Proletari din toate partidele, uniti-va!

„Daca nu putem castiga blestematele astea de alegeri“ – tuna Carville in 2004 – „acum, cand am strans la fel de multi bani de campanie precum republicanii, cand 55% din populatie crede ca tara merge intr-o directie gresita, iar candidatul nostru a castigat cele trei dezbateri televizate – inseamna ca nu putem castiga sbip!t.“ Si n-au castigat.

Luand in considerare scandalurile din Alianta, inundatiile, gripa aviara sau raportul cu stegulete al Comisiei Europene, si PSD s-ar astepta sa stea in sondaje cu mult mai bine decat alianta de dreapta. In definitiv, nivelul de trai n-a cunoscut imbunatatiri dramatice in ultimul an si jumatate (ba multi ar spune chiar ca dimpotriva), iar viitorul este departe de a suna bine.

Si totusi. Totusi, Alianta D.A. conduce detasat in toate sondajele de opinie, iar toate incercarile PSD de a-si reconsolida pozitia pe scena politica par a produce, mai degraba, efectul contrar. In acest context de nedumerire generalizata, preconizata aparitie a Polului Social, departe de a limpezi apele, contribuind la „o coagulare a stangii in fata derapajelor dreptei“ – dupa cum suna sloganul -, nu reuseste decat sa le tulbure mai abitir, sporind confuzia.

Nu va fi fiind Mircea Geoana un John Kerry in varianta damboviteana, dar nici Ion Iliescu nu e Romano Prodi si nici Polul sau Social, Uniunea – coalitia de stanga ce l-a readus pe Prodi la putere in Italia. Si asta nu doar pentru ca Iliescu n-a conferentiat, precum Prodi, la Oxford, Michigan sau Otawa University (ba chiar si la ASE-ul bucurestean, prin 2000). Cu putina bunavointa, s-ar gasi si pe la noi vreo Universitate dispusa a-i gazdui lui Ion Iliescu prelegerile. Si nici pentru ca Polul Social n-ar fi dispus sa primeasca, precum Uniunea, un Partid al Pensionarilor, ba chiar si alte formatiuni de stanga cu nume dintre cele mai nastrusnice, precum Margareta Democrata.

Adevarata problema a stangii romanesti in momentul de fata il reprezinta, pur si simplu, faptul ca…. e de stanga. Iar stanga la noi e aidoma conceptului de timp la Fericitul Augustin. „Ce-i timpul?“, se intreba Fericitul in Confesiunile sale. „Daca nu ma intrebi, stiu. Daca ma intrebi, nu mai stiu.“ Ce este stanga la romani? Greu de spus, cata vreme conceptul ramane mult prea alunecos pentru a putea fi prins intr-un cleste ideologic clasic.

Zadarnic pretinde Mircea Geoana ca PSD-ul ar reprezenta singura forta viabila de stanga din Romania. Din motive la fel de intemeiate, cel putin la fel de multi asimileaza Partidul Romania Mare cu un partid de (extrema) stanga, pe cati il considera un partid de extrema dreapta. La fel, in cazul partidului lui Gigi Becali.

Si asta ca sa nu mai vorbim despre existenta, in cadrul UDMR-ului a numerosi sustinatori ai platformei social-democrate. Simplu spus, stanga romaneasca e pretutindeni si nicaieri. Intelectualitatea si studentimea care, in Occident, sunt categorii sociale traditional de stanga, la noi sunt de dreapta – spre disperarea ideologilor gen Vasile Dancu sau Adrian Severin.

Iar muncitorimea „de stanga“ simpatizeaza cu afaceristi prea-cucernici, „de dreapta“, ce le prezinta confruntarea politica in termenii unei lupte eschatologice intre „razboinicii luminii“ si cei „ai intunericului“. Alt exemplu: este Traian Basescu un presedinte de stanga sau unul de dreapta? Ca de echidistanta, parafrazandu-l pe pe Churchill, nici nu poate fi vorba. Iar exemplele de acest fel ar putea continua.

In asemenea conditii, cum sa mai stie stanga ce face dreapta? Cine, ce sa mai priceapa? Poate Ion Iliescu, singurul care mai stie una si buna: dincolo de orice iluzii despre coagularea stangii, strangerea, sub umbrela Polului Social, a unei mase semnificative de nostalgici comunisti, i-ar oferi mult visata parghie de santaj, nu doar in interiorul PSD, ci chiar pe scena politica nationala. In visurile sale cele mai frumoase, fostul presedinte s-ar multumi acum si cu o performanta de genul celei a UDMR: zece ani la guvernare, fara intrerupere.

Nici Mircea Geoana si nici Grupul de la Cluj nu par insa dispusi sa-i ofere o asemenea satisfactie. Si, pentru ca e dificil, daca nu imposibil sa-l opresti pe Ion Iliescu odata ce s-a pornit, Vasile Dancu si-a asumat sarcina de a deturna forta loviturii adversarului, transformand Polul Social intr-un cenaclu de dezbateri social-democrate. („Cand o femeie isi pune ceva in minte“, scria odinioara Marcel Petrisor, „nici dracul nu o mai poate opri – poate doar o alta femeie“.) Indiferent, insa, cine vor fi castigatorii acestei infruntari centrate acum in jurul Polului, un lucru e sigur: stanga romaneasca va pierde. Asa sunt vremurile. Si, vorba lui Miron Costin, nu sunt vremile sub carma stangii, ci biata stanga sub vremi.

Departe de mine gandul de a varsa o lacrima la gandul unei asemenea posibilitati. Mortii cu mortii si viii cu viii.