Blog

  • Cum va plac fotoliile roz? Dar covoarele verzi?

    La baza acestei tendinte stau publicatii ca “Domino” sau
    “Apartments” ori bloguri ca “Apartment Therapy” sau “Design
    Sponge”, specializate in oferirea de sfaturi de design interior
    cititorilor care doresc sa-si amenajeze singuri casa astfel incat
    sa-i reprezinte, scrie Wall Street Journal. “Dez-decorarea”
    presupune atentie in cheltuirea banilor alocati operatiunii,
    prevalenta bunului gust asupra dorintei de a cumpara obiecte scumpe
    doar pentru ca proprietarul sa se laude cu ele in fata celor care-i
    calca pragul si construirea unei atmosfere de casa unde vrei sa
    locuiesti si nu de spatiu menit doar sa incante ochiul.

    Noul curent in materie de design interior a castigat rapid multi
    adepti, ajutat de contextul economic dificil al ultimilor ani, in
    care s-a impus ideea de cumpatare, iar o casa prea bogat decorata
    nu mai e chiar un ideal. Multi dintre cei care adopta noul stil de
    amenajare a locuintei cauta sa-i imprime acesteia o atmosfera de
    dezordine energica, mergand in unele cazuri pana la combinarea de
    stiluri si culori care se nu impaca tocmai bine sau chiar deloc,
    pentru a sublinia ideea de imperfectiune si a face sa para ca nu
    s-a depus cine stie efort la decorarea casei.

    Pe masura ce tendinta castiga teren s-ar putea inmulti, logic,
    si designerii care-si ofera serviciile de “nedecoratori” sau
    “dez-decoratori” de interioare.

  • Mandria de a fi roman, in anul de gratie 2011

    Concluziile apartin studiului “Implicarea civica si politica a
    tinerilor”, realizat de Fundatia Soros Romania si dat publicitatii
    saptamana trecuta. Specialistii Fundatiei au incercat sa schiteze
    portretul viitorului cetatean roman, pe un esantion de 5.861 de
    elevi din 86 de scoli din toate judetele, din mediul urban si
    rural.

    Potrivit studiului, daca elevii din prezent isi vor pastra
    atitudinile formate acum, cetatenii de peste 20 de ani nu vor fi cu
    mult diferiti de cei din prezent, cel putin in ce priveste
    sentimentele patriotice. Mandria de a fi roman este mai pronuntata
    la sate, trei sferturi dintre elevii din mediul rural declarandu-si
    acest sentiment. Proportia scade in randul elevilor din orasele
    mici (cu mai putin de 100.000 de locuitori) – 63% si este si mai
    mica in cazul oraselor mari (cu peste 100.000 de locuitori) –
    57%.

  • Proiectul celor doi giganti de stat din energie va cadea

    In schimb, Hidroelectrica si Nuclearelectrica, sortite initial
    sa fie incluse in componenta campionilor nationali, vor vinde la
    bursa pachete minoritare. Solutia ar urma sa se aplice “daca
    proiectul campionilor nationali cade”, insa el “este imposibil de
    dus mai departe, pentru ca Banca Mondiala si FMI i se opun”,
    apreciaza analistii Erste/BCR.

    In plus, varianta cea noua, cu listarea la bursa, “este exact ceea
    ce vrea Franklin Templeton”, administratorul Fondului Proprietatea.
    Adunarea intr-o singura structura a celor trei complexuri, Craiova,
    Turceni si Rovinari, pare mai logica din punctul de vedere al
    intereselor Fondului Proprietatea: “Stirea este pozitiva, pentru ca
    daca avem in vedere ca ameliorarea guvernantei corporatiste la
    companiile din energie, listarea Romgaz si a producatorilor
    Hidroelectrica si Nuclearelectrica este principalul factor care pe
    termen mediu si lung influenteaza pozitiv pretul actiunilor
    Fondului”, afirma Mihai Caruntu, analist pentru piata de capital in
    cadrul Erste/BCR.

    Guvernul avea in vedere sa combine toate activele din energie
    unde este actionar, inclusiv productia de energie nucleara, in doua
    mari companii, Electra (complexurile Turceni, Craiova si Rovinari,
    Nuclearelectrica, Societatea Nationala a Lignitului, o serie de
    sucursale Hidroelectrica) si Hidroenergetica (o serie de sucursale
    Termoelectrica si Hidroelectrica si parti din Compania Nationala a
    Huilei). Planul a fost insa amanat, din cauza opozitiei
    sindicatelor si a unor actionari ai Fondului Proprietatea, care
    s-au opus constituirii celor doua companii prin combinarea unor
    active profitabile cu unele perdante, aflate chiar pe lista FMI cu
    companii monitorizate (Termoelectrica).

  • Boc il apara pe ministrul Sanatatii: Are sustinere pentru a face reforma in sanatate, pentru ca este necesara

    Emil Boc a fost intrebat, la Miercurea Ciuc (Harghita), cum
    apreciaza reforma din sanatate, el spunand ca asteapta evaluarile
    finale “de la ministrul Sanatatii si de la cei abilitati”,
    transmite corespondentul MEDIAFAX. Premierul a precizat ca il
    sustine pe ministrul Cseke Attila “pentru a face reforma in
    sanatate”. “Ministrul Sanatatii are sustinere pentru a face reforma
    in sanatate, pentru ca este necesara”, a afirmat Boc. Referitor la
    moartea celor doua persoane la Balcesti (Valcea) si Baneasa
    (Constanta), premierul a spus ca din prima analiza care i-a fost
    prezentata ” nu rezulta o cauzalitate directa intre cele doua
    decese si desfiintarea centrului de sanatate si a acelui
    spital”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bloggerii din toata lumea, invitati in premiera la Vatican. Vezi aici cum poti sa te inscrii

    Este prima data cand bloggerii sunt invitati sa discute cu
    reprezentanti ai Vaticanului, in intentia de a lega un dialog cu
    ei, de a intelege mai bine lumea new media, felul cum se raporteaza
    autorii de bloguri la societate si la comunicarea online, dar si de
    a-si imbunatati imaginea in ochii lor.

    Cei care vor sa participe la intalnire pot trimite solicitari pe
    adresa blogmeet@pccs.it, in care sa includa un link catre
    blogurile lor.

    Intalnirea, organizata de Consiliile Pontificale pentru Cultura si
    Comunicatii Sociale, va avea loc in dupa-amiaza de 2 mai la Palazzo
    San Pio X, in Via della Conciliazione nr. 5. Bloggerii au asigurata
    traducerea simultana a discutiilor in italiana, engleza, franceza,
    poloneza si spaniola.

    Numarul de locuri este limitat la 150, precizeaza biroul de presa
    al Vaticanului, iar selectia celor care vor lua parte va fi facuta
    asa incat sa poata avea acces bloggeri din cat mai multe tari,
    autori de bloguri cat mai diferite ca tipologie (personale,
    specializate, institutionale).

  • PDL contra PDL: Votati pentru “Romania dreapta” sau pentru “O Romanie dreapta”?

    Daca premierul Emil Boc este destul de vizibil in calitate de
    sef al Guvernului, negand vehement intentia de a demisiona, desi
    surse din partid sustin ca presedintele i-ar fi cerut sa plece ca
    sa-si pastreze sansele la sefia partidului, preopinentul sau Vasile
    Blaga s-a remarcat printr-o stralucita absenta, strategie care de
    altfel ii confera un avantaj simbolic ce poate fi fructificat odata
    cu prima iesire publica. Blaga va candida la sefia PDL cu motiunea
    “O Romanie dreapta, o Romanie europeana”, foarte similara ca titlu
    cu “Romania dreapta, Romania puternica”, titlul pe care Emil Boc
    l-a folosit pentru motiunea sa.

    Pe langa episodul hilar, merita notata si prima critica adusa
    lui Emil Boc de unul dintre principalii sustinatori, consilierul
    economic Andreea Paul-Vass, care a acuzat guvernul condus de Emil
    Boc ca a pierdut startul reformelor pentru ca s-a aliat cu PSD, ca
    a perpetuat politizarea institutiilor publice si ca nu a urmarit
    aplicarea adecvata a deciziilor luate in Guvern. Reactia
    consilierei poate fi contabilizata automat in favoarea taberei
    Blaga si pune sub semnul intrebarii coeziunea cercului apropiat al
    premierului, in perspectiva campaniei electorale interne, care se
    anunta extrem de disputata.

    Cireasa de pe tort a pus-o anuntarea candidaturii lui Toader
    Paleologu la sefia PDL, cu intentia recunoscuta de “a mai destinde
    atmosfera”. Miscarea a fost interpretata din exterior drept o
    incercare de a-i atrage pe sustinatorii reformistilor (Macovei,
    Preda, Voinescu), desi Cristian Preda a declarat pentru Mediafax
    ca, desi intelectual vorbind, il lega multe lucruri de Paleologu,
    nu apreciaza tonul “jucaus” adoptat uneori de acesta si ca “in
    politica nu e nevoie intotdeauna de spirit ludic”.

  • Protest contra scumpirii benzinei: “Petrolistii isi cresc profiturile, economia se duce la vale”

    De la inceputul acestui an, atrage atentia UNTRR, s-au produs
    urmatoarele evolutii:
    – a crescut cotatia petrolului, media cotatiilor spot la titei
    ajungand sa creasca cu 28,8%, respectiv o crestere medie cu 25,85
    dolar/baril sau 0,16 dolari/l
    – a scazut cursul de schimb euro/leu cu 4,11%, respectiv cu 18
    bani
    – a scazut cursul de schimb dolar/leu cu 10,18%, respectiv cu 39 de
    bani
    – a crescut pretul de vanzare al motorinei la Petrom cu 8,71%,
    respectiv cu 47 de bani.

    “Desi la prima vedere s-ar parea ca aceasta crestere a pretului
    carburantului acopera doar variatia cresterii pretului la titei,
    daca e sa tinem cont ca influenta pretului titeiului in costul
    final al produsului (al motorinei) este de doar 36%, conform
    Biroului Federal de Statistica al Germaniei, ar fi trebuit ca
    aceasta crestere sa fie de doar 0,0576 dolari/l, respectiv, la
    cursul din 8 aprilie, 0,166 lei/l, la care se adauga TVA, rezultand
    o crestere de maxim 0,206 lei/l fata de 0,47 lei/l”, apreciaza
    reprezentantii UNTRR, organizatie patronala care reprezinta
    interesele a peste 13.000 de operatori care efectueaza transporturi
    interne si internationale de marfa si persoane.

    Din cele de mai sus rezulta ca Petrom ar obtine un profit brut de
    0,264 lei/l – peste 56% din majorare reprezentand profit – doar in
    urma majorarilor nejustificate a preturilor, pe langa profitul
    obtinut anterior, conchid transportatorii. “Cum este posibil ca, in
    plina criza, recesiune sau cum s-o mai numi, unii sa faca profit
    doar datorita monopolului pe care il detin, iar statul, care ar
    trebui sa gestioneze economia romaneasca si sa ne scoata din
    recesiune, sa nu faca nimic?” se intreaba ei.

    In ianuarie, dupa ce a primit de la ANAF un raport preliminar
    care arata ca in cursul anului 2010 a aparut o crestere de
    aproximativ 20% a pretului la pompa, premierul Emil Boc a cerut
    Fiscului sa faca o ancheta la companiile din domeniul petrolier, ca
    sa vada daca acestea si-au platit corect toate obligatiile fiscale.
    In urma cu cateva zile, solicitat de TVR sa comenteze scumpirile,
    prim-ministrul a afirmat ca statul nu poate face altceva decat sa
    “adreseze rugaminti” companiilor sa ieftineasca benzina si motorina
    si a criticat din nou guvernul Nastase ca a privatizat pagubos
    Petrom.

    Directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, Valentin Ionescu,
    a anuntat recent ca Ministerul Economiei va lista in mai-iunie la
    bursa 9,84% din participatia de 20,64% detinuta la OMV Petrom.

  • Ceainaria pentru pasionatii de jocuri

    Serveste la mese, preia rezervarile telefonice, face
    aprovizionarea si, uneori, pregateste pentru clienti pana si
    sandvisurile din meniu. La 33 de ani, Mihnea Radulescu este un
    tanar antreprenor care s-a trezit in mijlocul unei afaceri aproape
    peste noapte: pana de curand, actualul proprietar de ceainarie
    lucra ca manager de proiect la o firma de consultanta in
    constructii. Era unul dintre cei mai vechi oameni din firma si
    probabil ca si acum ar mai fi lucrat tot acolo daca mica afacere pe
    care a pornit-o toamna trecuta n-ar fi inceput sa se dezvolte, iar
    implicarea lui totala n-ar fi devenit obligatorie. N-a stat mult pe
    ganduri pana sa intre in afaceri, iar prospectarea pietei a facut-o
    mai degraba pe baza observatiilor sale si a intuitiei.

    Totul a pornit de la o pasiune care ajunsese sa-i ocupe aproape
    tot timpul liber. “Aveam o gasca de prieteni cu care jucam board
    game-uri (jocuri de societate, pe tabla de joc). Ne strangeam la
    fiecare sfarsit de saptamana, la mine acasa, si ne jucam pana
    dimineata”, povesteste Mihnea Radulescu, proprietarul ceainariei
    Tabiet. Intalnirile erau insa destul de incomode – discutiile
    galagioase pana tarziu in noapte si fumul de tigara creau un mediu
    nepotrivit pentru fiul de numai cinci ani al lui Radulescu. Cum in
    Bucuresti nu exista nicio cafenea sau ceainarie in care sa-si poata
    intinde tablele de joc, au inceput sa caute solutii alternative.
    S-au gandit in prima faza sa inchirieze o garsoniera, care la
    sfarsit de saptamana sa se transforme in locul de intalnire pentru
    serile de jocuri. Stabilisera sa imparta costul chiriei, singura
    conditie fiind ca niciunul dintre membrii grupului sa nu se retraga
    pe parcurs. Chiar daca la inceput toata lumea a fost de acord, nu a
    durat mult pana cand o parte dintre prietenii lui Radulescu au
    inceput sa bata in retragere, ceea ce l-a readus in punctul de unde
    plecase.

    “Solutia salvatoare a venit intr-o seara de duminica, vara
    trecuta, cand am ajuns la ceainarie, dupa ce aflasem ca se
    organizeaza o seara de jocuri”, spune Radulescu. Era pentru prima
    oara cand ajungea in ceainaria Tabiet, dar si prima oara cand s-a
    gandit ca si-ar putea transforma pasiunea intr-o afacere. “Nu mai
    exista nicio ceainarie dedicata pasionatilor de jocuri in Bucuresti
    si, intamplator, proprietarii cautau cumparatori pentru afacerea
    lor. Deci aveam o nisa unde puteam sa ma dezvolt”, mentioneaza
    Mihnea Radulescu. Proprietarii scosesera afacerea la vanzare pe
    Facebook si asteptau oferte, dar acestea intarziau sa apara. Cereau
    7.000 de euro pentru preluarea actelor, a numelui si a unei parti
    din mobilier. “Am fost tentat imediat ce am auzit si am cantarit
    foarte bine oportunitatea. M-am gandit ca pot dezvolta ceva, nu
    cereau multi bani, insa erau si multe lucruri pe care trebuia sa le
    schimb si in care trebuia sa investesc: in meniu, spre exemplu, nu
    era decat ceai, or, unui grup de <gameri> trebuie sa le poti
    da si altceva – bere, sucuri, mancare”, spune tanarul
    antreprenor.

    Avea, deci, multe de facut – sa incheie contracte cu furnizori,
    sa cumpere frigidere noi si sa amenajeze bucataria, sa cumpere
    jocuri si mai ales sa gaseasca o strategie de promovare, cu atat
    mai mult cu cat ceainaria nu era foarte bine plasata. Dupa ce a
    cantarit oferta si posibilitatile de dezvoltare, a decis ca este o
    investitie buna si alaturi de doi prieteni a facut demersurile
    necesare pentru preluarea ceainariei. Au negociat pretul de
    achizitie pana la 5.000 de euro, insa modificarile pe care le-au
    facut s-au ridicat la circa 8.000 de euro, dintre care 2.500 de
    euro au fost folositi doar pentru a cumpara jocuri, ceea ce a dus
    investitia totala la 13.000 de euro. Cei trei asociati stabilisera
    sa imparta in mod egal investitia, ca si participatia lor in
    actionariatul firmei.

    Nu a durat mult pana cand au aparut neintelegeri intre ei si,
    treptat, ceilalti au iesit din afacere, iar Radulescu a invatat
    prima sa lectie de business: mai devreme sau mai tarziu, orice
    parteneriat esueaza. “Este, de altfel, recomandarea mea pentru toti
    cei care vor sa isi deschida o afacere, orice afacere – chiar daca
    pare mai greu, faceti totul singuri, fara asociati”, spune el.

    CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE
    ->>>>>>


  • Reportaj: Acasa la Afrodita

    “Cipru este un fel de Republica Moldova a Greciei”, ma avertiza
    un prieten inainte de plecare. Dupa o vizita in Republica Moldova
    si una in Cipru, tin sa il contrazic. Acasa la Afrodita e cald si
    bine chiar si in luna martie. Mai mult, obiectivele turistice sunt
    la tot pasul, la fel ca si autostrazile. Singura asemanare cu
    Republica Moldova ar fi limba romana pe care o auzi la tot
    pasul.

    Desi harta o indica la capatul Europei, insula Cipru este la
    doar o ora si 45 de minute de zbor distanta de Romania. Cam de
    acelasi timp ai nevoie ca sa parcurgi distanta intre oricare dintre
    cele mai importante orase cu cel mai rapid mijloc de transport –
    masina -, pe care o poti inchiria inca din aeroport, cu circa 25-35
    de euro pe zi. Bineinteles, masina va avea volanul pe partea
    dreapta, fapt explicat de rolul pe care britanicii l-au jucat acolo
    unde grecii si turcii si-au disputat influenta zeci de ani la
    rand.

    Cuvantul “influenta” nu are insa forta necesara sa explice
    relatia dintre Turcia si Cipru. Insula a fost cucerita de turci in
    secolul al XVI-lea. A urmat apoi perioada cand Cipru s-a aflat sub
    administratie britanica. Statul si-a obtinut independenta in 1960.
    La mai putin de doua decenii mai tarziu, in 1974, Turcia invadeaza
    din nou Cipru si ocupa partea de nord a insulei. Nici in prezent,
    desi Cipru este membru al Uniunii Europene si al zonei euro,
    situatia nu s-a schimbat.

    Inainte de a pleca in Cipru nu am cautat minutios pe internet
    pentru a face liste cu ce urma sa vizitez. Stiam ca la aeroport
    exista un birou de informare turistica unde iti sunt puse la
    dispozitie toate aceste informatii. Am gasit acolo o harta a
    insulei si una a orasului, plus o carte cu principalele regiuni si
    obiectivele lor turistice. Toate gratuit. Si in limba engleza.
    Ciudat sau nu, nu exista si in limba romana, desi numarul de romani
    din Cipru este mare, de 60.000, a doua minoritate dupa bulgari, la
    o populatie totala de 800.000 de oameni.

    Romanii sunt insa aici pentru munca. Cele mai multe posturi de
    vanzatoare, soferi sau electricieni sunt ocupate de romani. In
    Larnaca, in prima seara la restaurant, doi dintre chelneri erau
    romani. A doua seara in Paphos, la fel. A fost aproape ciudat cand
    in a treia seara ne-au servit persoane de alta nationalitate.
    Totusi, in niciun moment nu a aparut o dificultate de comunicare,
    nici la restaurant si nici oriunde altundeva, pentru ca in Cipru
    absolut toata lumea vorbeste engleza. Absolut normal, de altfel,
    pentru o tara atat de turistica precum Cipru, dat fiind ca numarul
    celor care vin sa viziteze insula unde s-a nascut Afrodita
    depaseste de circa trei ori populatia.

    Nicosia, capitala statului, este impartita in doua. Un gard de
    sarma desparte cele doua parti ale orasului: partea turceasca de
    partea europeana. Pe la posturile de control se poate face
    trecerea, cu buletinul. Curiozitatea nu m-a impins “dincolo”, poate
    si pentru ca descrierile nu erau atragatoare. “Partea cealalta este
    saraca, pare parasita. Singurele care ii dau viata sunt cazinourile
    intalnite la tot pasul”, ne-a spus o cipriota. “Iti dai seama
    imediat ca ai trecut dincolo. Cladirile ingrijite din partea
    cipriota nu le gasesti in partea turca”, spune un turist care a
    trecut “bariera”.

  • “Romanii au talent”: Stefan Florescu, Cosmin Agache si Rebecca Neacsu merg in finala

    Pustiul Cosmin Agache a imitat perfect o baterie si a intrat in
    pielea unui DJ experimentat. Prestatia lui i-a ridicat pe jurati in
    picioare. “Faci cel mai bun beatbox pe care l-am auzit”, i-a spus
    Andra copilului.

    Cu strungareata si o voce ireala ce parea ca nu iese dintr-un
    piept atat de micut, Rebecca Neacsu a ridicat sala in picioare cand
    a cantat “Ave Maria”. “Esti preferata mea”, i-a spus Mihai Petre
    fetitei. “Ai reusit sa ma scoti complet din platoul asta si sa ma
    duci in alta lume”.


    Ultimul concurent din seara de vineri, dar primul care a aflat ca
    va merge in finala din 25 aprilie este Stefan Florescu, baiatul
    care face spectacol cu mingile de fotbal. Impresionat de faptul ca
    Stefan si-a vandut bicicleta ca sa vina la preselectiile de la
    “Romanii au talent”, Andi Moisescu a promis ca-i va cumpara el o
    alta noua.

    Mai mult pe
    www.gandul.info
    .