Ana crede ca statul roman este totusi generos
Romania are spor natural negativ. Pe scurt, avem nevoie de cat
mai multi nou-nascuti. Mai clar de atat, pentru ca Romania sa
revina la spor natural pozitiv, fiecare familie ar trebui sa faca
macar trei copii. Asta nu se intampla, in mod evident, este greu de
crezut ca se va intampla in curand, asa ca dincolo de ratiuni care
tin de implinirea personala, cresterea numarului de nasteri ar
trebui sa fie incurajata si de un sistem mai confortabil pentru cei
care sa pregatesc sa-si mareasca familia.
Asta a fost probabil intentia Ministerului Muncii, atunci cand a
extins perioada in care mamele puteau sta acasa pentru a-si ingriji
copiii, de la un an la doi ani, si a majorat valoarea
indemnizatiei, de la 600 de lei, la 85% din media veniturilor
salariale nete, din care se plateau contributii sociale, realizate
in ultimul an. Acum, ambele au scazut, iar mamele vor sta acasa
doar un an, in care vor primi tot 85% din venituri, din al doilea
an urmand sa primeasca doar 500 de lei pe luna. Asta daca aleg sa
nu se intoarca la serviciu. Fata de cum arata legislatia in Romania
anul trecut, situatia este nemultumitoare.
Fata de cum stau lucrurile in alte tari, ne aflam inca in
parametri mult mai generosi. Iata cateva exemple: in Austria,
femeile nu primesc indemnizatie pentru concediul de maternitate mai
mult de 16 saptamani, in Grecia perioada legala este de 17
saptamani, iar in Ungaria se primeste indemnizatie de maternitate
timp de 24 de saptamani. Sa vedem cum stau lucrurile si pe alte
continente – Statele Unite ale Americii nu sunt deloc generoase in
aceasta privinta. Nu platesc nici macar o zi de concediu maternal,
insa mamele pot sta acasa trei saptamani, fara sa fie platite de
stat sau de compania angajatoare. Pentru Asia si Africa, media este
de trei luni.
Sigur, multe dintre aceste tari nu se confrunta cu problemele
noastre demografice, insa este foarte probabil ca autoritatile sa
fi inteles ca natalitatea poate fi stimulata si prin alte metode,
mult mai constructive decat concediile de maternitate indelungate
si bine platite. Un exemplu ar fi crearea unui sistem bine pus la
punct de educatie si ingrijire prescolara, cu crese care primesc
copii chiar si de cateva luni, cu multinationale care au in sediu
si centre de ingrijire, astfel incat mamele sa poata fi aproape de
copii chiar si atunci cand lucreaza. La fel de mult conteaza si
diferentele dintre calitatea vietii si venituri. Este mult mai
simplu sa te intorci la serviciu la la scurt timp dupa nastere
intr-o tara in care angajarea unei bone nu reprezinta un capriciu,
ci un fenomen uzual.
Anca este de parere ca statul roman nu are o strategie
coerenta
Intentia statului de a diminua perioada platita in care mamele
au putut sta acasa pentru a-si creste copiii nu este prea bine
primita, mai ales in randul viitorilor parinti. Este drept,
perioada mai ridicata a concediului pentru cresterea copilului,
precum si indemnizatia mai consistenta a favorizat cresterea
natalitatii, inclusiv in mediul corporatist – in multe companii s-a
simtit puternic impactul deciziei guvernantilor, iar destule
birouri au ramas in aceasta perioada neocupate. Nu numai atat, dar
multe mame au fost indemnate de noul sistem sa stea acasa intreaga
perioada si sa ia chiar in calcul posibilitatea de a face un al
doilea copil inainte ca primul sa implineasca doi ani.
Intre timp, campul muncii a avut destul de mult de suferit din
acest punct de vedere, iar companiile s-au vazut nevoite fie sa
puna presiune mai mare pe angajatii ramasi in companie, fie sa-si
creasca forta de munca si sa faca fata cheltuielilor mai mari la
intoarcerea mamelor la lucru, dat fiind ca exista obligativitatea
de a le pastra postul sau de a le oferi o pozitie echivalenta timp
de sase luni.
Diminuarea perioadei de la doi la un an si implicit reducerea in
ansamblu a indemnizatiei pe care trebuie sa o plateasca statul in
decursul concediului pentru cresterea copilului are in sine o
singura justificare, chiar daca nu tocmai pe placul populatiei si
probabil riscanta in raport cu sporul natural din Romania. Bugetul
de stat este sugrumat. In aceste vremuri de criza, contributiile
prin taxe si impozite la buget s-au diminuat, chiar daca procentual
cotele de contributie au crescut pe alocuri (o baza mai mica de
contribuabili, fie ca vorbim de angajati sau de angajatori,
inseamna in final o contributie totala mai redusa). Iar statul pare
sa fi ajuns sa nu-si mai poata permite sa sustina deopotriva
somerii, pensionarii, parintii si copii, alaturi de alte categorii
defavorizate, asa ca incepe sa refaca toate calculele.
Problema ar fi faptul ca in Romania nu pare sa existe un set de
prioritati bine definit, iar autoritatile prefera sa investeasca in
lucruri poate frumoase, dar care nu inlesnesc prea mult viata
romanilor si asa saraci prin comparatie cu vecinii din Vest. Cu o
indemnizatie pentru cresterea copilului mai mica, un ajutor de
somaj si el mai redus si alte masuri asemenea, s-ar putea sa nu ne
ramana altceva de facut decat sa revenim poate la o serie de
practici mai putin corecte din care pana la urma tot statul va avea
de pierdut.
Pe de alta parte, nu ma intelegeti gresit, nu sunt deloc de
acord cu situatia, insa nu pot sa nu ma intreb cum de s-au
descurcat atatea familii inainte de noua legislatie, cand perioada
era oricum mai redusa, iar indemnizatia era aceeasi pentru toata
lumea – 600 de lei, plus alocatia copilului? Se nasteau copii si
atunci, iar mamele nu se plangeau prea mult si nu protestau in
strada ca un an nu le ajunge pentru a-si creste copilul sau ca
indemnizatia nu le ajunge pentru lapte praf si Pampers. Nimic de
zis, suntem mai saraci in criza decat acum cativa ani raportat la
puterea de cumparare, dar un parinte care asteapta sa creasca un
copil doar din indemnizatie nu face decat sa se amageasca. Si nu
vorbim aici despre perioada ulterioara primilor doi ani, cand si
cheltuielile incep sa creasca.
In fond, un copil n-ar trebui sa se nasca doar din motive
banesti, iar cresterea natalitatii n-ar trebui sa fie doar o
problema de natura financiara pentru stat. Daca vor sa se alinieze
practicilor mondiale, guvernantii ar trebui sa se alinieze pana la
capat si sa ofere totdata si un sistem intreg prin care parintii sa
stea acasa cu nou-nascutii doar pana la varsta de un an, mai exact
crese, gradinite sau bone care sa nu ceara intr-o luna mai mult
decat castigurile unuia dintre parinti. Iar 500 de lei pe luna in
plus fata de salariu in al doilea an, daca intentiile statului se
vor materializa, sunt doar frectie la picior de lemn.
Si atunci, care mai e toata strategia? Sa reduci acum din
cheltuieli ca sa ajungi peste niste ani sa nu mai ai de unde sa
incasezi venituri?