BusinessMagazin

Blog

  • Spovedanie la calculator

    Un roman viu, cu o tenta politista, o poveste plina de suspans despre un destin individual, dar si despre tradarile politicienilor nostri.


    O poveste despre Romania de azi, fracturata nu intre sat si oras, ci intre un prezent frematand de speranta si un viitor scos deja la mezat. Titlul oarecum rebarbativ pe care l-am ales pentru aceasta cronica nu este intamplator. Doreste sa evoce specia stilistica a oximoronului (contradictia in termeni, adica) si sa aminteasca de un ritual spiritual tinand de o mentalitate pierduta, dar performat, astazi, in conditiile, improprii, ale modernitatii tehnologice. Nu altfel este, in esenta sa, personajul principal al ultimului roman al lui Stelian Turlea, „Iesi din rand!“. Un personaj anacronic, un neadaptat, un „iesit din randul“ majoritatii, un unicat etic ce se ghideaza dupa canoanele unei normalitati defuncte.


    Nu face parte din specia eroilor si nici din cea a „antieroilor“, nu se revendica din cine stie ce filon de simtire romantica, nu isi pune adversarii cu botul pe labe, nu isi impune dreptatea, dar triumfa, candva, dupa ce cartea se termina, tocmai pentru ca a reusit, plin de rani inca necicatrizate, sa fie mereu altfel, si in raspar cu toata lumea din jur. Povestea se naste din dialogul pe „chat“ a doua personaje care nu-si declina adevarata identitate: „Alfa 2005“, cel care pune toate itele cap la cap si care, de fapt, construieste romanul, si „Angel Two“, personajul-victima care se spovedeste.


    Pataniile acestuia din urma, in linii mari, descriu efortul istovitor si plin de cerbicie al unui individ de a ramane fidel credintelor si cutumelor sale. Proprietar al unui magazin de muzica din centrul unui oras de provincie, „Angel Two“ (sau pe numele sau real, cum vom afla in epilog – Liciniu Ciolacu) refuza sa-si cedeze „comertul“ unei grupari de interlopi, care dorea sa-l transforme intr-un punct de desfacere a drogurilor.


    Face fata cu o demnitate fireasca, lipsita de ostentatie eroica, amenintarilor, se lasa batut, schilodit, ostracizat si discreditat.

    Ocoleste cu barbatie si agilitate seductiile raului, dar nu si forma lor cea mai angelic ispititoare: Laura, superba femeie-obiect aflata in posesia exclusiva a unui „nas“ local. Desi o ia strasnic pe coaja pentru ca o urmareste cu tenacitate, desi o face sa indragosteasca de el, „Angel Two“ refuza sa-si „ridice prada“ si sa-si amestece fluidele corporale cu ea, crezand, inca o data anacronic, ca dragostea adevarata merita o sansa.

    Intr-un tarziu, dupa ce toate magazinele din zona centrala a orasului isi pierd, rand pe rand, adevarata destinatie, intrand in posesia gangurilor locali, Laura este ucisa de catre patronul ei, iar tap ispasitor pica, desigur, rebelul nostru fara cauza, care, nici in fata amenintarii cu puscaria si, iata, nici in fata mortii, nu abdica. Un destin frant, intre atatea altele, dintr-un oras in care, cum ni se spune in avertismentul preliminar al cartii (si luat ca atare dintr-un cotidian central): „…politistii si infractorii sunt vecini de vila. E o zona frumoasa, dar in spatele peisajului stau povesti cumplite de violenta, coruptie, trafic de droguri, prostitutie si, nu de putine ori, crima. E o zona de razboi“. 

    Stelian Turlea, Iesi din rand!,
    Editura FundatIei Pro, Bucuresti, 2005

  • Furtuna in Marea serenitatii

    Romancier si nuvelist englez, Julian Barnes traieste o continua admiratie fata de spatiul francez, care, la randu-i, nu pierde nici un prilej de a-l elogia si recompensa cu premii prestigioase, mai ales dupa aparitia celebrului „Papagal al lui Flaubert“.

    Culegerea de 11 nuvele „The Lemon Table“ (cu un foarte bun titlu romanesc, „Tristeti de lamaie“), editata recent la Nemira, iese, oarecum, din acest vartej obsesional francofil si invarte firele narative pe fusul unei singure mari anxietati. Despre acest volum si despre trauma pe care o diseca il vom lasa sa vorbeasca pe un admirator, de asta data iberic, al scriitorului, regizorul Pedro Almodovar. In timpul filmarilor la „Volver“, acesta a spus: „Julian Barnes afirma ca mitul potrivit caruia maturitatea aduce seninatate este fals. Lucrurile stau mai degraba pe dos. Subiectul povestirilor din «The Lemon Table» este moartea, lipsa de seninatate si de impacare cu soarta a persoanelor varstnice“.


    Julian Barnes, Tristeti de lamaie,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2005

  • Timpul de dincolo de noi

    In prezentul volum, Ernst Meckelburg incearca sa integreze intr-o speculatie de ordin filosofic categoria fizica a timpului, dimensiunea sa psihologica, dar si conotatiile pe care, daca vreti, le putem aseza sub semnul fenomenelor „psi“.

    Primul pas pe care eseistul il face este acela de a ne distruge prejudecatile: „Cine ar vrea sa cerceteze misterul timpului in baza gandiri-sablon impuse noua inca de la nastere nu va reusi“. Pregatirea noastra pentru a primi in fata „socul timpului“ nu va fi completa decat atunci cand vom reusi sa pricepem ca exista momente cand termeni precum trecut, prezent si viitor isi pierd intelesul. Sa ne imaginam o calatorie cu trenul, in care, asezati in compartiment, privim pe fereastra prezentul – perceput ca peisaj -, in vreme ce timpul se scurge pe langa noi.

    Daca vom masura trecerea timpului in unitati tot mai mici, definirea termenului de prezent devine din ce in ce mai grea.


    Ernst Meckelburg, Socul timpului – invazia din viitor,
    Editura Lucman, Bucuresti, 2005.

  • Sex, droguri, arme si funk

    Oare cum se face ca mereu cei mai defavorizati oameni sunt si cei mai inzestrati cu talent muzical? Uitati-va la orice grup foarte sarac si puteti fi siguri ca veti gasi o mostenire muzicala infloritoare.

    Subclasa sociala a rromilor din Romania, disperat de saraca Republica a Cubei, comunitatea negrilor din New Orleans si, bineinteles, Jamaica cea foarte saraca, a carei muzica e adorata si imitata in toata lumea, desi tara in sine nu e decat o insula de aproximativ 234 de kilometri in lungime.


    Regula generala este ca, intr-o comunitate defavorizata, vei gasi o scena muzicala infloritoare. Baile Funk e doar cea mai recenta adaugire la aceasta lista. Este sound-ul favelelor din Rio de Janeiro, uriasele asezari pline de cocioabe raspandite pe dealurile din jurul orasului, in umbra proiectelor imobiliare de milioane de lire sterline. E produsa si ascultata de catre locuitorii acestor asezari – ce reprezinta  o cincime din intreaga populatie a orasului – si se canta la petreceri imense in aer liber, numite si „baile funks“, adeseori organizate pe strazile favelelor. Baile Funk are un singur scop, acela de a-i face pe oameni sa danseze. E o combinatie de electro, hip hop si samba, „Miami bass“ si funk, ce se incheie cu niste rap debitat cu furie in portugheza.


    Muzica jamaicana demonstreaza cum intregi genuri muzicale se dezvolta dintr-o lipsa de resurse: dub-ul a aparut din nevoia de a umple fata B a unui disc single, fara a mai trebui sa creezi un cantec nou, si astfel au aparut „versiuni“ sau „dub-uri“, care se joaca cu efecte ieftine de ecou in loc sa se mai plateasca muzicieni.


    Muzica baile este exact la fel. Sound-ul sau caracteristic este dat de folosirea celor mai ieftine echipamente posibile. Este creata extrem de repede pe computer de catre pusti si lansata si mai repede cu ajutorul tehnologiei ieftine si democrate a CD-urilor scrise acasa. La Rio, aproape ca nu se lanseaza nici un fel de muzica pe vinil, pentru ca e prea scumpa si prea nepractica pentru nevoile scenei, hiturile fiind inscriptionate pe CD si transmise DJ-ilor locali, cum ar fi regele neconstat al muzicii baile, „DJ Marlboro“.


    Intocmai ca rap-ul din SUA, Baile Funk este privit de multi adolescenti ca o modalitate de castiga respect, de a castiga bani si de a iesi din ghetou. Insa, spre deosebire de violenta exagerata stil Tom si Jerry, la care recurg adesea rapper-ii vestici din clasa mijlocie, intr-un efort disperat de a dobandi credibilitate, pustii care canta Baile Funk nu se prefac. Baile Funk este extrem de violent. Armele se poarta la vedere si adeseori sunt utilizate la „balurile funk“, focurile de arma trase in aer fiind, se pare, un semn de apreciere. Rio inregistreaza unul dintre cele mai ridicate niveluri de posesie de arma din lume, iar atunci cand rapper-ii ameninta ca-i vor impusca pe membrii bandelor rivale care sunt vazuti pe teritoriul lor nu glumesc.

    Exista o latura si mai sinistra a acestei scene. Intocmai ca si favelele in sine, Baile Funk este controlat de catre bandele locale implicate in distributia de droguri, care scot profituri foarte mari din cocaina. Baronii locali chiar pun sa li se compuna cantece, sperand sa-si imbunatateasca imaginea prin prezenta intr-un hit.


    Bandele care controleaza favelele si care opereaza sub o varietate de nume, cum ar fi marsavii Red Command, platesc pentru aceste petreceri, in incercarea cinica de a atrage de partea lor comunitati si de a da o spoiala de altruism domniei lor barbare.


    Muzica aceasta pare sa fi fost visul unui director din publicitate: este muzica perfecta pentru pustii albi din clasa mijlocie din suburbii. Povestile lui 50 Cent si Jay-Z despre luptele lor armate si distributia de cocaina nici nu se pot compara cu acest nivel de violenta reala si terifianta.


    Mai mult, versurile, daca le intelegi, duc obscenitatea la un nivel superior. In afara de impuscatul oamenilor, sexul anal este o tema foarte populara printre cantaretii de Baile Funk.


    Un cocteil imbatator de sex, droguri si arme; ar suna ca muzica perfecta pentru MTV, de n-ar fi cantata in portugheza.


    Deloc surprinzator, nu aceasta muzica, ci o copie la indigo a sa si-a facut loc in topuri in aceasta vara, tendinta care va continua, cu siguranta si la anul.


    Nominalizata la Premiul Muzical Mercury, solista rap londonezo-sri lankeza MIA a luat Baile Funk drept schita de lucru pentru multe din cantecele ei. Hit-ul sau de club „Bucky Done Gone“ este un remake nota cu nota al unui hit Baile, mare parte a albumului sau de debut remarcandu-se printr-o influenta Baile puternica. Daca nebunia dancehall reggae a dat sound-ul verii in ultimii ani, iar artisti ca Sean Paul au ajuns mainstream, 2006 ar putea fi vara Baile, desi intr-o forma curatata si diluata. Sa speram ca nu-si iau si armele cu ei.

  • Gambitul lui Urdareanu

    Dupa doi ani de discutii cu fondul de investitii AIG Investment Fund, Tiberiu Urdareanu – proprietarul si fondatorul grupului de firme UTI – a acceptat sa cedeze aproximativ 30 de procente din afacere.


    AIG a cumparat o treime din companie pentru 20 de milioane de dolari. Unde se vor duce acesti bani? Urdareanu a pus bazele UTI in 1990. La inceput, compania sa furniza doar servicii de securitate fizica. Business-ul a mers foarte bine si antreprenorul si-a extins activitatea si in alte domenii. Dupa 15 ani, UTI a ajuns un grup ale carui venituri depasesc 60 de milioane de euro, avand afaceri in sisteme de securitate si aparare, IT&C si instalatii pentru constructii. Punctul tare al diversificarii a fost cresterea veniturilor.

    Punctul slab a fost crearea unui business complex, cu o structura ramificata. Diversificarea a fost, printre altele,  cauza pentru care negocierile lui Urdareanu cu fondul de investitii al AIG au durat doi ani. „Numai activitatea de due-diligence a durat un an de zile“, explica Urdareanu, care, la ora inchiderii editiei, se se afla in faza finala a semnarii contractului.


    Inainte de a bate palma cu AIG, Urdareanu a luat in calcul doua variante de finantare: o listare pe piata de capital sau atragerea unui investitor strategic. Concluzia? Piata de capital, in opinia sa, nu este pregatita pentru a digera companii cu specific IT, iar venirea unui investitor strategic era prematura. „M-am oprit la varianta aducerii unui investitor financiar. Principalul avantaj este ca va da mai multa credibilitate unei companii romanesti“, explica Urdareanu, care detinea aproape 97% din companie inaintea tranzactiei.


    Investitia de 20 de milioane de dolari (17 mil. euro) a AIG s-a facut prin majorare de capital, banii urmand sa fie folositi pentru dezvoltare. Practic, intreg grupul a fost evaluat la 60 milioane de dolari (51 mil. euro), adica de 6,8 ori EBITDA pe 2004 (profitul inainte de plata dobanzilor, taxelor si scaderea deprecierii si a amortizarii), cifrat la 7,5 milioane de euro. Unde vor merge banii? UTI va dezvolta produse si servicii noi in domeniul sistemelor de securitate, IT&C si automatizarilor, grupul detinand pana acum 50 de marci si patente proprii. O alta destinatie a capitalului va fi cresterea eficientei. Nu in ultimul rand, Urdareanu vrea sa cumpere companii mai mici, cu activitati complementare si ia in calcul extinderea internationala.


    Actionariatul post-tranzactie nu va ramane in formula actuala. Pe langa Urdareanu si AIG, actionari ai companiei vor fi managerii si salariatii, intr-un cuantum de 15%, actiunile venind din diminuarea pachetelor detinute de Urdareanu si AIG. „Vom face aceasta distribuire cand AIG va fi actionar minoritar in companie“, detaliaza Urdareanu, in opinia caruia fondul de investitii va sta in companie circa patru-cinci ani.


    Ce se va intampla apoi? Se va gasi un cumparator pentru o companie care valoreaza acum 60 de milioane de dolari? O varianta ar fi un exit de tipul „management buy-back“, prin care managerii sa rascumpere actiunile fondului (situatie petrecuta la Luxten – o alta investitie a AIG). Listarea la Bursa sau atragerea unui investitor strategic sunt, de asemenea, alte posibilitati. Urdareanu e de parere ca business-ul ar putea fi vandut catre unul sau mai multi investitori strategici, daca ei ar fi interesati de o singura linie de business.

    In perspectiva, antreprenorul e dispus sa mai cedeze din actiuni. „Daca va fi nevoie de fonduri suplimentare as putea sa imi diminuez ponderea pana la 51%. Deocamdata trebuie sa digeram cele 20 de milioane de dolari de la AIG“.


    Ce i-a determinat pe cei de la AIG sa cumpere? Business-urile in care a investit pana acum grupul financiar american prin AIG New Europe Fund au ajuns la perioada de maturitate si au fost vandute (Astral este cel mai recent exemplu). Cu alte cuvinte, era momentul sa inceapa un nou ciclu. 


    Anul acesta, UTI a crescut cu 30%, iar in 2004 cu 60%. „Am crescut organic, ceea ce nu se poate sustine prea mult timp. Inca un an, doi, vom mai creste cu 30%“, estimeaza Urdareanu. Pana acum, UTI a avut clienti importanti, precum Aeroportul International Henri Coanda, institutii bancare, cladiri de birouri. Este greu de crezut ca grupul ar putea stagna in conditiile in care are un asemenea portofoliu de clienti.


    Desi pana acum nu a investit in active fixe, grupul lui Urdareanu va dezvolta un nou sediu central in Bucuresti, cu o valoare de aproximativ 18 milioane de euro. Sursa investitiei nu vor fi cele 20 de milioane de dolari aduse de AIG.


    Investitia AIG la UTI confirma tendinta conturata de-a lungul lui 2005 a reorientarii fondurilor catre domeniul IT&C – considerat destul de riscant pana acum. Exemple in acest sens sunt tranzactiile Global Finance – TotalSoft si Intel Capital, Enterprise Investors – Siveco. Pana la urma riscul este meseria fondurilor de investitii, insa in cazul AIG, intrarea intr-o companie care vinde sisteme de securitate pare, macar subconstient, mai putin riscanta.  

  • Talpes versus Georgescu

    A VINDE SAU A NU VINDE:  Radu Georgescu, proprietarul companiei GeCAD, a vandut in 2003 tehnologia antivirus RAV pentru o suma cuprinsa intre 10 si 20 mil. dolari. Florin Talpes este mai retinut in privinta atragerii unui partener financiar sau strategic


    SUCCES DE PIATA: tehnologia antivirus a GeCAD a avut succes in randul clientilor companii din Vest. GeCAD vindea software si servicii cu rate de profit de 80-90%. Tot in Vest are succes si BitDefender, insa pe piata de retail


    STRATEGII DE VIITOR: cu banii pe care i-a obtinut pe perla companiei sale (RAV), Georgescu a inceput mai multe start-up-uri cu care spera sa repete succesul anterior. De cealalta parte, Talpes nu exclude atragerea unui fond de investitii. Pana in 2010, el crede ca va lista compania la Bursa – nu neaparat in Romania. Pe termen mediu, omul de afaceri exclude varianta unei vanzari.

  • De unde vin banii Softwin

    Indiscutabil, BitDefender este motorul vanzarilor Softwin. Pe langa divizia antivirus, compania mai are patru linii de business.


    SOLUTII E-CONTENT:  aceasta divizie este condusa de Mariuca Talpes si este profilata pe productia de software e-learning. Exemplu: lectii interactive


    CUSTOMER RELATIONSHIP MANAGEMENT (CRM): in mare, aceasta linie include call-center-ul Softwin, care face outsourcing pe relatia cu clientii pentru companii importante din Vest, precum Posta Franceza sau furnizorul de internet Noos – tot din Franta


    CONSULTANTA: Softwin implementeaza solutii informatice de business pentru domeniul financiar-bancar. Compania lui Florin Talpes se considera cel mai important furnizor IT pentru aceasta industrie


    DEZVOLTARE DE SOFTWARE: aceasta este divizia in jurul careia graviteaza productia de software din intreaga companie

  • STRATEGII: Cand profitul se programeaza

    Fapt: BitDefender, „copilul teribil“ al software-ului romanesc, se distribuie in majoritatea marilor retele de IT din Europa, iar popularitatea sa este direct reflectata de vanzarile companiei producatoare, care au crescut anul trecut cu 77%. Fascinati de cifre, investitorii au inceput sa-i „curteze“ pe proprietarii firmei Softwin. A vinde sau a nu vinde? Aceasta-i intrebarea.


    Nu cu mult timp in urma, Florin Talpes (49 de ani) s-a intors dintr-o calatorie prin Spania, Germania si Statele Unite (Florida), pe care a facut-o pentru a vizita sucursalele din aceste tari ale Softwin, compania pe care a infiintat-o in urma cu 15 ani si pe care o detine impreuna cu sotia sa, Mariuca. Deocamdata, cei doi au peste 50 de angajati straini, iar extinderea retelei de filiale nu se va opri aici, cea mai apropiata miscare fiind deschiderea unui nou punct intr-o tara asiatica. „Deocamdata, nu suntem o multinationala in toata regula, insa vom fi“, marturiseste Florin Talpes, care este si directorul general al companiei.


    In total, Softwin are acum peste 800 de angajati, iar recrutarea echipelor din afara granitelor nu a fost tocmai „floare la ureche“ pentru managerul roman. „Este dificil sa convingi niste specialisti din Occident sa lucreze pentru o companie al carei patron vine dintr-o tara mai saraca.“ Softwin a angajat in aceste tari specialisti in marketing, vanzari si tehnicieni. „Modul in care ne-am vandut noi acolo imaginea ca tara a dat rezultate: am marsat pe faptul ca avem competente tehnice de top si ca facem tehnologie de varf“, explica Talpes. Fie si numai angajarea specialistilor din afara tarii si s-ar putea concluziona ca extinderea distributiei Softwin in vestul Europei si SUA genereaza venituri suficient de mari ca efortul sa se justifice. Iar cifrele confirma pe deplin acest lucru.

    Anul trecut, vanzarile Softwin pe piata romaneasca au reprezentat doar 37% din total. Cu alte cuvinte, grosul cifrei de afaceri vine din vanzarile de peste hotare. Produsul „emblema“ al Softwin este, fara doar si poate, antivirusul BitDefender, devenit in ultimii ani unul dintre cele mai cunoscute branduri 100% romanesti de peste hotare. „Suntem prezenti in retelele a 90% din marii retaileri din Vest“, afirma Talpes, care si-a vazut produsele pe rafturile marilor retele de distributie IT sau supermarketuri din Occident, gen Media Markt, Saturn, El Corte Ingles, Virgin Megastores, Carrefour, pentru a enumera doar cateva dintre acestea.


    In acest moment, BitDefender se distribuie in 42 de tari, unele cu o indelungata traditie in domeniul IT, ponderea antivirusului in vanzarile companiei reprezentand mai bine de 50 de procente.


    Si totusi: de ce a ales compania lui Talpes sa se extinda spre Vest, fara sa mai treaca prin faza „preliminara“ a dezvoltarii regionale? Inainte de orice, pentru ca natura produsului vandut de Softwin a impus aceasta strategie. „Ne-am dus acolo unde exista piata pentru antivirusi“, sintetizeaza Florin Talpes. 

    In Romania, pe fondul unei piraterii a carei rata este intr-o continua fluctuatie, nu se poate vorbi de o piata suficient de mare pentru software-ul antivirus. Daca la noi vanzarile anuale ale acestui tip de soft de-abia ating trei milioane de euro, in Statele Unite vorbim de vanzari de un miliard de dolari pe an, iar in Europa de Vest vanzarile ajung la cateva sute de milioane. Precizare: aceasta nu inseamna ca in Occident nu exista piraterie software, insa rata acesteia este cu mult sub cea de 70% la cat ajunge in Romania. Chiar si in aceste conditii, cum a reusit un soft romanesc sa ajunga pe calculatoarele a 41 de milioane de utilizatori din intreaga lume?

    Cea mai buna promovare i-au facut-o recenziile din revistele specializate straine, dupa care a urmat reclama „din gura in gura“. „Oamenii au auzit ca soft-ul nostru este bun si, gasindu-l in magazine, au inceput sa il cumpere. E foarte simplu“, explica Talpes. Numai ca promovarea „de la om la om“, poate avea si efecte contrare, fiind suficient ca o singura „veriga“ a lantului sa-si exprime nemultumirea fata de calitatea produsului, pentru ca experienta sa sa fie luata drept etalon negativ de alti posibili cumparatori. Si nemultumiri exista despre orice produs, inclusiv in cazul BitDefender, despre care Talpes afirma ca este lider de piata si in Romania – unde detine circa 30% din totalul vanzarilor „pe raft“. Restul pietei este impartit de branduri straine: Trend Micro, Kaspersky sau Symantec. GeCAD – fostul producator al unui alt antivirus romanesc celebru (RAV) – distribuie acum toate cele trei marci, iar pentru Trend Micro este vanzator exclusiv.


    Din perspectiva structurii pietei, lucrurile stau diferit in Romania fata de Occident. La noi, 90% din incasarile industriei vin de la clientii corporate, iar restul de la clientii SOHO (companii mici si utilizatori individuali). In statele din Vest, raportul este exact invers: ponderea o detine retail-ul. De doi ani insa, incepe sa creasca si zona corporate – lucru care se va regasi si in vanzarile Softwin. Spre deosebire de clientii individuali, clientii companii pot asigura o stabilitate a veniturilor pe termen mai lung si, teoretic, o mai buna rata de profitabilitate pentru ca o buna parte din contractul cu un client-companie incumba servicii, nu vanzarea licentei in sine. Strict referitor la piata romaneasca de antivirus, partea proasta este ca vanzarile sunt extrem de reduse. Exista insa si o parte buna: existenta pietei in sine. „Piata locala (home market) este importanta pentru ca permite testarea noilor produse“, spune directorul Softwin.


    Prin urmare, extinderea distributiei spre Vest a fost o decizie inspirata, mai ales ca vanzarile au explodat pur si simplu. Softwin si-a deschis prima filiala in Germania, in 2003. Un an mai tarziu, cifra de afaceri a companiei crestea cu peste 75 de procente fata de 2003, in vreme ce pentru 2005 este estimata o rata comparabila. Iar toate aceste cifre nu aveau cum sa treaca neobservate. Investitorii au inceput deja sa spuna cu voce tare ca Softwin a ajuns la un prag dincolo de care nu mai poate trece fara sa vanda o parte din actiuni unui partener (financiar, intr-o prima faza). Alti producatori de software au facut deja acest pas, chiar anul acesta. Este vorba de TotalSoft, producatorul solutiei ERP Charisma, si de furnizorul de servicii IT si soft de afaceri Siveco. Actionarii TotalSoft au vandut anul acesta 80% din afacere pentru opt milioane de euro fondului Global Finance, restul actiunilor ramanand in posesia lui Liviu Dragan, directorul general al companiei si, totodata, unul dintre antreprenorii care au fondat compania in 1994.


    In vara, o miscare similara a facut si Siveco – firma de software care a atras in actionariatul sau doua fonduri de investitii: Intel Capital si Polish Enterprise Fund. In total, cele doua fonduri au cumparat 32,5% din companie, pentru 12 milioane de dolari. Restul actiunilor au ramas in posesia vechilor actionari (niste investitori israelieni), managementului (printre care si Irina Socol, directorul general al companiei) si salariatilor.


    De ce nu face si Softwin aceeasi miscare? Mai ales ca ofertele nu lipsesc. Dimpotriva.  Florin Talpes nu exclude posibilitatea asocierii cu un investitor, insa adauga repede ca, cel putin pentru moment, nu are nevoie de asa ceva. „An de an, analizam posibilitatea atragerii unui fond de investitii. Punem in balanta efortul investitional cu obiectivele. Pana acum, ne-am descurcat cu fondurile proprii“, explica Florin Talpes, adaugand ca nu cu putin timp in urma a primit o oferta de cumparare pentru 40 de milioane de dolari. Si, nota bene, „aceasta suma mi se oferea doar pentru o parte a afacerii“, adauga managerul.


    Conform rezultatelor companiei, publicate de Ministerul Finantelor in 2004, profitul net al Softwin reprezenta aproape 20% din cifra de afaceri – rata de rentabilitate buna, mai ales daca ne raportam la alte industrii precum retail-ul IT sau de electrocasnice, unde marjele se situeaza sub 5 procente.


    Pentru 2005, Talpes estimeaza vanzari pe piata romaneasca de circa 20 de milioane de euro, carora daca le adaugam si pe cele de peste hotare, suma totala s-ar putea cel putin dubla.


    Daca pentru vanzarea unei parti din afacere, Talpes se arata cat de cat disponibil, cand vine vorba despre tranzactionarea intregii companii, omul de afaceri exclude orice posibilitate pe termen mediu. In opinia sa, pana in 2010, valoarea de piata a companiei sale va depasi 100 de milioane de euro. Pana in acel moment, el ia in calcul posibilitatea unei oferte publice „pentru parti din afacere“ pe Bursa – nu neaparat in Romania.


    Cu totul alta a fost strategia adoptata de Radu Georgescu – celalalt „guru“ al antivirusilor romanesti. Proprietarul companiei GeCAD a decis sa vanda in vara lui 2003 tehnologia antivirus RAV catre gigantul software Microsoft, renuntand totodata si la posibilitatea de a mai produce un soft similar vreodata. Cu banii pe care i-a castigat in urma tranzactiei – suma oficiala nu a fost inca dezvaluita, potrivit unor informatii de pe piata aceasta  variind intre 10 si 20 de milioane de dolari – Georgescu a dezvoltat alte companii in domeniul software si al serviciilor, asteptandu-se ca cel putin cu una dintre acestea sa repete succesul RAV.


    Daca ar fi sa punem fata in fata strategiile celor doi oameni de afaceri, Talpes versus Georgescu, prima concluzie ar fi ca fondatorul GeCAD s-a grabit si ca a castigat mai putin – in cazul in care cifra vehiculata este adevarata.


    In realitate, despre nici una dintre cele doua viziuni nu se poate spune ca este gresita. Ceea ce conteaza sunt rezultatele. Pana la urma, ambii antreprenori au procedat / procedeaza corect: unul dintre ei urmareste dezvoltarea unei companii de anvergura internationala, celuilalt i s-a confirmat ca a dezvoltat un produs software de calitate. Dincolo de suma pe care a obtinut-o Georgescu de la Microsoft, el s-a ales cu o reputatie pe care putini oameni de afaceri romani o au in business-ul international.


    Conservatorismul pe care l-a manifestat pana acum Florin Talpes (referitor la structura actionariatului) este reflectat pana si de numele companiei sale. Softwin reprezinta alipirea a doua cuvinte englezesti: „soft“ si „twin“ (gemeni) – sotii Talpes au doi baieti gemeni. De altfel, cei doi termeni exprima pentru Talpes echilibrul dintre viata personala si cea profesionala.


    In acelasi timp, Softwin te poate duce cu gandul si la soft castigator, verbul „to win“ insemnand a castiga in limba engleza. Cel putin pana acum, aceasta ultima semnificatie s-a dovedit conforma cu realitatea.

  • COMPANII: Jackpot Petrom

    Cel putin din cate o spune teoria, orice ascensiune tinde catre un maxim, catre o tinta in care luptatorul se opreste, infige steagul, se uita triumfator in jur si incepe sa-si consolideze cetatea.


    Petrom-OMV nu a facut public acest maxim, doar estimari pe termene scurte sau medii. Cu toate acestea, atingerea acestui prag este asteptata cu interes de investitorii de pe bursa ca fiind momentul in care actiunile Petrom ar atinge la tranzactionare valoarea lor reala.


    Petrom a raportat un profit net de 228 de milioane de euro pentru al treilea trimestru, ajungand in primele noua luni ale anului la un total de 389 de milioane de euro.


    Mai precis, profitul net al SNP Petrom a crescut cu 153% fata de rezultatele anuntate la sase luni si cu 520% fata de aceeasi perioada a anului trecut.


    Cu o mandrie nedisimulata, conducerea companiei a facut publice, la fel ca si acum trei luni, cauzele acestei performante: cotatiile internationale, sustinute de pe margine de schimbarile in sistemul de contabilitate, imbunatatirea eficientei si a administrarii costurilor in operatiunile de afaceri.


    Iar enumerarea cresterilor ar putea continua: profitul din exploatare a inregistrat o crestere de 154% fata de trimestrul al doilea al acestui an, ajungand la 254 de milioane de euro si o crestere de 300% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cifra de afaceri a inregistrat o crestere de 10% fata de rezultatele prezentate de companie pentru primul semestru al anului, ajungand la 2.174 de milioane de euro. 

    Toate acestea s-au intamplat in „contextul“ unor investitii cu 25% mai mici fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cat despre planurile de viitor, cifrele vorbesc de la sine: investitii de trei miliarde de euro pana in 2010, cresterea gradului de utilizare din rafinare pana la 95% si stabilizarea nivelului productiei de titei si gaze pana la 210.000 barili/zi. Iar asteptarile Petrom-OMV pentru anul viitor sunt la fel de optimiste ca si rezultatele ultimelor luni. Bugetul pentru 2006 indica o cifra de afaceri de 3,07 miliarde de euro si un profit net de 552 de milioane de euro. Tot cresteri. Din afara „sistemului“ rezultatele financiare ale Petrom au mai degraba valentele unui pot castigator la Loto.

    Eforturi mici, rezultate mari. Daca acest trend continua ca si pana acum, Petrom va putea raporta pentru intreg anul 2005 o crestere cu ceva peste o treime a cifrei de afaceri fata de anul trecut. Un rezultat care ar gadila orgoliul oricarui manager. Si totusi, cresterea Petrom nu a influentat cine stie cat pretul propriilor actiuni.


    Poate doar sa le „emotioneze“ putin, dat fiind ca imediat dupa relansarea actiunilor SNP la bursa (acestea fiind oprite cateva zile de la tranzactionare din cauza sedintelor actionarilor), titlurile Petrom au crescut pana la 0,4380 lei, volumele tranzactionate fiind mari fata de ritmul lor obisnuit.


    Joia trecuta, bunaoara, s-au transferat 26,50 milioane de actiuni SNP, la o valoare totala de 11,6 milioane de lei. O explicatie a acestui paradox ar putea fi si aceea ca piata inca mai asteapta consolidarea acestor cresteri. Pe hartie, ele arata bine: rata de rentabilitate a veniturilor pe rezultatele cumulate pe noua luni, de 17%, depaseste rata pentru rezultatele pe sase luni, de 11%, si de altfel si rata medie de rentabilitate pe sector.  Din acest punct de vedere, societatile de brokeraj considera rezultatele Petrom peste asteptari. Mai ales ca aceste rate de rentabilitate sunt cele mai mari inregistrate de Petrom in ultimii sapte ani si poate si pe o perioada mai lunga.

    Cu toate astea, brokerii sunt inca rezervati: „Este prea devreme sa vedem daca aceasta politica de rezultate se va mentine pe viitor, dar, daca acest lucru se va intampla, cred ca rezultatele pot atrage atentia unor investitori mari“, spune Razvan Pasol, director al societatii de brokeraj Intercapital Invest. Petrom are o capitalizare bursiera de 6,5 miliarde de euro, la un pret de 0,425 de lei pe actiune.


    Alte motive care nu lasa titlurile Petrom sa zburde pe bursa la valoarea lor reala ar mai fi. Si sunt aceleasi de acum trei luni, sase luni sau sase ani.


    Primul este nevoia de restructurare. Daca e sa ne gandim ca OMV a preluat, o data cu o companie petroliera care l-a propulsat pe primul loc in aceasta parte a Europei, si de sapte ori mai multi angajati decat avea nevoie pana atunci pentru a avea operatiuni in 27 de tari. Pe langa „surplusul“ de personal, ar mai fi si depozitele care executa mai putin de o livrare pe zi, infrastructura insuficienta, dar si statiile necompetitive.


    Rezolvarea acestor probleme si consolidarea cresterilor ar duce, probabil, pretul actiunilor Petrom la locul si pretul lor. Si, totusi, nu putem sa nu ne intrebam cum ar fi aratat rezultatele Petrom daca pretul petrolului nu ar fi avut ritmul galopant de crestere din acest an.


    Probabil ca nu asa de frumoase si rotunde pentru ochiul pietei, dar oricum profitabile pentru companie. Si cum pentru viitorul apropiat analistii intrevad o stabilizare a pretului petrolului in jurul valorii de 60 de dolari barilul, Petrom va trebui sa nu se mai uite atat la cotatiile externe, cat la bucataria proprie, pentru a-si pastra ritmul de crestere atat de asteptat de investitori. 


    Partea buna ar fi aceea ca OMV a inteles sa aplice politici de preturi similare in tarile in care activeaza. Iar in acest sens ar putea fi amintit modul in care,  la scurt timp dupa ce Grasser, ministrul de finante austriac, a amenintat ca va impozita suplimentar companiile petroliere, OMV a taiat ceva eurocenti din pretul benzinei si motorinei de la pompe, punand pe lista si preturile din Romania. Chiar daca au facut-o cu una sau doua saptamani mai tarziu. 

  • DOBANZI: Efectul Dominoului

    Dobanzile pe pietele internationale cresc. Implicit, miscarea se transmite si in Romania. Plecand de la 1% la jumatatea lui 2004, dobanda de interventie a crescut in SUA pana la 4%. In zona euro, mesajele presedintelui Bancii Europene anunta cresteri viitoare. Cine vor fi cei mai loviti pe piata din Romania?

    De scapat, scapa doar cei ce au fost suficient de prevazatori si au optat, de la bun inceput, pentru o dobanda fixa atunci cand au luat un credit. In Romania insa astfel de imprumuturi au „o pondere inca relativ redusa“, spune directorul de operatiuni de la BRD – Groupe Société Générale, Claudiu Cercel. Pentru cei care au luat insa credite in valuta cu dobanzi variabile, perspectiva nu este prea imbucuratoare: cresterile de dobanzi de pe pietele internationale se vor reflecta, in final, si in ratele pe care le au de platit la banca. Si, cum ponderea creditelor in valuta nu e deloc mica, ajungand la jumatatea anului sa detina 60% din totalul imprumuturilor, multi romani va trebui sa plateasca bancii ceva mai mult decat planificasera.


    Cand a luat, in urma cu trei ani, credit pentru cumpararea unei case, Mihai Andrei (28 ani, agent vanzari) stia ca are de platit o dobanda de 9% pentru imprumutul in dolari. „Sigur, eram constient ca e vorba de o dobanda variabila“, admite el. Surpriza insa n-a fost mica, un an mai tarziu, cand banca a marit dobanda cu doua puncte procentuale, care s-au oglindit in cresterea ratei cu circa 8 dolari. O veste buna a venit circa patru luni mai tarziu, cand aceeasi banca a hotarat sa scada dobanzile cu 1,5%. Desi nici acum „dobanda nu e la nivelul pentru care am contractat creditul, macar e «in zona»“, spune zambind Mihai Andrei.


    Scaderea din ultimii ani pana la valori minime istorice pentru dobanzile de pe piata internationala, reflectate si in costul creditelor din Romania, i-a incurajat pe romani sa ia credite in valuta. Cu dobanzi variabile, pentru a putea beneficia de evolutiile favorabile. Lucrurile s-au schimbat insa semnificativ, iar viitorul va aduce probabil schimbari si mai mari. In ultimul an, banca centrala a Statelor Unite a majorat succesiv rata dobanzii de interventie, ajungand in prezent la 4%. Si asta in conditiile in care, la jumatatea lui 2004, dobanda americana scazuse pana la 1% – minim istoric, ce a ieftinit implicit si costul resurselor in dolari in Romania.


    Schimbari se anunta, in ceea ce priveste costul banilor, si in zona europeana. In urma cu putin timp, presedintele Bancii Central Europene lasa de inteles, in cadrul unei intalniri cu bancherii germani, ca rata dobanzii de interventie in cadrul zonei euro ar putea sa creasca in decembrie. Din iunie 2003, dobanda in zona euro a ramas ca batuta in cuie la nivelul de 2%.


    „Dupa doi ani si jumatate in care a fost mentinuta o rata a dobanzii la cel mai scazut nivel istoric, cred ca a venit momentul in care Consiliul BCE este pregatit sa ia o decizie asupra modificarii acestei rate“, a explicat Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Central Europene, citat de Financial Times.


    In ce masura se va resimti si in Romania o crestere a dobanzilor pentru creditele in valuta in aceste conditii?


    Dobanda de interventie a unei banci centrale se propaga in mod nemijlocit in indicii monetari internationali, in cazul de fata LIBOR/EURIBOR. Prin urmare, „cresc dobanzile la creditele legate de indici monetari de tipul celor mentionati“, explica Claudiu Cercel. Iar majoritatea bancilor romanesti au „legat“ dobanzile variabile la valuta de acesti indici, la care se adauga cateva procente.


    Astfel ca, pe un plan mai larg, toate creditele in valuta care au rate variabile suporta in general ajustarea dobanzilor in functie de modificarile de politica monetara din tarile respective. Singurele dobanzi care nu se modifica sunt cele contractual fixe, care insa in Romania au o pondere inca relativ redusa, spune Cercel. „Desigur ca persoanele imprumutate in valuta vor resimti cresterea de dobanda in costul creditului“, spun si bancherii de la Volksbank. Dupa modul de acordare al creditului, cu dobanda fixa sau variabila, dobanzile la creditele in valuta vor creste intr-o masura mai mica sau mare, „in functie de evolutia dobanzii de referinta la valutele respective“.

    De aceeasi parere este si Bogdan Mihoc, Head of Treasury HVB Bank Romania: cresterea dobanzii de interventie din SUA va determina o crestere a dobanzilor platite de debitorii romani care au credite in dolari. Singurele exceptii sunt reprezentate de cazurile persoanelor care au dobanda fixa la credit, dar si de cazurile in care bancile decid sa subventioneze creditele, „ceea ce este insa putin probabil“, spune Mihoc. In portofoliul HVB, spune directorul trezoreriei, creditele cu dobanda variabila sunt preponderente, iar banca a ajustat dobanzile variabile „in functie de fiecare taiere sau crestere a ratelor“.


    La Unicredit creditele in valuta sunt disponibile doar cu dobanzi variabile. Dobanzi care „evident ca (…) sunt legate de evolutia dobanzilor pe piata internationala“, explica reprezentantii bancii. In cazul modificarilor de pe aceste piete, banca „va evalua situatia de moment, luand in considerare si deciziile celorlalte banci“. Dar, in principiu, o crestere a dobanzilor de interventie determina o modificare in acelasi sens a dobanzilor la creditele in moneda respectiva.


    Modificarea dobanzilor la valuta nu tine insa doar de evolutiile internationale. Ratele dobanzilor se modifica si in functie de costurile implicate, de costul finantarii, costul rezervelor minime obligatorii, costul riscului, adauga bancherii de la Unicredit. In plus, reglementarile bancii centrale de limitare a creditelor in valuta cresc costurile bancilor pentru acordarea imprumuturilor in moneda straina. Costuri care, au avertizat bancherii la unison, se vor transfera in final tot asupra clientilor. Astfel ca, in Romania, creditele in valuta care se vor acorda in viitor „vor avea un cost comparativ si de multe ori mai ridicat, probabil, decat al celor in lei“, spun reprezentantii Volksbank. Motivul? Costul de refinantare al bancilor, care va fi cu atat mai mare cu cat dobanda de referinta la valuta este mai mare.


    Si atunci, cum se pot proteja romanii de astfel de variatii ale dobanzilor? Este dobanda fixa mai avantajoasa decat cea fluctuanta? In aceasta privinta, parerile bancherilor sunt impartite.


    In primul rand, clientul trebuie sa se gandeasca daca moneda in care va lua creditul se va deprecia sau aprecia, in functie de moneda in care isi incaseaza venitul.


    De asemenea, trebuie sa ia in considerare si modificarile ce vor fi suferite de dobanzile de referinta la valutele in care poate achizitiona creditul. Pentru moneda nationala, tendinta de dezinflatie implica un trend descendent al dobanzilor active. Deci, spun reprezentantii Volksbank, „in mod normal, un credit cu dobanda variabila in lei pe termen lung ar fi mai bun“.


    Chiar daca se va intampla sa se produca cresteri ale dobanzii pentru a tine in frau inflatia, „pe termen lung dobanda variabila este mai atractiva“. De asemenea, la euro si la dolar, care sunt principalele valute in care se iau credite, „nivelul actual este cam pragul de sus“, deci este posibil ca si aici o dobanda variabila sa fie alegerea cea mai buna, este concluzia la Volksbank. De aceeasi parere sunt si reprezentantii Unicredit. „Recomandam creditele cu dobanda variabila“, spun ei, acestea fiind in stransa legatura cu evolutiile pietei. In acest fel se poate beneficia de reducerile ulterioare de dobanda. Exista totusi, admit ei, si riscul ca acestea sa creasca.


    Factorii de care trebuie sa se tina seama sunt legati de asteptarile privind evolutia viitoare a economiei si a dobanzilor, adauga Mihail Ion, analist sef la Raiffeisen Bank. Dupa anii in care dobanzile internationale au scazut constant, indemnand la alegerea unor dobanzi variabile, „pe masura ce asteptarile arata cresteri viitoare, orientarea debitorilor se indreapta si catre dobanzi fixe“, care sa-i protejeze de eventualele majorari.


    Pentru un credit pe termen mediu, reprezentantul HVB, Bogdan Mihoc, recomanda  o dobanda fixa sau una variabila. Pentru termen lung, recomandarea sa este insa de a opta pentru o dobanda fixa. „Fireste“, adauga Mihoc, „alegerea depinde si de tipul de valuta in care se ia creditul si de asteptarile clientului in ce priveste evolutia acestei valute“. La orice niveluri ale dobanzii insa, este de parere Calin Pop, director de comunicare la ING, „vor exista clienti care vor considera «optim» un credit cu dobanda variabila, in timp ce altii vor opta pentru credite cu dobanda fixa“. Toate evolutiile de care clientii trebuie sa tina cont, dupa cum recomanda chiar bancherii, sunt adeseori greu de previzionat.


    Asa ca optiunea pentru o dobanda de un fel sau altul se poate dovedi o loterie. Alegerea – ca si riscul – va apartine, asadar.