BusinessMagazin

Blog

  • Software pe credit

    Vand software sau hardware, au afaceri de miliarde de euro. Dar pentru giganti ca IBM, Microsoft sau SAP, o parte din vanzari nu se fac pe bani cash, ci pe baza de finantari oferite clientilor. In strainatate, fiindca pe piata din Romania, clientii platesc cu banii jos.

     

    Si totusi, exista si la noi astfel de servicii. Atat IBM, cat si SAP au solutii de finantare pentru clientii corporatisti care vor sa cumpere produsele sau serviciile lor si nu vor sa scoata din buzunar o suma mare de bani odata. Microsoft este deocamdata singurul care nu a adus si in Romania programul de finantare practicat de companie la nivel international.

     

    Avantajul de baza al unei astfel de solutii de achizitionare de hardware sau aplicatii software ar fi faptul ca produsele pot fi folosite de cumparatori inainte de a fi achitate, plata facandu-se esalonat. Pe de alta parte, dobanda pentru suma finantata poate fi de multe ori mai mica decat in cazul unui imprumut bancar, intrucat in cel de-al doilea caz, dobanda este stabilita de cererea si oferta din piata, in timp ce in primul caz companiile isi stabilesc intern aceasta rata.

     

    Acum destul de multi ani, pe vremea cand o companie mare avea putine computere si acestea erau tinute in centre de date, achizitia de echipamente noi era destul de simpla. Orice companie cat de cat importanta platea cu banii jos, iar daca nu dispunea de fondurile necesare, se imprumuta de la o banca sau de la o companie de leasing. Iar aplicatiile software erau gratuite.

     

    Situatia nu mai e de mult aceeasi. O prima schimbare consta in posibilitatea clientilor de a obtine finantare chiar de la vanzator pentru investitiile in echipamente hardware si aplicatii software. Daca aceasta varianta era destul de rara acum cateva decenii, astazi, pentru o companie care se doteaza cu tehnologie, este important sa gaseasca metode de reducere a costurilor. Iar marii furnizori de echipamente hardware sau de aplicatii software au propriile divizii de finantare, prin care aspira sa le ofere clientilor solutii mai convenabile de achizitie decat recursul la banci – fie prin inchirierea echipamentelor catre client, fie prin imprumuturi mai atractive decat cele bancare.

     

    Companiile din Romania platesc insa in continuare cu bani cash aplicatiile software sau echipamentele hardware pe care le cumpara. O posibila explicatie tine de reticenta fata de posibilitatile de finantare oferite, o alta de faptul ca nu stiu de existenta lor. Valentin Tomsa, directorul general al SAP Romania, crede insa ca lipsa cererii de finantare direct de la furnizori pe piata locala provine din faptul ca achizitiile nu sunt chiar atat de mari si deci nu presupun cheltuieli enorme, astfel incat compania client sa nu poata plati toata suma.

     

    Pentru grupul german de software SAP, firmele mici si mijlocii care cauta finantare sunt principala sursa de venituri. SAP Financing este rezultatul unui parteneriat dintre SAP si Siemens Financial Services, primul oferind expertiza in domeniul IT, iar cea de-a doua serviciile financiare. „Am fi putut deschide o banca SAP, insa vrem sa ne concentram pe business-ul de baza, motiv pentru care, chiar daca oferim servicii de finantare, preferam sa lasam expertii sa se ocupe de partea financiara“, a declarat Thomas Baur, seful SAP Financing.

     

    Compania functioneaza in principal pentru a creste profitul SAP, insa poate in orice moment sa finanteze orice proiect al grupului, in costurile respective sunt incluse echipamentele hardware, aplicatiile software, implementare, training si mentenanta. De asemenea, SAP Financing le permite clientilor sa imprumute banii necesari achizitiilor si sa-i returneze mai tarziu, scadenta primei plati fiind dupa un an.

     

    SAP are program de finantare si pe piata romaneasca. Insa in Romania finantarea nu se face prin Siemens Financial Services, divizia specializata de finantare, ci prin Raiffeisen Bank, spune Valentin Tomsa, director general al SAP Romania. „Astfel de scheme de finantare sunt mai avantajoase pentru o companie decat daca ar apela la un imprumut bancar, pornind de la dobanda si pana la termenul de rambursare“, sustine Tomsa. Dar serviciile de finantare nu sunt insa atat de populare pe piata romaneasca, din cauza dimensiunilor reduse ale achizitiilor: „Anul acesta, spre exemplu, nu am avut nicio companie care a cerut finantare de la noi, motiv pentru care tind sa cred ca, cel putin pentru urmatorii doi ani, nu va fi cerere pe piata locala pentru astfel de servicii“.

     

    Prin urmare, existenta unor divizii de finantare se justifica prin achizitiile mari de echipamente, specifice pietelor IT dezvoltate. IBM Global Financing, de pilda, divizia de finantare a grupului IBM, este prezenta in piata de aproximativ 20 de ani si are active de peste 31 de miliarde de dolari. Compania inchiriaza clientilor echipamentele sau aplicatiile software si ofera finantare pentru ele. Atunci cand echipamentele se uzeaza, iar compania care le-a inchiriat nu mai are nevoie de ele, IBM le ia inapoi si le revinde sau le scoate din uz. In medie, grupul american primeste inapoi aproximativ 22.000 de astfel de echipamente in fiecare saptamana. Intr-un cadru mai larg, aceasta inseamna ca anual clientii returneaza aproximativ 1,15 milioane de echipamente.

     

    Serviciile furnizate de IBM Global Financing folosesc unor companii precum Juniper Networks sau Lenovo, grupul din China care a achizitionat afacerea cu PC-uri a IBM. Prin intermediul finantarii obtinute, astfel de companii au posibilitatea de a oferi echipamentul hardware, impreuna cu aplicatiile software si serviciile ulterioare, intr-un singur pachet. IBM Global Financing functioneaza si pe piata romaneasca, finantari de la ei fiind solicitate in special pentru proiecte urgente.

     

    Nici Microsoft nu a neglijat acest aspect de business. Pe pietele internationale, compania lui Bill Gates are un program de finantare inca din 2002, insa abordarea este diferita de cea a IBM. „Noi oferim companiilor imprumuturi pentru echipamentele sau aplicatiile pe care vor sa le cumpere, insa nu inchiriem. Iar spre deosebire de contractele de leasing, tranzactiile sunt mult mai simple“, afirma Brian Madison, director general in cadrul Microsoft Financing.

     

    In cazul Microsoft Financing, clientii devin imediat proprietari a ceea ce cumpara – hardware, software, servicii. Achizitia de aplicatii software nu poate fi finantata printr-un contract de leasing, intrucat, fiind vorba de o licenta de utilizare, aplicatiile software nu au valoare reziduala. Strategia Microsoft Financing pe termen scurt si mediu prevede dezvoltarea pe segmentul de finantare pentru aplicatii software si servicii IT. „Motivul este faptul ca piata de finantare nu s-a dezvoltat suficient pe acest segment pentru a oferi solutii convenabile“, este de parere Brian Madison.

     

    In anul fiscal trecut, divizia de finantare a Microsoft a avut contracte de finantare in valoare de 400 de milioane de dolari, iar anul acesta, valoarea imprumuturilor este estimata sa creasca la peste 700 de milioane de dolari. „Microsoft ofera aceste imprumuturi din fonduri proprii, aceasta fiind o metoda prin care compania poate reinvesti o parte din capital“, a explicat Madison.

     

    Compania a redus recent valoarea minima a imprumuturilor, pentru a le permite si intreprinzatorilor mici si mijlocii din Europa sa obtina finantare. Astfel, firmele din Germania, Franta sau Olanda pot imprumuta un minim de aproximativ 1.300 de dolari, in timp ce valoarea minima a imprumutului in Marea Britanie este de aproximativ 1.900 de dolari. Cum era de asteptat, Microsoft Financing nu ofera finantare decat pentru aplicatii software semnate Microsoft.

     

    „In Romania, clientii Microsoft nu au la dispozitie un astfel de program“, a spus Paula Apreutesei, Business Strategy Manager in cadrul Microsoft Romania. „Exista insa posibilitatea ca anumite divizii ale filialei locale sa aplice anumite programe-pilot prin care sa faciliteze achizitia de software pentru clienti. Insa nu este neaparat obligatoriu ca un program desfasurat la nivel international, in alte filiale ale companiei, sa fie disponibil si in Romania“, admite Apreutesei.

  • Noul ecosistem IT

    Opiniile privind acordul dintre Microsoft si Novell par sa fie unanime intr-un singur punct: daca Microsoft a consimtit sa conlucreze cu unul dintre marii distribuitori de Linux, inseamna ca softul open source a intrat in mainstream.

    Acordul de parteneriat semnat in 2 noiembrie intre Microsoft si Novell continua sa starneasca valuri. Dupa ce etapa festiva – marcata de o serie de declaratii de bune intentii – a trecut, a urmat etapa analizelor si a comentariilor. Este cu adevarat aceasta intelegere o cale de a apropia cele doua modele de dezvoltare de software (cu cod proprietar sau cu surse publice), asa cum a declarat Steve Ballmer? Sau, dimpotriva, o cale de a diviza piata sistemelor Linux si open source? Ar putea fi si una si alta.


    Este cert ca strategia companiei din Redmond s-a schimbat in acest domeniu si este interesant de remarcat ca expunerea masiva de care s-a bucurat contractul cu Novell a pus in umbra un alt acord incheiat cu doar cateva zile mai devreme. Partenerul este in acest caz firma Zend, cea care supervizeaza dezvoltarea mediului open source PHP, iar motivul este foarte simplu: limbajul PHP este al treilea ca popularitate (dupa C si Java), iar PHP functioneaza pe 22 de milioane de situri web si este folosit de peste 15.000 de companii din lumea intreaga. Problema majora nu este atat faptul ca PHP erodeaza piata produselor similare de la Microsoft, cat faptul ca proiectantii folosind PHP prefera medii Linux (in conjunctie cu serverul web Apache si cu MySQL – asa-numita „stiva LAMP“), ceea ce afecteaza „zona sensibila“ a gamei de produse Microsoft: piata serverelor.


    Insa abia au apucat comentatorii sa traga concluzia ca la Microsoft „pragmatismul trece inaintea ideologiei“ si apele s-au tulburat din nou. La o recenta conferinta desfasurata la Seattle, Steve Ballmer a afirmat ca motivatia acordului cu Novell este ca „Linux foloseste proprietatea noastra intelectuala“, ceea ce a declansat protestele vehemente ale par-tenerului, care au culminat cu o scrisoare deschisa adresata comunitatii (se subintelege: open source) de catre Ron Hovsepian, seful executiv de la Novell. Mesajul este menit in primul rand sa linisteasca spiritele, dar atrage atentia si asupra „balantei de plati“ in privinta proprietatii intelectuale: in vreme ce Microsoft a platit catre Novell circa 350 de milioane de dolari, pe directia inversa s-au platit doar 40 de milioane. Raspunsul oficial al celor de la Microsoft a fost de genul „suntem de acord ca nu suntem de acord“. 


    Ballmer insa a turnat gaz pe foc cand a declarat unei publicatii indiene ca este dispus sa incheie acorduri similare cu oricare alti distribuitori de Linux, inclusiv Red Hat, spre surprinderea celor de la Novell, care subliniaza ca acordul recent incheiat este exclusiv. Red Hat nu pare insa dispusa la o intelegere cu Microsoft, deoarece asta ar in-semna sa recunoasca legitimitatea patentelor software, capitol la care pozitia lor este foarte ferma. Unii comentatori insa cred ca nici Microsoft nu are cu adevarat aceasta intentie si ca declaratia lui Ballmer nu este decat o strategie FUD („fear, uncertainty and doubt“). Intr-adevar, teama, nesiguranta si indoiala au raspandit pozitiile divergente ale oficialilor Microsoft printre utilizatorii si distribuitorii de Linux.


