Puncte cheie

IN DISCUTIE. Transferul intre fondurile de pensii private obligatorii se va putea face de patru ori pe an, respectiv in lunile februarie, mai, august si noiembrie, potrivit unui proiect de norma al CSSPP. Dat fiind ca transferul se poate efectua doar dupa ce este platita prima contributie (plata ce confirma in esenta calitatea de membru al unui fond), iar momentul primei colectari va fi, cel mai probabil, dupa martie-aprilie 2008, prima luna de transfer efectiv pentru cei ce doresc ar putea fi mai anul viitor.

PIATA. In sistemul de pensii obligatorii administrate privat sunt obligati sa intre doar salariatii cu varsta de maxim 35 de ani, pentru cei cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 aderarea fiind optionala. Pe piata pensiilor private obligatorii se lupta 18 companii, care administreaza tot atatea fonduri. Potrivit estimarilor Comisiei, numarul total al clientilor potentiali pentru administratorii de fonduri este de 4,5 milioane, dar estimarile companiilor sunt ceva mai pesimiste, vorbind despre o piata potentiala de 3-3,5 milioane de contributori. La finele primelor doua luni de campanie de vanzare pentru fondurile din pilonul II, circa 2,3 milioane de salariati de maxim 45 de ani au optat pentru unul dintre fondurile de pensii autorizate.

MECANISMUL. Cotizarea la sistemul pensiilor administrate privat nu presupune pentru angajat niciun cost suplimentar, ci doar virarea unei parti a contributiilor de pensii (CAS) deja platite in sistemul public catre un fond de pensii administrat privat. In 2008, contributia care merge spre fondul de pensii privat va fi de 2% din salariul brut, procent ce va creste progresiv cu 0,5% in fiecare an.

COMISIOANE. Transferul inainte de o perioada de doi ani de la aderarea initiala este comisionat cu un procent de 5% din valoarea activului net personal. Daca aceasta mutare are loc dupa doi ani, comisionul de transfer nu se mai aplica. Din cele 18 companii autorizate pe piata, 17 percep acest comision la nivelul maxim de 5%,in timp ce francezii de la AG2R percep un comision de 3,5% din activul personal. Indiferent de momentul in care are loc transferul de la un administrator la altul, participantul este cel care suporta comisionul bancar pe care il presupune mutarea activului personal de la un administrator la altul.

PROCEDURA. In situatia in care un participant doreste sa se transfere la un alt administrator decat cel cu care a semnat intr-o prima faza, el trebuie sa notifice in scris administratorul de la care pleaca cu 30 de zile calendaristice inainte de aderarea efectiva la noul fond si sa ii trimita acestuia o copie dupa noul act de aderare. Calitatea de participant la vechiul fond de pensii inceteaza la data la care se realizeaza transferul de disponibilitati, iar calitatea de participant la noul fond incepe la aceeasi data.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *