BusinessMagazin

Blog

  • La final de e-campanie

    Alegerile din anul 2004 au implicat intr-o maniera mai accentuata decat in trecut noile medii electronice, in principal serviciile furnizate de Internet.

     

    Explicatiile acestei cresteri sunt simple si se refera la cresterea cantitativa si calitativa a accesului la Internet in Romania precum si la existenta unui numar destul de mare de romani in afara granitelor – in general persoane foarte instruite – pentru care Internetul este calea cea mai simpla de a se informa in privinta evolutiilor politice din Romania.

     

    Cu toate acestea, utilizarea Internetului nu a capatat o importanta substantiala. Competitorii politici nu au elaborat strategii speciale, astfel incat campaniile prin Internet s-au constituit mai degraba in anexe ale campaniilor destinate mediilor traditionale, preluand nota dominanta a acestora: personalizarea excesiva, in dauna programelor politice. Interesul scazut al staff-urilor de campanie se explica prin polarizarea politica foarte pronuntata a publicului utilizator de Internet. Marea majoritate a acestuia este urban, bine instruit si informat, cu o varsta medie scazuta, cu o conditie materiala de regula buna – adica tocmai profilul tipic al sustinatorilor variantei de centru-dreapta. Aceasta orientare este evidentiata si de rezultatele numeroaselor sondaje web, unde Alianta D.A. era creditata constant cu peste 90% din intentiile de vot.

     

    Rezultatul net este ca, in cele din urma, campaniile prin Internet nu au avut de fapt menirea sa schimbe cuiva optiunea de vot. Sustinatorii Aliantei erau deja convinsi, iar sustinatorii PSD nu prea frecventeaza reteaua. Adevarata importanta a Internetului s-a reliefat insa inaintea celui de-al doilea tur de scrutin la prezidentiale, prin mobilizarea sustinatorilor dreptei spre urna de vot. Insa nici in aceasta faza, mult mai activa si mai spectaculoasa, actiunea electorala prin Internet nu a fost opera echipei de campanie, ci s-a bazat pe initiativele individuale si adesea spontane ale sustinatorilor.

     

    Pe web, victoria Aliantei D.A. a fost categorica, fapt demonstrat de statisticile de trafic. Fara sa exceleze, situl Aliantei a respectat doar niste reguli elementare. A sintetizat bine elementele ofertei electorale si a furnizat mecanisme simple de comunicare (un newsletter si posibilitatea de a recomanda situl). In privinta siturilor personale ale candidatilor, Traian Basescu si-a spulberat adversarul, ajungand pe primul loc al sectiunii „Politic“ la Trafic.ro. Cu informatie concisa si structurata, stil vioi si tineresc, situl lui Basescu a beneficiat din plin de aportul simpatizantilor, constituindu-se intr-un centru de colectare a „armamentului“ imagistic pentru „guerilla digitala“.

     

    Insa adevarata miza a campaniei pe web s-a aflat departe de zonele oficiale. Costurile mici ale publicarii pe web a permis sustinatorilor Aliantei D.A. sa ofere publicului numeroase situri cu caracter pronuntat politic, iar absenta restrictiilor cantitative a permis publicarea in extenso a unor materiale de mare impact precum celebrele stenograme, o istorie a familiei lui Adrian Nastase, inregistrarea video a confruntarii televizate si variante extinse ale colectiei de imagini pentru „guerilla digitala“. Multe din aceste situri au publicat trimiteri la listele publicate de „Coalitia pentru un parlament curat“, iar blog-urile romanesti au furnizat permanent trimiteri comentate la articole din presa si la alte materiale disponibile pe Internet.

     

    In fine, o batalie importanta s-a desfasurat prin e-mail, mai cu seama intre cele doua tururi de scrutin. Strategiile celor doua tabere au fost diferite. In vreme ce PSD a optat pentru mesaje bazate pe text, adeptii dreptei au mizat preponderent pe imagini, aprovizionandu-se cu „munitie“ din colectiile de pe web. Fara indoiala ca imaginile s-au dovedit mai convingatoare decat textele destul de anodine raspandite de adeptii lui Nastase.

     

    Si tehnicile de raspandire au fost diferite. Mesajele pro-Nastase erau practic spam raspandit din conturi Yahoo (practic anonime), asa ca s-au oprit de cele mai multe ori in filtre sau in cosul de gunoi. De partea cealalta s-a procedat la o tehnica de tip piramidal, exclusiv prin retrimiterea mesajelor catre un grup de cunoscuti, ajungand astfel la o raspandire foarte larga. De fapt, aceste mesaje nu aveau atat intentia de a convinge cat de a transmite o stare de spirit: trebuie sa votezi. Si, dupa cum s-a dovedit, multi au reactionat.

  • Despre disparitia privatizarii ca slogan electoral

    Politicienii va trebui sa renunte la o tema traditionala pentru una proaspata:  ei nu trebuie sa mai atraga investitori straini, care oricum vin o data cu diminuarea influentei statului in economie, ci sa impiedice plecarea romanilor.

    Un bancher de la Londra imi spunea saptamana trecuta ca in capitala financiara a Europei nimanui nu ii pasa cine va castiga alegerile in Romania, atata timp cat nu e vorba de PRM. Si nu pentru le e indiferenta tara, din contra, spunea el. Investitorii simt ca, indiferent ce partid va fi la putere, lucrurile nu mai pot fi intoarse din drum si ca se pot face afaceri bune aici.

    Este adevarat poate ca bancherul, de origine romana, a exagerat putin din patriotism. Mare parte a afirmatiei sale, care ar fi parut cu totul rupta de realitate acum patru ani, a inceput sa aiba insa sustinere. Iar motivele au aparut mai ales in ultimele luni. Imaginati-va doar cat de confortabil se poate simti acum o companie straina care vine sa produca, de exemplu, geamuri stiind ca pentru negocierea unui contract foarte important de furnizare de gaze nu va mai trebui sa faca vizite nenumarate la Ministerul romanesc al Economiei, ci sa contacteze un reprezentant al Gaz de France sau Ruhrgas. 

    Sau cat de bucuros trebuie sa fie un producator de aditivi la gandul ca OMV este pe cale de a deveni actionar majoritar al Petrom, iar selectia furnizorilor se va face pe criterii de competitivitate a ofertelor. Sau de la ce premise va porni un grup industrial, mare consumator de energie electrica, stiind ca nu va negocia taxe de transport pentru energie cu o companie a statului roman. 

    Ce s-a intamplat in Romania in decurs de doar cateva luni si s-a vazut tocmai de la Londra face cat multi ani si multe zeci de milioane de dolari cheltuite pentru lobby. Privatizarea energiei romanesti, concretizata pana acum prin vanzarea Petrom, Distrigaz Sud si Nord, a doua filiale Electrica (cu vanzarea a inca doua filiale aproape de final), este una din cele mai mari lovituri de imagine data de Romania dupa 1990.  Si nu este vorba aici doar de imagine. Adevarata miza este depolitizarea aproape completa a mediului de afaceri romanesc.

    De acum incolo, nici o companie straina nu va avea emotii ca ar putea fi concurata neloial de firme romanesti cu protectie politica, care uita sa isi plateasca cu anii utilitatile sau petrolul cumparat de la Petrom.

    Indiferent cat de buna ar fi relatia intre politicienii romani si noii proprietari ai Distrigaz, de exemplu, este greu de imaginat o scena in care un senator bate la usa managerului german de la Ruhrgas pentru a solicita clementa pentru o companie favorita.

    Campania electorala romaneasca este aproape de a ramane astfel fara o mare tema favorita, cu doua variatiuni: „Votati continuitatea! Investitorii straini cer stabilitate“ sau „Votati schimbarea! Este garantia democratiei pentru investitorii straini“.

    Cu proprietatea privata in aval si in amonte, investitorul strain va gasi calea de a face afaceri in Romania indiferent de partidul de la putere. Este adevarat ca i-ar prinde bine si taxe pe salarii mai mici, o justitie functionala sau mai putina birocratie. Dar s-a obisnuit de mult cu ideea ca toate astea se vor rezolva in timp. Poate nu totusi in zece ani, adica perioada care a despartit privatizarea energiei la cehi si polonezi de cea din Romania. Politicienii va trebui asadar sa renunte la o tema traditionala pentru una proaspata: ei nu trebuie sa mai atraga investitori straini, ci sa impiedice plecarea romanilor.

    Care simt ca dupa 14 ani in care bugetul a „gemut“ sub povara facilitatilor acordate investitorilor straini (scutiri de datorii, taxe, impozite) ar cam fi cazul sa suporte, de exemplu, si o taxa unica pe venituri. 

    Fara a avea pretentia ca este ilustrativ pentru ce vrea sa demonstreze acest editorial, am sa relatez totusi un schimb de replici intre doi proaspat iesiti din adolescenta, pe care l-am auzit  de curand si care poate da o idee despre cum s-a schimbat electoratul roman. „Cu cine votezi, cu Nastase?“, intreaba unul dintre ei. „Cum ma, cu Nastase? Nu vezi ca ne-a vandut tara!“, i-a replicat celalalt. A prins ideea, dar parca altele erau personajele.

    Viata are ironia ei, nu?

  • www.ehow.com – problemele tale, rezolvate de altii

    Maine urmeaza sa primesti vizita unui investitor, care ar fi dispus sa bage ceva bani in afacerea ta, iar cu aceasta ocazie trebuie sa organizezi o petrecere. Daca este un american sau european, sunt sanse ca totul sa mearga perfect. Dar ce te faci daca omul de afaceri vine tocmai din foarte rafinata Japonie, iar obiceiurile de acolo sunt o enigma? Situatiile in care ai toate sansele sa dai cu bata in balta sunt nenumarate, iar pentru a fi pregatit sa le faci fata e bine sa adaugi la „favorite“ adresa http://www.ehow.com. La nevoie, poti sa accesezi site-ul chiar in timpul intalnirii, cu ajutorul telefonului inteligent sau al laptopului.

     

    In esenta este un ghid de comportament pentru cele mai variate situatii de la „cum sa-ti cumperi o masina“ pana la „ce trebuie sa stii daca iti iei caine“. In total, articolele sunt impartite in 14 categorii, printre care se numara Finante/Afaceri, Calatorii, Sarbatori/Traditii, dar si sectiuni de divertisment precum Hobby-uri, Sport/Fitness sau Moda. Toate informatiile, verificate de editorii eHow, sunt prezentate intr-un limbaj accesibil (in engleza, bineinteles). Sfaturile devin si mai utile in categoria Business. Site-ul prezinta scenarii diverse si solutiile potrivite. Una din categorii se refera la ce trebuie sa fii atent in momentul in care cumperi o companie.

     

    Site-ul ehow.com a fost lansat in 1999, este unul dintre supravietuitorii crahului dot-com si a ajuns acum sa atraga zeci de milioane de vizitatori pe luna, iar fiecare subcategorie este plina pana la refuz cu diverse articole privind diverse situatii dificile. De exemplu, la capitolul „Cum sa conduci o afacere“ sunt prezentate in jur de 300 de „probe“ pentru manageri si solutiile de a iesi cu bine din ele.

  • Schimbare de macaz pe piata electrocasnicelor

    Explozia de anul trecut a pietei de electronice si electrocasnice a demonstrat potentialul creditului de consum. Evolutia mai slaba, din acest an, a pietei nu a diminuat interesul investitorilor pentru societatile de credit de consum.

    Cine nu vrea un televizor, o masina de spalat, un frigider si un DVD player cu doar un milion si ceva de lei? Ce mai conteaza ca platesti aceasta rata luna de luna timp de trei sau patru ani de zile, important este ca te bucuri din prima zi de produsele pe care altfel nu puteai sa ti le permiti. 

    Schema este simpla si nu poate da gres, mai ales ca este vorba de produse aspirationale. Astfel poate fi explicata pe scurt explozia de anul trecut a pietei de electronice si electrocasnice, cand vanzarile totale au crescut cu aproximativ 70% fata de anul precedent, depasind 600 de milioane de euro.

    La o prima vedere, principalii beneficiari, alaturi de importatorii de electrocasnice, au fost retelele de magazine de profil, fie ca a fost vorba de Altex, Domo sau Flanco. Acestea si-au crescut anul trecut de cateva ori nivelul afacerilor si au realizat cumulat profituri nete de peste 22 de milioane de euro.

    Dezvoltarea fara precedent a afacerilor retailerilor de electrocasnice s-a datorat insa aproape in totalitate interesului manifestat pentru creditul de consum, ratele ajungand sa reprezinte 80% sau chiar 90% din totalul vanzarilor. 

    Nu este de mirare astfel ca prima companie specializata in credite de consum aparuta pe piata, Credisson, a realizat anul trecut un profit de peste 6 milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finantelor.

    Un asa potential de afaceri nu putea scapa atentiei fondurilor de investitii. Credisson, compania infiintata in urma cu doi ani prin externalizarea activitatii de creditare din cadrul Flanco, a fost anul acesta subiectul unei tranzactii de 9 milioane de euro. Cu acesti bani, Polish Enterprise Fund, unul dintre cele mai importante fonduri de investitii prezente in Romania, a cumparat 41% din actiunile companiei de credite de consum. Nu mai departe de saptamana trecuta, unul dintre cei mai importanti retaileri de electrocasnice de pe piata romaneasca, Domo, a lansat impreuna cu un alt fond de investitii, Romanian American Enterprise Fund (RAEF), o societate de credit de consum, Estima Finance, care de anul viitor va avea exclusivitate pentru derularea contractelor de creditare in cadrul magazinelor Domo.

    Estima nu este insa o societate nou infiintata, ci reprezinta o „rebotezare“ a companiei de credit de consum Ralfi, pe care o detinea RAEF, in urma incheierii parteneriatului cu Domo.

    In mod suprinzator, cele doua tranzactii care au implicat societati de credite de consum au venit tocmai intr-un an in care achizitiile in rate au scazut drastic.In urma introducerii noilor norme ale Bancii Nationale a Romaniei, ponderea vânzarilor in rate ajunsese in primele luni ale anului la doar 20%-30% din total, piata de electrocasnice inregistrand in lipsa motorului sau principal un recul de 10-15% fata de perioada similara  a anului precedent.

    Ultimele luni ale acestui an au readus o oarecare liniste atat pentru retailerii de electrocasnice, cat si pentru societatile de credite de consum, atat vanzarile, cat si ratele intrand pe un trend ascendent. Practic, ce s-a pierdut in prima parte a anului se va recupera in a doua, piata de electrocasnice urmand a se situa in principiu la acelasi nivel ca si anul trecut. 

    Adevarata miza a investitiilor in companii de credite de consum este reprezentata mai degraba de urmatorii ani. Multe dintre pietele de bunuri de larg consum, cum este cazul celei de electrocasnice, se vor dubla in acest orizont de timp, avand in vedere gradul foarte scazut de inzestrare a populatiei din prezent. Iar motorul pentru aceasta crestere nu poate fi decat creditul de consum.

  • Ce inseamna broadband?

    Afacerea fiecaruia dintre noi depinde de cantitatea, calitatea si rapiditatea obtinerii de informatii, deci de conexiunea broadband; cine intelege acest lucru va supravietui.

     

    In urma cu multe mii de ani, civilizatia umana se nastea avand ca element central apa. Sa ne amintim ce insemna Nilul pentru Egiptul antic. Acum cateva sute de ani, omenirea descoperea forta carbunelui si a aburului; masinariile deja generau productie de masa si, implicit, accesul unei paturi mai largi a populatiei la civilizatie. Ceva mai aproape de noi, cu aproape un secol in urma, electricitatea incepea sa schimbe din temelii fata lumii.

     

    In mileniul III in care traim, singurul fenomen care are si va avea acelasi efect dinamizant asupra dezvoltarii societatii este Internetul. Unica posibilitate de sincronizare a unei natiuni, a unei afaceri sau a unui individ cu ritmul de progres mondial este conectarea in retea, conectarea la Internet.

    Broadband-ul*, dincolo de definitia sa lexicala sau cea tehnica, indiferent de mediul de transmisie (cablu, unde radio, fibra optica) sau de viteza pe care i-o atribuim, defineste gradul de conectare in retea pe care il folosim si, implicit, cantitatea de informatii la care avem acces la un moment dat.

     

    In unele tari, precum Suedia sau Coreea de Sud, notiunea de broadband implica viteze de transfer a datelor de minim 2 MB/secunda: astfel, putem descarca in computerul propriu, de pe Internet, continutul unui CD (700 MB) – un film, de pilda – in mai putin de sase minute. In Romania putem spune ca avem conexiune broadband la Internet daca beneficiem de viteza de 246KB/secunda; pentru a descarca acelasi film romanul are deci nevoie de aproape 50 de minute, fata de cele sase minute ale coreeanului sau suedezului. De ce broadband?

     

    Pentru ca orice business competitiv are nevoie de informatii in timp real  despre piata, despre concurenta si despre clienti. Vom avea nevoie de broadband acasa ca sa urmarim un film in living in timp ce unul dintre copii vorbeste la telefon cu bunicii si celalalt joaca ultimul joc in retea cu prietenii din Japonia, toate aceste activitati desfasurandu-se simultan pe Internet broadband.

     

    Vom avea nevoie de broadband si in masina (unde vom avea acces la Internet fara fir) pentru a gasi ruta optima, fie ca timp, fie ca distanta, fie din punct de vedere al consumului de carburant. Vom folosi o conexiune broadband si (sau mai ales) la birou pentru a intra in videoconferinta cu partenerii de afaceri din Germania, in timp ce primim cotatiile bursiere si monetare instantaneu printre e-mailuri si remindere de intalniri programate in agenda zilei. Ca si in jocurile copilariei, informatia primita trebuie procesata si pasata mai departe cat mai repede; cine nu face asa pierde jocul.

     

    Dinu Malacopol – director Internet & Data Astral Telecom

     

    * Broadband este debitul de transmisii de date care permite transmiterea simultanA pe acelaSi suport (cablu, de pildA) a mai multor convorbiri telefonice, materiale video Si orice alte date, la viteze mari, Intre computere legate la Internet sau Intre alte echipamente electronice inteligente.

  • Este leul greu necesar?

    Stiti raspunsul la intrebarea „ce diferenta este intre un dolar si un leu“? Pana la 1 iulie 2005, raspunsul corect la aceasta ghicitoare este „un dolar“.

