BusinessMagazin

Blog

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP – Ana Maria Mateescu, Romtelecom

    După cinci ani de experienţă în două case de avocatură a început să lucreze la Romtelecom în 2004. “M-a interesat postul pentru că am vrut să cunosc mediul corporativ din interior, să-mi extind cunoştinţele dincolo de poziţia de consultanţă în avocatură”, povesteşte Ana Mateescu. Acel moment a coincis cu un moment interesant în istoria companiei: cea de după liberalizarea pieţei de comunicaţii (2003). Primele proiecte la care a lucrat au fost legate de vânzarea participaţiei Romtelecom în Cosmote România către grupul Cosmote. “Au fost proiecte grele, complexe, au implicat multă muncă, dar am şi învăţat foarte mult prin ele”, îşi aminteşte acum Ana Mateescu. Apoi, an de an atribuţiile sale s-au extins.

    De pildă, preluarea suportului juridic pentru activitatea de achiziţii, ce aveau ca obiectiv restructurarea contractelor comerciale ale companiei, care totalizau peste 600 milioane euro. În 2006, împreună cu întreaga echipă, a asigurat suport juridic pentru lansarea platformei TV Dolce a Romtelecom. “Cred că este unul dintre cele mai stimulative din carieră”, spune acum Ana Mateescu, care dă şi detalii. Era vorba despre o activitate nouă în portofoliul companiei, proiectul a fost implementat cu o rapiditate extraordinară pentru complexitatea sa, iar juridic a presupus o arie largă de activităţi de acoperit – de la licenţiere până la negocierea contractelor cu furnizori de conţinut sau pentru achiziţionarea echipamentelor pentru construcţia reţelei şi până la crearea contractului cu abonatul pentru serviciile TV. “Nu m-am văzut niciodată, din ipostaza de avocat, de jurist, ca un filtru de cenzură, ci mai degrabă ca un partener al businessului pentru găsirea acelor soluţii care să satisfacă şi rigorile legii, dar şi obiectivele companiei”, spune Mateescu. Ea completează că ştie de existenţa unei întregi mitologii corporatiste despre avocaţi, care funcţionează adesea ca “dop în sistem” şi “este exact ce nu am dorit să devin”.

    S-a gândit la pornirea unei afaceri proprii, dar “pentru moment nu am un plan concret în acest sens, este mai degrabă o idee care s-ar putea concretiza pe un termen mai lung”.

    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

  • O scenă pentru Windows

    În sfârşit, Microsoft şi-a făcut intrarea pe piaţa tabletelor, prezentând două modele numite Surface. Unul stă pe un procesor ARM (probabil Tegra) şi va rula Windows RT, iar celălalt va merge pe un procesor Intel similar cu cele utilizate în ultrabooks şi va rula Windows 8. Ceea ce au remarcat toţi comentatorii (şi au fost foarte mulţi) este că, de fapt, Microsoft a evitat să prezinte specificaţii amănunţite, iar un tabel comparativ între Apple iPad şi Microsoft Surface întocmit de jurnaliştii de la Mac Observer arată foarte ciudat: rubricile pentru Surface sunt pline de “unknown” (necunoscut). Oricum, versiunile de Windows care vor rula pe Surface nu sunt încă disponibile, aşa că data lansării intră şi ea la capitolul “necunoscut” (probabil la toamnă), alături de cea mai mare necunoscută: preţul. Cei de la Microsoft s-au limitat să menţioneze că preţurile vor fi “competitive”, ceea ce sugerează că modelul ARM va concura cu iPad, iar modelul Intel va concura cu ultrabook-urile (deci către o mie de dolari).

    Nu sunt un fan Microsoft, dar de data aceasta trebuie să-mi scot pălăria. Surface este o uimitoare piesă de inginerie. Este subţire, elegant, cu o carcasă realizată cu o tehnologie nouă şi încă multe altele, despre care cu siguranţă veţi fi aflat la momentul când acest articol va apărea. Remarcabil este că tot hardul este realizat de Microsoft, deşi până acum compania nu a mai produs niciodată computere pentru Windows, ceea ce sugerează că urmează modelul Apple, adică integrarea hard şi soft. Demonstraţia a fost convingătoare, în ciuda unei erori de conectare. Şi totuşi, pentru a concura cu iPad, Microsoft trebuia să vină cu ceva distinctiv. Şi chiar a reuşit.

    În primul rând, stativul încorporat în aparat, care permite ca tableta să poată fi pusă fi pusă pe masă, în poziţie aproape verticală. Pare doar un detaliu minor, dar e mai mult. În al doilea rând, tableta este prevăzută cu un “creion” (stylus), care se fixează magnetic de carcasă şi chiar funcţionează: utilizatorul poate scrie oriunde cu el, iar ecranul senzitiv simte când creionul se apropie şi dezactivează interfaţa touch. Însă cel mai interesant aspect este coperta, care îndeplineşte şi rolul de tastatură cu trackpad. Există două variante, una bazată pe atingere şi una care chiar are taste (cu o cursă foarte scurtă, dar totuşi importantă pentru o tastare rapidă şi comodă). Coperta-tastatură se prinde magnetic şi se poate plia pe partea din spate a aparatului când nu este folosită – evident, în această situaţie tastele sunt dezactivate.

    Prima mea senzaţie după ce am văzut cele 47 de minute ale prezentării a fost una de entuziasm. Chiar mi-ar plăcea o astfel de unealtă… A urmat apoi o senzaţie de disconfort: dacă n-ar rula Windows. Apoi am privit din nou tot ansamblul şi am văzut adevărul: Microsoft Surface este, de fapt, un PC. E adevărat, mic, subţire, cu touchscreen, cu stylus, dar până la urmă ceva ce are tastatură, touchpad (adică “pointing device”), rulează Windows şi cuprinde suita Office este un PC. Nu degeaba Steve Ballmer a rostit de-atâtea ori în prezentare cele două litere magice, cele care definesc viziunea Microsoft în materie de computing. Şi, într-adevăr, a avut dreptate să definească noile prototipuri “o scenă pentru Windows”. În această variantă, se pune în lumină o altă trăsătură (de data aceasta conceptuală) care diferenţiază Surface atât de Apple iPad, cât şi de tabletele bazate pe Android: oferta Microsoft este mai degrabă orientată pe creare de conţinut decât pe consum de media.

    Acum urmează inevitabil discuţia despre piaţa potenţială. Este evident că avantajul de a rula o platformă software care este în general familiară utilizatorilor va reprezenta o atracţie importantă. Dar interfaţa Metro nu prea intră în această zonă familiară, iar aplicaţiile va trebui şi ele “metro-izate” şi nu e clar câte şi când vor face acest proces. În plus, principala atracţie a tabletelor şi a telefoanelor bazate pe iOS şi Android o reprezintă ecosistemul şi miile de aplicaţii disponibile pe aceste platforme, dar nu se ştie care va fi strategia pe care o va urma Microsoft pentru a concura în această zonă. Iar dacă oferta de bază este formată din aplicaţiile specifice Windows, atunci de ce să nu cumpăr un ultrabook?

    Nu, tabletele nu sunt unelte de productivitate, fie şi dacă au tastatură. Cei care au nevoie de Office şi de aplicaţiile companiei vor căuta în altă parte. Cei care vor o tabletă simplu de utilizat şi fancy vor merge tot la Apple. Cei care vor ceva mai ieftin vor aştepta săptămâna viitoare, când Google va lansa prima tabletă sub brand propriu.

  • La dracu’! E pur şi simplu grandios!

    Nu am făcut referire aiurea la papioane şi la probabil deja-uitatul-la-momentul-citirii-acestui-text conflict asupra şefiei Institutului Cultural Român, pentru că disputele acelui moment mi-au adus aminte de două istorioare vechi. Istorioare care au, într-un fel sau altul, legături şi cu alte “breaking news” ale momentului – cazul Hidroelectrica sau cel al fostului premier Adrian Năstase; este vorba de modul în care te raportezi la ceilalţi şi cum judeci faptele.

    Cenzorul politic al Berlinului în perioada Primului Război Mondial era un ins pe nume Hennings, consilier de poliţie; un cunoscător al perioadei, Walter Mehring, îl descrie drept un cap pătrat din serviciile publice, care trăia pentru trei chestiuni. Cele trei pasiuni majore erau vinul roşu, femeile şi expresionismul. Urmarea pasiunii capului pătrat pentru mişcarea expresionistă era existenţa revistei Der Sturm, ferită de orice posibile confiscări. Iar editorul revistei, Herwarth Warden, se număra printre fericiţii care nu puteau fi chemaţi la arme. Preţul pe care Warden îl plătea era adaptat vremurilor: prusacul îi călca des casa, cu ocazia unor petreceri date după ora de interzicere a circulaţiei (stabilită tot de Hennings) pentru a-i bea vinul, în special Pommard de Burgundia, pentru a se iubi cu o artistă de revistă originară din Belgia, bănuită de spionaj şi plasată de editor în grija şi la braţul unui subordonat mediocru şi pentru a discuta despre pictura modernă. Îi plăceau Franz Marc, Heinrich Campendonk şi Marc Chagall (nu avea gusturi rele deloc, în materie de pictură).
    Tabloul în sine era incredibil: prusacul băţos cu mustaţa în furculiţă în mijlocul avangardei artistice berlineze, care mima apucăturile milităroase. Spun asta pentru că pictorul Oskar Kokoschka, unul din favoriţii lui Warden, se deghiza în ofiţer austriac şi participa la beţiile expresioniste; mai mult, era un element de culoare, pentru că de regulă pretindea, la un moment dat, că planează orizontal prin încăpere (era victima unei împuşcături în ureche şi avea tulburări de echilibru).

    De nebunia expresionistă, de vinul de Burgundia şi de urechea lui Kokoschka se leagă o bună parte a artei moderne; dar acum lucrurile s-au schimbat, deşi tot politizate sunt, ba chiar mai mult. Berlinul găzduieşte, câţiva ani mai târziu, o expoziţie de pictură botezată “rod al culturii fasciste”. Desigur, nimic fascist în tablourile expuse, excepţie făcând doar cămaşa neagră în care apărea unul dintre personajele nemurite de Giorgio di Chirico. Dar starul expoziţiei era Modigliani, un pictor care a pierit în 1920 şi nu a mai prins măreaţa Italie a lui Mussolini. Lumea nu prea a dat buzna la deschidere, dar la un moment dat puţinii vizitatori l-au putut vedea intrând chiar pe Hermann Göring, proaspăt numit ministru al celui de-al treilea Reich, şi suita sa. Au tropăit cu toţii, ignorând mâzgălelile de pe pereţi şi s-au oprit în faţa picturii lui Modigliani “Nud întins”, tabloul pe care îl vedeţi alăturat.

    “La dracu’! E pur şi simplu grandios!”, a răcnit grasul asudat, cu mâinile încrucişate marţial pe piept.

    Trei zile mai târziu, în 27 februarie 1933, acelaşi gras asudat dădea ordin ca Reichstagul să fie incendiat.

    Cam asta e: nu-i credeţi când spun că le place arta, ei vor doar vinul. Şi arătaţi cât de des tabloul din pagină; dacă se găseşte cineva care să exclame “la dracu’”, va deveni, dacă nu este deja, un bun politician.

  • Reţetă de tânăr milionar

    În judeţul Braşov, la o aruncătură de băţ de Făgăraş se află oraşul Victoria. De-acolo, în urmă cu 20 de ani, Carmen şi Olimpiu Şoneriu au pornit să cucerească oraşul şi judeţul la propriu şi la figurat. Acum, produsele CarmOlimp se vând în întreaga ţară şi compania pune la punct un plan de cucerire a altor pieţe, exportul fiind o ţintă prioritară. Afacerea începută de soţii Şoneriu în 1991 a pornit cu un magazin generalist, care “avea de toate, mai puţin alimente”, spune acum Valentin Şoneriu, directorul general al CarmOlimp, unul dintre cei doi fii ai fondatorilor. Atât Valentin Şoneriu, 30 de ani, cât şi Paul Şoneriu, 29 de ani, sunt implicaţi în afacerea familiei, care a devenit între timp un grup de firme complex, cu 1.000 de angajaţi şi activităţi în producţia de mezeluri, lactate, ouă, prăjituri şi în retail alimentar.

    Vânzarea în acea vreme, când cererea era enormă, iar oferta aproape inexistentă, i-a determinat pe cei doi antreprenori să încerce marea cu degetul, iar în 1993 au început producţia de mezeluri şi au cumpărat un fost CAP, cu fonduri proprii şi credite bancare. “Doar aşa ne-am dezvoltat – permanent pe credit şi fonduri europene”, afirmă Valentin Şoneriu, care îşi aminteşte că familia sa a depus primul dosar pentru fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene în 2002. Era, la acea vreme, student, ca şi fratele său, peste ocean, în SUA şi credea că antreprenorii români vor da buzna să acceseze fonduri europene. A constatat în schimb cu surprindere că, în timp, prea puţine dosare au fost depuse pentru “banii gratis” ai UE.

    Următorul pas în dezvoltarea CarmOlimp, din pricina dificultăţilor cu aprovizionarea constantă, a fost să ia în chirie o fermă de porci din Sibiu, pe o sumă modică de bani, o lungă perioadă de timp. “Apoi am şi cumpărat-o”, spune managerul, care precizează că aceasta a fost prima fermă de porci populată după 1989. Afacerea s-a extins plecând dinspre oraşul Victoria către împrejurimi, unde au dezvoltat diferite activităţi, iar apoi – prin intermediul magazinelor proprii şi al produselor puse pe rafturi – în întreaga ţară. Cine a fost promotorul afacerii? “Depinde cine spune povestea”, spune, uşor amuzat, Valentin Şoneriu.

    “Tata are o poveste despre cum şi-a dorit dintotdeauna să facă pe cont propriu ceva, iar eu îmi amintesc cum în 1990 mama spunea într-una <toată lumea face ceva, numai noi nu>.” Cert este că în martie 1991, atât Carmen, cât şi Olimpiu Şoneriu au demisionat şi au mers mai departe pe cont propriu, neavând niciun fel de pregătire în domeniile în care au construit afacerea, fiind de formaţie economist şi, respectiv, inginer. “Toate începuturile permit foarte multe greşeli şi au o marjă de eroare extrem de mare”, admite Valentin Şoneriu. În plus, în acele momente de debut ale capitalismului postrevoluţionar, piaţa era mult mai permisivă pentru cei care făceau primii paşi în afaceri decât în prezent. De altfel, chiar el spune că în domeniul cărnii antreprenorii români au avut suficient răgaz pentru a ajunge la dimensiuni confortabile, de vreme ce la începuturile capitalismului toate afacerile se desfăşurau în alţi termeni decât cei actuali. Odată trecute toate operaţiunile în zona fiscalizată, “profitul a dispărut”, iar firmele care sunt astăzi în zona albă a pieţei se luptă, cu arme inegale, cu firmele care nu plătesc taxe şi impozite.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 25 iunie – 1 iulie

    26.06
    INSSE prezintă datele privind ocuparea şi şomajul în T1

    28-29.06
    Reuniunea pe probleme instituţionale a Consilului European (Bruxelles)

    28.06
    INSSE difuzează datele despre tendinţele în evoluţia activităţii economice pentru iunie-august

    28-30.06
    Târgul internaţional Dunărea & Delta 2012 (Romexpo Bucureşti)

    29.06
    Eurostat publică primele estimări despre inflaţia în zona euro pentru luna iunie

    29.06-1.07
    Festival Rock the City – Tuborg Greenfest (Romexpo Bucureşti)

    29-30.06
    Festivalul Ursus Evolution, cu Iris, Şuie Paparude, Paraziţii, Vama, Viţa de Vie (Cluj-Napoca)

    30.06-7.07
    Festivalul de muzică clasică Sergiu Celibidache (Ateneul Român, Bucureşti)

  • Bancpost lansează un nou produs de creditare pentru micii fermieri

    Prin Agricredit, clienţii pot dispune în avans de fondurile necesare desfăşurării activităţii curente, inclusiv a plăţilor către bugetul de stat, până la încasarea subvenţiei de la APIA. Creditul poate fi accesat de orice societate comercială sau PFA cu maxim 250 de angajaţi pentru care APIA emite adeverinţe de înregistrare privind acordarea ajutoarelor de stat, conform Convenţiei cvadripartite Bancpost-APIA-FGCR-MADR pentru finanţarea beneficiarilor măsurilor de asigurare a bunăstării pentru păsări şi porcine pentru anul 2012.

