Sperietoarea anticipatelor

Nu destabilizati tara!“, spun patriotii de ocazie pentru care un scrutin anticipat e tot ceea ce poate fi mai rau. „Nu va jucati cu focul!“, ameninta ei. In toate democratiile, discutia despre alegeri anticipate survine insa tocmai ca solutie la o situatie de criza, de instabilitate politica. Iar Romania se afla, in aceste zile, in fata unei astfel de crize: exista doua forte politice majore, PSD, respectiv Alianta PNL-PD, care anunta, cu mai multa sau mai putina convingere, alcatuirea guvernului. Nici una dintre ele nu poate prezenta, insa, o formula de sustinere parlamentara solida.

Potrivit ultimelor evolutii, doua sunt variantele cu probabilitatea cea mai mare de realizare. Prima, sa avem in perioada urmatoare un guvern minoritar. A doua, formula de guvern propusa de premierul desemnat sa nu fie acceptata de Parlament si sa ne indreptam spre alegeri anticipate.

Un guvern minoritar si-ar incepe activitatea primind mandatul pe baza unui sprijin tacit, inclusiv din partea unor parlamentari pentru care a fi senator sau deputat e mai important decat o eventuala disciplina de partid. Ar putea fi chiar inceputul unei frumoase colaborari, pentru ca sustinerea tacita n-ar fi o noutate in istoria postdecembrista a Romaniei. Guvernul minoritar Vacaroiu a reusit sa-si duca mandatul la capat, desi, teoretic, n-avea cum. A beneficiat insa, tot timpul, de sprijinul PRM. Insa nici PRM nu mai e ce a fost. Nu mai actioneaza ca un tot unitar. Exista, pe de o parte, nucleul parlamentarilor pentru care, la o adica, trecerea la PSD ar fi una fireasca. Sunt, e drept, mai putini, si cei care chiar au crezut in sloganurile anti-coruptie si anti-PSD din campanie si precampanie. In sfarsit, mai sunt cei 17 parlamentari de pe langa Blocul National Sindical, intrati in Parlament pe listele PRM, dar care s-au declarat alaturi de Alianta PNL-PD. Cum vor vota toti acestia, la o adica? E greu de pus un pariu.

Un guvern minoritar descurcaret si-ar putea atrage sprijin pentru proiecte de lege importante pentru integrarea europeana, facand apel la consensul national in fata obiectivelor importante ale Romaniei. Un guvern minoritar, insa, oricat de iscusit ar fi condus si oricat sprijin prezidential ar avea, ar fi indemnat la concesii si, pana la urma, i-ar fi extrem de greu sa-si duca mandatul la capat. Rezulta alegeri anticipate intr-un an, maximum doi.

Ramane foarte probabila si varianta ca noul guvern, oricare ar fi acesta, sa nu primeasca votul Parlamentului. Rezulta alegeri anticipate in primavara. Prin urmare, alegerile anticipate par aproape un dat, in actualul context. Cui i-ar folosi? Pe cine ar dezavantaja? Alianta PNL-PD se afla pe val, dupa triumful in prezidentiale al lui Traian Basescu. De partea cealalta, PSD este un partid slabit care are de infruntat conflicte interne. Pentru UDMR si PUR exista riscul de a nu mai prinde pragul de 5%. Iar PRM e in picaj. Experienta tarilor europene care au trecut prin alegeri anticipate arata insa ca totul e posibil si ca rezultatul lor e imprevizibil.

In Europa, exista mai multe modele de alegeri anticipate, fiecare cu invataturile lor. Exista, pe de o parte, modelul rusesc al anticipatelor de supravietuire la care a apelat Boris Eltin in anul 1993. Scrutinul s-a desfasurat la capatul unei perioade explozive, marcata de ciocniri violente intre sustinatorii reformistilor lui Eltin si cei ai majoritatii comuniste din Duma de Stat, asedii asupra unor institutii de stat, focuri de artilerie, numerosi morti si raniti. Si pentru ca uneori nu e pentru cine se pregateste, alegerile anticipate din 1993 n-au fost castigate nici de comunisti, nici de liberali, ci de ultranationalistii lui Vladimir Jirinovski.

Modelul polonez a adus, tot in 1993, caderea Guvernului socialist al Hannei Suchocka, ca urmare a unei motiuni de cenzura initiate de „Solidaritatea“. Anticipatele care au urmat n-au adus castig de cauza dreptei, ci Aliantei Stangii Democratice, care a format guvernul impreuna cu Partidul Taranesc Polonez. A fost, deci, o coabitare a unui nou guvern de stanga, cu presedintele de dreapta Lech Walesa.

Alta confirmare a zicalei ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la urne a fost cea din Franta anului 1997. Presedintele Jacques Chirac a calculat ca guvernul sau de dreapta ar putea obtine o sustinere mai mare in Adunarea Nationala si a provocat alegeri anticipate. Surpriza insa: acestea au fost castigate de gruparile politice de stanga, care au rasturnat situatia, obtinand 318 din cele 577 de locuri in Parlament. Sunt insa si foarte multe exemple de anticipate care si-au atins toate scopurile, si nu doar pe cele de detensionare a unei situatii incarcate. Este de mentionat aici modelul bulgaresc, al anticipatelor providentiale. S-a intamplat in 1997. Proaspat ales presedinte, Petar Stoianov a provocat alegeri anticipate, pe fondul nemultumirilor populare legate de conditiile precare de trai si a coruptiei generalizate. Opozitia participa la manifestatii – maraton de protest, in centrul Sofiei. Victoria zdrobitoare a Uniunii Fortelor Democratice, in dauna Partidului Socialist, fost comunist, a fost considerata istorica, deschizand calea spre reforme in Bulgaria.

Avem si un model albanez: anticipatele tip terapie de soc. S-a intamplat tot in 1997, intr-un moment de criza profunda, politica si economica, provocata de proliferarea si colapsul jocurilor piramidale. Situatie originala, rezolvata printr-un dus rece. Nici nu conteaza ca scrutinul a fost castigat de o coalitie de partide condusa de socialisti. Important e ca, sub atenta supraveghere a organismelor internationale, noul guvern a demarat o serie de reforme care au contribuit la imbunatatirea situatiei economice.

In sfarsit, in aceste zile, o alta tara europeana se pregateste de alegeri anticipate. In urma cu o saptamana, presedintele Portugaliei a dizolvat Parlamentul, la numai patru luni de la investirea Executivului, invocand „o grava criza de credibilitate a Guvernului“. Cele doua partide care alcatuiau coalitia guvernamentala au deja experienta castigarii anticipatelor din 2002 si isi fac deja calcule pentru cele din 2005.

Experienta Romaniei in domeniu e nula. Bucurestiul a fost cel mai aproape de anticipate in perioada Guvernului Ciorbea. Nici premierul, nici presedintele de atunci n-au avut suficient curaj si suficienta viziune, incat sa le provoace. Au ales calea prudentei, care a dus la perpetuarea, pana spre sfarsitul mandatului, a instabilitatii politice din cadrul coalitiei CDR-PD-UDMR. Ce va fi acum? E o intrebare cu raspuns deschis.