Blog

Miza acestor alegeri mai are insa o perspectiva. Anume, daca in cei patru ani ai mandatului urmator vom ramane la stadiul de reformare economica si institutionala – tranzitia in care ne istovim sovaind de 14 ani – sau vom pasi in sfarsit in etapa in care vom ajunge sa ne bucuram de placerea croazierei intr-o corabie cu toate panzele sus si vant din pupa.

Avem de ales intre doua programe care structural nu se deosebesc prea mult. Ambele propun crestere economica, reducerea inflatiei, chiar si inlesniri fiscale (numai proportia si ritmul lor de aplicare difera). Salariul mediu pe economie, ca si pensia medie sunt ofertate la niveluri sensibil egale.

Desigur, realist vorbind, nici nu era loc de fantezie, de vreme ce Romania insasi are un program definit pentru urmatorii ani, schitat in coordonatele esentiale de negocierile cu Uniunea Europeana. Asadar, spatiu de manevra nu prea este. De aceea importante nu sunt viziunea, proiectul pe care sa-l propuna un partid sau altul, de vreme ce directia este stabilita: spre Bruxelles.

Avem nevoie insa sa stim precis care sunt potentialul si competenta acestor forte politice, in conditiile in care conteaza cat de ferme sunt pentru a indeplini angajamentele. Primul impuls pentru a stabili aceste coordonate este analizarea resurselor umane si a potentialului de conflict. De aici vine disputa legata de lista candidatilor la parlamentare.  Ambele aliante sustin ca au intinerit listele de viitori senatori si deputati, un semn ca au fost atente la cererea electoratului – o noua generatie de politicieni.

Solicitarea devenise aproape o somatie la alegerile locale, cand oamenii tineri au fost preferati. Se poate spune ca a fost o masura de prevedere, dupa ce intr-un consens aproape desavarsit, la vot,  PSD, PUR, PD si PNL au ratat ocazia de a introduce la alegerile parlamentare votul uninominal. Nici una dintre aceste formatiuni nu a avut curajul de a se confrunta in momentul scrutinului cu verificarea criteriului pe baza caruia isi selecteaza cadrele – notorietatea, eficienta si moralitatea fiecaruia dintre oamenii propulsati in forul legislativ.

La PSD+PUR avem de-a face, dupa cum au anuntat liderii uniunii, cu liste innoite in proportie de 60%. O lectura atenta a listei acestei forte politice arata ca exista nume noi in comparatie cu parlamentarii de acum ai PSD. Mai putin de un sfert dintre ei se afla pe locuri eligibile. Dupa lectia localelor, cand asa-numitii baroni locali au adus un deficit considerabil de voturi, PSD a mai eliminat, chiar daca nu in toate cazurile, nume care au avut notorietate in scandaluri de coruptie.

Cei mai multi dintre eligibilii PSD sunt fie apropiati ai lui Ion Iliescu, care par noi pentru ca nu au fost in Parlament, ci la Cotroceni, unde au format osatura administratiei prezidentiale, fie sunt fideli lui Adrian Nastase, care, in perioada in care a fost sef de Cabinet, a propulsat o serie de oameni in administratie care nu mai facusera politica angajata, iar acum sunt recompensati pentru loialitate.

 Recompensati pentru loialitate sunt si viitorii parlamentari ai Aliantei PNL-PD. Ei par noi pentru ca, cel putin in cazul PD, este vorba despre oamenii care au ramas membri ai partidului, dupa exodul care s-a produs in ultimii trei ani. Fie ca au dezertat pentru ca nu l-au acceptat pe Traian Basescu, presedintele formatiunii, fie ca au actionat la apelul PSD de a „dezmembra“ PD sau pentru ca au fost alesi locali care s-au indreptat spre sursa de distribuire a banilor publici in comunitatile pe care le reprezentau, putem vorbi de o primenire conjuncturala a acestui partid. Oamenii de pe liste par cunostinte noi si pentru ca la alegerile locale au fost aruncati in cursa din nevoia de a face fata testului electoral toti oamenii mai cunoscuti care au traversat alaturi de Basescu ceea ce orice politician numeste desertul opozitiei – perioada in care nu se afla la guvernare.

Liberalii dau impresia ca si-au improspatat listele pentru ca in ultimii patru ani s-au restructurat. Nu in sensul selectarii de cadre, ci pentru ca au incheiat unificarea liberala, au fuzionat cu ApR si au adus in jurul lor partide si nume care aproape ca disparusera de pe scena politica din cauza faptului ca ramasesera in afara Parlamentului (cazul UFD sau al PNL-Campeanu). Si aici este valabila recompensa acordata celor care au ramas fideli, mai ales cei din teritoriu, intrucat la acest nivel formatiunea a fost bantuita de febra migratiei inspre puternicii zilei.

