Sex, droguri, arme si funk

Oare cum se face ca mereu cei mai defavorizati oameni sunt si cei mai inzestrati cu talent muzical? Uitati-va la orice grup foarte sarac si puteti fi siguri ca veti gasi o mostenire muzicala infloritoare.

Subclasa sociala a rromilor din Romania, disperat de saraca Republica a Cubei, comunitatea negrilor din New Orleans si, bineinteles, Jamaica cea foarte saraca, a carei muzica e adorata si imitata in toata lumea, desi tara in sine nu e decat o insula de aproximativ 234 de kilometri in lungime.


Regula generala este ca, intr-o comunitate defavorizata, vei gasi o scena muzicala infloritoare. Baile Funk e doar cea mai recenta adaugire la aceasta lista. Este sound-ul favelelor din Rio de Janeiro, uriasele asezari pline de cocioabe raspandite pe dealurile din jurul orasului, in umbra proiectelor imobiliare de milioane de lire sterline. E produsa si ascultata de catre locuitorii acestor asezari – ce reprezinta  o cincime din intreaga populatie a orasului – si se canta la petreceri imense in aer liber, numite si „baile funks“, adeseori organizate pe strazile favelelor. Baile Funk are un singur scop, acela de a-i face pe oameni sa danseze. E o combinatie de electro, hip hop si samba, „Miami bass“ si funk, ce se incheie cu niste rap debitat cu furie in portugheza.


Muzica jamaicana demonstreaza cum intregi genuri muzicale se dezvolta dintr-o lipsa de resurse: dub-ul a aparut din nevoia de a umple fata B a unui disc single, fara a mai trebui sa creezi un cantec nou, si astfel au aparut „versiuni“ sau „dub-uri“, care se joaca cu efecte ieftine de ecou in loc sa se mai plateasca muzicieni.


Muzica baile este exact la fel. Sound-ul sau caracteristic este dat de folosirea celor mai ieftine echipamente posibile. Este creata extrem de repede pe computer de catre pusti si lansata si mai repede cu ajutorul tehnologiei ieftine si democrate a CD-urilor scrise acasa. La Rio, aproape ca nu se lanseaza nici un fel de muzica pe vinil, pentru ca e prea scumpa si prea nepractica pentru nevoile scenei, hiturile fiind inscriptionate pe CD si transmise DJ-ilor locali, cum ar fi regele neconstat al muzicii baile, „DJ Marlboro“.


Intocmai ca rap-ul din SUA, Baile Funk este privit de multi adolescenti ca o modalitate de castiga respect, de a castiga bani si de a iesi din ghetou. Insa, spre deosebire de violenta exagerata stil Tom si Jerry, la care recurg adesea rapper-ii vestici din clasa mijlocie, intr-un efort disperat de a dobandi credibilitate, pustii care canta Baile Funk nu se prefac. Baile Funk este extrem de violent. Armele se poarta la vedere si adeseori sunt utilizate la „balurile funk“, focurile de arma trase in aer fiind, se pare, un semn de apreciere. Rio inregistreaza unul dintre cele mai ridicate niveluri de posesie de arma din lume, iar atunci cand rapper-ii ameninta ca-i vor impusca pe membrii bandelor rivale care sunt vazuti pe teritoriul lor nu glumesc.

Exista o latura si mai sinistra a acestei scene. Intocmai ca si favelele in sine, Baile Funk este controlat de catre bandele locale implicate in distributia de droguri, care scot profituri foarte mari din cocaina. Baronii locali chiar pun sa li se compuna cantece, sperand sa-si imbunatateasca imaginea prin prezenta intr-un hit.


Bandele care controleaza favelele si care opereaza sub o varietate de nume, cum ar fi marsavii Red Command, platesc pentru aceste petreceri, in incercarea cinica de a atrage de partea lor comunitati si de a da o spoiala de altruism domniei lor barbare.


Muzica aceasta pare sa fi fost visul unui director din publicitate: este muzica perfecta pentru pustii albi din clasa mijlocie din suburbii. Povestile lui 50 Cent si Jay-Z despre luptele lor armate si distributia de cocaina nici nu se pot compara cu acest nivel de violenta reala si terifianta.


Mai mult, versurile, daca le intelegi, duc obscenitatea la un nivel superior. In afara de impuscatul oamenilor, sexul anal este o tema foarte populara printre cantaretii de Baile Funk.


Un cocteil imbatator de sex, droguri si arme; ar suna ca muzica perfecta pentru MTV, de n-ar fi cantata in portugheza.


Deloc surprinzator, nu aceasta muzica, ci o copie la indigo a sa si-a facut loc in topuri in aceasta vara, tendinta care va continua, cu siguranta si la anul.


Nominalizata la Premiul Muzical Mercury, solista rap londonezo-sri lankeza MIA a luat Baile Funk drept schita de lucru pentru multe din cantecele ei. Hit-ul sau de club „Bucky Done Gone“ este un remake nota cu nota al unui hit Baile, mare parte a albumului sau de debut remarcandu-se printr-o influenta Baile puternica. Daca nebunia dancehall reggae a dat sound-ul verii in ultimii ani, iar artisti ca Sean Paul au ajuns mainstream, 2006 ar putea fi vara Baile, desi intr-o forma curatata si diluata. Sa speram ca nu-si iau si armele cu ei.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *