BusinessMagazin

Blog

  • Noutati

    Micutul vagabond

    Prezent deja in cadrul Bibliotecii Polirom cu un bestseller zgomotos („Virusul“, pentru care a si primit, de altfel, premiul Decibel Writer of the Year), romancierul britanic de origine indiana Hari Kunzru apare, in aceeasi serie a editurii iesene, cu „Iluzionistul“, romanul sau de debut. Volumul este compus din fragmente ce destainuie aventurile, evolutiile si esecurile morale si de intelegere a lumii pe care le traieste Pran Nath, un copil indian nascut intr-o familie instarita din Agra (orasul aflat la doar cativa kilometri de cea mai faimoasa izbanda a arhitecturii indiene – Taj Mahal). Excomunicat din mediul familial de descoperirea potrivit careia ar fi, de fapt, odrasla unui ofiter britanic, tanarul se vede silit sa vagabondeze pe strazile din Bombay, unde traieste experiente dintre cele mai bulversante. Pran ramane mereu suspendat in cautarea adevaratei identitati, pe care, in ciuda eforturilor sale uriase, nu reuseste s-o afle.

     

    Hari Kunzru, Iluzionistul

    Editura Polirom, Iasi, 2006

     

     

    Fratia paleolitica

    Stela Covaci, sotie a regretatului scriitor si traducator Aurel Covaci, scoate la lumina o serie de documente socante, de valoare istorica, din arhivele Securitatii. Acest volum da la iveala, pentru intaia oara, informatii despre evenimente deformate vreme de 50 de ani. E vorba despre protestele pentru eliberarea unor scriitori si studenti anticomunisti (in afara de autoare si de sotul ei – Gloria Barna, Grigore Veres, Alexandru Zub, Aurelian Popescu, Dumitru Vacariu, Mihalache Brudiu) din centrele Bucuresti si Iasi din inchisori sau lagare de munca fortata. Aceasta grupare, numita codificat de catre Securitate „Fratia paleolitica“, a fost mutilata fiziceste si spiritual, iar unii dintre membrii ei chiar asasinati. In aceasta situatie s-ar afla, conform convingerii autoarei, insusi Nicolae Labis, liderul de opinie al generatiei sale, „incepatorul rezistentei din 1956“ pe care – sustine Stela Covaci – „l-au ucis ca sa ne infricoseze“.

     

    Stela Covaci, Persecutia,

    Editura Vremea, Bucuresti, 2006

  • Nu totul este alb si negru

    Existenta unei diviziuni intre muzica albilor si muzica negrilor pare o realitate incontestabila la prima vedere. Privite mai indeaproape, lucrurile nu sunt insa ceea ce par a fi.

     

    Bernard Butler, Hendrix, Kele de la Bloc Party, Phil Lynott de la Thin Lizzy, Arthur Lee (conteaza si el?)… Ce au in comun toate aceste nume? Raspuns: incercam sa ne aducem aminte de toti muzicienii negri care au intrat pe „teritoriul alb“. Este vorba de diviziunea nespusa din istoria muzicii, hotarul intre muzica albilor si muzica negrilor. Impreuna cu un prieten, incerc sa inteleg de ce nu exista trupe indie formate din negri sau macar de ce nu exista artisti negri in aceste trupe. Revarsarea recenta de trupe cu „The“ in nume, toate imbracate in blugi foarte stramti, e un lucru bun. Te simti un pic deprimat insa atunci cand realizezi ca, in afara de Kele, vocalistul de la Bloc Party, si de bateristul fost candva la Liberties (al carui nume nu si-l aminteste nimeni), toti cei implicati in aceasta scena muzicala sunt albi.

     

    La prima vedere, aceasta diviziune nu prea pare constestata. Rock, new wave, punk si indie – muzica de chitara – toate apartin albilor. Muzica dance, cu accentul sau pe importanta ritmului – de la reggae la hip hop si grime – este teritoriul negrilor. Dar daca o chitara este un instrument atat de intrinsec al albilor, atunci de ce majoritatea marilor chitaristi sunt negri? Caci toti chitaristii luati de model de catre legendele anilor saizeci sunt negri: Eric Clapton asculta inregistrari cu B.B. King, iar Keith Richards il idolatriza pe Muddy Waters.

     

    Lipsa de muzicieni negri din trupele de rock „clasic“ ale anilor saizeci nu e chiar atat de surprinzatoare, daca va aduceti aminte ca, pana la inceputul acelor ani, trupele de negri lansau discuri cu muzicieni albi pe coperta. In anii ‘70 a fost o revarsare de artisti disco si funk, care produceau muzica dance, iar in anii ‘80 a reaparut aceasta diviziune reala: albi cu chitare, negri producand hip hop, house si techno timpuriu. De ce?

     

    Ideea ca muzica negrilor se construieste in jurul ritmului, iar muzica albilor in jurul melodiei este mult prea legata de mitul salbaticului primitiv, de ideea ca, de fapt, cultura negrilor este mai putin rafinata si cerebrala decat cea a albilor. Faptul ca muzicienii negri au cunoscut un succes mult mai mare in calitate de artisti dance s-ar putea sa se datoreze faptului ca genul dance a fost popularizat prin intermediului DJ-ilor, incepand din anii patruzeci. Culoarea n-avea nicio importanta atunci cand incercai sa convingi un DJ sa-ti difuzeze piesa. Pe de alta parte, ca sa reusesti sa te impui ca formatie, trebuia sa te lasi promovat de catre industria muzicala dominata de albi: negrii iau hit-urile dance, iar albii trupele renumite.

     

    Scena punk, din care se inspira multe dintre trupele de azi, pare sa fie dominata clar de albi. Acest lucru nu e, iarasi, decat o iluzie. The Clash, trupa cea mai importanta pentru definirea sound-ului pe care il emuleaza formatiile de astazi, avea un al cincilea membru, negru – Mikey Dread. Trupa a cantat si numeroase piese reggae, ba chiar si hip hop. Inceputul anilor optzeci a fost o perioada covarsitor multirasiala in materie de istorie a muzicii, cu clubul The Roxy din New York prezentand pe aceeasi scena trupe de hip hop si punk. Asadar, ce nu a mers bine?

     

    Se poate spune ca motivul este acela ca aceasta scena a inceput sa faca bani. Punk-ul s-a transformat in new wave, industria muzicala a inceput sa promoveze trupe de chitaristi si muzicienii albi au fost impinsi in fata. Muzicienii negri erau reprezentati de mass-media doar in postura de producatori ai unei muzici „negre“, iar astfel aspiratiile tinerilor muzicieni erau canalizate in functie de rasa. Frumoasa teorie. Nota zece.

     

    Intrebarea insa ramane. Astazi, in epoca Internetului, cand formatii indie apar in fiecare saptamana, de ce nu exista trupe indie negre? Sa fie vorba de reinteriorizarea de catre un grup minoritar a stereotipurilor proiectate (orice-o insemna asta)? Sau sa fie faptul ca negrii stiu ceva ce toti acesti baieti in jeansi stramti inca n-au inteles? Sa fie oare pentru ca muzica indie este fundamental plictisitoare, iar negrii au prea multa minte ca sa se implice intr-o scena atat de sterila? Raspundeti pe o carte postala, va rog.

     

    Traducere de Loredana Fratila-Cristescu

  • Au cuvantul strainii

    Intr-o piata a avocaturii de business estimata la peste 100 de milioane de euro, anul 2007 pare a fi unul al clarificarilor. Dupa mai multe divorturi ar putea urma cateva mariaje, insa cu parteneri straini.

     

    Adrian Bulboaca (37 de ani), considerat unul dintre cei mai buni avocati romani in domeniul bancar, a plecat de cateva saptamani de la Linklaters pentru a fonda propria societate de avocatura. Diverse voci din piata spun ca Bulboaca nu va sta prea mult pe cont propriu, ci se va asocia cu o retea internationala de avocatura. Aceste voci il asociaza fie cu White & Case, fie cu Freshfields sau cu alte firme internationale de top. Care este insa varianta sa?

     

    „Visul fiecarui avocat este sa realizeze la un moment dat propria sa afacere. Am pornit la drum pentru a crea o societate romaneasca de avocatura, vrem sa construim ceva pe baza experientei acumulate intr-o firma internationala“, spune Adrian Bulboaca, fara a exclude insa posibilitatea colaborarii cu alte companii straine. „Daca va exista interes pentru cineva din afara, suntem dispusi sa-i ascultam.“

     

    Interesul firmelor internationale pentru piata romaneasca exista cu siguranta si e in crestere. O spun atat avocatii care activeaza in Romania, cat si publicatii europene de prim rang in domeniul juridic. „Este absolut firesc ca Romania sa intre serios in vizorul marilor case de avocatura europene si internationale, datorita perspectivelor pozitive pe care le prezinta economia“, spune Ion Nestor, senior partner si fondator al celei mai mari case de avocatura din Romania, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). „Exista diverse zvonuri si informatii care acrediteaza ideea intrarii in Romania a cel putin 4-5 jucatori importanti in acest an“, completeaza Gabriel Zbarcea, managing partner al casei de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii.

     

    Ideea este sustinuta si de publicatii din Londra, precum The Lawyer sau Legal Week. In urma cu doua saptamani, intr-o stire publicata pe site-ul thelawyer.com despre plecarea lui Bulboaca de la Linklaters, Romania este apreciata drept „the latest hot jurisdiction“ (cea mai recenta jurisdictie fierbinte).

     

    Anul trecut cea mai mare firma de avocatura din lume, Clifford Chance, si-a unit fortele cu societatea Badea, Georgescu si Asociatii, intrand astfel pe o piata romaneasca a serviciilor de consultanta juridica estimata la peste 100 de milioane de euro. Clifford Chance este a doua firma din asa-numitul Magic Circle (care reuneste cele mai mari patru societati de avocatura din Londra) care intra in Romania. Linklaters a deschis un birou la Bucuresti inca din 2000.

     

    Ca urmare, avocatii apreciaza acum ca in randul „suspectilor de serviciu“ care ar putea intra curand pe piata romaneasca se numara celelalte doua firme din Magic Circle – Freshfields Bruckhaus Deringer si Allen & Overy. Cu mari sanse este creditata si firma americana White & Case, care, potrivit unor surse, ar fi negociat anul trecut preluarea Tuca, Zbarcea si Asociatii, iar acum e printre favoritii unei viitoare asocieri cu Bulboaca si Asociatii. Printre nominalizati se numara si Baker & McKenzie sau DLA Piper.

     

    Aderarea Romaniei la UE, cresterea economica sustinuta din ultimii ani si, nu in ultimul rand, intrarea multor corporatii pe piata romaneasca au adus aici mai multe firme straine de avocatura. Salans este prezenta inca din 1997, Cameron McKenna si-a deschis biroul in 1999. La Bucuresti sunt insa prezente si firme din jurisdictii care nu sunt anglo-saxone. Investitorii straini din tari precum Franta, Italia sau Austria au fost urmati si de avocati din aceste tari. Pozitii importante pe piata romaneasca au francezii de la Gide Loyrette Nouel – prezenti inca din 1998, firma germana Noerr Stiefenhofer Lutz sau firmele austriece Schoenherr (cu o istorie de zece ani in Romania) si – din 2005 – Wolf Theiss si Cerha Hempel Spiegelfeld Hlawati. De asemenea, italienii sunt reprezentati de societatile Sutti si Tonucci.

     

    Mai nou, valul investitorilor spanioli – in special in real estate – ar putea aduce si societati iberice de avocatura in Romania. Anul trecut s-a infiintat Balms & Asociatii, societate de avocatura membra a Balm Group International, in cadrul unui parteneriat romano-spaniol. La inceputul anului, Garrigues, cea mai mare firma din Peninsula Iberica, si-a deschis biroul din Polonia si a anuntat extinderea in Europa Centrala si de Est. „Intentionam sa deschidem un birou in Romania si, probabil, unul in Bulgaria in 2007“, a declarat Jaime Fuster, responsabil cu extinderea regionala a Garrigues, firma cu incasari de peste 220 de milioane de euro in 2006.

     

    Cine anume va intra, cu cine se vor alia si in ce moment va depinde de strategia fiecarei firme internationale, spun in unanimitate avocatii romani. Mai ales ca unele dintre acestea s-au „fript“ in deceniul trecut cand au deschis birouri in principalele tari din Europa Centrala si de Est si nu toate au adus rezultatele scontate.

     

    „Piata serviciilor avocatiale din Romania nu justifica inca in mod real deschiderea de prezente locale pentru majoritatea marilor case de avocatura“, apreciaza Ion Nestor. Cu un volum anual de onorarii intre 2 si 6 milioane de euro, „cat par sa poata realiza in mod rezonabil aceste birouri“, e greu sa realizezi eficienta economica, crede Nestor.

     

    In fapt, remarca Markus Piuk, avocat coordonator la Schoenherr, „piata de avocatura de business a fost estimata in Romania la 100 de milioane de euro, in timp ce Germania – care are aproape de patru ori mai multi locuitori – are in jur de zece firme de avocatura cu un venit anual de peste 100 de milioane de euro“.

     

    Dar, pe langa eficienta economica, in strategia marilor actori din avocatura mondiala mai conteaza si un argument de marketing, anume prezentarea in fata clientilor globali a unei oferte cat mai largi de servicii, in cat mai multe jurisdictii. „Interesul acestor firme pentru piata romaneasca este justificat de nevoile pe care clientii lor le au in Romania“, evidentiaza Gabriel Zbarcea.

     

    Pe de alta parte, multe firme internationale colaboreaza de ani de zile cu societatile locale, chiar pe baza de „semi-exclusivitati“, iar o parte din marile societati romanesti sunt membre in diverse aliante si retele mondiale. NNDKP, de exemplu, este membru al World Services Group – o asociatie mondiala a furnizorilor de servicii pentru afaceri – si fondator al South East Europe Legal Group (SEE Legal). Voicu si Filipescu are o asociere exclusiva cu reteaua Squire, Sanders & Dempsey LLP. Zamfirescu Racoti Predoiu este membra a International Lawyers Network, o retea ce grupeaza peste 5.000 de avocati din intreaga lume.

     

    „Nu ma astept insa ca firmele straine sa dea buluc in Romania“, spune Gheorghe Musat, managing partner si fondator al Musat si Asociatii. In opinia sa, economia romaneasca nu este suficient de „incinsa“, chiar daca afacerile au sporit, atat numeric, cat si sub aspectul anvergurii. „Pe scurt, nu cred ca in 2007 vom fi asaltati de firmele internationale de avocati. Poate mai tarziu.“

     

    Cu toate acestea, majoritatea oamenilor din piata se asteapta ca 2007 sa aduca cel putin un nume mare care sa deschida un birou la Bucuresti. „Pentru firmele mari conteaza existenta unei mase critice, care acum incepe sa se formeze“, crede Gabriel Biris, partener al Biris Goran, societate formata anul trecut prin plecarea unei echipe din cadrul biroului din Bucuresti al Salans. Biris se declara „convins ca in acest an va fi cel putin o noua intrare, daca nu doua-trei“.

     

    Mai sceptic, Doru Catalin Bostina, avocat coordonator la Bostina si Asociatii, crede ca „firmele cu adevarat «mari» nu se vor grabi sa vina la Bucuresti cu mai mult decat cu gandul de a stabili niste «capete de pod» si niste parteneriate mai mult sau mai putin simbolice“. De altfel, principala bariera pentru intrarea avocatilor straini in Romania este chiar de ordin legislativ. Legea nu permite caselor de avocatura straine sa-si infiinteze birouri in Romania fara ca avocatii straini sa fie autorizati de barou, explica Bostina. Apoi, este necesar ca cel putin jumatate dintre parteneri sa fie romani. In aceste conditii, cea mai la indemana varianta este preluarea unui cabinet individual, cu maxim doi-trei avocati, pe care il pot asimila usor in organizatia internationala. Dupa aceea ar urma extinderea, prin recrutarea altor avocati. O alta varianta, ceva mai complexa, este preluarea unei firme de talie medie, care si-a creat deja un renume si este deja bine pozitionata. Cel mai recent exemplu este chiar intrarea de anul trecut a Clifford Chance prin asocierea cu Badea, Georgescu si Asociatii, firma ce avea la data respectiva 20 de avocati pe langa cei doi parteneri, Daniel Badea si Nadia Georgescu.

     

    Inca de la anuntarea acestei fuziuni, Daniel Badea spunea ca „ne asteptam ca venirea celei mai mari firme de avocati sa atraga atentia si altor firme globale asupra pietei“. Si el un fost component al echipei de la Bucuresti a Linklaters, Badea avea de mult timp in plan asocierea cu Clifford Chance. Numai discutiile propriu-zise au durat circa 18 luni. Si aceasta deoarece fuziunile in domeniul avocaturii sunt mult mai complicate decat in lumea corporatiilor, subliniaza Mugur Filipescu, partener al casei de avocatura Voicu si Filipescu. Pentru ca avocatii tin mult la libertatea lor, la care nu renunta usor, fara perspectiva unor avantaje foarte clare.

     

    Nici firmele romanesti nu stau cu mainile in san, in asteptarea unei fuziuni. Cateva au inceput deja extinderea teritoriala in alte mari orase din tara, si nu numai din tara. Bostina si Asociatii a cumparat anul trecut o firma de consultanta juridica in Elvetia, dupa ce deschisese deja birouri la Viena sau Nicosia, devenind prima casa de avocatura „multinationala“ din Romania. Doru Bostina nu exclude adaugarea altor puncte pe harta birourilor teritoriale. „Vom studia oportunitatile si vom decide in consecinta. Insa extinderea trebuie sa aiba o solida fundamentare economica si sa se justifice din punct de vedere financiar“, spune avocatul coordonator al firmei.

     

    Ce va urma nu este greu de estimat. „Piata va creste rapid, Romania va avea 5-10 firme cu peste 100 de avocati si onorariile vor creste odata cu intrarea firmelor din lumea anglo-saxona“, crede Markus Piuk.

     

    Iar data de 1 ianuarie 2007 ar putea marca nu numai aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, ci si incheierea „perioadei romantice“ a avocaturii in Romania si inceputul unei transformari a profesiei, crede Doru Bostina. „1 ianuarie poate fi inceputul unui proces de durata, la capatul caruia avocatura va fi privita ca un business – organizat dupa principiile unei corporatii – si mai putin ca o profesiune liberala“, estimeaza Bostina.

     

    In mod cert, evolutia pietei de consultanta juridica este si va fi strans legata de evolutia economica, crede Ion Nestor. „Daca economia va creste, piata avocaturii se va dezvolta in continuare si va atrage o pleiada de avocati si firme de avocatura straine“, spune reprezentantul NNDKP. Urmarea: „Este posibil sa vedem una-doua achizitii adevarate si pe piata noastra“. Pentru ca, spune Nestor, pana acum nu a fost vorba de adevarate preluari de firme de avocatura, adica tranzactii care „sa implice, ca intr-o actiune corporatista, plata unui pret… real pentru valoarea achizitionata“.

     

    Marea lupta se va duce pentru atragerea si, mai ales, pastrarea avocatilor. Fiecare nou intrat se va stradui sa stranga in timp cat mai scurt o echipa solida. Miscarile de trupe nu sunt deloc o noutate in acest domeniu, in care „cel mai important activ al unei firme sunt avocatii“, dupa cum spune Gabriel Zbarcea. Iar in ultimii ani piata avocaturii de business a fost in fierbere, multi avocati trecand de la o firma la alta, in timp ce altii si-au pornit afaceri pe cont propriu. „Piata avocatiala este un organism viu“, spune Gheorghe Musat. El apreciaza ca in nicio industrie forta de munca nu este statica, cu atat mai putin in lumea avocatiala. „Deci vom mai vedea migratii de la o firma la alta“, crede Musat.

     

    Odata cu cresterea pietei – si a economiei in general – specialistii in recrutari au devenit din ce in ce mai ocupati cu cautarea avocatilor, in conditiile in care toate marile firme de profil spun ca intentioneaza sa isi extinda echipa. „Head-hunterii sunt foarte ocupati, pentru ca, pe de o parte, exista un deficit real de avocati performanti pe piata, iar pe de alta parte firmele de avocatura sunt in diverse faze de constructie“, remarca Ion Nestor. De altfel, chiar NNDKP este de 18 luni intr-un proces de recrutare „si tot nu am terminat“, subliniaza Nestor.

     

    Markus Piuk de la Schoenherr pune aceasta aglomerare a head-hunterilor pe seama „lipsei totale de avocati juniori cu o buna pregatire“. El remarca, de asemenea, ca piata de angajare a avocatilor este „a seller’s market“. „Avocatii spun ce (cat) vor si firmele de obicei dau“, explica Piuk.

     

    In acest context, intrarea pe piata a unor noi firme straine nu va face decat sa tulbure si mai mult apele. „Marele risc este ca firmele internationale vor lua oameni din piata“, spune Mugur Filipescu de la Voicu si Filipescu. In acelasi timp, firmele nou infiintate lupta si ele sa-si intareasca echipa. Adrian Bulboaca a plecat de la Linklaters impreuna cu alti patru avocati definitivi si un stagiar. „La sfarsitul anului vrem sa fim macar 10-12“, si-a propus Bulboaca. In primavara anului trecut, Gabriel Biris si alti doi avocati ai Salans – Gelu Goran si Victor Constantinescu – fondau impreuna cu Daniel Visoiu firma de avocatura Biris Goran. Biris spune ca echipa a ajuns acum la 20 de avocati, fata de zece cat erau in total la inceput.

     

    In general, despartirile din firmele de avocatura sunt mult mai dese decat asocierile. 2007 ar putea aduce insa o schimbare si din acest punct de vedere. „Vor fi mai multe «casatorii» decat «divorturi» insemnate anul acesta“, crede Gabriel Zbarcea. Ion Nestor apreciaza totusi ca „nu exista, cu mici exceptii, sciziuni fara ca undeva la orizont sa se prefigureze ulterior o fuziune, o consolidare“. De aceea, fara a da nume, Nestor face totusi o previziune: „Sunt convins ca vom vedea regrupari interesante in primele sase luni ale lui 2007“.

  • Top avocati romani

    Potrivit unui top realizat anul trecut de Ziarul Financiar, cele mai mari zece firme de avocatura din Romania au realizat in 2005 venituri de peste 45 de milioane de euro. Pentru anul 2006, principalii actori mizau pe cresteri de cel putin 25%.

     

    Nume

    CA (mil. euro)

    NNDKP

    7,0

    Bostina si Asociatii*

    6,4

    Linklaters

    6,0

    Musat si Asociatii

    5,4

    Salans

    4,3

    Popovici & Asociatii

    4,2

    Stoica & Asociatii

    4,0

    Tuca Si Asociatii

    3,2

    Voicu & Filipescu

    2,7

    Schoenherr si Asociatii

    2,6

     

    SURSA: ZF, PRIN CUMULAREA DATELOR DISPONIBILE PE PIATA


    *REALIZATA, POTRIVIT BOSTINA SI ASOCIATII, DIN ACTIVITATEA BIROULUI DIN BUCURESTI SI A CELOR SAPTE SEDII SECUNDARE DIN PROVINCIE


    NOTA: TUCA SI ASOCIATII A LUAT NASTERE LA 15 APRILIE 2005, ASTFEL CA CIFRA DE AFACERI ESTE CORESPUNZATOARE CELOR NOUA LUNI DE ACTIVITATE

  • Printre cei mai mari din lume

    In Romania sunt prezente doar doua dintre cele mai mari firme de avocatura din lume. Dar si alti jucatori din top au derulat aici afaceri, in parteneriat cu firmele locale.

     

    CLIFFORD CHANCE, cea mai mare firma de avocatura din lume, a intrat anul trecut pe piata romaneasca printr-o asociere cu firma locala Badea, Georgescu si Asociatii.

     

    LINKLATERS a fost primul mare nume al avocaturii mondiale care si-a deschis un birou la Bucuresti, inca din 2000.

     

    SKADDEN ARPS SLATE MEAGHER & FLOM –  cea mai mare firma americana de avocatura – a fost implicata, printre altele, in vanzarea unui pachet minoritar de actiuni Romtelecom catre OTE.

     

    FRESHFIELDS BRUCKHAUS DERINGER lucreaza, printre altele, la proiectul Nabucco. A consiliat NBG la achizitia Bancii Romanesti si OTE la privatizarea partiala a Romtelecom.

     

    LATHAM & WATKINS, a doua firma americana ca marime, nu a derulat aici mari proiecte.

     

    BAKER & MCKENZIE are o prezenta puternica in Europa Centrala si este una dintre firmele creditate cu mari sanse de a deschide in viitorul apropiat un birou in Romania. A consiliat, alaturi de Musat si Asociatii, banca ungara OTP in procesul de privatizare a CEC.

     

    ALLEN & OVERY e activa de mai multi ani in Romania, in parteneriat cu case de avocatura locale si a fost selectata acum un an consultant juridic international al Fondului Proprietatea.

     

    JONES DAY – firma americana a fost implicata in mai multe tranzactii internationale cu efecte si pe piata autohtona, precum achizitia Gillette de catre Procter & Gamble sau vanzarea diviziei Electricité de France de management al deseurilor, ASA Abfall.

     

    SIDLEY AUSTIN – in 2001, din fuziunea firmei de avocatura Sidley & Austin din Chicago cu Brown & Wood din New York a rezultat Sidley Austin Brown & Wood. La inceputul lui 2006, firma si-a scurtat numele, devenind Sidley Austin.

     

    WHITE & CASE a lucrat, impreuna cu Musat si Asociatii, in procesul Noble Ventures de la Washington si lucreaza cu Tuca, Zbarcea si Asociatii in procesul EdF contra Romania. A fost de partea unor vanzatori in tranzactia Astral-UPC.

     

    Locul

    Firma de avocatura

    Venituri (mil. euro)

    1

    Clifford Chance

    1.504,1

    2

    Linklaters

    1.365,4

    3

    Skadden ARPS Slate Meagher & Flom

    1.291,5

    4

    Freshfields Bruckhaus Deringer

    1.287,9

    5

    Latham & Watkins

    1.133,1

    6

    Baker & Mckenzie

    1.084,6

    7

    Allen & Overy

    1.075,0

    8

    Jones Day

    1.030,8

    9

    Sidley Austin

    901,7

    10

    White & Case

    839,1

     

     

  • Bucurestiul, motor in doi timpi

    In competitia cu restul tarii, Bucurestiul se situeaza pe pozitii fruntase in orice clasament economic. Interesul investitorilor si fondurile europene vor reduce decalajele, dar avansul luat de Capitala este practic imposibil de depasit.

     

    In Bucuresti exista, cred un grup de cercetatori de la Loughborough University, „cateva dovezi“ care indica faptul ca orasul tinde sa devina un asa-numit „world city“ – o aglomerare urbana de importanta mondiala. Pe acelasi plan cu capitala Romaniei se afla Detroit, Bratislava, Rotterdam, Seattle sau Haga, iar pe palierul imediat inferior se afla, printre altele, Edinburgh, Glasgow, Marsilia, Sankt-Petersburg sau Cape Town.

     

    Studiul universitarilor britanici, grupati in GaWC (Globalization and World Cities Study Group) defineste un „world city“ (sau „global city“) drept un oras a carui existenta influenteaza ceea ce se intampla in restul lumii in mod „direct si tangibil“, in plan social, economic, cultural sau politic. In topul GaWC se afla Londra, New York, Paris si Tokio, ca jucatori majori, urmati de San Francisco, Bruxelles, Zürich sau Moscova. Varsovia si Budapesta, pentru a plati si obolul comparatiei cu estul Europei, fac parte din categoria  superioara „minor world cities“.

     

    Ratiunile invocate de GaWC pentru statutul de „world city“ in cazul Bucurestiului se leaga de centrele de afaceri care s-au construit dupa 1989, de numarul destul de ridicat de companii de importanta mondiala prezente pe malurile Dambovitei sau de manifestarile culturale permanente sau ocazionale gazduite aici. Dar, probabil, cel mai interesant argument pentru includerea in clasamentul GaWC este numele orasului si recunoasterea sa internationala: nimeni nu va stalci niciodata Paris sau Londra, dar Budapesta si Bucurestiul vor suferi, pe mai departe, de o inevitabila infratire prin confuzie. 

     

    Pana sa ajunga oras de importanta mondiala, capitala Romaniei ocupa lejer pozitia de prim oras al tarii, din toate punctele de vedere: cu mai putin de zece procente din populatie, zona Bucurestiului produce o cincime din produsul intern brut si a atras in jur de jumatate din investitiile straine directe. PIB/locuitor este in cazul bucurestenilor dublu fata de cel national, chiar daca la jumatatea mediei europene. Din cele aproape 4.000 de companii inovatoare care activeaza in Romania, 21% se afla in Bucuresti, care concentreaza peste 41% din cheltuielile nationale de inovare.

     

    Iar tendinta de evadare din pluton a Bucurestiului se va mentine si in urmatoarea perioada. Cauzele actualei situatii sunt usor de intuit, cum relativ facila pare si anticiparea evolutiei regiunilor romanesti si a zonei Capitalei. Situatii asemanatoare sunt comune celor mai multe state ale lumii, unde orasele importante, de regula capitalele, dar nu numai acestea, au concentrat crema investitiilor, a puterii financiare si a vietii culturale.

     

    Ion Ghizdeanu, presedintele Comisiei Nationale de Statistica, spune ca disparitatile regionale si judetene care se inregistreaza in Romania sunt de natura istorica. „Dezvoltarea economica a fiecarei regiuni depinde in primul rand de cerere si in al doilea rand de starea infrastructurii, de toate tipurile, care sa faciliteze relatia productie-cerere“, spune Ghizdeanu.

     

    Bucurestiul, adauga Viorel Bitu, managing partner la compania de consultanta Synergizer, s-a dezvoltat incepand din perioada interbelica, dar mai ales in perioada ceausista. „Daca analizam unele planuri de genul «Bucuresti, port la Marea Neagra», putem constata ca ritmul imprimat de dictator s-a estompat dupa Revolutie. Totusi, dupa 1990 a existat o perioada in care interesul investitorilor s-a numit Bucuresti, ceea ce a dus la o accentuare a discrepantei pe fondul decaderii altor zone industrializate mai mult decat din cauza dezvoltarii Capitalei.“

     

    Raportul dintre interes si decadere invocat de Viorel Bitu este o caracteristica a economiilor din statele foste comuniste. De altfel, si cercetatorii de la GaWC au constatat ca ascensiunea Varsoviei, a Pragai sau a Budapestei, nu numai a Bucurestiului, a fost accentuata si de declinul economic general al tarilor respective, inregistrat dupa 1990; cu atat mai evident a fost, pe acest fond, avansul inregistrat de zonele aflate „pe val“.

     

    Bucurestiul pare a fi, in prezent, cea mai „pe val“ regiune europeana; cel putin asa cred analistii companiei de servicii imobiliare Jones Lang Lasalle, care calculeaza un indice european de crestere regionala, publicat in fiecare an. Studiul din 2006 indica Bucurestiul drept orasul european cu cea mai mare rata de crestere pentru urmatorii cinci ani, peste media celor 91 de orase europene analizate. Capitala Romaniei, cuprinsa in studiu pentru prima data, este trasa in jos, pe locul 58 in clasamentul Jones Lang Lasalle, de valoarea redusa a PIB/locuitor (in comparatie cu restul Europei) si de coeficientul privind mediul de afaceri.

     

    Asadar, premise si perspective bune pentru Bucuresti. Dar cum a actionat si cum va influenta Bucurestiul restul Romaniei? „Cred ca Bucurestiul este mai mult un motor decat o frana. E drept, un motor in doi timpi si nu in patru, ca Budapesta sau chiar Belgradul“, crede Viorel Bitu. Presedintele Comisiei Nationale de Prognoza spune ca Bucurestiul este pentru restul Romaniei ce a fost Germania pentru Europa, adica o adevarata locomotiva. „Dezvoltarea accelerata a zonelor cu potential, precum Bucurestiul sau zona Timisoarei, se propaga in celelalte regiuni, prin cererea adresata acestora pentru produse mai competitive sau forta de munca. In timp, investitiile devin mai scumpe in aceste zone si incep sa se orienteze catre regiunile adiacente“, comenteaza Ion Ghizdeanu.

     

    Oricum, pentru urmatorii ani, „locomotiva in doi timpi“ va continua sa isi pastreze statutul fruntas, chiar daca este de asteptat o reducere a decalajelor. „Zonele economice se dezvolta in raport cu potentialul acestora si nu in functie de statutul lor administrativ. Zona Timisoara–Arad este poate cea mai reprezentativa. Nu putem spune cand, dar este posibil sa se formeze si in Romania zone tip megalopolis, ca pe coasta de est a SUA. Iar prima va fi cea din jurul Bucurestiului“, apreciaza Ghizdeanu.

     

    „Totusi, discrepante vor exista mereu, dictate in principal de competitia preturilor, de economia de masa. Pretul benzinei nu poate fi mult diferit in Lotru fata de cel din Bucuresti, totusi diferenta de pret nu poate acoperi diferenta de profitabilitate, mult mai mare in Bucuresti datorita volumului vanzarilor. Ceea ce face ca decizia de a infiinta o benzinarie in Bucuresti sa fie mai atractiva decat investitia din Lotru“, explica Viorel Bitu. Prin urmare, conchide el, „in urmatorii 100 de ani nu cred ca alt oras din Romania va lua locul de lider al Bucurestiului“.

     

    Cat de mult conteaza pozitionarea geografica a afacerii? Nu prea, daca esti reprezentat in Bucuresti, spune Gheorghe Ciubotaru, directorul general si proprietarul companiei botosanene Electroalfa: filiala de productie din Bucuresti este cea mai activa si dezvoltata financiar din cele 11 pe care le detine compania. „Adaptabilitatea manageriala“ a permis Electroalfa sa depaseasca localizarea din extremul nordic al Romaniei si neajunsurile legate de aceasta, adevarata problema constituind-o in prezent forta de munca, de oriunde ar fi aceasta: in provincie, sustine Ciubotaru, exista bariere mentale care blocheaza relocarea fortei de munca si mobilitatea oamenilor. Pe de alta parte, crede el, provincia va acapara cea mai mare parte a investitiilor viitoare. Aceasta opinie se intemeiaza pe mai multe aspecte. In primul rand, investitiile din Bucuresti sunt mai scumpe si greu de realizat, pentru ca spatiile si forta de munca sunt putine si scumpe. In al doilea rand, planurile de dezvoltare a infrastructurii au ca tinta in principal provincia: aproape toate aeroporturile au devenit internationale, se dezvolta retele rutiere din Transilvania sau Moldova, se dezvolta parcuri tehnologice in mai toate orasele mari.

     

    Provincia, cum explica mai plastic brasoveanul Iuliu Miklos, patronul grupului de firme Mikim, iti permite sa „vezi lucrurile mai curat“, lipsite de cenusiul cu care este de multe ori asociat Bucurestiul. „Transilvania va deveni o tinta predilecta a investitorilor, din cauza apropierii geografice, dar si de mentalitati, cu vestul Europei“, apreciaza Miklos, care plaseaza Brasovul, intr-un top al dezvoltarii potentiale, pe locul al treilea dupa Timisoara si Cluj, la egalitate cu Constanta.

     

    Topul realizat de Iuliu Miklos se refera la mari aglomerari urbane romanesti, care au intrat oricum in atentia investitorilor, a marilor lanturi de retail sau a publicitarilor. Ce facem cu restul? „La o prima analiza s-ar parea ca principala solutie pentru reducerea decalajelor o reprezinta alocarea cu prioritate catre zonele sarace a resurselor financiare, atat publice, cat si europene. Dar poate mai important este climatul de afaceri, in care includem si atitudinea proinvestitionala a autoritatilor locale“, spune Ion Ghizdeanu.

     

    „Totusi, romanii se dovedesc repetenti la capacitatea de a dezvolta si sustine programe, deci personal sunt sceptic ca exista o sansa practica de a sustine prin programe politice dezvoltarea unor zone“, spune Viorel Bitu de la Synergizer. Scepticismul lui Bitu nu este impartasit de Gheorghe Ciubotaru sau de Iuliu Miklos, care mizeaza fie pe initiative locale si cresterea gradului de independenta administrativa, fie pe deplasarea naturala a interesului investitorilor, mereu in cautare de ceva mai convenabil pentru afacerea lor.

     

    Inima economica a Europei o constituie o zona denumita Blue Banana, care incepe undeva in sudul Marii Britanii si coboara spre Milano. Zona, care nu tine cont de granite sau separari de orice alta natura, include Londra, Bruxelles, Frankfurt, Basel si Zürich si inseamna una din cele mai mari concentrari mondiale de bani, industrie si oameni. Concentrarea activitatilor este o realitate dovedita chiar si de simpla reprezentare pe harta a PIB/capita realizat de diversele regiuni: cu cat este mai mare distanta fata de inima economica a Europei, cu atat indicatorul scade. Iar din acest punct de vedere, asa-numitul indicele de perificitate al Romaniei – cat de periferica este pozitia sa in raport cu nucleul economic al continentului – este aproximativ acelasi cu cel al Spaniei. Foarte frumos deci. Cand se vor apropia si restul indicatorilor?

  • Studiu de caz

    PIB – Dublu sau nimic

    11.694 EURO valoarea estimata a PIB/locuitor in Bucuresti peste doi ani, reprezentand 206,3% din media pe tara. Un raport supraunitar mai au doar regiunea Vest (114,8%) si regiunea Centru (107%), unde PIB/locuitor va depasi in 2008 nivelul de 6.476 euro, respectiv 6.151 euro. In urmatorii doi ani, diferentele privind produsul intern brut pe locuitor dintre Bucuresti si celelalte regiuni ale tarii se vor adanci. Capitala este creditata cu un potential peste media nationala (6,5% in 2007 si 6,3% in 2008), CNP anticipand o crestere economica de 7,2% in acest an si de 6,8% in 2008.

     

    Salarii centrale

    31% cresterea salariilor in Bucuresti in perioada 2007-2008, peste media nationala. Cele mai mici castiguri ar urma sa fie inregistrate in judetele din regiunea Centru, cu aproape 12% mai putin decat valoarea medie pe tara. Diferentele salariale intre regiuni se vor mentine in urmatorii doi ani, angajatii din Bucuresti urmand sa fie in continuare cel mai bine remunerati, iar cei din centrul si estul tarii vor ramane cu salarii sub medie. Castigul salarial mediu net se va plasa in acest an la 948 de lei (268,6 euro), fata de 848 de lei (240,5 euro) in 2006, pentru ca anul viitor sa ajunga la 1.064 de lei (303,1 euro). Cel mai mic salariu va fi obtinut in regiunea Centru, cu 840 de lei (238 de euro), la polul opus plasandu-se Bucurestiul, cu 1.241,5 lei (351,7 euro). 

     

    Comert exterior – Triplu sau nimic

    18,2 MLD. EURO valoarea importurilor estimate pentru regiunea Capitalei in urmatorii doi ani. Bucurestiul va fi pe primul loc in topul celor mai mari importatori din Romania, valoarea importurilor urmand sa fie de peste trei ori mai mare decat pentru urmatoarea clasata, regiunea Centru. Valoarea totala a exporturilor Romaniei va ajunge in acest an la 46,1 miliarde de euro, iar in 2008 la 52,3 miliarde de euro. Analistii au calculat deficitul comercial din 2007 la 15,5 miliarde de euro si pentru 2008 la 17,5 miliarde de euro.

     

    Balanta dezechilibrata

    75% din deficitul total al Romaniei este reprezentat de deficitul balantei comerciale a Bucurestiului. Capitala detine peste 20% din volumul exportului national si aproape 40% din cel al importului. Singurele regiuni care vor inregistra excedent comercial, atat in 2007, cat si in 2008, vor fi Sud-Vest si Vest. Daca in cazul primei zone este vorba despre un nivel redus al exporturilor – 1,3 miliarde euro estimate pentru 2007 si 1,4 miliarde euro in 2008 – regiunea Vest se va remarca printr-o activitate accentuata atat la export, cat si la import.

  • Comertul inghite 1 mld. euro investitii

    Doar investitiile din energie si domeniul bancar pot rivaliza cu cele din comert, care vor depasi un miliard de euro in intervalul 2006-2007, conform calculelor BUSINESS Magazin.

     

    Cursa contra cronometru a inaugurarilor in care s-au lansat retelele de magazine va atinge apogeul in 2007. Pana la sfarsitul anului, aproape 100 de noi hipermarketuri, supermarketuri, discountere si spatii cash & carry promit sa coloreze harta comertului romanesc specializat in bunuri de larg consum. Care sunt companiile care au facut cele mai mari investitii in 2006 si ce planuri au pentru anul in curs?

     

    Lider al clasamentului realizat de BUSINESS Magazin, cu investitii totale de circa 140 de milioane de euro, este reteaua real, divizia de hipermarketuri a grupului german Metro. Intrat pe piata abia in luna martie a anului trecut, real a deschis pana acum nu mai putin de opt magazine, adica mai multe decat principalul sau concurent – Carrefour – care are deja o istorie de sase ani pe piata si a carui retea numara acum sapte hipermarketuri. Cu sapte inaugurari programate pentru anul acesta, real isi va pastra ritmul de extindere, iar „investitiile programate vor fi cam la acelasi nivel ca si anul trecut, respectiv 140 de milioane de euro“, declara John Rix, directorul general al real Romania. Tot el spune insa ca la final de an s-ar putea ca acestea sa fie chiar mai mari. Cu aceasta suma, reteaua germana isi va mentine si in 2007 prima pozitie in topul celor mai mari investitori din comert si va ajunge sa detina 21 de magazine pana la sarbatorile de Craciun din 2008, spune Rix, care paraseste pozitia de director general al companiei de la 1 februarie. Locul sau va fi luat de olandezul Tjeerd Jegen care a fost, in ultimii trei ani, vicepresedinte de vanzari pentru Europa Centrala la Ahold, companie care ocupa locul 11 in 2006 in topul celor mai mari comercianti europeni, conform unui studiu realizat de Planet Retail.

     

    John Rix a detinut fraiele real vreme de doi ani, fiind nu doar artizanul expansiunii companiei pe piata, ci si cel care a convins board-ul grupului german Metro ca dezvoltarea formatului de hipermarket pe aceasta piata nu poate da gres. In martie 2004, isi aminteste Rix, a venit in Romania pentru prima oara si a stat aici vreme de o luna pentru a se familiariza cu piata. Sarcina sa din acel moment era sa intocmeasca o lista cu cinci tari in care sa se extinda real. E usor de banuit ca in capul listei s-a aflat Romania, iar ceea ce l-a convins pe Rix a fost, in afara de factorii palpabili – numarul de locuitori, evolutia retelei Metro Cash & Carry si concurenta redusa pe segmentul de hipermarket – faptul ca la ora 10 seara un hipermarket era plin de cumparatori. In decembrie 2004, Rix a primit girul conducerii grupului pentru extinderea in Romania, dupa 15 luni deschidea primul magazin la Timisoara (martie 2006), apoi inca sapte in urmatoarele noua luni.

     

    Ritmul inaugurarilor si investitiile aduse in piata de real rivalizeaza acum in mod direct doar cu reteaua germana Kaufland, care a investit in 2006 circa 110 milioane de euro pentru a deschide 14 magazine. Planurile pentru 2007 vizeaza o suma similara, pentru ca reteaua se va mari cu „cel putin 10 noi magazine, iar investitia pentru fiecare unitate se plaseaza intre 5 si 10 milioane de euro, in functie de pretul terenului“, spune Günter Grieb, director general al Kaufland Romania. Bugetul pentru acest an prevede si cheltuielile dedicate extinderii sediului logistic al companiei, spune Grieb.

     

    Kaufland s-a pozitionat pe piata romaneasca drept hipermarket de tip discount, avand magazine cu o suprafata intre 3.000 si 5.000 mp si o gama redusa de produse la preturi mici. Pe termen mediu, Kaufland doreste sa aiba o retea de 50 de magazine, dar Grieb afirma ca nu stie cand se va incheia faza de expansiune rapida. In definitiv, comenteaza directorul general al Kaufland, pe piata de origine (Germania) reteaua continua sa deschida si acum magazine, la 75 de ani de la prima inaugurare.

     

    Pe locul al treilea in topul investitiilor din 2006 se plaseaza Auchan, care a deschis pana acum doar un singur hipermarket in Capitala, in urma unei investitii de 40 de milioane de euro. In 2007, Auchan candideaza la un loc fruntas in top, avand planificata o investitie de 160 de milioane pentru patru noi magazine – in Bucuresti (cartierul Berceni), Targu-Mures, Cluj-Napoca si Pitesti, conform directorului general al Auchan Romania, Regis Mougel. Cu toate acestea, Auchan nu este singurul investitor in spatiile unde este prezent, spre deosebire de „seniorul“ pietei romanesti, Carrefour, care este proprietar al spatiilor in care functioneaza. Prin urmare, si investitiile directe sunt mai consistente, iar povara acestora apasa doar pe umerii retailerului, spre deosebire de Auchan, care a inaugurat primul magazin intr-un spatiu inchiriat.

     

    Reteaua Carrefour numara acum sapte magazine, la sase ani de la intrarea pe piata, moment care a marcat si primul contact al cumparatorului roman cu reteta hipermarketului – magazin definit, pe scurt, ca avand „totul sub un singur acoperis“. Francezii care au avut vreme de cativa ani avantajul primului venit pe piata anunta acum ca-si accelereaza ritmul de extindere, planuind sa deschida „cel putin trei magazine pe an“, conform directorului de marketing al Carrefour, Andreea Mihai. Astfel, destinatiile pentru anul in curs sunt Iasi (cu doua magazine) si Cluj, investitia dedicata fiecarui hipermarket al retelei franceze fiind de aproximativ 20 de milioane de euro. Francezii vor apasa si mai adanc de-acum pe pedala extinderii, „pe de-o parte datorita puterii financiare a grupului“, spune Mihai si, in al doilea rand, „datorita potentialului Romaniei, ritmului sau de crestere economica si integrarii sale in UE“.

     

    In 2006, reteaua lor a crescut cu doar doua magazine, dar chiar si asa Carrefour ramane liderul pietei de hipermarketuri in termeni de vanzari. Cifra de afaceri a companiei a depasit anul trecut 600 de milioane de euro, ceea ce inseamna o crestere de 39% fata de 2005. Astfel, conform ultimelor informatii oficiale, Carrefour s-a incadrat in previziunile facute la jumatatea anului trecut: desi cifra de afaceri pe Romania anuntata pe site-ul grupului francez (www.carrefour.com) a fost de 536 de milioane de euro, ea se referea „doar la rezultatele pe primele 10 luni ale anului trecut“, a anuntat grupul intr-un comunicat de presa.

     

    Febra deschiderilor nu este rezervata doar operatorilor de magazine de mari dimensiuni, ci a cuprins si companiile care au in portofoliu supermarketuri sau magazine cu discount. Reteaua Plus a deschis anul trecut 22 de magazine noi, investitia dedicata acestora fiind de 35 de milioane de euro. Bugetul alocat pentru anul in curs este si mai mare (45 de milioane de euro), deoarece compania vrea sa deschida 30 de magazine, investitia medie fiind de circa 1,5 milioane de euro. Compania, intrata pe piata in toamna anului 2005, marseaza pe strategia extinderii agresive „pentru a obtine in cel mai scurt timp o acoperire nationala si pentru a mari cota de piata“, afirma Ioana Marginean, directorul de marketing al retelei. Dezvoltarea rapida a retelei are sens cu atat mai mult cu cat Plus poate exploata acum situatia primului venit, avand in vedere ca „in majoritatea oraselor mici si mijlocii comertul modern lipsea cu desavarsire“, spune Marginean, referindu-se la zonele in care Plus a intrat deja. Extinderile ar trebui sa permita, conform reprezentantilor companiei atingerea pragului de break-even (cand compania devine profitabila) „la trei ani de la intrarea pe piata, adica in 2008“.

     

    Reteaua de supermarketuri Billa, membra a grupului german Rewe, aflata deja de ani buni pe profit – peste 11 milioane de euro in 2005 fata de 6,5 milioane in 2004 – s-a prins si ea in hora extinderii. Lantul numara acum 22 de magazine, din care patru deschise in 2006, iar pentru anul in curs, Wolfgang Janisch, director general al Billa Romania, se asteapta sa inaugureze „intre 8 si 10 magazine, dintre care trei sunt deja in constructie si patru sunt in faza de proiectare“. Conform informatiilor din piata, investitia medie necesara pentru un supermarket este de 5 milioane de euro, ceea ce plaseaza bugetul Billa dedicat expansiunii intre 40 si 50 de milioane de euro pentru 2007.

     

    Membra a aceluiasi grup german Rewe, si reteaua de magazine cash & carry Selgros isi continua expansiunea, desi 2007 nu marcheaza o accelerare vadita. Trei noi magazine, care se traduc in investitii de 45 mil. euro, urmeaza dupa un an in care lantul s-a marit cu doua magazine. Unul dintre cele mai importante avantaje ale extinderii rapide tine de „disponibilitatea terenurilor in zone potrivite, la preturi care – desi au crescut mult fata de anii trecuti – inca nu au ajuns la nivelul din Europa de Vest“, spune Pia Krauss, director de marketing la Selgros Romania.

     

    Dar strategia de extindere agresiva pune in umbra echilibrarea costurilor cu veniturile, iar accentul cade pe investitii – cat mai multe in timp cat mai scurt. De aceea, pe aceasta carte pot miza doar companiile cu forta financiara mare. De acest avantaj nu pot beneficia, spre exemplu, companii romanesti ca Pic sau Trident care – oricat de ambitioase ar fi planurile lor de extindere – nu au resursele financiare necesare. Cu atat mai dificila este dezvoltarea pentru o companie mica din comert cu cat nu doar banii sunt o problema. Dublarea numarului de magazine in cativa ani implica o cerere de forta de munca pe masura. „Gasirea si educarea oamenilor potriviti pentru magazine“ este, in opinia directorului general al Billa Romania, cea mai mare dificultate a companiei.

     

    Dar reversul medaliei este suficient de promitator pentru a gasi solutii in toate piedicile expansiunii: „dezvoltarea rapida asigura unei companii cele mai bune amplasamente“, spune Janisch. Or, rolul jucat de amplasare este atat de important in retail, incat poate face diferenta intre pierdere sau profit. Un alt plus in favoarea extinderii rapide este dat de pretul platit pe terenul necesar unui magazin – pret cu atat mai redus cu cat un lant de magazine vine mai devreme sa solicite terenul respectiv. Reteaua real, spre exemplu, are deja „rezervate“ spatii pentru inca 13 magazine, principalul avantaj al acestei strategii fiind, sustine John Rix, „faptul ca am obtinut cele mai bune spatii pentru magazine la cele mai bune preturi“. Orice alta companie care se pregateste acum sa intre in orasele in care real si-a asigurat deja pozitiile va avea „o locatie mai putin buna, la un pret mai mare“.

  • Cine liciteaza mai mult

    Companiile de pe piata comertului isi continua extinderea rapida, evidentiata de numarul tot mai mare de magazine (totalul hipermarketurilor ar urma sa ajunga in 2007 de patru ori mai mare decat in 2005) si de sumele aruncate in joc.

     

    Compania

    Investitie 2006 (mil. euro)

    Investitie 2007 (mil. euro)

    Real

    140

    140

    Kaufland

    110

    120

    Carrefour

    40

    60

    Auchan

    40

    160

    Plus

    35

    45

    Selgros

    30

    45

    Cora

    20

    NA

    Billa*

    20

    50

     

    Sursa: companiile

    *estimare BUSINESS Magazin conform informatiilor din piata

     

  • BANCI: Satul, ultima frontiera in calea bancilor, capituleaza cu pasi marunti

    Se lauda cu retele de sute si sute de unitati, dar pentru multe banci mediul rural si orasele de dimensiuni mai mici sunt un taram pe care n-au indraznit inca sa puna piciorul. Schimbarea se intrezareste insa la orizont.

     

    Lesne de inteles ca atunci cand investesc mai bine de 150.000 de euro intr-un punct de lucru (cat costa deschiderea unei unitati bancare dintre cele mai mici, cu doar 1-2 angajati), bancherii asteapta si un castig pe masura de pe urma lui. Iar zonele rurale, in care mare parte din populatie traieste inca din autoconsum, iar nivelul veniturilor e departe in multe cazuri chiar si de minimul inregistrat pe cap de orasean, castigurile nu sunt dintre cele mai promitatoare. Asa se face ca, dintr-o retea bancara de peste 4.400 de unitati, cat avea intreg sistemul bancar la finele lui 2006, mai putin de o mie sunt plasate in afara marilor orase.

     

    Dar lucrurile se schimba, iar bancherii incep sa se uite cu ceva mai mult interes si peste granita marilor orase. Simplist, cel putin doua sunt motivele pentru care si localitatile cu mai putin de 50.000 de locuitori („granita“ de netrecut pana de curand) devin si ele interesante pentru banci. Pe de o parte, agricultura romaneasca asteapta, in perioada 2007-2009, infuzii de aproape cinci miliarde de euro din fonduri europene, fara a mai pune la socoteala celelalte programe destinate dezvoltarii ei. Bani care pe de o parte va trebui distribuiti si insotiti de cofinantare prin credite bancare – si, poate mai important decat atat, vor crea „gustul“ si nevoia pentru servicii bancare suplimentare. Pe de alta parte, dupa mai bine de doi ani in care romanii ce muncesc in tari straine au trimis si au consumat in Romania miliarde de euro (cu precadere in sate si orase mici, de unde au plecat cei mai multi la munca), gradul de bunastare a crescut si el.

     

    Motivatia (cel putin teoretica sau de perspectiva) exista, asadar, iar primii pasi au fost deja facuti – mai ales de bancile mari, cu retele importante. Pana una-alta, din circa 40 de banci, cate numara sistemul bancar in prezent, sapte sunt prezente si in mediul rural, conform unui studiu recent realizat de site-ul www.no-cash.ro. Prezente mai importante (dar fara sa depaseasca insa nici una cateva zeci de unitati in aceste zone) aveau, potrivit aceleiasi surse, BCR, BRD, Banca Carpatica si Raiffeisen Bank. De departe, CEC ramane fruntasa, in conditiile in care din cele aproape 1.400 de sucursale, mai mult de jumatate sunt in mediul rural.

     

    Cum se impaca insa nevoia de a tine sub control costurile (sub presiunea extinderii agresive a retelelor de sucursale, dar si a reducerii marjelor de profit) cu dorinta de a cuceri noi teritorii, unde insa clientii sunt sensibil mai putini, iar castigurile pe masura?

     

    „Inovand“, raspunde Sorin Popa, directorul general adjunct al BRD-Société Générale, banca ce a lansat, spre finele anului trecut, asa-numitul proiect „plug and bank“. Inventia lor este, de altfel, una destul de simpla. Practic, ei folosesc pentru a-si construi prezenta in sate sucursale de mici dimensiuni, de 30-50 de metri patrati, prefabricate si asamblate la fata locului. Asemanatoare unor „mini boutique-uri“ ceva mai mari, sucursalele BRD de acest fel ofera toate categoriile de produse si servicii bancare din portofoliul bancii, subliniaza Popa. Iar costurile sunt, in acest caz, considerabil mai mici decat in cazul unei sucursale obisnuite: intre 70 si 90 de mii de euro, explica Popa pentru BUSINESS Magazin. Avantajele unui astfel de concept, inregistrat deja de BRD ca marca proprie, sunt evidente, sustine directorul general adjunct al bancii: personalul necesar pentru operarea unei astfel de sucursale este de „0-2 persoane“, dat fiind ca fiecare este echipata si cu automat bancar, iar amplasamentul este mai usor de gasit si mai ieftin. BRD concesioneaza sau cumpara terenul pe care instaleaza sucursala. La finele anului trecut, reteaua BRD (de aproape 600 de unitati in toata tara) numara circa 50 de astfel de sucursale. Cu mai bine de un sfert din activele sistemului bancar in administrare, Banca Comerciala Romana are doar 13 sucursale in mediul rural, potrivit studiului citat anterior, in timp ce Raiffeisen Bank, ocupanta locului al treilea din topul bancar (in functie de active), avea doar cinci sedii in mediul rural. Si aceasta desi, la capitolul extindere teritoriala, ambele banci au fost anul trecut extrem de active: BCR a deschis doar in 2006 peste o suta de noi unitati, in timp ce Raiffeisen si-a completat reteaua cu 51 de sucursale, ajungand la 265 in prezent.

     

    „In 2007 vrem sa mai deschidem inca o suta“, spune Razvan Munteanu, vicepresedinte pentru divizia de retail la Raiffeisen Bank. Totusi, desi adauga ca este posibil ca banca sa deschida noi unitati si in orasele cu mai putin de 50.000 de locuitori, „nu exista o strategie specifica pentru aceste regiuni“, recunoaste Munteanu. Atunci cand se decide deschiderea unei noi sucursale, in calculele bancii primeaza dimensiunea localitatii si densitatea de unitati ale concurentei. „Evident, ne intereseaza si nivelul de venituri din zona respectiva“, adauga bancherul, sustinand ca daca, tragand linie si adunand, calculele dupa aceste criterii duc banca spre zona rurala, „mergem si acolo“. Prudenta sa e justificata de costurile mari pe care le implica deschiderea unei noi unitati: intre 150 si 400 de mii de euro, in functie de dimensiune. Ca alternativa la sucursala clasica, Munteanu spune ca mediul rural poate fi abordat si prin agentii „mai altfel“: cu program de doar cateva ore pe zi sau cateva zile pe saptamana, pentru optimizarea costurilor.  

     

    O piata ce concentreaza insa circa 10 milioane de clienti potentiali, cat numara populatia rurala a Romaniei (aproape jumatate din total), nu poate fi ignorata, chiar daca pentru moment investitiile nu prea par a se justifica in planurile bancherilor. „Dar oportunitati exista“, este de parere Dorel Piti, director executiv de retea la Bancpost – banca ce, desi a incheiat anul 2006 cu peste 200 de sucursale si isi propune pentru jumatatea lui 2007 sa ajunga la 280, „nu prea e prezenta in zona rurala“. De fapt, dupa cum arata studiul no-cash, Bancpost detinea anul trecut doar doua unitati in mediul rural, restul fiind concentrate in urban.

     

    Mai exista insa si alte canale de vanzare, exceptand clasica – si costisitoarea – unitate „de mortar si caramida“. Pentru o parte, solutia se numeste forta mobila de vanzare; presedintele BCR, Nicolae Danila, anunta spre exemplu la finele anului trecut ca are in vedere agenti de vanzare pentru a acoperi mai bine si zona rurala. Lista bancilor ce-si vand creditele prin agenti este insa mult mai lunga (chiar daca obiectivul nu e neaparat zona rurala, ci inca acoperirea marilor orase): HVB Tiriac Bank, ABN Amro sau Raiffeisen Bank. Pentru altii, solutia vine din parteneriate – unul dintre preferatii bancherilor dovedindu-se (intemeiat, prin prisma celor peste 7.000 de unitati din intreaga tara) Posta Romana. Lista parteneriatelor Postei include Bancpost, Raiffeisen Bank, Raiffeisen Banca pentru Locuinte, Citibank, BRD Finance, ABN Amro.

     

    Pentru altii, prezenta permanenta nu este obligatorie atunci cand vine vorba despre zonele rurale. Spre exemplu, incepand din februarie anul trecut, ProCredit Bank a abordat aceasta regiune prin utilizarea unui microbuz, asa – numitul Credit Mobil. Acesta se deplaseaza in zonele in care banca nu este prezenta cu sucursala sau cu agentie, promovand creditele agricole. In prezent, in cadrul programului au ajuns sa functioneze patru astfel de microbuze. Rezultatele sunt, spun oficialii ProCredit pentru Business Magazin, „incurajatoare“: cu o valoare medie de aproximativ 3.500 de euro, volumul creditelor in derulare acordate intreprinzatorilor din mediul rural era de aproximativ 18 milioane de euro in decembrie 2006. 

     

    Mai in forta sau cu mai multa precautie, bancherii fac, asadar, primii pasi si catre zonele total ignorate pana in prezent. De lucru mai e insa mult, in conditiile in care un calcul simplu arata ca cele mai putin de o mie de unitati din mediul rural echivaleaza, de fapt, cu un raport de o unitate la aproape 11.000 de locuitori.