BusinessMagazin

Blog

  • PE MUCHIE

    Dupa scrutinul din 28 noiembrie, singurul lucru clar este ca nimic nu este clar. Negocierile pentru formarea coalitiilor vor fi finalizate abia dupa ce romanii vor alege noul presedinte si, chiar si asa, este putin probabil sa se formeze majoritate parlamentara. Pentru mediul de afaceri insa un lucru este cert: totul va deveni mai complicat in urmatorii ani.   

    Rezultatul votului de duminica nu poate fi considerat un succes pentru nici una dintre formatiunile participante (cu exceptia PUR si, eventual, UDMR). Prima concluzie este ca viitoarea majoritate parlamentara va fi destul de fragila. Vom avea o masa critica de 10-12 procente care ar putea inclina balanta cand intr-o parte, cand in alta. Opozitia parlamentara va fi mult mai puternica decat cea din ultimii patru ani. Primul efect ar putea fi cresterea importantei Parlamentului in viata politica din Romania. In sfarsit, turul al doilea al alegerilor prezidentiale capata o importanta extraordinara. Practic, se poate spune ca acela care se va instala la Cotroceni va decide.

    Indiferent de rezultatele turului doi si ale negocierilor ulterioare pentru formarea unei coalitii, situatia va fi cum nu se poate mai complicata pentru mediul de afaceri. Daca Parlamentul va deveni prima voce pe scena politica, promovarea modificarilor legislative necesare integrarii europene, relaxarilor fiscale sau eliminarii birocratiei ar putea fi mult ingreunata din cauza lentorii demonstrate in timp a Senatului si Camerei Deputatilor. In ultimii patru ani, majoritatea legilor necesare respectarii calendarului de negociere cu Uniunea Europeana au fost promovate prin ordonanta de urgenta, procedura care nu va mai putea fi aplicata in lipsa unei sustineri sigure parlamentare.

    Astfel, chiar daca presiunile din partea organismelor internationale vor continua sa existe, este posibil ca negocierile sa se poarte de fapt pe intreg parcursul urmatorilor patru ani, pentru fiecare lege importanta in parte.

    Ce se poate spune insa, dupa scrutinul din 28 noiembrie, despre negocierile ce se vor purta in saptamanile urmatoare? Calculele privind alcatuirea noului guvern pleaca de la premisa ca nici o coalitie nu se va putea bucura de o majoritate absoluta (in afara de cazul, absolut improbabil, in care s-ar crea o coalitie de uniune nationala). Fiecare dintre cele doua blocuri politice a reusit sa adune ceva mai mult de o treime din voturile romanilor. 

    Egalitatea, starea de „muchie“, impartirea relativ egala a bazinelor electorale intre forte de centru stanga (Uniunea PSD plus PUR), respectiv de centru-dreapta (Alianta D.A. PNL-PD), pot fi un semn de normalitate. O normalitate in care, paradoxal, balanta va fi inclinata de asa-zisele extreme PRM si UDMR.

    Caci nici Uniunea, nici Alianta nu vor putea alcatui un guvern care sa se bucure de sprijin parlamentar fara sa faca o intelegere cu minoritatile nationale, UDMR sau PRM. Scorurile electorale fiind atat de stranse, e limpede ca fiecare „contributie“ conteaza. (Mai ales ca, de data aceasta, nici procentele oferite la redistribuire nu vor mai fi asa multe – maximum 10%, fata de peste 20% in 2000). 

    Este probabil ca minoritatile nationale sa sprijine coalitia care va forma guvernul, oricare va fi aceasta. Apoi, cele in jur de 12 procente ale PRM ar putea face diferenta, dar nici Uniunea, nici Alianta nu-si vor permite sa-si lege numele de cel al unui partid si al unui lider considerat extremist. In ecuatie ar putea interveni insa intelegerile neoficiale. Istoria ultimilor zece-doisprezece ani arata ca PRM a sprijinit relativ constant partidul PSD. 

    De aceea, foarte important va fi cu cine va semna un protocol de colaborare UDMR, care are de oferit aproximativ jumatate din procentele PRM dar incomparabil mai multa onorabilitate.  Important insa e ca intelegerea cu UDMR se va face „pe fata“, iar cei care vor realiza aceasta intelegere vor beneficia si de o imagine externa buna. Practic, cei care vor reusi sa ia mana „miresei“ UDMR vor guverna tara in urmatoarea perioada, ceea ce inseamna ca liderii maghiari, constienti de acest lucru, isi vor vinde foarte scump sprijinul. Miza e cu atat mai mare cu cat ceilalti vor fi nevoiti sa alcatuiasca opozitia, impreuna cu PRM.

    In acelasi timp, coalitia explicita cu UDMR va rupe o parte din puntile catre PRM. PSD pare avantajat in competitia cu Alianta pentru o coalitie cu UDMR. Aceasta pentru ca partidul lui Adrian Nastase are de partea lui istoria ultimilor patru ani, in care cele doua formatiuni par a se fi inteles bine. 

    Singurele probleme au aparut dupa alegerile locale, cand mai multe organizatii UDMR au refuzat sa bata palma cu PSD pentru constituirea consiliilor judetene, preferand sa mearga alaturi de Alianta. Daca aceasta a sugerat o tendinta, ramane sa vedem in aceste zile. 

    In campania sa prezidentiala, liderul UDMR Marko Bela a incercat sa stea cat mai deoparte de meciul dintre Uniunea PSD+PUR si Alianta PNL-PD si a trimis  decizia privind viitoarea intelegere guvernamentala candva dupa alegeri. 

    Un guvern sustinut de PSD, PUR si UDMR s-ar bucura de o majoritate parlamentara de aproximativ 45-47%. Ar fi o majoritate comparabila cu cea de care s-a bucurat PSD dupa alegerile din anul 2000, cand obtinuse 37% din voturi si urcase la peste 42% dupa redistribuire. Unui guvern sustinut de aceasta coalitie i-ar fi insa mult mai greu sa se descurce tocmai pentru ca, de data aceasta, va avea opozitia puternica.

    Un guvern sustinut de PNL, PD si UDMR ar avea o sustinere parlamentara tot in jurul intervalului 45-47%. In viitorul Parlament, PRM va avea o pondere mult mai mica decat in legislatura 2000-2004. Esecul inregistrat in aceste alegeri va diminua si mai mult aceasta pondere si este probabil ca acest partid va continua evolutia descrescatoare, stabilizandu-se undeva in jurul a 5-6 procente. Se poate vorbi, dar numai la modul teoretic, si despre varianta constituirii unei coalitii guvernamentale intre cele doua mari forte, Uniunea si Alianta, care s-ar bucura de o majoritate confortabila in Parlament.  Ideea unui guvern de uniune nationala este insa atat de improbabila incat pare de-a dreptul neserioasa. Ea deschide insa o alta discutie, cea despre capacitatea celor doua mari blocuri politice (Uniunea si Alianta) de a ramane impreuna si de a evita dezertarile. Nici PRM nu e un partid scutit de acest tip de probleme, ba dimpotriva.

    Pentru Alianta D.A. PNL-PD, pastrarea unitatii este vitala. Un scor electoral mai slab, pierderea alegerilor asa cum sugerau estimarile exit poll-urilor ar fi avut un efect devastator asupra Aliantei. Politicienii celor doua partide au observat, pe de o parte, ca impreuna sunt mult mai puternici. De altfel, Calin Popescu-Tariceanu a anuntat deja ca cele doua partide iau in calcul varianta fuziunii. Pe de alta parte, exista grupuri, in ambele partide, care inca nu vad cu ochi buni acest mariaj si care ar putea fi tentate sa accepte oferte ademenitoare din partea PSD. 

    Nu sunt excluse insa nici dezertarile din tabara PSD+PUR. Scorul obtinut la 28 noiembrie nu le va permite celor doua partide sa le ofere membrilor atatea posturi in guvern, prefecturi cate au promis inainte de alegeri.  In conditiile in care calculele arata ca probabilitatea constituirii unei coalitii majoritare este foarte mica, rolul presedintelui in negocierile din saptamanile viitoare si in viata politica din urmatorii patru ani va creste considerabil.

    Scrutinul de duminica a aratat o diferenta mica, de doar cateva procente, intre Adrian Nastase si Traian Basescu. Or, se poate spune ca turul al doilea al prezidentialelor stabileste invingatorii pentru ca avem un text al Constitutiei in privinta formarii Guvernului. Legea fundamentala stabileste ca presedintele tarii este cel care desemneaza premierul – cel insarcinat cu formarea guvernului. Foarte important, Constitutia indica de unde provine primul-ministru numai in cazul in care exista un castigator detasat al alegerilor, adica un partid care beneficiaza de majoritatea absoluta a voturilor, peste 50%.

    In alte cazuri – situatie in care ne aflam, Constitutia precizeaza ca premierul poate fi desemnat de catre presedinte in urma consultarii cu partidele parlamentare. Or, in situatia actuala, cine obtine Palatul Cotroceni castiga si atributia prezidentiala de a desemna persoana insarcinata cu formarea guvernului. De aceea, rezultatele alegerilor dincolo de cifre sunt de fapt necunoscute. De aceea totul depinde de negocierile si maiestria strategiei pe care o vor adopta in urmatoarele zile si PSD+PUR, si PNL-PD. Chiar daca este o supozitie cu suport teoretic, este posibil sa devenim martori, in urmatoarele zile, la schimbarea ierarhiei stabilite de urne prin intermediul intelegerilor politice.

    Sondajele de opinie din ultima vreme se pare ca nu au sesizat polarizarea aproape totala a electoratului roman. Previziunile sociologilor in privinta fluctuatiilor de voturi intre prezidentiabilii iesiti din cursa si cei doi finalisti devin, astfel, nesigure.

    Adrian Nastase are un avantaj in fata lui Traian Basescu si inca un atu: PSDAPUR, blocul politic care l-a sustinut, se afla pe primul loc dupa alegerile de duminica. In plus, beneficiaza de unul dintre cele mai disciplinate segmente de votanti – oamenii in varsta, din mediul rural, in continuare dominant ca numar si ca intentie de vot in comparatie cu alte categorii de electori. Este foarte probabil ca Adrian Nastase sa-si pastreze aceste avantaje. Dar la fel si Traian Basescu isi mentine imprevizibilitatea.

    Si Adrian Nastase, si Traian Basescu trebuie sa isi concentreaz toata energia pentru atragerea spre ei a celor circa 26% dintre voturile pe care le-au adunat toti ceilalti zece candidati inscrisi in cursa prezidentiala. Dintre acestia, conteaza cel mai mult cele aproape 12 procente cate a acumulat liderul PRM – Corneliu Vadim Tudor, si cele aproape 7 procente obtinute de candidatul UDMR – Marko Bela. Sunt, asadar, circa 19 procente pe care se va duce intreaga batalie. 

    Spre cine se vor indrepta voturile lui Corneliu Vadim Tudor, este una dintre intrebarile importante. Sociologii spun ca este exclusa migrarea in corpore a acestor voturi catre vreunul dintre cei doi finalisti. Este important ce semnal va da Vadim Tudor, pe cine va menaja in atacuri in cadrul acestui al doilea tur, dupa ce in prima etapa a alegerilor a fost evident ca a dorit sa-si adjudece cele mai multe voturi din randul electoratului lui Adrian Nastase. 

    Cum, la nivel declarativ, si Traian Basescu, si Adrian Nastase afirma ca nu colaboreaza cu PRM si nici cu liderul acestui partid, atunci este important pe cine va indica liderul PRM drept cel mai bun presedinte. Dar asta ar insemna si „directionarea“  votantilor moderatilor Marko Bela, a celor care l-au preferat pe Petre Roman sau pe Gheorghe Ciuhandu. S-ar indrepta ei automat spre candidatul pe care Vadim Tudor il ataca? 

    Important este si spre cine se vor indrepta voturile UDMR. Vorbim despre un electorat care in ultimii opt ani a demonstrat ca se simte confortabil in alianta si cu coalitia dintre 1996-2000 (din care au facut parte PNL si PD), dar si cu PSD. Comunitatea maghiara reprezinta de departe cel mai disciplinat segment electoral, care tine cont de promisiunile liderilor sai, de cele mai multe ori in interesul comunitatii. Dar acum se stabileste cine va fi presedinte. Pentru etnia maghiara miza a scazut in comparatie cu alegerile parlamentare, unde capitala era mobilizarea pentru a asigura reprezentarea UDMR in Parlament.

    UDMR este tinta cea mai importanta pentru cele doua blocuri politice care isi disputa guvernarea, iar turul al doilea al prezidentialelor este vehiculul, suportul negocierilor. Orice declaratie a liderilor Uniunii intre cele doua tururi, orice nuanta, daca va exista, vor fi urmarite cu atentie, pentru ca de aici se pot capata indicii in privinta viitorului presedinte. Dar va face Uniunea vreo declaratie pana la turul al doilea? Va anunta pe cine sprijina? Cei care fac calcule aritmetice pe hartie trebuie sa tina seama de o poveste petrecuta la alegerile locale. La Cluj, UDMR, aflata in protocol de sustinere a PSD la guvernare, nu-si anunta candidat la primarie, pentru a-l avantaja pe reprezentantul PSD. La primul tur, desi au existat recomandari ale liderilor Uniunii, maghiarii din Cluj au votat si cu Rus, dar si cu reprezentantul Aliantei, Emil Boc. A fost semnalat astfel primul gest de distantare a comunitatii de lideri. 

    In aceste conditii, daca s-ar extinde o astfel de atitudine si la turul al doilea al prezidentialelor din partea tuturor corpurilor electorale, este foarte greu de anticipat cum anume vor vota romanii la 12 decembrie.

    Oricare va fi scorul final, institutiile cu autoritate ale statului – Parlamentul, Presedintia si Guvernul – se vor afla mai mult decat oricand intr-o pozitie de echilibru. Rezultatul pe care il prefigureaza numaratoarea oficiala a voturilor la alegerile parlamentare concretizeaza ceea ce analistii au prevazut cu destula precizie – votul este aproape in totalitate polarizat si exista o distanta mica intre cele doua forte politice care isi disputa suprematia. De aici exista si doua scenarii.

    In primul rand, este posibil ca una dintre forte, fie ea PSD+PUR, fie Alianta PD-PNL sa castige pe toate fronturile, sa aiba majoritate in Parlament, Guvernul si, din randurile sale, locatarul de la Cotroceni. Situatia nu va fi similara insa cu tot ce a existat pana in prezent in politica romaneasca, pentru ca va ramane in opozitie cealalta forta, aproape la fel de puternica. 

    O forta care se va manifesta in Parlament, dar care va avea la indemana o serie de instrumente prin care isi va impune vointa. Astfel, de departe, Legislativul va fi vedeta in spectacolul politic in urmatorii ani. Aici se vor da bataliile nu pentru o lege, ci pentru fiecare articol al unei legi. De aceea este posibil ca guvernul, oricare va fi el, sa se foloseasca de ordonantele de urgenta cu mai multa precautie decat pana acum. In Parlament vom avea probabil mult mai multe motiuni de cenzura si mai multe motiuni simple. Iar de data aceasta, opozitia care ar putea avea la limita aproape la fel de multe mandate ca si puterea ar putea sa gaseasca ocazii pentru a dobori un guvern, daca va dori, si chiar sa puna in discutie suspendarea presedintelui tarii.

    Al doilea scenariu ar fi coabitarea. Este cel mai putin dorit in orice prognoza. Inseamna la Guvern si in Parlament o forta dominanta, dar la Presedintie, o alta. In acest caz, si Alianta, si PSD+PUR, ca de altfel si presedintele tarii, vor sta cu legea fundamentala deschisa pe masa de lucru, ca sa-si poata masura capacitatile.

    Un Adrian Nastase presedinte intr-o tara cu guvernare PNL-PD, majoritara in Parlament, ar insemna ca va putea oricand sa participe la orice sedinta de guvern, pe care sa o prezideze? Nu. Presedintele nu poate merge decat la sedintele cu o anumita agenda – care tine de interesul national, mai degraba de aparare sau de ordine publica. Presedintele poate participa la sedinte numai daca este invitat de primul-ministru. 

