Blog

  • Povestea complicată a adevăratului “American Sniper”

    Filmul a generat astfel cele mai mari încasări la debut din istorie, rezultate peste măsura aşteptărilor, ţinând cont că bugetul pentru realizarea filmului a fost de 60 de milioane de dolari. 

    Cu şase nominalizări la Oscar, « American Sniper »  prezintă într-un mod realist atât bătăliile urbane din Războiul din Irak, cât şi modul în care acestea se reflectă în viaţa militarilor americani odată întorşi acasă.

    Personajul principal al filmului, Chris Kyle, “The Legend”, a fost lunetistul care a ucis 160 de inamici, cel mai mare număr înregistrat de un militar american în perioada acestor confruntări. S-a pensionat în 2009, iar după pensionare a început să caute modalităţi prin care să-i ajute pe veteranii retraşi acasă. În mod paradoxal, fostul militar  a fost ucis în 2013 de un veteran cu probleme mintale pe care încerce să îl ajute.

    În 2012, Today l-a intervievat pe Chris Kyle şi a discutat cu el despre perioada pe care a petrecut-o pentru a servi ţara şi de relaţia complexă pe care a avut-o cu soţia sa.

    Nevoia lui Kyle de a-i proteja pe cei aflaţi în pericol l-a condus spre patru misiuni în Irak. În 2012, veteranul a declarat că scopul său după ce s-a retras din militărie a fost să crească gradul de conştientizare al oamenilor despre activitatea trupelor şi să încurajeze « actele de bunătate întâmplătoare care să arate mulţumirea cetăţenilor americani». A declarat că voia să arate veteranilor că  « sunt doriţi şi iubiţi ».

    În timpul interviului acordat Today, Kyle a discutat în mod deschis şi despre modul în care angajamentul său faţă de armată i-a influenţat viaţa familială.

    “Ne-am zbătut pentru a reuşi să ne menţinem căsnicia”, a declarat el.

    Actorii care au jucat cuplul Chris şi Taya Kyle, Bradley Cooper şi Sienna Miller, au declarat că descrierea într-un mod onest a relaţiei dintre cei doi şi modul în care Chris era rupt între cele două lumi au fost esenţiale în construirea rolurilor. 

    La înmormântarea lui Chris Kyle, în 2013, soţia sa, Taya, i-a adus un elogiu prin care a descris viaţa complicată şi plină de însemnătate pe care a trăit-o soţul său. “Toată viaţa lui, murdară, dureroasă, în continuă schimbare, a fost împachetată în cea mai profundă, cea mai schimbătoare experienţă a sufletului pe care numai omul Chris Kyle putea să o aducă”.

    Taya a declarat publicaţiei Today că modul în care soţul său a reuşit să echilibreze angajamentul său faţă de ţară şi familie a făcut-o să se întrebe dacă altcineva ar fi putut să îndeplinească misiunea sa. Descrierea sinceră a filmului o face să fie mulţumită de ecranizare. „Cred că unul dintre lucrurile bune la „American Sniper” este că multe dintre cuplurile de militari cu care am discutat şi care au văzut filmul mi-au spus că au avut exact acelaşi tip de conversaţii. Au avut exact aceleaşi sentimente”, a declarat Taya.

  • Marsh: Pensiile private facultative încep să fie apreciate de angajaţi, în contextul creşterii nevoii de economisire

    1.         Concentrarea pieţei de brokeraj şi a celei de asigurări: tendinţa de concentrare a pieţei de asigurări este susţinută de faptul că la nivelul Uniunii Europene se implementează programe pentru o mai bună reglementare a pieţei, precum directiva privind intermediarea în asigurări (IMD) şi Solvency II, regimul de reglementare şi supraveghere care vizează companiile de asigurări. IMD impune anumite reguli mai stricte pentru jucătorii din piaţa de brokeraj, iar Solvency II presupune implementarea unor noi standarde privind solvabilitatea si capitalul, afectând mai ales companiile de pe ultimele locuri ale clasamentului.

    2.         Tehnologia transformă piaţa de asigurări: dacă până de curând brokerii de asigurare au fost cei care s-au adaptat cu succes noilor tehnologii, dezvoltându-se în acest sens, şi asigurătorii au început să investească în sisteme care să le eficientizeze operaţiunile, concentrându-se mai ales pe canalele de distribuţie, dar şi pe gestionarea dosarelor de daună. Mai mult, datele colectate pot fi valorificate şi analizate pentru o mai bună predictibilitate a daunelor.  Astfel poate fi înregistrat un progres către profitabilitatea necesară acestei pieţe. 

    3.         Investiţiile: piaţa asigurărilor este strâns legată de nivelul investiţiilor. Specialiştii estimează că noul an va aduce creşteri ale investiţiilor străine şi publice şi un grad mai mare de accesare a fondurilor nerambursabile. Acest lucru înseamnă redresarea anumitor segmente, precum constructiile şi real estate-ul, ceea ce va conduce la demararea sau materializarea unor proiecte şi, deci, la un impact pozitiv asupra pieţei de asigurări.

    4.         Reglementarea pieţei: creşterea daunalităţii pe anumite linii, precum RCA, au condus la o reglementare mai strictă a pieţei de asigurări şi va însemna continuarea procesului prin care se încearcă redresarea acestei pieţe.

    5.         Adaptarea unor produse de asigurări internaţionale: odată cu dezvoltarea companiilor creşte şi nevoia acestora pentru produse de asigurare mai sofisticate. Astfel, produsele de asigurare internaţionale, de pe pieţele mature, încep să fie preluate şi localizate, adaptate pe cerinţele companiilor din România. „De multe ori, precum şi în alte pieţe, consumatorii sunt cei care împing dezvoltarea produselor pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor lor.”, a adăugat Cristian Fugaciu, director general Marsh România. 

    6.         Asigurările agricole: se află pe un trend ascendent, mai ales în condiţiile în care agricultura în România este puternic dependentă de vreme, iar grindina, temperaturile scăzute, ploile sau seceta pot afecta puternic acest sector. Specialiştii Marsh văd semnale pozitive în ceea ce priveşte asigurarea culturilor şi din partea micilor agricultori care încep să înţeleagă rolul pe care îl poate avea un produs de asigurare.

    7.         Beneficiile pentru angajaţi: asigurările de sănătate au fost şi rămân în continuare în topul beneficiilor oferite de companii angajaţilor pentru a întâmpina aşteptările acestora, atât datorită competitivităţii pieţei muncii pe anumite segmente şi practicilor marilor angajatori, cât şi pentru a creşte eficienţa prin satisfacţia angajaţilor. Tot sub umbrela beneficiilor, pensiile private facultative încep să fie apreciate de angajaţi, în contextul creşterii nevoii de economisire.    

    8.         Preţul: în ultimii ani, preţul a devenit din ce în ce mai important în luarea deciziei de asigurare şi pare că această tendinţă se va menţine. Însă acest lucru înseamnă de cele mai multe ori un produs care nu este suficient de acoperitor şi nu corespunde riscurilor reale de care se poate lovi compania. “Chiar dacă un preţ mai mic poate fi atrăgător, un broker, în calitate de consultant, explică întotdeauna clienţilor însemnătatea raportului calitate – preţ şi îi ghidează în alegerea produsului care corespunde într-adevăr nevoilor lor de business.”, a completat Cristian Fugaciu.

    9.         Risc politic: intensificarea tensiunilor geopolitice, mişcările separatiste şi scăderea preţului petrolului agravează riscul politic şi duc la poziţionarea acestuia printre riscurile urmărite îndeaproape de cele mai multe companii. În regiune, Moldova, Ucraina şi Serbia sunt considerate cu risc politic ridicat. Riscului politic i se alătură şi atacurile teroriste care cresc potenţialul ca afacerile unei companii să fie afectate.

    10.       Riscul cibernetic: în lumina atacurilor cibernetice care au avut loc în ultimul timp, inclusiv în România, şi având în vedere că riscul cibernetic este considerat un risc cu o probabilitate mare de a se produce, mai ales în contextul în care din ce în ce mai multe aspecte ale vieţii sunt dependente de internet,  observăm şi în ţară, ca prim pas, o creştere a interesului pentru înţelegerea acestui risc.

  • “Aferim!”, de Radu Jude, în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Berlin 2015 – FOTO

    “Aferim!” este singurul film românesc selectat în competiţia oficială a Berlinalei, alături de producţii precum “Queen of Desert” (regia Werner Herzog), “Taxi” (regia Jafar Panahi), “Knight of Cups” (regia Terrence Malick), “Eisenstein in Guanajuato” (regia Peter Greenaway), informează un comunicat remis MEDIAFAX.

    Din distribuţia peliculei fac parte actorii Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu şi Dan Nicolaescu.

    “Aferim!”, în regia lui Radu Jude, este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma).

    Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul îi aparţine lui Cătălin Cristuţiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu, costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, scenografia, de Augustina Stanciu, consilier istoric a fost Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, iar producător este Ada Solomon.

    Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor “Lampa cu căciulă”, “Alexandra”, “O umbră de nor”, “Trece şi prin perete”, care au câştigat numeroase premii. Lungmetrajul de debut, “Cea mai fericită fată din lume”, a fost distins cu premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, premiul pentru cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival şi premiul FIPRESCI la IndieLisboa.

    Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, “Toată lumea din familia noastră”, a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum. “Toată lumea din familia noastră” a obţinut, printre altele, marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, marele premiu Bayard d’Or şi premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, marele premiu la CinEast IFF, trofeul Festivalului Internaţional de Film Anonimul, premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF şi premiul pentru regie alături de premiul publicului la B-EST IFF.

    “Aferim!” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films şi cu participarea HBO România. Filmul a fost finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene.

    Cea mai recentă prezenţă a unui film românesc în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin a fost înregistrată în urmă cu doi ani, când “Poziţia copilului”, produs de Ada Solomon şi regizat de Călin Peter Netzer, a câştigat trofeul Ursul de Aur.

  • Ponta îi invită pe Blaga şi Gorghiu la discuţii pe cinci teme: legislaţia financiară, Constituţie, sistemul electoral, masterplanul pe Transport şi legile siguranţei

    ”Azi ( luni, nr) vă voi propune – sper să am sprijinul în acest sens, să adresez şi în calitate de preşedinte al PSD şi de prim-minsitru, o invitaţie, o scrisoare către conducerea PNL-PDL, doamna preşedintă Gorghiu şi domnul Blaga, pentru ca în cel mai scurt timp să avem o întâlnire pe cele cinci teme esenţiale”, a spus Ponta în debutul şedinţei BPN a PSD, la care presa a avut acces.

    El a arătat că prima temă de discuţie vizează revizuirea Constituţiei.

    A doua temă, potrivit lui Ponta, se referă la sistemul electoral, unde, dacă nu există nişte decizii politice, discuţiile nu au cum să progreseze.

    A treia temă priveşte Masterplanul pe Transport. Ponta a arătat că miniştrii Rus, Teodorovici şi Vâlcov trebuie să stabilească dacă se va merge mai departe cu masterplanul de transport, aşa cum a fost convenit cu CE.

    Ponta a spus că a patra temă de discuţie se referă la legile siguranţei naţionale. ”Eu cred că discutăm în presă şi fiecare vorbeşte separat. Trebuie să ne aşezăm toţi la masă, să vedem decizia CCR şi să luăm o decizie legislativă clară”, a spus Ponta despre legile siguranţei.

    El a arătat că a cincea temă se referă la a vedea în ce măsură Parlamentul şi Executivul pot interveni în legislaţia financiar-bancară, pentru ca a preveni viitoare crize ”care, din păcate, vor apărea de fiecare dată”.

    ”Acum au de suferit 75.000 de oameni care au credite în franci elveţieni. Însă, dincolo de ceea ce se poate sau nu se poate face pentru ei, vreau să ştim dacă la nivel legislativ România îndeplineşte toate criteriile legislative pe plan european în aşa fel încât posibile alte crize pe plan internaţional financiar să afecteze cât mai puţin populaţia din România”, a spus Ponta.

    El a arătat că dacă va primi un mandat pozitiv de la BPN, va transmite această invitaţie la discuţii şi UDMR şi PPDD.

  • Cei mai bogaţi 1% dintre oameni vor depăşi jumătate din averea globală în 2016

    “Nivelul inegalităţii globale este uimitor. În pofida problemelor care apar pe agenda globală, diferenţa dintre cei mai bogaţi oameni şi restul se măreşte”, a afirmat Winnie Byanyima, director executiv al Oxfam, relatează Bloomberg.

    Astfel, avuţia celor mai bogaţi oameni din lume va depăşi 50% din averea globală. Anul trecut, cei mai importanţi miliardari ai lumii deţineau 48% din averea mondială, în creştere faţă de anul 2009, când această cotă se situa la 44%.

    O cincime dintre cei mai bogaţi oameni la nivel global “au afaceri în sectoarele financiar şi de asigurări”, averea acestora avansând cu 11% anul trecut. Miliardarii din domeniile farmaceutic şi îngrijirea sănătăţii au avut chiar mai mult de câştigat în 2014, activele acestora urcând cu 47% faţă de anul precedent.

    Studiul Oxfam se bazează datele furnizate de Credit Suisse şi de Forbes.

    Byanyima va fi unul dintre preşedinţii care vor conduce dezbaterile Forumul Economic Mondial, care se va desfăşura între 21 şi 24 ianuarie la Davos, în Elveţia, potrivit AFP. La eveniment vor participa peste 300 de lideri politici importanţi, printre care se numără cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez François Hollande, liderul italian Matteo Renzi, premierul chinez Li Keqiang şi secretarul de stat al SUA John Kerry.

  • Un ziar chinez denunţă “indecenţa” ultimei coperte a revistei satirice franceze Fluide Glacial – FOTO

    În ultimul său număr, Fluide Glacial a publicat pe prima pagină o caricatură cu titlul “Pericol galben, şi dacă ar fi deja prea târziu?”, în care un francez conduce pe străzile din Paris o ricşă în care se află un chinez şi o blondă vizibil încântată.

    “Poate că această revistă încearcă să atragă atenţia lumii întregi, urmând exemplul Charlie Hebdo”, a scris cotidianul Global Times.

    “Câtă indecenţă”, a continuat ziarul, apropiat de Partidul comunist chinez, într-un editorial cu titlul “Moda libertăţii de exprimare ar putea agrava conflictele”.

    De la apariţia mişcării “Je suis Charlie”, în reacţie la atentatul care a decimat redacţia săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, presa chineză critică dur concepţia franceză asupra libertăţii de exprimare, apreciind că Franţa este marcată de conflicte culturale şi religioase în creştere.

    “Nu putem decât să sfătuim societatea franceză să înceteze să mai reprezinte imaginea profetului”, a insistat luni Global Times.

    “Este mai dificil pentru musulmani să îşi schimbe credinţa decât pentru Europa să-şi ajusteze concepţia asupra libertăţii de exprimare. Dacă francezii consideră că o asemenea ajustare ar fi pentru ei un regres, atunci dorinţa lor de libertate de exprimare seamănă cu o religie”, a adăugat cotidianul chinez.

  • Un tânăr inginer poate câştiga şi 9.000 de dolari pe lună la Facebook

    Facebook, cea mai valoroasă reţea socială din lume, are o valoare de piaţă estimată la peste 200 de miliarde de dolari. Salariile angajaţilor reflectă acest lucru, noi cifre arătând că inginerii au un salariu de pornire de peste 100.000 de dolari pe an.

    Un cercetător poate câştiga până la 172.000 de dolari pe an, iar inginerii de reţea au salariul mediu de 160.000 de dolari, sumă care include atât renumeraţia de bază cât şi bonusurile. Un inginer ce ocupă o poziţie de management poate câştiga şi 380.000 de dolari pe an, în vreme ce un inginer de software poate obţine la angajare un salariu de 106.000 dolari.

    Fondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, are o avere estimată la 33 miliarde de dolari, ocupând locul 16 în topul celor mai bogaţi oameni din lume. Reţeaua socială atrage lunar 1,35 miliarde de utilizatori activi.

    Cele mai mari şanse de a obţine un job la Facebook le au absolvenţii Universităţii Stanford, cei au Universităţii din California şi cei ai Universităţii Berkeley. Aceste instituţii au cel mai mare număr de absolvenţi angajaţi la compania lui Zuckerberg.

    Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, numărul utilizatorilor activi în fiecare lună reprezentând aproape jumătate din populaţia conectată la internet la nivel mondial.

    Numărul de utilizatori din România ai reţelei de socializare Facebook a ajuns în prezent la 7,6 milioane, cu 600.000 mai mult faţă de luna ianuarie a anului trecut, potrivit informaţiilor furnizate de Facebrands.ro, serviciul care monitorizează şi analizează activitatea locală a companiei americane. Cea mai mare creştere a numărului de conturi de Facebook din România s-a înregistrat în ianuarie 2012, când aproape s-a dublat numărul de utilizatori la  peste 4,4 milioane, conform datelor din ultimii patru ani.

  • Zara, H&M şi Koton vor deschide magazine în centrul comercial ParkLake

    Prin semnarea acestor contracte, ParkLake va găzdui unul dintre cele mai mari magazine H&M din România, cu o suprafaţă de 2.700 metri pătraţi, precum şi toate brand-urile Inditex care sunt prezente pe piaţa românească: Zara, Zara Home, Oysho, Massimo Dutti, Stradivarius, Bershka şi Pull&Bear, care vor ocupa o suprafaţă totală închiriabilă de peste 6.000 metri pătraţi, se arată într-un comunicat al ParkLake.

    Până în acest moment, ParkLake a semnat şi/sau angajat 70% din suprafaţa totală închiriabilă. Construcţia centrului avansează, în acest moment realizându-se lucrări structurale. Inaugurarea acestuia va avea loc în 2016.

    Centrul comercial va avea peste 200 de magazine, printre care 23 de restaurante şi un cinematograf multiplex, dispuse pe o suprafaţă totală închiriabilă de 70.000 metri pătraţi, investiţia ridicându-se la 180 milioane euro.

    De asemenea, ParkLake va cuprinde un hipermarket Carrefour de 12.000 metri pătraţi, reţeaua franceză de retail fiind co-proprietar al proiectului.

    “Lucrăm permanent pentru a completa mixul de chiriaşi ai ParkLake şi sperăm ca, în curând, să anunţăm noi brand-uri care vor confirma caracterul unic al acestui proiect de referinţă”, a declarat Ingo Nissen, Managing Director Sonae Sierra, responsabil cu dezvoltarea în România.

    Compania portugheză Sonae Sierra deţine 46 de centre comerciale, cu o valoare de piaţă de peste 5,9 miliarde de euro şi este prezentă în 14 ţări. Sonae Sierra administrează şi/sau închiriază 82 de centre comerciale şi o suprafaţă totală închiriabilă de 2,6 milioane metri pătraţi. În România, compania mai deţine centrul comercial River Plaza din Râmnicu-Vâlcea.

    Caelum Development este o companie specializată în investiţii şi dezvoltare imobiliară, deţinută de un grup privat de investitori irlandezi cu peste 10 ani experienţă pe piaţa europeană de real estate.

     

  • Vânzările Dacia au crescut anul trecut cu 19%: ”2014 va intra în istorie, deoarece am vândut peste 500.000 de unităţi”

    “2014 va intra în istoria Dacia, deoarece am vândut peste 500.000 de unităţi. Dacia intră astfel, într-un grup foarte restrâns al constructorilor care construiesc 500.000 de maşini pe an. Trecem peste jumătate de milion de maşini vândute, fiind printe cei mai dinamici din Europa. Este o sursă de mândrie importantă. Trandul angajat de Dacia este pozitiv, cu o creştere 19%, avans important faţă de 2013. Remarcăm creştere în multe ţări, inclusiv în România”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Jan Ptacek, director comercial Dacia.

    Cel mai vândut model a fost Sandero, cu 169.000 de unităţi, din care 80% în Europa Occidentală, iar din acesta vânzările de Sandero Stepway au o pondere de peste 50%.

    Pe locul 2 ca vânzări se află Duster, cu 160.318 unităţi vândute, lideri fiind pieţele din România, Franţa şi Spania. Dacia a vândut, de asemenea, 100.000 de modele Logan, cel mai multe în România, dar şi alte ţări din Europa de Est.

    Europa domină în clasamentul pe regiuni, circa trei sferturi din maşinile vândute de Dacia în 2014 fiind înmatriculate în ţările Vechiului Continent. Marca românească a câştigat anul trecut 0,4 puncte procentuale, ajungând să deţină 2,5% din piaţa regiunii.

    Cu aproape 106.000 de unităţi, Franţa este prima destinaţie de export a Dacia. Cota sa de piaţă se ridică la 4,88%, ceea ce o plasează pe locul 5 în topul mărcilor cele mai vândute în Hexagon, imediat după Volkswagen. Această performanţă este susţinută de succesul modelelor Duster şi Sandero (acesta din urmă fiind al treilea model cel mai cumpărat de clienţii particulari din Franţa).

    Germania ocupă a doua treaptă a podiumului, cu puţin peste 50 000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 1,55%.

    Aflată pe poziţia a treia, Spania a atras aproape 46.000 de unităţi, ceea ce înseamnă o cotă de piaţă de 4,7%, cel mai bun rezultat de când Dacia este comercializată în această ţară. Sandero este modelul cel mai vândut către clienţii particulari din Spania.

    Italia se situează pe locul al patrulea, cu ceva mai puţin de 40.000 de maşini vândute şi o cotă de piaţă de 2,7%, în timp ce Algeria, Turcia şi Maroc au înregistrat, fiecare, vânzări de peste 30.000 de unităţi.

    În Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut aproape 24 000 de unităţi, ceea ce situează Regatul Unit pe locul al optulea în clasamentul exporturilor mărcii. 
     
    “Avem încredere pentru potenţialul pieţei din România, pentru că a revenit pe creştere în 2014, sperăm că tendinţa va continua şi în 2015. Ar trebui să fie un an foarte bun pentru Dacia, ne uităm cu optimism la 2015. Ne vom îmbogăţi gama cu noi modele, respectiv Lodgy şi Dokker Stepway. (…) Suntem pe cale să creştem numărul de pieţe, de curând am început vânzările în Israel, şi suntem prezenţi în 43 de ţări. Creşterea ar trebui să-şi urmeze cursul în 2015, ţinând cont de piaţa europeană, care şi-a relut tendiţa pozitivă şi de perspetivele mai degrabă optimiste pe piaţa românească, creşterea ar trebui să continue şi pe 2015”, a adăugat Ptacek.

     Anul trecut, Dacia a vândut în România 24.890 de maşini.

    “Fiecare model Dacia s-a situat în 2014 în poziţia de lider în segmentul său în România. Cu peste 11.300 de unităţi vândute, ceea ce înseamnă aproximativ 38% din vânzările totale, Logan berlină rămâne soclul mărcii Dacia în România. În iunie 2014, oferta Logan s-a îmbogăţit cu o serie limitată intitulată Logan 10 ani. Versiunea MCV a adăugat 2.646 unităţi la acest total şi s-a impus ca cel mai vândut model break din România. Duster ocupă a doua treaptă a podiumului, cu 6.134 unităţi vândute. Sandero (inclusiv versiunea Stepway), domină detaşat segmentul B-hatch şi, cu aproape  5.000 de unităţi, se plasează pe locul al treilea în clasamentul pe modele”, arată datele Dacia.

    Constructorul este deţinut de grupul francez Renault.

  • “American Sniper”, regizat de Clint Eastwood, pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top – VIDEO

    Filmul “Lunetistul american/ American Sniper” este inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle, devenit o adevărată legendă a armatei americane, pentru modul în care a luptat în Irak, protejându-şi colegii de arme. Filmul prezintă atât faptele de război ale soldatului considerat cel mai eficient lunetist din istoria militară a Statelor Unite, cât şi lupta acestuia cu traumele cauzate de război şi încercarea de a fi un soţ şi un tată model. Rolul principal este jucat de Bradley Cooper, potrivit boxofficemojo.com.

    Comedia “Nuntaşi de închiriat/ The Wedding Ringer”, regizată de Jeremy Garelick, a debutat pe locul al doilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 21 de milioane de dolari de vineri până duminică. Pelicula îi are în distribuţie pe Kevin Hart, Ken Howard, Kaley Cuoco şi Josh Gad şi prezintă povestea lui Doug, care urmează să se însoare, dar nu are niciun prieten pe care să îl desemneze cavaler de onoare. Viitorul mire decide să apeleze la serviciile unei firme, iar ce urmează pare să fie mai mult decât şi-a dorit.

    Comedia de familie “Paddington” a debutat pe locul al treilea în box office-ul nord american, cu încasări de 19,28 milioane de dolari. Filmul este regizat de Paul King, îi are în distribuţie pe Nicole Kidman, Julie Walters, Sally Hawkins, Hugh Bonneville şi Ben Whishaw şi spune povestea ursuleţului Paddington, venit din jungla peruviană să îşi caute o casă în Londra, unde ajunge să cunoască familia Brown care îl îngrijeşte şi îi oferă o un cămin.

    Filmul “Taken 3: Teroare în L.A.”, cu Liam Neeson şi Maggie Grace, s-a clasat pe locul al patrulea în topul încasărilor, cu 14,05 milioane de dolari în al doilea weekend de difuzare. “Taken 3: Teroare în L.A”, al treilea film al seriei care îl are ca protagonist pe Liam Neeson, îl prezintă pe fostul agent Bryan Mills încercând să-şi dovedească nevinovăţia după ce este acuzat de comiterea unei crime la care nici măcar nu a fost martor. Mills este urmărit, iar în lupta sa cu cei ce îi vor răul se foloseşte de toate aptitudinile şi cunoştinţele pe care le are pentru a găsi adevăratul vinovat şi a-şi reabilita numele.

    Locul al cincilea în topul încasărilor din weekend a revenit peliculei “Selma”, cu 8,3 milioane de dolari. Filmul, aflat la al patrulea weekend de difuzare, este regizat de Ava DuVernay şi este o cronică a campaniei lui Martin Luther King privind dreptul la vot, prin intermediul unei marş istoric desfăşurat de la Selma la Montgomery, în statul american Alabama, în 1965.

    Filmul “The Imitation Game: Jocul codurilor/ The Imitation Game”, care prezintă destinul incredibil al matematicianului britanic Alan Turing, savantul care a reuşit să descifreze codurile naziste, dar care a fost persecutat de guvernul din propria ţară pentru faptul că era homosexual, s-a clasat pe locul al şaselea în box office-ul nord-american, cu încasări de 7,19 milioane de dolari de vineri până duminică.

    Pe locul al şaptelea s-a clasat musicalul “În inima pădurii/ Into the Woods”, care a obţinut încasări de 6,54 de milioane de dolari, în al patrulea weekend de difuzare. Regizat de Rob Marshall, acest film, care reprezintă o adaptare a celebrului musical omonim pus în scenă pe Broadway de Stephen Sondheim, aduce pe marele ecran o notă întunecată poveştilor şi basmelor copilăriei, cu ajutorul actorilor Meryl Streep, Johnny Depp şi Emily Blunt.

    Lungmetrajul “Hobbitul: Bătălia celor cinci oştiri/ The Hobbit: The Battle of the Five Armies”, al treilea şi ultimul film din seria “Hobbitul/ The Hobbit”, s-a clasat pe locul al optulea în box office-ul nord-american, cu încasări de 4,86 de milioane de dolari. Filmul regizat de Peter Jackson, cu Martin Freeman, Ian McKellen şi Benedict Cumberbatch, încheie povestea lui Bilbo, Thorin şi a gnomilor. Eroii, care l-au trezit pe Smaug din culcuşul său din Erebor se vor lupta acum cu acesta, în speranţa că vor distruge răul pentru totdeauna. Gandalf descoperă însă ceva şi mai înfricoşător în Dol Guldur. Filmele din trilogia “Hobbitul” spun o poveste care se petrece în Pământul de Mijloc, cu 60 de ani înainte de acţiunea din “Stăpânul Inelelor”.

    Pe locul al nouălea s-a situat filmul “De neînvins/ Unbroken”, cel de-al doilea lungmetraj regizat de actriţa Angelina Jolie. Inspirat din povestea reală a maratonistului american Louis Zamperini, care a devenit prizonier într-un lagăr japonez în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acest film a generat încasări de 4,26 de milioane de dolari în cinematografele nord-americane, la sfârşitul săptămânii trecute.

    Filmul “Hacker/ Blackhat”, regizat de Michael Mann, cu Chris Hemsworth şi Viola Davis în rolurile principale, a debutat pe locul al zecelea în box office-ul nord-american, cu încasări de 4 milioane de dolari. Când lumea este pusă în pericol de apariţia unui infractor cibernetic, serviciile secrete americane sunt nevoite să apeleze la un celebru hacker, condamnat la 15 ani de închisoare, pentru a-l prinde pe atacatorul informatic.