Argumentul Executivului este că CFR Marfă reprezintă o companie strategică şi se înscrie astfel în atribuţiile CSAT.
Declaraţia purtătorului de cuvânt al Guvernului a fost transmisă printr-un comunicat, după ce purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei s-a pronunţat pe această temă.
În comunicatul transmis miercuri seara, Andrei Zaharescu confirmă că Guvernul va transmite CSAT rezultatul finalizării negocierilor privind privatizarea companiei CFR Marfă şi susţine că decizia Guvernului este consecventă cu procedura pe care a aprobat-o CSAT în ceea ce priveşte strategia de privatizare a CFR Marfă.
“Considerăm că, dacă CSAT s-a pronunţat în legătură cu această privatizare înainte de derularea sa, trebuie să se pronunţe şi cu privire la rezultatele negocierii. Guvernul aşteaptă o decizie în prima şedinţă a CSAT, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale neavând dreptul legal să exprime poziţii în numele CSAT (din a cărui componenţă nu face parte)”, se afirmă în comunicat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply