Tag: CFR Marfa

  • CFR Marfă, companie de stat cu datorii de 1,3 mld.lei, va intra într-un proces de restructurare care include vânzarea de active, reorganizarea regionalelor şi investiţii în vagoane proprii

    CFR Marfă, companie de stat cu datorii de 1,3 miliarde lei, va implementa în perioada următoare, sub supravegherea CITR, un plan de restructurare care prevede eficientizarea operaţională, astfel încât compania să genereze profit operaţional din cel de-al doilea an al derulării procedurii de concordat preventiv, şi  vânzarea activelor neproductive.

    CITR, parte a Impetum Group, a depus vineri, 21 februarie, la Tribunalul Bucureşti, planul de concordat al CFR Marfă, procedură de restructurare care permite continuarea activităţii companiei şi rambursarea datoriilor.

    Planul include creşterea, din 2020, a volumului de mărfuri transportate, structurarea parcului de material rulant conform nevoilor clienţilor, reducerea cheltuielilor de exploatare, reducerea cheltuielilor cu închirierea de vagoane prin investiţii în parcul propriu, înfiinţarea unui departament de restructurare cu obiective clare, reorganizarea regionalelor CFR Marfă şi a structurii centrale.

    „Atât noi, echipa CITR, cât şi specialiştii CFR Marfă, am înţeles încă de la intrarea în proiect că este nevoie de o colaborare rapidă între echipe, motiv pentru care am reuşit să depunem planul de concordat înainte de termenul limită de 30 de zile de la deschiderea procedurii prevăzut de lege. Ne-am asumat să contribuim la restructurarea acestei companii cu impact major în economie şi de aceea am implicat în acest proiect o echipă multidisciplinară solidă, cu cei mai buni experţi în restructurare din cadrul CITR”, a declarat Aurel Podariu, Senior Partner CITR.

    La data depunerii planului, activul companiei are un cuantum de 5,1 miliarde de lei, din care imobilizările corporale ating 4,7 miliarde de lei. 

    Datoriile evidenţiate în contabilitatea CFR Marfă S.A. sunt în valoare de 1,3 miliarde de lei.

    În etapa următoare, CFR Marfă şi CITR vor identifica activele care nu sunt folosite în activitatea companiei, în vederea valorificării sau dării în plată, cu obiectivul de a degreva compania de costuri suplimentare (servicii de pază, întreţinere, reparaţii, taxe şi impozite locale). 

     Potrivit CITR, accesarea concordatului preventiv a avut în vedere şi contextul iminentei decizii a Comisiei Europene cu privire la recuperarea ajutorului de stat acordat CFR Marfă de către statul român.  ”În ceea ce priveşte recuperarea ajutorului de către stat, considerăm că există soluţii  conforme cu legislaţia internă şi europeană pentru aplicarea procedurii de concordat şi tratarea, inclusiv a sumei respective, în cadrul acestei proceduri. Concordatul este o soluţie de prevenţie cu rolul de a asigura redresarea rapidă, desfăşurată sub supravegherea judecătorului sindic. Procesul de restructurare permite continuarea activităţii companiei şi rambursarea datoriilor conform prevederilor legale, interne şi comunitare”.

     Următorii paşi în procedură sunt negocierile cu creditorii şi votarea planului de către creditorii care deţin cel puţin 75% din creanţe, precum şi omologarea acestuia de către judecătorul sindic, în termen de 48 de ore de la depunerea cererii de omologare. Termenul de implementare a măsurilor adoptate în plan este de 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii.

     

  • Bode, despre CFR Marfă: Mâine se discută la Bruxelles ajutorul de stat de 363 de milioane de euro

    Lucian Bode, Ministrul Transporturilor, a declarat că în cursul zilei de joi, Consiliul Concurenţei va discuta la Bruxelles ajutorul de 363 de milioane de euro acordat de stat companiei CFR Marfă. Acesta a mai spus că pierderile planificate pentru 2019 la CFR Marfă sunt de 95 de milioane de lei.

    “Suntem într-o situaţie extrem de critică. Avem mâine, prin Consiliul Concurenţei, o discuţie la Bruxelles cu privire la acel ajutor de stat de 363 milioane euro acordat, conversia datoriilor în acţiuni în momentul privatizării. Compania este pe pierderi, 148 milioane în 2018 şi în 2019 are pierderi planificate de 95 milioane lei. Nu a fost reevaluat patrimoniul. În momentul în care a fost evaluat era undeva la 4,5 miliarde lei, dar nu aş spune că această companie nu valorează mare lucru, ca să nu fiu mai rău în exprimare, pentru că această companie are 907 locomotive. Sigur, lucrează 400, are 30.000 de vagoane, operează cu 13.000. Dar să vedem ce se întâmplă şi cu plăţile pe care le au de făcut pentru taxa de utilizare a infrastructurii. Au datorii de peste un miliard de lei către CFR SA, dar plătesc foarte mult şi prin taxa non TUI, ei plătesc o sumă de bani pentru locomotive şi vagoane pe care nu le utilizează”, a declarat ministrul.

    Lucian Bode a enumerat printre soluţii reevaluarea patrimoniului şi eşalonarea datoriilor la ANAF.

    “Soluţii sunt: reevaluarea patrimoniului, plăţi către CFR SA, să discutăm la ANAF eşalonarea pe o perioadă a datoriilor, sigur putem discuta şi despre varianta intrării în insolvenţă. A mai fost în discuţie o variantă cu acel holding cu CFR SA, dar clar avem nevoie de o reorganizare a acestei companii. Au active viabile, este o companie strategică, e o prioritate pentru noi”, a explicat Bode.

  • CFR, cu un picior în groapă. Ministrul Transporturilor se plânge de blocajul financiar al operatorului feroviar

    „În analizele pe care le fac, constat că în aproape fiecare zi de funcţionare CFR Marfă produce pierderi. Sunt o mulţime de contracte, cu mari companii energetice, făcute sub standardele de cost ale CFR Marfă”, a declarat Lucian Şova.

    „Şi managerii, şi liderii dev sindicat de la CFR Marfă ştiu că eu sunt implicat de o manieră legală, fără a-mi depăşi atribuţiile. La următoarele contracte, ar trebui ca CFR Marfă să oferteze la standardele corecte. O subofertare generează şi concurenţă neloială în piaţă”, a mai spus ministrul Transporturilor.

    CFR SA (administratorul infrastructurii feroviare) şi CFR Marfă „sunt două companii publice, nu se poate ca Infrastructura să nu-şi exercite prerogativele – impuse de lege – pentru recuperarea creanţelor. Manifest, însă, atenţie pentru că executorul judecătoresc ar putea într-o jumătate de oră să blocheze activitatea CFR Marfă”, a subliniat Lucian Şova.

    Oficialul a mai menţionat: „Eu nu înţeleg, ca ministru, să-i dau ordin directorului de la o companie de la care prertind să aibă o anumită calitate a şinelor, să nu fie atent cu ceea ce are de încasat de la client, oricare ar fi acel client”.

    CFR Marfă are de plătit datorii de 835,8 milioane de lei către CFR SA, dar are şi de încasat creanţe de 650,5 milioane de lei de la diverşi clienţi, fiind prinsă într-un blocaj financiar periculos. La sfârşitul lunii martie, sindicatele feroviare au cerut Preşedinţiei medierea conflictului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • CFR Marfă este blocată financiar între creanţe şi datorii. Sindicatele cer medierea Preşedinţiei

    Pe de-o parte, CFR Marfă este somată să plătească o serie de facturi şi are conturile blocate, iar de cealaltă parte are de încasat sume consistente de la clienţi care se află ori în insolvenţă, ori în faliment, astfel că şi conturile acestora sunt blocate.

    „Din această cauză, a blocării conturilor inclusiv la clienţii de la care trebuie să încaseze bani, societatea CFR Marfă riscă să nu poată plăti salariile celor 7.500 de angajaţi tocmai acum, în pragul Sărbătorilor de Paşte”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei sindicale a Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulică Măntescu. El a precizat că a transmis, zilele trecute, o serie de Scrisori Deschise către preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, dar şi către Preşedinţia României, solicitând adoptarea urgentă a unor soluţii de redresare a situaţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova: Datoria CFR Marfă către CFR SA e de 100 mil. euro, ne aşteptăm la ce e mai rău de la Bruxelles

    „Mă preocupă într-un mod foarte serios faptul că CFR Marfă a acumulat o datorie prea mare, mult prea mare, la CFR (Infrastructură). Eu cred că dacă ar fi fost vorba de un agent privat, acesta nu ar fi putut să ajungă în această situaţie. Sunt preocupat de faptul că o astfel de datorie, de fapt, poate fi tratată şi ca o distorsiune în piaţă, ca un element de concurenţă neloială în raport cu alţi operatori”, a spus Lucian Şova, menţionând ulterior că datoria CFR Marfă către CFR SA „este de 100 de milioane de euro”.

    „Am cerut celor de la CFR Marfă să lichideze datoria pe care o are către CFR (Infrastructură), astfel că ne pregătim pentru ce e mai rău în ceea ce priveşte o decizie de la Bruxelles privind un eventual ajutor de stat”, a mai spus Lucian Şova, în deschiderea unei conferinţe pe teme de infrastructură.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Matache: Un pachet de 51% din acţiunile CFR Marfă ar putea fi vândut pe bursă

    “Este o discuţie în care propunem o nouă soluţie de privatizare, respectiv listarea pe bursă, este o soluţie mult mai clară care nu lasă loc la interpretări, este transparentă, şi atunci nu vor mai fi niciun fel de probleme”, a spus Matache.

    În februarie, premierul Victor Ponta a anunţat reluarea procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, subiect asupra cărora autorităţile române au convenit cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene.

    Privatizarea ar urma să fie finalizată anul viitor, termenul fiind agreat cu instituţiile internaţionale.

    Guvernul a încercat în 2013 să privatizeze CFR Marfă, prin vânzarea a 51% din titluri, însă procesul nu a fost finalizat, inclusiv pe fondul disputelor între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Şeful Guvernului a cerut atunci ca vânzarea companiei să fie reavizată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, condus de Băsescu, iar preşedintele a solicitat ca Ponta să îşi asume răspunderea pentru privatizare.

    În iunie 2013, compania GFR, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, fusese declarată câştigătoare în procesul de privatizare a companiei feroviare, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

    Tranzacţia nu a fost finalizată însă, deoarece unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu s-a putut pronunţa, din lipsă de timp, până la termenul limită.

    După eşecul privatizării, Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei CFR Marfă, fiind decisă disponibilizarea a 2.500 de angajaţi, reprezentând circa 30% din numărul total de personal.

    Compania CFR Marfă, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă din România, cu o cotă de piaţă de peste 50%.

    Afacerile companiei au scăzut cu 14% în primele trei luni din acest an, la 182 milioane lei (41 milioane euro), de la 213 milioane lei în perioada similară din 2014.

    Annul trecut, transportatorul feroviar de marfă a înregistrat profit, pentru prima dată în ultimii şase ani, raportând însă un câştig redus, de sub un milion de lei, după pierderi de peste 1,6 miliarde lei în intervalul 2009 – 2013.

  • Rus: Privatizarea CFR Marfă va fi finalizată anul viitor

    “În acordul cu FMI e 2016”, a spus Rus, răspunzând unei întrebări privind termenul de finalizare a procedurii.

    Premierul Victor Ponta a anunţat la 9 februarie că Ministerul Transporturilor vrea să lanseze procedura de selectare a consultantului pentru reluarea procesului de privatizare a companiei CFR Marfă.

    “Se face selecţia pentru consultant, se porneşte selectarea consultantului”, a declarat Ponta, la finalul negocierilor cu FMI, Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială.

    Guvernul a încercat în 2013 să privatizeze CFR Marfă, însă procesul nu a fost finalizat, inclusiv pe fondul disputelor între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Şeful Guvernului a cerut atunci ca vânzarea companiei să fie reavizată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, condus de Băsescu, iar preşedintele a solicitat ca Ponta să îşi asume răspunderea pentru privatizare.

    În iunie 2013, compania GFR, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, fusese declarată câştigătoare în procesul de privatizare a companiei feroviare, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

    Tranzacţia nu a fost finalizată însă până la termenul limită, 14 octombrie, deoarece unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra operaţiunii.

    După eşecul privatizării, Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a CFR Marfă, fiind decisă disponibilizarea a 2.500 de angajaţi, reprezentând circa 30% din numărul total de personal.

    CFR Marfă, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă local, urmat de Grup Feroviar Român.

  • Directorul general al CFR Marfă a demisionat

    “Până la numirea unui director interimar, conducerea executivă a societăţii va fi asigurată conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al SNTFM CFR Marfă SA”, se arată într-un comunicat al companiei.

    CFR Marfă nu precizează motivele demisiei lui Buruiană.

    Compania a bugetat pentru acest an venituri de 877,1 milioane lei, în scădere cu 21,5% faţă de nivelul preconizat pentru 2014, şi un profit brut de 3 milioane lei, de aproape opt ori mai mic faţă de câştigul prognozat anul trecut.

    Printre principalii clienţi ai companiei de stat se numără companiile Rofersped, Azomureş, Conpet, CEO Oltenia, Holzindustrie Schweighofer, CE Turceni şi Kronospan.

    Compania CFR Marfă, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă local, secondat de Grup Feroviar Român.

    Ministerul Transporturilor va lansa procedura de selectare a consultantului pentru reluarea procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta, confirmând astfel informaţiile MEDIAFAX privind rezultatul negocierilor dintre Guvern şi FMI pe această temă.

    Guvernul a încercat în 2013 să privatizeze CFR Marfă, însă procesul nu a fost finalizat. După eşecul privatizării, Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei, fiind decisă disponibilizarea a 2.500 de angajaţi, reprezentând circa 30% din numărul total de personal.

  • CFR Marfă a disponibilizat aproape 2.300 din cei 2.500 de salariaţi propuşi spre concediere

    Până în acest moment au fost operate concedieri la sucursalele Muntenia – Dobrogea (570 salariaţi), Banat – Oltenia (622 salariaţi), Transilvania (540 salariaţi), Moldova (291 salariaţi), Centrul de Întreţinere şi Reparaţii Vagoane (207 salariaţi) şi structura centrală CFR Marfă (66 salariaţi), potrivit informaţiilor transmise de companie la solicitarea MEDIAFAX.

    Procesul de disponibilizare se va încheia la data plecării ultimului salariat vizat a fi disponibilizat. Pot apărea diferite situaţii datorită cărora concedierea colectivă să nu aibă un termen precis de finalizare (salariaţi cu contracte individuale de muncă suspendate din diferite motive, salariaţi care şi-au depus dosarul de pensionare şi urmează să le sosească decizia de pensionare)“, au precizat reprezentanţii CFR Marfă.

    Ministerul Transporturilor a solicitat, printr-un proiect lansat recent în dezbatere, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli CFR Marfă din acest an, în varianta revizuită veniturile fiind aceleaşi, respectiv 1,117 miliarde lei, dar cheltuielile mai mari cu 58 milioane lei, din cauza începerii cu întârziere a concedierilor colective.

    Reprezentanţii CFR Marfă au comunicat că potrivit HG 942/2013 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al companiei, începând cu luna martie urmau să fie concediaţi 2.500 salariaţi.

    “Astfel, au fost parcurse procedurile prealabile de concediere colectivă, conform prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestor proceduri în data de 7 iulie 2014 a fost notificată concedierea colectivă către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti. În data de 11 iulie 2014 salariaţii vizaţi a fi disponibilizaţi au fost înştiinţaţi în vederea încetării contractelor individuale de muncă, începând cu data de 11 august 2014”, au adăugat aceştia.

    În prezent, compania mai are 6.561 salariaţi.

    Bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pentru acest an, aprobat de Guvern în luna noiembrie a anului trecut, prevede venituri de 1,117 miliarde lei, cheltuieli de 1,035 miliarde lei şi un profit brut de 82 milioane lei. Compania estima că va încheia acest an cu 6.376 de salariaţi, urmând să astfel renunţe la 2.500 de angajaţi, echivalentul a 30% din personal.

    În varianta revizuită a bugetului de venituri şi cheltuieli avansată de Ministerul Transporturilor, veniturile au rămas neschimbate, însă cheltuielile sunt de 1,093 miliarde lei, mai mari cu 58 milioane lei, profitul brut fiind diminuat corespunzător, la 23,69 milioane lei.

    În nota de fundamentare a proiectului de modificare, la rubrica “Schimbări preconizate”, se precizează: “majorarea cheltuielilor de natură salarială şi a numărului de personal prognozat la finele anului 2014, ca urmare a demarării cu întârziere a procesului de concediere colectivă faţă de data prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2014”.

    Potrivit variantei revizuite a bugetului, compania estimează că va încheia anul 2014 cu 6.476 angajaţi, cu 100 peste decât numărul prevăzut în bugetul iniţial.

    CFR Marfă a raportat în 2013 venituri de 984,8 milioane lei, pierderi de 262,9 milioane lei şi un număr mediu de 8.696 de salariaţi, conform informaţiilor transmise la Ministerul Finanţelor.

    Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei CFR Marfă şi continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic, după ce procedura de cedare a 51% din acţiuni a eşuat anul trecut.

  • CFR Marfă va realiza revizii tehnice şi va scoate la închiriere bunuri şi spaţii către terţi

    “CFR Marfă anunţă deschiderea activităţii de prestări servicii către terţi, închirieri de bunuri, spaţii şi terenuri aflate în proprietatea societăţii. Această măsură vine ca o completare a politicii comerciale a CFR Marfă, care s-a concretizat în câştigarea unor licitaţii printre care amintim: CET Govora, Arcelor Mittal, Conpet, Lafarge sau S.C.E.H. Hunedoara. Piaţa de transport de marfă din România este o piaţă puternic concurenţială, iar pentru a se adapta la cerinţele acesteia, CFR Marfă ia o serie de măsuri pentru eficientizarea activităţii prin valorificarea tuturor resurselor umane şi materiale de care aceasta dispune”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Astfel, pe lângă activitatea de transport feroviar de marfă, CFR Marfă va efectua revizii tehnice la vagoane, va furniza locomotive de ajutor sau de multiplă tracţiune, servicii de cântărire, întocmire a documentelor de transport sau a altor documente şi va închiria bunuri, spaţii din patrimoniu şi de material rulant către orice firmă interesată.

    CFR Marfă este liderul pieţei de transport feroviar de marfă din România, cu o cotă de piaţă de 54,8 % la nivelul anului trecut.

    Compania controlată de stat, prin Ministerul Transporturilor, a câştigat recent o licitaţie organizată de CE Hunedoara pentru transportul cărbunelui pe o perioadă de un an, oferind un preţ de aproximativ 44 milioane lei (10 milioane de euro).

    Pe de altă parte, CFR Marfă va disponibiliza în această lună 2.500 de oameni, aproape 30% din numărul actual de angajaţi, în cadrul unui programul de restructurare şi reorganizare.

    Guvernul a autorizat săptămâna trecută plata din bugetul asigurărilor pentru şomaj a venitului de completare pentru cei 2.500 de angajaţi.