BusinessMagazin

Blog

  • Carte de identitate

    VITEZA DE ALERGARE: 3 km/ora (timpul in care sta in aer: 0,05 sec.)

    VITEZA DE MERS: 2,5 km/ora (modelul anterior: 1,6 km/ora)

    INALTIME: 130 cm (modelul anterior: 120 cm)

    GREUTATE: 54 kg (modelul anterior: 52 kg)

    TIMP DE FUNCTIONARE: 1 ora (modelul anterior: 30 min.)

  • Atuurile lui Asimo

    Ce aduce nou din punct de vedere tehnologic noul model:

     

    CONTROLUL POZITIEI: Robotul Asimo poate sa alerge cu miscari foarte asemanatoare celor umane

     

    MISCAREA CONTINUA AUTONOMA: Permite deplasarea „de voie“ pana la destinatia finala

     

    INTERACTIUNE: Noul robot foloseste tehnologii care au la baza senzori vizuali si de forta care permit o interactiune naturala cu oamenii

  • Mos Craciun de bani gata

    Ce cadouri de Craciun ati cumpara celor apropiati daca ati avea la dispozitie 100.000 de euro? Imaginea lor a fost asociata in general cu personajele negative. Toate povestile, cartile sau filmele care au ca subiect Craciunul se intrec in a-i portretiza drept zgarciti, adversari ai spiritului festiv, preocupati doar de contracte profitabile, pana intr-acolo incat isi rapesc angajatii din sanul familiei, chemandu-i la serviciu chiar in toiul sarbatorilor. Pe scurt, oamenii de afaceri nu prea se bucura de popularitate sau de o aura pozitiva in ceea ce priveste atitudinea lor fata de sarbatori.

     

    Si totusi lucrurile nu stau chiar asa. Avem si dovada: modul in care percep Craciunul patru lideri din spatele unor afaceri de succes in Romania. Chiar daca nu s-au clatinat niciodata in fata unui adversar in domeniu, pana si ei tremura de emotii in asteptarea cadourilor de la Mos Craciun. De asemenea, intrebati „ce cadouri (si-)ar face de Craciun daca ar primi 100.000 de euro?“, in mod surprinzator, nici unul nu a mentionat ca ar achizitiona vreun sistem de monitorizare non-stop a angajatilor sau alte asemenea „daruri de Craciun“.  Pe de alta parte, au oferit inca o dovada ca spiritul practic se transmite si in dorintele lor. Nu se asteapta ca Mosul sa le aduca vreo masina de epoca sau o proprietate pe Coasta de Azur, familia si casa fiind prioritatile. Si, spre deosebire de afaceristii stransi la punga din romane, toti se gandesc si la actiuni caritabile.

     

    „Grea intrebare!“

    Paul Nuber, General Manager Nestlé Romania

    „Ce as face cu 100.000 de euro? Grea intrebare!“, spune Paul Nuber, seful  Nestlé  Romania. Totusi raspunsul vine repede. „Primul lucru ar fi achitarea ratelor la apartamentul meu din Elvetia“. Lucru de inteles, caci pana la urma si adevaratul Mos Craciun trebuie sa aiba o adresa exacta a domnului Nuber, unde sa-si goleasca sacul. Pe urma, cum sarbatorile sunt un bun prilej de destindere, Nuber ar mai cheltui ceva bani pentru a crea o atmosfera in concordanta cu acest aspect al Craciunului. „Cateva piese de mobilier modern, dar care sa nu se demodeze peste noapte, si o aparatura electronica pe masura – un televizor gigant si un sistem audio de ultima generatie“. Astfel, cu casa pusa la punct, cu restul banilor si-ar face bagajele si s-ar muta la hotel. Dar nu definitiv. Doar pentru o excursie exotica, impreuna cu copiii, in Tanzania, Africa de Sud sau Kenya, unde pentru doua saptamani ar incerca sa nu bage in seama lipsa zapezii, bucurandu-se de un extravagant safari si cateva zile petrecute pe plajele africane, la umbra unui om de zapada neconventional, construit din nisipul de la malul marii. Si cum cei 100.000 de euro nu se termina asa usor, Nuber ar mai opta pentru o calatorie cu avionul, spre Barcelona, Viena sau Paris, pentru a se bucura si de un week-end romantic. Bineinteles ca nu s-ar intoarce cu desaga goala, ci plina de cadouri, dintre care n-ar lipsi sculpturi sau tablouri, pentru el si prietenii sai. 

     

    Schi si multe cumparaturi

    Shachar Shaine, Presedinte Tuborg Romania

    Nici Shachar Shaine, presedintele Tuborg Romania, nu joaca rolul unui Mos Craciun extravagant. Cadourile pe care le-ar face cu cei 100.000 de euro nu difera de cele pe care si le doresc majoritatea dintre noi. Pentru inceput, cu 10.000 de euro ar fugi intr-o vacanta. Dar nu oriunde, ci la schi, impreuna cu familia in Alpi. De ce schi si de ce in Alpi? „Schiul este sportul meu preferat, as putea spune ca este chiar un hobby“. Iar in Alpi se afla, din punctul de vedere al lui Shaine, cele mai moderne statiuni, cu cea mai buna infrastructura si servicii, un loc in care n-ai cum sa nu profiti la maximum de o vacanta de schi. O data ajuns la capatul pistei, Shaine s-ar opri direct in sanul familiei, alaturi de prieteni si de cunoscuti. „E perioada in care trebuie sa te afli printre cei dragi“, spune Shaine, care le-ar oferi cadouri de 5.000 de euro. Apoi, ar pleca intr-o alta vacanta, de data asta in biblioteca personala, pe care ar mai imbogati-o cu o parte din bani. Nu ar scapa ocazia de a-si satisface obiceiul preferat, si anume lectura. „The Toyota Way“ de Jeffrey K. Liker, PH. D si „The First 90 Days“ de Michael Watkins ar fi primele titluri de pe lista celor cu care si-ar imbogati biblioteca si pentru care ar cheltui cel putin 2.000 de euro. Dar nu inainte de a face fericiti si copiii, alocand 20.000 de euro pentru construirea unor locuri de joaca destinate orfanilor, carora le-ar pregati si cadourile de Craciun. Restul banilor i-ar investi intr-un teren aflat intr-o zona cu potential ridicat, de exemplu viitoarea zona de centura a Bucurestiului.

     

    Mai intai, taxa de universitate

    Crenguta Rosu, Director DC Communications

    Desi spune ca o suma atat de mare dedicata uzului personal ar intimida-o, si-ar reveni totusi rapid, mobilizandu-se pentru a pune deoparte vreo 35.000 de euro pentru educatia universitara a fiului sau – in varsta de 5 ani. Din acest punct de vedere, Crenguta Rosu gandeste la fel ca oamenii de afaceri occidentali, care planifica studiile superioare ale urmasilor, in unele cazuri, chiar inainte ca acestia sa se fi nascut. Alti 10.000 sau 15.000 de euro ar fi cheltuiti pentru fericirea parintilor si a soacrei, care ar fi expediati rapid in Valea Regilor din Egipt, pentru o vacanta calda in timpul iernii, in conditii mai speciale. „As dona 10.000 euro Bisericii Sfantul Spiridon Vechi pentru asezamantul dedicat persoanelor mai putin avantajate de soarta – un proiect la care tin si il urmaresc de mult“, mai spune Rosu, in ton cu spiritul Craciunului si la unison cu ceilalti oameni de afaceri manati de impulsuri caritabile. Insa, cum banii trebuie sa faca alti bani, restul de 35.000-40.000 de euro ar lua drumul investitiilor imobiliare si achizitionarii de actiuni la cateva companii de pe bursa (cel mai probabil in domeniul petrolier si farmaceutic).

     

    „Trebuie sa ne trezim“

    Peter Imre, Director Corporate Affairs Philip Morris Romania

    Peter Imre s-ar lipsi de cadouri pentru sine si familie, chiar daca un set de boxe „foarte hi-fi“ i-ar face cu ochiul. Ar alege, in schimb, sa doneze toti banii unei cauze nobile. „Fiecare avem, din cand in cand, vise despre imbogatire subita – mosteniri miraculoase, profit fulger, comori ascunse. Si eu, la varsta copilariei, am cautat prin pesteri, prin colturile mai misterioase ale gradinii, iar apoi am inceput sa ma gandesc serios la jackpotul de la loterie“, spune Imre, admitand ca in fiecare om se afla un cautator de comori. Pe de alta parte, nu este adeptul banilor „cazuti in poala“. „Exista insa o conditie esentiala pentru a ne indeplini visele – trebuie sa ne trezim. Azi am invatat ca singurul fel sigur de a castiga bani este munca.  Multi spun ca s-au imbogatit prin munca grea… intreaba-i prin munca cui?“. In opinia sa, exista foarte multe cauze care au mai mare nevoie de 100.000 de euro decat propriul camin, care ar avea nevoie de redecorare: „Azi in Romania, persoanele varstnice sunt cele mai lovite de soarta si dezavantajate. Nu numai ca au trait si lucrat intr-un sistem care nu le-a oferit satisfactii, dar acum, la sfarsit de drum, cu greu pot sa-si pastreze demnitatea. As dormi foarte bine noaptea stiind ca 100.000 de euro ar insenina zilele unor batrani de la un camin, pentru ca nu e important sa mori bogat, ci sa traiesti bogat“, conchide Imre. Admite insa ca, in cazul fericit in care nu ar exista persoane care sa depinda de marinimia altora, mai norocosi, ar avea oarecare probleme, pentru ca nu ar sti pe ce sa cheltuiasca mai degraba 100.000 de euro, asa ca ar pierde foarte mult timp hotarandu-se. „Asa ca, in acest caz, cred ca i-as incredinta aceasta problema spinoasa Dianei, care ar rezolva-o in mod cert in circa 30 de secunde“.

  • Mumia din sufragerie

    Pline de umor sau, dimpotriva, impovarate de tristete, povestile despre oameni cu probleme psihice majore sunt, intotdeauna, fascinante.

     

    Cele mai multe dintre ciudatele istorisiri ale acestei antologii par niste indraznete (si aproape incredibile) nascociri scoase din paginile unei carti de proza fantastica. Jeffrey A. Kottler si Jon Carlson, alcatuitorii volumului, sunt cei care relateaza primele doua cazuri, carora le adauga o selectie de alte 30 de experiente ale unora dintre cei mai cunoscuti terapeuti ai momentului.

     

    Desi povestirile din aceasta carte sunt absolut uimitoare, ele nu sunt menite, potrivit opiniei antologatorilor, sa glorifice cele mai bizare aspecte ale comportamentului uman, ci sa dezvaluie mecanismele unor relatii psihoterapeutice care au produs transformari majore si semnificative, atat in viata terapeutilor, cat si in cea a clientilor lor. Pline de umor sau, dimpotriva, impovarate de tristete, aceste povesti despre oameni cu probleme psihice majore sunt, intotdeauna, fascinante si se citesc cu sufletul la gura.

     

    Kottler si Carlson au pornit aceasta aventura scriind un chestionar a carui solicitare fundamentala ii indemna pe adresanti (psihiatri) sa descrie cel mai neobisnuit caz pe care l-au avut. Unii dintre terapeuti au interpretat insa aceasta cerinta intr-un mod neasteptat: in loc sa se concentreze asupra a ceea ce era cu adevarat ciudat la pacientii lor, ei au ales sa discute despre aceste cazuri sau au considerat ca latura lor memorabila nu tinea atat de comportamentul bizar al oamenilor, cat mai degraba de circumstantele neobisnuite in care se aflau ei si care le-au impus sa actioneze intr-un mod uimitor de inventiv.

     

    Toate cazurile au avut insa si un element comun, si anume faptul ca l-au confruntat pe terapeut cu probleme  clinice pentru care nu era pregatit. Prin urmare, insolitul comportamentului psihic a constituit un soc pana si pentru medic, l-a silit sa uite metodele de tratament invatate si l-a fortat sa-si dea intreaga masura a creativitatii, ceea ce a sporit considerabil forta de impact a textelor pentru cititori.

     

    Povestea care da titlul cartii, „Mumia de la masa din sufragerie“, relatata de Carlson, nareaza intamplarile unui cuplu cu probleme de comunicare – Trina si Jake (in paranteza fie spus, una dintre preocuparile majore ale autorilor a fost pastrarea confidentialitatii si a intimitatii persoanelor descrise). Ea obsesiva, el impulsiv, amandoi ajunsi in pragul crizei de nervi si al divortului din pricina incredibilelor deraieri comportamentale ale familiei. Dupa cateva sedinte, in care lucrurile pareau sa se fi ameliorat, Trina povesteste – si acum incepe partea terifianta a cazului – faptul ca nu a mai vazut-o pe matusa ei de o buna bucata de vreme. Incercarile de a o contacta s-au izbit, de fiecare data, de refuzul unchiului de a o lasa sa patrunda in locuinta.

     

    Alertand politia, Trina a descoperit ca matusa ei era moarta de mai bine de sapte ani. Dar lucrurile nu se opresc aici: Unchiul o imbalsamase, apeland la stiinta unui medic stomatolog, si o tinea la masa din sufragerie ca sa „vegheze“ la toate pranzurile si reuniunile familiei. Mai mult, seara, o aseza cu el in pat, o pieptana si ii facea toaleta, ca apoi, a doua zi dimineata sa reinceapa ritualul. Acest caz macabru, dar seducator pentru amatorii de povesti „negre“, nu este insa campionul ciudateniei.

     

    Mai avem un barbat de aproape 100 de kilograme care mergea pe strada imbracat doar in scutece de bebelus, un altul care dorea sa i se taie nasul, pentru ca nu mai suporta mirosurile din jur sau, in sfarsit, un tanar care umbla in permanenta cu o ghilotina la el, pentru ca dorea sa-si amputeze o anumita parte a corpului.

     

    Puteti, cu mult umor, sa depasiti latura patologica a cazurilor si chiar sa zambiti la gandul, egoist, ca aceste lucruri li se intampla doar altora.

     

    Jeffrey A. Kottler si Jon Carlson – Mumia de la masa din sufragerie,

    Editura Trei, Bucuresti, 2004

  • NOUTATI

    Noul imperialism

    Razboiul din Irak si miza lui inca neclara (respectarea drepturilor omului sau petrolul) si lupta impotriva terorismului au asezat problema „Imperiului American“ in centrul atentiei cercetatorilor si politologilor. In ultima sa carte, David Harvey (profesor de urbanism si geografie la City University din New York) readuce in discutie categoria marxista de „acumulare primara“, privita ca o relatie organica intre diferitele forme de imperialism, si demonstreaza felul in care statul neoliberal american impreuna cu toate formele similare de imperialism, aparute dupa anii 1970, au devenit niste practici de pradare si au dat nastere miscarii de globalizare. Sugestia fundamentala a cartii este ca invazia americana din Irak e mai degraba un semn al slabiciunii decat al fortei SUA.

     

    David Harvey, Noul imperialism, Editurile All, Bucuresti, 2004

     

     

    Ingerul de pe snowboard

    Cartea retraseaza ultimele aventuri ale unui mare solitar, snowboarder-ul de origine franceza Marco Siffredi, probabil cel mai talentat sportiv alpin al generatiei sale. La sfarsitul anilor ‘90, acest „inger blond, aratos si spiritual, dar zgarcit cu cuvintele“ coborase deja de pe Mont Blanc si indraznise sa se avante pe Cho Oyu. In 2001 a fost cel dintai om care a coborat pe snowboard de pe „Acoperisul Lumii“. In 2002, a hotarat sa atace din nou Everestul, pe culoarul Hornbein de aceasta data, pe o pista cu o inclinatie de 50 de grade. Atunci, in 2002, Marco Siffredi si-a dat drumul in jos printre gheturi. Nu s-a mai intors niciodata. Cartea- album este insotita de un mare numar de fotografii si demonstreaza, ca un omagiu adus „acestui veritabil lider de generatie sportiva“, ca nimeni nu mai este astazi in stare sa-i repete nebunestile ispravi din Alpi sau din Himalaya.

     

    Antoine Chandellier, La Trace de l’ange, Editions Guerin, 2004

  • Piruete impecabile printre mobile sunand

    Baletul Operei de Stat din Viena a dat, la 10 decembrie, prima reprezentatie pe o scena romaneasca. O stim prea bine: Bucurestiul nu are o sala decenta pentru spectacole de anvergura, care atrag audiente numeroase.

     

    Sala Palatului, batrana gazda a congreselor lui Ceausescu, continua sa fie folosita pentru mari concerte, chit ca ajunge sa le stirbeasca frumusetea. Si nu istoricul salii este problema, ci faptul ca spatiul de spectacol si anexele sale au ramas intepenite in trecut: cu vechile scaune inghesuite unul intr-altul pentru a primi cat mai multi aplaudaci, mochetele tocite si, cel mai rau deopotriva pentru artisti si spectatori, fara o instalatie de sonorizare care sa reziste ireprosabil unui spectacol de trei ore.

     

    Asa ca sonorizarea mult-hulita a mai facut o victima: ultimul act al spectacolului de balet prezentat in premiera la Bucuresti de ansamblul Operei de Stat din Viena, „sabotat“ de o baterie de boxe care a obosit prea devreme.

     

    Ce-i drept, la mutilarea atmosferei a contribuit de aceasta data si publicul. Mai intai, ora de incepere a fost ignorata fara retineri de cei dornici mai degraba sa bifeze un eveniment in agenda culturala personala: chiar daca orchestra si-a inceput partitura cu un sfert de ora intarziere, dupa alte 15 minute, grupuri-grupuri continuau sa-si faca aparitia orbecaind printre randuri cu pretentia de a-si ocupa locurile de pe bilete. Si cu prea multa indiferenta fata de deranjul provocat celor care incercau sa intre in atmosfera spectacolului. Amuzanta trebuie sa mai fi fost imaginea, vazuta de pe scena, a unor oameni debusolati, surprinsi in picioare de aprinderea reflectoarelor la sfarsitul unei bucati muzicale interpretate prin dans. Evident, cum spectacolul a fost intrerupt de doua pauze, istoria s-a repetat, punand la incercare nervii privitorilor disciplinati: in ciuda invitatiilor insistente, „fanii“ baletului ajungeau in sala dupa stingerea luminilor.

     

    Era imposibil sa fi fost vreun posesor de invitatie/bilet fara telefon mobil la purtator. Telefon care a tot sunat, de vreme ce vraja miscarilor de pe scena pe muzica lui Ceaikovski, Mozart sau Strauss i-a facut pe spectatori sa nu-si mai recunoasca soneriile.

     

    Si, ca si cand toate acestea n-ar fi fost indeajuns, publicul a oferit un acompaniament cat se poate de neinspirat: accese de tuse, nicidecum discrete, ci cat se poate de „sanatoase“, care ajungeau sa faca turul salii, intr-o reprezentatie de mimetism pur si simplu incredibila.

     

    In fine, iubitorii de evenimente culturale cu staif nu se zgarcesc cu aplauzele. Ba dimpotriva. Spectatorii nu s-au sfiit sa intervina cu aplauze ori de cate ori li se parea – eronat din pacate – ca se apropie sfarsitul unei bucati muzicale. Asa ca au tot aplaudat, luandu-se la intrecere cu instrumentistii orchestrei Operei din Viena, pana cand prim-solista Simona Noja s-a simtit nevoita sa-si duca sugestiv degetul la buze, intre doua piruete impecabil executate. Gestul a fost insa uitat la intonarea celebrului mars Radetzchi, pe care publicul vienez il canta la propriu impreuna cu orchestra Filarmonicii din capitala Austriei la fiecare 1 ianuarie, modelandu-si aplauzele dupa indicatiile dirijorale. Evident, orchestra Operei din Viena nu putea avea aceleasi pretentii la Bucuresti, unde acompaniamentul s-a transformat intr-o bulibaseala sonora, din care mai razbatea si muzica lui Strauss.

     

    Fatalmente, vraja miscarilor gratioase ale balerinilor n-a fost destul de puternica pentru a-i retine in sala pe spectatorii avizi de cultura pana a se fi stins ultimele acorduri. Si astfel, umbrele au inceput sa misune grabite spre garderoba, desigur, pentru a evita aglomeratia suparatoare.

     

    A fost, asadar, Baletul Operei de Stat din Viena la Bucuresti. La prima reprezentatie pe o scena romaneasca in 375 de ani de la infiintare. Reprezentatie deosebita, care merita o sala si un public mai bun. Tot la Sala Palatului urmeaza doua concerte sustinute de soprana Angela Gheorghiu, respectiv de tenorul Jose Careras. Traiasca boxele!

  • Sperietoarea anticipatelor

    Intre „Calin Popescu-Tariceanu va fi premierul care va face guvernul in jurul Aliantei“ si „Traian Basescu trebuie sa arate ca are caracter si sa accepte ca PSD are dreptul sa alcatuiasca guvernul“ se afla un hau mare cat Romania. In conditiile in care majoritatea parlamentara e dovedita mai mult la nivelul vorbelor decat la vot, se contureaza solutia logica: alegerile anticipate.

     

    Nu destabilizati tara!“, spun patriotii de ocazie pentru care un scrutin anticipat e tot ceea ce poate fi mai rau. „Nu va jucati cu focul!“, ameninta ei. In toate democratiile, discutia despre alegeri anticipate survine insa tocmai ca solutie la o situatie de criza, de instabilitate politica. Iar Romania se afla, in aceste zile, in fata unei astfel de crize: exista doua forte politice majore, PSD, respectiv Alianta PNL-PD, care anunta, cu mai multa sau mai putina convingere, alcatuirea guvernului. Nici una dintre ele nu poate prezenta, insa, o formula de sustinere parlamentara solida.

     

    Potrivit ultimelor evolutii, doua sunt variantele cu probabilitatea cea mai mare de realizare. Prima, sa avem in perioada urmatoare un guvern minoritar. A doua, formula de guvern propusa de premierul desemnat sa nu fie acceptata de Parlament si sa ne indreptam spre alegeri anticipate.

     

    Un guvern minoritar si-ar incepe activitatea primind mandatul pe baza unui sprijin tacit, inclusiv din partea unor parlamentari pentru care a fi senator sau deputat e mai important decat o eventuala disciplina de partid. Ar putea fi chiar inceputul unei frumoase colaborari, pentru ca sustinerea tacita n-ar fi o noutate in istoria postdecembrista a Romaniei. Guvernul minoritar Vacaroiu a reusit sa-si duca mandatul la capat, desi, teoretic, n-avea cum. A beneficiat insa, tot timpul, de sprijinul PRM. Insa nici PRM nu mai e ce a fost. Nu mai actioneaza ca un tot unitar. Exista, pe de o parte, nucleul parlamentarilor pentru care, la o adica, trecerea la PSD ar fi una fireasca. Sunt, e drept, mai putini, si cei care chiar au crezut in sloganurile anti-coruptie si anti-PSD din campanie si precampanie. In sfarsit, mai sunt cei 17 parlamentari de pe langa Blocul National Sindical, intrati in Parlament pe listele PRM, dar care s-au declarat alaturi de Alianta PNL-PD. Cum vor vota toti acestia, la o adica? E greu de pus un pariu.

     

    Un guvern minoritar descurcaret si-ar putea atrage sprijin pentru proiecte de lege importante pentru integrarea europeana, facand apel la consensul national in fata obiectivelor importante ale Romaniei. Un guvern minoritar, insa, oricat de iscusit ar fi condus si oricat sprijin prezidential ar avea, ar fi indemnat la concesii si, pana la urma, i-ar fi extrem de greu sa-si duca mandatul la capat. Rezulta alegeri anticipate intr-un an, maximum doi.

     

    Ramane foarte probabila si varianta ca noul guvern, oricare ar fi acesta, sa nu primeasca votul Parlamentului. Rezulta alegeri anticipate in primavara. Prin urmare, alegerile anticipate par aproape un dat, in actualul context. Cui i-ar folosi? Pe cine ar dezavantaja? Alianta PNL-PD se afla pe val, dupa triumful in prezidentiale al lui Traian Basescu. De partea cealalta, PSD este un partid slabit care are de infruntat conflicte interne. Pentru UDMR si PUR exista riscul de a nu mai prinde pragul de 5%. Iar PRM e in picaj. Experienta tarilor europene care au trecut prin alegeri anticipate arata insa ca totul e posibil si ca rezultatul lor e imprevizibil.

     

    In Europa, exista mai multe modele de alegeri anticipate, fiecare cu invataturile lor. Exista, pe de o parte, modelul rusesc al anticipatelor de supravietuire la care a apelat Boris Eltin in anul 1993. Scrutinul s-a desfasurat la capatul unei perioade explozive, marcata de ciocniri violente intre sustinatorii reformistilor lui Eltin si cei ai majoritatii comuniste din Duma de Stat, asedii asupra unor institutii de stat, focuri de artilerie, numerosi morti si raniti. Si pentru ca uneori nu e pentru cine se pregateste, alegerile anticipate din 1993 n-au fost castigate nici de comunisti, nici de liberali, ci de ultranationalistii lui Vladimir Jirinovski.

     

    Modelul polonez a adus, tot in 1993, caderea Guvernului socialist al Hannei Suchocka, ca urmare a unei motiuni de cenzura initiate de „Solidaritatea“. Anticipatele care au urmat n-au adus castig de cauza dreptei, ci Aliantei Stangii Democratice, care a format guvernul impreuna cu Partidul Taranesc Polonez. A fost, deci, o coabitare a unui nou guvern de stanga, cu presedintele de dreapta Lech Walesa.

     

    Alta confirmare a zicalei ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la urne a fost cea din Franta anului 1997. Presedintele Jacques Chirac a calculat ca guvernul sau de dreapta ar putea obtine o sustinere mai mare in Adunarea Nationala si a provocat alegeri anticipate. Surpriza insa: acestea au fost castigate de gruparile politice de stanga, care au rasturnat situatia, obtinand 318 din cele 577 de locuri in Parlament. Sunt insa si foarte multe exemple de anticipate care si-au atins toate scopurile, si nu doar pe cele de detensionare a unei situatii incarcate. Este de mentionat aici modelul bulgaresc, al anticipatelor providentiale. S-a intamplat in 1997. Proaspat ales presedinte, Petar Stoianov a provocat alegeri anticipate, pe fondul nemultumirilor populare legate de conditiile precare de trai si a coruptiei generalizate. Opozitia participa la manifestatii – maraton de protest, in centrul Sofiei. Victoria zdrobitoare a Uniunii Fortelor Democratice, in dauna Partidului Socialist, fost comunist, a fost considerata istorica, deschizand calea spre reforme in Bulgaria.

     

    Avem si un model albanez: anticipatele tip terapie de soc. S-a intamplat tot in 1997, intr-un moment de criza profunda, politica si economica, provocata de proliferarea si colapsul jocurilor piramidale. Situatie originala, rezolvata printr-un dus rece. Nici nu conteaza ca scrutinul a fost castigat de o coalitie de partide condusa de socialisti. Important e ca, sub atenta supraveghere a organismelor internationale, noul guvern a demarat o serie de reforme care au contribuit la imbunatatirea situatiei economice.

     

    In sfarsit, in aceste zile, o alta tara europeana se pregateste de alegeri anticipate. In urma cu o saptamana, presedintele Portugaliei a dizolvat Parlamentul, la numai patru luni de la investirea Executivului, invocand „o grava criza de credibilitate a Guvernului“. Cele doua partide care alcatuiau coalitia guvernamentala au deja experienta castigarii anticipatelor din 2002 si isi fac deja calcule pentru cele din 2005.

     

    Experienta Romaniei in domeniu e nula. Bucurestiul a fost cel mai aproape de anticipate in perioada Guvernului Ciorbea. Nici premierul, nici presedintele de atunci n-au avut suficient curaj si suficienta viziune, incat sa le provoace. Au ales calea prudentei, care a dus la perpetuarea, pana spre sfarsitul mandatului, a instabilitatii politice din cadrul coalitiei CDR-PD-UDMR. Ce va fi acum? E o intrebare cu raspuns deschis.

  • O piata fara colinde

    In urmatoarele doua saptamani, pe piata asigurarilor nu se vor auzi colinde, ci zgomotele celei mai dure batalii date vreodata in Romania pentru incheierea de polite RCA. Motivul? Spre deosebire de alti ani, un client pierdut acum ar putea ramane pierdut pentru mult timp. 

     

    Asigurarile obligatorii auto RCA sunt una din putinele oportunitati prin care un absolvent descurcaret de liceu sau un student poate castiga cateva sute sau chiar mii de euro in doua saptamani. Trebuie doar sa  aiba ambitie si dispozitia de a sta in frig 14 ore pe zi, scriind polite, in timp ce altii sunt in vacanta.

     

    Pentru multi dintre cei care au castigat bine din comisioanele la acest tip de asigurari, 2005 ar putea fi insa ultimul „An Nou fericit“. Aceasta pentru ca, din cauza noilor modificari ale normelor RCA, detinatorii de autovehicule care isi fac anul acesta asigurarea la o companie vor putea sa isi reinnoiasca automat politele, fara sa mai stea la cozi cu doua ore inainte de Revelion.

     

    In plus, tot din cauza modificarilor, orice sofer, caruia i-a luat o luna pentru a-si reveni din „efortul“ sarbatorilor si se asigura in februarie, va putea semna o polita pe un an intreg, nu doar pe cele 11 luni ramase (ca pana acum).

     

    Cele doua schimbari, aprobate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, vor insemna un soc foarte puternic pentru un segment de piata de peste 130 de milioane de euro (cam 20% din piata totala), din care multe companii de asigurare isi finanteaza activitatea pentru restul anului.

     

    In primul rand, campania de anul acesta va fi cea mai dura de pana acum, pentru ca un client castigat pentru 2005 poate fi castigat pentru multi ani. Asta in conditiile in care un sondaj realizat de compania de cercetare Daedalus Consulting arata ca, in cazul politelor RCA, s-a inregistrat pana acum cea mai scazuta loialitate fata de firmele de asigurari.

     

    „Anul acesta, lupta pentru clienti va fi inca si mai puternica, pentru ca o data castigati, acestia vor continua sa lucreze cu aceeasi companie“, crede Octavian Manastireanu, presedinte executiv al ARDAF. Mai precis, asiguratii pot alege sa schimbe compania dupa expirarea politei, insa trebuie sa „denunte“ (acesta este termenul oficial) schimbarea. Adica sa anunte compania ca renunta la contractul de asigurare cu 30 de zile inainte de expirarea politei. Lucru care aproape sigur va fi considerat prea incomod, cel putin de catre persoanele fizice.

     

    Prin urmare, lupta pentru cele peste 2,5 milioane de potentiale polite va fi mai dura decat de obicei. Care vor „armele“ in aceste conditii? Ca de obicei, pretul politei si campaniile de promovare foarte agresive. Insa folosite la foc automat anul acesta.

     

    Tot datorita modificarilor din normele CSA, societatile de asigurari care vand RCA vor avea libertatea sa majoreze sau sa reduca tarifele standard, stabilite de CSA, intr-o marja de 10%. In teorie, acest lucru ar trebui sa aduca diferente intre preturile practicate de companii, in functie de interesul acestora pentru RCA. Realitatea pe care o stiu deja vanzatorii de asigurari este insa alta.

     

    „Toate societatile vor merge pe valori minime pentru primele de asigurare“, crede Stefan Iordache, director general al Millenium Brokeraj Group, o companie de brokeraj in asigurari de talie medie. De aceeasi parere este si Octavian Manastireanu de la ARDAF, care crede ca „toate societatile vor merge la minimum“ si, in acest fel, nu va exista o concurenta prin tarifele practicate. Oare?

     

    Nici anul trecut, companiile de asigurari nu au avut voie sa acorde discounturi si nici comisioane mai mari de 8% brokerilor (care foloseau comisioanele pentru a da reduceri). Cu toate acestea, s-au gasit metode pentru ca firmele cu parcuri mari sa primeasca reduceri si de 30%.

     

    Anul acesta, comisionul maxim stabilit de CSA este de 15%, insa multe companii de asigurari sunt practic dependente de RCA si pot ceda presiunii clientilor importanti care vor reduceri mai mari. „Exista societati care sunt disperate dupa lichiditatile provenite din RCA, care asteapta finalul de an ca sa-si plateasca daunele. Este anormal sa fie societati care au in portofoliu peste 80% RCA“, spune Ionel Dima, director general al AVUS International, una din primele 10 companii de brokeraj in asigurari din piata.

     

    In afara de „macelul“ preturilor, un alt efect va fi schimbarea strategiei de promovare. Daca, in mod traditional, campaniile se desfasurau cu precadere doar in cele doua momente de maxima vanzare a RCA – vara si sfarsitul anului -, in viitor perioada se va intinde pe aproape tot anul.

     

    „Se va apela, probabil, si la diferite mijloace de atragere a clientilor, cum sunt tichetele de cadou“, spune Stefan Iordache, adaugand ca „acest lucru ar complica foarte mult viata brokerilor“, care vor trebui sa administreze si aceste valori.

     

    Nu de complexitate ar trebui sa se teama insa brokerii, ci de faptul ca ar putea pierde si ei o sursa importanta de venit, in conditiile in care politele se vor innoi automat, fara intermediari. In cazul clientilor mari (companii cu flote de distributie), probabil ca brokerii vor putea sa isi mentina comisioanele si in anii urmatori, chiar daca politele vor fi innoite automat. La persoane fizice insa, acest lucru va fi aproape imposibil.

     

    Pentru o parte din societatile de asigurari, mai ales cele mari, decizia de reinnoire automata este buna. In timp, ele pot „scapa“ atat de comisionul datorat brokerilor, cat si de competitorii mai mici si mai agresivi in reducerile de preturi. Astfel, chiar daca efectele modificarilor din norme nu se vor vedea imediat, decizia CSA va schimba profund piata asigurarilor RCA pe termen lung. Mai precis, este posibil ca o parte din companiile care depind in proportii prea mari de RCA sa piarda teren daca anul acesta nu vor avea o campanie buna. Si nu numai din punct de vedere al cantitatii, ci si al profitabilitatii.

     

    „Se pune problema daca societatile vor sti sa isi stabileasca tarifele, astfel incat sa ramana si profitabile“, spune Marius Onofrei, director de comunicare la Allianz – Tiriac. Daca, in goana dupa clienti, companiile vor stabili preturi pentru polite sub limita de profitabilitate, „efectele pe termen lung se pot propaga pana la falimente“, adauga Onofrei.

     

    In sustinerea teoriei vin nu numai presupunerile, ci si certitudinile. Asta in cazul in care cineva isi mai aduce aminte de Grup As. A fost compania aceea cu o ascensiune rapida si o prabusire la fel de spectaculoasa, cauzate de acelasi motiv: reducerile RCA. 

  • Scumpiri si „denuntari“

    Cresterea progresiva a primelor de asigurare si libertatea acordata companiilor in stabilirea preturilor pentru RCA fac parte din calendarul de liberalizare totala a tarifelor, pe care Romania trebuie sa-l indeplineasca pana la aderarea in UE. In Germania, spre exemplu, nivelul actual al unei polite de asigurare se situeaza in jurul a 1.000 de euro (fata de 60 – 100 euro in Romania), iar in Marea Britanie poate ajunge si la 1.200 de lire sterline.

     

    PRETURI: Primele de referinta vor fi, in medie, cu 35% mai mari decat in 2004.

     

    DAUNE MATERIALE: Limitele maxime ale despagubirilor cresc la 3 miliarde lei in 2005 si 4 miliarde in 2006, de la 2 miliarde lei in 2004.

     

    PERIOADA NELIMITATA: Asigurarea nu se mai incheie pentru un an calendaristic, ci pe durata nelimitata. Valabilitatea contractului se mentine prin plata primelor de asigurare pe perioade de cate 6 sau 12 luni.

     

    RESTRICTIE: Schimbarea companiei de asigurare nu se poate realiza decat daca asiguratul isi anunta oficial intentia cu 30 de zile inainte de expirarea politei.

     

    MARJE: In 2005, firmele de asigurare vor avea voie, in premiera, sa majoreze sau sa reduca cu 10% tarifele pentru RCA hotarate de CSA. Pentru 2006, primele de asigurare se stabilesc avandu-se in vedere prima de referinta a CSA, la care se poate aplica o cota de 20% in plus si 10% in minus.

     

    COMISIOANE: Nivelul maxim al cheltuielilor de achizitie (comisioanele pentru brokeri sau agenti) nu va depasi 15%. Limita superioara de anul trecut a fost de 8%.

  • Basmul cu exportul de cereale

    Daca exista un sezon cu adevarat manos pentru exportul de produse agricole, acesta incepe in ianuarie si se incheie in aprilie. Formidabilele productii de anul acesta la grau, porumb, floarea-soarelui si soia ii indreptatesc pe producatori si comercianti sa se pregateasca de socotit castigurile. Oare?

     

    Cifrele sunt spectaculoase. La grau, din recolta de 7,77 milioane de tone, 3,1 milioane pot fi exportate. La porumb, exportul ar putea ajunge la 7,5 milioane, adica jumatate din recolta de 14,8 milioane tone. Srotul de floarea-soarelui disponibil la export se ridica la 592.000 tone, iar la orz si orzoaica se pot exporta 400.000 tone dintr-o productie totala de peste 1,5 milioane tone. Cu alte cuvinte, 2004 a fost cel mai bun an agricol de dupa 1989: s-au obtinut, in total, 23,081 milioane tone de cereale, productie apropiata de maximul de 24 milioane de tone negociat cu UE.

     

    Asta e ceea ce se vede din birourile Ministerului Agriculturii, privind strict spre lanurile romanesti. Piata mondiala a graului, caci la ea trebuie sa ne raportam, inregistreaza o supraoferta, generata de productiile mari obtinute de principalii producatori si exportatori cu traditie, si se confrunta cu o scadere a preturilor. „Europa are un plus de recolta de 20 de milioane de tone, SUA au o productie in crestere, pana si Australia, care a avut un sezon slab, tot are un disponibil de cateva milioane de tone de grau“, spune Daniel Botanoiu, directorul Societatii Nationale a Produselor Agricole.

     

    In aceste conditii, unde ar fi locul graului romanesc si care este, de fapt, potentialul de export? Unii spun ca nu are nici loc si nici potential. „Trebuie facuta distinctia intre cele circa 4 milioane de tone de grau care intra in circuitul pietei si restul recoltei, care este pastrata pentru autoconsum, in gospodariile populatiei. Nu cred in teoria cu exportul, nici datele statistice de pana acum nu o sustin. Cred ca de fapt vom continua sa importam“, spune Adrian Radulescu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR).

     

    Optimistii cred ca problemele pot fi depasite. „Potential exista. Problemele tin de faptul ca timp de trei ani situatia grea din agricultura a generat pierderi producatorilor, iar consumul a fost acoperit din importuri. Va trebui sa recastigam pietele internationale“, spune Viorel Marin, presedintele organizatiei patronale de morarit si panificatie ANAMOB.

     

    Recolte bune la grau, de genul celei din acest an, nu sunt o noutate pentru Romania. In 1995, de exemplu, statul a exportat 1,5 milioane de tone de grau, prinzand si o piata buna, cu preturi situate la 160 – 180 de dolari/tona (in acest an, la Chicago, pretul graului se invarte in jurul valorii de 110 dolari/tona). Problema este ca in acea perioada a existat o singura entitate care a vandut, defuncta Romcereal. Dupa 1995 a urmat fragmentarea sistemului de depozitare a cerealelor din Romania in sistemul Comcereal si Cerealcom, situatie menita sa ingreuneze demersurile oricarui interesat de cumpararea de grane romanesti. In ultimii ani, situatia s-a schimbat, asistam la o concentrare a terenurilor si unitatilor de depozitare si prelucrare, dar capriciile vremii au redus recoltele, iar Romania a devenit importator.

     

    Lipsa unei piete organizate a cerealelor si a unui organism interprofesional de reglare a pietei, de genul ONIC, care in Franta reprezinta interesele intregii filiere cerealiere – productie, depozitare, prelucrare si comercializare, se face acut resimtita. 

     

    Curios este faptul ca exista o hotarare de Guvern din acest an care vorbeste despre organizarea pietei de cereale, de preturi si de stocuri de interventie, precum si de o Agentie de Plati si Interventie pentru Agricultura, Industrie Alimentara si Dezvoltare Rurala.

     

    „Este o poveste, o idee generoasa din acelea care tin trei zile si dispar. Vom infiinta noi o asociatie a marilor producatori, ce detin mai mult de 2.000 de hectare, pentru a discuta cu statul“, spune Cezar Dogaru, directorul InterAgro, holding ce cultiva in jur de 40.000 de hectare de teren.

     

    Un astfel de organism ar fi in masura sa faca ordine pe piata agricola romaneasca, mai ales in privinta acordarii subventiilor. „Daca nu va exista o coerenta in politica de acordare a subventiilor, dupa 2007 vor muri 80% din ferme. O mare parte din sprijinul de stat a fost acordat clientelei politice. Subventiile ar mai trebui date celor ce folosesc pamantul, nu celor ce il au in proprietate“, adauga Cezar Dogaru.

     

    „Subventiile ar trebui sa se regaseasca in reduceri ale pre-turilor, proportional cu valoarea primita. Ai primit 30% subventie, ar trebui sa vinzi cu 30% mai ieftin“, crede Adrian Porumboiu, proprietarul celui mai mare holding agricol din Moldova, Comcereal Vaslui, si al doilea mare producator de cereale din Romania. Pentru a defini potentialul de export al cerealelor, in primul rand trebuie luat in calcul faptul ca, oricat de mare ar fi excedentul, exista o limitare fizica a exportului, adica cele circa 2 milioane tone care reprezinta cantitatea maxima de cereale ce pot fi incarcate in vase din silozurile dunarene si in Portul Constanta.

     

    In al doilea rand, calitatea graului. Fermierii mici nu folosesc, de cele mai multe ori, din ratiuni financiare, seminte de buna calitate, de unde o calitate care trimite graul in categoria furajelor. In al treilea rand, vremea tot mai capricioasa din ultima perioada, care a afectat periodic culturile si calitatea acestora. Si, nu in ultimul rand, pretul, cel mai sensibil capitol in discutiile dintre producatori si comerciantii sau procesatorii de cereale.

     

    E destul de greu sa explici unui locuitor din Baragan de legatura dintre recolta sa si orasul Chicago si in ce fel ii influenteaza bursa negocierile cu comerciantii. Dar este un exercitiu cu care, intr-o forma sau alta, fermierii vor trebui sa se obisnuiasca, pentru ca influenta pietei mondiale se face simtita tot mai mult si in Romania.

     

    In acest an, de exemplu, cand exportatorii din Romania, si nu numai, se confrunta cu o crestere a tarifelor de transport naval. La baza majorarii stau tendinta de apreciere a pretului petrolului, dar si numarul mare de nave ocupate sa transporte minereuri sau alte marfuri menite sa astampere foamea de dezvoltare a economiei chineze. Departamentul Agriculturii din SUA anunta recent ca tarifele de transport naval pe traseul SUA-Japonia sunt aproape de nivelul- record inregistrat in februarie 2004 de 80 de dolari/tona. Tarifele s-au majorat cu 30 de dolari/tona in aceasta vara. Dar acesta este numai un aspect.

     

    Problema principala este pretul de vanzare a graului, convenit de organizatiile patronale, pentru acest an, la o valoare maxima de 5.500 de lei pentru un kilogram. „Este un pret care nu face competitiv graul romanesc la export. In Europa, preturile sunt la nivelul de 85 – 90 de euro pe tona si, pentru ca s-au confruntat cu un excedent de productie, autoritatile au intervenit pe piata prin alocatii si cumparari la pret minim garantat, care sa asigure veniturile producatorilor“, spune Viorel Marin, presedintele organizatiei patronale de morarit si panificatie ANAMOB.

     

    Potentialul de export al graului a fost afectat si de deprecierea din ultima perioada a valutelor in raport cu leul romanesc. Pe langa toate acestea, nu trebuie neglijata dimensiunea politica a bobului de grau. „In octombrie, presedintele Chirac a fost in China pentru a promova si un export francez de 700.000 de tone. Jocurile se fac si in felul acesta. Romanii ar trebui sa se indrepte spre pietele traditionale, cum este Africa de Nord, dar este necesar si un lobby intens“, spune Daniel Botanoiu, directorul Societatii Nationale a Produselor Agricole.

     

    Locul Romaniei pe piata graului trebuia stabilit cu ani in urma, de catre autoritati si de organizatiile de producatori si comercianti. Pentru ca acest lucru nu s-a facut, problemele s-au amplificat, iar romanii au ajuns in situatia de a nu se putea bucura de avantajele unei recolte bogate. „Suprafata negociata cu UE pentru grau este de 2,2 milioane de hectare. La un nivel al productiei de 6 milioane de tone, din care scadem consumul intern, am putea avea in fiecare an probleme cu 2,5 milioane de tone de grau“, spune Cezar Dogaru.Probleme nu au marii integratori, de genul InterAgro si Comcereal Vaslui.

     

    „Exportul nu este pentru noi, acum, o solutie. Platim arenda si folosim recolta de grau pentru nevoile proprii, pentru capacitatile de industrializare pe care le avem. Preferam sa vindem ce ramane pe piata interna“, precizeaza Cezar Dogaru.

     

    „Romanii pot deveni jucatori importanti pe piata agricola mondiala, chiar daca am pierdut etape importante. Este necesara o concentrare a productiei, profitul se obtine din ferme ce au cel putin 100 de hectare“, crede Adrian Porumboiu.

     

    Si iata cum o natie care sute de ani s-a batut ca sa isi apere lanurile manoase de straini trebuie sa lupte acum pentru a-i convinge pe acestia sa-i cumpere graul.