BusinessMagazin

Blog

  • STUDII DE CAZ

    RAUL POP

    Varsta: 32

    Functia: senior consultant (strategie si operatiuni), Deloitte Romania

    MBA: Rollins College, Winter Park (Florida)

     

    Sentimentul inutilitatii dupa absolvirea invatamantului de stat romanesc l-a impins pe Raul Pop spre MBA. „Dupa doua facultati in Romania, imi era greu sa inteleg ce se intampla in economia reala si, mai ales, de ce se intampla ce se intampla“, spune consultantul.

     

    Cu o bursa obtinuta direct de la universitatea americana care l-a „vanat“ datorita rezultatelor foarte bune la testele TOEFL si GMAT, Raul Pop a inceput experienta de doi ani la Rollins College, Winter Park (Florida). „SUA si nu Europa, pentru ca am vrut sa inteleg ce inseamna business-ul la «mama lui»“, isi explica Raul Pop alegerea.

     

    Scutit de taxele de 50.000 de dolari pe an datorita bursei, Pop a reusit chiar sa castige bani in timpul MBA-ului facand „unele traduceri, business planuri, prezentari web. Am lucrat chiar si cu prietenii din Romania, eu asigurand interfata cu clientul american, iar ei partea de design si programare“. Din anul doi a facut consultanta  de business in cadrul unei firme locale. „Desi lucram part-time, eram platit cu 10 dolari pe ora si reuseam saptamanal sa lucrez 25-30 de ore. A fost foarte important, nu atat ca bani – desi deloc de neglijat -, cat mai ales prin oportunitatea de a cunoaste business-ul american din interior“.

     

    Acum considera ca MBA-ul a fost cea mai buna decizie profesionala a sa si un punct de cotitura din punct de vedere profesional si personal. ROI-ul este imens, mai spune Pop. „Salarial se vede o diferenta semnificativa, totusi imi este greu sa cuantific cat mi se datoreaza mie si MBA-ului si cat pietei romanesti in evolutia ei spectaculoasa din ultimii doi-trei ani“. Cele mai mari castiguri: viziunea noua asupra mecanismelor economice, capacitatea de-a compara cele doua tipuri de economii si de a vedea clar diferentele, o abordare mai constructiva, mai orientata spre rezultate, usurinta in prioritizarea activitatilor si a deciziilor, mai multa incredere in sine si puterea de a spune „nu stiu“. Un alt lucru care a devenit evident pentru Raul Pop dupa MBA este importanta echipei in comparatie cu suma de indivizi (implicit importanta delegarii), importanta networking-ului ca un mijloc de progres personal si ca mod de interactiune cu mediul de business.

     

    Totusi, Raul Pop spune ca sansa a facut ca directia lui de studiu (operatiuni si finante) sa fie tot mai importanta in economia romaneasca, altfel i-ar fi fost destul de greu sa gaseasca un post bun in Romania. „A fost o coincidenta de timing fericita“, spune el. „Unele concepte pe care le-am studiat si dezvoltat in SUA nu pot fi folosite ca atare aici. Cu toate acestea, ele se pot adapta, cu conditia ca si cel care o face sa aiba deschiderea si competenta necesare si, nu in ultimul rand, sa-si asume in mod constient riscurile aferente“.

    Considera ca MBA-ul deschide usa, „dar nu te tine acolo daca nu dovedesti ca meriti“. Peste cinci ani se vede intr-un post de conducere, cu responsabilitati nationale sau regionale.

     

    SERGIU NEGUT

    Varsta: 34

    Functie: director executiv Centrul Medical Unirea – una dintre principalele companii de servicii medicale din Romania

    MBA: INSEAD, Fontainbleau

     

    Lucrand de cativa ani in comert international, Sergiu Negut si-a dat seama ca asteptarile occidentalilor privind nivelul de pregatire al romanilor erau la vremea aceea „extrem de scazute“. „M-am gandit ca cea mai buna solutie ca partenerii de afaceri cu care stau de vorba sa nu se mai mire ca vorbesc engleza fluent si sa poata conta din start pe competenta mea ar fi sa am o educatie superioara lor“, spune vicepresedintele Centrului Medical Unirea. S-a documentat despre programele MBA de top citind rankingurile internationale de prestigiu si a asteptat pana a strans banii de care avea nevoie. A aplicat la cateva scoli din top 10 si, dupa ce a fost acceptat de o parte dintre ele, a ales INSEAD, pentru ca este un program cu adevarat international (in anul lui Negut erau reprezentate 62 de nationalitati; nici una dintre ele nu depasea ca pondere 10%).

     

    Nu in ultimul rand, INSEAD este un program de un an, deci costurile sunt mai mici, desi efortul depus de student este mai intens. Costurile directe ale programului (taxele de studiu, carti, costuri de intretinere si de calatorie pe durata programului) s-au ridicat la 65-70.000 de euro. La asta se adauga un „cost de oportunitate: cam cat as fi castigat eu pe perioada studiilor daca as fi muncit, in loc sa merg la scoala“, spune vicepresedintele. A meritat investitia? Sergiu Negut da un raspuns aparent contradictoriu. „Investitia a meritat, dar ROI-ul nu este spectaculos. Daca nu as fi mers la MBA, cu banii investiti as fi cumparat probabil un mix de proprietati imobiliare si actiuni la companii romanesti“.

     

    Totusi, investitia lui Negut va continua sa produca „atat timp cat mintea mea va continua sa functioneze“. In al doilea rand, spune el, programul MBA de la INSEAD e o experienta de viata care „face cel putin cat o calatorie in jurul lumii: azi te intalnesti la pranz cu un indian si un spaniol, lucrezi in grup cu un brazilian, un rus din State si un chinez din Australia, maine mergi la o petrecere unde te distrezi de minune cu oameni din 20 de tari diferite“.

     

    Dupa ce a absolvit MBA-ul, Negut a Iucrat in Austria si Elvetia coordonand proiecte de extindere internationala in EMEA pentru o multinationala. „A fost o experienta  importanta la care n-as fi avut acces daca nu as fi absolvit INSEAD“. Desi considera ca solutia standard pentru un absolvent de INSEAD este sa nu revina in tara si sa lucreze pe un job bine platit intr-o firma mare din Occident, Negut a ales sa se intoarca datorita  evolutiei mediului de afaceri romanesc. „Aici se scrie istoria“, spune el. In plus, companiile din Romania incep sa inteleaga importanta MBA-ului, spre deosebire de cele bulgaresti – crede Negut. Aceasta constatare vine din observatia ca „din absolventii romani de la INSEAD din ultimii ani, cred ca o treime lucreaza deja in Romania, dar din colegii bulgari nu stiu pe nimeni sa se fi intors la Sofia“.

    LUCIA NEDELCU

    Varsta: 39

    Functia: director al departamentului Risk Management la CR Firenze Romania

    MBA: Haas School of Business (University of California – Berkeley)

     

    Lucia Nedelcu lucra de cativa ani in Daewoo Bank Romania, cand si-a dat seama ca pregatirea si experienta ei erau „sub nivelul international acceptat pentru pozitiile de conducere“ pe care le detinuse in banca. „Singura modalitate, pentru mine, s-a dovedit a fi urmarea cursurilor unui MBA la zi, la o universitate cat mai bine cotata international“.

     

    A investit personal in MBA-ul de la Haas School of Business (University of California – Berkeley). Costul anual al programului la zi, care dureaza doi ani, e estimat la circa 56.000 de dolari pentru studentii internationali. Dar investitia a meritat, categoric, spune managerul de la CR Firenze, din doua motive: modul de gandire si de actiune i s-a schimbat complet la contactul cu „profesori detinatori de premii Nobel si cu initiatori de teorii si modele economice, precum si cu oameni de afaceri celebri, care au infiintat sau care iau decizii in corporatiile din Silicon Valley“.

     

    Al doilea castig este titlul de MBA de la o universitate bine cotata in lume, care ii confera „mobilitate ridicata, atat profesionala cat si geografica“. Nedelcu spune, totusi, ca si-a asumat riscul supracalificarii alegand acest MBA, iar mobilitatea geografica pe care a castigat-o e posibil sa o foloseasca „in cazul in care, din punct de vedere al aspectului pur financiar, ROI de care vorbiti se va dovedi negativ pentru mine lucrand in Romania“. Lucia Nedelcu spune ca detinerea unei diplome de MBA este „cu siguranta un atu“ la negocierea unui pachet salarial, dar nu neaparat o garantie.

    MIHAI IONESCU

    Varsta: 31

    Ocupatia: bancher de investitii, Credit Suisse

    MBA: Wharton, University of Pennsylvania

     

    Isi dorea o experienta de lucru internationala si a vazut in MBA un pasaport cu viza pentru o pozitie pe Wall Street sau in City of London. A fost o investitie personala, care a urmat unei burse de studii aprofundate in economie la Oxford.

     

    „Ca tot «cautatorul» de MBA-uri, m-am uitat pe ranking-uri, dupa care am vorbit cu diversi prieteni americani sa vad cam cum sunt percepute scolile acolo“, povesteste Ionescu. „Avand in vedere ca stiam ca vreau sa aterizez intr-o slujba pe Wall Street, am ales Wharton – cea mai buna scoala de finante, cu cel mai mare numar de absolventi care lucreaza pe Wall Street si cu cel mai mare succes in plasarea studentilor“.

     

    Taxele de scolarizare au fost in jur de 35.000 de dolari pe an si cheltuielile de intretinere s-au ridicat la circa 25.000  de dolari pe an. Dar Mihai Ionescu n-are nici o indoiala in ce priveste profitabilitatea investitiei. „E prea devreme sa calculam un ROI la un an dupa absolvire, insa deschiderile pe care mi le permite aceasta experienta – profesionale, de viziune, prietenii – au meritat fiecare cent“.

     

    In plus, un MBA la Wharton – spune Ionescu – este „o garantie a usilor deschise in comunitatile internationale de afaceri. Pregatirea academica de la Wharton precum si comunitatea de absolventi de MBA de la Wharton garanteaza cel putin premisele succesului profesional“. Asta, din pacate, nu se aplica inca in Romania, spune Ionescu. El sustine ca ar reveni in tara oricand, dar nu a reusit sa gaseasca un post pe masura asteptarilor.

    NARCIS POPESCU

    Varsta: 34

    Functia: senior consultant pe probleme de strategie, CII Group (Petrom)

    MBA: State University of New York at Binghamton

     

    Sursa de finantare pentru MBA-ul lui Narcis Popescu a fost o combinatie de fonduri proprii, bursa obtinuta in Statele Unite, imprumutul facut in SUA si salariile castigate lucrand in campus in primul an de MBA si pentru diferite corporatii in anul al doilea.

     

    Popescu a ales acest MBA pe de o parte dintr-o afinitate fata de scoala americana, care ii determina pe studenti sa gandeasca liber („thinking out of the box“), pe de alta pentru ca il costa mai putin un MBA la o universitate americana de stat  (precum State University of New York at Binghamton) decat unul in Europa. In plus, in SUA avea posibilitatea de a obtine finantare de la banci si de la companii americane pentru studii. Costul programului s-a ridicat la 25.000 $ (taxe si manuale), la care se adauga cazarea si intretinerea (circa 20.000 $ in doi ani).

     

    Cele mai mari beneficii de pe urma MBA-ului absolvit au fost, pentru Narcis Popescu, experienta intr-un mediu multicultural, dobandirea unei doze mari de incredere in sine, faptul ca poate candida cu succes pentru posturi in multinationale, un nou mod de a privi lumea. Considera ca beneficiile unui MBA sunt superioare costurilor si riscurilor implicate – cu conditia sa stii sa-ti gestionezi cariera la intoarcerea acasa si sa pastrezi contacte in Romania atat in timpul programului, cat si dupa revenirea in tara.

     

    Crede ca un MBA in Romania e o idee buna din perspectiva contactelor pe care si le formeaza un MBA-ist printre MBA-isti romani. Pe de alta parte, crede ca oferta romaneasca de MBA e inca mica si diferenta dintre programe nu e foarte clara. Peste cinci ani se vede facand parte din top managementul unei corporatii activand in Romania sau Europa de Est, iar peste 10 ani crede ca este posibil sa-si deschida propria companie de consultanta.

    PAUL ISOIU

    Varsta: 44 de ani

    Functie: vicepresedinte Banca Romaneasca

    MBA: Bilkent

     

    Alaturi de alte doua romance, Paul Isoiu a fost printre primii trei romani cu MBA. In 1990, pe cand lucra la Banca Romana de Comert Exterior -, i se oferea sansa sa faca un astfel de program (a carui utilitate nu o cunostea inca) in Ankara, printr-o bursa oferita Romaniei de Turcia, ca ajutor umanitar. Avea 29 de ani si, ca orice roman, nu stia ce e un MBA.

     

    „Credeam ca inseamna «Management in Banking and Administration»“, isi aminteste Isoiu. I s-a spus ca va da niste teste cu variante de raspuns, ca la militie – era vorba de TOEFL si GMAT. Doi ani de zile a locuit in Ankara. Spune ca in acea perioada si-a format o gandire mult mai structurata si mai pragmatica, dar ca „nu sunt omul care sa-mi fi asigurat drumul pe baza diplomei pe care o am in spate“. Crede ca nu exista un teren mai propice pentru un MBA-ist decat Romania, unde poti incepe o afacere de la „zero“, sau poti intoarce un business la 180 de grade.

     

    Spune ca cei care nu reusesc sa se adapteze mediului romanesc dupa un MBA in strainatate au o interpretare „personala, sa nu zic superficiala“ a utilitatii unui MBA. „Conteaza cat de mult vrei sa te implici, fata de cat de mult vrei sa epatezi. Daca vii ca o vedeta de cinema, risti sa ramai o vedeta de cinema“.

  • Hyperatac

    Daca initial hypermarketurile s-au concentrat pe marile aglomerari urbane din Cehia, planurile lor de expansiune au acum in vedere orasele mai mici. Pentru a atrage clientii care acum isi fac cumparaturile din magazinele cu discount si supermarketuri, retailerii au inceput un adevarat razboi al preturilor. Expertii in retail, citati de Prague Daily Monitor, apreciaza ca intensificarea concurentei va determina mai multi retaileri sa paraseasca piata ceha.

     

    Zdenek Skala de la compania Incoma Research spune ca numarul hypermarketurilor lansate in 2004 a fost de 16, in timp ce anul trecut au fost lansate un numar dublu, 31; la sfarsitul anului trecut, numarul hypermarketurilor ajunsese la 192. Datele oferite de Incoma Research si ziarul Moderni obchod arata ca vanzarile primilor 50 de retaileri au crescut anul trecut cu 750 mil. euro, pana la 12,2 mld. euro; 40% provin de la hypermarketuri, iar de la discounteri si de la supermarketuri cate 17%. Anul trecut, primii 50 de retaileri au realizat 70% din vanzarile de pe piata ceha de FMCG. Primele 10 lanturi de au inregistrat 53% din totalul vanzarilor.

     

    Concentrarea de pe piata ceha de retail se apropie de media de pe piata europeana, este de parere Skala. Dar, avand in vedere dimensiunea pietei, numarul lanturilor de retail care opereaza pe piata este foarte mare. Deschiderea unor noi magazine nu e suficienta pentru jucatorii individuali pentru a-si intari pozitia, mult mai indicata pentru atingerea acestui obiectiv fiind o fuziune intre lanturile de retail. Numarul lanturilor de retail de pe piata ceha s-ar putea reduce la jumatate in anii urmatori, apreciaza Skala.

  • La patru stegulete distanta… de ce?

    Data ar fi 1 ianuarie 2007. „Buei nenica, ne lasi? Incepi si tu cu aderarea si raportul?“, veti fi exclamat deja. „Ca uite, gripa aviara si tensiunile din coalitie si economia si caldura si ploile si inundatiile…“, veti fi continuat.

     

    Si aveti dreptate. Dar ce vreau sa spun e altceva. Intaiul acela de ianuarie are o sumedenie de semnificatii. Nu, nu acela ca o sa ridicam cupa de sampanie in calitate de estici si o sa o golim drept europeni cu patalama. Intai ianuarie mai actioneaza si ca o limita in gandire. Sau cel putin asa mi se pare.

     

    Stateam de vorba cu cineva si acel cineva a pus o intrebare de foarte bun-simt, incat m-am ofticat un pic ca nu mi-a trecut prin cap inainte: „Dar dupa aderare Romania ce o sa faca?“. Intrebarea nu privea scenariile mai mult sau mai putin catastrofale deja cunoscute, care incep cu tuica taranului si se termina cu pieirea a mai mult de jumatate din intreprinderile mici si mijlocii romanesti. Ci modul in care romanii si mai ales reprezentantii lor oficiali vor sti sa isi joace cartile pentru binele romanilor.

     

    Europa este in prezent o mare de interese mai mult sau mai putin divergente, o suma considerabila de idiosincrazii datatoare de mai multa sau mai putina urticarie, cuprinse intr-un proiect prea ambitios, as spune, pentru vremurile pe care le traim si oamenii care le populeaza.

     

    Si revin, mi se pare ca se vorbeste mult prea mult despre pregatirea Romaniei pentru Europa si mult prea putin despre Romania in Europa. Ca si cum planurile, proiectele, analizele, gandurile tuturor s-ar opri brusc la 1 ianuarie 2007, un tel lipsit de finalitate (mai tineti minte ideea aceea naiva de pe vremea lui Ceausescu – „…sa platim datoria externa si pe urma sa vedeti ce bine o sa fie!“. La fel si acum, am fost mult prea preocupati sa numaram steguletele rosii si sa ne ingrijoram ca nu vom putea cheltui banii evropenesti.

     

    Doua istorioare despre ce este acum Europa. La numai cateva momente dupa intrarea oficiala a Cehiei in UE, la 1 mai 2004, presedintele Vaclav Klaus si-a avertizat concetatenii ca risca sa sufere deziluzii in Uniunea Europeana. El a ales sa isi sustina discursul pe muntele Blanik, locul in care, conform unei legende locale, se adapostesc cavalerii adormiti care se vor trezi atunci cand va trebui salvata tara.

     

    „Tot mai multe decizii vor fi luate la Bruxelles, iar vocea noastra in acest proces de decizie nu va fi decat una printre multe altele“, a spus atunci Klaus. Daca toate tarile europene ar fi apreciate dupa unele din criteriile aplicate Romaniei, Franta nu ar putea fi membra UE. Asa grait-a chiar raportorul european pentru Romania, Pierre Moscovici, in fata europarlamentarilor ungari din Comisia de Externe a Parlamentului European, care au invocat, recent, problema statutului minoritatilor din Romania. Raportorul a sustinut, in sedinta cu usile inchise a Comisiei, aderarea la termen a Romaniei si a Bulgariei, apreciind ca, in cazul respectarii stricte a criteriilor, Franta, care nu recunoaste minoritatile etnice, nu ar putea fi membra UE.

     

    Si o statistica: Romania se afla, conform evaluarilor Comisiei Europene, pe locul 33, din 35 de state, ca numar de persoane cu studii superioare raportat la totalul populatiei si pe locul 34 din punct de vedere al patrunderii inovarii in mediul de afaceri.

     

    Intre timp, de la 1 mai 2004, oficialii statelor nou intrate s-au dovedit suficient de bataiosi in jocul politic european pentru a trage suficienta spuza pe turta natiei lor, infruntandu-i pe europenii „vechi“ chiar cu armele inventate de parintii UE.

     

    Ai nostri vor fi avand suficienta coloana vertebrala sanatoasa pentru a face la fel? Pentru ca anii de trait in Romania si de privit la televizor si de citit ziare ma fac sa cred ca regimentul de politicieni care se va indrepta spre Parlamentul European s-ar putea repede transforma intr-un soi de „solutie imorala“ a jocului politic al batranului continent, uitand ce cauta de fapt acolo.

     

    Si pentru ca si amanarea e la moda, evit sa pun toate intrebarile acelea fundamentale pentru dupa 1 ianuarie, multumindu-ma sa repet: „ne aflam la patru stegulete… de ce?“

  • Proletari din toate partidele, uniti-va!

    Ce-i drept, e drept: Mircea Geoana nu e John Kerry si nici Vasile Dancu, James Carville. Si, totusi, pastrand proportiile, pesedistii de astazi se afla intr-o situatie asemanatoare democratilor americani in 2004.

     

    „Daca nu putem castiga blestematele astea de alegeri“ – tuna Carville in 2004 – „acum, cand am strans la fel de multi bani de campanie precum republicanii, cand 55% din populatie crede ca tara merge intr-o directie gresita, iar candidatul nostru a castigat cele trei dezbateri televizate – inseamna ca nu putem castiga sbip!t.“ Si n-au castigat.

     

    Luand in considerare scandalurile din Alianta, inundatiile, gripa aviara sau raportul cu stegulete al Comisiei Europene, si PSD s-ar astepta sa stea in sondaje cu mult mai bine decat alianta de dreapta. In definitiv, nivelul de trai n-a cunoscut imbunatatiri dramatice in ultimul an si jumatate (ba multi ar spune chiar ca dimpotriva), iar viitorul este departe de a suna bine.

     

    Si totusi. Totusi, Alianta D.A. conduce detasat in toate sondajele de opinie, iar toate incercarile PSD de a-si reconsolida pozitia pe scena politica par a produce, mai degraba, efectul contrar. In acest context de nedumerire generalizata, preconizata aparitie a Polului Social, departe de a limpezi apele, contribuind la „o coagulare a stangii in fata derapajelor dreptei“ – dupa cum suna sloganul -, nu reuseste decat sa le tulbure mai abitir, sporind confuzia.

     

    Nu va fi fiind Mircea Geoana un John Kerry in varianta damboviteana, dar nici Ion Iliescu nu e Romano Prodi si nici Polul sau Social, Uniunea – coalitia de stanga ce l-a readus pe Prodi la putere in Italia. Si asta nu doar pentru ca Iliescu n-a conferentiat, precum Prodi, la Oxford, Michigan sau Otawa University (ba chiar si la ASE-ul bucurestean, prin 2000). Cu putina bunavointa, s-ar gasi si pe la noi vreo Universitate dispusa a-i gazdui lui Ion Iliescu prelegerile. Si nici pentru ca Polul Social n-ar fi dispus sa primeasca, precum Uniunea, un Partid al Pensionarilor, ba chiar si alte formatiuni de stanga cu nume dintre cele mai nastrusnice, precum Margareta Democrata.

     

    Adevarata problema a stangii romanesti in momentul de fata il reprezinta, pur si simplu, faptul ca…. e de stanga. Iar stanga la noi e aidoma conceptului de timp la Fericitul Augustin. „Ce-i timpul?“, se intreba Fericitul in Confesiunile sale. „Daca nu ma intrebi, stiu. Daca ma intrebi, nu mai stiu.“ Ce este stanga la romani? Greu de spus, cata vreme conceptul ramane mult prea alunecos pentru a putea fi prins intr-un cleste ideologic clasic.

     

    Zadarnic pretinde Mircea Geoana ca PSD-ul ar reprezenta singura forta viabila de stanga din Romania. Din motive la fel de intemeiate, cel putin la fel de multi asimileaza Partidul Romania Mare cu un partid de (extrema) stanga, pe cati il considera un partid de extrema dreapta. La fel, in cazul partidului lui Gigi Becali.

    Si asta ca sa nu mai vorbim despre existenta, in cadrul UDMR-ului a numerosi sustinatori ai platformei social-democrate. Simplu spus, stanga romaneasca e pretutindeni si nicaieri. Intelectualitatea si studentimea care, in Occident, sunt categorii sociale traditional de stanga, la noi sunt de dreapta – spre disperarea ideologilor gen Vasile Dancu sau Adrian Severin.

     

    Iar muncitorimea „de stanga“ simpatizeaza cu afaceristi prea-cucernici, „de dreapta“, ce le prezinta confruntarea politica in termenii unei lupte eschatologice intre „razboinicii luminii“ si cei „ai intunericului“. Alt exemplu: este Traian Basescu un presedinte de stanga sau unul de dreapta? Ca de echidistanta, parafrazandu-l pe pe Churchill, nici nu poate fi vorba. Iar exemplele de acest fel ar putea continua.

     

    In asemenea conditii, cum sa mai stie stanga ce face dreapta? Cine, ce sa mai priceapa? Poate Ion Iliescu, singurul care mai stie una si buna: dincolo de orice iluzii despre coagularea stangii, strangerea, sub umbrela Polului Social, a unei mase semnificative de nostalgici comunisti, i-ar oferi mult visata parghie de santaj, nu doar in interiorul PSD, ci chiar pe scena politica nationala. In visurile sale cele mai frumoase, fostul presedinte s-ar multumi acum si cu o performanta de genul celei a UDMR: zece ani la guvernare, fara intrerupere.

     

    Nici Mircea Geoana si nici Grupul de la Cluj nu par insa dispusi sa-i ofere o asemenea satisfactie. Si, pentru ca e dificil, daca nu imposibil sa-l opresti pe Ion Iliescu odata ce s-a pornit, Vasile Dancu si-a asumat sarcina de a deturna forta loviturii adversarului, transformand Polul Social intr-un cenaclu de dezbateri social-democrate. („Cand o femeie isi pune ceva in minte“, scria odinioara Marcel Petrisor, „nici dracul nu o mai poate opri – poate doar o alta femeie“.) Indiferent, insa, cine vor fi castigatorii acestei infruntari centrate acum in jurul Polului, un lucru e sigur: stanga romaneasca va pierde. Asa sunt vremurile. Si, vorba lui Miron Costin, nu sunt vremile sub carma stangii, ci biata stanga sub vremi.

     

    Departe de mine gandul de a varsa o lacrima la gandul unei asemenea posibilitati. Mortii cu mortii si viii cu viii.

  • Roata se invarte, Hurd o impinge

    Gigantul IT Hewlett-Packard a anuntat cresterea veniturilor si a profitului pe ultimul trimestru, dar nu asta e cel mai interesant. Ci mai degraba faptul ca noul CEO, Mark Hurd, face reforma lovind direct in liderul Dell, care este in pierdere de viteza.

     

    Prin primavara anului trecut, un anunt-soc a bagat in priza redactiile de presa ale celor mai mari publicatii din intreaga lume: seful uneia dintre cele mai mari companii producatoare de echipamente si tehnologii IT&C din lume, Hewlett-Packard, a fost concediat. Era vorba despre Carly Fiorina, iubita enorm de ziaristi pentru carisma si iesirile sale publice spectaculoase – un ziarist de la USA Today a scris la scurt timp dupa anuntul concedierii ei ca „daca Fiorina n-ar fi aparut, probabil ca presa ar fi trebuit sa o inventeze“ – dar care nu reusea deloc sa tina pe linia de plutire un gigant precum HP, aflat in competitie permanenta cu adversari de calibru precum Dell sau IBM.

     

    Inlocuitorul sau a fost numit la scurt timp, in persoana lui Mark Hurd. A fost o schimbare importanta pentru HP: de la un sef pe stilul „superstar“ (Fiorina), a trecut la o atitudine mai cu picioarele pe pamant, preferandu-l pe Hurd, un expert in tehnologie, pe postul de director executiv. Compania venea dupa o perioada mai mult decat tulbure. HP a scos din cont 19 miliarde de dolari pentru a „inghiti“ Compaq in mai 2002 (una din cele mai mari fuziuni din istoria industriei IT), iar partea cea mai trista, spun analistii, este ca si in ziua de azi investitorii asteapta sa vada beneficiile acestei investitii.

     

    Insa Hurd a adus un suflu nou, adica exact ceea ce se si astepta de la el. A promis de la bun inceput ca va restructura compania. Anul trecut, in toamna, la prima sa iesire in public in cadrul evenimentului anual Oracle OpenWorld, a spus in fata unei audiente de 10.000 de persoane ca „HP are o noua conducere care isi va impune cu o mana de fier noua politica“.

     

    Aluzie sau nu la stilul mai orientat catre show-biz al predecesoarei sale, anuntul a stabilit clar ca regulile jocului s-au schimbat. Iar primul rezultat cu adevarat clar al schimbarii a venit la mijlocul saptamanii trecute, cand HP a anuntat rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului.

     

    O crestere de doar 5 procente a veniturilor (pana la 22,6 miliarde de dolari), in schimb profitul net a urcat in viteza, cu 51% fata de aceeasi perioada a anului trecut (pana la 1,46 miliarde de dolari). Nu numai ca profitul intregii companii a crescut, dar investitorii au rasuflat usurati vazand ca profitul a urcat pentru fiecare din diviziile care constituie coloana vertebrala a companiei: PC-uri, servere, imprimante.

     

    Dintr-o companie care mai ca isi facuse o obisnuinta din a-i dezamagi pe investitori (la momentul plecarii lui Carly Fiorina, HP se situase sub asteptarile analistilor in 7 din ultimele 20 de trimestre), gigantul IT a reusit saptamana trecuta sa dea peste cap toate previziunile specialistilor de pe Wall Street.

     

    Insa ceea ce este cu adevarat important este faptul ca rivalul sau de o viata si detinatorul primului loc in industria producatoare de PC-uri, Dell, nu isi mai gaseste cadenta. Seful companiei, Michael Dell, a spus intr-o intalnire cu ziaristii organizata chiar cu o zi inainte ca HP sa-si anunte rezultatele financiare ca nu s-a asteptat la „un nivel atat de mare de competitivitate“ din partea rivalilor, facand referire indirect la performanta lui Mark Hurd.

     

    Dell urma sa faca publice propriile rezultate financiare dupa inchiderea acestei editii, insa conform analistilor si chiar oficialilor companiei, acestea se vor situa sub asteptarile expertilor de pe Wall-Street. Apropo de Wall-Street. In ultimul an, dupa venirea lui Hurd, actiunile HP au crescut cu 48%, pe cand cele ale lui Dell au scazut cu 40 de procente.

     

    Asa ca viitorul nu se arata in culori prea optimiste pentru Dell. Daca pe piata domestica, in SUA, este inca lider – unul din trei PC-uri vandute acolo ii apartine – perspectivele nu sunt incurajatoare: piata americana este deja matura, iar ratele de crestere se incetinesc. Adevarata oportunitate vine dinspre pietele in dezvoltare: China, India (de ce nu, Europa de Est), unde inca multi consumatori nu detin deocamdata un PC.

     

    Dell nu se simte prea bine cand trebuie sa iasa din piata pe care o cunoaste cel mai bine, sunt de parere analistii care urmaresc cu atentie parcursul companiei. O privire de ansamblu asupra business-ului sau este suficienta pentru a intelege de ce. Marketingul Dell este foarte performant cand vine vorba de vanzari pe Internet, unde clientii achita cu card de credit. Iar asta este foarte dificil in piete unde comertul online este nou sau nu prezinta incredere.

     

    In schimb, HP vinde mai ales in magazine. Si, cu toate ca un purtator de cuvant al Dell a spus recent ca vanzarile catre clientii de business din strainatate merg foarte bine, in ultimul an fiscal doar 35% din totalul veniturilor au provenit din vanzarile de pe pietele ce pot fi considerate straine (adica in afara SUA, a Canadei si Americii Latine).

     

    Si totusi, Mark Hurd insista ca sco-pul sau principal nu este sa il infranga pe Michael Dell. „Obiectivul meu nu este doar sa castig cota de piata. Vreau sa conduc un business sanatos“. Sa fie doar o declaratie plina de diplomatie sau o dovada in plus a unui stil de business ce prefera echilibrul deciziilor impulsive care i-au fost fatale predecesoarei sale? Ramane de vazut.

  • Top nervi

    Cum se poarta retetele de „cum sa te simti mai bine cand deja te simti bine“, nu se putea sa nu vin in ajutorul oamenilor (care nu prea au nevoie de ajutor) cu o terapie speciala. Inventarierea lucrurilor care te enerveaza, iata un bun remediu pentru starile incerte de plictiseala, blazare, nesiguranta, angoasa citadina. Va prezint zece pasi din tratamentul personal. Incercati si voi cu nervii vostri.

     

    10. OPINIILE PREA FERME sunt extrem de enervante. Avem niste subiecte pe care obisnuim sa sarim cu bocancii, pentru ca suntem foarte siguri ca avem dreptate. Vad prea multi care o fac prea tare pe inteligentii, atacand feroce teme precum: manele, Fizz, Irinel Columbeanu si celelalte. Este tiparul subiectului neincomod care te face sa pari destept prin negare. Opinia „necurajoasa“ e sport national.

     

    9. REPORTERUL CURAJOS care relateaza cu apa la genunchi sau care afla meganoutati despre cearsafurile schimbate dupa ce a fost operat Traian Basescu. A aparut un stil nou de stire. Si o noua generatie de reporteri. Fie ca e vorba despre Apocalipsa, fie ca e vorba despre o rata inecata intr-un sant, tonul e acelasi.

     

    8. RATELE, DOBaNZILE, REGULILE scornite pe parcursul derularii contractului. Ba ai de platit la cursul euro de cand ai incheiat contractul, ba dupa cursul actual, ba dupa cursul yuanului de acum cinci ani. Inca exista in Romania o spoiala de civilizatie vestica placata pe naivitatea consumatorului roman.

     

    7. NONCONFORMISMUL CONFORMIST. Sunt agasante culturile „urbane“ care promoveaza tot felul de revolutionarisme light, pline de E-uri, pentru care ai nevoie de vreo 500 de euro ca sa te costumezi adecvat. Si uite asa se umple strada de figuri cheguevarriste care gandesc exact ca un functionar blazat, cu o aparenta de atitudine civica fara nici cea mai mica idee despre ideologii si civism. Poate o vaga simpatie pentru ecologism si o ura difuza pentru consumatorii de carne de porc, aceasta ar putea fi ideologia lor.

     

    6. FILANTROPII HOLLYWOODIENI si luptatorii contra saraciei, precum Jolie sau Bono de la U2. Uneori, nu stii ce sa antipatizezi mai mult, politicile corporatiilor sau pe acuzatorii indiferentei occidentale? Recent, o firma de produse farmaceutice a fost acuzata ca a testat medicamente pe copiii dintr-o tara africana. Un scenariu groaznic fictionalizat de atatea ori de autori precum John le Carre. Solutia stangii showbizului occidental este sa acuze guverne ca nu sprijina cu ajutoare tari sarace, sa forteze procente mari din buget alocate ajutorarii. Dar de prea putine ori apar acuzatii aduse direct unor corporatii, unor mari firme private care fac mai mult rau decat zece guverne la un loc.

     

    5. BISERICA ORTODOXA ROMANA nu zice nimic niciodata, nu are opinii in legatura cu nimic. Mai nou, am observat in orasele de provincie o isterie a constructiilor de biserici. De unde pe vremea comunismului, cand nu se demolau biserici, se construiau blocuri in jurul lacaselor de cult, mai nou, se construiesc biserici printre blocuri. Se deschid ca minimarketurile de cartier. Fiecare preot demareaza business-ul religios increzator in forta darniciei romanului. O mentalitate cersetoreasca: BOR cere tot timpul; logic, cand tot ceri, ingenunchezi; coloana vertebrala sufera mutatii infioratoare; o fi de la rugaciuni prea multe sau de la turnatorii prea multe? Enervant, oricum. Precizare: e o institutie tot timpul plasata in sondaje pe primele locuri la capitolul incredere; dar fenomenul nu e interpretat corect: romanul prefera institutiile care nu fac chiar nimic acelor institutii care-i fac rau direct.

