Blog

  • Noile generaţii, faţă în faţă cu spiritul capitalist, antreprenorial

    Anul trecut în noiembrie, la Gala anuală a ZF  2024, l-am avut invitat special pe Gerard Baker, fostul editor-şef şi actualmente editor – at – large la Wall Street Journal, cel mai mare ziar de business din lume. Inevitabil, la cafea, am vorbit despre media, despre viitorul nostru – Wall Street Journal are şi ediţia print, aşa cum are şi Ziarul Financiar –, am vorbit despre cum partea digitală a Wall Street Journal a devenit mai puternică decât distribuţia tradiţională. Pe de altă parte, prin acest acces digital prin intermediul Internetului, toată lumea are accesul instantaneu, în acelaşi timp cu americanii, la conţinutul Wall Street Journal, ceea ce înainte era imposibil. Ne place sau nu ne place, pentru că am fost cei mai loviţi prin prăbuşirea printului, punerea ziarelor pe net, cu sau fără plată, este evenimentul cel mai important din istoria ziarelor, pentru că este o democratizare globală a conţinutului. Poţi să citeşti Wall Street Journal de pe telefonul tău mobil în metroul din Bucureşti, în acelaşi timp cu un bancher de pe Wall Street, este ceva incredibil. În cadrul discuţiei cu Gerard Baker am ajuns şi la retorica ziarelor, publicaţiilor, noilor platforme de conţinut. Remarca lui a fost că retorica de dreapta, capitalistă, pierde teren în marile publicaţii pentru simplu fapt, printre altele, că noile generaţii de ziarişti ies de pe băncile universităţilor americane cu o retorică de stânga, socialistă, comunistă, progresistă, şi devin principalii critici ai capitalismului, ai marilor companii, ai miliardarilor, ai celor care au făcut averi etc.. În aceste condiţii este greu să vinzi un eveniment dintr-o perspectivă de dreapta, capitalistă. Capitalismul, adică crearea de valoare, de bani, este privit acum ca o formă de „jefuire” a societăţii.  Când băncile raportează profituri, devin imediat duşmanii poporului. Un antreprenor, un om de afaceri este bun atâta timp cât creează ceva, un produs, un serviciu, un brand, dar să nu facă bani din el, să nu acumuleze avere din ceea ce a făcut, iar dacă a făcut bani să împartă cu societatea. Gerard Baker a pus această schimbare care se petrece sub ochii noştri, cel puţin în societatea americană, în universităţile americane, pe seama faptului că noua generaţie se duce către şcoală, vrea şi trebuie să facă şcoală, dar care şcoală, în special zona universitară, începe să devină un inamic al spiritului antreprenorial, al capitalismului, al creării de valoare. În esenţă, şcoala superioară, în forma ei clasică, nu încurajează spiritul antreprenorial. Odată ce interacţionezi cu nişte cursuri de specialitate de finanţe, de vânzări, de marketing etc., spiritul antreprenorial începe să ţi se estompeze pentru că îţi dai seama cât de multe lucruri ar trebui să ştii. Iar retorica spune că numai după ce faci acele cursuri ai o şansă să-ţi faci un business. Dacă ne uităm în istorie, marile idei, marile afaceri, marile branduri nu prea au pornit din şcoală, au pornit din ideea cuiva care a fost pusă ulterior în aplicare fără să mai ţină cont de cursurile de vânzări, de marketing etc., pe care nu le-a făcut şi de care nu a avut nevoie la început. Pentru business, pentru a fi antreprenor, mai mare sau mai mic, nu şcoala pe care ai făcut-o îţi defineşte succesul, ci ambiţia, determinarea, nebunia de a pune în practică o idee. Toată lumea are idei, dar numai unii, foarte puţini, reuşesc să le pună în practică, să le execute cu orice preţ. Nimeni nu ştie la început unde va ajunge cu ideea lui, dacă va avea succes sau nu, dacă va cuceri o piaţă sau nu. Şcoala superioară este mai bună pentru executivi, pentru cei care sunt angajaţi să pună în aplicare, să execute viziunea antreprenorului. La noi, în România, a nu termina o şcoală, a nu lua Bacalaureatul, a nu intra sau a termina o facultate este un stigmat în familie, în societate. Poate unii pur şi simplu nu au această capacitate de învăţare curentă, sistematică, care se termină cu o diplomă, care ulterior te ajută să te angajezi într-o parte sau alta. Singurul loc unde nu contează această diplomă este în antreprenoriat, în crearea şi dezvoltarea unui business. Problema în România este că nici şcoala nu se încurajează, nici antreprenoriatul nu se încurajează şi nu se susţine. Foarte mulţi copii se pierd pe drum pentru că nu le place la şcoală, pentru că nu pot să termine şcoala din motive ce ţin şi de capacitatea de a învăţa, dar ulterior nu-şi găsesc locul, nu sunt absorbiţi de societate, societatea românească neavând un ADN antreprenorial. Mai mult, avem un ADN de stat, statul să ne dea, statul să facă, statul să ne susţină, statul să facă tot. Dacă după anii ’90 capitalismul şi ulterior, după anii 2000, antreprenoriatul au avut o oarecare apreciere, acum lumea îşi îndreaptă acum privirea către stat, care este chemat să înlocuiască capitalismul, cel puţin în strategii, în administrare, în proiecte mai mari sau mai mici. Statul este chemat să devină cel mai mare jucător din siderurgie, metalurgie, chimie, agricultură, cel mai mare jucător din sectorul bancar sau de asigurări etc..Noile generaţii, ascultând poveştile bunicilor şi părinţilor, ar prefera mai degrabă să se angajeze la stat decât într-o companie antreprenorială, unde ziua de mâine nu este întotdeauna sigură. Sau ar prefera să lucreze în multinaţionale, companii care au găsit o formă de existenţă care la un moment dat se identifică cu o birocraţie de stat. România, începând de la economie, business, până la clasa politică şi societate, a ajuns până la un anumit nivel mult mai bun pentru o parte dintre noi decât ne-am imaginat acum 20-25 de ani, dar care începe să stagneze. Pentru că economia nu mai creşte, pentru că această creştere economică nu s-a dus în totalitate şi într-o dezvoltare economică de care să beneficieze mai multă lume, cei rămaşi în afara trendului sunt extrem de nemulţumiţi. Iar opţiunile lor politice, sociale, economice se îndreaptă către stat, către naţionalism, către suveranism. Întrebarea este dacă România, dacă societatea, mai are resurse şi dorinţă pentru capitalism, pentru business, mai mare sau mai mic sau ne îndreptăm către altceva.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Uitaţi de work-life balance, work-life integration este noul ideal pentru angajaţi, cel puţin în viziunea oamenilor de HR

    – Mai pui o maşină de spălat între două şedinţe?

    – Iei prânzul cu familia, chiar dacă e marţi la prânz?

    – Scoţi câinele la plimbare ca să-ţi limpezeşti mintea după un meeting intens?

    – Răspunzi la e-mailuri de pe terasă sau dintr-o cafenea din oraşul tău preferat?

    – Te duci la sala de sport într-o pauză de muncă?

    – Îţi termini treaba seara, dar apuci să-ţi duci copilul la antrenament la prânz?

    …dacă crezi că angajatorul nu ştie că faci toate astea, ei bine, te înşeli, ştie foarte bine şi, după câţiva ani de studiu al comportamentului postpandemic, a început să se gândească şi el la ce e de făcut. Interzicerea acestui tip de activităţi în timpul programului nu pare să funcţioneze fiindcă monitorizarea, de la birou sau de la distanţă, nu a adus productivitatea dorită, astfel că angajatorii încep să „vândă” şi ei acest tip de flexibilitate ca beneficiu extrasalarial. Din cele mai recente discuţii pe care le-am avut cu oameni de HR din România, nici pentru companiile de aici conceptul de work-life integration nu este străin. Miza nu mai este separarea dintre viaţa personală şi cea profesională, ci tocmai amestecul lor inteligent. Munca şi viaţa personală coexistă, se influenţează reciproc şi, în loc să fie în competiţie, pot deveni complementare. Spre deosebire de work-life balance, care presupunea o linie de demarcaţie clară – „acum muncesc, acum trăiesc” –, integrarea presupune fluiditate: lucrezi de acasă, iei o pauză să-ţi duci copilul la şcoală, te conectezi la un call din maşină, apoi te întorci la treabă seara, când e linişte. În spatele acestei flexibilităţi se ascunde o filosofie nouă despre muncă: nu contează unde eşti, ci ce rezultate aduci. Companiile care au înţeles asta îşi redesenează politicile interne şi oferă programe flexibile, personalizate, susţin sănătatea mintală şi, mai ales, încep să construiască o cultură a încrederii. Căci flexibilitatea fără încredere nu există. Dincolo de beneficiile evidente – productivitate crescută, satisfacţie mai mare, retenţie mai bună – work-life integration schimbă şi dinamica leadershipului. Liderii care îşi asumă această abordare nu mai sunt gardienii timpului, ci creează loc pentru autonomie. Dar, ca orice concept care sună prea bine, şi work-life integration are reversul său. În teorie, integrarea promite libertate. În practică, însă, pentru mulţi angajaţi s-a transformat într-o formă rafinată de captivitate: dacă viaţa şi munca se împletesc complet, mai există cu adevărat timp „liber”? Un raport recent arată că aproape jumătate dintre angajaţi se simt epuizaţi şi „mereu conectaţi”. Pentru că, odată ce telefonul de serviciu este şi telefonul personal, iar laptopul de acasă e acelaşi cu cel de birou, linia de demarcaţie dispare. „Lucrez de oriunde” devine adesea „lucrez oricând”. Această disponibilitate permanentă produce o formă nouă de anxietate, legată de teama de a nu răspunde la timp, de a părea dezinteresat, de a nu scădea în ochii managerului. Un alt risc ţine de iluzia eficienţei. Dacă poţi face totul deodată – o şedinţă pe mute, o maşină de spălat, un raport între două apeluri video – ai impresia că eşti mai productiv. În realitate, creierul nu funcţionează pe multitasking autentic, iar fragmentarea constantă duce la oboseală mintală şi performanţă scăzută. Apoi, apare problema vizibilităţii. Într-un sistem integrat, în care unii angajaţi lucrează din birou, alţii de acasă şi alţii de pe drum, evaluarea performanţei devine mai subiectivă ca oricând. Cine este mai prezent? Cine pare mai implicat? Cine răspunde primul pe chat? În absenţa unor criterii clare, „integrarea” riscă să creeze discrepanţe de percepţie şi frustrări. Pe termen lung, work-life integration poate amplifica tocmai ceea ce promite să vindece: burnoutul. Poate că soluţia nu este să alegem între balance şi integration, ci să învăţăm să fim disciplinaţi, în limitele propriilor vieţi.  Un sistem sănătos de muncă în 2025 nu ar trebui să impună aceleaşi reguli pentru toţi, ci să le ofere oamenilor libertatea de a-şi desena propriul ritm. Pentru unii, asta înseamnă o zi comprimată între 7:00 şi 15:00. Pentru alţii, câteva ore seara, după ce copiii dorm. Iar pentru alţii, poate, în continuare, un birou clasic şi un program clar.    

    Ioana Matei este editor-şef, Business Magazin

     

  • Povara majorărilor de taxe a căzut în final tot pe umerii cumpărătorilor. Majoritatea producătorilor şi retailerilor nu au absorbit creşterea TVA, ci au transferat-o direct în preţuri

    Povara majorărilor de taxe şi a celorlalte măsuri fiscale adop­tate în ultimele luni a căzut în final tot pe umerii românilor de rând, care deja erau copleşiţi de inflaţia ridicată, cea mai mare din Europa din ultimii trei ani, de liberalizarea preţurilor la energie, de problemele de pe piaţa muncii şi, în general, de incertitudinea din economie.

     BNR anunţă că majorarea cotelor de TVA de la 9 la 11% la alimente şi de la 19 la 21% la bunuri nealimentare s-a dus „într-o foarte mare măsură“ în preţuri  De aceea, România este una dintre ţările care vor suferi cele mai ample corecţii ale consumului privat în 2025, spune Banca Mondială.

    Povara majorărilor de taxe şi a celorlalte măsuri fiscale adop­tate în ultimele luni a căzut în final tot pe umerii românilor de rând, care deja erau copleşiţi de inflaţia ridicată, cea mai mare din Europa din ultimii trei ani, de liberalizarea preţurilor la energie, de problemele de pe piaţa muncii şi, în general, de incertitudinea din economie.

    Acum, acelaşi român simte din plin majorarea TVA de la 9 la 11% la alimente şi de la 19 la 21% la bunuri nealimentare, dat fiind că producătorii şi retailerii nu au absorbit această creştere a cotei, ci au transferat-o direct în preţuri. Din acest motiv, consumul a intrat în picaj.

    Boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, a anunţat săptămâna trecută – cu ocazia şedinţei în care a decis menţinerea dobânzii-cheie la 6,5% – că inflaţia a crescut în august spre 10%, „peste nivelul prognozat“, în contextul pachetului de măsuri fiscal-bugetare adoptat în iulie şi al expirării schemei de plafonare la electricitate.

    Anterior, în iunie inflaţia era de 5,66%, iar în iulie urcase la 7,84%.

    „Evoluţia reflectă transferarea într-o foarte mare măsură a majorării cotelor de TVA asupra preţurilor de consum, inclusiv pe fondul rezilienţei cererii pe anumite segmente şi al nivelului crescut al aşteptă­rilor inflaţioniste pe termen scurt.“

    Influenţe suplimentare moderate au venit din mărirea cotaţiilor unor mărfuri agroalimentare şi din dinamica încă ridicată a costurilor salariale, precum şi din efecte indirecte ale scumpirii energiei electrice şi a combustibililor, arată aceeaşi sursă.

    Declaraţia oficialilor BNR vine astfel să confirme că povara acestor măsuri fiscale pică tot pe consumatorul de rând.

    Totodată, ea vine să contrazică ceea ce oficialii Consiliului Concurenţei anunţau acum câteva săptămâni şi anume că preţurile la raft ale alimentelor de bază, cu excepţia fructelor şi legumelor sezoniere, au crescut, în medie, cu 1,53%, sub pragul asociat majorării TVA, în luna august faţă de iunie. Analiza a avut la bază datele din şase reţele mari – Auchan, Carrefour, Kaufland, Lidl, Profi şi Selgros.

    „În ceea ce priveşte preţurile celorlalte alimente (mai puţin produsele sezoniere – n.red.) din coşul zilnic de consum, am observat creşteri sub cele care rezultă din modificarea TVA, ceea ce înseamnă că marii retaileri şi furnizorii lor au absorbit o parte din majorări, în luna august. Acest lucru arată că piaţa şi concurenţa funcţionează, întrucât companiile se luptă să îşi păstreze clienţii, cu preţuri atractive. De altfel, preţurile alimentelor au crescut mai puţin decât preţurile produselor nealimentare sau serviciilor“, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

    Totuşi, trebuie spus că analiza viza doar produse alimentare de bază, cele cu adaos comercial limitat. Ori măsura aceasta de limitare a adaosului se aplică doar la câteva zeci de articole specifice, pe când în supermarketuri şi hipermarketuri sunt mii de bunuri.

     

    Ce spuneau retailerii şi producătorii?

    Totuşi, în august, când au intrat în vigoare primele majorări de taxe, producătorii alimentari şi retaileri afirmau că nu creşterea TVA e principala provocare, luată singură, măsura putea fi absorbită de piaţă. Taxa de 1% pe cifra de afaceri, alături de eliminarea facilităţilor fiscale pentru industria alimentară la început de 2025 se numără printre măsurile guvernamentale care au fost amintite de producători şi retaileri ca fiind problematice.

    Rezultatul? Scumpirile de la raft.

    Doar că majorările de preţuri practicate de aceste companii, care s-au dus în preţuri şi a trebuit să fie plătite de românul de rând, sunt de fapt un bumerang.

    Apetitul de consum este anemic, iar asta de mai multă vreme, oamenii fiind mai prudenţi în modul în care îşi gestionează banii şi mai atenţi la ce pun în coşul de cumpărături. Criza politică, contextul geopolitic şi incertitudinea din economie şi-au pus amprenta asupra românilor. Acum, aceste noi scumpiri nu fac decât să adâncească o problemă deja existentă.

    Astfel, vânzările scad.

     

    Un avertisment

    În aceste condiţii, Banca Mondială avertizează că România este una dintre ţările care va suferi cele mai ample corecţii ale consumului privat în 2025, dat fiind că măsurile fiscale şi inflaţia ridicată taie apetitul de cumpărături.

    „Mai multe state se vor confrunta cu o încetinire bruscă a creşterii consumului, iar un exemplu este România, unde ritmul va coborî la doar 1,1%, versus 5%, în medie, în perioada 2000-2024. Măsurile fiscale şi inflaţia ridicată se numără printre factorii principali care taie apetitul de cumpărături“, spun analiştii Băncii Mondiale.

    În primele şapte luni din an, cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul – principalul indicator pentru consum – a crescut în volum cu doar 3,1% versus un avans de 9% în 2024.

    Mai mult decât atât, în august, prima lună în care au intrat în vigoare măsurile fiscale menite să reducă deficitul bugetar – printre care şi majorarea TVA (de la 9 la 11% la bunuri alimentare şi de la 19 la 21% la nealimentare) – consumul a scăzut.

    Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că declinul anual (august 2025 faţă de august 2024) a fost de 4% în serie brută. Există o scădere şi lună la lună. Şi, este interesat de remarcat – dar totodată şi îngrijorător – că toate cele trei categorii principale analizate sunt în teritoriu negativ, respectiv bunurile alimentare, nealimentare şi carburanţii.

     

    Un scurt istoric

    În România, inflaţia a început să crească în a doua parte din 2022, ajungând în momentele de vârf la peste 16%. Apoi, deşi a intrat pe o pantă descendentă – până în această vară -, ea nu a revenit niciodată la sau măcar aproape de nivelul optim de 2%.

    Iar acum, după măsurile fiscale adoptate de autorităţi, e din nou în urcare.

    Totuşi, analiştii Băncii Mondiale cred că situaţia ar putea reveni „sub control“ în 2026.

    Însă, în ultimii trei ani, preţurile au crescut aproape constant, iar asta în pofida măsurilor adoptate de autorităţi de plafonare a preţurilor ori a adaosurilor comerciale.

    În unele cazuri, în decurs de 3-4 ani, se poate observa o dublare a preţurilor. Iar această evoluţie – chiar dacă atenuată de măririle salariale de până în 2024, inclusiv (anul acesta creşterile tind spre zero) -, în combinaţie cu incertitudinea care a planat deasupra economiei în ultima vreme, au dus la un consum anemic.

    Salariul mediu net pe economie a ajuns la 5.517 lei în iulie 2025, în scădere cu 0,4% faţă de luna precedentă şi în creştere cu 5,2% faţă de aceeaşi lună din anul anterior, arată datele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).

    Această creştere anuală este cea mai mică din ultimele 12 luni.

    De asemenea, este pentru prima dată când rata inflaţiei depăşeşte creşterea salarială, astfel că a fost înregistrată o scădere a câştigului salarial real. Cu alte cuvinte, luna iulie a fost prima în care puterea de cumpărare a românilor a scăzut şi oficial, în statistici.

    Astfel, la fel ca în business, unde companiile refuză să investească în vremuri tulburi, şi consumatorii refuză să cheltuie.

  • Berarii României: Vom continua să investim în România. Viitorul stă în colaborarea dintre industrie, autorităţi şi societate

    ♦ Puterea unei industrii vine de multe ori din modul în care jucătorii mari şi mici, competitori în sector, reuşesc să se aşeze împreună la masă şi să promoveze împreună acele iniţiative din care fiecare are de câştigat. Dar asta se întâmplă mai greu.

    ♦ Dacă ne gândim la oricare două branduri mari concurente din industria bunurilor de larg consum, vedem că nu le este uşor să iasă împreună, să susţină industria dincolo de businessurile pe care le reprezintă.

    În industria berii, un sector în care patru dintre cei mai mari jucători din lume sunt prezenţi în România cu producţie  – Asahi Europe & International, HEINEKEN, Molson Coors, Tuborg –, asocierea a fost decisă chiar de ei încă din 2004, cu structurile de conducere şi de acţionariat pe care le aveau la acea vreme.

    Astfel, în 2004, Ursus Breweries, HEINEKEN România, Bergenbier SA şi United Romanian Breweries Bereprod înfiinţează asociaţia Berarii României.

    „La momentul înfiinţării, cele mai mari companii de bere din România aveau deja un istoric de producţie la nivel local. Dorinţa lor de a dezvolta acest sector într-un mod sustenabil pe termen lung a fost principalul argument pentru crearea acestei entităţi. Însă iniţiativele noastre nu s-au limitat doar la sectorul berii, văzut strict din perspectiva producţiei. Asta mai ales într-o perioadă extrem de dinamică pentru România, care se pregătea să adere la Uniunea Europeană“, spune Constantin Bratu, director general al Berarii României.

    Până în 2007, dar şi ulterior, pe direcţii specifice, membrii asociaţiei au vorbit la unison despre subiecte de importanţă ma­joră pentru România: armonizarea legislaţiei româneşti cu acquis-ul comunitar, concu­renţa loială, standardele de calitate şi consumul responsabil de bere.

    „Prin activitatea noastră, aducem un plus de valoare pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri responsabil şi competitiv pe piaţa românească. Performanţele noastre indivi­duale ne oferă o poziţie excelentă din acest punct de vedere, fiecare dintre membrii asociaţiei construind adevărate poveşti de succes din mărci locale şi contribuind la transformarea indus­triei berii din România într-una cu adevărat europeană şi compe­titivă“, declara în 2007 Edwin Botterman, preşedinte al Berarilor României şi CEO al HEINEKEN România. Edwin Botterman a plecat din România în 2009, iar următoarea oprire pentru el a fost Italia. În prezent, profilul de Linkedin al fostului şef al Heineken România notează „retired CEO“.

    Rolul vechii generaţii de manageri care au condus businessurile de bere din România a fost însă extrem de important.

    Până în 2011, Asociaţia Berarii României i-a avut ca membri pe cei patru fondatori, a urmat aderarea Soufflet Malt România şi a Asociaţiei Producătorilor de Hamei din România în 2011.

    În 2012, microberăria Clinica de Bere din Timişoara devine al cincilea producător membru al Berarilor României.

    Zece ani mai târziu, în 2022, microberăria Scorilo devine al şaselea producător membru al Berarilor României, urmată de Zăganu şi de Berăria Artizanală Sibiu un an mai târziu.

    „Orice producător de bere a dorit să ni se alăture a putut s-o facă. Dovadă în acest sens este şi faptul că, în cele două decenii de activitate a asociaţiei, de la numărul iniţial de patru membri am ajuns la zece. Berarii României nu au motiv să schimbe această abordare, pentru că unirea forţelor a adus mereu beneficii, dovadă în acest sens fiind evoluţia acestui sector şi proiectele majore pe care le-a generat, în beneficiul economiei în ansamblu“.

    Dacă în 2007, anul integrării României în UE, orice vizită în Cehia sau Germania îşi scotea în cale şi o berărie artizanală, mică, o afacere de familie, după 2010 segmentul microberăriilor a prins avânt şi la noi. Dacă în 2010 România nu avea nicio microberărie, imediat după pandemie numărul lor trecuse de 90. Deşi an de an au fost create noi firme mici producătoare de bere, România rămâne o piaţă mică pe acest segment, în comparaţie cu Franţa, Germania sau Marea Britanie unde sunt mii de astfel de microberării. Pandemia a fost prima frână pentru afacerile mici din sector, dar nici actualele creşteri de taxe nu permit o dezvoltare mai aşezată a segmentului micro.

    „Nu este uşor să faci o fabrică de bere. Porneşte de la pasiune, dar dacă această pasiune nu se transformă într-un business corect, se pierd banii“, spuneau în 2021 la Afaceri de la Zero fondatorii Scorilo, o fabrică de la zero din Poiana Mărului, judeţul Caraş-Severin.

    Numele brandului şi al fabricii este inspirat dintr-o legendă din zona Banatului montan, care spune că regele dac Scorilo şi-a ascuns comoara în Poiana Mărului, acolo unde este fabricată berea cu acelaşi nume, iar în prima zi de primăvară, cel care este norocos va găsi comoara lui. Bere Scorilo este controlată de Valeria Schelean, iar în 2024, ultimul an pentru care există date publice disponibile, a avut o cifră de afaceri de 685.000 de lei, un avans de 3% faţă de anul anterior.

    „În cele două decenii de Berarii României, piaţa a evoluat mai ales din perspectiva dezvoltării unor sortimente noi de bere şi a livrării unor produse care pun semnul egal între România şi pieţele cu cea mai bogată tradiţie în producţia de bere. De asemenea, piaţa a devenit una extrem de competitivă, unde jucători mari, de dimensiune mondială, şi mici antreprenori locali fac eforturi să producă o bere pe gustul cât mai multor români, ale căror gusturi sunt din ce în ce mai complexe“, spun reprezen­tanţii Berarii României.

    În 2009, România avea 11 unităţi active de producţie a berii. În 2017 aveam 45, iar începând cu 2020 România a avut constant în jurul a 90 de astfel de unităţi, cu un vârf în 2021, când am avut aproape 100 de fabrici de bere sau microberării.

    Dezvoltarea microberăriilor nu a adus volume uriaşe în piaţă, dar a oferit o altă dinamică sectorului şi a scos la iveală creati­vi­tatea şi dorinţa unor mici antreprenori de a face bere, în condiţiile în care unii dintre ei chiar spun că primele încercări în producţie au fost acasă, cu mici instalaţii dedicate producţiei de bere pentru autoconsum. 

    Piaţa berii din România a avut o evoluţie relativ constantă, aflându-se la o medie a producţiei de 16,6 milioane de hectolitri în perioada 2005 – 2023. Vârful intervalului a fost atins în 2008, când producţia de bere în România a fost de 20,2 milioane de hectolitri.

    Cel mai scăzut nivel a fost înregistrat în 2014, de 14,9 milioane de hectolitri. În 2024, producţia de bere în România a fost uşor peste pragul de 15 milioane de hectolitri, însă sub media celor 20 de ani.

    „Analizând evoluţia pieţei în paralel cu tabloul măsurilor fiscale, anii în care au existat majorări semnificative de acciză la bere au dus la contracţii ale producţiei. De asemenea, influenţe semnificative asupra pieţei au venit şi din starea economică în ansamblu, unde puterea de cumpărare joacă un rol central. Pandemia a avut de asemenea un efect major, unul dintre cele două canale de vânzare a berii, respectiv HoReCa, fiind puternic afectat“, explică reprezenanţii Asociaţiei Berarii României.

    Vânzările de bere s-au situat anul trecut la 15 milioane de hectolitri, la acelaşi nivel cu cel din anul anterior, după trei ani de scăderi succesive, lipsa predictibilitaţii fiscale, creş­terea inflaţiei şi lipsa încrederii populaţiei fiind factori care au ţinut pe loc o piaţă unde 97% din consum sunt acoperite din pro­ducţia locală.

    Mai mult, dacă ne uităm la cifrele producţiei, vedem că 2023 şi 2024 sunt foarte aproape de acel nivel de jos al pieţei din 2014, când fabricile de bere au produs doar 14,9 milioane de hectolitri.

    Creşterea TVA de la 1 august se va vedea cu siguranţă şi în viitorii indicatori de consum, care deja la nivel general arată un declin al vânzărilor de bunuri alimentare şi băuturi, concomitent cu o reorientare a consumatorului spre reducerea cheltuielilor din coşul de consum.

    Deşi piaţa nu a mai crescut în ultimii patru ani, investiţiile producătorilor mari şi ale microberăriilor nu s-au oprit.  În perioada 2019-2024, producătorii membri ai asociaţiei Berarii României, care reprezintă 90% din piaţa locală, au realizat investiţii de 560 de milioane de euro. Datele cuprind investiţiile făcute de marii producători şi cele făcute de microberării. Estimările asociaţiei arată că la nivelul întregului sector suma investiţiilor depăşeşte 700 de milioane de euro în intervalul amintit.

    Mai mult, berarii afirmă că vor continua să investească în economia locală, că îşi doresc să consolideze un parteneriat cu autorităţile şi speră la mai multă predictibilitate, fiind în permanenţă atenţi la noile tendinţe şi la noile generaţii de consumatori.

     

    Cum arată anii care vin pentru marii berari?

    Dan Timotin, managing director, Ursus Breweries:

    „Viitorul Asociaţiei Berarii României stă în colaborarea tot mai strânsă dintre industrie, autorităţi şi societate, pentru consolidarea unei pieţe sustenabile şi responsabile, unde calitatea, inovaţia şi respectul faţă de consumator sunt prioritare”

    „Ca lider al sectorului de bere din România în ultimii 10 ani, aprecierea consumatorilor ne onorează şi ne motivează să investim în soluţii care ne ajută să operăm mai eficient, cu respect faţă de mediu şi faţă de comunitatea noastră. La Ursus Breweries, avem o strategie de dezvoltare sustenabilă pe termen lung, care vizează, printre altele, şi produsele noastre. Promovăm un consum responsabil prin extinderea portofoliului de bere fără alcool şi bere fără alcool cu arome. Ponderea acestora va atinge în curând 10% din totalul portofoliului nostru. Evoluţia confirmă interesul tot mai mare al consumatorilor pentru alternative fără alcool şi consolidează angajamentul nostru de a oferi opţiuni diverse, adaptate preferinţelor şi aşteptărilor tuturor segmentele de public, inclusiv generaţia Z”.

     

    Boris Miloushev, director general, HEINEKEN România:

    „Atunci când un consumator alege să se bucure de o bere, se conectează cu un întreg ecosistem local – de la agricultorii care cultivă ingredientele, la angajaţii din fabrici, distribuitorii şi partenerii din retail. Fiecare pahar de bere reflectă munca şi pasiunea a mii de oameni din România, iar acest lucru ne responsabilizează. Prin extinderea portofoliului cu opţiuni fără alcool şi prin promovarea unui consum echilibrat, răspundem nevoilor moderne ale consumatorilor, păstrând în acelaşi timp gustul autentic şi tradiţia locală. Viitorul Berarii României este despre sustenabilitate, responsabilitate şi parteneriate durabile. HEINEKEN România va continua să investească în producţie locală şi în dezvoltarea unei industrii care respectă consumatorul, comunitatea şi mediul”.

     

    Mihai Voicu, general manager, Bergenbier S.A. şi preşedintele Berarii României:

    „Sunt convins că această abordare ne va permite să reprezentăm în continuare interesele comune ale unei industrii care contribuie semnificativ la economia naţională, susţine locuri de muncă şi dezvoltă producţia locală, care asigură 97% din consumul de bere din România.

    Potrivit acestuia, Berarii României vor continua să fie un partener de încredere pentru autorităţi. Iar producătorii vor continua angajamentul de a oferi produse de cea mai bună calitate, într-o industrie cu zero evaziune fiscală pe întreg lanţul de producţie. ”În acelaşi timp, considerăm esenţial ca următorii ani să aducă mai multă predictibilitate, competitivitate fiscală şi legislativă, pentru a permite planificarea pe termen lung a investiţiilor în industrie. Mesajul nostru este clar: vom rămâne dedicaţi să oferim experienţe autentice, într-un mod responsabil şi sustenabil, consolidând în acelaşi timp rolul berii în economia şi cultura românească”.

     

    Yoav Bar, CEO al Tuborg România:

    „Industria berii, la fel ca întreaga economie, traversează o perioadă de transformare şi incertitudine. Consumatorii se adaptează la noile realităţi determinate de presiunile economice, iar aşteptările lor evoluează constant. În acest context, rolul asociaţiei devine tot mai important – acela de a promova dialogul dintre producători, autorităţi şi comunităţi, pentru a asigura un mediu echilibrat şi sustenabil. Mesajul nostru către consumatori este clar: suntem dedicaţi calităţii, transparenţei şi diversităţii, păstrând totodată autenticitatea şi mândria care fac din berea românească nu doar un simbol cultural, ci şi un produs modern, de clasă mondială”.

     

  • Cum se îndreaptă Serbia spre blocaj economic din cauza dependenţelor de Rusia şi China

    Săptămâna trecută SUA au făcut o demonstraţie de forţă în Balcani, chiar la graniţele UE: după multe amânări au aplicat sancţiuni princi­palului furnizor de petrol şi de gaze al Serbiei, compania NIS, pentru că aceasta încă aparţine colosului rus Gazprom Neft. Nimeni nu mai vrea să aibă de a face cu ea. Croaţia a întrerupt furnizarea de ţiţei.

    De asemenea, Visa şi alte companii de plăţi occidentale şi-au retras serviciile de la benzină­riile NIS. Dacă Washingtonul nu revine asupra deciziei, Serbia, care nu face parte din UE şi nici din NATO, riscă să intre într-o criză de carburanţi sau cel puţin să-şi crească vulnera­bilităţile. Dar la ce se întâmplă acolo ar trebui să fie atentă toată Europa. Sancţiunile ameri­cane aplicate NIS pot fi un avertisment pentru Ungaria, care importă gaze şi petrol din Rusia, şi poate chiar şi pentru guvernele care deschid larg braţele investitorilor chinezi.

    Serbia este o redută europeană a com­paniilor chinezeşti. După bombarda­rea Belgradului de către aviaţia NATO în 1999 în cadrul cam­paniei contra armatei iugoslave pentru a stopa războiul din Kosovo, SUA nu sunt iubite în Serbia, sentiment întreţinut de atunci de liderii ţării.

    De asemenea, Serbia a fost îndepărtată de conducătorii ei de Uniunea Europeană şi apro­pia­tă de China până-ntr-acolo încât cele două naţiuni au devenit nu doar „prietene“, ci şi „surori“. Companiile chi­nezeşti investesc masiv în industria din Serbia. NIS este element esenţial în sectorul energetic sârb, alimentat cu energie rusească. Orice investitor în industrie caută în primul rând stabilitate energetică. SUA sunt în război pentru supre­maţie tehnologică şi energetică cu China şi vor să forţeze mâna Moscovei să înceteze focul în Ucraina.

    Situaţia din Serbia arată şi cum evoluează alianţele şi dependenţele în Balcani şi în veci­nătate, dar şi riscurile pentru securitatea ener­getică. În urma sancţiunilor, Croaţia a blocat fur­nizarea de petrol către Serbia printr-un oleo­duct care trece pe teritoriul ei, fapt sancţionat de Ungaria prin ministrul de externe Peter Szijjarto. MOL, cea mai mare companie de petrol şi rafinare maghiară, a anunţat, ca răs­puns, că va majora exporturile de petrol către Serbia. Szijjarto s-a gră­bit să sublinieze ro­lul major jucat de MOL în aprovizionarea cu ţiţei şi carburanţi a statului vecin, dar a avertizat că petrolul furnizat de companie nu este suficient pentru a com­pen­sa ce se pierde prin restricţiile din Croaţia.

    Ministrul maghiar a insistat şi pe faptul că si­tuaţia evidenţiază riscurile create de depen­denţa de o singură sursă. „Trebuie să avem rute multiple, sigure, pentru a ne proteja sursele de energie“, a spus el. Ungaria are relaţii tensio­nate cu Croaţia printre altele tot din cauza aprovizionării cu petrol printr-un oleoduct care trece pe teritoriul croat.

    Legat de Serbia, prin ministrul economiei Ante Šušnjar, Croaţia s-a oferit să cumpere ea rafinăria de petrol a NIS dacă asta ar ajuta la retragerea sancţiunilor americane. Belgradul a răspuns cu contraoferta de a cumpăra opera­torul reţelei de electricitate din Croaţia şi a conductei de petrol JANAF. A fost, de fapt, un schimb de ironii. Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, obişnuieşte să acuze Zagrebul de o „revoluţie colorată“ care are ca scop înlătu­rarea lui de la putere.

    NIS, compania sârbă, îi are printre acţionari pe Gazprom Neft (44,9%), Gazprom (11,3% – dar nu direct, ci printr-o subsidiară) şi guvernul sârb (29,9%). Aceasta operează singura rafinărie a Serbiei şi acoperă aproape 80% din nevoia de carburanţi. O mare parte din aprovizionarea cu petrol se face prin conducta JANAF. Vucic a asigurat că ţara are suficiente rezerve de petrol pentru ca rafinăria să funcţioneze normal până la 1 noiembrie. SUA au pus NIS pe lista cu sancţiuni în ianuarie ca parte a ofensivei contra surselor de bani ale Moscovei după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022. Compania sârbă a fost scutită de aplicarea lor de mai multe ori.

    Între timp, Vucic a încercat câteva manevre pentru a scoate NIS de sub influenţa rusească, dar nu a insistat prea mult. Ca şi Ungaria, Serbia are o dependenţă puternică de gazele ruseşti. Un contract de aprovizionate semnat în 2022 cu Gazprom este pe cale să expire, iar Belgradul a anunţat că va semna în curând unul nou. Deşi a condamnat invazia rusească din Ucraina, Serbia nu s-a alăturat eforturilor SUA şi UE de a sancţiona statul atacator. Acum, sancţiunile asupra NIS pot avea efecte în toată economia sârbă, de la transport la agricultură.

    În plus, după cum a spus şi Vucic, nicio bancă nu va risca să facă afaceri cu această companie cu 13.500 de angajaţi şi peste 400 de benzinării în Serbia şi în regiune, inclusiv în România. NIS contribuie cu 12% la bugetul Serbiei şi cu 7% la PIB. Pentru MOL, criza sârbă poate deveni o oportunitate. Gigantul maghiar are 65 de benzinării în Serbia şi este pregătită să acapareze din cota pe care o are NIS de pe piaţa sârbă a carburanţilor. Nu doar sancţiunile americane complică situaţia economică a Serbiei. Vucic a avertizat că tarifele introduse recent de UE pe importurile de oţel vor lovi Serbia, unde compania chineză Hbis Group deţine oţelăria Smederevo, care are 5.000 de angajaţi. De altfel, companiile industriale chinezeşti îşi construiesc o bază puternică de producţie în Serbia, atrase de subvenţiile oferite de guvern şi de alte facilităţi, cum ar fi terenuri. Cele mai multe dintre cele mai noi investiţii industriale străine din Serbia sunt chinezeşti.

  • Un nou proiect de 1 miliard de euro? Florin Mariş pariază din nou pe Cluj. Hexagon cumpără 32 de hectare pe fosta platformă CUG, IMGB-ul Clujului, pentru unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din România

     Omul de afaceri clujean Florin Mariş, fondatorul grupului Hexagon, a semnat una dintre cele mai mari tranzacţii imobiliare cu terenuri din ultimul deceniu: achiziţia fostei platforme industriale CUG din Cluj-Napoca ♦ Cu o suprafaţă de 32 de hectare şi o valoare de peste 20 milioane de euro, proiectul promite să transforme o zonă simbol a oraşului într-un nou pol urban mixt  Proiectul va avea în imediata proximitate o viitoare staţie de metrou Muncii din Cluj-Napoca.

    Grupul Hexagon, con­trolat de an­treprenorul clu­jean Florin Mariş, a achiziţionat plat­forma industrială CUG din Cluj-Napoca, într-o tranzacţie estimată la peste 20 milioane de euro, devenind una dintre cele mai mari achiziţii de teren din Româ­nia din ultimii zece ani. Cu o suprafaţă de 32 de hectare, aceasta este depăşită ca dimensiune doar de cea realizată de Vastint în Bucureşti, care a cumpărat 47 de hectare în zona Străuleşti–Siseşti.

    Având în vedere suprafaţa, pro­iectul poate permite construc­ţia a peste 5.000 de apartamente, centre comerciale şi birouri, inves­tiţia totală în proiect poate trece de un miliard de euro, potrivit estimă­rilor ZF. În plus, proiectul va beneficia direct şi de transport în comun mo­dern, având în proxi­mitate viitoarea staţie de metrou Muncii.

    Mai mult, terenul achiziţionat de Hexagon se află în proximitatea viitorului mall dezvoltat de Prime Kapital şi MAS REI şi are poten­ţialul de a redefini sudul industrial al oraşului Cluj-Napoca, un oraş devenit între timp cel mai scump centru urban din România.

    „Achiziţia CUG marchează un pas firesc în strategia noastră de a investi în dezvoltarea durabilă a Clujului şi de a readuce la viaţă spa­ţii care au făcut parte din iden­titatea oraşului. Este o platformă care a oferit mii de locuri de muncă şi care merită o nouă şansă“, a declarat Florin Mariş, CEO al grupului Hexagon.

    Tranzacţia a fost intermediată de CBRE România, prin echipa coordonată de Mihai Patrulescu, head of investment properties, şi Daniel Cateliu, director industrial agency, iar consultanţa juridică a fost asigurată de casa de avocatură Popovici Niţu Stoica & Asociaţii (PNSA).

    Echipa PNSA, condusă de Florian Niţu, a oferit asistenţă pe întregul parcurs – de la due diligence până la semnarea contractului de vânzare-cumpărare cu grupul german Max Aicher, fostul proprietar al platformei.

    CUG a fost mult timp un simbol al industriei grele din România, producând utilaje complexe şi generând mii de locuri de muncă. În ultimele două decenii, însă, terenul a rămas în paragină, devenind una dintre cele mai mari suprafeţe neutilizate din Cluj-Napoca. Reprezentanţii Hexagon vorbesc acum despre o regenerare completă a zonei, într-un concept mixt, cu funcţiuni rezidenţiale, birouri, retail şi facilităţi comunitare.

    „Prin readucerea acestei platforme în antreprenoriatul local, Hexagon contribuie direct la dezvoltarea sustenabilă a Clujului şi la crearea de noi oportunităţi economice. Clujul are nevoie de investiţii responsabile, care să genereze valoare pe termen lung şi să consolideze statutul său de oraş european competitiv“, a mai spus Florin Mariş.

    Aceasta este a doua mare achiziţie a grupului Hexagon pe segmentul fostelor platforme industriale, după preluarea Tehnofrig, unde dezvoltatorul clujean a anunţat investiţii totale de peste 300 milioane de euro într-un proiect mixt, cu peste 1.200 de apartamente, spaţii comerciale şi birouri. Pe acel amplasament, compania construieşte deja ansamblul ERA, finanţat de Libra Internet Bank cu peste 18 milioane de euro.

    Hexagon are o experienţă de peste 15 ani în dezvoltarea imobiliară şi un portofoliu care include proiecte precum Estoria City din Bucureşti (pe platforma Policolor, 13,9 hectare) sau Someşului 15 în Cluj-Napoca. Modelul de business al companiei este integrat, gestionând întregul proces – de la achiziţie şi proiectare la execuţie şi operare.

    În contextul unei pieţe imobiliare aflate sub presiunea costurilor ridicate şi a lipsei de terenuri disponibile, achiziţia CUG reprezintă nu doar o mişcare strategică, ci şi un semnal de încredere în potenţialul oraşului. Cluj-Napoca este deja cel mai scump oraş din România, cu preţuri medii de peste 3.000 de euro/mp pentru locuinţele noi, iar cererea pentru proiecte integrate continuă să crească, alimentată de atracţia economică şi universitară a oraşului.

    „Viziunea noastră este să construim pentru oameni şi pentru oraş. CUG este mai mult decât o investiţie — este o responsabilitate faţă de comunitate şi o promisiune pentru generaţiile viitoare“, a adăugat Mariş.

    Prin dimensiune, valoare şi impact urban, noul proiect al Hexagon se anunţă a fi unul dintre cele mai importante demersuri de regenerare din România, comparabil cu proiectele Iulius de la Carbochim sau Vastint din Bucureşti. Dacă va urma ritmul anunţat la Tehnofrig, Hexagon ar putea investi aici sute de milioane de euro, conturând un nou cartier în inima celui mai dinamic oraş al Transilvaniei.

     

    Date-cheie despre tranzacţia Hexagon-CUG

     Suprafaţă: 32 de hectare – una dintre cele mai mari platforme industriale din România

     Valoare estimată: peste 20 mil. euro

     Vânzător: grupul german Max Aicher

     Consultanţi: CBRE România şi PNSA

     Amplasare: zona CUG, în proximitatea viitorului mall Prime Kapital – MAS REI

     

    Declaraţii Florin Mariş, CEO al Hexagon

     Achiziţia CUG este o investiţie pentru comunitate şi o promisiune că vom reconstrui responsabil Clujul industrial.

     Este o zonă care merită readusă la viaţă. Ne dorim să oferim un proiect gândit pentru oameni, nu doar pentru piaţă.

     CUG a fost un simbol al Clujului industrial, acum poate deveni un reper al Clujului modern.

     Regenerarea urbană este o formă de responsabilitate locală, nu doar un model de business.

    ► Ne dorim proiecte care să aducă valoare pe termen lung şi să consolideze statutul Clujului ca oraş european competitiv.

  • Şase hoteluri din România au fost incluse în Michelin Keys, ghidul Michelin dedicat unităţilor de cazare

     Singureni Manor, Marmorosch Bucharest Autograph Collection, InterContinental Athenee Palace, Epoque Hotel – Relais & Chateaux au fost incluse în ghid, primind câte o cheie Michelin, iar Bethlen Estates Transylvania şi Corinthia Grand Hotel du Boulevard au primit două chei Michelin.

    În timp ce restaurantele din regiune încep să câştige tot mai mult aprecierea celor care realizează Ghidul Michelin, România a sperat ani la rând să aibă măcar un restaurant cu cel puţin o stea Michelin, dar niciunul nu a reuşit să obţină această recunoaştere. Totuşi, specialiştii de la Michelin au fost atraşi de hotelurile din România, care au fost incluse nu doar la categoria de recomandări, dar au primit şi una sau două chei Michelin.

    Cheia Michelin este echivalentul, în domeniul ospitalităţii, al stelelor Michelin acordate restaurantelor.

    Singureni Manor, Marmorosch Bucharest Autograph Collection, InterContinental Athenee Palace, Epoque Hotel – Relais & Chateaux au fost incluse în ghid, primind câte o cheie Michelin.

    Totuşi, două hoteluri din Bucureşti şi Transilvania au primit două chei Michelin, anume Bethlen Estates Transylvania şi Corinthia Grand Hotel du Boulevard.

    Hotelurile incluse în ghid sunt recunoscute ca făcând parte din categoria de lux a unităţilor de cazare locale, cunoscute nu doar de români, ci şi de străini.

    Hotelurile sunt incluse în ghidul ospitalităţii, care nu este similar cu cel gastronomic, având o acoperire şi o selecţie a localurilor diferite.

    Pe lângă cele şase hoteluri care au primit distincţia de cheie Michelin, alte 11 unităţi de cazare din România au intrat în ghidul Michelin la categoria recomandări, fără a fi primit o cheie.

    Ghidul Michelin este cunoscut, în special, pentru recomandările din zona restaurantelor, unde sunt oferite stele, de la una până la trei, pentru experienţe gastronomice aparte. Totuşi, în platforma Michelin există peste 5.000 de hoteluri recomandate din toată lumea, alese după câteva criterii.

    Mai exact, hotelurile incluse în ghid trebuie să respecte şapte criterii, cum ar fi componenta locală pronunţată, arhitectura deosebită şi un design interior aparte, servicii de un nivel înalt şi coerente de-a lungul timpului, un raport corect între calitate şi preţ şi autenticitate.

    Ghidul gastronomic include atât recomandări, cât şi restaurante din reţeaua Michelin, care au primit una, două sau trei stele Michelin. Ghidul a fost conceput în urmă cu mai bine de 100 de ani de către producătorul de anvelope Michelin.

    Corinthia Grand Hotel du Boulevard

    Proprietar: Niro Investment

    Număr camere: 30

    Chei Michelin: 2

    Bethlen Estates Transylvania

    Proprietar: familia Bethlen

    Număr camere: 10

    Chei Michelin: 2

    Epoque Hotel – Relais & Chateaux

    Proprietar: Diana Popescu

    Număr camere: 34

    Chei Michelin: 1

    Marmorosch Bucharest Autograph Collection

    Proprietar: Apex Alliance

    Număr camere: 217

    Chei Michelin: 1

    InterContinental Athenee Palace

    Proprietar: George Copos

    Număr camere: 283

    Chei Michelin: 1

    Singureni Manor

    Proprietar: Cristina Roşu

    Număr camere: 32

    Chei Michelin: 1

  • Nazare: Fondurile europene sunt principala noastră sursă de relansare. Am depăşit pericolul

    Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a transmis, duminică, mesajele importante dupǎ reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare, legate de accesul României la fondurile europene, cât şi concluziile discuţiilor pe care le-a avut cu miniştrii Finanţelor din Grecia şi Bulgaria.

    „La ECOFINUL din iulie eram foarte aproape de posibilitatea de a avea fondurile europene suspendate într-un 2026. Ceea ce România nu şi-ar fi permis. Astăzi nu mai suntem în această realitate. Măsurile pe care le-am luat în aceste 100 de zile îşi fac efectele scontate. Fondurile europene sunt principala noastră sursă de creştere, sunt principala noastră sursă de relansare. Am depăşit pericolul”, a transmis Nazare.

    Potrivit ministrului, este necesar să „absorbim” cât mai mult din banii europeni avuţi la dispoziţie. „Acest lucru ne va ajuta pentru a relansa creşterea economică care este firavă în acest moment”.

    Nazare s-a întâlnit şi cu miniştrii Finanţelor din Bulgaria şi Grecia.

    „În relaţie cu Bulgaria, am discutat despre chestiunea contrabangăi cu ţigării, o chestiune foarte gravă pe care trebuie să o ţinem în frău. Acelaşi lucru l-am făcut cu ministrul Finanţelor din Grecia, pentru că şi Grecia e foarte îngrijorată de această chestiune, şi toate trei ţările putem împreună să schimbăm informaţii şi să luăm măsuri în comun pentru combaterea contrabandei”, a spus Nazare.

    Vineri, ministrul Finanţelor a participat la Reuniunea Grupul Partidului Popular European (PPE) şi la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), desfăşurată la Luxemburg. Principalele discuţii s-au axat pe viitorul buget al Uniunii Europene şi propunerea Comisiei Europene de actualizare a sistemului de resurse proprii al UE.

  • Ciucu atacă dur PSD-ul şi acuză „şarada bine regizată” a amânării alegerilor pentru Bucureşti

    „În această situaţie, cel mai probabil, sub ameninţarea directă a ruperii Coaliţiei de către PSD, alegerile pentru Bucureşti vor fi amânate pentru primavară. Asta dacă PSD va mai dori să mai avem un primar ales, cu legitimitatea populaţiei, în Capitala României”, a transmis Ciucu, într-o postare pe Facebook.

    Potrivit acestuia, decizia ar fi una „inacceptabilă”, care subminează principiile democratice.

    „Mi se pare inacceptabilă această urzeală, această întreagă şaradă bine regizată, care a indus ideea că organizarea de alegeri într-o democraţie este ceva negociabil, ceva decis politic. Nu! Într-o democraţie alegerile trebuie să fie predictibile! Nu trebuie organizate doar când îi convine unuia sau altuia.”

    Ciucu aminteşte că legea prevede organizarea alegerilor în termen clar după vacantarea funcţiei şi avertizează asupra pericolului precedentului.

    „Legea este clară: în X zile de la vacantare trebuie organizate alegeri. Adică de ce să mai respectăm legea cu alegerile din patru în patru ani, dacă pe aceasta nu o respectăm?”

    „Nu spun acum acest lucru pentru că mă interesează să fiu eu primar general. Nu este despre asta. Nu vânez în general funcţii (deşi despre cele alese nu poate fi vorba despre vânătoare de funcţii) şi nu despre intenţia mea de a candida sau nu la Primăria Municipiului Bucureşti. Şi nu o să vorbesc acum nici despre legitimitatea unei astfel de candidaturi. Spun ceea ce spun pentru că trebuie spus şi trebuie să rămână măcar aceste cuvinte spuse. Pentru mine a trecut vremea alegerilor pragmatice, am cam demonstrat ce pot şi cine sunt. Acum a venit vremea alegerilor principiale, simbolice, am de reconfirmat că am rămas cel care am fost dintotdeauna

    Ciucu subliniază că Bucureştiul are nevoie de un primar ales democratic, „mai ales în aceste vremuri tulburi”.

    „Avem nevoie de alegeri la Bucureşti pentru că Bucureştiul şi România au nevoie în acestă perioadă de un primar LEGITIM, de un simbol al democraţiei liberale! Mai ales în aceste vremuri tulburi, în care mulţi primari ai capitalelor europene şi ai marilor oraşe rămân redute ale democraţiei liberale şi ale pluripartitismului (arestaţi sau nu de preşedinţi autoritari sau populişti). Alegerile care nu vor mai exista de la Bucureşti nu sunt despre mine, nu sunt despre vreun alt candidat mai mult sau mai puţin merituos sau legitim, sunt despre bucureşteni şi despre români”, a conchis Ciucu.

  • Olanda livrează Ucrainei o navă vânător de mine, afirmă comandantul marinei

    Olanda a transferat recent o navă vânător de mine din clasa Alkmaar către Ucraina, a anunţat, duminică, Oleksii Neizhpapa, comandantul marinei.

    Potrivit lui Neizhpapa, o a doua navă din aceeaşi clasă urmează să fie livrată până la sfârşitul anului 2025, iar pregătirea echipajului este deja în curs.

    Clasa Alkmaar este o navă de vânătoare de mine cu design tripartit, dezvoltată în comun de Ţările de Jos, Franţa şi Belgia. Aceasta este utilizată pentru detectarea şi eliminarea minelor marine cu ajutorul sonarului şi al vehiculelor telecomandate.

    Livrarea are loc în contextul în care minele marine rămân o ameninţare majoră în Marea Neagră. De la începutul invaziei ruseşti la scară largă în februarie 2022, au fost amplasate sute de mine, punând în pericol atât navele civile, cât şi cele militare, relatează The Kyiv Independent.

    Navele vânător de mine reprezintă o contribuţie crucială la securitatea Mării Negre şi joacă un rol esenţial în protejarea rutelor comerciale vitale şi a exporturilor agricole din porturile ucrainene, care rămân ameninţate de atacurile ruseşti asupra transportului comercial maritim.

    Mai multe ţări au contribuit, de asemenea, la eforturile Ucrainei de deminare terestră prin furnizarea de echipamente şi instruire.