BusinessMagazin

Blog

  • Avertismentul din gradina

    Saptamana trecuta au inflorit narcisele  in gradinita din fata casei. Acum avem un covor galben stralucitor la capatul aleii care duce la garaj. Temperaturile de 65 de grade (18 grade Celsius, n.red.) in Washington in ianuarie sunt de vina.

     

    Sincer, narcisele in ianuarie infrumuseteaza pajistea. Poate anul viitor o sa incercam cu trandafiri in luna februarie.

     

    Nu stiu despre dumneavoastra, dar mie, cand vad in natura lucruri pe care nu le-am mai vazut in viata mea, cum sunt narcisele inflorind in ianuarie, incepe sa mi se para straniu, ca o secventa din „Zona crepusculara“. Aproape ca ma astept sa ma trezesc intr-o zi si sa-l gasesc pe Rod Serling (autorul seriei „Zona crepusculara“, n.red.) in pantaloni scurti tunzandu-mi gazonul.

     

    De ce nu? Ultima luna a anului trecut a fost al patrulea cel mai cald decembrie inregistrat vreodata si 2006 a fost cel mai calduros an din istoria Americii de dupa 1895. A fost declarat cel mai calduros an in Marea Britanie dupa 1659.

     

    Chiar si Casa Alba pare ca si-a dat seama de asta. Al Hubbard, consilierul economic al presedintelui, spune ca Bush va face publica in curand o strategie privind independenta energetica, care va face „titluri de prima pagina de-o sa-ti pice ciorapii din picioare“. De vreme ce tot ce a facut presedintele pe tema energiei pana acum a fost sa-mi tina ciorapii stransi pe picior, sunt nerabdator sa vad ce are Bush de zis.

     

    Nici Casa Alba si nici Partidul Democrat nu par sa fi observat ca publicul si comunitatea de business sunt cu mult inaintea lor in problema raportului energie/mediu. Prin urmare, candidatul la prezidentiale care isi va da seama de asta si care va veni si cu o agenda de netagaduit in aceasta privinta va avea un cuvant greu in 2008. Ce ar fi deci de netagaduit? Obisnuiam sa cred ca vom avea un „Proiect Manhattan“ in privinta energiei. Nu mai cred. Am invatat ca nu e nicio bagheta fermecata care sa elimine dependenta noastra de petrol si emisiile de gaze cu efect de sera. Termenul potrivit este un „New Deal verde“. „New Deal“ nu a fost construit pe ideea unei baghete magice, ci pe o varietate mare de programe si proiecte industriale pentru a revitaliza America. La fel si pentru un New Deal in privinta energiei. Avem nevoie de mai multa energie solara, eoliana, hidro si nucleara, etanol, biodiesel, „carbune curat“ si, in plus, de conservare.

     

    E nevoie de un „New Deal verde“ pentru ca e un proiect industrial imens sa dezvolti aceste tehnologii pana la un punct de unde sa conteze cu adevarat. Daca ti-ai pus o moara de vant in gradina sau niste panouri solare pe acoperis, fii binecuvantat. Dar o sa inverzim cu adevarat lumea cand vom schimba insasi natura sistemului de electricitate – sa-l deplasam dinspre „carbunele murdar“, poluant, si de la petrol spre „carbunele curat“ si energiile regenerabile. Si acesta este un proiect industrial imens, mult mai mare decat v-a spus vreodata cineva. In fine, ca si in cazul „New Deal“, daca urmam versiunea „verde“, aceasta are potentialul de a crea o noua industrie de energie curata care sa dea un imbold economiei noastre in secolul 21.

     

    Ca sa producem un „New Deal verde“, astazi e nevoie sa avem doua chestii in regula: reglementari guvernamentale si preturi. Uitati-va la California. Impunand standarde pentru eficienta energetica si creand stimulente care sa-i faca pe oameni sa consume mai putina energie, California si-a mentinut consumul de electricitate pe cap de locuitor neschimbat vreme de 30 de ani, in vreme ce restul tarii a avut o crestere a aceluiasi indicator cu aproape 50%, potrivit Consiliului de Aparare a Resurselor Naturale. Aceasta a scutit California de constructia a 24 de mari uzine de electricitate.

     

    Daca Ronald Reagan nu ar fi respins standardele mai ridicate de eficienta energetica impuse producatorilor auto din Detroit, poate ca azi n-am mai fi avut nevoie de petrolul din Orientul Mijlociu. 

     

    Dar preturile conteaza si ele. Nu ma intereseaza daca e vorba despre o taxa federala pe benzina, o taxa pe emisiile de dioxid de carbon, pe caldura generata de aparatura electrocasnica sau de taxe pe noxele emise; producatorilor de energie, fabricilor si proprietarilor de autovehicule trebuie sa li se ceara sa plateasca societatii costul intreg si real al carbonului pe care il elibereaza in atmosfera. Si costurile mai mari pentru combustibilii fosili vor face mai competitive solutiile alternative mai scumpe. „Daca producatorilor de utilitati nu li se cere sa puna pret pe reducerea dioxidului de carbon, atunci isi vor subdimensiona investitiile in eficienta energetica si energiile regenerabile“, mi-a spus Peter Darbee, presedinte la Pacific Gas and Electric.

     

    Nu e tehnologie spatiala. Standardele guvernamentale chiar conteaza. Ele aduc inovarea si eficienta. Si preturile conteaza. Ele permit posibilitati de alegere mai multe si mai curate. Asa ca daca propunerile energetice ale Casei Albe nu cer standarde de eficienta mai inalte si preturi mai mari pentru combustibilii fosili, dati-va singuri ciorapii jos. O sa se faca foarte cald.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 14 februarie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

  • MARKETING: Cum au trecut "vanatorii tacuti" dincolo de bariera unui simplu joc

    Pentru cateva zeci de mii de oameni, Bucurestiul este, plastic vorbind, o baza de plecare a submarinelor si locul unde se planuiesc mari batalii navale. Si mai este, in acelasi timp, locul unde colaborarea dintre oameni prefigureaza un nou tip de consumator si un nou concept de creatie a unui produs.

     

    La 62 de ani, olandezul Henk Wissink este probabil pensionar. Dar, la varsta sa, nu este procupat de medicamente sau de stat la cine stie ce cozi, ci de modul in care functioneaza sonarul distrugatoarelor ce insotesc convoaiele de vase, de viteza acestora si de exploziile minelor de adancime. A luat legatura cu cine trebuie, a intrebat, a propus, i s-a raspuns.

     

    Poate ati ghicit: Henk este un pasionat al simulatorului de submarin „Silent Hunter“, un joc pentru PC. De nisa, e adevarat, dar care are norocul de a se bucura de una din cele mai stabile si puternice comunitati de fani. Partea a treia a jocului a fost lansata in primavara anului 2005, creatie a studiourilor Ubisoft Romania, iar a patra parte va fi lansata in primavara acestui an.

     

    „Silent Hunter III“ a fost un succes, care a stabilit standardele moderne in privinta simulatoarelor navale, din punctul de vedere al graficii, al veridicitatii, al modului de implicare a jucatorului si al gradului de dependenta creat (aceasta in cel mai bun sens al cuvantului). In „Silent Hunter III“ jucatorul era pus in ipostaza unui comandant de U-Boat, un submarin de razboi german, participant la razboiul naval din Atlantic.

     

    Venit pe o piata aflata intr-un anume grad de suferinta, jocul a fost bine primit si de jucatori si de critici. Iar cand in august anul trecut Ubisoft a anuntat „Silent Hunter 4“ si mutarea teatrului de operatiuni din Atlantic in Pacific, incantarea fanilor a fost maxima. Concret, „Silent Hunter 4 Wolves of the Pacific“ presupune condusul unui submarin american in cel de-al doilea razboi mondial. Jocul incepe odata cu atacul japonez de la Pearl Harbour si se termina in 1945. Toate marile batalii ale razboiului din Pacific sunt prezente, cum sunt si vase de talia gigantului Yamato, cea mai mare nava din al doilea razboi mondial.

     

    Seful proiectului „Silent Hunter 4“ este Emil Gheorghe. Are un background cel putin interesant, ca de altfel cea mai mare parte a echipei de 25 de oameni pe care o conduce. Inginer TCM, a fost subofiter, apoi ofiter in Ministerul de Interne, dar a demisionat, chiar daca ministrul din acea perioada a cautat sa-l convinga sa ramana. Meseria de tester la Ubisoft a fost initial „a doua slujba“ si unii spun ca este cel mai vechi game tester din Romania si un adversar redutabil in jocuri de actiune, desi agreeaza in special strategiile. I-a placut, jocurile au devenit „first job“ si a avansat in ierarhii si functii pana a ajuns sa conduca si echipajul „Silent Hunter 4“.

     

    Emil Gheorghe a anulat, din capul locului si fara sa stie, prima intrebare a interviului; era vorba de standardele ridicate in materie de simulatoare stabilite de „Silent Hunter III“ si despre cat de greu este sa lucrezi la continuarea unui produs care a obtinut numai note maxime din partea revistelor si a site-urilor de specialitate. Simpla prezentare a jocului, aflat in stadiul de finisare in prezent, a fost in masura sa ofere raspuns unei intrebari nepuse: „Silent Hunter 4“ este un joc modern, care speculeaza si avansul tehnologic actual, si asteptarile fanilor. „Secventele de introducere a misiunilor, care au fost realizate in colaborare cu un studiou cinematografic, ne-au iesit mai bune decat pentru un documentar realizat de Discovery. Am vrut ca jocul sa fie mai mult decat un joc, sa fie o lectie de istorie care sa combine realismul istoric cu feelingul vietii pe un submarin in timpul razboiului“, sustine Emil Gheorghe.

     

    Asteptarile si dorintele fanilor sunt de fapt cuvintele cheie pentru reusita care se anunta a fi „Silent Hunter 4“. Si cel mai important element al strategiei de marketing pentru joc. Listele de dorinte ale fanilor – elemente legate de realismul campaniei militare, de date sau locuri, de autenticitatea modelelor navelor (echipa lui Emil Gheorghe a fost nevoita sa cumpere planurile detaliate ale tuturor submarinelor americane, sunt desecretizate si pot fi consultate) sau pur si simplu de detaliile ce fac deliciul unei astfel de simulari, cum sunt emisiuni radio sau traficul in porturi.

     

    De fapt cum este sa marketezi un joc cum este „Silent Hunter“? „Mai simplu si mai cinstit decat in cazul altor produse“, spune Olivia Zaharia, coordonator de marketing la Ubisoft. „Ce conteaza cel mai mult este sa pastrezi legatura cu comunitatea de fani.“

     

    „A fost lucrul pe care l-a facut echipa care a pornit SH3 si pe care l-am continuat“, adauga Dan Dimitrescu, game designer. Legatura cu comunitatea este asigurata si prin comunicarea pe forumurile specializate (www.subsim.com este de referinta, dar nu singurul), prin lansarea periodica a unor filme de prezentare a etapelor de dezvoltare a jocului si prin studierea mod-urilor, piese software realizate de fani si care imbunatatesc jocul din punct de vedere vizual, al sunetului sau al realismului. „Silent Hunter III“ a declansat o adevarata frenezie in acest sens, comunitatea jucatorilor refacand practic jocul. Au imbunatatit aspectul submarinelor, al navelor de lupta sau al celor comerciale, cerul, apa, norii sau luna, au adaugat muzica potrivita perioadei istorice – al doilea razboi mondial, au facut ca exploziile sa arate mult mai spectaculos, ba cineva a nascocit chiar un soft care imagina o intreaga biografie pentru comandantul de submarin in pielea caruia intra jucatorul.

     

    Unele din cele mai reusite idei au fost adoptate de echipa de realizatori romani, cu acceptul creatorilor si cu includerea acestora in lista celor ce au colaborat la realizarea jocului. „Trebuie sa fim realisti, in acelasi timp, si sa acceptam faptul ca nu putem multumi pe toata lumea“, subliniaza Dimitrescu.

     

    Dar pana la urma ce inseamna comunitatea fanilor si cat de mare este? Poate mai relevanta decat o insiruire seaca sunt exemplele: cel mai relevant este Neal Stevens, fondatorul, in 1997, al site-ului subsim.com. Stevens este texan adevarat, are trei copii si in jur de 40 de ani si lucreaza ca analist in industria petrolului. Nu este pasionat numai de submarine, ci si de motocicleta sa Suzuki, este presedintele unei societati geografice, fondator al unei fundatii istorice si este si amator de barbecue. Curios pentru un pasionat de simulatoare navale, Stevens sufera de rau de mare asa de tare, incat trebuie sa ia medicamente nu numai cand se afla pe puntea unui vas, ci si cand porneste „Silent Hunter III“.

     

    Studiile spun ca publicul „Silent Hunter“ este matur (25-45 de ani, dar Henk Wissink nu este o exceptie), cu un nivel de pregatire superior si cu capacitati tehnice. Interesant este ca nisarea si specializarea unui simulator genereaza si efecte benefice si mai greu de intuit – „Silent Hunter III“ era, la un an de la lansare, in topul 5 al celor mai vandute jocuri din Rusia, altfel o tara cu unul din cele mai ridicate niveluri ale pirateriei software.

     

    Oricum, caracteristica este gruparea fanilor, pe langa subsim.com (care are peste 30.000 de useri, din care unii lucreaza in marina sau sunt militari) functionand puternicele Simhq sau Aces of the Deep din Germania. De altfel, fanii germani sunt printre cei mai devotati „Silent Hunter III“, dintr-un nationalism eliberat de apasarile din viata reala. Aceasta a facut ca jucatorii germani sa cumpere 60% din cele peste 300.000 de exemplare care reprezinta vanzarile SH3.

     

    „Incercam sa atragem si jucatorii casual, care pot renunta la campania militara care constituie baza jocului, dar se pot angaja in misiuni scurte, ce pot consta in reconstituiri ale unor batalii navale celebre. Sau pot prefera jocul in retea sau online“, spune Emil Gheorghe.

     

    Casual sau dedicat, jucatorul de „Silent Hunter“ poate fi definit drept special: colaboreaza cu creatorii jocului preferat, ii critica sau ii admira, se implica, propune, discuta, creeaza si participa. Este tipul consumatorului viitorului, care nu va mai accepta tot ce i se ofera si care va decide din timp ce il intereseaza, in ce forma si cum trebuie sa arate produsul pe care il doreste. O lectie si un exemplu ce ar trebui sa depaseasca lumea jocurilor.

  • A patra oara e mai bine

    Franciza Silent Hunter are o istorie de zece ani. Primul „Silent Hunter“ a fost dezvoltat de Aeon Electronic Entertainment si a fost publicat de Strategic Simulation Inc. (SSI) in 1996. Jucatorul comanda un submarin american in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in Pacific, tinta fiind flota japoneza. Secretul longevitatii sale, pentru ca este un joc ce se mai vinde inca, este rejucabilitatea sa, faptul ca misiunile au un puternic caracter aleator.

     

    „Silent Hunter II“, publicat de Ubisoft in 2001, a fost initial dezvoltat de Aeon si finalizat de Ultimation Inc. Teatrul de actiuni se schimba, jucatorul comandand de acesta data un U-boat german, in Atlantic. Un concept revolutionar era posibilitatea interconectarii cu un alt joc, „Destroyer Command“, lansat tot de Ubisoft, astfel incat jucatorii se puteau lupta la carma unui submarin german sau a unui distrugator aliat. Fanii Silent Hunter au criticat rejucabilitatea redusa, slaba calitate a AI (inteligenta artificiala, care conduce navele partenere sau pe cele inamice, raspunzand la actiunile jucatorului), dar si bug-urile care in modul multiplayer deconectau jucatorii inaintea sau in timpul misiunii.

     

    „Silent Hunter III“ a ramas, cu succes, in Atlantic si a stabilit standardele actuale ale simulatoarelor de acest tip.

  • Mai vechi decat istoria

    Simulatoare de submarine se joaca inca dinainte de aparitia computerelor personale.

     

    Seawolf – Primul simulator de submarin, un joc electronic prezent in salile de distractii in anii ’80, compus dintr-un periscop si comenzile de rigoare.

     

    Gato – Primul simulator pentru computer (este numele unei clase reale de submarine), aparut in 1983 si care avea cerinte de sistem ce astazi pot fi depasite de capacitatile telefoanelor mobile – procesor la 4,77 MHz, 128 k de memorie.

     

    Urmeaza – „Silent Service“ (1985), „Sub Battle“ (1986), „Aces of the Deep“ (1996), alaturi de multe alte titluri. A aparut si o varianta digitala a unui film de acum clasic, „Hunt for Red October“, care a incercat sa profite de succesul peliculei cu Sean Connery.

  • Mai e loc de crestere

    Piata de IT si produse electronice se asteapta la cresteri de 10-20% in 2007, dar multe vor depinde de achizitiile guvernamentale. Cresteri ceva mai reduse – dar care vin dupa scaderea de anul trecut – sunt preconizate si de comerciantii de electrocasnice. Totul pe fondul schimbarilor legislative determinate de aderarea la UE, despre care au discutat invitatii ultimei editii a Club BUSINESS.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Anul trecut nu a fost unul exceptional. Cum credeti ca va evolua piata in 2007?

     

    VALENTIN NEGOITA: Eu as zice ca cea mai potrivita atitudine ar fi cea a unui optimism temperat. Cred ca sunt motive sa credem ca 2007 va fi mai bun in vanzari decat 2006, chiar si din simplul motiv ca  va trebui sa accesam fondurile structurale. Si vom ajunge si la utilizarea lor spre informatizarea administratiei publice. Un studiu facut anul trecut a revelat o situatie ciudata: 43,5% dintre gospodariile romanesti au calculator si il folosesc, ceea ce e foarte bine, in timp ce la serviciu e vorba de doar aproape 10%. Ceea ce spune extrem de multe, daca nu totul. Aici e locul, al programelor guvernamentale care anul trecut au cam lipsit, dar isi vor face aparitia. Aici este potentialul de crestere cel mai mare, incepand cu acest an. In ultimii 2-3 ani, pe piata PC-urilor conduc in vanzari utilizatorii finali din sectorul IMM si SOHO (small office home office). Acestia sunt peste 80% din consumatori. Restul, achizitiile guvernamentale, proiectele, sunt aproape inexistente.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si tocmai acestia sunt cei care ar putea aduce cele mai mari venituri furnizorilor.

     

    VALENTIN NEGOITA: Teoretic. 2006 fata de 2005 a fost un an de stagnare in mare masura si de crestere doar pe unele segmente, la notebook spre exemplu. Anul acesta va fi precis o crestere, probabil peste 20%, dar e greu de anticipat acum, pentru ca acele proiecte va trebui sa-si faca si efectul.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Jitaru, dumneavoastra ca producator cum vedeti lucrurile?

     

    GABRIEL JITARU: Nu stiu daca va fi chiar cum spune domnul Negoita, dar si eu cred ca proiectele publice vor creste in valoare. Si mai sunt si acei bani europeni.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar reducerea taxelor vamale la monitoarele LCD, de exemplu, va avea o influenta sensibila?

     

    VALENTIN NEGOITA: Da, fara indoiala. Ca si la notebook-uri, categoria incepe sa fie definita foarte bine si cresterea este in pas cu ce se intampla pe pietele mature. Chiar daca pretul lor este mai mare decat la echipamentele clasice, a scazut masiv in ultimii doi ani. Si atunci, cu noile preturi pe care le vor afisa comerciantii, cred ca vor avea succes. Mai ales ca publicul roman nu se duce pe lucruri foarte ieftine.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Szarvadi, ca se vorbea de pret, cum au evoluat preturile fata de acum o luna in magazinele Domo? Ati scazut deja?

     

    LORAND SZARVADI: Sigur ca da, din octombrie tot scad preturile. Aici as adauga insa ca la IT nu scad preturile din cauza eliminarii taxelor vamale, care erau la fel si inainte. Vor scadea insa la LCD-uri si la plasme. Aici chiar am inregistrat cresteri puternice in vanzari…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar aceste scaderi de taxe vor fi reflectate integral in pretul din magazine. Tot cu 28% (diferenta intre taxele vamale inainte si dupa aderare) va fi si pretul mai mic?

     

    LORAND SZARVADI: In cam trei luni de zile, fara indoiala. Stocurile de acum se vor epuiza. Nu cred ca diferenta se regaseste in totalitate deja, dar in trimestrul al doilea va fi. Presiunea pe preturi si pe marje e prea mare, comerciantii nu vor reusi sa evite scaderea. Competitia e mare. In retail, suprafetele cresc si noi trebuie sa vindem mai mult pe metrul patrat si acum ne bazam efectiv pe buzunarul romanului de rand care, si el, sper ca va cumpara mai mult.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ce vor prefera consumatorii odata cu scaderea preturilor la cateva categorii? Vor alege sa cumpere mai ieftin acelasi produs sau vor opta pentru produse dintr-o gama superioara?

     

    LORAND SZARVADI: Eu cred ca brandurile se vand si in acelasi timp se vand si produsele de o calitate mai buna. In Romania se vand in general mai multe branduri decat in Europa de Vest. Un retailer generalist, un media center, vinde mult mai multe produse no-name in Germania sau in Franta. Romanii au optat pentru calitate. Si odata cu scaderea preturilor, eu cred ca ramanem pe aceleasi categorii de produse.

     

    PAUL MILITARU: Eu cred ca romanul nu cumpara nici cele mai ieftine produse, nici cele mai scumpe. Si asta si la IT, sectorul care ne reprezinta.

     

    LORAND SZARVADI: Experienta mea e alta. Eu vand cele mai ieftine si cele mai scumpe. Produsele de mijloc practic nu exista. Asta e in general la marii retaileri. Se vand produsele de top si cele de intrare.

     

    CODRUT PASCU: E clar ca ciclul de inlocuire al produselor medii este mai scurt in tarile cu venituri mari pe cap de locuitor decat in Romania. Si nu cred ca noi vom face exceptie. Probabil ca nu o sa se mai inlocuiasca televizorul la 6-7 ani, ci se va inlocui la 4-5 ani. Probabil se va inlocui si masina de spalat mai repede in Romania. Nu o sa mai fie multi care au masina de spalat 15-20 de ani.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ca tot vorbeam de masini de spalat, care e situatia pe piata de electrocasnice?

     

    MONICA IAVORSCHI: Si noi asteptam o usoara crestere, mai ales tinand cont de faptul ca anul trecut s-a inregistrat o usoara scadere, nu mult, dar cu 10%. Asta strict la masinile de spalat. Pe total la piata de electrocasnice, opinia generala e ca piata a scazut un pic cu vreo 5%. Noi suntem mai optimisti decat media pietei, dar asa se vede de la noi.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Din portofoliul de produse Arctic, ati concurat cu vreun produs care acum se ieftineste?

     

    MONICA IAVORSCHI: Nu, noi nu suntem afectati, la electrocasnice nu este nicio schimbare. Noi avem televizoare CRT mai apropiate de subiect, dar la care nu a existat vreo schimbare, ar fi fost LCD-urile si plasmele, dar pe care noi nu le importam inca.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vreti sa aduceti?

     

    MONICA IAVORSCHI: Nu stiu, tinand cont de faptul ca avem televizoare, ar fi un pas natural.

     

    NICOLAE DUMITRESCU: O mare schimbare va fi pe piata ecranelor LCD, pentru ca plasmele nu prea mai sunt solicitate. Cererea este mult mai mare pentru LCD-uri. La noi este 99%.

     

    CODRUT PASCU: Tehnologic, LCD-ul e superior plasmei si costul de productie e mult mai mic.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Credeti ca anul acesta se vor mai reduce putin marjele sau veti castiga din acest joc cu taxele vamale?

     

    LORAND SZARVADI: Vanzarile vor creste, nu marja, pentru ca nu stam noi foarte rau cu marja pe unitate, dar vanzarea pe metrul patrat nu e ca in vest. Si costurile sunt ca in vest, dar ne bazam pe o piata cu o putere de cumparare data de un venit de zece sau de cinci ori mai mic. Piata trebuie sa creasca, iar marjele… daca se mentin unde sunt, e bine. Asta nu inseamna ca toti retailerii au terminat anul cu profit…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Importatorii au avut un pic de castigat si din curs…

     

    NICOLAE DUMITRESCU: Da, s-a castigat, nu pot sa zic nu. Si aprecierea leului s-a vazut putin si in pretul produselor.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar nu ati transferat toata diferenta, nu?

     

    NICOLAE DUMITRESCU: Am mai pastrat putin si pentru noi, sa compensam volumul.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Arctic a fost afectat de cursul valutar?

     

    MONICA IAVORSCHI: Da. In Romania nu am castigat, la exporturi am pierdut…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Sa revenim la capitolul previziuni. De IT am vorbit, cum va fi pentru electrocasnice?

     

    MONICA IAVORSCHI: Noi suntem optimisti pe termen mai lung si mai putin optimisti pe termen scurt. E clar ca piata va creste, tinand cont de cresterea viitoare a veniturilor consumatorilor, care vor scadea la un moment dat perioada de inlocuire. Acum poate cu Bulgaria ne comparam, dar fata de Ungaria suntem departe. In Ungaria, rata de inlocuire e undeva la 7-8 ani, iar la noi urca si spre 12. Deci e loc de crestere asa ca am estimat o crestere de 5% pe an. 5-7% e deja scenariul optimist. Pe total piata. Sunt niste tendinte ca poate produsele mai scumpe prind o pondere mai mare in cerere, sunt produse mai sofisticate, au cerere mai mare. Mai ales ca pretul mediu al produselor a scazut, e foarte vizibil trendul asta in ultimii 3-5 ani.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ce inseamna produse mai sofisticate la electrocasnice?

     

    MONICA IAVORSCHI: La masini de spalat e cerere pentru cele cu turatii mai mari, la aragazuri, pentru cele cu volum mai mare. La frigidere, cererea e ca si inexistenta pentru produsele mici si cu o usa. Mai reprezinta cateva procente din piata, dar e departe de nivelul de 20% cat era pana acum cativa ani.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Piata per ansamblu va creste, dar vanzarile pe metrul patrat?

     

    LORAND SZARVADI: Sunt sanse bune sa creasca. In primul rand, din 2003 nu mai exista crestere spectaculoasa. Bine, noi ne si bazam pe utilizatorii casnici. In 2003, creditul de consum a ridicat vanzarile, a fost un an exceptional, dupa care am crescut numai prin cresterea suprafetelor. Din 2003 vanzarea pe metrul patrat a scazut. Din cauza asta am inceput sa vindem produse IT si accesorii. E goana dupa suprafete mari. Consumatorul vrea sa cumpere intr-un magazin mare, aerisit, cu de toate. Si specializarea stricta nu mai functioneaza. Efectiv pierdem teren in magazinele alea mici care ne-au mai ramas. Chiar prea repede s-a ajuns in Romania la suprafete de 3.000-5.000 de metri patrati, tinand cont de veniturile populatiei.

     

    NICOLAE DUMITRESCU: Noi facem afaceri la alt nivel fata de marii retaileri, nici nu am beneficiat de boom-ul din 2003, nu ne-a ajutat prea mult creditul cu buletinul, creditul fara avans, noi am avut insa o crestere in fiecare an. Dar vorbim de o alta dimensiune a business-ului.

     

    MONICA IAVORSCHI: La noi, cresterea totala a fost de 7%. Si la export de vreo 30%, e consistent mai mare.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci viitorul apartine exportului?

     

    MONICA IAVORSCHI: Nu-mi place sa spun, nu ma ocup eu de export, dar da. Industria nu e una dintre cele mai profitabile si economia de scala e obligatorie pana la urma.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si pentru anul acesta ce anticipati?

     

    MONICA IAVORSCHI: La export, suna bine. Tot 30%. Iar pe piata locala, nu stiu, un 5% speram, asa optimist.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si per total piata?

     

    MONICA IAVORSCHI: Tot 5%, in scenariul optimist.

     

    LORAND SZARVADI: Noi ne adresam unei clientele restranse, consumatorul casnic, nu foarte specializat, care vrea si conditii bune de rate. Si noi am crescut, cu vreo 40% anul trecut si cred ca suntem singurii retaileri care chiar au raportat cresteri. Ceilalti au avut chiar reduceri semnificative. Si nu am pierdut bani. Nu am castigat prea mult, dar nici nu am pierdut, ceea ce e o mare realizare pentru anul 2006.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Butolo, domnul Negoita spunea ca anul acesta cresterea in IT ar trebui sa vina din proiecte.

     

    CATALIN BUTOLO: Este dificil de zis ce sume vor veni din proiecte guvernamentale. Ramane de vazut cat la suta va fi IT si cat la suta va fi in partea de comunicatii. De obicei, proportia este 80-20. S-ar putea ca majoritatea fondurilor europene sa se duca spre comunicatii, pentru ca pana la urma e nevoia primordiala a tuturor si probabil ca acolo se vor duce in prima faza. Dar undeva la nivelul Romaniei, speram sa creasca piata de IT&C cu intre 10 si 20%. Ceea ce nu e neaparat rau, la o piata de un miliard, o crestere de 10% inseamna ceva. Sper ca pe retail lucrurile sa mearga bine. Inceputul de an e de bun augur fata de anul trecut care a avut destul de multe urcusuri si coborasuri.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Va asteptati sa intre noi comercianti in piata in acest an?

     

    CATALIN BUTOLO: In 2007 si-au anuntat cativa intrarea, dar timid. Pe piata marilor retaileri ma astept mai degraba la ceva spectaculos. Ma refer la cei trei care fac jocurile pe piata de electronice si electrocasnice.

     

    LORAND SZARVADI: Da, concurenti s-au anuntat si chiar vin. Primii doi jucatori europeni (Media Markt si Electroworld – n.r.) sunt asteptati, dupa parerea mea.

     

    NICOLAE DUMITRESCU: E important si cum vor veni, direct sau prin achizitii.

     

    LORAND SZARVADI: Asta e cel mai interesant. E greu fara achizitii, sa creezi o retea. Se grabesc si e greu sa vina altfel. Sunt jucatori foarte mari. Romania e o piata mare, nu avem infrastructura, nu e atat de simplu, chiar fara granita sunt dificultati in lansarea cu cateva magazine concomitent. Un jucator nu cred ca isi permite sa mearga cinci ani in pierdere pana ajunge la masa critica.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Pentru importatori cum ar fi mai bine?

     

    MONICA IAVORSCHI: Direct ar fi mai lin si mai bine pentru toata lumea.

     

    COSTEL GROZAV: Si am avea un nou client pana la urma. Daca ar fi o achizitie, am muta doar banii dintr-un buzunar in altul.

     

    CODRUT PASCU: Un nou intrat gandeste: pot sa investesc greenfield, abordez Romania si in 3 ani de zile ajung la o acoperire nationala. Cu anumite costuri si nu am profit pe aceasta perioada. Problema e ca si din punct de vedere al atractivitatii pietei exista o fereastra de oportunitate. Peste cinci ani de zile, 5% crestere o sa ni se para enorm. Si daca nu faci bani atunci cand piata creste, e greu de presupus ca actionarii respectivi vor avea incredere ca poti sa faci bani multi ca sa recuperezi si pe primii pe care i-ai pierdut, peste 5 ani de zile cand piata va fi mult mai calma decat acum. Deci un nou jucator serios tot timpul o sa puna pe primul loc posi-bilitatea de a achizitiona un retailer local deja stabilit. Doar daca preturile pe care le vor cere cei de aici vor fi punitive se va recurge, zic eu, la dezvoltarea de la zero.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Apropo de extindere, CES a lansat cel de-al doilea brand. Catre ce public se adreseaza?

     

    GABRIEL JITARU: Da, e vorba de Myriam. Am dorit sa scoatem o platforma mai performanta pentru ca trendul in piata este ca se doreste ceva mai mult. Oferim o calitate mai buna bazandu-ne atat pe componente, cat si pe partea de utilitate. La Myriam vom avea sistemul de operare Windows spre deosebire de Davio care rula aproape 100% pe Linux. A fost o cerere pe partea aceasta de sisteme mai scumpe, pe care le scoti din cutie si merg. Am avut probleme cu Davio, pentru ca multi nu stiau cum sa scoata Linux de pe el, sa-si puna Windows pirat.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Aveti planuri sa intrati si in alte lanturi – in afara de Altex – cu aceste doua marci?

     

    GABRIEL JITARU: In perspectiva da, acum nu. Nu pentru anul acesta. In acest moment pe partea de PC s-a ajuns aproape de un maxim si retailul nu mai poate creste. Asa ca vom cauta si alte modalitati ca sa putem justifica investitia facuta in fabrica.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Pe partea de import ce perspective sunt?

     

    PAUL MILITARU: Punctul nostru forte si atentia noastra este pe brandul Dell pe care il distribuim de anul acesta. Anul trecut am obtinut trei milioane de euro printr-un parteneriat indirect cu Dell, anul acesta vrem sa dublam aceasta cifra. Din perspectiva unui distribuitor, lucrurile stau putin altfel, businessul e diferit. Si e interesant ce aud pentru ca putem sa ne pregatim si noi lucrurile pentru anul acesta.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ce intentionati anul acesta, veti fi mai activi pe retail?

     

    PAUL MILITARU: Desigur ca si retailul e o tinta, dar in momentul acesta noi facem in proportie de 90% distributie. Catre revanzatori si apoi ajung la end-user o mare parte din produsele noastre. Si o parte, din proiecte.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vor urma mai multe promotii, veti fi mai agresivi?

     

    PAUL MILITARU: Nu cred. Am avut o crestere de 100%, iar pentru anul acesta ne vom propune aceeasi tinta si e realizabila fara eforturi deosebite.

     

    CATALIN BUTOLO: Pentru noi ar fi greu sa avem o astfel de crestere. Ce ne dorim este sa crestem mai mult decat media pietei. Deja la nivelul pietei, pentru o companie medie spre mare, este greu sa ai cresteri spectaculoase mai ales in retail. In general, cand cresti peste piata pe o piata matura, furi din cota de piata a cuiva. E foarte mult loc de crestere, dar depinde de infrastructura, de ceea ce se va intampla la nivel guvernamental. E greu sa atingi orase mai mici sau sa intri pe sectorul rural. Si mai cred ca un segment interesant in acest an o sa fie online-ul care o sa creasca spectaculos.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cat la suta din vanzarile Ultra Pro sunt facute acum online?

     

    CATALIN BUTOLO: Nu reprezinta o pondere importanta, undeva in jur de 5% maximum. E insa o directie de business pe care o vom dezvolta.

     

    LORAND SZARVADI: Si noi am relansat de curand site-ul, insa e o provocare sa gasesti compromisul intre strategia de retailer traditional si retailer online. E cu totul altceva. Trebuie sa gasesti combinatia optima, poate chiar sa folosesti site-ul in magazine.

     

    VALENTIN NEGOITA: E si o chestiune de costuri. Daca la offline ai obsedantul metru patrat, aici metrul patrat dispare.

     

    LORAND SZARVADI: In online, chiriile se transforma in reducere, pentru ca nu se vinde produsul la acelasi pret. Noi am reusit sa crestem de cinci ori vanzarile online. Am ajuns la 2 milioane de euro vanzari, nu e o cifra semnificativa, dar oricum e ceva. Totusi nu ne putem compara cu alte magazine online. Noi nu putem sa fim atat de agresivi online si nici Ultra Pro sau orice alta retea, pentru ca efectiv muscam din felia noastra.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Referitor la directivele europene in materie de reciclare, cum credeti ca va functiona sistemul? V-ati pregatit? Veti acoperi din interior nevoia sau veti contracta firme specializate?

     

    MONICA IAVORSCHI: Din interior nu prea cred, nu exista infrastructura, este imposibil pentru oricine sa finanteze un asemenea proiect. Vorbim de zeci, sute de milioane de euro. Nici n-am incercat sa facem calculul acesta. Categoric, trebuie contractat…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Aveti de unde alege in momentul acesta?

     

    MONICA IAVORSCHI: In momentul acesta nu. Sunt cativa ofertanti in piata, dar nu de dimensiunea necesara. Si este un proiect la care, cu siguranta, ar trebui ca producatorii sa lucreze impreuna.

     

    BUSINESS MAGAZIN: In strainatate, exista in magazine cutii in care pot fi puse, pentru a fi reciclate, anumite produse – bunaoara baterii sau telefoane mobile. Cand va aparea in magazine precum Domo aceasta posibilitate?

     

    LORAND SZARVADI: Foarte curand.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si pe etichete va fi mentionat distinct cat la suta din pret inseamna reciclare?

     

    MONICA IAVORSCHI: Inca nu s-a ajuns la o concluzie. Dar asta ar fi solutia optima, daca ne uitam la tarile din Europa care au facut acest lucru. In tarile care nu au avut foarte mult de suferit nici retailerii, nici producatorii, au afisat vizibil aceasta taxa.

     

    LORAND SZARVADI: Pe factura trebuie sa fie foarte vizibil.

     

    VALENTIN NEGOITA: Conform directivelor, lucrurile ar trebui sa fie simple si prietenoase pentru consumator. Sa-l informezi ca la pretul de 100 de euro vine taxa vizibila – in cazul produselor IT, ori 2, ori 8 euro – transformata evident in lei. In vest cam asta se intampla. La raft apare pe pozitia 1 pretul, urmeaza taxa vizibila (denumita in diverse forme – timbru verde, taxa vizibila) si TVA. Si la factura este nevoie de aceeasi transparenta. Speram sa se vada incepand din aprilie, cand e termenul limita pana la care trebuie pornit.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar pana la urma cum se va incasa aceasta taxa?

     

    VALENTIN NEGOITA: Fluxul e urmatorul. Eu, ca si consumator, cumpar un produs electronic sau electrocasnic. Platesc si aceasta taxa, care este trecuta pe factura. Taxa nu este retinuta de retail, pentru ca retailerul o da distribuitorului sau producatorului care i-a dat marfa. De la acesta, taxa se duce catre asociatia colectiva, care, la randul ei, plateste colectorii si reciclatorii.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Au aparut deja colectori sau reciclatori?

     

    VALENTIN NEGOITA: Cu colectorii nu e problema, de reciclatori este insa nevoie. Dar nu este pana la urma nici asta o problema – Budapesta este aproape, Praga la fel. Chestiunea cea mai arzatoare va fi colectarea – vedeti mase de romani ducandu-se spre puncte de colectare care nu exista? Probabil ca se va intampla ca in Ungaria – nici ei nu stau extraordinar cu punctele de colectare municipale – vor fi schimburi unu la unu. Consumatorul are dreptul sa ofere retailerului un produs vechi in momentul in care achizitioneaza aceeasi categorie de produse. De exemplu, daca imi cumpar o imprimanta sa o inlocuiesc pe cea actuala, retailerul are obligatia sa mi-o preia pe cea veche.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si ati implementat ceva in acest sens?

     

    VALENTIN NEGOITA: Este in curs de… Vestea buna pentru consumator e ca poate sa scape de vechituri in momentul achizitiei unui nou echipament. Mai mult decat atat, sunt convins ca marii retaileri vor sti cum sa-si atraga clientela, fie inghitand total taxa respectiva, fie prin alte mijloace.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vor creste preturile sau credeti ca producatorii, importatorii, distribuitorii o vor absorbi?

     

    LORAND SZARVADI: Comerciantii nu cred ca au posibilitatea, fara ajutorul producatorilor.

     

    MONICA IAVORSCHI: Noi vindem intr-un an cam 800.000 de bucati si taxa se estimeaza ca va fi de 10 euro per produs. E imposibil sa o acoperi.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    • Codrut Pascu – managing director, Roland Berger Strategy Consultants
    • Lorand Szarvadi – CEO, Domo Retail
    • Monica Iavorschi – Sales & Marketing Director, Arctic
    • Paul Militaru – Business Development Manager, IT&S – distribuitor de produse si solutii IT&C
    • Gabriel Jitaru – CEO, Complet Electro Serv – producator de calculatoare, grup Altex
    • Valentin Negoita – presedinte, Asociatia Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor (APDETIC)
    • Nicolae Dumitrescu – director de vanzari, New Link – distribuitor de produse electronice
    • Catalin Butolo – director de marketing, Ultra Pro
    • Costel Grozav – consultant BenQ Romania
    • Beniamin Ioan Steau – invitat din partea cititorilor

  • Unul pe fata, unul pe dos

    Razboiul noilor formate DVD de inalta definitie ar putea fi transat anul acesta de catre gigantul media Time Warner, care a venit cu o solutie impaciuitoare: pe piata este destul loc pentru amandoua.

     

    Undeva la jumatatea anilor ’80, in industria inregistrarilor video aparuse o disputa intre Sony si Toshiba, a carei miza era stabilirea unui format comercial unic de caseta video. Toshiba sustinea casetele VHS, in timp ce Sony propunea drept alternativa formatul Betamax, care promitea utilizatorilor o calitate mai buna a imaginii in comparatie cu durata mai mare a VHS. Victoria a apartinut Toshiba, playerele pentru casete video in format VHS atingand o cota de piata de 98% in 1998. Soarta formatului Betamax a fost sa fie utilizat de un segment mic din piata, cel al profesionistilor din studiourile video si din televiziuni.

     

    Acum, aproape 20 de ani mai tarziu, aceiasi Sony si Toshiba poarta o alta lupta, de asta data pentru a impune pe o piata de peste 18 miliarde de euro anual un format unic de DVD de inalta definitie. Primul, Blu-ray, este conceptul dezvoltat de Sony in parteneriat cu Samsung, Philips si Dell, in timp ce al doilea, HD DVD (High Definition DVD), este formatul sustinut de Toshiba, Matsushita Electric Industrial (proprietarul brandului Panasonic) si Microsoft. Miza e interesanta: anul trecut vanzarile la nivel mondial de DVD clasice s-au cifrat la 12,7 miliarde de euro, in timp ce cheltuielile cu inchirierea de DVD s-a ridicat la 5,7 miliarde de euro.

     

    Concurenta dintre cele doua grupuri a avut insa un impact negativ asupra vanzarilor de playere DVD de noua generatie: utilizatorii nu s-au putut decide ce format DVD sa adopte si au preferat sa amane achizitionarea unui echipament de redare-inregistrare pana la stabilirea castigatorului. Daca pana acum rezultatul lupta dintre cele doua concepte incompatibile a ramas nedecis, situatia pare sa se schimbe datorita solutiei-surpriza propuse de Warner Brothers, divizie a Time Warner.

     

    „Nici Blu-ray si nici HD DVD nu vor impartasi soarta Betamax in viitorul apropiat“, este de parere Barry M. Meyer, director executiv in cadrul Warner Brothers: „Piata ar fi trebuit sa realizeze pana acum ca aceste doua formate DVD vor coexista si nu ar fi trebuit sa puna clientii in dilema cu privire la tipul de player pe care sa-l achizitioneze“.

     

    Astfel ca Warner a prezentat luna aceasta, la Consumer Electronics Show (CES), un disc compatibil atat cu Blu-ray, cat si cu HD DVD, numit Total HD. Formatul Total HD va permite scrierea de date in ambele formate, insa pe parti diferite ale discului. Mai precis, pe o parte a discului vor fi inregistrate materiale HD DVD (30 GB), iar pe cealalta fata materiale  Blu-ray (50 GB). Time Warner va incepe productia la finalul acestui an, dar inca nu a comunicat pretul de vanzare al discului-minune. Conducerea Time Warner considera ca vanzarile de playere DVD si de discuri DVD vor creste pe masura ce studiourile de filmari vor incepe sa produca filme si vor stoca emisiuni de televiziune in ambele formate, pe un singur disc.

     

    „Consider insa ca este mai important sa fie luate in calcul preferintele utilizatorilor“, comenteaza Meyer. „Acestia au fost pusi in situatia de a alege o anumita tehnologie si de a se limita la continutul furnizat pentru ea. Dar studiourile de filmari pot lansa filmele in ambele formate, iar retailerii sa comercializeze pur si simplu ambele tehnologii“, explica directorul de la Warner Brothers.