     

    4. SFATURILE DE TIP „COSMO“ pentru femei. Si sfaturile de tip „fhm“ pentru barbati. Primele: un amestec de sfaturi cum sa executi felatia perfecta cu metode de a pune mana pe barbatul perfect pentru totdeauna. O falsa eliberare a spiritului feminin prin cultivarea unor obsesii cica amuzante. In cazul barbatilor, lucrurile sunt si mai simple: sunt obsedati sexual, punct – nici macar sportul nu mai conteaza. Mai adaugati vreo 300 de carti despre compatibilitati zodiacale si retete de curatare organica in doi si veti vedea ca femeile si barbatii se impart in doua popoare triste intre care au loc, din cand in cand, intalniri diplomatice.

     

    3. INTERESUL NATIONAL e mai presus decat noi. Poate decat voi, politicienii! Nu ma intereseaza interesul national, ca sa zic asa. Cat timp platesc taxe, pe domnul „interes national“ ar trebui sa-l intereseze foarte tare interesele mele. Atata tot. Cand aud sintagme din astea am un fior rece pe spate pentru ca, sa ne intelegem, niciodata interesul national nu-ti va cere sa faci ceva placut.

     

    2. A) DISCURSURILE ANTIEUROPENE. Extrem, extrem de enervante. Pentru ca sunt propagate de analisti care au descoperit ca e trendy sa fii eurosceptic. Sau de patroni de diverse feluri care s-au trezit ca s-ar putea sa fie nepotrivita pentru business intrarea in UE. Sau, pur si simplu, de Tuca, C.T. Popescu, Cristoiu, care n-au descoperit nimic, au ramas la fel. B) DISCURSURILE PROEUROPENE. Un limbaj de lemn fioros promovat de diversi cetateni cu prea multe burse la Bruxelles, care nu stiu sa vorbeasca decat despre „proiecte“. Va propun eu un „proiect“: luati niste cursuri de retorica.

     

    1. SERVICIILE SECRETE. Acestea raman pe primul loc in topul nervilor mei personali. Am o mare lehamite cand aud textul: sunt un rau necesar. Ma apuca rasul nervos cand vad cate un „nene“ fost securist sau cate un tip sereist cu acea figura de „stie-tot“ si zambet misterios de James Bond scapatat. Or fi rele necesare. Nu inteleg in ce fel imi sunt mie necesare informatiile lor. Ma rog, lucreaza si ei pentru interesul national (a se vedea mai sus, la pozitia 3).

  • Cine-a aparat prestigiul national

    Cum i s-a intamplat si lui Eugenio Scalfari *), trebuie sa incep prin a avertiza ca in timp ce scriu nu stiu cum vor evolua lucrurile, in cazul de fata validarea voturilor **). Totusi, ceea ce voi spune are o valoare orice s-ar intampla, avand in vedere ca vreau sa vorbesc despre votul italienilor din strainatate si de faptul ca acesta nu a fost unul masiv de dreapta.

     

    A fost o surpriza pentru aceia care, la fel ca in general toti din generatia mea, au cultivat o convingere pe care (ca sa ne intelegem) o rezum intr-un mod grosolan si vulgar: aceea ca toti italienii din strainatate ar fi fascisti.

     

    Era o convingere egoista si gresita, dar – macar pentru a onora principiul andreottian conform caruia a gandi rau despre cineva e un pacat, dar din cand in cand o mai si nimeresti – spuneti-mi atunci de ce un fascist get-beget, si inca unul nostalgic cu atata seninatate, de felul lui Tremaglia ***), si-a dedicat cea de-a doua parte a vietii lui (cea democratica) incercarii de a-i face sa voteze pe italienii din strainatate. Cert este ca, atunci cand te gandeai la acestia, iti veneau in minte doua imagini. Una era cea sud-americana – si stim cu totii cat de multi fosti nazisti si fosti fascisti s-au refugiat in tarile din zona la sfarsitul razboiului. Cealalta era imaginea cartierului Little Italy din New York, unde sunt (sau erau, pentru ca in orasul asta de fiecare data cand te duci gasesti totul schimbat) doua restaurante numite La Benito, iar in anumite magazine micute, langa vechi stampe populare si statuete de sfinti, se gaseau busturi in miniatura ale Ducelui. 

     

    Cu siguranta ca multi italo-americani din primele generatii erau nostalgici, pentru ca, dupa istorii de umilinta si saracie, inca exploatati si umiliti in noua tara, simtisera o renastere a mandriei nationale nu doar pentru ca Balbo ****) a traversat Oceanul si America s-a entuziasmat de fapta lui, dar si pentru ca au trait deceniul de dinaintea razboiului vazand cum, in fond, lumea il lua in serios pe Mussolini si era oricum interesata de Italia. Bucurandu-se de libertatile democratice din tara adoptiva, nu simtisera pe propria piele dictatura in sine, ci traiau fascismul prin imaginea (pe cat de iluzorie era aceasta) pe care o proiecta in strainatate.

     

    Atunci cand lumea se gandea la italienii de-acum naturalizati americani, nu tinea cont de copiii acestora care luptasera impotriva nazifascismului si de faptul ca, daca bunicii ajunsi in America erau analfabeti, nepotii mergeau de-acum la universitate. In plus, italienii din strainatate nu mai sunt acum doar cei naturalizati in Little Italy. De exemplu, cine a fost la Toronto stie ca in numeroasa comunitate italiana de acolo exista o puternica prezenta sindicala – si ce origini si ce perceptii diferite au cei mai tineri, emigrati in diferite tari europene dupa razboi, tocmai cei care si-au pastrat cetatenia italiana. Ca sa nu mai pomenesc si de multe alte realitati ale migratiei. Si totusi, chiar daca aceste stereotipuri erau gresite, ele erau raspandite, atat la dreapta (si se vede tocmai efortul lui Tremaglia), cat si la stanga, unde acest efort era privit cu suspiciune. Pe de alta parte, nu era cu totul eronata convingerea ca emigrantul, legat de tara natala de o puternica nostalgie, ar fi putut fi foarte sensibil mai ales la apelurile partidelor care se hranesc din retorica nationalista, si nu parea neverosimil ca, fiind vorba de fosti oameni sarmani care-si castigasera un statut economic demn, rezidentii in strainatate sa fi avut fatalmente sentimente conservatoare, unde conservator este acela care are tendinta de a sustine partide care sa-i garanteze privilegiile, chiar si minime, castigate cu greutate.

     

    Iata de ce rezultatul alegerilor din 9 aprilie a produs cateva surprize. As vrea sa sugerez ca motivul multor predictii eronate a fost ca nu s-a acordat suficienta importanta faptului ca majoritatea votantilor din strainatate nu citesc Il Giornale, Il Foglio sau Libero, nu urmaresc emisiunile lui Bruno Vespa si nici jurnalele de stiri de la Rai sau Mediaset. Asadar, acestora nu le-a trecut prin cap niciodata, asa cum sustinea propaganda berlusconiana in mod insistent, ca Italia condusa de Polul Libertatii s-ar fi bucurat in strainatate de un mare prestigiu si ca presedintele Consiliului ar fi fost luat in serios de mai-marii planetei, cu care ar fi iesit la pizza in fiecare seara, sfatuindu-i cum sa guverneze lumea.

     

    Dimpotriva, in strainatate, alegatorii citeau ziarele din tarile in care traiau, iar toate aceste ziare, inclusiv cele conservatoare, l-au prezentat intotdeauna pe Berlusconi drept ceea ce era, asa cum era el perceput in lume, furnizand in mod constant imaginea unei Italii decazute. De aici si reactia fireasca a celui care, departe de patrie, pentru a-si apara prestigiul personal si propria identitate nationala, si-a dorit ca tara lui de origine sa aiba o imagine mai buna.

     

    Din aceleasi motive pentru care bunicii lor au fost mandri ca Balbo a traversat Atlanticul, multor italieni din strainatate le-a fost rusine de Polul Libertatii. In acest sens, ei au aratat clar (chiar si pentru cei ce nu voiau sa creada) felul cum a fost vazuta in lume aventura Berlusconi.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“.

    Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare in 7 iunie.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

     

    *) Eugenio Scalfari este ziarist, fondatorul cotidianului La Repubblica Si fost director la L’Espresso.

    **) Articolul lui Eco a apArut In L’Espresso din 27 aprilie, inainte de anuntarea rezultatelor definitive ale alegerilor legislative din Italia.

    ***) Mirko Tremaglia, deputat italian, singurul care a determinat  schimbarea Constitutiei Italiei de doua ori

    ****) Italo Balbo, pilot italian din perioada interbelica

  • Cu brandul la bodyguard

    O noua nisa se contureaza usor-usor in business-ul autohton de consultanta in branding: pazirea brandurilor. Termenul este informal si pare greu de incadrat. E si firesc: despre acest tip de afaceri nu s-a vorbit pana acum in Romania.

     

    Cine a urmarit la televizor partida de fotbal dintre Jiul Petrosani si Dinamo Bucuresti in data de 6 mai si a fost atent la panourile publicitare din jurul gazonului a putut vedea undeva, langa o poarta, un panou cu logo-ul Connex. Connex – si nu Vodafone, brand care deja se lansase cu circa o saptamana inainte de meciul respectiv. Probabil ca tocmai astfel de accidente i-au facut pe cei care conduc afaceri in consultanta de brand sa dezvolte o nisa de business de sine statatoare: pazirea brandului. Termenul nu este consacrat in limbajul de specialitate autohton, dar poate fi adaptat ca atare plecand de la pozitionarea unor companii de consultanta straine. Iata de pilda cum se prezinta la un moment dat, pe situl sau, compania englezeasca Enterprise IG – recent intrata si in Romania printr-un parteneriat cu Brandient: „Enterprise IG is Vodafone’s global brand guardian“. Dat fiind acest statut al sau, de „gardian“, Enterprise IG spune in continuare ca responsabilitatea sa este sa se asigure ca „intreaga comunicare externa si interna a Vodafone, precum si activitatile sale, cresc valorile si reputatia marcii“.

     

    Un tip de activitate la care Enterprise IG face referire ar putea fi inclusiv procesul de lichidare a unei marci greu de dizlocat din mintea oamenilor – Connex – si care inca pare sa dea batai de cap oficialilor Vodafone.

    Sa fie vreo legatura intre venirea britanicilor de la Enterprise pe piata romaneasca si lansarea marcii Vodafone in Romania? De notat ca, desi cei de la Enterprise au mai lucrat cu Brandient pentru un proiect local, asocierea celor doua companii a avut loc in aceasta primavara. Simon Bailey, Client Services Director la Enterprise IG din Londra (sediul central), a admis intr-o discutie recenta cu BUSINESS Magazin ca tatoneaza captarea clientului Vodafone Romania si ca niste discutii preliminare au avut loc.

     

    Lansarea Vodafone aici pare sa si explice de altfel interesul Enterprise IG pentru Romania. Cu atat mai mult cu cat Enterprise face parte din WPP – cel mai mare grup de comunicare din lume – si in care exista un nucleu de business special dedicat operatorului de telefonie mobila respectiv. „Suntem un membru-cheie al «echipei Vodafone», din care mai fac parte JWThompson (o agentie de publicitate prezenta si in Romania si care in prezent isi intareste echipa, inclusiv pentru atragerea clientului Vodafone, conform unor surse BUSINESS Magazin), Wundermann si Kantar“, spun oficialii Enterprise IG.

     

    Daca Vodafone Romania va deveni client al Brandient – partenerul de afaceri al britanicilor in Romania intr-o relatie contractuala care deocamdata nu afecteaza actionariatul si structura afacerii agentiei romanesti, conform reprezentantilor acestora -, acest lucru se va traduce prin faptul ca o noua nisa incepe sa prinda forma in afacerile din consultanta de brand din Romania: aceea de „brand guardianship“, dupa cum isi sintetizeaza Enterprise serviciile prestate pentru marca Vodafone. Dar nu numai serviciul de „brand guardianship“ abia daca este pronuntat in industrie. Insusi business-ul de consultanta de brand avanseaza greu in Romania – companiile care se pozitioneaza astfel pot fi numarate pe degetele de la o singura mana (Brandient, Branzas, FutureBrand, Grapefruit), iar cifrele lor de afaceri pe 2005 nu depasesc 1,5 milioane de euro, cumulat. De notat ca aceasta valoare nu include si acele cheltuieli de branding pe care companiile le integreaza costurilor de publicitate.

     

    Sa fie insasi faza incipienta a pietei elementul care a determinat atat Enterprise IG, cat si o alta multinationala, Interbrand, sa-si infiga steagul in Romania? Bogdan Branzas, managing partner la Branzas Design din Cluj – agentia care spune ca a semnat un contract de parteneriat pe termen lung cu Interbrand -, pare sa ofere un raspuns afirmativ in cazul partenerului sau. Vorbind de intentiile de business ale Interbrand pentru Romania – si pentru zona Europei Centrale si de Est in general -, el spune ca Interbrand a facut acest parteneriat in Romania pentru ca vede „potentialul acestei piete“.

     

    Un potential indepartat, admite el cand vine vorba despre lipsa unei prezente mai ferme a Interbrand in Romania, cum ar fi deschiderea unei reprezentante proprii, participarea cu capital intr-un business existent (cazul Branzas, de pilda) sau francizarea afacerii. La randul sau, Interbrand explica: „In afara de Moscova, unde avem filiala, in nici o alta tara din aceasta zona a Europei nu deschidem propriile birouri“, a spus Jürgen Häusler, CEO, Interbrand Zintzmeyer & Lux (filiala din Zürich a companiei), pentru BUSINESS Magazin. „Deocamdata, este strategic sa adoptam formula parteneriatelor locale. In business-ul de branding, sunt esentiale particularitatile locale – pe care numai partenerii locali le pot stapani. Iar know-how-ul autohton, imbinat cu experienta in branding-ul international si cu metodologiile avansate de lucru si verificate in multiple piete fac echipa buna impreuna in afacerile de consultanta de brand“, a completat Häusler.

