BusinessMagazin

Blog

  • Microsoft schimba regulile jocului

    Microsoft va lansa in prima parte a anului viitor un serviciu care integreaza jocurile pe calculator cu cele de pe telefonul mobil si cu cele care folosesc ca platforma consola Xbox (fabricata tot de gigantul infiintat de Bill Gates). Parte a noului sistem de operare Windows Vista, serviciul va purta numele „Live Anywhere“. In viitor veti putea intra in atmosfera unui joc video de pe telefon in acelasi timp cu alti concurenti din toata lumea care se joaca de pe calculatoare sau de pe console de jocuri. In acelasi timp, cand joci pe calculator, salvezi si iesi din joc, daca intri de pe telefonul mobil sau de pe consola, vei putea relua jocul din acelasi stadiu.

     

    Cel putin asa suna promisiunile lui Bill Gates, care a anuntat ca noul sistem va extinde serviciul Xbox Live – existent acum doar pe consolele Xbox – spre cei 150 de milioane de oameni care se joaca pe calculatoare cu sistem de operare Windows si pe cele peste 1 miliard de telefoane mobile care pot rula jocuri video. Chiar daca nu a dezvaluit decat in parte intentiile legate de viitoarea lansare, fondatorul Microsoft a facut totusi cateva sugestii referitoare la ceea ce va putea face Live Anywhere. Practic, Xbox Live va permite utilizatorilor din lumea intreaga sa se joace unii cu altii in timp real, sa descarce noi jocuri si sa comunice prin chat sau voce.

     

    „Aceasta e viziunea noastra prin care vom duce notiunea de «live» la nivelul urmator“, a spus Bill Gates intr-un discurs tinut la Electronic Entertainment Expo. „Vom avansa de la «live» la «live anywhere».“

     

    Potrivit oficialilor Microsoft, pana in prezent au fost vandute aproximativ 3,2 milioane de console Xbox, iar jumatate din ele sunt folosite online. Pana la momentul cand rivalii de la Nintendo si Sony vor lansa sisteme din aceeasi generatie, Gates spune ca Microsoft va avea un avans de 10 milioane de console vandute si 160 de titluri de jocuri disponibile. Simultan cu declaratiile lui Gates, directorii Nintendo au anuntat ca sustin ideea aparitiei unor jocuri neobisnuite, mai interesante, in detrimentul celor care au doar o grafica impecabila. Argumentul lor: industria jocurilor are nevoie sa-si creasca astfel atractivitatea.

     

    Interesul marilor producatori este de inteles, avand in vedere ca aceasta industrie valoreaza 30 mld. dolari. Nu degeaba se spune despre industria de jocuri video ca se joaca anual cu mai multi bani decat cinematografia de la Hollywood.

  • Suna bine, dar cine canta?

    Acum sase ani, un grup de muzicieni si ingineri software pasionati de muzica au venit cu o idee considerata ciudata la vremea aceea, de a analiza muzica, bit cu bit, si de a organiza toate melodiile ultimilor 60 de ani pe diverse categorii, in functie de cateva sute de criterii.

     

    Dupa o munca titanica, in care 300.000 de melodii au trecut prin filtrul celor de la „Music Genome Project“, fiecare cantec in parte fiind analizat intr-un timp mediu de 20 de minute, Pandora, cum a fost denumit serviciul, s-a impus printre internauti ca o metoda simpla prin care pot asculta melodiile artistilor preferati. Dar partea interesanta de-abia aici incepe. Pe baza informatiilor primite din analizele care s-au intins pe durata a sase ani, pandora.com face recomandari catre piese care au o linie melodica similara.

     

    „Vom reda cateva dintre melodiile artistului cautat, dar ideea principala din spatele conceptului nostru este sa prezentam alte melodii asemanatoare, care credem ca vor placea ascultatorilor“, spune unul dintre realizatorii proiectului. Pana acum, daca preferati un anumit artist, cel mai bun lucru pe care puteati sa il faceti era sa cautati alti artisti, care canta acelasi gen de muzica. Avand in vedere ca multi artisti abordeaza diverse stiluri muzicale, era destul de greu (si subiectiv) de gasit melodii similare ale altor artisti. Insa asocierea facuta de Pandora are la baza direct melodiile, indiferent de cine le canta.

     

    Printre detaliile luate in considerare in analiza melodiilor se numara orchestratia, aranjamentul vocal, ritmul si versurile. Pandora functioneaza ca un radio la cerere, la care se poate avea acces gratuit. De aici decurg unele dezavantaje. Primul dintre ele este ca nici o melodie nu poate fi salvata pe calculator; ele pot fi doar ascultate pe site. De asemenea, la fel ca la un radio, lipseste posibilitatea de a „derula“ melodia. Trebuie sa o ascultati de la un capat la celalalt. Iar alteori, melodia este protejata complet de legile copyright si nu poate fi nici macar ascultata pe site. In acest caz, Pandora face doar recomandari catre alte piese similare.

     

    De exemplu, la cautarea cunoscutei „Imagine“ a lui John Lennon, Pandora nu va putea reda exact aceasta melodie. In schimb, exista varianta de a asculta piesa „God“ a aceluiasi solist, considerata de Pandora drept „next best thing“.

  • Alte preturi, alte incaperi

    Spatii imense, mobilier de lux, valet, bucatar personal si chiar acces subteran cu limuzina sau lifturi private – sunt doar cateva dintre bonusurile care vin odata cu cheia apartamentelor prezidentiale ale hotelurilor din intreaga lume. Pretul e pe masura, dar parerile sunt unanime: face toti banii.

     

    Adrian Stoican, directorul magazinelor Helvetansa, isi aminteste si acum de noaptea in care a incercat sa se cazeze la hotelul Noga Hilton din Geneva. „S-a intamplat acum opt ani. Era prima mea vizita la Geneva si, pentru ca a trebuit sa calatoresc cu trenul de la Zürich, am ajuns foarte tarziu, cred ca in jur de ora 23. Am intrat in hotel stiind ca am rezervare, dar mi-au spus ca nu mai sunt camere.  S-au retras un pic si dupa o scurta discutie mi-au inmanat o cheie, fara sa-mi dea alte amanunte“, povesteste directorul de la Helvetansa, care, din cauza oboselii, nici macar nu a privit in jur atunci cand a intrat in camera. „M-am culcat imediat. Dar, la lumina zilei, primul lucru care m-a frapat a fost baia splendida, cu cada ingropata si chiuveta din marmura. M-am imbracat si am iesit din dormitor intr-un hol in care m-am mirat ca nu intalnesc pe nimeni. Am incercat niste usi, dar la un moment dat am nimerit intr-un dulap. In periplul meu am descoperit o sufragerie, un birou, o masa de lucru pentru 12 persoane, trei sau patru televizoare, doua faxuri si o terasa superba“, isi aminteste Stoican.

     

    Abia in orele care au urmat, a realizat nu doar cat de extraordinara a fost sederea sa in apartamentul prezidential, care costa intre 3.000 si 5.000 de euro pe noapte, dar si modul in care hotelurile manageriaza aceste spatii. „Le-am povestit tuturor si i-am invitat sa ma viziteze pentru ca era vorba de ceva cu totul si cu totul special.“ Apartamentele prezidentiale din Romania, desi nu sunt la fel de numeroase sau de scumpe ca si cele ale hotelurilor din strainatate, nu sunt mai prejos. Camerele etaleaza decoratiuni de lux care iti taie rasuflarea. Dina Litzica, PR managerul hotelului JW Marriott din Bucuresti, povesteste ca hotelul are doua astfel de apartamente, de 115 metri patrati fiecare.

     

    „Apartamentele au fost decorate de arhitecti italieni si austrieci in stil imperial, cu canapele imbracate in brocar-turi, mobila din cires sau mahon si lampi de cristal“, explica Litzica. Unele hoteluri (precum Casa Capsa) le numesc chiar apartamente imperiale, avand in vedere ca sunt rezervate mai ales de familiile regale si garzile lor de corp, dar si de oamenii de afaceri sau de staruri rock. Apartamentul imperial de la Capsa are tot ce isi poate dori un rege – tapiterie din matase, ornamentatii cu fir de aur, paturi cu baldachin si lampi de cristal care imprima camerelor „sobrietatea clasica specifica apartamentelor de la Peles si Pelisor“, spune Dan Toma Dulciu, marketing managerul hotelului.

     

    Iar altele se lauda in primul rand cu locatia, care le particularizeaza fata de restul camerelor din hotel. Corina Alexandru, PR managerul de la Athénée Palace Hilton, spune ca hotelul are cinci apartamente prezidentiale, care – pe langa mobilierul si decoratiunile deosebite – mai au si atuul panoramei, avand in vedere numarul mai mare de ferestre. In plus, serviciile sunt la nivelul titlului apartamentului pe care il ocupa.

     

    „Apartamentele prezidentiale dispun de serviciu de valet la dispozitie 24 de ore din 24. Valetii sunt imbracati in smoching, cu papion si fac tranining-uri speciale la care sunt invatati despre tinuta si postura potrivite – cum sa isi puna manusile, cum se degusta si se servesc vinurile, cum se mananca si chiar cum sa ajute clientul sa se imbrace“, povesteste PR managerul de la Marriott. Pentru ca nu se stie niciodata cand apare un executiv singur care il poate invita la masa pe valet (cei de la Marriott spun ca s-a mai intamplat), iar manierele trebuie sa fie impecabile. Unele hoteluri ofera chiar si un bucatar personal care sa pregateasca masa in bucataria apartamentului. Dina Litzica spune ca au existat oaspeti care au solicitat un bucatar, „dar la fel de des se intampla sa calatoreasca alaturi de un bucatar care sa le satisfaca dorintele. Totul depinde de dieta sau de restrictiile culinare pe care le impune religia“, spune ea. Mai mult, oaspetii „prezidentiali“ au acces la Executive Lounge, „un loc exclusivist, care reprezinta o combinatie intre sufragerie, living cu canapele si fotolii si biblioteca“, adauga Litzica.

     

    Mai nou, grijile legate de securitate au adus un plus alurii lor, un apartament prezidential avand si acces subteran cu limuzina si lifturi private, care sunt insa disponibile doar la hoteluri de talia Waldorf Towers din Manhattan sau Burj al Arab din Dubai.

     

    Multe companii considera ca apartamentele prezidentiale sunt o optiune buna pentru managerii de top in timpul unei conventii, targ sau pentru o sesiune de negociere. Astfel, apartamentele prezidentiale devin cel mai mare si cel mai accesibil spatiu pe care il poate gasit un director sau un star pentru o intalnire sau pentru o petrecere. Dulciu isi aminteste ca apartamentul imperial de la Casa Capsa a fost folosit pentru cateva sedinte foto sau interviuri importante. „Maia Morgenstern a acordat un interviu pentru BBC in apartamentul imperial si au fost filmate cateva episoade din serialul «Pacatele Evei»“, spune el. Reprezentantii hotelurilor sunt deschisi cand vine vorba sa povesteasca despre oaspetii celebri care le-au trecut pragul. „Ne-au vizitat prim-ministri, regele Spaniei, marele duce de Luxemburg, seici. Acum doi ani au fost presedintele Chinei – Hu Jintao, Collin Powel, Phil Collins si Jeremy Irons“, povesteste Litzica de la JW Marriott Bucuresti.

     

    Hotelul Casa Capsa are o carte de onoare in care toti oaspetii de seama ai hotelului isi pot nota impresiile. De-a lungul anilor, in paginile sale au semnat de la membri ai casei regale precum Regele Carol I si Regina Elisabeta, Regele Ferdinand si Regina Maria la George Enescu sau Nicolae Titulescu.

     

    Preturile pentru apartamentele prezidentiale din Bucuresti sunt mai mici decat s-ar crede. Pentru apartamentul prezidential la Casa Capsa trebuie sa scoti din buzunar 450 de euro pe noapte; cel imperial costa 600 de euro. Hiltonul e ceva mai scump, o noapte de cazare in apartamentul prezidential costa 950 de dolari, iar JW Marriott detine suprematia pretului, cu 1.800 de euro. Totusi, nota de plata este semnificativ mai mica decat cea de la Waldorf Towers, unde pretul de receptie (oficial) este de 10.000 de dolari pe noapte, pe cand apartamentul prezidential de la etajul 51 al hotelului Four Season din New York poate fi inchiriat pentru 15.000 de dolari pe noapte. Iar un muritor de rand care nici macar nu isi permite sa viseze la asemenea sume ramane totusi cu speranta ca, desi are rezervare pentru o camera single, cheia primita la receptie va deschide printr-o minune usa unui prezidential.

  • Calatorii cu stil

    Arhivele de la Hilton leaga originea apartamentelor prezidentiale de calatoria lui Ulysses S. Grant (foto) la New York in 1880. Grant, care pe atunci era presedinte, a vrut un apartament pentru rangul sau. Azi, lantul Hilton are cate unul in fiecare dintre cele 500  de hoteluri; si lantul Marriott le-a introdus in hotelurile cu marca JW Marriott.

     

    EXTRAVAGANTA: Mogulul Alfred Vanderbilt a petrecut in 1907 un an intreg in apartamentul prezidential din Plaza din New York, pentru care a fost nevoit sa scoata din buzunar exorbitanta (pe atunci) suma de 25.000 de dolari.

     

    CASA ALBA: Apartamentul prezidential de la hotelul Waldorf Towers (foto) este decorat in stilul Casei Albe si a fost vizitat de toti presedintii americani incepand cu Herbert Hoover.

     

    PANORAMA: Hotelul Renaissance Hollywood se lauda cu panorama de 270 de grade, pentru care un oaspete trebuie sa scoata din buzunar 7.500 $ pe noapte.

  • Doar zeii si el

    Cu buni ani in urma, Mircea Dinescu – stiind ca, pe vremea aceea, numele Mircea Dinescu nu poate, el singur, sa-i vanda cartile – a pornit temerar pe litoral, din plaja-n plaja, cu ultimul sau volum (cred ca era vorba de „O betie cu Marx“), straduindu-se sa-i faca reclama si sa plaseze cat mai mult din tiraj.

     

    Astfel de ostenitoare turnee nu constituie, din pacate, la noi un obicei. De altfel, intreaga activitate editoriala romaneasca se resimte de pe urma lipsei de incredere in puterea reclamei si in forta promovarii inteligente si agresive a produselor culturale. Autorii nostri, cunoscuti sau nu, ies la rampa cu prilejul targurilor sau al lansarii cartii, imediat dupa aparitie. Dau 20 de autografe si gata, campania a luat sfarsit. Motivele posibile sunt multe: complexul potrivit caruia sacrosanctul har scriitoricesc nu poate fi maculat de indeletniciri minore, modestia, timiditatea sau, in fine, teama de esec.

     

    M-am dus cu gandul la toate acestea, vrand, de fapt, sa vorbesc despre succesul de librarie al unui foarte tanar prozator american, Neil Gaiman, care s-a lansat ca autor al scenariilor unei benzi desenate intelectuale, foarte apreciata de adulti, ce a facut inconjurul lumii: „The Sandman“. Pornit repede pe calea romanului, Gaiman reuseste sa-si statorniceasca si aici prestigiul („Neverwhere“ – 1997 sau „Stardust“ – 1999). Viziunile sale tulburatoare, lunecand la fruntariile dintre SF-ul liric si fairy tale, ating apogeul prin „American Gods“ („Zei americani“).

     

    Condus cu abilitatea unui thriller, romanul incepe cu iesirea din puscarie a Umbrei, care afla ca sotia sa si prietenul sau cel mai bun au murit intr-un accident de masina si ca devenisera, in vremea intemnitarii sale, amanti. Incercand sa-si gaseasca niste repere, accepta ajutorul unui cetos avatar al zeului Odin si se trezeste in mijlocul unui razboi mitic a carui miza este supravietuirea stravechilor divinatati aduse de emigrantii care au invadat America. Zeii Vaii Nilului, cei din Panteonul nordic sau din Olimpul grecesc se afla aici, in Lumea Noua, si supravietuiesc cata vreme mai are cine sa-i slaveasca. Dupa ce au invadat inconstientul colectiv american prin intermediul comics-urilor, au fost siliti sa se retraga in fata divinitatilor moderne: tehnologia, filmul si internetul. Sireti fiind, nu au acceptat sa sucombe definitiv. Unii s-au tupilat in orasele pierdute, altii si-au deschis negoturi legate de activitatile lor legendare.

     

    Inspirat, probabil, de Anubis (care, de  pilda, face in roman bani buni din ceea ce stie mai bine – adica deschizandu-si un magazin de pompe funebre) sau de Hermes, zeul comertului si al calatoriilor, Neil Gaiman a facut timp de sase luni dupa aparitia cartii (in 2002) turul Americii, din New York pana in Los Angeles, si apoi un turneu canadian, din Toronto pana in British Columbia.

     

    A dat mii de dedicatii, a strans maini, a rostit discursuri. Intre timp, a intrat de cateva ori pe zi pe site-ul dedicat cartii sale si a purtat discutii online cu cititorii, largind uluitor ceea ce specialistii in marketing editorial numesc fan-base. Desi Neil este arhicunoscut si foarte bine vandut, el stie ca statutul de best-seller se construieste cu multa truda, scrasnind din dinti si acceptand legile dure ale comertului. Nu stand cu mainile in san si asteptand pronia divina.         

     

    Neil Gaiman, Zei americani, Editura Tritonic, Bucuresti, 2006

    STEPHEN KING: „Neil Gaiman este un tezaur de povesti; suntem norocosi ca il avem“

  • NOUTATI

    Sfantul Cristofor

    Reactualizare a epopeei homerice, romanul lui Carpentier il are in centrul atentiei pe Cristofor Columb. Construit din trei sectiuni distincte (Harpa, Mana si Umbra), romanul recompune figura marelui genovez, pornind de la demersul viitorului papa Pius al IX-lea care, aflat intr-o calatorie in Chile, in anul 1824, doreste sa-l canonizeze pe explorator. A doua parte, cea mai semnificativa in ordine literara, este constituita de confesiunea navigatorului, aflat pe patul de moarte. Ultima sectiune dezlantuie un adevarat iures al imaginatiei si spiritului fantastic: ne aflam in plin proces ipotetic de sanctificare al lui Cristofor, in care scriitorul Léon Bloy ii pledeaza cauza, iar Jules Verne devine avocatul diavolului. Carpentier ajunge sa refaca odiseea columbina (datorita faptului ca este intemnitat in 1927, pentru ca a semnat un manifest impotriva tiranului Machado), stabilindu-se in Europa, unde participa asiduu la miscarea suprarealista franceza.

     

    Alejo Carpentier, Harpa si umbra,

    Grupul editorial Corint, Bucuresti, 2006

     

    Povestea lui Phi

    Fascinand spiritele vreme de milenii, numarul de aur a fost desemnat prin litera greaca phi, ca o trimitere la sculptorul Phidias care l-a folosit in momentul in care a realizat statuia zeitei Atena, care decora Partenonul. Numit si „proportie divina“ sau „sectiune de aur“, phi este principiul natural al armoniei, elementul caruia pictorii, arhitectii si sculptorii i-au aplicat coordonatele privilegiate in operele lor, iar scriitorii, filosofii sau matematicienii au incercat sa-i desluseasca misterul. Folosit de egipteni pentru constructia marilor piramide, pomenit de Euclid in cartea a VI-a a „Elementelor“, utilizat in edificarea catedralei Notre Dame, numarul de aur isi vede povestita istoria de catre Mario Livio, un prestigios astrofizician, profesor si cercetator in Statele Unite ale Americii, nascut in 1945, in Romania.

     

    Mario Livio, Sectiunea de aur,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2005

  • De la centru catre margini“

    Internetul si industria muzicala. O tema pe marginea careia s-au tiparit o multime de articole. Ucide oare Internetul industria muzicala prin vanzari ilegale? Ori, din contra, revigoreaza topurile de single-uri si, in general, vanzarile de muzica? Iar dezbaterea pe teme de Internet si muzica poate continua si mai in profunzime.

     

    Cea mai tare trupa a anului trecut, The Arctic Monkeys, a aparut in toate ziarele cu mult inainte sa fi lansat un single gratie Internetului. Cea mai tare aparitie a acestui an, Gnarls Barkley, a ajuns cunoscuta exact in acelasi mod. Incep cautatorii de talente sa fie depasiti?

     

    Problema nu-i priveste doar pe cei care vand muzica, deoarece intreaga interfata dintre public si arbitrii traditionali ai (bunului-) gust, jurnalistii muzicali, DJ-ii, posturile de radio sufera schimbari. Pentru critica muzicala putem apela la o gramada de site-uri cu articole scrise de jurnalisti neprofesionisti, la fel de bine realizate si documentate ca si cum ar apartine unor personalitati ale domeniului. Sa devina oare jurnalismul de muzica de prisos?

     

    Daca vreti sa aflati care va fi urmatoarea aparitie tare despre care vorbeste toata lumea sau daca vreti doar sa obtineti recomandari muzicale pe baza preferintelor, nu trebuie sa apelati la cineva, deoarece exista programe care amalgameaza datele si care vor efectua imediat aceasta optiune pentru dumneavoastra. Devin oare cronicile muzicale de domeniul trecutului?

     

    Nu cunosc raspunsul la aceste intrebari. Am alcatuit insa o lista de site-uri care revolutioneaza modul in care producem, cumparam si ascultam muzica. Nu prea stiu care-i treaba. Totusi, cum spunea Dan Hill, „Descoperirea muzicii este acum un teren incredibil de bogat si complex unde informatia se indreapta spre margini si nu spre centru“.

     

    MySpace – http://www.myspace.com: Cel mai mare site de interactiune sociala din lume. Faptul ca utilizatorii pot posta versuri, cantece si videoclipuri il face extrem de atragator pentru muzicieni, MySpace gazduind mai bine de un milion de formatii si artisti. I se poate atribui o contributie la enormul succes al celor de la Arctic Monkeys, care au avut albumul de debut cu cele mai rapide vanzari din toate timpurile in Marea Britanie. Arata urat, dar este totusi important. Daca nu ma credeti, intrebati-l pe Rupert Murdoch, care l-a cumparat cu 580 mil. dolari.

     

    Last.fm – http://www.last.fm: Ati observat vreodata ca in momentul in care cumparati ceva de pe Amazon vi se face o recomandare de genul: „Daca va place asta, atunci s-ar putea sa va placa si…“? Last.fm procedeaza la fel cu preferintele muzicale. Un programel pe care il instalati „asculta“ muzica pe care o rulati pe computer. Informatia e utilizata pentru a alcatui o baza uriasa de preferinte. Programul poate apoi sa va recomande piese si artisti pe care le asculta alti utilizatori cu aceleasi preferinte, dar pe care nu le aveti. Un site foarte asemanator este Pandora, care face exact acelasi lucru, dar intr-un mod diferit. Pandora foloseste opinii de la „experti“, in loc de pareri de la publicul larg pentru a face sugestii. Iti pune o serie de intrebari ca sa afle ce fel de muzica iti place, iar pe baza acestor informatii face sugestii, care la randul lor vin din recomandarile unor astfel de „experti“. V-ati pierdut deja? Ideea de baza este ca pe ambele site-uri poti afla ce e nou cu ajutorul a ceea ce asculta altii.

     

    MetaCritic – http://www.metacritic.com: Metacritic amalgameaza cronici muzicale de pe alte site-uri, atribuind un „Metascor“ pe baza acestora, ceea ce ofera o indicatie despre calitatea bucatii muzicale cu pricina. Cu totul impersonal si totusi obiectiv. Sa fie oare acesta viitorul cronicilor muzicale?

    Fluxblog – http://www.fluxblog.org: Blogurile sunt ca niste jurnale online. Blogurile MP3 reprezinta locul unde lumea posteaza fisiere muzicale in format MP3, insotite adesea de o scurta critica. Fluxblog este unul dintre cele mai cunoscute bloguri MP3 si e doar un exemplu al modului in care jurnalismul muzical traditional a fost cucerit de web. Blogurile MP3 ofera jurnalistilor de muzica neprofesionisti si iubitorilor de muzica o platforma prin care sa-si faca cunoscute opiniile si au un rol din ce in ce mai important in atragerea atentiei spre noi aparitii. Casele de inregistrari au ajuns acum sa trimita CD-uri promotionale unor site-uri ca Fluxblog pentru a face publicitate trupelor lor.

     

    The Hype Machine – http://www.hype. non-standard.net: Un exemplu de „agregator de bloguri MP3“. Atentie! Aceste agregatoare monitorizeaza MP3-urile postate pe o varietate de bloguri MP3. Pe baza acestei informatii alcatuiesc o lista cu ceea ce se asculta, ce e tare si ce se discuta. E ca si cum ai avea acces la intreaga cultura muzicala a momentului. Sau ceva de genul acesta…

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Cit se cistiga din real estate in Romania?

    E deja o axioma ca piata imobiliara e una dintre cele mai profitabile investitii care se pot face acum in Romania. Dar cat se castiga, de fapt, din real estate?

     

    Un raspuns scurt, in procente, la o intrebare despre randamentul investitiilor imobiliare ar fi: undeva, intre 6% si 300%. Acestea sunt limitele de castiguri pe care le-ar putea obtine, intr-un an, un investitor pe piata imobiliara din Romania. Randamentele variaza in functie de apetitul pentru risc, de activele pentru care se aloca banii, dar si de oportunitatile fructificate si de cunoasterea pietei.

     

    Ce-i drept, triplarea banilor in numai un an poate fi obtinuta doar de cunoscatorii dispusi sa riste sume importante de bani in proiecte considerate neviabile de marea parte a celor care activeaza in piata – si oricum acest randament se poate atinge doar in cazuri exceptionale. De aceea, cea mai mare parte a analistilor apreciaza ca maximul pe care se poate miza in cazul unei investitii imobiliare speculative este de 200% in euro. Ceea ce, comparativ cu un depozit bancar, de exemplu, care iti poate aduce un castig de 7-8% pe an, este oricum exceptional.

     

    Acesta este si motivul pentru care din ce in ce mai multi se indreapta catre piata imobiliara pentru a-si plasa banii. Printre noii investitori in real estate se numara si companii care au cu totul alt obiect de activitate, dar care au sume disponibile.

     

    Una dintre motivatii a fost oferita de renumita companie de consultanta PricewaterhouseCoopers, care plasa, la inceputul acestui an, Romania pe primul loc in topul investitiilor imobiliare europene. Analistii firmei de consultanta apreciau ca o investitie in real estate in Romania ar putea aduce o rentabilitate de pana la 500% in zece ani.

     

    Dar in ce ar trebui sa investeasca cei care au bani de plasat pe piata imobiliara? Aproape in orice, apreciaza cea mai mare parte a analistilor, pentru ca sansele de a pierde sunt extrem de reduse. Dar, in functie de profilul investitorilor si de sumele alocate, rentabilitatile obtinute difera destul de mult.

     

    In mare, investitorii imobiliari se pot imparti in trei categorii: speculatori (cei care mizeaza pe cresterea preturilor in timp scurt si castiga din diferenta dintre preturile de achizitie si de vanzare), dezvoltatori (cei care investesc in constructia unui proiect si profita de pe urma inchirierii sau vanzarii) si investitori institutionali (in general, fonduri de investitii care cumpara cladiri construite deja si castiga pe termen lung din incasarea chiriilor). Cele mai mari profituri le obtin speculatorii, iar randamentul acestora poate fi intre 50% si 200%, spune Sorin Panturu, partener fondator si manager al Trammel Mackenzie, o companie de management de investitii de dezvoltare imobiliara. Firma administreaza capitaluri private occidentale plasate in proiecte de dezvoltare romanesti si lucreaza cu fonduri de investitii straine.

     

    Investitorii speculativi se axeaza in general pe terenuri, dar „isi asuma riscuri de locatie, uneori riscuri juridice si deseori de non-lichiditate, pariind pe informatii neconfirmate privind proiectele de infrastructura si urbanism“, apreciaza Panturu. Odata cu dezvoltarea pietei insa, castigurile mari din speculatii cu terenuri vor fi tot mai greu de obtinut, analistii estimand ca preturile terenurilor nu vor mai creste la fel ca pana acum. La polul opus se plaseaza fondurile de investitii. Acestea prefera in general sa investeasca pe piete mai stabile, in cladiri gata construite, care sa le asigure un randament nu foarte mare, dar pe termen lung. Printre pionierii acestui tip de tranzactii se numara fondul austriac Europolis, care a cumparat la sfarsitul lui 2003 imobilul de birouri Europe House de la dezvoltatorul israelian GTC. Activ a fost si Immofinanz, care a preluat mai multe imobile, incepand cu parcul industrial IRIDE in primavara lui 2004, plus alte trei cladiri de birouri din Bucuresti. Pentru cele patru achizitii, Immoeast a alocat peste 130 mil. euro.

     

    Profiturile obtinute de fondurile de investitii sunt mult mai reduse comparativ cu cele obtinute de speculatori, dar comporta si riscuri mai mici. „Anul acesta vom avea prima tranzactie din Romania la un randament de sub 7%, in jur de 6,8%-6,9%“, estimeaza Bogdan Georgescu, director general al Colliers International. Spre comparatie, primele tranzactii de amploare de pe piata romaneasca – achizitia Europe House de catre Europolis si preluarea centrului de afaceri Opera Center de catre o alta companie austriaca, CA Immo – incheiate in toamna lui 2003 s-au facut la un castig anual de 12-14%, in euro. Urmand tendinta pietelor din regiune, si in Romania vor continua sa scada randamentele.

     

    „Piata de investitii in cladiri de birouri va ajunge la 6,5% pana la sfarsitul anului, iar piata de retail va ramane in jurul valorii de 7%“, preconizeaza Georgescu. Aceste doua segmente sunt cele mai atractive pentru marile fonduri internationale, pentru ca evolutiile sunt mai usor de previzionat. In alte sectoare, cum ar fi cel al spatiilor industriale, randamentele pot depasi 10%, apreciaza surse din piata. „Rentabilitatile sunt ceva mai mari, deoarece este o piata de nisa, cu anumite caracteristici, unde si riscul este mai ridicat“, spune Muler Onofrei, market officer al dezvoltatorului american Prologis in Romania, care a inceput lucrul la un proiect de parc logistic in vestul Bucurestiului. Dar scaderea rentabilitatii nu va indeparta investitorii, ci dimpotriva, dat fiind ca sunt si un semn de stabilizare a pietei imobiliare. Mai ales ca randamentele au o tendinta de scadere in toate pietele din zona. „Polonia a ajuns la cote de 5,7-5,8%, asa ca Romania – la 7% – este foarte atractiva“, sustine Georgescu.

     

    Dar, de multe ori, astfel de achizitii nu se fac numai din surse proprii, fondurile apeland si la credite bancare. Ca urmare, randamentul pentru suma proprie investita se poate ridica si la 20-30%, explica Sorin Panturu. Pe fondul lipsei de produse in care sa-si bage banii, fondurile au inceput sa se orienteze spre dezvoltare, adica spre crearea acestor produse. Mai precis, spre finantarea developerilor care au proiecte interesante, dar nu au suficienta putere financiara. Pe langa posibilitatea de a-si plasa banii, dezvoltarea ofera investitorilor institutionali si randamente mai bune.

     

    „Fondurile implicate in procesul de dezvoltare pot atinge profituri brute raportate la costul de dezvoltare de circa 20-30%“, apreciaza Sorin Panturu. Si aici sunt implicate si sume provenind din credite bancare, ceea ce poate duce randamentul pe capitalul propriu investit la 40-70% pe an.

     

    Bogdan Georgescu spune chiar ca, in functie de volumul investitiilor, randamentele pot cobori chiar spre 10%. „Nu cred insa ca exista inca dezvoltatori care sa accepte un randament sub 10% pe an.“

     

    Dar, dupa ce finalizeaza proiectul, un dezvoltator poate obtine castiguri substantiale nu atat din chirii, cat din vanzarea cladirii. „Intr-o piata imobiliara cum este cea romaneasca – care este «developer driven» (piata dominata de dezvoltatori – n.r.) – dezvoltatorii castiga mai mult decat fondurile de investitii, in special din imbunatatirea in timp a randamentelor“, remarca Muler Onofrei. El spune ca firma pe care o reprezinta, ProLogis, nu urmareste sa vanda parcul dupa finalizarea constructiei, comportament altminteri tipic dezvoltatorilor.

     

    Astfel ca, dupa ce au preluat proiecte gata construite, fondurile de investitii au inceput sa se implice in dezvoltare – operatiune care le poate aduce si castiguri pe masura. Europolis s-a implicat inca din 2004, alaturi de Cefin, in dezvoltarea Cefin Logistic Park, iar acum poarta negocieri cu mai multi dezvoltatori ai unor proiecte cu o valoare totala de 300 mil. euro. Immofinanz, care a prins gustul investitiilor in parcuri industriale cu IRIDE, a alocat circa 40 mil. euro pentru Bucharest Distribution Park. In plus, Immofinanz va dezvolta un proiect de retail in Constanta.

     

    O alta strategie adoptata de fonduri este incheierea unor contracte de forward purchase (contract de achizitie la termen la un pret dinainte stabilit). Prin aceste operatiuni, „fondurile isi securizeaza plasamente la randamentele de azi inainte de diminuarea acestora“, explica Panturu.

     

    Mai putin vizibila, dar nu si mai putin interesanta pentru investitori, este si piata rezidentiala. In acest segment inca nu s-au implicat developerii de mari dimensiuni, care au preferat pentru inceput cladirile de birouri si spatiile comerciale, si nici fondurile de investitii. Insa, odata cu explozia cererii de locuinte pentru clasa medie, pe fondul dezvoltarii creditelor ipotecare si imobiliare, din ce in ce mai multi investitori isi arunca privirile si spre constructiile rezidentiale. GTC, compania care a ridicat imobilele de birouri Europe House si America House, lucreaza acum la cateva proiecte de retail, dar si la cateva complexuri rezidentiale. De asemenea, Anchor Grup – dezvoltatorul a doua mall-uri din Bucuresti, Bucuresti Mall si Plaza Romania – a anuntat ca va investi aproximativ 60 de milioane de euro in construirea a doua cartiere rezidentiale.

     

    In cazul constructiei de apartamente, randamentele pot fi chiar mai bune decat in cazul imobilelor de birouri, iar exit-ul se face mai repede, prin vanzarea unitatilor locative. Pe de alta parte, exista si o clasa de investitori care cumpara locuinte, pe care ulterior le inchiriaza, insa castigurile nu mai sunt acum atat de mari ca in trecut. „Cel mai mic randament il da piata rezidentiala pentru clasa medie unde veniturile din chirie nu aduc mai mult de 5-6% randament anual“, apreciaza  Georgescu de la Colliers. El crede ca situatia e cauzata de faptul ca aceasta piata nu este dezvoltata. In plus, ultimii ani au adus o crestere foarte mare a preturilor de achizitie a apartamentelor, in timp ce chiriile nu au avut salturi la fel de spectaculoase. Ca urmare, marginile de castig s-au ingustat.

     

    Ce vor aduce insa anii urmatori? Analistii considera ca randamentele anuale vor continua sa scada, chiar daca preturile vor mai inregistra inca majorari. Pe de alta parte, piata imobiliara va fi martora unei schimbari a generatiilor de investitori. „Cu siguranta ca scaderea randamentelor va inlatura investitorii «speculanti» care intra de obicei pe pietele imature in cautarea unor randamente semnificative“, considera reprezentantul Colliers. Acestia vor fi inlocuiti de investitori mari care cauta sa plaseze peste 50-100 de milioane de euro si care accepta randamente mai mici pentru proiecte cu grad de risc scazut.

     

    Prima generatie de investitori – cei care aveau disponibilitati de plasat in urma cu zece ani – vor migra mai intai catre alte orase, a caror piata imobiliara nu este mai deloc dezvoltata, apoi se vor retrage de tot din real estate, alegand alte variante pentru plasarea banilor, considera Panturu de la Trammel Mackenzie. In ceea ce priveste preturile, el se asteapta ca acestea sa mai creasca un an-doi, pana la o stabilizare „intai la terenuri si apoi la produsele dezvoltate“. In acelasi timp, randamentele se vor eroda astfel incat peste cinci ani speculatorii sa nu obtina mai mult de 50%, crede el. Iar aceste evolutii se vor resimti mai intai in Bucuresti si apoi, cu o intarziere de 1-2 ani, si in celelalte mari orase.

     

    De unde ar putea veni castigurile cele mai mari in urmatorii ani? Piata de birouri ramane inca „la moda“, dat fiind ca rata de neocupare a birourilor de clasa A din Romania este inca foarte redusa. „Piata rezidentiala va avea insa un impact puternic si o dezvoltare spectaculoasa in urmatorii ani“, spune Bogdan Georgescu, care se asteapta la „mari surprize“ si de la piata de retail.

     

    De stabilizarea pietei se va putea vorbi insa abia peste 3-5 ani, cand vor fi destule produse, asa incat volumul tranzactiilor sa aiba un nivel ridicat constant in fiecare an, crede Georgescu. Pana atunci, investitorii mai pot spera la randamente anuale cu trei cifre.

  • Cine ia banii?

    In functie de sumele alocate, de provenienta acestora si de profilul de risc, investitorii pot castiga chiar pana la 100% intr-un an. Daca se finanteaza si din credite, randamentul capitalului investit (adica profitul raportat la suma alocata doar de investitor) poate fi mai mare decat rentabilitatea nominala a investitiei (profitul raportat la costul total al investitiei).

     

    Randamentul nominal anual (pe cost total de dezvoltare)

    Randamentul capitalului investit anual

    Fonduri de investitii

    7-12%

    20-30%

    Developeri

    15-30%

    40-70%

    Investitori speculativi

    25-100%

    50-200%*

     

    *RANDAMENT REALIZAT IN MAI MULTI ANI. INVESTITIILE SPECULATIVE NU SE FINANTEAZA BANCAR, ASTFEL CA RANDAMENTUL ANUAL AL CAPITALULUI INVESTIT ESTE, IN FAPT, EGAL CU CEL NOMINAL.

     

    De exemplu: Un investitor cumpara o cladire cu 2 milioane de euro si o vinde dupa un an cu 3 milioane. Castigul este de 50%. Daca insa investitorul vine doar cu un milion de euro bani proprii si celalalt milion dintr-un credit bancar, la vanzare – dupa returnarea creditului si a dobanzii aferente – castigul lui este de un milion de euro, adica suma investita efectiv. Deci un randament de 100%.

  • CURS VALUTAR: Verdele palid al dolarului nu vede cu ochi buni viitorul

    Viitorul e mai degraba cenusiu pentru dolar, dupa ce acesta a atins deja un minim istoric fata de euro si alte valute internationale. Si in fata leului, moneda americana a pierdut mai bine de 10%, doar de la inceputul lui 2006. Pana unde va continua caderea atotputernicului dolar? Castiga cineva de aici?

     

    “Ne asteptam ca dolarul american sa ramana sub presiune si in urmatoarele 12 luni“, comenteaza la invitatia BUSINESS Magazin strategul-sef pentru piete valutare de la ING Bank din Marea Britanie, Chris Turner. Presiune care, sunt de parere si alti analisti internationali intervievati de BUSINESS Magazin, se va traduce intr-o depreciere de „15-20% in urmatorii cativa ani, mai ales in fata monedelor asiatice decat a celei europene“ (Gerhard Winzer, CA IB International Markets AG), „pe masura incetinirii cresterii economice a economiei americane, dar si in conditiile intreruperii ciclului de cresteri a dobanzii de referinta din SUA“ (Kristian Siggaard -Jensen, Saxobank). Cu toate astea, completeaza Marcus Hettinger, analist pentru piata valutara de la Credit Suisse, chiar daca dolarul ramane pentru moment o moneda slaba, pe termen mai lung, „de 12 luni, credem ca el are din nou potential de apreciere“.

     

    Cat de mult va mai scadea (sau creste din nou) moneda americana? Si cum se rasfrange aceasta evolutie pe piata romaneasca? In conditiile in care cursul de schimb leu/dolar este calculat de BNR pornind de la cotatiile euro/dolar de pe pietele internationale si euro/leu de pe piata locala, este evident ca orice miscare a monedei americane in raport cu euro se transpune si pe piata valutara romaneasca. Asa se face ca, in conditiile in care dolarul se depreciaza sustinut pe plan international fata de euro, iar leul castiga intern fata de euro, moneda romaneasca a castigat, doar de la inceputul lui 2006, mai bine de 10% in fata celei americane. Pentru cei care, de exemplu, au luat un credit in dolari acum trei ani, cand cursul mediu leu/dolar era undeva la 33.200 de lei, rata a scazut cu aproape 20%. Procentul romanilor care au credite in dolari este insa destul de mic, este de parere Mihail Ion, presedintele Raiffeisen Asset Management si pana de curand analist la banca din acelasi grup.