    Faptul ca recent peste 50 de economii emergente si-au re-denominat moneda, taind intre doua si sase zerouri, este un argument pro-denominare. Faptul ca Rusia a trecut, fara sincope, de la rubla „leninista“ la rubla grea, taind trei zerouri la 1 ianuarie 1998, si Turcia va taia sase zerouri, transformand lira turceasca intr-o lira grea la 1 ianuarie 2005 ar trebui sa ofere certitudini autoritatilor monetare romanesti ca denominarea reduce complexitatea tranzactiilor financiare, ofera o noua identitate economico-financiara si este un proces necesar. Rezista aceste argumente rationale si probabil masurabile intrebarii mioritice „Ei, si la ce le-a folosit?“. Altfel spus, este costul denominarii inferior potentialelor beneficii? 

    In absenta unei analize cost-beneficiu per se, fara de care e greu de raspuns pertinent intrebarii de mai sus, succesul denominarii sta in managementul logisticii de implementare a procesului si in modul in care costurile procesului vor fi alocate intre stat, agentii economici si contribuabil. Un prim pas ar fi ca autoritatile monetare sa argumenteze cazul pro-denominare, cuantificand monetar beneficiile trecerii la leul greu; ulterior, ar trebui sa se estimeze, la fel, costurile. 

    Legat de costurile denominarii, ENI, marele grup petrolier italian, a estimat la 80 de milioane de euro costul conversiei de la lira italiana la euro dupa 6 luni de la adoptarea monedei unice.

    Oare statul si agentii economici romani au introdus costul denominarii in bugetele 2005? Daca da, cum vor finanta ei acest cost? Din cresterea de venit datorata denominarii? Din reducerea marginilor operationale? Isi vor finanta agentii economici cheltuielile incrementale de training, informare, modificare a bancomatelor, asigurare si securitate a transporturilor de bani din propriile margini operationale? Ca platitori de taxe, ar fi legitim sa va intrebati cum se vor finanta aceste cheltuieli si cum se vor distribui aceste costuri intre actionari (via reducerea marginilor operationale si dividendului), stat (via reducerea veniturilor impozabile) si contribuabil (prin pret).

    Dincolo de analiza cost-beneficiu a denominarii si regretand faptul ca miliardarii romani in lei vor deveni peste noapte doar modesti milionari in lei grei, denominarea va ridica probleme care este de asteptat sa ramana permanent in atentia autoritatilor monetare romanesti.

    Prima problema – inflatia. Ea poate aparea datorita tentatiei de rotunjire a preturilor in lei grei si datorita lichiditatilor in lei tezaurizate „la ciorap“, care vor trebui sa fie introduse in circulatie. Tentatia, in general, este ca rotunjirea sa fie prin adaos.

    Lichiditatile de la „ciorap“ vor cumpara case, active, antichitati etc. Aceste lichiditati vor intra simultan in economia formala si in cea informala, nefiscalizata. Cata inflatie va fi generata, daca se va limita numai la trimestrele 2 si 3 ale anului 2005 si la ce cost va fi sterilizata inflatia de autoritatile romanesti ramane de vazut.     

    A doua problema este existenta unei cantitati suficiente de lichiditati de valori mici, de „small change“. Daca azi vanzatorul care uita sa dea restul va pagubeste de cativa eurocenti, dupa 1 iulie 2005, el va fi de zece mii de ori mai stimulat sa pastreze restul. Toate tranzactiile curente pe sume nominale modeste pot fi afectate de eventuala lipsa in cantitati suficiente de monede mici, adica de modul in care va fi solutionata problema „small change“. Daca cererea si oferta de „small change“  in economia reala nu se va echilibra, fiecare vizita la magazin va produce cetateanului un exces de adrenalina si implicit frustrare. Solutia ar fi sa folosim toti carduri bancare si plati electronice. 

    Problema „small change“ s-ar putea solutiona daca autoritatile monetare ar rezolva problema lui Bachet. Bachet, un iezuit care a trait intre 1581 si 1638 in Franta si Italia, a incercat sa afle numarul minim de greutati de plumb care i-ar permite sa cantareasca orice cantitate de produse reale, finite si numarabile, pe care le vinde in piata. Mutatis mutandis, un emitent de bancnote si monezi isi propune sa gaseasca numarul minim de bancnote si monezi care sa permita cumpararea unui activ oarecare. Este de presupus ca autoritatile romanesti stiu deja ce combinatie de 1 (un) leu greu, 2 (doi) lei grei, 4 (patru) lei grei, 5 (cinci) lei grei etc. le permite sa cumpere, respectiv sa dea restul la cumpararea unui activ oarecare. 

    Va fi leul greu denominat in bancnote de valori compatibile cu cele din Euroland? Durata de viata a viitoarei denominari este probabil de patru-opt ani, depinzand de data la care Romania va adopta euro. Daca s-ar sti ca beneficiile trecerii la leul greu pe parcursul intregii perioade in care va fi in circulatie depasesc costurile – din care o mare parte trebuie finantate ab initio -, daca alocarea acestor costuri s-ar face echilibrat si trasparent, daca presiunea inflationista in trimestrele 2 si 3 din 2005 ar ramane controlabila (modesta) si daca problema „small change“ s-ar rezolva, cetateanul s-ar putea bucura in liniste ca dupa 1 iulie 2005 diferenta dintre un dolar si un leu greu nu va mai fi de un dolar.  

  • Mai putin lux, mai multa utilitate

    Anul acesta vanzarile de autoturisme de lux au consemnat o scadere, in timp ce piata inregistreaza, pe ansamblu, o crestere record. Semn ca preferintele in materie de masini ale romanilor incep sa se modifice.

    Sunt oameni in Romania care au scos din buzunar 320.000 de euro pentru a-si achizitiona o masina de lux. Si nu una oarecare, ci un Rolls-Royce, esenta luxului in materie de automobile. Atunci cand au decis sa intre pe piata Europei de Est, cei de la BMW, proprietarii marcii Rolls-Royce, au ales Romania pentru a deschide prima reprezentanta din zona. La fel a procedat si prestigioasa si celebra marca de automobile italiana Maserati.

    Motivatiile producatorilor de automobile de lux de a deschide reprezentante pentru Europa de Est tocmai in Romania au legatura cu realitatea de zi cu zi de pe soselele si mai ales de pe bulevardele noastre. Daca iesi la o plimbare seara, prin Bucuresti, ramai impresionat de numarul mare de limuzine de lux intalnite. Audi, Mercedes, BMW, Maserati, uneori cate un Rolls sau un Bentley pot fi intalnite mai degraba pe strazile Bucurestiului decat ale altor capitale europene.

    Chestie de gust in materie de preferinte automobilistice ale oamenilor cu bani sau de snobism, depinde din ce unghi privesti. Oricum, un argument suficient pentru a justifica alegerea producatorilor de a aduce asemenea limuzine, oficial, in Romania.

    Dar, dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber pe bulevarde si sosele, realitatea incepe sa dea de gandit importatorilor. Statisticile Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) arata ca, pentru prima data in ultimii ani, automobilele de lux se cumpara mai putin. De la inceputul acestui an, trimestru dupa trimestru, statisticile arata o scadere a vanzarilor in acest segment. Paradoxal, daca ne gandim ca patru exemplare de Maserati Quattroporte au fost comandate din Romania inca inainte de lansarea masinii. Sau, si mai bizar, daca luam in calcul ca un Rolls-Royce de peste 300.000 de euro a fost vandut de importator inainte ca prestigiosul automobil sa fie prezentat oficial.

    De la sine inteles ca toata lumea cauta explicatii. Oficialii APIA au considerat, in vara, ca de vina e sezonalitatea unor astfel de achizitii. Oamenii cu bani nu se gandesc la achizitionarea unui automobil de lux primavara sau vara, ci mai degraba se intreaba unde isi vor petrece vacanta. Acesta a fost una dintre posibilele explicatii cu care importatorii au justificat scaderea cererii de masini foarte scumpe.

    Dar statisticile APIA pe cel de-al treilea trimestru au evidentiat aceeasi tendinta de scadere a vanzarilor de limuzine de lux. Si asta in contextul in care piata auto se afla in crestere accentuata de patru ani incoace. Potrivit estimarilor APIA, in anul acesta se vor vinde chiar cu 30% mai multe autoturisme decat anul trecut. Cu circa 180.000 de autovehicule noi vandute, asa cum previzioneaza importatorii si producatorii, 2004 ar consemna doborarea recordului anterior de vanzari, detinut de anul 1998. Cresterea cea mai mare o consemneaza autoturismele din clasa mini si monovolumele dar, in afara de automobilele de lux, toate segmentele au o cerere tot mai mare.

    Explicatia faptului e mai degraba aceea ca romanii si-au reorientat gusturile in materie de automobile. In loc sa dea banii pe o limuzina, prefera sa-si cumpere un autoturism de teren.

    O masina de teren a devenit cea mai buna alternativa la un automobil de lux. Constructorii si-au rafinat productia, au aparut asa numitele SUV-uri de lux, o combinatie intre limuzina si autoturismele de teren. Acestea nu mai sunt atat de patratoase ca „greii“ 4X4. Nu au suspensie rigida si nu trebuie sa te urci in ele cu scara, asa cum iti cer masinile de teren adevarate.

     In schimb, ofera un bun compromis intre confortul unei limuzine aflata intr-o croaziera rapida pe autostrada si abilitatile unui „tout-terrain“ atunci cand da de gropile din aceeasi autostrada romaneasca. 

    Asa ca SUV-ul de lux e cea mai buna alternativa la limuzina. Arata la fel de bine, e la fel de scump si e mai impresionant cand iti iese, brusc, in fata. Si, oricati bani ai avea, nu iti vine sa-i cheltui, mereu, pe service.

  • Are Romania nevoie de o noua politica sociala?

    Principala trasatura a politicii sociale din Romania consta in existenta mai multor sisteme cu caracter social, fiecare gestionat de entitati autonome, ale caror politici cu greu se poate spune ca sunt coordonate de o autoritate responsabila.

    Unul dintre subiectele cele mai delicate pentru politicieni intr-un an electoral este reformarea politicii sociale. Motivul este foarte simplu: politicienii inteleg prin politica sociala numai promisiuni de marire a ajutoarelor acordate celor mai sarmani dintre romani. Desi politica sociala reprezinta un element important pentru stabilitatea statului, se scapa din vedere faptul ca resursele statului sunt limitate in timp  ce nevoile umane sunt din ce in ce mai mari. Este bine cunoscut de economisti ca bunurile si serviciile acordate gratuit tind sa dispara de pe piata, adancind dezechilibrele pietei. Nu este, deci, deloc intamplator ca medicamentele compensate se epuizeaza din ce in ce mai repede si ca ajutoarele acordate familiilor nevoiase sunt din ce in ce mai multe si insuficiente.  Pentru a putea reforma acest sistem trebuie mai intai sa intelegem structura acestuia, elementele componente si caracteristicile acestora. Principala trasatura a politicii sociale din Romania consta in existenta mai multor sisteme cu caracter social, fiecare gestionat de entitati autonome, ale caror politici cu greu se poate spune ca sunt coordonate. 

    La o prima analiza, se constata cu usurinta ca absolut toate aceste sisteme au disfunctionalitati majore. Astfel, asigurarile sociale de stat inregistreaza un deficit cronic, pensiile au nivel diferit pentru persoane care au obtinut venituri similare si, poate cel mai important, pensiile sunt insuficiente si nu asigura un trai decent pentru marea majoritate a pensionarilor. Asigurarile sociale de sanatate se confrunta, de asemenea, cu o criza cronica, desi, teoretic, veniturile depasesc cheltuielile fondului: spitalele au datorii uriase fata de furnizori, accesul la serviciile medicale necesita plati informale, medicamentele compensate ajung cu greu la cei care au nevoie de ele. Asigurarile pentru somaj (indemnizatie de somaj) s-au indepartat din ce in ce mai mult de scopul lor, acela de a asigura un venit in cazul pierderii locului de munca, fiind destinate cu prioritate platilor compensatorii pentru salariatii concediati din marile societati de stat sau pentru un sistem de stimulare a ocuparii fortei de munca care are o singura realizare notabila: exodul fortei de munca in Europa.

    Cauzele acestor disfunctionalitati sunt multiple, dar una trebuie subliniata: mimetismul birocratiei romanesti. Aceasta boala cronica a administratiei romanesti (forma fara fond) continua sa faca ravagii. Sub pretextul alinierii la normele europene, birocratia s-a dezvoltat pe baza modelelor cele mai sofisticate existente in Uniunea Europeana. Culmea este ca multe dintre structurile introduse cu entuziasm in Romania, fara cea mai elementara analiza de oportunitate, sunt doar recomandari – neobligatorii pentru statele membre. 

    Finantarea acestor sisteme de protectie sociala se face din fondurile colectate prin plata contributiilor sociale de catre salariati si angajatori, raportate fara exceptie la fondul de salarii (cu exceptia venitului minim garantat si ajutoarelor sociale, finantate de la bugetul de stat). Asa cum se stie deja, nivelul contributiilor sociale este cauza principala a supraimpozitarii muncii, ceea ce a determinat „fuga“ masei impozabile in economia subterana. De fapt, contributiile sociale nu au crescut din senin, ci din cauza  ca sistemul de protectie sociala acorda mult prea multe „avantaje“ fata de cat poate suporta contribuabilul roman. 

    Problema politicienilor este ca orice reducere a contributiilor sociale nu poate fi realizata fara o regandire a sistemului de protectie sociala. Iar aceasta regandire nu inseamna o contemplare pasiva, ci o actiune ferma pentru reducerea costurilor de operare si, poate cel mai important, o alocare cu prioritate a cheltuielilor in functie de cererea sociala. Aceasta alocare cu prioritate poate insemna, de exemplu, repartizarea prioritara a fondurilor pentru functionarea sistemul de sanatate pentru eliminarea/atenuarea crizei in care se afla, concomitent cu reducerea listei de medicamente compensate. De asemenea, poate insemna eliminarea sistemului de microcredite finantate din fondul de somaj si orientarea resurselor pentru subventionarea neconditionata a locurilor de munca pentru tinerii absolventi. 

  • BOLI INCURABILE

    Desi, teoretic, veniturile depasesc cheltuielile, asigurarile de sanatate se confrunta cu o criza cronica: 

    • spitalele au datorii uriase fata de furnizori
    • accesul la serviciile medicale necesita plati informale
    • medicamentele compensate ajung cu greu la cei care au nevoie de ele

  • Casa Alba si secolul XXI

    Cu idealisti si cu negativisti, America merge mai departe. Doar ca putintel speriata.

    Mai sunt doar cateva zile pana vom afla cine va conduce Statele Unite ale Americii in urmatorii patru ani. In cele mai recente sondaje de opinie, republicanul George W. Bush, presedintele in functie, aspirant la inca un mandat, il devanseaza cu cateva procente pe democratul John Kerry. Inaintea ultimei confruntari televizate dintre cei doi era invers: Kerry avea un mic avans. Si de-a lungul verii se produsesera rocade, conducerea fiind preluata cand de unul, cand de celalalt. Oscilatiile arata cat de stransa e cursa. La fel ca in urma cu patru ani, cand Bush jr. a obtinut mai putine voturi decat challenger-ul sau de atunci, Al Gore, dar a beneficiat de sustinerea mai multor „electori“ desemnati de catre statele membre ale federatiei, in conformitate cu sistemul combinat (direct/indirect) al alegerilor americane.

    Situatia de acum e – insa – foarte diferita. Au intervenit atacurile teroriste de pe 11 septembrie 2001 si mobilizarea antiterorista a Statelor Unite, interventiile militare din Afganistan si Irak, cu complicatiile ulterioare stiute. Conducand energic aceasta ofensiva internationala, presedintele a castigat increderea si sustinerea multor americani, dar a si riscat. I se reproseaza astazi tensionarea relatiilor internationale, instabilitatea prelungita din Irak si faptul ca nu s-au gasit armele de distrugere in masa pentru a caror eliminare a fost rasturnat de la putere regimul lui Saddam Hussein. Pe deasupra, Usama Bin Laden, liderul Al-Qaida si „creierul“ atacurilor din 11 septembrie, n-a fost prins nici dupa – iata! – peste trei ani. Preluand acuzatiile, Kerry nu le-a fructificat decisiv din cauza ca a lasat la vedere vulnerabilitati greu de acceptat. 

    In primul rand, faptul ca, senator in Congresul Statelor Unite, votase in favoarea interventiei in Irak! Iar obiectia mai generala e ca nu prea are profil de presedinte, e cam „moale“, ii lipseste vocatia conducerii (a leadership-ului). Un candidat democrat mai bun, mai impetuos, mai ferm ar fi putut face o campanie mult mai convingatoare.

    Ce inteleg mai greu strainii e sentimentul american al invulnerabilitatii, esential pentru mentalitatea populatiei pana pe 11 septembrie 2001 (Statele Unite nu fusesera niciodata atacate pe teritoriul lor), drept pentru care loviturile teroriste au fost percepute ca o gravissima agresiune, echivalenta cu o declaratie de razboi. Asa se considera astazi americanii: o natiune aflata in plin razboi antiterorist. Dusmanul e mai greu de localizat, dar ramane dusman. 

    Incat presedintele Bush nu e pentru ei „vinovat“ ca n-a preferat pacea: e conducatorul tarii atacate, obligat sa reactioneze in consecinta.

    In rest, America si-a vazut si in ultimii ani de drumul ei, continuandu-si aventura sociala, politica, economica si culturala. E o societate de o extraordinara complexitate, de o colosala vitalitate – nu exista destule epitete augmentative pentru a o descrie. Aprecieri se fac chiar acolo pe toata gama: de la exaltarea unicei „mari puteri“ a lumii de azi si pana la cele mai severe critici „din interior“. Cu idealisti si cu negativisti, America merge mai departe. Doar ca putintel speriata. Ceea ce se vede pe strada, cu ochiul liber: oriunde se afla o potentiala tinta terorista (cladiri oficiale s.a.m.d.) sunt politisti, baraje, masuri speciale de securitate.

    Controlul in aeroporturi e foarte sever. Toti calatorii sunt obligati sa se descalte, iar pantofii trec prin aparatele de control. Din cauza terorismului, in patria celei mai mari libertati se aplica rigori defensive deranjante. Oamenii se supun fara sa cracneasca tocmai pentru ca stiu ca tara lor e in razboi. Un razboi pe care nu-l va rezolva finalul actualei curse prezidentiale. Indiferent cine va fi pe 2 noiembrie castigatorul Casei Albe, el nu va putea retrage curand politistii de pe strazi. De vina e secolul XXI, inceput atat de crancen, cu avioane zdrobindu-se de zgarie-nori care se surpa apoi ca niste turnuri de nisip…