BusinessMagazin

Blog

  • Dare diurne

    Mi-am risipit vreo doua-trei ore din viata incercand sa sistematizez, pentru forul meu interior, stirile saptamanii trecute. Incercam sa o aleg pe cea mai interesanta, pe marginea careia sa brodez un editorial de doamne-ajuta.


    Dar am constatat ca lucrurile nu prea se legau, chiar daca de fapt erau o sumedenie de stiri care puteau si meritau sa fie comentate. De fapt, faceam ce faceam si ma intorceam la o zicere a presedintelui Basescu, aceea cu dara pe care ar fi trebuit s-o lase in urma sa fostul presedinte Constantinescu.


    Initial, cand l-am auzit pe presedinte am zambit vag, din coltul gurii, era o exprimare tipic basesciana, care, continuand existentele resentimente populare la adresa guvernarii cederiste, parea a avea un cat de adevar.


    Dar am extrapolat un pic lucrurile, pentru ca dara este si ceea ce ramane in urma melcului, dar si boarea lasata de trecerea unei frumoase binemirositoare; si m-am gandit ca, vrand-nevrand, toti lasam ceea ce putem numi si dare in urma noastra, urme mai pronuntate sau mai vagi, intentii mai bune sau mai rele, reusite mai mari, mai mici sau ratari de-a dreptul.


    Si mai e si in firea omului sa-i judece pe ceilalti, iar jocul politic presupune permanenta unui astfel de sistem de judecati.


    Nu vreau sa ma leg strict de aprecierile presedintelui la adresa fostului presedinte, e un subiect care nu-mi place, nu mi se potriveste; cred ca in fapt joaca cu documente si acuzatii nu foloseste, nu aduce nici unuia din cei doi vreun serviciu si nu-i imbunatateste imaginea. M-as aventura, totusi, sa-i judec, la randul meu, pe cei ce ne conduc, pornind de la doua premise: prima, ca s-au angajat in aceasta actiune cu buna-credinta si cu bune intentii (nu va tavaliti pe jos de ras, va rog); a doua, ca tin cont de sfatul marelui intelept Murphy adresat politicienilor: „Aminteste-ti ca, cu cat o maimuta urca mai sus, cu atat mai bine i se vede dosul“. Nu-i asa ca nu-i asa? As spune ca darele pe care le lasa actuala guvernare tind sa semene destul de mult cu urmele fostei guvernari CDR.

    Din perioada 1996 – 2000 imi vin in minte, in primul rand, nesfarsitele certuri intre parteneri, palate si institutii, si abia pe urma, daca ma concentrez, imi mai aduc aminte de restructurari in minerit, poate ceva privatizari sau infiintari de companii nationale. Spre deosebire de politicieni, aflati intr-o lenta, permanenta, calificare la locul de munca, actiune din care nu par sa castige nimic, indiferent de timp, o modificare se face simtita, totusi, aparuta chiar in randurile spectatorilor jocului politic, adica chiar la poporul roman.


    Conform ultimului Barometru de opinie publica al Fundatiei pentru o Societate Deschisa, pentru jumatate dintre romani a trai intr-o tara democratica este de maxima importanta. Raspunsul si procentele sunt previzibile, dar ceea ce m-a facut sa ma minunez a fost faptul ca oamenii asociaza democratia cu o economie prospera in aceeasi proportie cu libertatea alegerilor.


    Si mai apare o modificare subtila: imi amintesc ca principala spaima a romanului a fost, ani de-a randul, cresterea preturilor. Acum oamenii cred ca principala problema a Romaniei este saracia, iar cresterea economica primeaza, in opinia a aproape trei sferturi din populatie, in fata infrumusetarii localitatilor, a participarii la luarea deciziilor si asigurarea unei forte de aparare puternice.


    Si un alt lucru care mi-a placut, faptul ca jumatate din romani cred ca protectia mediului este un domeniu prioritar, chiar daca incetineste cresterea economica sau duce la disparitia unor locuri de munca. Daca as fi politician si as citi asa ceva, as pune pe lista personala de prioritati, alaturi de darele lasate la talk-show-uri, in prime time sau nocturne, si ceva activitate diurna, care sa se muleze pe dorintele oamenilor.


    Ocolirea subiectelor grele, lipsite de sarmul unei inclestari full-contact din care sa rasara raspunsul la «oglinda-oglinjoara, cine e cel mai vanos din tara», a devenit un obicei permanent. Dar problemele actuale ale romanilor nu mai permit nici ocolisuri si cu atat mai putin scurtaturi; mai mult, as spune ca oamenii ar mai renunta la putin circ pentru a putea sa mai puna ceva pe paine.

  • Intrebati pacientul!

    Disputele din jurul legii farmaciei au continuat fara a se ajunge la vreo rezolvare, ceea ce face ca, probabil, urmatoarele saptamani sa fie la fel de pline de noi luari de pozitii si propuneri.


    De-abia saptamana trecuta un grup de oameni a pus „punctul pe i“: indiferent de ce vrea ministerul, nimeni nu a analizat impactul asupra pacientilor.


    Sa recapitulam: in octombrie, Ministerul Sanatatii face public un pachet de legi menite sa reformeze sistemul sanitar din Romania.


    O parte dintre propunerile de acte normative starnesc controverse, cum ar fi initiativa de a nu mai permite directorilor de spitale sa detina si alte functii, in sistemul universitar de exemplu.


    Insa cele mai acerbe dispute au fost cauzate de initiativa ministerului de a limita activitatea lanturilor de farmacii. Pentru a elimina posibilitatea de a se forma un monopol al retelelor, ministerul intentiona sa impuna o limita maximala a numarului de farmacii care pot face parte dintr-un lant in functie de numarul de locuitori.


    Reprezentantii retelelor au sarit ca arsi, spunand ca aceasta masura este anticonstitutionala, neconcurentiala si discriminatorie. De cealalta parte, farmacistii independenti se declara de acord cu prevederile proiectului de lege.


    Cert este ca, in urma diverselor consultari, proiectul a fost modificat, insa nici forma actuala nu multumeste pe toata lumea. De altfel, satisfacerea pretentiilor ambelor grupuri de interese este practic imposibila.


    Farmacistii independenti sustin adoptarea modelului de „farmacie a farmacistului“, unde proprietarul sa fie obligatoriu farmacist, dupa modelul cabinetelor medicale sau a caselor de avocatura. Observatorii remarca insa ca o astfel de decizie este tardiva, dat fiind ca inca din 1990 s-a stabilit ca firmele farmaceutice se infiinteaza ca societati comerciale fara restrictii legate de actionariat. Iar o fortare in timp a vanzarii farmaciilor existente ar avea ca efect posibil plata unor despagubiri insemnate de la bugetul de stat.


    Printre nenumaratele voci care s-au facut auzite in ultimele saptamani, cele trei asociatii care reprezinta interesele domeniului farmaceutic – Colegiul Farmacistilor din Romania, Patronatul Farmacistilor din Romania si Asociatia Retelelor de Farmacii din Romania (ARFR) – au organizat impreuna cu Academia de Advocacy o audiere publica cu tema „Farmacia incotro?“.


    Dupa prezentarea mai multor opinii, o comisie de experti – formata din personalitati ca Aurora Liiceanu, Ilie Serbanescu sau Cristian Parvulescu – a emis mai multe concluzii. In esenta, comisia evidentiaza faptul ca trebuie luata o decizie politica si ca aceasta decizie va dezavantaja cel putin o parte, din cauza pozitiilor total diferite ale farmacistilor implicati.


    Expertii recomanda insa ministerului ca, inainte de a lua decizia, „sa evalueze impactul propunerilor legislative asupra beneficiarilor directi (pacienti, operatori), asupra altor parti direct interesate (Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului etc.) si asupra cuplarii cu legislatia europeana.


    Ministerul nu poate invoca exemplele din legislatia europeana, dat fiind ca nici in Uniunea Europeana nu exista o legislatie unitara. Iar situatia din Romania nu prea poate fi comparata cu istoricul unor piete cu traditie, unde nu au avut loc nationalizari si, ulterior, privatizari. In plus, chiar si pe unele piete extrem de conservatoare, exista unele tendinte de liberalizare.


    Ca urmare, situatia hibrida existenta – adica prezenta atat a farmaciilor independente, detinute de farmacisti, alaturi de farmacii de lant, detinute de investitori diversi – ar trebui acceptata ca atare, mai ales ca structura de proprietate nu influenteaza livrarea serviciilor farmaceutice, recomanda expertii.


    Dar cine i-a intrebat pe pacienti? ARFR a comandat un studiu firmei de cercetare IRSOP care arata ca, pentru pacienti, calitatea serviciilor din farmaciile independente este aceeasi cu cea din farmaciile care apartin lanturilor, iar farmacistii din ambele tipuri de unitati sunt perceputi ca fiind la fel de profesionisti. Insa ministerul nu a efectuat nici o evaluare a impactului avut de aceasta lege asupra pacientilor si nici asupra operatorilor din piata.


    Ce-i drept, cei din urma au reactionat imediat, declarandu-se de acord sau nu cu propunerile din proiectul de lege, dar venind cu evaluari proprii asupra efectelor. De exemplu, ARFR sustinea ca adoptarea legii in forma initiala ar duce la inchiderea a circa 1.000 de unitati in toata tara, pierderi de milioane de euro si concedierea a 15.000 de angajati. Inainte de a-si asuma raspunderea in fata Parlamentului pe acest pachet de legi, Guvernul si, in primul rand, ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu ar trebui sa pregateasca o motivatie temeinica pentru a putea raspunde chiar interpelarilor venite din alianta de guvernare.


    Iar o evaluare a efectelor pe care le-ar suferi clientii farmaciilor ar pica exact ca o manusa. Ba chiar, daca intr-un final se va adopta legea in forma prezenta, ar putea urma o serie de procese cu proprietarii lanturilor de farmacii. Despagubirile ce ar trebui platite investitorilor deposedati de farmacii vor fi achitate de la bugetul de stat.


    Astfel ca, pe langa indemnul din titlu, putem adresa un alt sfat ministrului: „Intrebati contribuabilul!“.

  • Bank sau Banca?

    Dispar „numele romanesti“ – privatizarea BCR, a CEC, fuziunea dintre Banca Tiriac si HVB Bank sunt toate miscari ce vor aduce pe piata bancara nume noi, dar straine. Sa fie bine, sa fie rau?

    Discutie aprinsa la o recenta intalnire a bancherilor: „curand nu o sa mai avem, dom’le, nici o banca romaneasca“ – atragea atentia un analist acid, pe un ton apasat. Revolta in randul bancherilor prezenti (majoritatea, e adevarat, reprezentanti ai bancilor straine): „bancile sunt toate romanesti, stimate domn analist, chiar daca au capital strain!“.


    Discutia nu mi-ar fi atras atentia daca nu ar fi venit la scurta vreme dupa ce un bancher strain, parte a unui grup ce si-ar fi dorit sa cumpere BCR (dar a iesit repede din cursa), a intrebat jurnalistii invitati la o intalnire daca pe noi, romanii, nu ne deranjeaza ca strainii ne cumpara bancile. La vremea respectiva, intrebarea a iscat doar ceva zambete in randul jurnalistilor prezenti (discutia despre „ne vindem, nu ne vindem tara“ e atat de veche incat s-a cam golit de continut). Fara doar si poate, sistemul bancar romanesc este dominat de grupurile straine, in conditiile in care la jumatatea anului ponderea bancilor straine era de circa 66%.   La jumatatea anului, bancile cu capital privat romanesc mai adunau doar putin peste 4% din piata, conform datelor bancii centrale.


    Cea mai importanta pozitie era detinuta de BT, cu o cota de piata de 3,4%, in timp ce urmatoarea clasata, Romexterra, detinea 0,7% din piata. Capital „romanesc“ mai exista inca in cele doua banci de stat, BCR si CEC, care detineau la jumatatea anului 25% si respectiv 5% din piata. Curand insa, si ele vor trece in proprietatea unor noi stapani, o data cu incheierea proceselor de privatizare.


    Privatizarea BCR va aduce inca un grup international in Romania, direct in varful topului bancar romanesc. In cursa pentru preluarea celei mai mari banci romanesti au mai ramas acum sa lupte doua banci: Erste Bank din Austria si Millennium bcp din Portugalia. Conform informatiilor din piata, castigatorul va fi anuntat cel mai probabil in  decembrie.


    In cazul CEC, pana una alta, privatizarea s-a devansat deja de la termenele initiale. Teoretic, pe 28 noiembrie ar fi trebuit sa fie data limita pentru depunerea ofertelor angajante din partea bancilor interesate. Dar el a fost amanat la finele saptamanii, pana „cel mai probabil in ianuarie 2006“, potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax. Oricum ar fi, vanzarea CEC va creste ponderea grupurilor straine in sistem.

    Pe de alta parte, Banca Tiriac, detinuta pana de curand de omul de afaceri Ion Tiriac, a fost recent „inghitita“ de austriecii de la Bank Austria Creditanstalt, fuzionand cu filiala locala a austriecilor, HVB Bank Romania. Fuziunea celor doua banci ar trebui sa se finalizeze in martie-aprilie anul viitor, rezultand astfel o noua banca, HVB Tiriac, ce urca in topul bancar direct pe locul patru, cu o cota de piata de peste 7,5%. Austriecii au calculat in septembrie pentru prima data pozitia consolidata a celor doua banci pe care le detin pe piata locala: profit net de 34,7 milioane de euro si active totale in valoare de 2,48 miliarde de euro.


    Noua banca, HVB – Tiriac, a intrat recent sub umbrela grupului Unicredit, ca urmare a preluarii grupului german HVB de catre italienii de la UniCredit. Cumulat, grupul detine active totale de aproximativ 3 miliarde de euro, conform datelor de la jumatatea anului.


    Noua entitate ii detroneaza astfel de pe locul trei pe austriecii de la Raiffeisen, care aveau in primele noua luni active de aproximativ 2,8 miliarde de euro. Pana una alta insa, cele trei banci isi vor desfasura operatiunile in paralel, integrarea urmand a fi realizata in cursul anului viitor. Asadar, schimbari de forta in sistemul bancar romanesc. Dupa finalizarea acestor miscari, in primele zece banci doar Banca Transilvania mai are capital integral romanesc. Luand in calcul doar cele trei miscari, ponderea capitalului strain in totalul activelor va creste cu peste 30% (cat detin cumulat BCR, CEC si Banca Tiriac).

    Nu sunt insa excluse nici alte „miscari“, prin care bancile romanesti de dimensiuni mai reduse sa fie preluate de grupuri straine. Pana la urma, doar din cursa pentru BCR si CEC, au ramas „pe dinafara“ cateva grupuri internationale ce nu sunt foarte dispuse sa renunte la o piata atat de atractiva ca cea romaneasca. Tentatii, mai mici e adevarat, mai exista inca destule. Banci romanesti mai mici (cu cote de piata sub 1%), dar care isi dezvolta acum puternic activitatea si retelele de unitati (vezi Romexterra sau Banca Carpatica).


    BT, ce detine o cota de piata de circa 3%, se afla, pe de alta parte, printre cele zece companii est-europene cele mai vizate pentru a fi preluate de grupuri occidentale. Statisticile sunt, asadar, mai mult decat elocvente: sistemul bancar romanesc este dominat de marile grupuri straine, iar viitorul va aduce si mai mult capital strain in bancile romanesti.


    Lucru care, privind si la statisticile tarilor din jurul nostru, nu ar trebui sa mire pe nimeni. In Polonia, spre exemplu, cota de piata a bancilor internationale in sistem se situa la jumatatea anului la aproximativ 70%, in Ungaria depasea 77%, in Cehia – 83%, iar in Slovacia se apropia de 97%. In Bulgaria, unde exista 35 de banci, cota de piata a grupurilor internationale depasea la aceeasi data 80 de procente.


    Indiferent de capital, toate aceste banci raman romanesti – au argumentat insa intr-un glas bancherii in fata supararii analistului nostru. Se supun legislatiei romanesti, sunt autorizate, supravegheate, controlate de mana ferma a bancii centrale romanesti, nu de altcineva. Poate, uneori, puterea pe care le-o da aparteneta la un grup international le permite sa faca „ce vor cu banca centrala“-  spune analistul, referindu-se la reactia avuta de bancheri in fata reglementarilor BNR de limitare a creditelor in valuta, cand multi au anuntat ca vor muta creditarea la banca mama.


    Foarte probabil, au mai multa putere din acest punct de vedere decat o banca mica, autohtona.


    Schimband unghiul insa, cat de tare il poate supara pe un roman obisnuit, care intra in banca asteptand servicii de calitate, concurenta dura pe care o aduc (si) grupurile internationale?

  • Al treilea mandat al lui George W. Bush

    Presedintele George W. Bush tocmai a intrat in cel de-al treilea mandat. Da, e adevarat. George W. Bush e un presedinte „de trei mandate“.


    Primul mandat al lui Bush s-a desfasurat intre 2001 si 2004 si a fost dominat de 11 septembrie; Bush a folosit cu abilitate acest mandat pentru a-si propulsa radicala agenda de dreapta privitoare la impozite si la razboiul din Irak – o agenda care n-avea nici o directie pe 10 septembrie, dar careia a reusit sa-i faca loc in epoca inceputa pe 12 septembrie. Al doilea sau mandat a fost foarte scurt. A durat de la realegerea sa in noiembrie 2004 si pana la aniversarea alegerilor, in 2005 – un mandat pe care l-a irosit intr-o maniera sublima. Scurtul mandat a fost dominat de o tentativa de privatizare a asigurarilor sociale, pe care natiunea a respins-o, de scandaluri politice in care au fost implicati I. Lewis Libby Jr., Tom DeLay si Bill Frist (membri ai administratiei Bush – n.r.), de o reactie de mamaliga la uraganul Katrina si de atatea erori in Irak, incat multi democrati si republicani au inceput sa dea un vot de neincredere performantei de razboi a echipei Bush-Cheney. Daca am fi avut o republica parlamentara, Bush ar fi trebuit sa fi demisionat pana acum.


    Asa ca acum incepe cel de-al treilea mandat al lui Bush. Ce va face cu el? Ultima data cand a fost la podea – pe atunci din cauza ca a baut prea mult – l-a regasit pe Dumnezeu si si-a schimbat radical viata. Acum e la podea din nou – de data aceasta pentru ca a baut prea mult Karl Rove (strategul administratiei Bush – n.r.) – si intrebarea e daca poate regasi America pentru a-si schimba radical presedintia.


    Dar cand ma uit, in aceste zile, la Bush, imi apare ca un om care si-ar fi dorit sa existe un al 28-lea amendament in Constitutie – unul intitulat „As putea sa ma retrag acum?“. Bush are aerul ca ar prefera acum sa-si faca bagajele si sa se intoarca acasa, la ferma din Texas. Nu numai ca nu pare sa-i mai placa ce face, dar pare ca nu i-a mai ramas nici o idee relevanta pentru viitorul natiunii. Si de vreme ce un astfel de amendament nu exista, Bush are doua variante. Una ar fi sa continue sa guverneze ca si cum inca ar candida impotriva lui John McCain* in Carolina de Sud. Asta inseamna sa impinga in fata o strategie de dreapta prin divizarea tarii, astfel incat sa obtina cele 50,1 procente de care are nevoie pentru noi reduceri de impozite, dar ignorand adevaratele noastre probleme: deficitul, sistemul de sanatate, energia, schimbarile de clima si Irakul.

    Continuarea unei asemenea politici de reduceri drastice ar fi un dezastru. Intr-adevar, intr-un moment in care un rezultat decent in Irak inca e posibil si traversam cel mai important moment politic in Bagdad – primele alegeri nationale bazate pe o Constitutie scrisa de irakieni – e scandalos sa-i vezi pe Bush si pe Dick Cheney folosindu-si platformele pentru a actiona ca doi caini de atac in numele lui Rove, acuzandu-i pe democrati ca s-au dovedit nepatrioti in Irak. Pentru doi oameni care au dus dezamagitor acest razboi, punand politica de partid deasupra politicilor de stat, fara nici un fel de planuri pentru „dimineata de dupa“ si fara sa traga la socoteala subordonatii care gresisera – Donald Rumsfeld trebuia demis cu mult timp in urma – a acuza pe altcineva ca nu priveste Irakul cu destula seriozitate e dezgustator. Da, trebuie sa ne pastram directia deocamdata in Irak, dar nu ne-o putem pastra nici singuri, nici dezbinati. Asta-i ideea.


    Suntem pe punctul de a produce cel mai legitim guvern produs vreodata in lumea araba, iar echipa Bush-Cheney ce face, in loc sa-si recunoasca greselile in privinta armelor de distrugere in masa, sa-si ceara iertare si sa cheme natiunea la unitate pentru a sustine efortul esential intru infrangerea nebuniei jihadiste din Irak? Incepe sa arunce cu noroi in democrati. Sigur, unii democrati i-au gratulat cu remarce brutale – dar nu ei sunt cei care au puterea. Unde ne sunt adultii? Nu ne putem permite un asemenea nonsens, ignorand in acelasi timp criza energetica, deficitul, sistemul de sanatate, schimbarile climaterice si asigurarile sociale.


    „Intram intr-o epoca de alegeri dificile pentru Statele Unite – o epoca in care nu ne putem baza intotdeauna ca macar trei tari asiatice ne vor scrie cecuri pentru a compensa incapacitatea de a ne pregati pentru uragan sau pentru a duce cum se cuvine un razboi“, spunea David Rothkopf, autorul volumului „A conduce lumea: din culisele Consiliului National de Securitate si ale arhitectilor puterii americane“.


    „Daca presedintele Bush nu face fata acestei provocari, copiii si nepotii nostri se vor uita la povara pe care el le-a pus-o pe umeri si vor privi acest moment ca pe punctul de trecere de la secolul american la secolul chinezesc“. Intr-adevar, sper ca Bush va face fata provocarii. Nu ne mai permitem trei ani pierduti. Pentru a face asta, deci, ar trebui ca Bush sa fie un presedinte diferit in acest al treilea mandat, cu o agenda mai centrista si cu mai mult stil. Daca va fi, inca mai are timp sa ridice un pod spre viitor. Daca nu, resursele pe care le-a irosit si amploarea problemelor pe care le va fi ignorat il vor face candidat la unul dintre cei mai slabi presedinti pe care i-am avut vreodata.

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator al trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 14 decembrie al BUSINESS Magazin.

     

     
    *Senatorul John McCain a fost In 2000 unul dintre competitorii lui George W. Bush pentru nominalizarea drept candidat al Partidului Republican la alegerile prezidentiale din 2000.

     

  • Homo Internetus

    Transferati-va pe Internet documentele, muzica si filmele. Nu uitati nici jurnalul intim! Indemnurile furnizorilor de servicii online se inmultesc, iar concurenta pentru banii utilizatorilor se inteteste. Vom ajunge in final sa ne „uploadam“ viata cu totul pe Internet?


    Daca John Grisham ar fi scris cartea „Dosarul Pelican“ in anul 2005, in loc de 1992, ar fi avut doua variante. Ori o schimba complet, ca sa o faca credibila, ori renunta de tot la idee. Numai rescriind-o cu totul ar fi avut vreo sansa sa-si convinga cititorii ca o tanara studenta la drept, care detinea un document acuzator pentru presedintele Americii, a fost vanata timp de doua saptamani de criminali platiti ca s-o impiedice sa ii spuna ceea ce stie unui jurnalist de la Washington Post.


    De ce? Simplu. In viata intesata de tehnologie din anul 2005, tanara ar fi avut nevoie nu de doua saptamani, ci de doua minute, ca sa ajunga la un computer conectat la Internet si sa transfere in spatiul virtual documentul compromitator, care ar fi putut fi apoi accesat instantaneu de oricine, inclusiv de seful FBI care in carte se chinuie timp de aproape 400 de pagini sa-si conduca ancheta ce in final il compromite pe presedinte.


    In doar zece ani (Netscape, compania care opera primul browser de Internet, se lista la bursa pe 9 august 1995) tehnologia a reusit sa ne schimbe viata cu totul. Cine nu are telefon mobil este privit ca o ciudatenie absoluta. Preferi sa trimiti o scrisoare prin posta, scrisa de mana, decat sa tastezi repede un e-mail impersonal? Esti doar un melancolic depasit. Iar daca esti scriitor sau scenarist, povestea ta n-are nici un miez daca nu amesteci macar pe ici pe colo ceva download-uri si kilobytes.


    Schimbarile sunt adesea socant de rapide – cu o traditie de aproape un secol, se gandeau companiile de telefonie fixa ca Internetul si telefonia online le vor pune existenta sub semnul intrebarii in doar cativa ani? -, iar ritmul in care apar noi tehnologii si, la scurt timp, noi servicii comerciale nu da semne de oboseala. Dimpotriva.


    Iar noua tendinta, despre care specialistii spun ca se afla doar la inceput, este de a-i convinge pe oameni ca viata le va fi mai buna daca accepta sa o mute, fie si partial, in lumea virtuala a Internetului. Intreaga viata a consumatorului este cu atentie impartita de companiile de tehnologie in cateva compartimente bine definite: divertisment (muzica, filme, emisiuni de televiziune, jocuri), munca (documente de business), comunicare (e-mail, messenger), date personale (jurnal intim, articole, carti, stiri si comentarii de interes propriu). Toate pot – si trebuie – sa fie aduse pe Internet, unde consumatorul le va accesa mai usor, mai des si mai intens. Bineinteles, cu conditia sa le faca pe plac firmelor furnizoare si sa-si plateasca abonamentul sau taxa de acces.


    De pilda, muzica. Nu o mai ascultam pe discul de vinil, ci pe CD, dar se pare ca si acesta din urma isi duce ultimele zile. Au trecut vremurile in care casele de discuri reuseau sa vanda pe bani buni 14 melodii slabe doar pentru ca erau „impachetate“ pe acelasi disc cu ultimul hit de mare succes. Acum, muzica se vinde la bucata prin Internet (vezi magazinul virtual iTunes al Apple), iar consumatorul plateste doar pentru ce ii place. Dupa care isi ia melodiile pe playerul digital sau pe telefonul mobil si le asculta oriunde s-ar afla. Daca se plictiseste de ele, nici o problema.

     Tot pe Internet se gaseste solutia – specialistii dezvolta tehnologii prin care telefonul mobil se poate conecta la magazinul virtual de muzica, pentru ca utilizatorul sa isi aleaga melodia pe care vrea sa o asculte pana la urmatorul colt de strada. Si este doar o chestiune de timp pana cand companii precum Google sau Yahoo! se vor oferi sa gazduiasca online, pentru a fi accesibile non-stop si de oriunde, intreaga colectie personala de melodii a utilizatorilor. Yahoo! a si venit cu o idee originala, deja. Cine plateste 5 dolari pe luna are acces total la o baza cu 1 milion  de melodii digitale pe care le poate asculta pe PC si pe playerul portabil.

    Care este, totusi, smecheria? In momentul in care utilizatorul nu mai plateste, i se taie accesul la melodiile de pe serverul Yahoo si nici cele deja transferate pe player nu vor mai functiona. Migrarea catre Internet este un fenomen valabil si pentru filme. Pe piata s-au lansat deja primele playere video portabile, fie ca este vorba de DVD-playere de dimensiuni reduse, dar fara posibilitatea de a se conecta la Internet, fie ca vorbim de primul iPod video, lansat recent de Apple si care ii invita pe utilizatori sa se conecteze la magazinul iTunes pentru a descarca ultimele episoade ale unor seriale la moda precum „Lost“ sau „Neveste disperate“, in schimbul sumei modice de 2 dolari pe episod.


    Singura piedica in calea dezvoltarii mai rapide a serviciilor care ofera filme sau muzica pe Internet este, deocamdata, problema spinoasa a respectarii drepturilor de autor. Nici un astfel de serviciu nu se poate lansa comercial fara ca firmele implicate (furnizorul de servicii online si furnizorul de continut video) sa semneze contracte stufoase care le protejeaza interesele. Patania lui Google, care a crezut ca se poate misca atat de repede cu proiectul de a pune pe Internet cele mai importante opere literare ale omenirii incat nimeni sa nu apuce sa observe ca unele dintre carti sunt inca protejate de copyright, s-a intiparit deja in mintea directorilor executivi din industrie si nimeni nu mai vrea sa riste.

    Dovada – Yahoo! a pornit un proiect asemanator pentru digitalizarea cartilor, insa a strigat sus si tare ca nu va scana decat acele carti care nu sunt sub copyright (in parte o demonstratie de etica, in parte o lovitura aplicata rivalului Google). Oricum, ceea ce se observa din toata agitatia este ca marile companii discuta pentru aducerea pe Internet a inca unei parti importante a vietii utilizatorilor – cartile preferate. Probabil ca nu va mai trece mult pana cand Google sau Yahoo! sau amandoua odata se vor oferi sa va scaneze intreaga biblioteca de acasa si sa va lase s-o accesati prin Internet. Ba mai mult, sa faceti si cautari prin continutul cartilor. Bineinteles, cu doua conditii. Cartile electronice sa fie incarcate pe serverele lor, iar accesul sa se faca contra unei mici taxe.


    Nici utilizatorii de business nu sunt lasati in afara revolutiei online. Google, IBM si Microsoft au lansat deja servicii prin care companiile pot efectua cautari rapide in propriile computere folosind software dupa modele cu care suntem mai obisnuiti din peregrinarile pe Internet. Adio asteptare de minute in sir pentru o cautare prin reteaua companiei: un document de business poate fi regasit, folosind noile aplicatii, intr-o fractiune de secunda, la fel de usor ca si o cautare pe Google. Iar Microsoft promite ca, pe viitor, si aplicatiile din gama Office vor fi accesibile online. Practic, spune Bill Gates, cine va plati un mic abonament va putea accesa Word-ul sau Excel-ul ca pe servicii online, in timp ce vechiul obicei de a cumpara CD-uri cu soft din magazin va cadea in uitare.


    Viitorul ridica unele semne de intrebare pentru producatorii de PC-uri. Nu putini sunt cei care prezic ca in viitor PC-ul de acasa, in loc sa devina mai performant, va deveni tot mai simplu, sfarsind prin a ajunge o cutie ieftina si neinteligenta. PC-ul se va conecta online la serverele furnizorilor de servicii, devenind un simplu terminal de la care utilizatorul trimite comenzi.


    Vestile nu sunt prea bune pentru producatorii de PC-uri, care si-ar putea vedea marjele de profit, oricum mici, subtiindu-se rapid. Insa ei nu sunt singura industrie cu batai de cap. Mass-media trece printr-o perioada de reinventare – in primul rand, ziarele au greutati in a-si pastra audientele, in timp ce televiziunile isi vad veniturile din publicitate stagnand din cauza migrarii telespectatorilor catre clipurile si emisiunile video de pe Internet si de pe telefonul mobil. „S-ar putea ca in 2008 sa vedem cu totii Jocurile Olimpice de la Beijing pe telefonul mobil“, spune directorul pentru Romania al firmei Nokia, Imfred de Jong. Piata mondiala a telefoanelor inteligente (smartphones) se va situa in 2006 la 100 de milioane de unitati, conform estimarilor oficialilor companiei finlandeze. „Convergenta nu are loc doar intre terminale – telefon, PC, PDA -, ci si intre ele si Internet“, a spus de Jong.


    Nokia a lansat recent primul sau telefon cu standard DVB-H incorporat, tehnologie care permite vizionarea de programe de televiziune pe ecranul mobilului N92. „Televiziunea este astazi cel mai popular mijloc de informare din lume“, spune seful Nokia Romania, potrivit caruia la nivelul anului 2009, „pe piata mondiala vor exista peste 50 de milioane de echipamente compatibile cu standardul DVB-H“.


    Oficialii Nokia observa un mare potential si in ceea ce priveste transferarea e-mail-ului pe telefoanele mobile, functie esentiala pentru oamenii de afaceri. „Astazi, doar 1% din totalul inbox-urilor pot fi accesate de pe un echipament mobil“, spune de Jong. „Practic, piata are un potential imens.“


    Chiar daca nu a fost conceputa ca o piata, si comunitatea blog-urilor are un astfel de potential, tocmai datorita audientelor uriase pe care le atrag comentariile personale publicate pe Internet. Exista deja portaluri de blog-uri, unde utilizatorii isi pot pune la punct propriul site de tip blog in doar cateva minute si nu va mai trece mult timp pana cand cele mai populare jurnale online vor genera si bani buni.


    De fapt, primul exemplu a si fost dat, pentru ca proprietarii portalului de blog-uri Weblogs Inc. – de fapt o colectie de 85 de site-uri cu comentarii personale – au vandut afacerea catre AOL, divizia de servicii online a gigantului media Time Warner, pentru aproximativ 25 de milioane de dolari.


    Ceea ce reprezinta confirmarea, daca mai era nevoie, ca totul – muzica, filmul, munca, inclusiv cele mai personale ganduri – se pot transforma peste noapte intr-o super-afacere. Cu o conditie: sa fie mutate pe Internet, sub ochii unei audiente globale.

  • Televiziunea din buzunar

    Plictiseala din masina, tren, aeroport, metrou sau autobuz este principalul factor care trage in sus industriile cu specific: cea a laptop-urilor, a telefoanelor mobile multimedia si a altor echipamente inteligente de buzunar. Mai mult, tot din plictiseala oamenilor profita si industria jocurilor pentru aceste echipamente, precum si cea a producatorilor de continut multimedia disponibil pe echipamentele portabile. Intrata de curand in atentia consumatorilor, industria televiziunii pe telefonul mobil are toate premisele pentru a cunoaste un „boom“ in urmatorii ani.

    Analistii sunt de acord: in 2010, cel putin 10% dintre europeni vor urmari zilnic televiziunea pe telefonul mobil, iar lupta se va da intre cele trei standarde diferite care exista in acest moment pe piata: T-MDB, S-MDB (folosite mai ales in Asia) si DVB-H (promovat in intreaga lume de compania finlandeza Nokia). Dar va concura oare telefonul mobil cu televizorul din sufragerie? „Niciodata!“, se grabesc sa spuna specialistii in domeniu. Telefonul se va ocupa doar de plictiseala de pe drum, oferind utilizatorului posibilitatea de a vedea scurte filme, stiri, faze din meciuri sau emisiunii hazlii.


    Televiziunea pe telefonul mobil este deja cunoscuta si utilizata chiar si in Romania, unde principalii operatori Orange si Connex ofera astfel de servicii. Care devin, usor-usor, un succes comercial, chiar daca nu sunt folosite in mod curent, ca televizorul din sufragerie, spun oficialii marilor operatori de telefonie. Vodafone, cel mai mare operator din lume dupa incasari, sustine ca in numai doua saptamani de la lansarea Sky Mobile TV, serviciu cu 19 posturi si care este disponibil 24 de ore pe zi, au fost inregistrati peste un milion de utilizatori numai in Marea Britanie.

    Numai pe reteaua 3G au fost numarati 341.000 de utilizatori. Pentru Orange, serviciile multimedia sunt strategice in cele 17 tari in care opereaza, spun oficialii companiei. „In Marea Britanie, se acceseaza circa 10.000 de clipuri pe saptamana, iar numarul de jocuri video accesate pe telefonul mobil a ajuns la 50.000 pe saptamana“, a spus Patrick Rouvillois, director de marketing al Orange. El a precizat ca media emisiunilor TV urmarite pe telefon a ajuns la 40 de minute/client/luna in Franta. Bineinteles, telefonia de generatia a treia va accelera aceste schimbari. „Circa 60% din clientii Orange de 3G folosesc serviciile video pe telefonul mobil. Traficul de date este de cinci ori mai mare pentru un client 3G comparat cu unul care foloseste serviciile clasice“, a spus Rouvillois.


    Succesul televiziunii din buzunar este dovedit si de faptul ca deja au fost elaborate standarde (tehnologii acceptate universal) ale industriei, care sa permita tuturor utilizatorilor sa se bucure de aceeasi experienta. Exista un standard bazat pe un format cunoscut posturilor radio digitale (DAB – digital audio broadcast) si care a fost botezat acum T-MBD (terrestrial multimedia broadcast digital). Standardul T-MDB este folosit mai ales in Asia, unde are si un concurent mai avansat: S-MDB (satellite digital multimedia broadcasting). In Coreea de Sud sunt acum circa 200.000 de utilizatori de S-MDB si cam de doua ori pe atat folosesc T-MDB.


    Exista si un standard dezvoltat de producatorii de telefoane in colaborare cu televiziunile: DVB-H (Digital Video Broadcast – Handheld), care e sustinut de Nokia, Motorola, Siemens-BenQ, Samsung si altii.


    Popularitatea televiziunii din buzunar se vede si din viteza cu care tehnologia este adoptata in Europa. Finlandezii au ales DVB-H pentru un serviciu de televiziune pe mobil cu acoperire nationala. Standardul este promovat de Nokia, care a lansat deja terminalul multimedia Nokia N92 ce va putea receptiona in direct emisiuni TV pe acest format.


    In acelasi timp, in Suedia, o companie media a anuntat lansarea unui post TV exclusiv pentru telefonul mobil, Expressen TV, accesibil pe reteaua 3G a Vodafone din aceasta tara. Iar Telecom Italia Mobile, impreuna cu celebra Mediaset, vor lansa anul viitor mai multe servicii de televiziune pe telefonul mobil, utilizand acest format. In nordul Germaniei, autoritatile locale s-au implicat in instalarea retelelor necesare emisiei DVB-H.


    Tot pentru 2006, Verizon Wireless a anuntat ca va utiliza anul viitor acest format pentru un program-pilot. Un test similar efectuat la Helsinki, cu 500 de utilizatori, a dat rezultate neasteptate. Circa 41% dintre ei au declarat ca sunt gata sa scoata mai multi bani din buzunar pentru a avea tot timpul televiziune pe telefonul mobil. Printre cele mai populare echipamente care pot receptiona DVB-H, pe langa Nokia N92 se numara si Sagem My-X8, Motorola A925, dar si unele terminale Samsung. Tendinta nu le-a scapat nici taiwanezilor de la BenQ, care au cumparat divizia de telefoane mobile a Siemens si care au anuntat ca anul viitor, in trimestrul al doilea, vor lansa pe piata un terminal compatibil DVB-H.


    Timpul va hotari care dintre standardele concurente se va impune pe piata, insa un lucru incepe sa se contureze destul de clar: televiziunea pe mobil nu este doar o incercare riscanta, ci un model acceptat de tot mai multi consumatori. 

  • Marele clabuc si noul web

    Web 2.0 ramane subiectul cel mai dezbatut din internet, iar pentru clarificarea conceptului se recurge la comparatii cu caracter istoric. Prin ce difera web-ul din vremea dot-com-urilor de cel actual?

    Pentru oricine obisnuieste sa parcurga stirile din domeniul IT este evident ca zona cea mai fierbinte se leaga de asa-numitul Web 2.0, iar pagina de fata a devenit atat de dependenta de acest subiect incat ar putea si ea sa devina „Weboscop 2.0“. Dupa ce Tim O’Reilley a reusit intr-un (deja) celebru eseu sa schiteze conceptul, web-ul zumzaie de ecouri si de incercari de a clarifica diferite aspecte care inca par obscure. Iar aceasta discutie extinsa la scara planetara – ea insasi expresie a noului web – incepe sa-si arate roadele, macar prin marcarea celor trei axe majore care strabat subiectul: tehnologia, societatea si business-ul.


    Ca „efect colateral“ al discutiei au aparut noi termeni, mai mult sau mai putin sofisticati, dintre care „glocalization“ si „folksonomy“ par sa fie deja consacrati. Insa preferatul meu este „Web 1.0“, care desemneaza – dupa cum usor se poate intui – „vechiul“ web, mai precis cel dinainte de prabusirea dot-com-urilor. Evident, tot ce se incadreaza intre 2000 si 2005 se numeste Web 1.5. La ce folosesc toate aceste versiuni? Evident, pentru comparatii cu caracter istoric.


    Iata, de exemplu, axa business-ului. In prima sa versiune, web-ul era perceput aproape exclusiv ca un mediu destinat comertului. Totul era sa vinzi ceva, orice, de la carti pana la prajituri. Succesul lui Amazon.com a fost cel care a declansat febra, iar investitorii s-au napustit asupra noului mediu, aplicand insa practicile si modelele de afacere ale vechiului mediu: vanzarile retail. In epoca „marelui clabuc“ (big bubble) un start-up tipic era condus de un MBA, care aduna fara probleme cateva milioane de dolari de la investitori si apoi se straduia sa creasca cat mai repede afacerea, dupa modelul marilor lanturi de magazine. Nebunia a fost comparabila poate doar cu mania lalelelor din Olanda secolului XVII, atingand culmea cand AOL a ajuns sa cumpere un conglomerat de talia lui Time Warner.

    Supravietuitorii marii prabusiri au fost cei care au inteles natura noului mediu, modelandu-si afacerea in concordanta cu aceasta. Astazi sunt vedetele web-ului: Google, Yahoo, Amazon, eBay etc. Toate se bazeaza pe numarul imens de utilizatori carora le ofera servicii gratuite sau foarte ieftine. Un start-up tipic din zilele noastre este mult mai orientat spre tehnologie, porneste cu o finantare modesta, iar scopul final este nu sa cladeasca o mare afacere, ci sa se vanda la momentul oportun.


    Pe axa sociala, cuvantul de ordine al noului web este democratia. Dot-com-urile au gresit si in aceasta privinta, tratandu-si clientii in maniera tipica epocii industriale: ca o masa amorfa, nediferentiata, de simpli cumparatori. In noul web, scopul nu este atat sa vinzi ceva utilizatorilor, ci sa-i cuceresti, sa-i tii aproape si sa-i tratezi ca pe niste parteneri. In fapt, fiecare dintre ei are sansa sa se exprime pe cont propriu si ei sunt de fapt creatorii unei resurse imense: inteligenta colectiva. Blogosfera este poate expresia cea mai evidenta a acestui tip de democratie, iar faptul ca multe dintre cele mai populare articole din internet sunt  extrase astazi din blog-uri si nu din paginile marilor ziare este o proba concludenta. Insa democratia poate fi exprimata si in termeni electorali: prin simplul fapt ca aleg sa utilizez un anumit serviciu acord furnizorului un vot (si, implicit, ii sporesc valoarea). De fapt, in web votam mereu. De pilda, daca in blog-ul meu fac referinta printr-un link la o anumita pagina web, o fac mai vizibila.


    Alteori votul este chiar mai explicit: in servicii tot mai populare – precum Reddit sau Digg – utilizatorii propun stiri sau subiecte si tot ei le promoveaza prin votul lor. Apropo: la Reddit subiectul cel mai popular este acum articolul „Adevarul despre Web 2.0“, extras din blog-ul lui Paul Graham. Pe axa tehnologica, paginile statice ale vechiului web au fost de mult inlocuite cu servicii dinamice, insa vedeta momentului este o tehnologie revolutionara numita Ajax (Asyncronous JavaScript and XML).


    In esenta, un programel din pagina web din browser corespondeaza cu serverul independent de transferul de paginilor in format HTML, facand posibila o interactivitate prin web similara celei furnizate de un program ruland local.


    E „revolutionara“ nu pentru ca ar fi foarte noua sau complexa, ci pentru ca inlatura ultimul obstacol in calea instaurarii web-ului ca platforma de calcul universala. Ironia sortii: chiar Microsoft a inventat instrumentul care i-ar putea aduce sfarsitul dominatiei.

  • Cinema la purtator

    Cine spune ca, pentru a va simti in mijlocul actiunii unui film, trebuie neaparat sa intrati intr-o sala de cinema?

    Nu peste mult timp veti putea incropi propriul cinematograf oriunde doriti, cu conditia sa aveti in buzunar ultimul model de telefon mobil cu tehnologie de proiector video incorporata.


    In afara de telefonul mobil respectiv, veti mai avea nevoie de un sistem de sunet performant si, inevitabil, de un perete liber pe care sa proiectati filmul.


    Compania finlandeza de cercetare si dezvoltare in domeniul tehnologiei Upstream Engineering a finalizat lucrul la un sistem miniatural de proiectie care functioneaza pe baza de LED-uri (light-emitting diode) si care, in viitor, ar putea fi incorporat destul de usor in echipamente de buzunar – telefon mobil, MP3 player, PDA, spun specialistii scandinavi. Sistemul este compus dintr-un motoras optic pentru proiectarea imaginilor, de dimensiunea unei cutii de chibrituri, si proiectorul propriu-zis, care este la fel de mic ca un telefon mobil obisnuit.


    Compania are in plan sa reduca dimensiunile proiectorului astfel incat producatorii de echipamente de buzunar sa il poata include in telefoane mobile sau playere de muzica digitala la costuri relativ scazute. Sistemul de proiectare nu este inca un produs final, gata sa fie scos pe piata, insa, daca aveti rabdare, veti putea cumpara un telefon mobil cu proiector undeva pe parcursul anului viitor, au spus oficialii companiei, fara sa precizeze cam la ce pret ar putea ajunge un astfel de aparat.

    Astfel, telefonul mobil nu va mai trebui sa treaca prin mana tuturor prietenilor atunci cand vreti sa aratati o poza sau un filmulet, pentru ca o veti putea arata tuturor celor din camera in acelasi timp, daca o proiectati pe un perete. In plus, la birou prezentarile de afaceri se pot face mult mai usor prin intermediul acestui sistem de proiectie, spun specialistii Upstream Engineering. Pe piata exista deja mai multe companii care produc proiectoare de mici dimensiuni, insa acestea sunt mai mari decat sistemul conceput de compania finlandeza. In plus, fata de celelalte mini-proiectoare, sistemul Upstream Engineering dispune de o noua tehnologie – „aspiratorul de fotoni“ (photon vacuum – en.), prin care imaginile proiectate au o intensitate luminoasa aproape la fel de mare cu cele proiectate de sisteme de dimensiuni obisnuite.


    LED-urile, pe care se bazeaza sistemul finlandezilor, par sa fie o tehnologie de comunicatie destul de apreciata in ultimul timp. Cercetatorii japonezi studiaza o metoda prin care micile beculete vor fi folosite la transmiterea de date intre automobile, iar producatorii de ecrane TV le includ in tot mai multe produse, spun analistii. Printre principalele avantaje: nu consuma energie multa, rezista ani in sir fara sa se arda, substanta toxica prezenta in cantitati mici in multe echipamente electronice.

  • Manual de (mai mult) business

    Orice idee de afacere are nevoie de un plan de business riguros. Apoi urmeaza planul de marketing al produselor sau serviciilor care vor fi comercializate. De aici insa, incep sa curga tot felul de probleme.


    Dintre ele: care este metoda cea mai buna pentru a creste veniturile in scurt timp, care sunt angajatii-cheie de care trebuie sa aveti mare grija, cum trebuie sa arate site-ul companiei pentru a atrage clientii. Raspunsurile la aceste intrebari, dar si sugestii valoroase pentru planul de afaceri al viitoarei dumneavoastra companii, indiferent de domeniul de activitate pe care il alegeti, pot fi gasite pe www.MoreBusiness.com. Lista planurilor de afaceri este destul de cuprinzatoare, pornind de la modele pentru restaurante sau saloane de frumusete si pana la companii din domeniul IT sau producatoare de echipamente medicale. Puteti accesa diferite studii de caz asupra unor companii fictive, iar daca va hotarati asupra domeniului de activitate, iar planul de business vi se pare unul care seamana cu ideile dumneavoastra, aveti posibilitatea de a il personaliza, contra cost – intre 100 dolari (aproximativ 85 euro) si 200 dolari (170 euro), in functie de multimea de amanunte care va sunt puse la dispozitie.


    Sfaturi utile gasiti si la capitolul „Construirea site-ului companiei“. Puteti finaliza un site pentru afacerea dumneavoastra in 8 pasi si in plus aveti si informatii despre cum sa gasiti numele cel mai potrivit pentru pagina dumneavoastra de Internet, cum sa o administrati cu bani putin sau cum sa incepeti o campanie publicitara care sa dea rezultate.


    Odata pusa in miscare noua afacere, nu trebuie sa neglijati departamentul de resurse umane. Si aici, www.MoreBusiness.com va incerca sa va fie de folos, cu indicii despre cum va puteti da seama care sunt angajatii care trag in jos compania, dar si cei pentru care puteti deja sa puneti de-o parte bani pentru o marire de salariu. Pe www.MoreBusiness.com puteti gasi si link-uri spre cateva programe software gratuite de contabilitate, financiare sau de management. In plus, la sectiunea „Online Financial Calculators“ veti gasi cateva aplicatii cu ajutorul carora puteti calcula indicatori financiari precum taxe, rate la banca sau chiar cati bani ar trebui sa economisiti pentru a nu duce lipsa de nimic la pensie – cand, probabil, compania dumneavoastra va fi deja in siguranta, pe mainile copiilor sau nepotilor.  

  • Cine se teme de Maureen Dowd?

    „Hillary Clinton s-a slujit de infidelitatea lui Bill ca sa devina senator si sa aiba o sansa la presedintie.“ „Singura data cand s-a discutat despre sex la Casa Alba pe vremea lui George Bush Senior a fost atunci cand presedintele a intrebat-o pe sotia sa: «Bar, ce inseamna epilat inghinal?».“ „Condoleezza a ajuns la putere agatandu-se de W. (n.r. – presedintele Bush), cu care merge peste tot.“

    Nu sunt afirmatii facute in timpul vreunui talk-show umoristic, gen atat de gustat de americani, ci declaratiile singurei femei-editorialist de la New York Times, poate cel mai conservator cotidian din Statele Unite.


    Maureen Dowd, irlandeza cu parul rosu care a pus pe foc administratiile americane timp de aproape 30 de ani, nu s-a linistit o data cu varsta. Actualul presedinte al Statelor Unite a poreclit-o Cobra (ea il descrie drept „un teribilist rasfatat in cizme de cowboy“), fostul vicepresedinte Al Gore ii stie de frica de cand l-a descris ca fiind „in plin proces de lactatie“, iar Bill Clinton se chinuie sa gaseasca vorbe de duh, ca sa-i dea replica la articolele in care il acopera adesea de ridicol. De altfel, Dowd a castigat premiul Pulitzer pentru modul in care a relatat evenimentele din cadrul scandalului „Monica-Gate“.


    Desi la inceputul carierei era criticata pentru ca, in articolele sale, latura umana era intotdeauna mai importanta decat intamplarea in sine, tocmai acest interes fata de zbuciumul personal care se ascunde in spatele marilor evenimente (razboiul din Vietnam, Watergate, alegerile, razboiul din Irak) a ajutat-o sa-si construiasca o personalitate, sa fie mai mult decat o voce cuminte si neutra de la un ziar, fie el chiar si New York Times. Asa ca, bazandu-se pe reactiile starnite de editorialele sale (se spune ca sunt in topul celor mai citite din SUA), a reusit sa publice luna aceasta o carte – „Are Men Necessary?“, care, probabil, a starnit mai multa valva decat memoriile fostei prime doamne, Hillary Clinton.


    In „Are Men Necessary?“, Dowd nu pretinde ca detine solutii pentru razboiul dintre sexe (care, in opinia ei, e mai inversunat ca oricand) si nici nu se erijeaza intr-o calauza a femeilor moderne, dezorientate in aceasta perioada post-feminista. Dowd se margineste sa emita cugetari si pareri care, pe unii critici literari i-au infuriat, iar pe altii i-au amuzat: „S-ar putea ca, intr-o buna zi, barbatii sa dispara complet de pe fata pamantului, luand cu ei revistele sexy, toata nebunia si obiceiul de a manca pizza rece dimineata“; „Multe femei isi doresc, mai nou, sa fie casnice si sa se transforme in Dna. Robot Anonim dintr-o Gloata Docila“; „De la Big-Ban-ul revolutiei feministe s-a ajuns la un omniprezent Big Botox“. Pe un ton uneori jucaus, iar alteori cat se poate de serios, Dowd scrie despre confuzia care domneste in ritualurile sentimentale din epoca post-feminista, saturatia culturii americane cu imagini de natura sexuala, obsesia colectiva legata de frumusete si tinerete, transformarea femeilor in simple obiecte de catre barbati si, in fine, sexul vazut ca un „detonator de bombe in istoria americana“.


    Dar poate ceea ce descumpaneste cel mai mult cititorul este neputinta lui Dowd de a se hotari de partea cui este, atata vreme cat tot spune ca exista un razboi al sexelor. Pe de o parte, foloseste un episod din serialul Seinfeld pentru a ilustra simplitatea iritanta a „speciei masculine“: „Poate realitatea este ca in acel episod din Seinfeld, cand George Constanza incearca sa dovedeasca faptul ca toate pasiunile majore ale unui barbat pot fi implinite simultan, daca reuseste sa se uite la televizor, in timp ce face dragoste cu o femeie si mananca un sandwich cu pastrama si mustar“.

    Dar, pe de alta parte, nici Dowd nu ezita sa exploateze mecanismul „simplist“ al barbatilor, daca are ceva de castigat din asta. „Sunt o adepta infocata a filosofiei de viata a lui Carole Lombard: «Traiesc dupa regulile barbatilor, ma adaptez la o lume a barbatilor, dar, in acelasi timp, nu uit niciodata ca misiunea principala a unei femei este alegerea nuantei perfecte de ruj».“ De altfel, gurile rele spun ca ascensiunea lui Maureen Dowd la New York Times se datoreaza modului in care stie sa fraternizeze cu „tabara adversa“ – mai precis, a fost favorita celor doi editori executivi ai prestigiosului cotidian – Joe Lelyveld si Howell Raines -, a avut o relatie cu o alta personalitate influenta din cadrul aceluiasi cotidian – John Tierney – si a adaugat pe raboj si doua nume mai celebre: Michael Douglas (care a parasit-o pentru Catherine Zeta Jones, despre care Dowd spune ca nu e cu nimic mai aratoasa decat ea) si Aaron Sorkin, creatorul unui popular serial de televiziune.

    Mai mult decat atat, nu ezita sa se foloseasca de farmecele personale (considerabile inca, desi a trecut de jumatate de veac), pentru a-si asigura o atitudine binevoitoare din partea mai-marilor de la Washington. Secretarul pentru relatiile cu presa al presedintelui George Bush, Marlin Fitzwater, o caracterizeaza drept „gata oricand sa flirteze“, ca de altfel si purtatorul de cuvant al Casei Albe in administratia Clinton, Mike McCurry. A ramas celebra ziua in care, in cadrul unei conferinte de presa sustinute de Tony Blankley, purtatorul de cuvant al lui Newt Gingrich, Dowd s-a ridicat din sala, s-a indreptat tinta catre Blankley si l-a tras de cravata ca sa vada marca.


    Cu toate acestea, la 53 de ani, nu numai ca nu a fost niciodata maritata sau logodita, dar nici macar nu a locuit cu vreunul dintre partenerii sai. Dowd spune ca barbatii, chiar daca sunt milionari si conduc companii mamut, tot se simt amenintati de femeile de succes, mai ales daca se intampla ca acestea sa fie recunoscute si premiate pentru spiritul lor critic. Marturisirea unui producator de spectacole de pe Broadway ca era prea intimidat de notorietatea ei pentru a-i cere o intalnire, lamentatiile unei colege de la New York Times care, in ziua in care a primit Premiul Pulitzer, i-a telefonat plangand ca nu o sa se mai apropie nici un barbat de ea – toate acestea sunt, in opinia lui Dowd, dovezi care arata ca progresul facut de femei pe scara corporatista le saboteaza viata sentimentala.


    Astfel, scrie Dowd, nu e de mirare ca majoritatea femeilor moderne cauta dispe-rate prin anticariate exemplare din best-seller-ul anilor ‘50 – „Cum sa prinzi si sa pastrezi un barbat“. „Fiti misterioase, nu vorbiti mult, purtati fuste, comportati-va ca niste doamne, stati mereu cu picioarele incrucisate si zambiti“, sunt regulile de aur promovate de cartile de acest gen, care sunt din nou la mare cautare.


    Pe de alta parte, desi deplange situatia ingrata in care se gasesc femeile, Dowd nu este numai lapte si miere cu „surorile“ sale. Intr-adevar, are un cerc foarte apropiat de prietene din esalonul de top de la New York Times, despre care se spune ca ar fi format un fel de cabala, ostila outsiderilor. Iar din ultima categorie se pare ca face parte si Judy Miller, reportera New York Times care a fost centrul unui scandal legat de o scurgere de informatii de la Casa Alba, in legatura cu identitatea unui agent CIA sub acoperire, si care a fost condamnata la inchisoare pentru refuzul de a-si dezvalui sursa.

    Dowd a scris un editorial despre colega sa, intitulat „Woman of Mass Destruction“ (referire la armele de distrugere in masa – „Weapons of Mass Destruction“, pe care administratia Bush se chinuie sa le gaseasca de vreo doi ani in Irak si despre care Miller sustinea ca exista, in pofida dovezilor care indicau contrariul). Editorialul incepea cu dulcea fraza „Intotdeauna mi-a placut de Judy Miller“ si se incheia cu ferma convingere a autoarei ca Miller trebuie sa plece de la ziarul pe care l-a acoperit de ridicol. De altfel, Miller a fost ulterior fortata sa demisioneze, nu inainte de a primi o compensatie care s-ar cifra, conform pietei, la circa 3 milioane de dolari.


    In acest timp, Maureen Dowd isi continua nestingherita si nestavilita cariera la New York Times, unde i se permite sa arunce tot timpul manusa in arena politica. Dar macar o face foarte senzual, ca Rita Hayworth (idolul ei) in „Gilda“.