    Valoarea finanţării este de 80% din valoarea subvenţiei înscrise în adeverinţa eliberată de APIA şi se acordă printr-o documentaţie simplificată, fără garanţii materiale prezentate de clienţi, în baza adeverinţei menţionate şi a garanţiilor FGCR. Clienţii beneficiază de gratuitate la comisioanele de administrare şi de neutilizare. Rambursarea creditului şi a dobânzii aferente întregii perioade de derulare a creditului se fac automat la încasarea subvenţiei de la APIA.

    Odată cu lansarea acestui produs, Bancpost lansează “Campania Agricredit”, ce se va derula în perioada 25 iunie – 15 octombrie, prin care clienţii eligibili pot profita de o ofertă globală ce include, pe lângă facilitatea Agricredit, şi pachetul tranzacţional Basic. Prin acest pachet, clienţii beneficiază de acces permanent la disponibilităţile din contul curent, prin intermediul cardului VISA Business şi al serviciului de internet banking, precum şi de costuri mai mici de tranzacţionare.

    Bancpost, a zecea bancă din sistem după active, controlată de grupul elen EFG Eurobank, a raportat pe primul trimestru o pierdere netă de peste 10 mil. euro, după ce veniturile operaţionale au scăzut cu 19%, ajungând la 54 mil. euro. La sfârşitul lui martie, Bancpost avea 275 de sucursale şi agenţii în toată ţara.

  • Euforie la Cairo: candidatul islamiştilor câştigă alegerile prezidenţiale din Egipt (VIDEO)

    Morsi a câştigat cu 51,7% (13,2 mil. voturi) în faţa lui Ahmed Shafik, candidatul taberei militarilor, care a obţinut 48% (12,3 mil. voturi).

    Anunţul Comisiei, făcut public după mai multe amânări succesive care au tensionat puternic opinia publică din ţară, a determinat o euforie generală în celebra Piaţă Tahrir din Cairo, unde suporterii lui Morsi s-au adunat din nou, de câteva zile încoace, cerând demilitarizarea puterii şi o numărătoare corectă a alegerilor.

    Momentul anunţării rezultatelor:

    Alegerile prezidenţiale din 16-17 iunie l-au opus pe Ahmed Shafik, ultimul premier al lui Hosni Mubarak, considerat actualmente candidatul neoficial al Consiliului Suprem al Forţelor Armate, militarii care au preluat puterea după căderea regimului Mubarak, lui Mohamed Morsi, candidatul Partidului Libertăţii şi al Dreptăţii, formaţiune înfiinţată de islamiştii din Frăţia Musulmană. Alegerile au avut loc după ce curtea constituţională din Cairo a invalidat rezultatele alegerilor legislative de la sfârşitul anului trecut, invocând vicii de procedură. Ca urmare, Camera Deputaţilor, unde Frăţia Musulmană era majoritară, a fost dizolvată, autoritatea CSAF a fost consolidată prin introducerea legii marţiale, iar militarii au promis că vor preda civililor puterea după ce vor fi organizate din nou alegeri parlamentare, adică într-un viitor neprecizat.

    Morsi a câştigat şi primul tur de scrutin al prezidenţialelor, de la finele lunii mai, însă adepţii lui Shafik au contestat rezultatul. Aceasta a făcut ca, din nou, centrul de greutate al conflictelor civile din Orientul Mijlociu de după “primăvara arabă” să se mute la Cairo, unde Piaţa Tahrir a fost reocupată de protestatarii furioşi din cauza perpetuării la putere a regimului militar.

    Mohamed Morsi Isa al-Ayyat conduce Partidul Libertăţii şi al Dreptăţii încă de la înfiinţare, în aprilie 2011. În vârstă de 60 de ani, inginer de profesie, Morsi şi-a luat doctoratul în inginerie la Universitatea din California de Sud şi a rămas să lucreze ca profesor la Universitatea de Stat din California până în 1985, după care s-a întors în Egipt, unde şi-a continuat cariera universitară. Copiii lui s-au născut în California şi sunt cetăţeni americani. Între 2000 şi 2005 a fost parlamentar.

  • De vânzare: un desen scump ca ochii din cap (FOTO)

    Casa de licitaţie se aşteaptă ca lucrarea să se vândă pentru 5 până la 7 milioane de lire sterline.

    Printre artiştii ale căror opere vor fi scoase la licitaţie la sfârşitul acestei luni se numără şi Damien Hirst sau Jean-Michel Basquiat. Unii specialişti susţin că pentru achiziţionarea lor ar putea concura colecţionari foarte bogaţi care să crească preţurile, aşa cum s-a întâmplat recent cu un tablou de Edvard Munch, adjudecat pentru suma record de 120 de milioane de dolari.

  • Nici economia SUA nu stă pe roze. Ce spune şeful Rezervei Federale

    Previziunea de creştere economică pentru al doilea trimestru a fost redusă de Fed de la 2,5% la 2%, ceea ce ar însemna că SUA ar avea patru din cinci trimestre cu o creştere de 2% sau mai mică, insuficient pentru a reduce şomajul, aşteptată să rămână în jur de de 8-8,2% în acest an.

    Bernanke a sugerat însă că Fed dispune de suficiente mijloace de acţiune, adică poate pune la lucru din nou tiparniţa de bani dacă şomajul nu se reduce substanţial – aşa cum, de altfel, se şi aşteaptă analiştii să se confirme atunci când va fi publicat următorul raport privind ocuparea forţei de muncă în SUA.

    Fed va continua însă cu încă 267 mld. dolari programul său de cumpărare de obligaţiuni cu scadenţe mai mari în schimbul vânzării de titluri cu scadenţe mai mici (Operation Twist), cu scopul de a stimula creditarea şi de a împinge dobânzile în jos.

    Referindu-se la economia europeană, preşedintele Rezervei Federale a precizat că speră ca liderii zonei euro “să ia măsuri suplimentare de care au nevoie pentru stabilizarea situaţiei”, adăugând însă că ” în caz că lucrurile se înrăutăţesc, suntem pregătiţi să protejăm economia americană şi sistemul financiar american”.

  • Vreţi să vedeţi cum arată o ţară după război?

    Întemeiată de un fost corespondent al New York Times în zona Balcanilor, Nicholas Wood, ca o alternativă la agenţiile care oferă excursii artistice, muzicale or istorice, agenţia “Political Tours” se adresează celor interesaţi de politică şi de tot ceea ce se petrece la nivel mondial, scrie Financial Times. Călătoriile tematice propuse de agenţie sunt Bosnia şi Serbia, Coreea de Nord, Libia, Georgia sau Kosovo, iar turiştii sunt însoţiţi de experţi în problemele zonei vizitate, care le explică situaţia din acele locuri.

    Excursia în Coreea de Nord începe, spre exemplu, cu un instructaj la Beijing, unde expertul ales îi pune în temă pe turişti cu situaţia din ţară, iar apoi se vizitează locuri importante de acolo. Unde este posibil, ca în cazul fostei Iugoslavii, ghizii sunt jurnalişti locali, foşti corespondenţi de război, cum ar fi Kate Adie de la BBC – care le povesteşte turiştilor despre cum era Sarajevo în timpul războiului din anii nouăzeci, aratându-le locuri de unde încercau să realizeze transmisiunile de ştiri ori unde se aflau lunetiştii pe timpul ostilităţilor – ori chiar un fost diplomat american.

    În program mai sunt incluse o întâlnire cu un localnic căruia i-au fost ucise douăzeci şi trei de rude, o vizită la un tribunal pentru crimele de război, o vizită la fostul buncăr antiatomic al lui Tito sau o întâlnire cu supravieţuitori ai masacrului de la Srebrenica.