    Speculatiile sunt numeroase si probabil nu vor fi oprite decat de o eventuala noua miscare a gigantului din Redmond in zona Linux si open source. O sursa de speculatii este chiar alegerea Novell. In vreme ce Microsoft isi motiveaza alegerea prin faptul ca Novell este o companie care vinde si soft proprietar si in consecinta apreciaza proprietatea intelectuala, comentatorii subliniaza faptul ca distributia SuSE este mult mai populara in Europa (de unde provine de fapt) si ca Microsoft vrea sa foloseasca acordul ca un argument in divergentele legale cu Uniunea Europeana. O alta directie a speculatiilor priveste conducerea celor doua companii, punand in ecuatie disparitia lui Ray Noorda (liderul istoric al firmei Novell, un dusman declarat al Microsoft), retragerea lui Bill Gates si o posibila debarcare a lui Steve Ballmer, al carui succesor probabil ar fi Ray Ozzie. In fine, se vorbeste si despre asa-numitul „razboi rece“ al patentelor software (din nou miza fiind legislatia Uniunii Europene). Se spune ca o serie de mari companii care sustin Linux – in frunte cu IBM, Oracle si Sun – detin o lista impresionanta cu patente violate de Microsoft si ca orice tentativa de actiune legala a acestuia asupra utilizatorilor de Linux ar declansa un contraatac devastator.


    Singura certitudine cu care ramanem din tot acest vartej de evenimente, declaratii, zvonuri si speculatii este ca softul open source a devenit o componenta de drept a ecosistemului informatic.

  • Energie alternativa?

    Desi toate tipurile de aparate electronice au mai nou si echivalente wireless, toate raman tributare cablului de alimentare pentru priza. Nu pentru mult timp insa.

    Intr-o ordine a impactului pe care l-a avut eliberarea de fire a vreunui astfel de aparat, fara indoiala scaparea de fire a telefonului a fost cea mai importanta descoperire. In aceeasi lista mai incap calculatorul personal devenit laptop, castile, sistemele audio sau chiar vechiul pickup cu acelasi rol pe care il joaca astazi zecile de modele de dispozitive de ascultat muzica in format mp3.

    Toate au marele neajuns insa ca o data la cateva ore trebuie alimentate de la priza sau au nevoie de un alt set de baterii.

    „Suntem foarte buni in a transmite informatii wireless“, spune Marin Soljacic, profesor de fizica la Massachusetts Institute of Technology (MIT). In acelasi timp, din punct de vedere istoric, spune el, a fost foarte greu sa gasim o cale de a transmite energie catre dispozitivele electronice. Profesorul MIT vorbeste la trecut, pentru ca o echipa din care face parte tocmai si-a prezentat rezultatele unor cercetari care ar putea „scoate la pensie“ cablurile de alimentare. In conditii de laborator, metoda prin care energia este transmisa wireless functioneaza pe distante de cativa metri intre aparate electronice si o statie de baza, conectata la priza. Ideea de a alimenta prin unde de energie in loc de cabluri a fost un concept tentant pentru multi cercetatori de doua secole incoace. Singurul progres notabil a fost totusi folosirea cipurilor RFID (Radio Frequency Identification), tehnologie care ar putea inlocui folosirea codurilor bara.

    In momentul cand un dispozitiv de citire special este conectat la o sursa de curent, emite unde electromagnetice care atunci cand ajung la o eticheta RFID de pe un produs din apropiere, ii da suficienta putere pentru a transmite detaliile stocate despre pretul produsului sau termenul de valabilitate. Cercetatorii de la MIT au folosit o schema electrica diferita. O statie de baza conectata la priza a fost realizata pentru a emite un camp electromagnetic in spectrul de frecvente dintre 4 si 10 MHz.

    Electronicele dotate cu un dispozitiv special aduse in apropierea acestei statii vor putea absorbi energia, iar pentru cele obisnuite, radiatiile sunt imperceptibile.

    Practic, in viitor va fi suficient ca intr-o incapere sa existe o statie de baza si toate dispozitivele vor fi alimentate cu energie prin intermediu cablurilor invizibile. In acest fel nu va mai conta pentru utilizatori ca dispozitivele se incarca wireless intr-un timp dublu fata de varianta cablurilor.

  • Messengeroglife

    Oare meditatiile la limba engleza sunt vinovate pentru ca cei mici folosesc pe messenger termeni ca „lol“, „g2g“ sau „paw“? Nu aveti decat sa luati niste cursuri de engleza in stil contemporan.

    Cei mai multi adolescenti si chiar cei cu varste de o singura cifra comunica intre ei folosind programe de instant messenger sau chat. Ramane la latitudinea parintilor sa judece daca este un obicei care ar trebui incurajat sau interzis, pot fi gasite argumente si contraargumente pentru oricare dintre optiuni. Dar probabil ca orice parinte ar vrea cel putin sa faca o judecata in cunostinta de cauza, sa stie cum anume folosesc copiii acest tip de comunicare. Sigur, nu au decat sa se uite peste umarul copiilor si vor vedea. Dar o buna parte dintre ei nu vor reusi sa descifreze limbajul specific si nu isi vor da seama ca „paw“ inseamna de fapt „parents are watching“, acronimul folosit de tinerii internauti pentru a-si avertiza interlocutorii ca discutia este supravegheata. Studiile spun ca unul din patru copii foloseste acest jargon pentru comunicarea in mediul virtual.

    Si atunci, cei care nu vor sa impuna copiilor lipsirea de calculator si de Internet pot sa-si actualizeze cunostintele de limba engleza pe site-uri ca www.teenchatdecoder.com, unul dintre locurile unde expresiile simplificate de felul celor mentionate mai sus sunt explicate si interpretate.

