Sam’s Town

Se zice ca imitatia e cea mai sincera modalitate de a flata pe cineva. Daca asa stau lucrurile, atunci The Killers ar trebui sa se simta foarte flatati. Dupa succesul primului lor album, care s-a vandut in aproximativ cinci milioane de exemplare, au inceput sa apara si epigonii precum ciupercile dupa ploaie. Dintre toti acestia, o trupa numita The Bravery pare sa fi fost infiintata de catre o casa de inregistrari special pentru a imita succesul celor de la The Killers, transformandu-i intr-un soi de „Take That“ indie.

Nu e greu sa-ti dai seama de ce The Killers sunt atat de populari. Primul lor album, „Hot Fuss“, e plin de piese indie-disco ce te indeamna sa le canti in timp ce le asculti. Au fost descrisi la un moment dat drept „cea mai mare trupa britanica a Americii“: sound-ul lor si intregul lor univers de referinte muzicale iradiaza „britanicitate“, de la sound-ul synth pop al New Order la spiritele pop ale lui Morrissey. Cu „Sam’s Town“ insa, trupa si-a redescoperit radacinile americane. 

Chiar si fotografiile de pe album surprind ceva din schimbarile petrecute. Fotografia de pe coperta spate a albumului arata o formatie destul de diferita de cea de la debut de acum doi ani. S-a dus tusul de ochi, s-au dus smochingurile si stilul new wave. Le-au inlocuit cu veste, barbi si aspectul hirsut de legenda rock din anii saptezeci. Si vocea solistului Brandon Flowers s-a schimbat. Suna mai profund, mai teatral, mai serios si suspect de asemanatoare (sa nu radeti) cu cea a lui Meatloaf. Daca primul LP era New Order si Duran Duran, al doilea vireaza inspre teritoriul Bruce Springsteen. Ceea ce nu e neaparat ceva rau.

Au avut insa grija sa nu renunte la formula care le-a dus succesul. Intregul album reprezinta o constructie bazata pe sound-ul piesei „Mr Brightside“, unul dintre excelentele single-uri de pe primul lor LP. E sound-ul „indie rock-and-roll“ numai bun de dat la radio, pe care l-au avut pe „Hot Fuss“. Gasim si o cantitate mai mult decat suficienta de istorie a familiei Flowers pe album. Piesa intitulata „Bling (Confession of a King)“ este povestea tatalui lui Flowers, care, peste noapte, s-a convertit la religia mormona, renuntand la bautura, la alcoolism si intorcand spatele religiei catolice. Brandon este, ca sa aflati inainte sa ma intrebati, el insusi mormon, adept al unei religii care nu se numara printre cele mai rock-and-roll posibile (nu e permis sa bei, desi e permis sa ai mai mult de o nevasta…). Totusi, Flowers reuseste sa para un star rock-and-roll autentic atat pe scena, cat si in interviuri, in ciuda faptului ca este casatorit cu o invatatoare si e disperat sa se aseze la casa lui si sa aiba copii.

Piesa „Uncle Jonny“, pe de alta parte, deapana povestea unui membru si mai ciudat al familiei, numit unchiul Jonny. Acesta le avea cu cocaina, dupa cate se pare, era obsedat de romanul „1984“ al lui George Orwell si credea ca extraterestrii incearca sa-l prinda ca sa-i fure sperma. Chestiuni destul de rationale. Ca urmare a acestor halucinatii, unchiul Jonny a incercat sa se impuste in testicule in cada. Este, presupun, un subiect destul de bun pentru un cantec.

Vocalistul Flowers a sustinut, inainte de lansarea albumului, ca trupa crease „unul dintre cele mai bune albume ale ultimilor 20 de ani“. Trebuie spus ca „Sam’s Town“ nu este atat de bun. Are, ce-i drept, piese remarcabile care vor pluti, cu siguranta pana la varful topurilor – „When You Were Young“, primul single de pe „Sam’s Town“, a ajuns pe pozitia a doua in Marea Britanie. Totusi, problema celui de-al doilea album este ca The Killers par sa fi inceput sa se ia cam prea in serios. „When You Were Young“ e un bun exemplu in acest sens, cu un vers vag ridicol: „He doesn’t look a thing like Jesus“ (Nu seamana nici pe departe cu Iisus). Ca si in alte ocazii, acesta e un exemplu al incercarilor celor de la The Killers de a fi profunzi, mistici, ceea ce nu prea le reuseste. Riscul e sa inceapa sa sune un pic ridicol. 

Si totusi, cu refrenele lor care te fac sa te agiti cu mainile ridicate si sa canti dupa ele si farmecul pop irezistibil, nu prea ai de ce bodogani. The Killers au dat peste o formula care functioneaza, umple salile de concerte si da nastere la hoarde de formatii care vor sa arate si sa sune exact ca ei.

Traducerea de Loredana Fratila-Cristescu