O alta coordonata definitorie pentru evaluarea capacitatii unei formatiuni de a guverna este potentialul de conflict. Aici insa totul depinde de rezultatul alegerilor, iar factorul cel mai important este castigatorul pre-zidentialelor. Si asta pentru ca avem doua personalitati puternice, care transfera perceptia asupra propriei imagini si formatiunilor care le sprijina in competitia electorala, si relatiilor dintre Guvern si Parlament, indiferent daca va fi coabitare sau nu.

Adrian Nastase se afla in fata celui mai important test din cariera sa politica. Se confrunta pentru prima data cu un vot popular. El devine unicul purtator de imagine al PSD, fiind emblema ultimilor patru ani de guvernare, iar in momentul votului va avea de-a face cu un bilant al acestor ani, cu bune si rele deopotriva. De asemenea, este momentul in care Ion Iliescu nu mai poate candida la Presedintie si nici nu poate face campanie in voie pro-PSD, constrans de finalul mandatului prezidential si de criticile Aliantei D.A..

Poate asa se explica de ce Adrian Nastase ne-a dat in ultimele luni prilejul sa cunoastem o alta imagine decat cea pe care si-a construit-o in 14 ani. De la imaginea liderului care este un obisnuit al conversatiilor amicale cu lideri europeni la versatilitatea cu care schimba interloctorii – fie ca sunt la munca ogorului, fie ca stau in birouri. De-aici vine si avertismentul ca a crescut in Colentina si stie sa se bata sau sa injure atunci cand este nevoie. De-aici nevoia lui de a fi perceput ca ursul care este cautat de un mai putin puternic… iepuras.

Traian Basescu tot in cel mai important moment al carierei se afla. Nu neaparat pentru ca functia prezidentiala inseamna tot ce poti obtine mai mult in politica din Romania. Dar la inceputul acestui an era liderul unui partid in prag de colaps si primarul aflat in situatia de a coabita cu adversarii politici in administratia Capitalei. Acum, are ocazia de a schimba radical pozitia partidului sau pe scena politica si, in plus, poate deveni si liderul de facto al aliantei la construirea careia a contribuit, cu un Theodor Stolojan retras. Schimbarea pentru el ar fi de 180 de grade, de aici si asiduitatea cu care isi cauta o imagine. Vrea sa para altceva decat Ion Iliescu (a anuntat ca vrea sa reformeze institutia prezidentiala), dar si altcineva in raport cu Adrian Nastase. Se imbraca mai mult in pulover ca sa marcheze diferenta fata de eleganta vestimentara a liderului PSD (chiar daca si aici am vazut trecerea de la cravata la vesta sport). Agresivitatea limbajului ajunge la „afisul“ pe care l-ar proiecta pe pereti sau la bombonelul care se topeste la racoare, semn ca nu se multumeste cu postura iepurasilor trasi de urechi, ci mai degraba cu a lupului din padure.

Chiar daca este dura in limbaj, campania nu trebuie sa distraga atentia de la scenariile care pot fi aplicate in absenta oricarei previzibilitati in privinta rezultatului de la urne. Pentru ca este important cum anume vor fi gestionate eventualele crize in interiorul guvernarii.

In cazul in care castiga PSD+PUR, este important cum anume va juca micuta formatiune a lui Dan Voiculescu, care si-a parasit partenerul de guvernare o data. Este important si cum anume se va schimba garda la PSD, cum vor reactiona la revenirea in partid a lui Iliescu membrii fideli lui Adrian Nastase, care au cerut in economie masuri mai liberale decat cele pe care le tolereaza social-democratia iliesciana.

 La fel de importante sunt si relatiile dintre PNL si PD, care, daca vor veni la guvernare, nu se poate sa nu se ciocneasca doctrinar. Un program predominant liberal va trebui pus in practica si de ministrii care inca mai fac parte din Internationala Socialista.

In Parlament va fi nevoie nu doar de fidelitati fata de unul sau altul dintre lideri, nici de recompense pentru rezistenta in vremuri de restriste, ci de maiestria intr-ale negocierii. Cu atat mai mult cu cat se prefigureaza nu o majoritate absoluta a invingatorului, ci o reprezentare echilibrata. Astfel, se va guverna greu prin ordonante si este posibil ca Parlamentul sa redevina arena in care se duc dezbaterile.

Cat despre o coabitare – presedinte din tabara adversara Guvernului -, ar fi masura maturitatii la care a ajuns clasa politica din Romania, insa experimentarea unei astfel de realitati politice are nevoie de consens absolut intr-o privinta – anume ca integrarea Romaniei in Uniunea Europeana este mai urgenta decat satisfacerea orgoliilor – fie ele doctrinare, ale intereselor de grup sau de partid.