Blog

  • Statele Unite somează Ucraina să o elibereze pe Iulia Timoşenko

    “Statele Unite sunt foarte preocupate de situaţia Iuliei Timoşenko şi a altor foşti oficiali guvernamentali aflaţi în detenţie”, a declarat Hillary Clinton, secretarul de Stat american.

    “Fotografiile cu doamna Timoşenko ridică semne de întrebare privind condiţiile de detenţie. Facem presiuni asupra autorităţilor ucrainene să garanteze că doamna Timoşenko primeşte asistenţă medicală imediat într-un centru adecvat şi dorim ca ambasadorul american să o poată vizita”, a subliniat Clinton.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Defilările organizate de 1 mai în Europa au luat forma unor adevărate proteste. Ce mesaje au transmis manifestanţii

    Spaniolii au defilat în 80 de oraşe, pe fondul crizei economice profunde, marcată de reduceri bugetare fără precedent şi de reforma muncii. Pe o banderolă a manifestanţilor scria: “Muncă, demnitate, drepturi. Vor să distrugă toate acestea”.

    În Grecia, afectată şi ea de politici de austeritate severe, mii de persoane au participat la manifestaţii la Atena şi în alte oraşe. Conform autorităţilor, peste 18.000 de persoane au manifestat în întreaga ţară. Mitingurile intervin cu cinci zile înaintea scrutinului legislativ din 6 mai, al cărui rezultat este greu de anticipat.

    În Franţa, cu cinci zile înaintea turului doi al scrutinului prezidenţial, Nicolas Sarkozy a sfidat stânga, adunându-şi susţinătorii la Paris.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Indira Crasnea, Mediafax: Guvernul de şase luni joacă pentru domnia mai lungă a USL

    După spusele sale, premierul desemnat a avut criterii exigente de selecţie a componenţei echipei sale: experienţă profesională, integritate, coerenţă, eficienţă. Întrebarea este, de exemplu, cât va atârna experienţa universitară a lui Andrei Marga la Ministerul de Externe? Sau ce experienţă are Eduard Hellvig, care să îl califice pentru conducerea dificilului minister al Dezvoltării? Sau fostul ministru al IMM-urilor Ovidiu Silaghi ce pricepere are pentru Transporturi?

    Din acest punct de vedere, contraponderea puternică, inclusiv şi mai ales în raport cu premierul, este dată de prezenţa “numărului doi” din Banca Naţională, Florin Georgescu, o “nucă tare” şi probabil cu părerea care va atârna cel mai greu în desfăşurarea treburilor executive. Poate nu întâmplător, atât Crin Antonescu, cât şi Victor Ponta au subliniat că prim-ministrul rămâne suveran absolut al “principatului” cu capitala la Palatul Victoria. Revoltele şi încăierările nu sunt admise.

    Iar Palatul Cotroceni poate trage pe dreapta, deşi paradoxal există în guvern un fost locatar al Cotrocenilor, Leonard Orban, un ministru a cărui aură tehnocrată parcă aduce mai curând cu “pomul lăudat”.

    În rest, obiectivele guvernului lui Victor Ponta sunt relativ realizabile sau măcar bine-intenţionate. Ponta a vorbit despre “domnia legii”. Cum se va simţi domnia legii în şase luni, rămâne de urmărit. Ponta a vorbit despre cum va da guvernul şi va repara inechităţile. Da, guvernul are de unde da, din puşculiţa bine garnisită a defunctului Executiv. După atâta secetă, orice strop de bine poate avea efecte electorale nebănuite. În sfârşit, Ponta a vorbit despre puterea Parlamentului. Momentan, Parlamentul nu s-a ostenit să se întoarcă la lucru, pentru că trebuie să mistuie grătarele de mai, îngurgitate pentru alungarea anemierii cauzate de boicotul opoziţiei (azi putere).

    Premierul desemnat va merge cu această echipă destul de amestecată, făcută să împace pe toată lumea (culmea este bicefalia armonioasă PSD-PNL de la strategicul MAI) la binecuvântarea partidelor şi a Parlamentului. Probabil vor fi ceva adieri de protest faţă de unii-alţii dintre miniştri, dar care nu vor conta în economia jocului.

    Zarurile au fost aruncate şi Victor Ponta a început să joace în contul victoriei la scrutinul din toamnă.


    (Comentariu de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)

  • Mircea Diaconu, desemnat ministru al culturii, este urmărit penal pentru conflict de interese

    În octombrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul instanţei supreme să-l cerceteze pentru abuz în serviciu şi conflict de interese pe Mircea Diaconu, senator şi director la Teatrul “C.I.Nottara”, pentru că ar fi favorizat numirea soţiei sale în funcţia de regizor la teatru.

    Potrivit ANI, în 8 august 2007, Maria Diana Diaconu, soţia lui Mircea Diaconu, în calitate de salariat al Teatrului “C.I. Nottara”, a solicitat conducerii teatrului acordul cu privire la participarea, în data de 13 august 2007, la concursul pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic. Cererea sa a fost aprobată de către directorul Teatrului “C.I. Nottara”, Mircea Diaconu, deşi soţia nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului de regizor artistic, de minim un an experienţă în domeniul regiei. La concursul din 13 august 2007, Mircea Diaconu a fost preşedinte al comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soţiei sale calificativul maxim. În 15 august 2007, Maria Diana Diaconu a fost promovată în funcţia de regizor artistic.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Cardul Zambet BCR, desemnat la Londra cel mai bun card contactless. Cine sunt ceilalti castigatori

    Evenimentul a fost organizat de Contactless Intelligence, brandul specializat in comunicare pentru industria contactless al grupului german Krowne Communications, si a recompensat companiile care aplica tehnologii de plata fara atingere (contactless) si incurajeaza consumatorii să utilizeze cardurile contactless la comercianti.

    Juriul a fost compus din specialisti si consultanti independenti in comert electronic, IT si comunicatii sau transporturi – inclusiv reprezentantii Departamentului de Cercetare si Sisteme de Transport Inovatoare din cadrul Directoratului General al Comisiei Europene pentru Mobilitate si Transport.

    Lista completa a castigatorilor pe categorii:
    Competitive Advantage – Coca-Cola / Vianet (Marea Britanie)
    Transportation and Ticketing – Banca Comerciala Romana (Romania)
    Mobile Payment Application of the Year – Google Wallet (SUA)
    Contactless / NFC Innovation of the Year – Qolpac (Olanda)
    Best Customer Experience – Garanti Bank (Turcia)
    Loyalty – Kadona (Austria)
    Public Domain – Connecthings (Franta)
    Best Marketing Campaign using Contactless / NFC Technology – Proxama (Marea Britanie)
    Best Contactless / NFC Infrastructure – VeriFone (Marea Britanie)
    Contactless / NFC Eco-System – Glodyne Technoserve (India).

    BCR a lansat, anul trecut, cardul Zambet – card de debit contactless si aplicatie de transport, cardul de credit Powercard Visa contactless si aplicatie de transport, cardul Powercard Gold – card de credit in lei pentru persoane fizice, platforma de internet banking optimizată pentru telefoane mobile, serviciul direct debit pentru clientii corporate, acceptarea cardurilor Diners la ATM, programul de plata in rate egale fara dobanda la POS-urile BCR.

    In 2011, BCR a pus in circulatie cele mai multe carduri business (33.000 carduri) fiind lider si la aceasta categorie, pentru al doilea an consecutiv.

    BCR, cea mai mare banca din Romania dupa active, este si cel mai important jucator pe piata cardurilor şi a tranzacţiilor bancare, cu o retea de peste 2.000 de bancomate şi peste 18.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianti, precum si cu servicii complete de Internet banking, phone-banking si e-commerce.

  • De ce să cumperi acţiuni la Apple, Coca-Cola sau Intel – acum, direct de la Bucureşti

    18 aprilie 2012 a rămas în cronicile pieţei de capital drept ziua în care Apple, cea mai valoroasă companie din lume, cu o capitalizare de 530 de miliarde de dolari, de trei ori mai mare decât PIB-ul României, s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti.

    Adevărul istoric este însă că nu a fost nicio listare, ci doar un transfer al unui pachet limitat de acţiuni ale colosului american, producător al gadgeturilor iPhone şi IPad şi listat pe bursa americană NASDAQ, pe sistemul alternativ ATS operat de Bursa de Valori Bucureşti. Nu doar acţiunile Apple au intrat la tranzacţionare la Bucureşti, ci şi acţiunile a încă patru mari companii americane: Coca-Cola, Visa, Intel şi Bank of America. Cele cinci companii au în spate branduri puternice cu care românii sunt extrem de familiarizaţi fie pentru că folosesc un smartphone, fie pentru că plătesc cumpărăturile cu cardul, fie că trimit e-mail-uri de pe un computer care funcţionează cu un microprocesor Intel.

    Însuşi ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a fost prezent la deschiderea şedinţei bursiere din 18 aprilie, care a precedat intrarea la tranzacţionare a acţiunilor celor cinci companii americane. Ambasadorul SUA a mai deschis şedinţa de tranzacţionare pe 25 ianuarie, când Bursa a aniversat primul an de la listarea Fondului Proprietatea.

    “A apărut controversa că de fapt companiile din Vest vor să cumpere România, însă acum, după ce acţiunile a cinci dintre cele mai mari companii americane au fost aduse la tranzacţionare la Bucureşti, românii pot să cumpere o bucată din America”, a spus ambasadorul SUA. Gitenstein a recunoscut că este investitor în acţiuni de pe bursa americană şi că investeşte în unele dintre companiile americane intrate la tranzacţionare la Bucureşti.

    Au însă românii bani să cumpere o bucată din America? Mai exact, “cea mai bună” bucată din America, aşa cum a descris cele cinci companii americane Mihaela Bîciu, preşedinte şi director general al societăţii de brokeraj Tradeville care a adus la tranzacţionare acţiunile Apple, Coca-Cola, Visa, Intel şi Bank of America.

    O acţiune Apple costă circa 570 de dolari pe bursa americană, iar pe ATS al Bursei de la Bucureşti se tranzacţionează la 1.900 lei, aproape cât celebrul iPhone. Nici acţiunile Visa sau Coca-Cola nu sunt mai ieftine: 118 dolari pentru o acţiune la cel mai mare jucător de pe piaţa cardurilor bancare şi 73,7 dolari pe bursa americană sau 246 lei la Bucureşti pentru o acţiune la producătorul celei mai populare băuturi carbogazoase. O acţiune Bank of America, cea mai mare bancă din SUA după numărul de unităţi în teritoriu şi în care Warren Buffett a investit 5 miliarde de dolari anul trecut, costă 8,16 dolari sau 27,5 lei, iar o acţiune Intel se tranzacţionează la 27 dolari, respectiv 91,4 lei. Spre comparaţie, cel mai mic pachet de acţiuni ce poate fi cumpărat la Fondul Proprietatea costă 56 de lei (100 de acţiuni), iar la Petrom, cea mai valoroasă companie românească, costă 195 de lei (500 de acţiuni).

  • De ce s-a înfuriat Sebastian Lăzăroiu pe Cristian Tudor Popescu

    “S-a găsit deja o slugă pentru noul guvern Ponta. Nimeni altul decât lăutarul lui Geoană şi Nastase şi cunoscutul jucător de tenis, Cristian Tudor Popescu”, a scris Lăzăroiu pe Facebook.

    Reacţia lui Lăzăroiu a venit după ce Popescu i-a criticat, o dată în plus, pe miniştrii fostelor guverne Boc şi a apreciat că Ponta a cooptat în noul cabinet o serie de profesionişti, strategie pe care PDL nu a adoptat-o cât a fost la guvernare.

    “Nu avem personaje compromise, sunt o serie de profesionişti care se găsesc acolo unde le este locul, aşa cum sunt Florin Georgescu, Ioan Rus, Mariana Câmpeanu. Un guvern fără Igaş, fără Lăzăroi şi fără Udre este un guvern mai bun”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Realitatea TV.

    Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat, marţi seară, lista noului guvern, format preponderent din foşti miniştri PSD şi PNL, precum şi din specialişti independenţi.

  • BIOGRAFIE: Florin Georgescu revine după aproape 16 ani la conducerea Ministerului Finanţelor

    Georgescu a făcut parte din Cabinetul Văcăroiu în perioada noiembrie 1992 – decembrie 1996, când a fost ministru de stat.

    În intervalul 1996-2004, Georgescu a fost deputat PDSR, devenit ulterior PSD, unde a ocupat poziţiile de vicepreşedinte şi preşedinte al Comisiei pentru buget finanţe şi bănci. Pentru câteva luni în 2004, el a fost preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Comerciale Române. Din octombrie 2004, Georgescu face parte din Consiliul de Administraţie al BNR, iar de atunci este vicepreşedinte CA şi prim-viceguvernator al băncii centrale. Tot de atunci, Georgescu este membru în Comitetul de Supraveghere Bancară al Băncii Centrale Europene.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • BIOGRAFIE: Fostul preşedinte ANAF Daniel Chiţoiu, propus de Ponta pentru portofoliul Economiei

    Născut la 11 iulie 1967 în Păuşeşti, judeţul Vâlcea, Chiţoiu este căsătorit şi are un copil. În perioada 4 aprilie 2004 – 22 decembrie 2008, Chiţou a fost preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Între 15 martie 2001 şi 2 martie 2005, Chiţoiu a fost controlor financiar al Curţii de Conturi a României. Absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti, Daniel Chiţoiu este doctor în economie, specializarea Relaţii financiar-valutare. Presa relata, în 2008, că Daniel Chitoiu este finul vicepreşedintelui PNL Dan Radu Ruşanu.

    Mai multe pe mediafax.ro