    Un Traian Basescu presedinte in coabitare cu PSD+PUR ar insemna, asa cum spune Constitutia, ca seful statului nu-l poate revoca pe primul-ministru. Asta s-a schimbat la Constitutie, inainte textul era interpretabil. Presedintele nu poate schimba nici un alt membru al Guvernului daca nu i-o cere primul-ministru. Dar, dupa Constitutie, presedintele este cel care poate suspenda, de unul singur, orice membru al Guvernului. Mai precis – un ministru poate fi acuzat ca, in exercitarea mandatului, a produs o ilegalitate. Daca o spune presedintele, asta ar putea insemna si inceperea urmaririi penale a acelui ministru (chiar si prim-ministru). Interesant este ca, inainte ca justitia sa se pronunte in privinta cauzei in sine, presedintele il poate suspenda din functie pe acel membru al Guvernului. Nu revoca, dar suspenda. 

    In relatia cu Justitia, seful statului este cel care are un atu. Guvernul poate numi administratorul justitiei – politicianul care este numit ministru al justitiei. Insa cel care numeste toti judecatorii si procurorii, cel care decide care sunt inamovibili este locatarul de la Cotroceni.

    In relatia dintre presedinte si Parlament, lucrurile s-au mai clarificat. Astfel ca cea mai grava situatie politica – alegerile anticipate – este pusa in anumite chingi. Astfel, presedintele nu poate dizolva de unul singur Legislativul, ci numai cu acordul celor doi presedinti ai celor doua camere parlamentare. In cazul nostru, al coabitarii, se poate spune ca, teoretic, nu poate avea un ascendent asupra Legislativului cata vreme nu are si acordul celor doi sefi de camere, care se presupune ca provin dintr-o tabara adversa.

    Daca o lege nu este pe placul presedintelui de culoare politica diferita de cea a majoritatii parlamentare, acum, dupa noua Constitutie, nu o mai poate intoarce din drum decat o singura data. Si atunci este nevoie de interpretarea Curtii Constitutionale asupra textului aflat in divergenta. La Curtea Constitutionala, dintre cei noua judecatori, trei sunt numiti de presedintele tarii, iar ceilalti sase, de cele doua camere parlamentare. 

    Seful statului se mai poate manifesta in pozitii de autoritate fata de Guvern sau Parlament intr-o situatie. Atunci cand Guvernul vrea sa adopte o lege cu rapiditate, dar si daca doreste sa nu mai fie intoarsa pe toate fetele in Legislativ, isi asuma raspunderea. Daca trece legea respectiva, este considerata ca fiind adoptata. Daca este respinsa, Guvernul cade. Aici, pe textul acestei legi care trece deci fara dezbatere, presedintele este singurul care o poate opri, cu acordul Curtii Constitutionale. 

    Dar cine il opreste pe presedintele tarii? In principiu, poporul, cel care l-a ales. Este politicianul cu cea mai larga legitimitate dintre toti reprezentantii clasei politice. Vorbim aici de situatia suspendarii presedintelui, o situatie care este decisa prin referendum, dar a carei procedura depinde de parlamentari. Este suficient ca o treime dintre parlamentari (si se pare ca si PSD+PUR, si Alianta D.A. vor dispune de acest prag) sa ceara suspendarea, pentru ca procesul ca atare sa cunoasca declicul. Apoi, este nevoie de jumatate plus unu dintre numarul total de senatori si deputati pentru ca suspendarea sa fie proclamata de Parlament si sa ia calea – automat – a referendumului.

    Mai exista si alte proceduri destul de incalcite pe care le prevad legile in cazul coabitarii. Problema este ca o atare situatie s-ar putea sa scoata la iveala orgolii si interese ale diferitilor poli de decizie. In acelasi timp, coabitarea ar putea deveni si cea mai semnificativa expresie a maturitatii la care a ajuns clasa politica din Romania.

    Electoratul si-a transmis mesajul – gandeste in proportii aproape egale despre o tabara sau alta a politicienilor. Ar fi cea mai buna ocazie ca si politicienii sa reuseasca sa dea glas, indiferent de culoarea lor politica, aspiratiilor alegatorilor – indiferent daca i-au votat sau nu.

  • FABRICA DEPRESEDINTI

    Exercitiul democratiei i-a facut pe politicienii romani sa apeleze la profesionisti atunci cand e vorba despre promovarea imaginii lor. In locul strategiilor „dupa ureche“ din primii ani dupa ’90, specialistii angajati de oamenii politici au introdus reguli de marketing folosite in general in publicitatea comerciala.

    In ultima confruntare directa televizata din toamna anului electoral 1996, un anumit gest, la incheierea intalnirii dintre protagonistii acelei campanii prezidentiale, Ion Iliescu si Emil Constantinescu, a avut un impact considerabil. Emil Constantinescu si-a dat ochelarii jos cu o miscare teatrala, intrebandu-l pe prezidentiabilul PDSR: „Credeti in Dumnezeu?“. Gestul lui incheia atunci o intreaga disputa despre catalogarea intre atei a unui lider social-democrat care se declarase la inceputul anilor ‘90 liber-cugetator. Constantinescu a invocat la vremea aceea existenta unui personaj ramas si astazi misterios – calugarul Vasile, prezentat ca un sfetnic de taina pentru cel care a devenit in acel an presedinte.

    A fost un semn ca in politica romaneasca imaginea unui candidat incepe sa se construiasca pe indelete, cu specialisti si cu exercitiu, urmarind atent atuurile si slabiciunile celorlalti candidati. Pana la acel moment, imaginea, felul de a vorbi al candidatului, cum ii stau hainele sau cum isi rosteste discursurile pareau sa fie doar insailari de moment, dupa inspiratia fiecaruia. Atunci insa au aparut semne de schimbare in tehnica staffurilor de campanie. Lumea a devenit mai atenta la masura in care sloganurile de campanie si discursul politicienilor se potrivesc cu perceptia imediata despre prestatia si cariera lor. Acela a fost si gestul care a marcat desprinderea de un alt tip de a face campanie, cel de la inceputul anilor ‘90.

    In 1990, certurile televizate si mitingurile cu sloganuri pasionale, care acum par primitive, pareau sa fie singurele instrumente ale laboratoarelor de strategie electorala. Pasiunea dezlantuita in primii ani de dupa revolutie a facut inutile strategiile de imagine, cele doua parti ale scenei politice acuzandu-se fie de apartenenta la fostul regim, fie de lezarea intereselor nationale.

    Dihotomia comunist/anticomunist, intr-o tara cu un numar infim de disidenti, ca si avertismentul „vin mosierii“, intr-un moment in care cei mai multi dintre ei nu mai existau, iar despre restituirea proprietatii nici nu se vorbea, erau cele mai folosite arme de lupta politica in prima primavara de dupa revolutie. Era epoca lui „nu ne vindem tara“ si a unor sloganuri ca „Liberali si taranisti, puneti mana si munciti“ sau „Cine-a stat cinci ani la rusi nu poate gandi ca Bush“. A fost singura campanie postdecembrista, sa-i spunem moderna, in care s-au inregistrat confruntari de strada intre simpatizantii formatiunilor politice.

    Urmatoarea campanie, din 1992, a adus primele spoturi TV. De-acum, candidatii isi promovau imaginea si isi faceau cunoscute planurile prin „videoclipuri“, asa cum le-au numit inclusiv cei care le-au conceput. La vremea aceea erau realizate chiar de membri ai partidelor sau de cunostinte care stiau sa manuiasca o camera de luat vederi. Realizate rudimentar, acestea nu au reprezentat in nici un fel centrul campaniei electorale, confruntarea decisiva avand loc in dezbaterile televizate. 

    La acea vreme, mai mult sloganurile folosite de principalii candidati denotau un oarecare interes pentru tehnicile de comunicare politica. Cel mai corect a fost ales sloganul lui Ion Iliescu, care, la un an de la mineriada care a dat jos guvernul Roman si in plina izolare internationala a Romaniei din pricina mineriadelor, a preferat sa se prezinte electoratului drept „Un presedinte pentru linistea noastra“. Echipa de campanie a lui Emil Constantinescu a dat dovada, in schimb, de nepricepere in alegerea sloganului.

    Principalul mesaj al reprezentantului CDR, „Nu putem reusi decat impreuna“, incalca una din regulile elementare ale teoriei marketingului, aceea de evitare a negatiei. Iar practica a demonstrat ca, intr-adevar, CDR nu a putut reusi in 1992.

    Emil Constantinescu a declarat pentru BUSINESS Magazin ca, de-a lungul carierei sale politice, nu a fost inspirat in alegerea echipei care sa-i creeze imaginea. Ba, mai mult, el recunoaste ca a neglijat nepermis de mult aceasta parte a strategiei, atat in 1992, cat si in 1996. Cu toate acestea, pe fondul nemultumirii populatiei fata de PDSR, Constantinescu si CDR au castigat in 1996, in conditiile in care aparitia a zeci de noi institutii media private a facut ca oferta puterii si cea a opozitiei sa poata fi prezentata in presa mult mai echilibrat decat in primii ani dupa ‘90.

    Nici dobandirea puterii nu l-a facut pe Emil Constantinescu sa apeleze la profesionisti in crearea imaginii. De altfel, si gestul cu ochelarii rotiti gratios si pe-ndelete il avea ca arhitect nu pe un profesionist in marketing electoral, ci pe actorul Ion Caramitru. Constantinescu recunoaste ca, nici la Cotroceni fiind, nu a apelat la specialisti. De aceea poate si statisticile in privinta popularitatii sale in sondaje au evoluat cum au evoluat: la inceputul mandatului era creditat cu 70% intentie de vot, pentru ca in iunie 2000, conform IMAS, sa mai dispuna de doar 13% din intentiile de vot ale romanilor. 

    Constient de imaginea dezastruoasa pe care o avea, Constantinescu a decis imediat dupa alegerile locale din 2000 sa nu mai candideze pentru inca un mandat. De altfel, luand in considerare lipsa de interes pe care o manifestase fata de mentinerea unei imagini pozitive, lui Constantinescu i-ar fi fost greu sa recupereze, mai ales ca in 2000 au aparut primele demersuri de marketing politic, in cadrul campaniei lui Traian Basescu. Am ajuns deja in etapa „ardeiului iute“, simbolul pe care un candidat si l-a ales pentru a se delimita de performantele propriului partid si pentru a-si construi o imagine independenta. 

    „Ceea ce am facut noi a fost usor de remarcat, pentru ca a fost prima campanie in care s-au implicat oameni specializati in marketing. Pana in 2000, campaniile electorale au fost facute de oamenii politici, chiar daca nu se pricepeau la comunicare politica. Ei credeau ca se pricep la de toate. Si cand vezi rezultatele te apuca durerea de cap“, spune Felix Tataru, managing director al agentiei gmp/MAP Romania, cea care a „creat“ imaginea lui Traian Basescu in 2000 si 2004.

    „Produsul“ gmp/MAP Romania, Traian Basescu, sustine ca nevoia de a apela la o agentie de publicitate a venit absolut natural si ca alegerea nu a fost deloc greu de facut. „I-am ales pentru ca au inteles ca politicianul nu poate fi vandut ca detergentul. Politicianul are trecut, prezent si, eventual, viitor“, spune razand Basescu. El sustine ca, din punctul de vedere al candidatului, nu va accepta niciodata sa aiba o echipa de campanie care sa-l schimbe. „Daca mi-ar cere sa fiu altfel decat cum sunt eu, daca mi-ar cere sa fiu imbracat perfect, cu nod la cravata facut dupa ultima moda, sa am ultimul nasture de la camasa incheiat tot timpul, sa-mi schimb discursul, i-as da afara“, a declarat Basescu pentru BUSINESS Magazin.

    Asa au devenit politicienii atenti la detaliile vestimentare. Au inteles ca este nevoie ca tot ceea ce se vede sa se potriveasca bine cu ceea ce poate si auzi votantul de la candidat. Asa se explica puloverul din campania de acum a lui Basescu, asa a aparut un accesoriu nou in tinuta prezidentiabilului Adrian Nastase – vesta descheiata pusa in graba peste o camasa sport, ingredientul cel mai potrivit pentru vizitele in sate si comune. A uitat cravata asortata la nuanta cu camasa. Accesoriile de imagine sunt cautate pentru a transmite un mesaj precis.

    Un exemplu elocvent poate fi si imaginea lui Mircea Geoana in campania din vara acestui an. Si-a pus cizme de cauciuc si casca de protectie de pe santiere, pentru a le spune votantilor ca nu a fost dintotdeauna oaspete si gazda in saloanele diplomatice – a lucrat in fabrici, a proiectat masini pentru industria grea. Mircea Geoana recunoaste si el ca primordial in stabilirea strategiei politice este caracterul uman al candidatului: „Indiferent  ce solicita echipa de campanie, candidatul nu e nici robot si nici lipsit de pareri. Riscul unei schimbari bruste de imagine este ca publicul nu mai recunoaste «brand-ul». Se creeaza confuzie si apare un baraj in calea transmiterii mesajului principal al campaniei“. 

    Dar accesoriile se pot intoarce impotriva ta, mai ales atunci cand creionezi un anumit portret si te tradeaza ceasul pe care-l porti la mana. Este un lucru pe care l-a aflat in mod sigur Ion Iliescu, politicianul care in ‘96 a ales sloganul „Aproape de oameni, impreuna cu ei“ si caruia ii placea cum suna un altul, „sarac si cinstit“. Socoteala gresita chiar de strategii sai, care la sedinta foto pentru afisele electorale au lasat in prim-plan un ceas Rolex, care la vremea aceea costa cam cat un apartament de bloc muncitoresc. Greseala a fost repetata un ciclu electoral mai tarziu, in 2000, de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor.  

    In ‘96, campania lui Ion Iliescu pentru Cotroceni a fost conceputa de o echipa mixta, din care au facut parte si strategi americani, cei despre care s-a spus ca lucrasera cu succes la vremea aceea pentru Boris Eltin. A fost inceputul timid al unei tendinte care in preajma alegerilor locale din acest an avea sa ajunga aproape pe punctul de a se generaliza: in primavara, a devenit un subiect de presa in sine comparatia intre portofoliile de clienti ilustri (si de tarife percepute acestora) ai strategilor straini despre care se zvonea ca vor lucra pentru politicienii nostri: Dick Morris pentru Lia Roberts si apoi pentru PUR, Eyal Arad pentru PRM sau Tal Zilberstein pentru PSD, apoi pentru PUR. 

    Cu ce succes insa? Analistul politic Cristian Parvulescu este de parere ca greselile cele mai mari inregistrate in campaniile electorale din ultimii ani se datoreaza curentului de opinie tot mai raspandit conform caruia folosirea unor consultanti straini garanteaza succesul politic. „Tendinta s-a accentuat din 2000 incoace. Aceasta moda a specialistilor straini, care nu e neaparat daunatoare, a adus numai deservicii celor care nu au stiut cum sa se foloseasca de ea“, spune Parvulescu. 

    Mihaela Nicola, managing director al agentiei Ogilvy&Mather, considera ca eroarea consta in faptul ca politicienii le cer consultantilor straini lucruri de care nu ei ar trebui sa se ocupe. „Intr-adevar, consultantii straini stiu cel mai bine sa faca studiile de cercetare de unde sa rezulte care sunt problemele electoratului, dar problema apare atunci cand tot ei sunt pusi sa gaseasca solutii cu care candidatii sa se prezinte in fata votantilor“, a declarat Nicola pentru BUSINESS Magazin.

    „Consilierii straini nu au experienta unei campanii electorale in Romania, nu au avut de-a face cu modul de gandire al romanilor, iar acest lucru ii face sa fie tentati sa foloseasca o serie de stereotipuri care nu se potrivesc poporului roman“, mai spune Parvulescu. Deocamdata, aportul specialistilor straini a fost receptat in opinia publica de la noi, cu prilejul alegerilor locale din vara, mai curand sub aspectul unei anumite „americanizari“ a campaniei electorale (lansarile de candidati ca spectacole in sine, implicarea in campanie a vedetelor din muzica si sport), dar si sub aspectul unor transformari excesiv de radicale, prin urmare necredibile, a imaginii unor candidati (schimbarea brusca de atitudine a lui Corneliu Vadim Tudor, care a renuntat la discursul xenofob si antisemit, trecand in extrema cealalta).

    Nici specialistii americani nu cred ca importul de creiere in domeniul comunicarii politice si electorale este cea mai buna solutie. Steven D. Roper, profesor in cadrul Departamentului de Strategie si Securitate Internationala din cadrul Air War College (Alabama), crede ca importanta data specialistilor straini este exagerata si nu reprezinta altceva decat un simplu exercitiu de imagine. „Un profesionist bun iti poate sugera unele trucuri eficiente. Dar fiecare piata electorala are propriiile sale caracteristici. Sincer, nu-mi dau seama ce avantaj ai putea sa ai daca angajezi o firma din Washington“, a declarat Roper pentru BUSINESS Magazin. 

    El considera ca  diferentele dintre sistemele electorale, profilul votantilor si chiar modalitatile de finantare a campaniei sunt atat de mari incat e greu ca un strain sa poata da solutiile cele mai bune. „Pe de alta parte, sunt atat de multe nuante in relatiile dintre politicienii romani, pe de o parte, si dintre politicieni si electorat, pe de alta, incat contributia consultantilor straini devine, in cele din urma, marginala“, mai spune Roper. 

    Profesorul american remarca insa profesionalizarea pietei politice atunci cand vine vorba despre crearea imaginii. „In ultimii ani, oferta s-a adaptat cererii. Profesionalizarea mass-media i-a obligat si pe politicienii romani la o profesionalizare «din mers», i-a obligat sa devina mai sofisticati la capitolul imagine, mai atenti la aparente.“ Nu s-a ajuns insa la nivelul atins in SUA, unde candidatii principali sunt instruiti in cele mai mici detalii, de la intonatia pe care trebuie sa o foloseasca in timpul citirii unui discurs si pana la gesturile pe care trebuie sa le foloseasca in emisiunile televizate. „Problema politicienilor romani nu este imaginea, spune Felix Tataru, ci discursul pe care il folosesc. Senzatia este ca vorbesc despre oameni, dar au uitat complet de ei.“ 

    In replica, Dan Andronic, presedintele executiv al Multimedia Political Communications, directorul de campanie al PSD la alegerile locale din 2004, apreciaza ca politicienii au invatat, in ultimii ani, sa vorbeasca electoratului tocmai despre problemele care il intereseaza. „In primii ani dupa 1989, politicienii erau cei care impuneau agenda. Ei stabileau temele de discutie, iar populatia statea si urmarea spectacolul. Acum totul s-a schimbat. Lumea nu mai sta sa asculte un politician care vorbeste despre lucruri care nu-l intereseaza in mod direct“, sustine Andronic. 

    Si temele de dezbatere s-au schimbat in campanie. La inceputul anilor ‘90, programul electoral in sine nici nu facea obiectul dezbaterilor, ba chiar nici nu exista ca varianta tiparita. Se vorbea in principiu despre democratie, despre restructurarea economiei, despre ridicarea nivelului de trai. Nu existau insa termene (o exceptie este Contractul cu Romania, de 200 de zile, al CDR, din 1996, dar care nu a fost respectat) si cu atat mai putin erau descrise mecanismele prin care o promisiune electorala se poate transforma in realitate concreta.

    Daca ar fi sa comparam cu oferta electorala din acest an, avem doar cateva capitole din dezbaterea anilor precedenti, semn ca electoratul a devenit mai pretentios, mai atent la ce i se ofera, mai neincrezator cu promisiunile. Cu toate acestea, Steven Roper remarca unul dintre cele mai mari paradoxuri ale comportamentului electoral atat in cazul candidatilor, cat si al votantilor. „Exista o tema care revine obsesiv – coruptia – o tema care, prin exces de utilizare, risca sa-si piarda impactul la electorat. Cati politicieni mai sunt perceputi, la aceasta ora, ca fiind 100% curati? Si, cu toate ca se plang continuu de situatia actuala, romanii par sa fie multumiti sa voteze cu persoane despre care stiu ca, intr-un grad sau altul, sunt corupte“, este de parere profesorul american.

    Roper mai evidentiaza si retinerea cu care romanii isi exprima optiunile politice. „In Statele Unite oamenii se implica efectiv in campania electorala montandu-si in fata casei panouri electorale si tapetandu-si masinile cu autocolante puternic politizate“, spune profesorul. El crede ca romanii au ajuns sa se manifeste intr-un stil apropiat de cel american, politicienii preferand sa organizeze intalniri cu sustinatorii si fiind mult mai atenti la aparente. 

    „Dar politica romaneasca se afla sub influenta franceza, este mult mai inclinata spre filosofie, mult diferita de pragmatismul american. Forma e americana, iar continutul e european“, conchide Roper. 

    Au gasit romanii, in 2004, echilibrul intre cele doua tipuri comportamentale? Raspunsul nu va fi cunoscut decat dupa alegerile generale, atunci cand rezultatul voturilor si prezenta la urne vor arata cat de bine au reusit politicienii sa se vanda. La taraba sau pe un platou de argint.

  • CLIENTUL NOSTRU, STAPANUL NOSTRU

    Imediat dupa ce a aflat rezultatele exit poll-urilor, Traian Basescu s-a grabit sa declare ca diferenta de voturi dintre Uniunea PSD+PUR si Alianta „se incadreaza in marja de eroare de 3%“, ceea ce inseamna ca spera intr-o rasturnare a rezultatului dupa numararea voturilor. Dar care marja de 3%? Primele estimari pe baza de exit poll au compus peisaje extrem de diferite: sondajul CURS indica, intr-adevar, un decalaj de 3% intre cele doua forte politice, dar sondajul Metro Media Transilvania/INSOMAR avansa un decalaj de sase procente.

    La capitolul candidati la Presedintie, diferenta dintre estimarile institutelor de sondare era la fel de mare: rezultatele Metro Media Transilvania/INSOMAR indicau o distanta de noua procente intre cei doi (pentru rezultatele de pana la ora 19,30, usor redus ulterior la circa opt procente in cele de la ora 21.00), in timp ce sondajul CURS arata o distanta de sase procente. Luni seara, dupa numararea a aproape 70% din voturi, Nastase si PSD+PUR isi devansau rivalii cu  circa sase, respectiv patru procente.

    Nu e greu de observat ca institutele de cercetare au produs si pe parcursul campaniei concluzii net diferite in privinta intentiilor de vot. In ultima saptamana, de pilda, CURS vorbea de o distanta de zece procente intre Nastase si Basescu, respectiv sapte intre PSD+PUR si Alianta, in timp ce CSOP intorsese scorul, avansand o diferenta de mai putin de jumatate de procent in favoarea lui Basescu si a Aliantei. 

    Cum se explica fenomenul? La alegerile din 1996, atat sondajele din campanie, cat si exit poll-urile (realizate atunci de CURS, IMAS si IRSOP) reusisera sa surprinda corect diferentele dintre principalele forte politice. Imprecizii au inceput sa apara la scrutinul din 2000, pentru ca la alegerile din acest an tendinta sa se consolideze – e vorba si de diferentele dintre estimarile institutelor, si de cele dintre estimari si rezultatele finale ale voturilor. Chiar daca si in 1996 obiectivitatea institutelor a fost contestata de partidele care aratau prost in sondaje, acum insa contestarea a ajuns regula. 

    Lasand la o parte variabilele obisnuite – modul de esantionare pentru exit poll-uri sau faptul ca intotdeauna sunt cetateni care nu-si declara adevaratele optiuni electorale – diferentele mari de anul acesta sunt motivate de faptul ca sondajele de acum sunt comandate de fortele politice sau de institutii de media suspectate de apropierea fata de putere sau opozitie (vezi cazul de la alegerile locale din vara, cand Alianta si PRM au cerut TVR sa faca publice criteriile, inclusiv cele financiare, de selectie a ofertelor la licitatia pentru exit poll-uri). 

    In urma cu opt ani, sondajele erau facute de institutele de cercetare din propria lor initiativa, motivata de dorinta lor de a se afirma pe piata. Acum, institutele nu de nume pe piata au nevoie, ci de bani, iar scopul lor este de a-si multumi clientii, respectiv de a-i infatisa intr-o lumina suficient de buna incat sa poata influenta electoratul in favoarea acestora. 

    Cu cat diferenta de procente din sondaje in favoarea unui candidat e mai mare, cu atat cresc sansele ca acesta sa fie votat de mai multa lume. E un principiu limpede de strategie electorala, pe care l-au descoperit si il aplica si politicienii nostri.

  • VIOLENTA UNEI CAMPANII PLICTICOASE

    Colorata si costisitoare, campania din vara pentru alegerile locale parea sa anunte o campanie cu atat mai interesanta pentru alegerile generale. Contractele cu experti straini in marketing politic erau vehiculate ca o cale sigura spre occidentalizarea procesului electoral din Romania, iar miza alegerilor parea sa depaseasca mult interesul local al gasirii unor gospodari buni. Si s-a confirmat, intr-adevar, ca in multe locuri romanii au votat politic, propulsand ca edili reprezentanti ai opozitiei, ceea ce anunta pentru toamna o rasturnare de proportii a situatiei politice. 

    Nu e mai putin adevarat insa ca de pe atunci s-a vadit si o alta tendinta, anume ingradirea la maxim a dezbaterilor publice intre candidati, ca efect al reglementarilor impuse de CNA si de BEC. Asa incat energia electorala strunita in audiovizual a fost acum, in mare masura, canalizata in alte moduri: mitinguri, campania in outdoor, fluturasi, lansarea unor dosare prin presa scrisa si, in cele din urma, prin Internet. A rezultat, prin urmare, o campanie pe cat de linistita, ba chiar plicticoasa la radio si la televiziune, pe atat de virulenta, deseori murdara in rest, ale carei repere principale ar fi urmatoarele:

    INTEGRARE Opozitia a taxat drept joc electoral declaratiile Guvernului – la care s-a raliat la un moment dat si comisarul european pentru extindere, Günther Verheugen – despre posibila incheiere inainte de alegeri a negocierilor de aderare la UE

    CONTRACTE Lucrativele contracte atribuite de Guvern fara licitatie unor mari companii americane si europene (Bechtel, EADS, Vinci) au fost calificate de opozitie drept „integrare eurospagatlantica“, incercare a PSD de a-i mitui pe liderii europeni

    DOSARE Nou infiintata Coalitie pentru un Parlament Curat a lansat o lista cu candidati care, in virtutea trecutului lor, nu ar avea autoritatea morala sa intre in Parlament. Listele au provocat un scandal de proportii, PSD contestand autoritatea Coalitiei de a le intocmi

    TRADARE Mai multi lideri ai partidului de guvernamant au lansat ideea ca o parte din membrii PNL sunt dispusi sa abandoneze Alianta si sa colaboreze dupa alegeri cu PSD, ceea ce a alimentat temerile latente ale opiniei publice privind o eventuala destramare a Aliantei

    ILIESCU Implicarea presedintelui Ion Iliescu in campanie, alaturi de lideri PSD, in afise sau la mitinguri si cu declaratii de sustinere voalata a partidului, a fost o tema aproape permanenta de conflict electoral, desi reclamatiile opozitiei la BEC n-au avut niciodata sorti de izbanda

    MORALA CRESTINA Decizia brusca a Guvernului de a retroceda padurile Arhiepiscopiei Sucevei a intors in favoarea PSD o serie de capi ai Bisericii, care s-au raliat astfel campaniei de contestare a candidatului Aliantei, acuzat ca ar sustine casatoriile intre homosexuali

    CADOURI Extrem de rapid, Guvernul a trecut prin Parlament proiectul de buget pe 2005, din cheltuielile caruia nu mai putin de 30% reprezinta ajutoare sociale si programe de asistenta sociala – masura cu impact electoral evident

    ARMAGHEDON Pe ultima suta de metri au fost lansate, prin Internet, deja celebrele stenograme – nesustinute insa de inregistrari audio – ale unor presupuse sedinte ale Delegatiei Permanente a PSD, care sugerau intentiile puterii de a controla institutiile societatii civile, inclusiv presa si justitia.

  • FACTORUL STOLOJAN

    Cea mai mare surpriza a momentului electoral de duminica a constat in reaparitia in prim-plan a fostului candidat al Aliantei D.A. la Presedintie, a carui prezenta se anunta extrem de importanta pentru intervalul dintre cele doua tururi de scrutin. Dupa cateva saptamani in care a fost plecat in strainatate, din cauza presupusului stres invocat ca motiv de retragere din campania prezidentiala, Stolojan s-a prezentat duminica la vot cu cateva declaratii neasteptate pentru un lider care parea sa nu mai aiba pana acum drept scop decat estomparea propriei imagini publice, pentru a-i face loc astfel aliatului si prietenului sau Basescu. 

    Stolojan i-a multumit lui Traian Basescu pentru ca si-a asumat „responsabilitatea enorma“ de a candida intr-un moment asa de dificil pentru Alianta si mai ales de a fi „respectat intrutotul“ intelegerile din protocolul Aliantei. Mai ciudat a fost insa ca, in loc sa se mentina in sfera declaratiilor optimiste despre rezultatul votului, ca orice lider politic in zi de alegeri, Stolojan s-a grabit sa lanseze sugestia ca PNL va respecta la randu-i protocolul Aliantei si ca nu va deveni „un SRL“. Adica un partid aflat „pe statul de plata al unui membru al partidului“, „subordonat intereselor inguste ale unor indivizi“. 

    Evident, liderul liberal s-a grabit sa adauge ca deocamdata n-are semnale ca s-ar intampla asa ceva. De unde atunci acest atac preventiv? Sa ne amintim ca, aproape pe tot parcursul campaniei electorale, diversi fruntasi ai PSD, de la Octav Cozmanca la Eugen Bejinariu, au lansat cu insistenta ideea ca poarta deja discutii cu membri „rationali“, „lucizi“ si asa mai departe ai PNL, dispusi la o colaborare postelectorala cu PSD.


    Sugestia, limpede, a fost de fiecare data ca se pot repeta evolutiile din 2000, cand liberalul Valeriu Stoica s-a declarat gata sa se alature la guvernare fostului PDSR. Daca in timpul campaniei, astfel de declaratii fusesera ferm dezavuate de Alianta ca simple „soparle“ electorale, temerile exprimate acum de Stolojan readuc in discutie pericolul spargerii Aliantei sau cel putin a PNL. 

    Deocamdata, seful PNL, Calin Popescu-Tariceanu, a exclus orice colaborare cu PSD pentru formarea unui guvern, sustinand ca, atata vreme cat el va ramane la conducerea partidului, riscul fluturat de Stolojan nu exista. Si poate ca totul s-ar fi incheiat aici, daca in reactia lui Basescu la ceea ce a spus fostul prezidentiabil liberal nu s-ar fi simtit o anume iritare. „Am facut o constructie impreuna cu Theodor Stolojan si am convingerea ca Theodor Stolojan va continua sa fie un suport major al Aliantei“. Caci declaratiile alarmiste ale liberalului nu erau nici pe departe ceea ce ar fi vrut sa auda Basescu si electoratul Aliantei intr-o zi in care deja devenise clar ca nici Basescu, nici Alianta nu mai pot castiga din primul tur.

  • OAMENII SI LOZINCILE LOR

    Pe parcursul a 14 ani de alegeri libere, atat formularea, cat si mesajele transmise de sloganurile electorale ale politicienilor autohtoni au ramas, in linii mari, aceleasi. Cu sau fara specialisti in marketing politic.

    1992

    • Ion Iliescu: „Un presedinte pentru linistea noastra“; „Al nostru, dintre noi, pentru noi“
    • Emil Constantinescu: „Nu putem reusi decat impreuna“; „Sa recladim impreuna speranta“
    • Caius Traian Dragomir: „Noua Romanie se va naste din Romania eterna, in care suferinta devine bucurie, dorul devine vointa, speranta devine adevar“

    1996

    • Ion Iliescu: „Sa continuam impreuna schimbarea in bine a Romaniei“
    • CDR si Emil Constantinescu:  „Schimbarea in bine“
    • Petre Roman: „Stie, vrea, poate“
    • Alianta National Liberala: „Alegeti calea dreapta“

    2000

    • Ion Iliescu: „Aproape de oameni, impreuna cu ei“
    • PDSR: „Schimbarea schimbarii“
    • Theodor Stolojan: „Eu nu vin la putere. Eu vin la munca“
    • Petre Roman: „El poate!“
    • PRM: „Jos Mafia, sus Patria!“

    2004

    • Alianta D.A.: „E timpul Dreptatii. E vremea Adevarului“
    • Uniunea PSD+PUR: „Impreuna pentru viitorul Romaniei“
    • PSD Bucuresti: „PSD te intelege, PSD actioneaza“
    • Adrian Nastase: „Faptele sunt politica mea“
    • Traian Basescu: „Castig din primul tur“
    • Gigi Becali: „Cu Dumnezeu inainte!“
    • Lia Roberts: „Votati schimbarea!“
    • Gheorghe Ciuhandu – „Alta cale. Cea dreapta“

  • Noua vedeta a comunicarii

    Daca a cazut un copac in padure si nu s-a transmis la televizor, atunci el nu exista. Am reprodus din memorie o afirmatie celebra a unuia dintre clasicii manualelor de comunicare, facand apologia televiziunii. Cu alte cuvinte, copacii din padure nu sunt diferiti pentru ca unii sunt brazi si altii doar molizi sau pentru ca unii au inimioare si declaratii de dragoste scrijelite in coaja si altii doar putregaiuri. Copacii din padure nu seamana intre ei din simplul motiv ca unii „sunt mediatizati“ si altii nu. Tot din aceeasi cauza, arborii seculari care nu au apucat sa isi vada fotografia in presa se aleg doar cu recunostinta vesnica si amintirea noastra – mai efemera decat presa insasi.

    „Regula copacului in padure“ conduce piata de comunicare. Ea transforma produsele in brand-uri, le innobileaza sau le face uitate pe rafturi. Si daca, pana mai ieri, nu era loc decat pentru o singura regina a brand-urilor – publicitatea – astazi, pe lista candidatelor se afla si relatiile publice. Vitregit multa vreme din cauza nepriceperii noastre, PR-ul este noua vedeta a comunicarii. M-as incumeta chiar sa afirm ca PR-ul este noua poveste de succes a domeniului. 

    Caci, dupa ce a zacut ani buni in mintea multora sub numele de „relatii cu publicul“, prejudecatile noastre au azvarlit din nou PR-ul in cliseul „un piscot, o maslina, un comunicat“. Acesta este de fapt si refrenul multora dintre „firmele de PR“ care se infiinteaza saptamanal si au ca obiect organizarea de evenimente pentru douazeci de persoane. In toata aceasta aventura cognitiva, adevaratele servicii de relatii publice si-au castigat incet si sigur locul binemeritat. 

    PR-ul este cel care a inteles – abordand o viziune noua – ca brand-urile care comunica sunt acelea care ii vor cuceri si pe nepotii nostri. Veti spune: si publicitatea face acelasi lucru, de mult mai multa vreme. Personal, cred ca diferenta intre advertising si PR este una de nuanta: publicitatea creeaza brand-uri, iar PR-ul le comunica. 

    Publicitatea defileaza sub ochii nostri cu brand-urile, monologand pe spatiile platite de clienti. PR-ul e singurul care are instrumentele necesare pentru „a face brand-urile sa vorbeasca“. Iar daca regula publicitatii este sa fi creativ, regula PR-ului este sa fii credibil si creativ. Si iertati-mi comparatia – caci nu sunt partinitoare – publicitatea este un play-back rafinat, in timp ce PR-ul e live show. PR-ul va tine vii brand-urile in viata noastra, dupa ce publicitatea le-a dat nastere.

     PS: Si copacii de la televizor se impart in doua: cei din calupurile publicitare si cei din stiri. 

     Mihaela Nicola este matematician, presedinte Ogilvy Romania si  lector universitar la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice „David Ogilvy“.

  • Ai auzit de InfoPro?

    Postul de radio InfoPro se lanseaza in Bucurestipe 1 decembrie, pe frecventa de 97,9 MHz.

    In limbaj de media combinatia dintre informatie si divertisment se numeste infotainment. In practica se numeste InfoPro, si va intra „on air“ in Bucuresti pe frecventa 97,9 MHz incepand cu 1 decembrie. 

    Cel mai nou post de radio din Romania este un produs al trustului MediaPro si se adreseaza tuturor persoanelor care doresc sa fie la curent cu ceea ce se intampla in Bucuresti si in tara. Principalele emisiuni din grila InfoPro sunt sustinute de nume cunoscute din audiovizualul romanesc, care nu numai ca vor anunta stirile de ultima ora ci si vor discuta pe marginea lor cu ascultatorii.

    Florin Calinescu va comunica cu ascultatorii intre orele 7 si 10 in emisiunea „Desteapta-te, Florine!“, care va prezenta cu umor stirile diminetii.  Urmeaza apoi „Asculta aici!“ emisiunea lui Constantin Dragan, care va comenta in direct evenimentele zilei, dar va lasa loc si pentru momente de muzica. La „Ciuleste urechea!“  cu Alina Dumitru intre 14.00 si 18.00 vor fi abordate stiri din diverse domenii de interes, iar de la ora 18.00 Georgiana Nemtuc si Eduard Gaftoi vor prezenta cel mai complet si mai dinamic pachet de stiri al zilei. 

    Grila InfoPro are un loc precis si pentru muzica, respectic emisiunile „InfoMusic“ si „Tonomat FM“ in timpul saptamanii si Greatest Hits, Top 40 sau Taraf FM in week-end. Directorul executiv al InfoPro este Constantin Marinescu, care anterior a fost redactor-sef la postul de radio ProFM, unde lucreaza de zece ani. El spune ca in cazul InfoPro este vorba despre o retea de radio care va deveni o reteta de succes. „Se spune despre brandurile MediaPro, ca de obicei sunt cele care seteaza trenduri. In acest caz suntem pregatiti sa introducem un nou concept, cel de infotainment, adica o combinatie bine dozata intre informatie si divertisment, intre emisiuni si programe, intre stiri si muzica. Pe scurt, vrem sa facem un radio la care ai ce auzi, nu asculta.“

    Sloganul sub care va emite InfoPro este „Ai auzit?“ si impreuna cu strategia de lansare si campania de imagine a fost conceput de agentia de publicitate Saatchi & Saatchi impreuna cu echipa de marketing a postului. 

    Constantin Marinescu spune ca InfoPro se va diferentia in mod clar de ProFM, pornind chiar de la profilul ascultatorului, care in cazul ProFM vrea sa asculte cea mai noua muzica, in timp ce ascultatorul de InfoPro are nevoie de informatie utila si concisa. „Vom incerca sa raspundem nevoilor celor doua tipuri de grupuri tinta si vom acorda o mare atentie marketingului, care ne va ajuta sa diferentiem cele doua branduri“, afirma Marinescu.

    De pe 1 decembrie InfoPro va emite pe frecventa 97,9 MHz in Bucuresti, urmand ca pana la sfarsitul anului 2005 sa acopere 80% din suprafata tarii.

    Desi la ora actuala oferta de pe piata radio este destul de consistenta, directorul InfoPro considera ca formula postului sau nu a mai fost aplicata pana acum si in consecinta InfoPro isi poate gasi loc pe piata. „La InfoPro informatia are un rol important in cadrul programelor, iar discursul va fi tonic, sincer, amuzant, completat de un amestec muzical ce pastreaza cele mai bune piese din topurile ultimilor 20 de ani“, spune Marinescu. In plus echipa de la InfoPro va beneficia si de suportul celorlate resurse jurnalistice ale trustului MediaPro, respectiv postul Pro TV, agentia de stiri Mediafax si Ziarul Financiar. „Practic ascultatorii nostri vor avea primii informatia“, conchide Marinescu.

  • Castele celebre

    Multe castele medievale sunt obiective-vedeta in itinerariile turistice

    CASTELUL FRANKESNSTEIN
    Fosta resedinta a Lordului Konrad Dipple von Frankenstein, in jurul anilor 1500, castelul, situat langa Darmstad, Germania, a fost sursa de inspiratie a scriitoarei Mary Shelly, autoarea romanului “Frankenstein”.

    CASTELUL SAINT MICHEL
    Situat in apropierea Normandiei, castelul este inconjurat de apa. Pentru vizitarea acestuia sunt recomandate doua zile din luna (la 36 de ore dupa ce rasare luna noua sau luna plina) cand muntele devine o insula.

    CASTELUL GLAIMS
    Castelul Glaims, situat in Scotia, are faima ca ar fi bantuit de fantome. Legendele spun ca aici ar fi fost asasinate multe personaje din istoria medievala a Scotiei, printre care Duncan Macbeth si regele Malcolm II.

    CASTELUL LEEDS
    Englezii il denumesc cel mai frumos loc din lume. Pe langa picturile, tapiseriile si mobila de arta, castelul e recunoscut pentru celebra “cina la patru ace”, servita oaspetilor de un majordom si un lacheu.

  • Unde sunt castelele de altadata?

    Castelele din Romania ilustreaza perfect expresia „marire si decadere“, caci, din capodopere ale arhitecturii nobile, au ajuns sedii de CAP, spitale sau orfelinate.

    La inceputuri au fost doar fortarete ridicate in calea invaziilor sau atacurilor nobililor din vecinatate. Au devenit in scurt timp temple inchinate luxului, iar la balurile organizate in saloanelor lor, crema aristocratiei punea la cale jocurile politice ale marilor regate. Regi si regine, cavaleri ai Mesei Rotunde au construit in preajma lor mituri si legende ce s-au pastrat printre iesirile subterane si usile secrete ale bibliotecilor. Au fost o sursa de inspiratie pentru mari artisti precum Leonardo da Vinci sau Molière, dar, mai ales, un motiv de invidie sau chiar de razboi.

    Astazi insa, castelele nu mai sunt decat o adevarata lectie de istorie. Doar doar o scanteie din ceea ce a fost cu secole in urma cand lorzii, contii si baronii isi traiau viata in cautarea eroismului si aventurii. Parfumul si povestile lor nemuritoare au reusit insa sa dea nastere unei obsesii pentru castele si sa formeze dorinta mai mult sau mai putin marturisita a omului modern de a fi  castelan macar pentru o zi. Castelele romanilor n-au timp insa de povesti, traind o noua aventura in vremurile noastre, spune Iosef Kovacs, arhitect in cadrul Institutului National al Monumentelor Istorice. Majoritatea risca – in timp ce proprietarii lor isi duc bataliile prin tribunale – sa aiba soarta pe care hoarde de cotropitori n-au reusit sa le-o pecetluiasca: sa dispara pentru totdeauna. In locurile unde altadata ieseau la plimbare curteni, astazi pasc, la umbra unor ziduri, care nu se stie pana cand vor ramane in picioare, animalele satenilor din imprejurimi. Din paturile unde dormeau capete incoronate scrumul s-a ales.

    Geamurile sunt sparte, multor obiecte de valoare li s-a pierdut urma. Spre deosebire de castelele Frantei, unde mobilierul a fost conservat integral, in cele romanesti au disparut pana si usile. 

    Grija comunistilor de a le pierde identitatea, transformandu-le in sedii CAP, scoli de tractoristi – sau intr-un spital de boli psihice, cum a ajuns in 1957 castelul din Transilvania al familiei Banffy – au facut ca procesul de recuperare sau reconsolidare sa fie daca nu imposibil, extrem de scump pentru autoritati. In plus, „cum majoritatea castelelor au fost revendicate, nimeni nu se mai poate implica in reconsolidarea lor pana ce justitia nu ia o decizie“, explica Kovacs. Pana si celebritatea Castelului Bran a fost, pana nu de mult, data de asocierea cu mitul lui Dracula pe de o parte si de lipsa toaletelor pe de alta parte. Poate parea derizoriu acest ultim amanunt, dar nu e de neglijat, daca ne gandim ca din castelul Bran, se spune, s-au furat obiecte tocmai in timp ce supraveghetorii de sala erau in padure pentru a-si rezolva problemele. Asta se intampla acum cativa ani, insa. Totul are astazi un nou aer, se incearca repunerea istoriei in drepturi iar aura de legenda incepe sa se subtieze.

    Dar Branul e, pe langa Peles, una dintre putinele exceptii, majoritatea acestor bogatii arhitecturale si istorice fiind pe duca, iar „nemurirea lor, pusa sub semnul intrebarii mai mult ca oriunde in alta parte“, sesizeaza arhitectul. Singura sansa ramane initiativa privata, spune Kovacs. Insa romanii nu se inghesuie, insa, sa se mute „la castel“.

    „Costurile mari ale unei restaurari sau pur si simplu necunoasterea valorii unor asemenea monumente istorice si a faptului ca pot fi o sursa de profit“ i-a indepartat pana acum pe cei care ar fi capabili sa schimbe soarta unui castel abandonat. In aceasta situatie se afla si castelul din Botesti, de langa Zlatna, cunoscut mai degraba pentru stricaciunile pe care le-a suferit in timpul filmarilor peliculei „Noi, cei din linia intai“. Pentru ca nu a avut la dispozitie  4 miliarde de lei, suma minima necesara lucrarilor de restaurare, Consiliul judetean Alba l-a scos la inceputul anului la licitatie, dar fara succes, castelul neatragand nici un cumparator. 

    Mai norocos a fost Castelul Plesa, aflat la aproximativ 65 km de Drobeta-Turnu Severin, in comuna Obarsia de Camp. Primarul comunei spune ca mosierul Gheorghe Plesa a inceput sa ridice castelul la 1885 pentru a-si impresiona logodnica cu care traia la Paris. „Ca sa se lase convinsa  sa-l urmeze in locurile sale natale, logodnica mosierului i-a cerut sa-i construiasca un castel pe care sa il acopere cu monede de aur“, povesteste primarul. La sfarsitul lucrarilor, castelul nu a fost acoperit cu bani, dar avea prima centrala termica din Romania. Centrala n-a induplecat-o insa pe logodnica mosierului, care nu s-a dezlipit de Paris.

    Peste 120 de ani, un alt strain, Michel Capellini, om de afaceri belgian, s-a lasat convins sa vina in Romania de povestea si frumusetea castelului. La inceputul anului, Capellini a primit castelul pe o perioada de 49 de ani, doar in urma angajamentului ca va investi in renovare si consolidare. Lucruri de care belgianul a inceput deja sa se ocupe. In plus, planuieste sa construiasca aici unul dintre cele mai mari terenuri de golf din Europa. „E o problema de promovare la nivel national“, spune Nicolae Cerisor, directorul Castelului Corvinestilor. „Doua panouri publicitare amplasate pe autostrada pot face minuni.“

    Daca numarul celor care au vizitat castelul in 2003 era sub 25.000, anul acesta dupa amplasarea panourilor, locul in care s-a filmat „Vlad“ a atras peste 65.000 de persoane. Astfel, Corvinestiul se poate lauda ca unul dintre putinele muzee din tara care supravietuieste din venituri proprii. Mai mult, e si singurul castel din Romania in capela caruia se oficiaza de anul acesta slujbe religioase, iar tinerii isi pot lega destinele intr-o atmosfera cunoscuta doar printilor. Dar si acest lucru se intampla numai vara, deoarece la Corvinesti e locul unde iarna pana si fantomele ingheata de frig.

    Romania are o colectie impresionanta de 1.300 castele, palate si conace. Restaurate si ingrijite, o mare parte dintre ele si-ar putea recapata stralucirea de altadata. Pentru asta, nu e nevoie ca romanii sa invete sa traiasca ca regii.