    O buna parte a parintilor interpreteaza utilizarea acestui limbaj specializat drept un soi de secretomanie a copiilor care cresc astfel intr-o lume dincolo de posibilitatile de intelegere ale adultilor. E insa suficient sa urmareasca un adolescent folosind messenger-ul pentru a comunica in acelasi timp cu 5-6 prieteni sau scriind mesaje SMS (limitate la 160 de caractere) pe telefonul mobil pentru a-si da seama ca motivul principal este concizia. Si de multe ori, tinerii din generatia multitasking asculta muzica in acelasi timp si navigheaza pe Internet pentru a-si face referatul la istorie, de exemplu.

    Asta nu inseamna ca aceasta concizie nu ascunde uneori prescurtari nu tocmai ortodoxe. E suficient sa cautati in motorul de cautare al site-ului explicatii pentru „WTF“ sau „NIFOC“. Si tocmai pentru ca exista site-uri ca teenchatdecoder.com, vocabularul acesta este imbogatit treptat cu noi si noi termeni care sa scape intelegerii unui parinte obisnuit. Realizatorii site-ului spun insa ca sunt permanent la curent cu noile tendinte lingvistice si ca baza de date a site-ului este actualizata permanent. TTYL.

  • Petrecere in Alpi

    Pasionatii nu concep nicio vacanta de iarna fara schi, dar nici nu sunt dispusi sa isi etaleze oriunde echipamentele de mii de euro. Pentru ei, organizatorii de evenimente din Alpi se ocupa de orice, de la inchirierea elicopterelor si pana la alegerea sampaniei care se asorteaza cu zapada.

     

    Tim James, presedintele companiei imobiliare Farley Group din Anglia si partenerul sau de schi Oliver Vaughan, presedintele bancii de investitii Corporate Synergy Group, se opresc, dupa coborarea de 1.000 de metri, la un pahar de sampanie. Povestesc aprins despre aventurile de pe partie. Cei doi vin chiar si de cinci ori pe an in statiunea Courchevel din Franta si de fiecare data se cazeaza intr-un hotel de familie, Les Peupliers. Le-a placut atat de mult atmosfera din Alpi, incat si-au dorit sa isi aduca si prietenii. Asa ca au venit alaturi de 98 de persoane „apropiate“ (din care 50 de copii) si au preluat hotelul in intregime. Pentru vacanta de opt zile au angajat 24 de instructori de schi. „Fiecare avea un partener de schi si nu mai trebuia sa ne facem griji din cauza copiilor. A fost extraordinar – cazarea, masa, partiile“, povesteste James. „Totul a fost organizat de o firma specializata care s-a ocupat de rezervarea camerelor, de permisele de schi, de alegerea traseelor si chiar de instructori speciali pentru copii.“

     

    Firma care a organizat vacanta celor 100 de englezi este doar una dintre companiile specializate in evenimente din Alpi. Pentru ca, fie ca este vorba de Alpii austrieci, elvetieni, francezi sau italieni, segmentul de organizare de evenimente „la inaltime“ a devenit o adevarata afacere care aduce multe milioane de euro anual, avand in vedere ca schiul ramane un sport in voga printre elite.

     

    „In ultimii trei ani am vazut din ce in ce mai multi pasionati de schi care ne-au cerut sa le organizam petreceri“, spune Yan Felder, manager la Les Clefs d’Or, o firma din Franta care organizeaza evenimente personalizate in Alpi. „Este total diferit de inchirierea unei vile in St. Tropez tocmai din cauza particularitatilor sportului. In cazul schiului exista ceva pentru fiecare, fie ca se schiaza alaturi de familie sau prieteni. Este distractiv, poti face lucruri amuzante, iar atmosfera de la o cabana, dupa cum stie oricine, imbie intotdeauna la petreceri.“

     

    Pentru unii, intr-adevar, nu-i nimic mai relaxant decat o sedinta de sauna si o baie in piscina proprie, dupa o aventura pe schiuri la trei mii de metri. Iar dupa ce revigorarea este completa, o cina in varful ghetarului poate fi cireasa de pe tort. Felder primeste tot felul de cereri, de la angajarea unui DJ din Ibiza pana la aranjarea unui concert cu un cvartet de jazz. Inchiriaza restaurante toata noaptea, plimba oaspetii cu snow-mobilul, apoi aranjeaza coborari de-a lungul partiei luminate cu torte, organizeaza nunti si petreceri pe ghetari pe care se poate ajunge doar cu elicopterul.

     

    In statiunea elvetiana Zermatt, Christian Meier face acelasi lucru. Meier, unul dintre fondatorii scolii de snowboard Zermatt’s Stoked, a lansat The Matterhorn Experience in 2002, ca urmare a cererilor pentru evenimente in Alpi. Avand o lista cu clienti precum Nike, Deutsche Bank sau Credit Suisse, compania lui Meier se axeaza pe grupuri de 15-300 de persoane. Organizeaza cine in munti, intreceri pe schiuri, care sunt cronometrate dupa metode profesionale si creeaza baruri din zapada personalizate cu logo-urile companiilor. Fiecare eveniment este unic.

     

    De exemplu, compania a organizat o nunta rezervand doua trenuri private, dar si petreceri de pensionare pentru executivi de top care au fost cazati in corturi fara electricitate, dupa toate regulile tendintelor turismului ecologic, in voga printre cei satui de metodele traditionale. „Clientii nostri au calatorit in toata lumea, sunt exigenti si isi doresc tratamente personalizate. In Zermatt pot petrece la umbra masivului Matterhorn. Pot schia dimineata si pot lucra dupa- amiaza. Combinatia este de fapt magica si se pare ca prinde la tot mai multi oameni de afaceri ocupati“, spune el. Meier are rezervari pana in 2008. Si asta in ciuda raporturilor care arata ca bugetele pentru turism se reduc. Richard Edwards, directorul departamentului de schi de la operatorul de turism de lux Scott Dunn, a raportat o scadere a numarului de evenimente, iar compania spune ca incepe sa se concentreze pe turismul corporatist.

     

    Totusi, numarul noilor imbogatiti creste de la an la an, rusii fiind printre cei mai mari amatori de petreceri exclusiviste in munti. Proprietarii de chalet-uri au intuit potentialul segmentului si au dezvoltat divizii care se ocupa de oaspetii de lux.

     

    De exemplu, Descent, operatorul unora dintre cele mai luxoase cabane de schi din Alpi. Compania are acces exclusiv la 15 proprietati din Meribel, Courchevel, Val d’Isere, Les Gets, Verbier, Zermatt, Klosters si St. Moritz. Toate dispun de personal complet, inclusiv „chef“, soferi si un manager „concierge“ vorbitor de limba engleza. Preturile all-inclusive variaza intre 15.200 de euro pe noapte (pentru opt persoane in decembrie) si 80.700 de euro (20 de persoane de Anul Nou). Fiecare chalet are cel putin o sauna si un jacuzzi. Cei de la Descent incearca sa ii faca pe turisti sa se simta ca acasa, asa ca o cabana dispune de o arhiva de filme, trabucuri, maseuri profesionisti si antrenor personal, sofer dotat cu jeep sau flori proaspete in dormitoare.

     

    „Sezonul trecut am organizat lansarea sampaniei Belle Epoque 1997 de la Perrier Jouët intr-un decor marocan amenajat chiar pe culmea Mont Blanc. Organizarea evenimentului a durat doua zile“, isi aminteste Kit Harrison, managerul de la Descent.

     

    Pentru o nunta, compania a fost nevoita sa aleaga preotul, sa decoreze biserica cu petale de trandafiri rosii, sa organizeze casatoria pe schiuri, sa aduca 100 de oaspeti din toata lumea si sa amenajeze un cort imens in padure la care oaspetii erau adusi in sanii trase de caini husky.

     

    Mai mult, a transformat restaurantul Le Cap Horn din Courchevel 1850 in Rick’s Cafe din Casablanca, a importat nisip din desert si a adus mese cu ruleta, trei formatii rock si a pus la punct focurile de artificii. In plus fata de costurile cazarii intr-un chalet, turistii trebuie sa plateasca intre 7.400 de euro pentru o cina in varful muntelui unde oaspetii sunt adusi cu elicopterul si pana la 60.000 de euro pentru un eveniment important. „Cererea ne-a aratat ca amatorii de lux isi doresc experiente inedite. Chiar si cea mai mica pe-trecere intr-un chalet este unica. Regulile le faci tu, personalul iti apartine, mananci ce vrei si nu esti nevoit sa te conformezi meniului impus de altii“, spune Harrison.

     

    Cei de la Descent stiu ca aristocratii schiului nu se incurca nici pe departe cu bauturile traditionale de pe partie, ca vinul fiert sau ciocolata calda, ci prefera sampanie rece ca gheata in pauza dintre coborari. De ce? Instructorii de schi spun ca aerul proaspat curata sinusurile si face ca aroma sampaniei sa fie mai intensa, iar altitudinea mare o face sa fie si mai efervescenta. Este adevarat ca un pahar rece ca gheata nu incalzeste sufletele inghetate de vanturile de la 3.000 de metri, dar nu este exclus ca amatorii de sampanie pe partie sa constate ca schiaza mai bine ca oricand, manati poate de bulele efervescente din paharul de Perrier Jouet.

  • Obiceiurile rele mor greu

    Despre proastele obiceiuri – ale caror metode de tamaduire constituie obiectul acestei carti – autorii spun ca sunt precum moartea si impozitele. Adica toata lumea are experiente legate de ele, iar aceste experiente sunt intotdeauna negative.

     

    Obiceiurile proaste sunt greu de vindecat, dar, in schimb, se capata lesne si se strecoara inextricabil in cotidianul nostru. Cineva isi roade unghiile, altii fumeaza ca serpii, altii nu pot sa scape de paharul in plus la petreceri si mai multi isi amana treburile de azi pe poimaine. Daca unele dintre aceste neajunsuri recurente care ne privesc aproape pe toti sunt doar ticuri jenante, care altereaza cvasiinofensiv imaginea noastra publica, altele atarna ca o povara sau, mai grav, ne apropie de maladii sau chiar de moarte.

     

    Desigur, nu-ti trebuie carti ca sa afli cat de pernicioase sunt dependentele noastre rele si nici afise inspaimantatoare care sa-ti arate cat de rau te simti dupa o noapte inecata in bautura. Dar, cu siguranta, ai nevoie de o calauza si de un sfat intelept ca sa poti sa abandonezi proastele obiceiuri. Iar cartea celor doi specialisti americani – Suzanne LeVert si dr. Gary McClain – chiar asta ofera, intr-o forma generic numita de editorul de la Penguin’s „Ghidul idiotului“. Nu trebuie sa va faceti complexe! Chiar daca in romaneste suna agresiv (dovada ca editorii de la Curtea Veche s-au ferit sa traduca titlul colectiei!), formula se vrea simpatica si, oricum, dezvaluie intentia de a oferi pas cu pas unelte elementare pentru atingerea scopului propus. Atat de elementare, incat pana si cei invocati in numele colectiei sa le poata folosi. Indiferent sub ce forma apar, obiceiurile proaste sunt distructive prin insasi natura lor, cu toate ca efectele lor, asa cum spuneam, pot fi atat subtile, cat si tragice. Privite ca niste comportamente nesanatoase prin care ne eliberam de stres si de anxietate, ele intra in constientul si inconstientul nostru si, spre a fi dezradacinate, au nevoie de o taietura de bisturiu. Trebuie doar retinut ca aici chirurgul este acelasi cu pacientul. Asta pentru ca volumul „Cum sa scapati…“ nu e vindecarea, ci doar calea prin care va puteti convinge ca sunteti vindecabil.

  • Noutati

    Erezii In Valea Regilor

     

    Pe la 1300 i.Hr., tanarul Meriamun, fiu de nobil egiptean, tocmai calatoreste pe Nil, spre Panapolis, impreuna cu parintele sau. Deodata, ajunge in dreptul unui splendid oras pustiu, de unde mila zeilor pare sa se fi retras. Este orasul eretic, urbea blasfe-miilor, unde miturile si-au pierdut intelesurile fondatoare si unde religia si-a croit fagasuri de nepriceput. Asezarea, edificata de Akhenaton, faraonul care i-a renegat pe zeii traditionali egipteni, a ajuns simbolul unei rani vii in inima Regatului si a capatat aparentele unui oras-fantoma, in care traieste, in recluziune totala, misterioasa Nefertiti. Meriamun se hotaraste sa afle adevarul despre cauzele care au dus la pustiirea locului si incearca sa croiasca, pornind de la amintirile contemporanilor sai, un portret cat mai exact al lui Akhenaton. Condusa ca o ancheta politista, aceasta experienta de arheologie spirituala trezeste perplexitate, cata vreme marturiile solicitate sunt contradictorii, daca nu chiar diametral opuse. Autorul volumului, Naghib Mahfuz, acuzat el insusi de iconoclastie in Egiptul sau natal, este primul scriitor de limba araba care a primit Premiul Nobel (1988).

     

    Naghib Mahfuz, Akhenaton, cel ce salasluieste in adevar,

    Editura Humanitas, Col. Raftul Denisei, 2006

     

     

    Parfumurile Orientului

     

    Samarkand este o biografie romantata a unei figuri capitale a spiritualitatii persane a Evului Mediu, Omar Khayyam. Matematician si discipol al lui Avicenna, astronom de geniu, el a ramas in istorie mai ales in calitate de poet si de filozof. Pornind de la un manuscris socotit pierdut – cel al faimoaselor rubaiate ale poetului -, Amin Maalouf recompune chipul orasului-giuvaier al Persiei, Samarkandul, cu intortocheatele intrigi si sangeroasele lupte ale conducatorilor sai: vizirul Nizam al-Mulk sau Hassan Sabbah, capetenia fiorosului ordin al Asasinilor.

     

    Amin Maalouf, Samarkand,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

  • Sam’s Town

    Considerati „cea mai mare trupa britanica a Americii“, The Killers revin cu un album in care se intorc la radacinile lor americane. Si se iau in serios – poate chiar prea in serios.

     

    Se zice ca imitatia e cea mai sincera modalitate de a flata pe cineva. Daca asa stau lucrurile, atunci The Killers ar trebui sa se simta foarte flatati. Dupa succesul primului lor album, care s-a vandut in aproximativ cinci milioane de exemplare, au inceput sa apara si epigonii precum ciupercile dupa ploaie. Dintre toti acestia, o trupa numita The Bravery pare sa fi fost infiintata de catre o casa de inregistrari special pentru a imita succesul celor de la The Killers, transformandu-i intr-un soi de „Take That“ indie.

     

    Nu e greu sa-ti dai seama de ce The Killers sunt atat de populari. Primul lor album, „Hot Fuss“, e plin de piese indie-disco ce te indeamna sa le canti in timp ce le asculti. Au fost descrisi la un moment dat drept „cea mai mare trupa britanica a Americii“: sound-ul lor si intregul lor univers de referinte muzicale iradiaza „britanicitate“, de la sound-ul synth pop al New Order la spiritele pop ale lui Morrissey. Cu „Sam’s Town“ insa, trupa si-a redescoperit radacinile americane. 

     

    Chiar si fotografiile de pe album surprind ceva din schimbarile petrecute. Fotografia de pe coperta spate a albumului arata o formatie destul de diferita de cea de la debut de acum doi ani. S-a dus tusul de ochi, s-au dus smochingurile si stilul new wave. Le-au inlocuit cu veste, barbi si aspectul hirsut de legenda rock din anii saptezeci. Si vocea solistului Brandon Flowers s-a schimbat. Suna mai profund, mai teatral, mai serios si suspect de asemanatoare (sa nu radeti) cu cea a lui Meatloaf. Daca primul LP era New Order si Duran Duran, al doilea vireaza inspre teritoriul Bruce Springsteen. Ceea ce nu e neaparat ceva rau.

     

    Au avut insa grija sa nu renunte la formula care le-a dus succesul. Intregul album reprezinta o constructie bazata pe sound-ul piesei „Mr Brightside“, unul dintre excelentele single-uri de pe primul lor LP. E sound-ul „indie rock-and-roll“ numai bun de dat la radio, pe care l-au avut pe „Hot Fuss“. Gasim si o cantitate mai mult decat suficienta de istorie a familiei Flowers pe album. Piesa intitulata „Bling (Confession of a King)“ este povestea tatalui lui Flowers, care, peste noapte, s-a convertit la religia mormona, renuntand la bautura, la alcoolism si intorcand spatele religiei catolice. Brandon este, ca sa aflati inainte sa ma intrebati, el insusi mormon, adept al unei religii care nu se numara printre cele mai rock-and-roll posibile (nu e permis sa bei, desi e permis sa ai mai mult de o nevasta…). Totusi, Flowers reuseste sa para un star rock-and-roll autentic atat pe scena, cat si in interviuri, in ciuda faptului ca este casatorit cu o invatatoare si e disperat sa se aseze la casa lui si sa aiba copii.

     

    Piesa „Uncle Jonny“, pe de alta parte, deapana povestea unui membru si mai ciudat al familiei, numit unchiul Jonny. Acesta le avea cu cocaina, dupa cate se pare, era obsedat de romanul „1984“ al lui George Orwell si credea ca extraterestrii incearca sa-l prinda ca sa-i fure sperma. Chestiuni destul de rationale. Ca urmare a acestor halucinatii, unchiul Jonny a incercat sa se impuste in testicule in cada. Este, presupun, un subiect destul de bun pentru un cantec.

