de nomenklaturist si ca, asa cum Simeon n-a mancat echivalentul bulgaresc al salamului cu soia pentru ca n-a fost in tara, si familia Stanisev si-a permis sa consume mezeluri mult mai fine fiindca facea parte din elita regimului comunist. Dar vremea unor asemenea acuzatii pare sa se fi dus. Spre deosebire de campaniile electorale trecute, acum n-a mai cazut accentul pe opozitia comunisti-anticomunisti, ci pe pragmatismul unor mesaje cat mai simple. 

    Uniunea Fortelor Democratice a mers pe sloganul „Bulgaria – aceasta esti tu!“, Miscarea Nationala a lui Simeon a ales „Economie puternica, venituri mari si siguranta pentru toti“, iar socialistii – vechiul slogan patriotic „Unul pentru toti, toti pentru unul“. Ca sa sublinieze legatura cu trecutul, sloganul socialistilor e rostit in clipul electoral de actorul Stefan Danailov, infatisat intr-un film de-al lui din tinerete cu partizani. Nu ca ar fi fost mare diferenta intre programele electorale: originalitatea promisiunilor a lipsit, si pentru ca elementele esentiale ale politicii economice nu mai sunt decise acum la Sofia, ci la Bruxelles. Asa incat stilul de prezentare a contat cu deosebire, iar o recuperare sanatoasa a ceea ce bulgarii pretuiesc in trecutul lor apropiat a fost cartea castigatoare a socialistilor.

    Pentru cine ar fi tentat sa eticheteze o astfel de atitudine drept nostalgica, e suficient sa se uite la generatiile noi din Bulgaria. Admiratori ai unei idei de stanga echivalate mai mult cu un stil decat cu o ideologie, tinerii bulgari danseaza in discoteci pe remixuri ale unor vechi cantece ale partizanilor (Serghei si-a castigat si el renumele ca danseaza pana dimineata in discoteci – probabil pe aceleasi piese). In campania electorala, Stanisev a vizitat cateva ascunzatori subterane ale partizanilor comunisti, nu atat ca sa faca pe plac „nucleului dur“ al electoratului socialist, cat ca sa se revendice de la un soi de trecut mitic al tarii. Nimic mai coerent cu asta decat dansul pe remixuri de cantece antifasciste. Socialismul reprezentat de Serghei Stanisev, mai mult o idee estetica decat una politica si etica, a incaput de minune intr-o oferta electorala unde, in lipsa deosebirilor radicale de program, singurele variatii accesibile partidelor au fost cele de stil. Presa bulgara si cea straina au remarcat la unison, ca dominanta a ultimelor alegeri, insistenta politicienilor de a scoate electoratul la vot distrandu-l, atragandu-i atentia prin orice mijloace si momindu-l cu cadouri. Automobile, telefoane mobile, computere sau televizoare au fost promise la loteriile organizate pentru votanti.  

    Pana la loterii, campania a transformat toata Bulgaria intr-o scena de show, cu spectacole stranii date de candidati. Unul din partide a adus pe scena o parada a aricilor, fiindca ariciul era simbolul lui electoral, apoi a organizat un concurs de dans pentru bunicute, un concurs de graffiti si o bataie cu frisca intr-un parc din Sofia. Alt partid a strans gunoiul din Ruse si a curatat parcurile din oras; actualul ministru de finante, Milen Velcev, a jucat bowling la Plovdiv; un candidat al unui partid mai nou a promis cate o naveta de iaurt pe zi cluburilor de pensionari din Vidin, pana in ziua alegerilor. In fine, un fruntas al Uniunii Fortelor Democratice a promis unui muncitor ca, in caz de victorie, ii cedeaza locul sau in parlament pret de o luna, urmand in schimb sa munceasca el in fabrica. 

    In toata aceasta harmalaie, Stanisev si-a avut partea lui de spectacol. Dar e unul din putinii care nu s-au expus ridicolului. De fapt, nici n-a avut nevoie. Presa bulgareasca a descris o intalnire cu alegatorii intr-un orasel din sudul tarii, unde Stanisev a aparut cu ochelarii lui de firma, cu tunsoarea impecabila, urmarit de privirile adoratoare ale tinerilor din oras. „Ar fi potrivit pentru orice post. Poate sa fie si ministru de externe“, zice un baiat cu sapca pe care scrie „I Love You“. „Cum adica numai ministru de externe? El o sa fie prim-ministru“, ii raspunde altcineva. Grupul lui Stanisev intalneste in cale o blonda cu un tricou sclipitor. „Frumoase paiete aveti“, zice politicianul. Fata surade fericita si-l saruta pe obraz. Stanisev trece mai departe. Dupa el, aproape nebagat in seama, vine si candidatul local, un socialist mai in varsta.

  • Socialistii promit

    SERVICII PUBLICE Reforma sistemului de asistenta sanitara si de invatamant, pe baza cresterii subventiilor de la buget

    SOMAJ Crearea a 240.000 de locuri de munca noi, cu finantare de la buget

    VENITURI Cresterea cu 20-50% a salariilor si a pensiilor pana la inceputul lui 2006

    FISCALITATE Mentinerea impozitului pe profit la 15%, scutirea de taxe pentru profiturile reinvestite

    ECONOMIE Mentinerea consiliului monetar pana la intrarea tarii in zona euro

    JUSTITIE Adoptarea unui nou Cod penal, conform cu reglementarile UE

    UE Organizarea unui referendum pe tema aderarii Bulgariei la Uniunea Europeana

    IRAK Retragerea imediata a trupelor bulgare din Irak

     

  • Serghei Stanisev

    5 mai 1966 Se naste la Herson, in Ucraina, ca fiu al fostului secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar (PCB), Dimitar Stanisev, si al unei rusoaice din Arhanghelsk, profesoara de filologie slava la Universitatea din Sofia 

    1989 Intra in Partidul Comunist Bulgar in primavara, cu doar cateva luni inainte de caderea Cortinei de Fier
    1989 Absolva Facultatea de Istorie a Universitatii Lomonosov din Moscova 1994 Isi da doctoratul in istorie la aceeasi universitate

    1990 Partidul Comunist isi schimba numele in Partidul Socialist Bulgar (PSB) si castiga primele alegeri libere
    1994-1995 Stanisev lucreaza ca jurnalist independent
    1995-2001 Lucreaza in Departamentul de politica externa si relatii internationale al PSB
    1998 Specializare in stiinte politice la Scoala de Studii Politice din Moscova 

    1999-2000 Specializare in relatii internationale la London School of Economics
    2000 Stanisev este ales membru in Consiliul Suprem al PSB, cu responsabilitati legate de relatiile externe ale partidului
    2001 Este ales presedinte al partidului, functie in care il inlocuieste pe Gheorghi Parvanov, devenit presedinte al tarii 

    2001 Intra in parlament ca deputat de Ruse si este ales seful grupului parlamentar al Coalitiei pentru Bulgaria, alianta formata in jurul PSB
    25 iunie 2005 PSB castiga alegerile