Nu-mi place sa vorbesc la telefon. Nu ramane nicio urma, nu pot sa pastrez convorbirea undeva, s-o cataloghez, sa-i atribui cuvinte-cheie, sa-i dau o prioritate, s-o regasesc usor… Nici SMS-urile nu intra printre optiunile mele atunci cand trebuie sa comunic cu cineva. In aceste conditii, se intelege ca nu sunt pasionat de telefoane, iar criteriile principale pe care le am in vedere atunci cand, totusi, trebuie sa-mi aleg un telefon sunt aceleasi pe care le aplica orice om cuminte cand alege un telefon pentru mama sau bunica: sa fie cat mai simplu. Sunt un client execrabil pentru vanzatorii de gadgeturi.
Cu toate acestea, a inceput sa ma intereseze lumea telefoniei mobile (ceea ce nu inseamna ca am vreo competenta in domeniu). Nu cu multa vreme in urma, am avut o banala controversa – cred ca legata de regizorul unui film sau ceva de genul acesta – iar amicul meu a scos telefonul sau de ultima generatie, a butonat cat a butonat, dupa care mi-a aratat pagina din Wikipedia cu toate informatiile necesare. Mda, asta incepe sa-mi placa, desi imaginea era prea mica, iar navigarea un chin. Oricum, nu era WAP (inacceptabil din retrogradul meu punct meu de vedere), iar pentru o informatie si atat s-a dovedit util. De aici insa pana la a citi stirile, a redacta documente, a rezolva corespondenta, a mentine o agenda de activitati sau a te angaja in socializare in retea e o cale lunga, in care principalele obstacole imi par trei. Primul se leaga de dimensiuni (motivele sunt evidente), al doilea tine de hardware (puterea de calcul si capacitatea de memorie), iar al treilea tine de software. Apple a realizat cu iPhone prima tentativa reusita de a depasi aceste obstacole, impunand totodata – ca de atatea ori – un un model pentru intreaga industrie. Cursa de urmarire a inceput.
Aici intra in scena Google. Recentul anunt privind platforma Android vine sa confirme doua zvonuri care au circulat insistent de mai multa vreme, unul referitor la presupusul telefon mobil (zis GPhone) si celalalt (mult mai vechi) privind un sistem de operare conceput de colosul din Mountain View. Interesant este ca mai degraba al doilea zvon se intrupeaza in Android, deoarece indiferent daca-i zicem „stiva“ (stack) sau „platforma“ software, este de fapt un sistem de operare bazat pe Linux si dotat cu ingredientele necesare dezvoltarii de aplicatii pentru dispozitive mobile de mici dimensiuni. Telefonul propriu-zis nu exista, desi multi vad in HTC Omni un prototip plauzibil, mai cu seama ca a fost folosit pentru sesiunea demo. De notat ca Google nu a infirmat (dar nici nu a confirmat) producerea unui aparat, desi cred ca este foarte putin plauzibil si ca doza de incertitudine pastrata are mai cu seama un rol strategic. Avand in vedere ca Android va fi o platforma deschisa (open source) si gratuita, este de presupus ca va reprezenta o amenintare foarte serioasa pentru concurenta reprezentata de Windows Mobile de la Microsoft, Symbian (detinut in mare masura de Nokia) si MacOS (Apple) si va deschide piata pentru multi producatori care nu vor mai fi obligati sa investeasca peste 200 de milioane de dolari pentru a dezvolta o platforma soft si nici sa plateasca licente pentru a utiliza sisteme proprietare.
Desi este evident ca Android va influenta semnificativ piata, nu cred ca Google are vreo legatura cu afacerile telefoniei. Google este o companie axata pe internet si asa va ramane. Ceea ce nu prea s-a intrebat nimeni este de unde se vor intoarce banii, iar raspunsul la aceasta intrebare este cheia. Incepand de la iPhone, ceea ce purtam in buzunar se cheama telefon doar prin puterea traditiei, pentru ca de fapt este un computer pe care – printre multe altele – il putem folosi pentru convorbiri. Atat pentru Apple cat si pentru Google, interesul este sa aduca webul „la purtator“ si ambele sunt dispuse sa cheltuiasca pentru asta oricat. Banii vor veni din entertainment pentru primul si din publicitate pentru al doilea. Ce se va intampla mai departe e o chestiune de imaginatie. Din moment ce am webul in buzunar, e foarte probabil ca voi prefera sa-mi pastrez documentele si mesajele in internet, iar Google este cel mai pregatit sa-mi ofere tot ce-mi trebuie („biroul din web“ incepe sa capete sens), cu publicitatea de rigoare. Cand voi fi la birou sau acasa, voi prefera un ecran mare si o claviatura normala, iar Bluetooth imi va veni in ajutor si spotul WiFi ma va scapa si de alte fire. Laptop? O simpla carcasa cu ecran, tastatura si baterie. Restul e in buzunar.
Leave a Reply