     

    Vocalistul Flowers a sustinut, inainte de lansarea albumului, ca trupa crease „unul dintre cele mai bune albume ale ultimilor 20 de ani“. Trebuie spus ca „Sam’s Town“ nu este atat de bun. Are, ce-i drept, piese remarcabile care vor pluti, cu siguranta pana la varful topurilor – „When You Were Young“, primul single de pe „Sam’s Town“, a ajuns pe pozitia a doua in Marea Britanie. Totusi, problema celui de-al doilea album este ca The Killers par sa fi inceput sa se ia cam prea in serios. „When You Were Young“ e un bun exemplu in acest sens, cu un vers vag ridicol: „He doesn’t look a thing like Jesus“ (Nu seamana nici pe departe cu Iisus). Ca si in alte ocazii, acesta e un exemplu al incercarilor celor de la The Killers de a fi profunzi, mistici, ceea ce nu prea le reuseste. Riscul e sa inceapa sa sune un pic ridicol. 

     

    Si totusi, cu refrenele lor care te fac sa te agiti cu mainile ridicate si sa canti dupa ele si farmecul pop irezistibil, nu prea ai de ce bodogani. The Killers au dat peste o formula care functioneaza, umple salile de concerte si da nastere la hoarde de formatii care vor sa arate si sa sune exact ca ei.

     

    Traducerea de Loredana Fratila-Cristescu

  • Si cafeneaua poate fi low-cost

    O companie sibiana incearca acum sa impuna conceptul „o cafea pentru fiecare buzunar“, avand in plan o retea de nu mai putin de 20 de puncte de vanzare pana la finele lui 2007.

     

    Intr-o zi de marti, la vremea amiezii, nu ai unde sa arunci un ac in cafeneaua Redal, plasata intr-un cartier marginas al Sibiului. Cele 30 de locuri de la mese sunt toate ocupate de tineri, adica exact genul de clienti vizati de cafenelele Redal. Intr-un oras ca Sibiul, care tinde sa devina centru universitar, sunt multi tineri care „au nevoie de o alternativa la baruri“, spune Ciprian Aldea, director de marketing la Redal. In plus, acest tip de clienti sunt cei care nu-si pot permite sa frecventeze o cafenea la moda. Este vorba, de fapt, de un concept hibrid, explica oficialii companiei – o combinatie intre cafenea, cofetarie, patiserie si gelaterie. Punctul comun este ideea de a atrage si clienti cu buzunare mai subtiri decat cei ce prefera cafenelele plasate in zone centrale.

     

    Partenerii de afaceri si furnizorii nu au fost insa prea increzatori in succesul unei cafenele deschise intr-un cartier marginas al orasului. Totusi, dupa ce primul local a fost deschis in urma cu nici patru luni, inca doua si-au primit deja clientii: unul la Medias si altul in centrul comercial Promenada din parcul de retail de la Selimbar, Sibiu. Iar ritmul deschiderilor va continua „pe cat de alert o va permite gasirea amplasamentelor“, precizeaza oficialul firmei. Tinta propusa este de 20 de cafenele pana la sfarsitul anului viitor, urmand ca in circa doi ani, „dupa ce va dobandi suficienta forta“, conceptul sa fie francizat.

     

    Din 2007, reteaua se va extinde si in afara judetului Sibiu, cea mai cautata calitate a viitoarelor amplasamente fiind „suprafata vitrata“, adica un spatiu care sa aiba cel putin un perete de sticla. Marimea unei cafenele din aceasta retea variaza intre 120 si 150 de metri patrati, in functie de trafic si de zona, iar investitia minima se plaseaza in jurul valorii de 40.000 de euro, suma care nu include chiria sau pretul platit pentru cumpararea spatiului.

     

    O astfel de investitie este considerata mica de Christian Macedonschi, presedinte al Trus HoReCa Services, companie de consultanta in domeniul cafenelelor si importator de echipamente si de cafea. Conform acestuia, investitia standard intr-o cafenea care are si o vitrina frigorifica pentru prajituri si, eventual, o mica bucatarie „este in medie de 70.000 de euro, dar poate urca si la 100.000 de euro, in functie de dotari, de amplasare, precum si de echipamentele alese“. Macedonschi adauga insa ca investitorii sibieni au „sanse mari de reusita pe termen mediu spre scurt“, daca amplaseaza o cafenea in inima unui cartier si ofera o cafea de calitate la pret rezonabil.

     

    Or, la Redal, oferta de preturi a fost construita plecand de la conceptul „o prajitura si un suc cu cinci lei“, in timp ce gama de cafele are preturi cuprinse intre trei si patru lei. Spre comparatie, o cafea costa de la patru lei in sus la Turabo, lant care are acum opt cafenele si care vrea sa mai deschida inca zece in anul ce vine, dintre care cinci vor fi inaugurate in Capitala, patru in provincie si una in afara granitelor tarii. Pietele analizate pentru extinderea peste hotare sunt capitalele Cehiei si Poloniei, dar „cu certitudine in tara vom avea o cafenea la Mamaia si una la Cluj“, sustine Tudor Dragomir Niculescu, director general al Turabo.

     

    In opinia acestuia, cafenelele low-cost vor avea de infruntat „multele cafenele deja prezente pe piata“ si care incearca sa se pozitioneze „cat mai high“, deoarece clientul „prefera sa scoata un ban in plus din buzunar, dar sa-i placa mai mult nu doar cafeaua, ci si locul“. Motiv pentru care investitiile intr-un Turabo variaza intre 120.000-150.000 de euro, ceea ce ar insemna ca pana la sfarsitul anului viitor investitiile totale ar ajunge la 1,5 milioane de euro.

     

    Nu doar concurenta dintre cafenele, cu produsele si ambianta pe care le ofera, este pragul de incercare al unui investitor. Noile cafenele trebuie sa se mai lupte si cu lipsa obisnuintei oamenilor de a merge la o cafea in oras, crede Niculescu. Pentru ca, dupa cum recunosc si reprezentantii Redal, studiile arata ca romanii „sunt pe ultimul loc in Europa la consumul de cafea in oras“.

     

    Si chiar daca Redal tinteste catre zone neacoperite inca de alti concurenti, „daca le va merge bine, cu siguranta ca in trei-patru luni vor fi urmati de alti doi-trei“, apreciaza Niculescu. Nici concurenta nu este insa obligatoriu un ghimpe in coasta, precizeaza reprezentantul Turabo. Pana acum, cifra de afaceri a companiei pe care o conduce a crescut de la un an la altul, pentru anul in curs fiind previzionate afaceri de trei milioane de euro.

     

    La Redal, cresterea cifrei de afaceri pentru anul in curs este estimata la circa 50%, in conditiile in care vanzarile din 2005 au depasit 1,7 milioane de euro, conform informatiilor de la Ministerul Finantelor. Compania a fost infiintata in 1991, ca producator si distribuitor de produse de panificatie si patiserie. Reteaua de cafenele este o dezvoltare fireasca a afacerii, pentru ca in aceste localuri pot fi vandute prajiturile si produsele de patiserie fabricate de companie. Intr-unul din localuri se vinde si paine, spune repre-zentantul firmei. Iar reteaua de cafenele este intr-adevar un debuseu pentru vanzarea produselor firmei: peste 60% din prajituri sunt vandute pentru acasa, in timp ce cafeaua se consuma mai mult pe loc: doar 15% din vanzari sunt „la pachet“.

     

    Pe reteta vanzarii de cafea si sandvisuri la pachet mizeaza si retelele Snack Attack si Gregory’s, motiv pentru care zonele preferate sunt cele „cu concentrari de birouri, zone centrale cu trafic intens si noduri de transport“, spune Cristian Mesaros, directorul general al Gregory’s Romania. Reteaua este formata acum din zece bistrouri sub marcile Gregory’s (specializata in sandvisuri, salate si patiserie) si Coffeeright (specializata in cafele). Anul 2007 va aduce, conform planurilor companiei, cinci noi localuri, dintre care unul in sistem de franciza, acesta fiind si primul pas de extindere prin sistem de francizati.

     

    Peisajul cafenelelor se aglomereaza, dar nu numai ca efect al intentiei companiilor prezente deja pe piata de a obtine amplasamente cat mai bune. La jumatatea anului, si Catalin Mahu, proprietarul lantului de restaurante La Mama, a intrat pe piata cafenelelor, prin deschiderea unui local in Bucuresti, sub numele de Cafepedia. El si-a exprimat intentia de a mai deschide inca cel putin patru-cinci cafenele, dintre care una pana la finele acestui an.

     

    La „bal“ si-au anuntat, insa, prezenta si nume mari. Starbucks, cea mai mare retea din lume, cu peste 10.000 de unitati in 35 de tari si venituri de 6,4 miliarde de dolari in 2005, si-a anuntat intrarea in Romania in urmatoarea perioada. Un alt nume international, Gloria Jean’s Coffees, un lant american intrat pe piata in 2004, prin spatii inaugurate in cadrul mall-urilor, si-a declarat intentia de a deschide, pe termen lung, 20-30 de cafenele.

     

    Cu toate acestea, ramane loc destul pe piata, spune Cristian Mesaros – lucru cu care este de acord si reprezentantul Turabo. El estimeaza ca numarul de cafenele ajunge, numai la nivelul Capitalei, la cateva sute. Dintre acestea insa, „cele ce au un cuvant de spus nu sunt mai multe de 20“, apreciaza Niculescu. In provincie, in schimb, situatia este cu totul alta, mai ales din cauza puterii mai scazute de cumparare.

     

    Lanturile de cafenele nu ignora totusi nici piata din afara Bucurestiului. Cu atat mai mult cu cat iau nastere noi retele – cum este Redal -, iar numele deja prezente se afla in plin elan de ocupare a pozitiilor-cheie. Si aceasta pentru ca, pe spatii, cafenelele nu se lupta doar intre ele, ci si cu alte forme de retail, de la magazinele de imbracaminte si incaltaminte si pana la sucursalele bancilor. „In centrul orasului (Sibiu – n.r.), proprietarii de spatii prefera sa aiba drept chiriasi bancile in loc de cafenele“, spune reprezentantul Redal.

     

    Prin urmare, spatiile din afara zonelor centrale sunt vizate ca o buna optiune de catre chiriasii care nu pot ridica pretentii la acestea. S-ar putea dovedi chiar o strategie castigatoare – necesara insa in tot cazul, asa cum s-a dovedit de ceva vreme si in cazul bancilor. Asa ca n-ar fi de mirare ca in viitorul apropiat, si la periferia oraselor chiriasii sa se dueleze pe spatii.

  • Cu tot cu inghetata

    Compania Redal, infiintata in 1991, a debutat cu productia si distributia de produse de panificatie si patiserie, iar recent si-a completat operatiunile prin deschiderea de cafenele.

     

    CONCEPT: Plecand de la conceptul „o cafea pentru orice buzunar“, sub umbrela Redal s-au deschis pana acum trei cafenele, care sunt un hibrid intre cafenea, cofetarie, patiserie si gelaterie.

     

    GRUP: Afacerea Redal apartine familiei sibiene Aldea, care mai are in proprietate o retea de opt supermarketuri sub sigla Alcomsib.

     

    PLANURI: Din 2007, reteaua sibiana de cafenele va depasi granitele judetului Sibiu, pana la sfarsitul anului viitor fiind planificate circa 17 inaugurari.

     

    FRANCIZARE: In doi ani, estimeaza proprietarii afacerii, conceptul va fi suficient de puternic pentru a putea fi francizat.