     

    Explicatia tine, in opinia sa, de faptul ca, „cel putin psihologic, creditarea in dolari e mai scumpa decat cea in euro“. Mai precis, data fiind rata de dobanda ridicata pentru dolar (5%, dupa sedinta de miercurea trecuta a Federal Reserve), la care bancile romanesti adauga si o marja proprie de cateva procente, dobanda la creditele in dolari este mai ridicata decat cea la euro. Consecinta: romanii nu se mai inghesuie sa ia imprumuturi in dolari, dar nici bancile sa le promoveze. Pe termen scurt (de sase luni), creditele in dolari nu pot produce surprize neplacute, in conditiile in care asteptarile analistilor vorbesc despre un dolar tot mai slab pe aceast interval. Pe termen mai lung, insa, „incertitudinea (si implicit riscul) este prea mare“, adauga ei. Dar daca dolarul este atat de ieftin acum, sa fie un moment bun pentru a investi in moneda americana, speculand o posibila crestere viitoare? „Cel putin pentru un orizont de sase luni, nu e de investit in dolari“, crede Ion, anticipand noi scaderi ale monedei americane. Referindu-se la dinamica dolarului pe termen mediu, si dealerul-sef de la Bancpost, Dorin Badea, crede ca „depinde mult de ceea ce se va intampla cu dobanda de referinta din Statele Unite pe mai departe“. Pentru economia romaneasca, deprecierea dolarului are insa partile ei bune, in conditiile in care mare parte din importurile energetice (petrolul, cel putin) se fac in moneda americana. Exporturile, pe de alta parte, se bazeaza mult pe decontari in euro – mare parte a relatiilor comerciale romane desfasurandu-se cu zona euro.

     

    Rezerva Federala a majorat saptamana trecuta, pentru a 16-a oara consecutiv din iunie 2004, dobanda de referinta pentru dolar, cu un sfert de punct procentual. Noul presedinte al Fed, Ben Bernanke, anunta atunci ca politica de scumpire a creditelor (respectiv a dobanzilor) va continua in cazul in care va fi necesar, pentru controlarea inflatiei. „Masura si momentul“ unor alte cresteri vor depinde, a adaugat Bernanke, de informatiile economice viitoare. Pe de alta parte, tocmai aceasta crestere constanta a dobanzii a fost, pe parcursul anului trecut, motorul intaririi dolarului. In plus, o dobanda ridicata face (cel putin teoretic) activelele americane interesante pentru investitori – mai ales in conditiile in care Banca Centrala Europeana (BCE) a hotarat, la inceputul lunii, mentinerea dobanzii de referinta la euro la nivelul de 2,5%. In piata exista insa asteptari ca, pana in decembrie, BCE sa decida cresterea dobanzii, cel mai probabil pana la 3,25%.

     

    Dar evolutia monedei americane nu mai depinde la fel de mult ca in trecut numai de nivelul ratei dobanzii, este de parere Chris Turner, Head of Foreign Exchange Strategy la ING Bank Marea Britanie. In opinia sa, declinul dolarului observat in aprilie a fost generat de o atentie sporita a investitorilor asupra factorilor structurali ai economiei americane, cum ar fi deficitul de cont curent american aflat la un fara nivel fara precedent, de 7% din PIB. Turner anticipeaza ca „Fed va reduce rata dobanzii in trimestrul patru din 2006 sau in primul trimestru din 2007“ si o slabire in continuare a dolarului. Astfel ca, incheie el, pentru finalul lui 2006, raportul euro/dolar va cobori la „1,35, existand chiar riscul de a-l vedea in apropiere de 1,40“.

     

    Pe termen scurt, si Gerhard Winzer, Director Fixed Income/FX Research & Strategy la CA IB International Markets AG, in Viena, se asteapta la o slabire a monedei americane, anticipand un raport euro/dolar de 1,30 la finele lui 2006. In opinia sa, unul dintre motivele deprecierii monedei americane este ca „deficitul de cont curent al SUA a reinceput sa atraga atentia pietelor“. Totusi, Winzer nu vede probabila o criza a dolarului si nici o reorientare a investitorilor catre alte piete, „iar dolarul va continua sa isi pastreze statutul de principala moneda pentru rezerve“.

     

    Exista insa si alte pareri, conform carora, dupa cum puncteaza pentru BUSINESS Magazin Kristian Siggaard-Jensen, Sales Trader la compania daneza de brokeraj Saxo Bank „va exista cu siguranta o reorientare a capitalurilor dinspre economia americana catre alte economii“. In prezent, explica el, capitalurile merg dinspre pietele emergente cu ritmuri ridicate de crestere catre SUA, unde cresterea este mai redusa. Pe termen lung insa, „acest trend nu este sustenabil“. In plus, nevoia de investitii importante in infrastructura din pietele emergente este evidenta, iar „randamentele obtinute din astfel de investitii vor fi cu mult mai mari decat cele din SUA. Pentru finele lui 2006, Siggaard-Jensen anticipeaza o paritate euro/dolar de 1,32.

     

    Ceva mai optimist in privinta evolutiei monedei americane, strategul pentru piata valutara de la Credit Suisse, Marcus Hettinger crede ca, „pe un orizont de 3-6 luni, dolarul va continua sa se deprecieze (pana la 1,28)“, pe un orizont mai lung, de 12 luni, diferentialul de dobanda mare va duce raportul euro/dolar inapoi, la circa 1,20. Chiar daca, in prezent, „activele americane nu si-au pierdut atractivitatea pentru investitori“, adauga Hettinger, daca acest lucru se va intampla in viitor, nu este exclusa o reorientare a fluxurilor de capital catre tarile est-europene, date fiind „legaturile comerciale puternice“ dintre zona euro si aceste tari.

     

    Ce se va intampla insa cu dolarul pe piata valutara romaneasca? Analistii romani se feresc sa faca previziuni pe mersul dolarului, pentru ca „incertitudinea e prea mare, iar lucrurile se pot schimba fie intr-un sens, fie in altul peste noapte“. Directia e, cel putin, clara. Pana la finele anului dolarul va continua sa mearga in jos. Tot mai in jos.