     

    Metodologiile respective sunt de fapt si un activ strategic. In cazul Interbrand, cunoscut este instrumentul de evaluare a brandurilor, valorificat in tranzactii. „Sunt peste 3.000 de evaluari de brand pe care le-am facut pana acum, iar metodologia noastra se numara printre cele 3-5 considerate importante la nivel mondial“, a mai spus Häusler.

     

    Daca Brandient a implementat deja un proiect comun cu partenerul britanic Enterprise IG (rebranding-ul Domo), in ce s-a concretizat parteneriatul dintre Branzas si Interbrand? „In cursul acestui an vom putea face public un proiect“, promite Branzas.

     

    Oficialii Enterprise IG promit sa faca din Romania un „hub“ al afacerilor lor in zona. Dar de ce au ales britanicii sa lucreze cu un partener independent si nu cu o companie-sora din grup, WPP? Asa au facut, de pilda, cei de la grupul rival de publicitate, Interpublic, care au preferat ca divizia de branding, Future Brand, sa fie integrata intr-o agentie de publicitate din grup, B.V. McCann Erickson (al carei sef, Bogdan Enoiu, este si actionar majoritar in Future Brand & Asociatii). „I-am vrut drept parteneri pe specialistii consacrati in brandingul din Romania“, spune Simon Bailey de la Enterprise IG.

     

    Venirea in Romania a multinationalelor de branding – la pachet sau nu cu brandurile globale de portofoliu – mai pune pe tapet un aspect: agentiile autohtone incep sa se gandeasca la un nou model de afaceri. Daca pana acum focusul – si poate motorul generator de venituri – era constructia marcilor romanesti, de acum incolo si cele globale trebuie adaugate pe lista. Si nu trebuie neglijata nici consultanta pentru marcile romanesti aflate ele insele in expansiune peste hotare.

  • Paznicii brandurilor, cot la cot in Romania

    Doua nume in branding-ul mondial – Interbrand si Enterprise IG – au fost deja „ocupate“ in Romania, prin parteneriatele semnate cu doi jucatori autohtoni (vezi caseta). Alte nume importante in domeniu ar fi Landor Associates (parte din acelasi grup de comunicare cu Enterprise IG – WPP), McKinsey si Accenture – doua companii al caror core-business este consultanta in managementul afacerilor, dar care si-au dezvoltat competente si instrumente de lucru si in branding.

     

    NUME: Interbrand

     

    APARTENENTA: Grupul de publicitate Omnicom, din care mai fac parte retelele de publicitate BBDO, TBWA si DDB. In Romania, Omnicom are deocamdata afaceri in agentii de publicitate si de media, nu si de branding.

     

    PORTOFOLIU: Printre marcile internationale pentru care Interbrand a prestat/presteaza diverse servicii se numara BMW, Deutsche Telekom, FIFA, Gillette, IBM, clubul de fotbal Juventus, National Geographic, Nikon, Samsung sau Rolls-Royce.

     

    PARTENER LOCAL: Branzas Design, in baza unui contract pe termen lung, spune agentia. Parteneriatul nu aduce deocamdata in discutie participarea Interbrand la actionariatul si managementul agentiei romanesti, nici francizarea afacerii. Unul dintre cele mai importante active ale Interbrand este instrumentul de evaluare a brandurilor (brand valuation) si care face parte dintre primele 3-5 metodologii importante recunoscute la nivel mondial, au spus oficiali Interbrand pentru BUSINESS Magazin.

     

    NUME: Enterprise IG

     

    APARTENENTA: Grupul de publicitate WPP, din care mai fac parte retelele de publicitate Ogilvy, Grey, JW Thompson, Y&R.  Ca si Omnicom, in Romania WPP are deocamdata afaceri in agentii de publicitate si de media.

     

    PORTOFOLIU: Printre marcile internationale pentru care Enterprise a prestat/presteaza diverse servicii se numara Castrol, Credit Suisse, Deloitte,  Ericsson, Peroni Nastro Azzuro, Shell, Skandia, Vodafone sau Xerox.

     

    PARTENER LOCAL: Brandient, in urma unui contract de asociere pentru „furnizarea de servicii de strategie de brand, design si brand engagement in Romania si Republica Moldova (pentru moment, n.r.)“, spune agentia. Parteneriatul nu aduce nici aici in discutie participarea Enterprise la actionariatul si managementul agentiei romanesti, nici francizarea afacerii. Unul dintre elementele distinctive ale companiei este asocierea cu marca Vodafone, al carei „gardian“ Enterprise spune ca este la nivel mondial.

  • Un nou titlu de afaceri

    De saptamana viitoare, o noua publicatie de afaceri va fi disponibila pe piata: TARGET. Odata cu lansarea revistei TARGET (29 mai), PubliMedia International, compania de publishing a MediaPRO, isi completeaza portofoliul publicatiilor de business – care cuprinde in prezent cotidianul ZIARUL FINANCIAR si saptamanalul BUSINESS Magazin.

     

    TARGET este un lunar glossy, va avea un format asemanator publicatiilor straine Fortune si Forbes si se va axa pe creionarea personalitatii oamenilor de afaceri si a deciziilor lor importante – cele care influenteaza dinamica economica actuala.

     

    Revista scoate de asemenea in lumina idei despre investitii personale pe termen lung, dar va prezenta si ultimele tendinte din lumea afacerilor, economie, politica si tehnologie.

     

    Printre rubricile permanente se numara: Top News (o sinteza a celor mai importante evenimente din luna precedenta); Podium (analizeaza trei dintre cele mai relevante evenimente de business dintr-o luna); Forecast (abordeaza influenta tendintelor internationale asupra climatului economic, politic si social din Romania); Cash-Flow (despre plasamente financiare); New Media (prezinta tehnologiile de ultima ora); Behind the Scene (oamenii din spatele afacerilor) sau The Money Show (bogatul lunii). Iar in fiecare editie TARGET va prezenta diverse clasamente, pe domenii.

     

    O sectiune-cheie a publicatiei va fi insa cea de lifestyle si despre care publisherii spun ca va avea o pondere „consistenta“. „TARGET tine cititorii la curent nu doar cu tendintele din business, ci si cu alternativele pe care oamenii de afaceri le au pentru petrecerea timpului liber“, spune Cosmina Noaghea, publisher al diviziei Business Press a PubliMedia Intl. „Lectura va fi una relaxanta, continutul publicatiei fiind unul soft“, completeaza Noaghea.

     

    TARGET se adreseaza unui public cu varste cuprinse intre 24 si 45 de ani; studii superioare si medii; preponderent rezident in orase mari (peste 200.000 de locuitori); venituri mari si medii; sunt persoane active, independente, cu putere de decizie, implicate in business sau interesate de evolutia vietii economice.

     

    TARGET va avea minim 128 de pagini si va aparea in ultima zi de luni a fiecarei luni, la pretul de 7,9 RON.