Au dreptul medicii sa faca greva? Nu. Nu pentru ca nu rezolva nimic, ci pentru ca nu merita

Atunci cand un copil moare de la o mana rupta, altul de la o
prajitura stricata, iar doua femei, in urma unor interventii
chirurgicale minore, ajung pe patul de spital fara sanse clare de
supravietuire – si toate in decurs de o luna – sa ne trezim ca
medicii protesteaza pentru ca nu sunt bine platiti, parca e un pic
cam mult. Frizeaza si logica si bunul simt.

Sa clarificam cateva lucruri inca de la inceput – medicii se
vaita ca sunt victime ale sistemului de foarte mult timp. Ca au
salarii mici, ca nu li se acorda consideratia cuvenita si ca in
alte tari ar fi tratati regeste. Fara sa judecam foarte bine de ce,
am ajuns si noi sa le sustinem cauza si sa cerem drepturi pentru
niste oameni care uita ca au obligatii fundamentale – de a salva
vieti si de a-si ingriji pacientii, nu dupa cat de bine sau prost
sunt platiti, ci dupa cum si cand este nevoie de ei.

Daca viata profesorilor este intr-adevar grea din cauza banilor
pe care ii primesc la sfarsit de luna, pana acum nu am vazut medici
carora sa le lipseasca prea multe. Duc un trai cel putin
indestulator si asta pentru ca pe langa salariul – e drept, mic –
pe care il primesc, pacientii pe care in unele cazuri ii lasa sa
moara cu zile au grija sa ii trimita seara acasa cu buzunarele
pline. Medicul din Slatina care l-a operat pe baietelul mort
saptamana trecuta, dupa ce, in prima instanta nu avusese decat o
fractura la mana (!!!) castiga in fiecare luna aproape 6.000 de
lei. Oficial. Nu stiu de ce, dar parca nu ma face sa sustin cauza
lui si a altora care ies in strada si protesteaza. Argumentul
numarului de ani de scoala pe care l-au facut medicii nu numai ca
este insuficient, ci si stupid. Bine platiti ar trebui sa fie nu
cei care au invatat mai multi ani, ci cei care isi fac treaba bine
si mai ales cei care nu lasa dezastre in urma lor.

Sunt specialisti foarte buni si sunt si medici romani care isi
fac treaba bine. Niciunul nu cred ca are probleme mari de
supravietuire. Sunt insa si mai multi medici incompetenti, macelari
fara nicio urma de responsabilitate, care o duc la fel de bine, dar
care au tupeul sa se victimizeze in public si sa ceara ceea ce nu
merita.

Sustineam tot in
comentariul de saptamana trecuta
ca acesti oameni ar
trebui sa fie rasplatiti si stimulati pe masura responsabilitatii
sociale pe care o au. Corect. Inainte insa, poate n-ar fi rau ca si
ei sa isi asume aceasta responsabilitate uriasa pe care o au si sa
se achite de ea asa cum trebuie. Atata timp cat noua ne va fi frica
sa ajungem in spitale pentru ca s-ar putea sa nu mai iesim de
acolo, nu cred ca medicii din Romania au dreptul de a cere macar un
leu in plus de la stat, adica de la noi, cei la care se uita in
scarba atunci cand avem tupeul sa ne imbolnavim. Un lucru ma
linisteste, in schimb – ca dupa toate cate s-au intamplat,
ministrul Sanatatii ia atitudine. Este “indignat”.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *