Acum exact un an, presedintele filialei romanesti a Citigroup, cel mai mare grup bancar din lume, spunea ca se asteapta la o crestere a numarului companiilor care vor folosi listarea la bursa pentru a atrage fonduri. „Cred ca anul viitor vom vedea mai multe listari, atat la Bucuresti, cat poate si la Londra“, declara atunci Shahmir Khaliq, presedintele Citibank Romania. Khaliq a fost contrazis in ceea ce priveste bursa de la Bucuresti – singura listare importanta anuntata pentru 2007, Transgaz, inca urmeaza sa se produca -, iar Londra s-a dovedit intr-adevar o tinta pentru mai multe companii din Romania in cautare de finantare, dar o tinta neatinsa pana acum decat de A&D Pharma, distribuitorul de farmaceutice care a ajuns anul trecut la cota London Stock Exchange (LSE).
RCS&RDS, operatorul telecom care testeaza la Oradea intrarea si pe teritoriul comunicatiilor mobile, anuntase lunile trecute ca are nevoie de 500 de milioane de dolari pe care spera sa-i gaseasca la investitorii de la bursa din City, iar mai nou spera sa obtina chiar pana la 575 de milioane de dolari (peste 390 de milioane de euro). „Conditiile neprielnice ale pietei“ au fost motivul invocat in comunicatul de presa trimis prin serviciul online de informare al LSE. Aceeasi sintagma a aparut si in comunicatul de presa al Telemobil, cel care anunta in septembrie ca suma de 125 de milioane de dolari necesara pentru finantarea operatorului mobil Zapp nu mai poate fi obtinuta prin emiterea de obligatiuni pe piata internationala.
Nu e mai putin adevarat ca, in ciuda crizei financiare in plina manifestare, LSE ar putea parea in continuare favorabil pentru tranzactii. Luna trecuta, Banca Reglementelor Internationale prezenta un studiu care indica faptul ca pe bursa din Londra s-a tranzactionat anul acesta cea mai mare cantitate de lichiditati din lume, conchizand ca dominatia Londrei continua sa creasca in fata celor din New York sau Tokio, aflate in scadere. Totusi, RCS nu e singura reticenta fata de sansele oferite de bursa londoneza; operatorul turc de televiziune prin satelit Digiturk a anuntat si el de curand ca renunta la intentia de a se lista la LSE.
Daca prima optiune pentru Zapp este acum suportul din partea actionarilor, RCS nu are aceasta varianta. Prin natura actionariatului, RDS nu are surse externe care sa poata pompa jumatate de miliard de dolari. Despre Zoltan Teszari, omul de afaceri care controleaza 60% din RCS&RDS prin Cable Communications Olanda, se spune ca nu are alte afaceri si reinvesteste integral profiturile in dezvoltare. Dar nivelul profitului de anul trecut e doar o fractiune din suma necesara, fara a mai pune in discutie faptul ca mai exista 40 de procente sanse ca ceilalti actionari sa-si doreasca incasarea dividendelor. Surse din piata financiara, citate de Ziarul Financiar, spun ca RDS e acum in discutii pentru a contracta un imprumut sindicalizat de 500 de milioane de dolari, cel mai mare de acest fel initiat in Romania, cu ajutorul Citi in consortiu cu ING Bank.
O alta companie care isi pregateste listarea e BitDefender, companie desprinsa de curand din grupul Softwin. Florin Talpes, proprietarul BitDefender, si-a ajustat la randul lui planul, declarand recent pentru BUSINESS Magazin ca fata de acum cateva luni, cand alegerea era intre bursa din Londra si cea din New York, acum este luata in calcul si cea din Bucuresti. Argumentul lui e ca aproape jumatate din investitorii care cumpara in ringul londonez sunt prezenti si la Bucuresti.
Deloc surprinzator, brokerii sustin ca BVB e o optiune valida si chiar de preferat in raport cu o bursa straina. Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest, spune ca daca RCS&RDS ar fi ales sa se listeze la Bucuresti, „influentele internationale ale crizei ar fi fost mai reduse“. La randul lui, Stere Farmache, presedintele BVB, spune ca listarea aici ar fi fost finalizata cu succes: „Au mai fost cazuri in care listarile au fost amanate din cauza conditiilor nefavorabile de pe piata. La bursa din Bucuresti ar fi gasit probabil banii pe care ii cereau in oferta. Anul trecut s-au strans circa 225 de milioane de euro pentru oferta initiala a Transelectrica, deci o oferta RCS&RDS de pana in 400 de milioane de euro nu ar fi fost greu de acoperit“.
Leave a Reply