     

    Tocmai din aceasta ratiune, unii analisti considera ca rivalitatea dintre gigantii Sony si Toshiba in ceea ce priveste formatele DVD nu este altceva decat o strategie de marketing. In fond, diferentele dintre Blu-ray si HD DVD nu sunt foarte mari. Din punctul de vedere al capacitatii de stocare, discurile Sony au o capacitate de pana la 50 GB, in timp ce discurile Toshiba permit stocarea a cel mult 45 GB. Ambele discuri depasesc insa cu mult capacitatea de stocare a DVD-urilor traditionale sau a CD-urilor: un disc de ultima generatie poate stoca de aproape 10 ori mai multe informatii decat un DVD obisnuit si de aproximativ 70 de ori mai mult decat un CD. Nici diferenta de pret dintre un disc Blu-ray si unul HD DVD nu este foarte mare. Insa Blu-ray si HD DVD sunt incompatibile, pentru ca fiecare format necesita o tehnologie de scriere si lasere de citire diferite.

     

    Formatele DVD Blu-ray si HD DVD ar urma sa devina obligatorii in peisajul divertismentului digital, pentru ca ele fac parte din ecuatia televiziunii de inalta definitie (HD). Cu toate acestea, problemele intampinate de clienti cu privire la lipsa continutului HD, pe de o parte, dar si in privinta rivalitatii dintre formatele DVD, pe de alta parte, au incetinit dezvoltarea pietei televiziunii HD.

     

    Dar de unde implicarea Warner? „Daca razboiul dintre Sony si Toshiba ar fi continuat in acelasi ritm, atat vanzarile de discuri DVD, cat si cele de playere DVD de ultima generatie ar fi inregistrat un declin, afectand astfel si profiturile studiourilor de film“, considera Richard Greenfield, analist la firma de brokeraj Pali Capital din New York.

     

    Studiourile de film au alimentat intr-o oarecare masura neintelegerile de pana acum dintre Sony si Toshiba, pentru ca majoritatea au optat doar pentru una din cele doua tehnologii DVD. Spre exemplu, 20th Century Fox a lansat „Ice Age: The Meltdown“ in format Blu-ray, iar Universal a ales formatul HD DVD pentru filmul „The Break-up“. Deocamdata, Metro Goldwyn Mayer, care apartine Comcast Corporation si Sony, 20th Century Fox, divizie a gigantului media News Corp. a lui Rupert Murdoch, si Walt Disney Pictures lanseaza noile filme exclusiv in formatul DVD Blu-ray. Pe de alta parte, Universal Studios al General Electric inclina spre formatul HD DVD. Insa exista si studiouri, printre care se numara Warner Brothers si Paramount Pictures, divizie din cadrul Viacom, care au adoptat ambele formate DVD.

     

    Disputa dintre marile corporatii cu privire la formatele DVD nu afecteaza numai piata continutului video, ci si piata jocurilor si a consolelor de jocuri video de ultima generatie. Consola PlayStation 3 (PS3) a Sony are incorporat un player Blu-ray, iar Xbox 360 a Microsoft vine cu player HD DVD. Avand in vedere ca Microsoft a lansat consola de ultima generatie cu aproximativ un an inaintea rivalului Sony, piata pare a fi deja impartita.

     

    Solutia Time Warner la rivalitatea dintre Sony si Toshiba pare a fi viabila. Total HD nu presupune nici costuri cu mult mai mari de productie si nici un pret excesiv, cum ar fi in cazul unui player DVD compatibil cu ambele formate. Astfel de echipamente hibrid au aparut deja: LG Electronics a anuntat, tot in cadrul CES, lansarea unui astfel de player, numit Super Multi Blu Player, care va ajunge in magazinele americane in februarie, la un pret de aproximativ 920 de euro (1.200 de dolari).

     

    O serie de analisti sunt insa de parere ca utilizatorii vor prefera, din ratiuni de pret, un disc compatibil cu ambele formate DVD, in loc sa achizitioneze un player destul de scump pe care pot fi citite discuri Blu-ray si HD DVD.

     

    Ramane totusi neclar care va fi reactia studiourilor de filmari care sustin unul sau altul dintre cele doua formate DVD: exista posibilitatea ca studiourile sa nu fie de acord sa lanseze filme compatibile cu ambele formate. Cum era si normal, cei de la Sony mizeaza pe succesul Blu-ray, refuzand sa creada ca acesta va avea aceeasi soarta ca  Betamax, si sunt sustinuti in credinta sa de faptul ca numarul studiourilor de film care au adoptat tehnologia mentionata este mult mai mare decat in cazul HD DVD. Nu ca Sony ar atribui asta faptului ca formatul Blu-ray a fost introdus pe piata cu cateva luni inaintea formatului promovat de Toshiba.

  • Mai devreme sau mai tarziu?

    Cand, acum cativa ani, o matusa de la tara mi-a spus cu candoare „te-am vazut pe Internet“, m-am mirat. Astazi sunt convins ca, mai devreme sau mai tarziu, Internetul va ajunge in fiecare casa. Exista o sansa pentru „mai devreme“.

     

    Nu demult, un post de televiziune specializat in istorie a prezentat (din pacate la orele mici ale noptii) un foarte interesant documentar despre caderea dot-com-urilor. Spre deosebire de alte materiale cu acelasi subiect – axate pe aspecte economice adesea aride – acesta s-a orientat spre doua cazuri particulare. Primul l-a reprezentat o firma din Anglia care vindea prin Internet hrana pentru animale de casa. Pornita cu mult entuziasm, compania a obtinut relativ usor cateva milioane de dolari cu care s-a lansat. Caderea bursei i-a adus insa repede la faliment.

     

    Mult mai pitoresc a fost al doilea caz, al carui protagonista a fost sotia unui fermier englez. Ideea ei a fost sa vanda sutiene „de mare capacitate“ (probabil inspirata de propria experienta). Nici vorba de investitori. Cu greu a obtinut de la o banca locala un credit care, completand micile economii personale, i-au permis sa porneasca micul ei magazin virtual. Sub privirile ingaduitoare si chiar amuzate ale sotului – in cizme de cauciuc si rezemat mai tot timpul in furca – acareturile au inceput sa se transforme in anexe ale noii afaceri, iar comenzile sa vina din toate colturile lumii. Afacerea a supravietuit marii caderi.

     

    Astazi este usor sa tragem concluziile. Sub aspect economic, este remarcabila intuitia micii antreprenoare in privinta unui fenomen care a fost evidentiat mult mai tarziu si a capatat numele de „coada cea lunga“ (the long tail). Comertul electronic dispune de capacitatea de a agrega clientela unor marfuri care nu sunt eficiente economic pentru detailistul obisnuit. Probabil ca cei care poarta 47 la pantofi simt pe propria piele fenomenul. Insa ceea ce este mai interesant in aceasta poveste (de succes, la urma urmei) este aspectul social: oamenii acestia erau niste mici fermieri – care cresteau animale si locuiau intr-un sat -, traind insa sincron cu lumea moderna. Daca facem comparatia cu situatia de la noi, distanta pare uriasa. In realitate, educatia si accesul la informatie face diferenta, iar Internetul este un factor important in aceasta ecuatie.

     

    Am putea crede ca obiectivul accesului fiecarei familii din Romania la Internet este utopic si ca ar necesita investitii enorme. De fapt, proiectul legislativ „Un laptop pentru fiecare elev si fiecare profesor“ – recent respins de Camera Deputatilor, dupa ce a avut aceeasi soarta in Senat – ne poate duce foarte aproape de acest obiectiv in timp record si cu investitii minime. Cu toate ca scopul proiectului este in primul rand educational, impactul social ar fi enorm, asa cum proiecte pilot desfasurate in tari precum Cambodgia, Costa Rica sau chiar Statele Unite au demonstrat pe deplin. Reactiile aberante ale multor parlamentari si lectura atenta a documentatiei aferente proiectului ma indeamna sa cred ca, in ciuda faptului ca initiativa d-lui Ghise este laudabila, promovarea a fost defectuoasa si pe alocuri gresita.

     

    In primul rand, nota de fundamentare tehnica nu face decat sa justifice (corect, de altfel) alegerea laptop-ului „de 100 de dolari“ conceput de colectivul profesorului Negroponte de la MIT si promovat de fundatia OLPC (One Laptop Per Child). Mi se pare evident ca aceasta nota ar trebui sa fie completata si de un raport privind efectele prevazute in plan educational si social. In al doilea rand, o actiune de lobby sustinut ar fi putut netezi asperitatile de ordin politic care razbat din multe reactii parlamentare. In fine, cred ca o actiune de o asemenea anvergura trebuie sa fie precedata de un proiect pilot, mai ales in situatia in care si tarile ferm angajate in proiect (China, Nigeria, Brazilia etc.) se afla abia in fazele initiale.

     

    Un alt aspect trecut prea usor cu vederea il reprezinta costurile. La o prima vedere, bugetul de circa 700 de milioane de dolari (din care doar 200 revin infrastructurii, gratie conectivitatii wireless implicite) poate parea imens, avand in vedere ca bugetul de investitii pentru invatamant este putin peste un miliard de euro. O socoteala simpla ne spune insa ca un elev are cam 10 manuale pe an, iar costurile tipografice pentru fiecare carte pot fi estimate la un dolar. Avand in vedere ca laptop-ul functioneaza si ca e-book reader (poate cel mai bun din lume), ar rezulta ca doar prin distributia manualelor si materialelor aditionale sub forma electronica, un aparat s-ar amortiza in cativa ani.

     

    Insa accesul copiilor si profesorilor la o unealta educationala minunata si, prin intermediul ei, la fabuloase resurse informationale si educationale… Nepretuit.

  • Cum sa joci pe degete un ecran

    Sau, mai exact zis, cum faci sa poti folosi mai multe degete simultan pe ecranele telefoanelor touchscreen. iPhone a gasit si la asta raspuns.

    Una dintre curiozitatile serii in care Steve Jobs prezenta ultima jucarie a Apple a fost faptul ca telefonul era comandat de catre CEO folosind mai multe degete simultan. Ce e drept, a fost o curiozitate si pentru ca audienta era una foarte tehnica. Dar si o persoana pentru care apropierea de „inalta tehnologie“ consta doar intr-un notebook cu ecran tactil isi poate aduce aminte ce neplacut este sa atingi accidental cu un al doilea deget ecranul, inducand calculatorul in eroare si apasand butoane nedorite. Dar cei ce studiaza posibilitatea folosirii ecranelor multitactile au avut in calcul mai mult decat evitarea accidentelor. Astfel ar putea fi elaborate seturi de comenzi mai complexe, dar care sa vina natural din partea utilizatorilor, gesturi cunoscute care sa dea comenzi exacte unui dispozitiv.

     

    Steve Jobs, de exemplu, reusea sa mareasca o imagine de pe iPhone apasand cu doua degete distantate ecranul si apoi apropiindu-le fara a le ridica de pe ecran. Pastrand miscarea, dar departand degetele, fotografia revenea la marimea initiala.

     

    Dar tehnologia ar putea fi folosita mult mai spectaculos in cazul ecranelor de largi dimensiuni, care ar putea fi manevrate folosind 10 sau 20 degete simultan, evident ale mai multor persoane. Jeff Han, un profesor la New York University, vede aceste tipuri de ecrane folosite ca tabla in scolile viitorului sau drept panouri interactive plasate in marile centre comerciale. Demonstratia sa de pe YouTube demonstreaza cat de intuitiva este aceasta tehnologie.

     

    Alti cercetatori lucreaza chiar la realizarea unor ecrane care sa reactioneze la atingerile utilizatorilor si mai direct. O suprafata care atunci cand detecteaza ca a fost atinsa vibreaza la diverse frecvente in functie de locul degetului pe ecran. O astfel de tehnologie, folosita pentru ecranul unui telefon Apple, ar putea da impresia prin vibratii celui care apasa pe butoanele imaginare (afisate pe ecran) ale unui iPhone ca apasa realmente un buton. Pentru unii o inventie desueta, pentru altii un prilej de incantare fata de astfel de evolutii ale ecranelor senzitive. „Timp de aproape 20 de ani am fost prizonier in tirania ecranului, a mouse-ului si a tastaturii“, spune Dan Norman, autorul cartii „The Design of Future Things“. Si adauga: „Acum evadam. Ne indreptam spre utilizarea ecranelor senzitive la scara larga“.

  • In cautarea cardului pierdut

    Din cauza infractiunilor cibernetice, cumpararea de produse online pare pentru multi periculoasa. Iata un site care vine cu incurajari pentru acestia, dar si cu informatii pentru cei ce au fost deja pagubiti.

     

    Oricine intra pe site-ul StolenIDsearch.com poate sa verifice daca seria propriului card bancar a fost folosita de altcineva. Realizatorii site-ului au cautat pe Internet serii de carduri in locuri publice, dar care de regula nu apar in rezultatele motoarelor de cautare obisnuite; au gasit in jur de 2 milioane de carduri compromise. Adica numarul cardului apare nestingherit pe vreun site si poate fi folosit fara mari dificultati de catre oportunisti. Exista chiar site-uri specializate in afisari de numere de carduri de credit, incurajand astfel cumparaturile pe banii altora. Acum, cei care vor sa fie mai siguri ca vor evita astfel de neplaceri pot tasta seria cardului pe StolenIDsearch.com, iar motorul de cautare spune daca a fost gasit vreun rezultat.

     

    Cei mai tematori dintre vizitatorii site-ului ar putea banui chiar ca tot motorul de cautare nu este altceva decat o noua gaselnita a hackerilor pentru a face rost de alte numere de carduri. Din fericire, nu este cazul. Site-ul este agreat de trei sisteme internationale de cer-tificare online, TrustedID, VeriSign si TrustE si a fost mentionat in mai multe publicatii cunoscute, printre care Time, New York Times si Wall Street Journal. Si mai mult, pentru ca seria cardului sa poata fi folosita intr-unul dintre numeroasele magazine online, sunt necesare si alte date de identificare, cum ar fi numele posesorului sau data expirarii cardului.

     

    Deocamdata, utilizatorii care afla ca datele asociate cardului sunt cunoscute de posibili infractori cibernetici pot sa faca o cerere catre banca, pentru a opri orice tranzactie, dar nu pot vedea pe ce site anume sunt afisate datele personale. O astfel de functie, spun administratorii site-ului, va fi introdusa ulterior.

     

    O facilitate interesanta este aceea prin care utilizatorii StolenIDsearch.com pot cere monitorizarea permanenta a numarului de card si in momentul in care seria devine publica pe un site infractional, posesorul primeste un e-mail de atentionare. Un utilizator poate cere monitorizarea a maxim trei carduri bancare, iar pentru un numar mai mare este necesara plata. Fara aceste alerte, serviciul este aproape fara niciun folos: daca o suma mare a disparut din cont, cu siguranta proprietarul cardului va afla imediat cum va scoate cardul intr-un supermarket ca sa-si achite cumparaturile. Suma medie sustrasa de pe un card furat este in Statele Unite de 9.973 de dolari.