Autorităţile franceze încearcă să consolideze finanţele publice în contextul declinului economic din Franţa şi din zona euro.
Astfel, guvernul francez şi fondul suveran de investiţii al Franţei intenţionează să vândă o participaţie de 4,8% din acţiunile Aeroports de Paris, evaluată la 373 milioane euro, către divizia de asigurări a Credit Agricole, potrivit unui comunicat al ministerului francez al Finanţelor, citat de Wall Street Journal (WSJ). Totodată, Vinci va prelua un pachet de 4,7% din operatorul de aeroporturi, evaluat la 365 milioane euro. După finalizarea tranzacţiilor, guvernul francez va rămâne cu 50,6% din acţiunile companiei, păstrând controlul. Aeroports de Paris administrează cele 14 aeroporturi şi aerodromuri din zona Paris, inclusiv Charles de Gaule şi Orly. Vânzarea parţială a acţiunilor statului la companie subliniază presiunile la care este supus guvernul condus de preşedintele Francois Hollande (foto) în ceea ce priveşte reducerea datoriei publice, ajunsă la 90% din PIB, şi a deficitului bugetar, de 4,8% din PIB la finele anului trecut, peste limita de 3% din PIB impusă de UE.
Leave a Reply