Washingtonul, aliat al Egiptului, îi furnizează o asistenţă totală, militară şi economică, în valoare de 1,55 miliarde de dolari pe an, însă acest ajutor face, oficial, obiectul unei reexaminări complete după represiunea de la mijlocul lunii august împotriva susţinătorilor preşedintelui destituit, Mohamed Morsi.
Preşedintele american Barack Obama a avertizat, săptămâna trecută, de la tribuna Naţiunilor Unite că o continuare a susţinerii Statelor Unite este condiţionată de progresele în materie de democraţie.
Însă în termenii unui ajutor militar – fonduri transferate într-un cont federal din Statele Unite pentru a onora contracte între Cairo şi companii americane de armament – “am alocat recent restul de plată pentru exerciţiul bugetar 2013 care s-a încheiat ieri, la 30 septembrie”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Jennifer Psaki.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply