Contribuabilii polonezi ar putea scapa in urmatorii ani de plata a peste 200 de taxe si impozite. Partidul de opozitie Platforma Civica, cel ce a castigat alegerile legislative anticipate, a propus o lunga lista cu astfel de obligatii fiscale, care ii costa anual pe contribuabili 188,3 milioane de euro.
Astfel de taxe se refera la sumele platite pentru obtinerea de autorizatii de constructie sau de telecomunicatii, de documente din partea autoritatilor fiscale sau pentru eliberarea de carti de identitate, pasapoarte, permise de conducere sau certificate de casatorie. Zbigniew Chlebowski, expert pe probleme economice si vicepresedinte al Platformei Civice, citat de publicatia Puls Biznesu, spune ca acestea nu sunt altceva decat taxe suplimentare, motiv pentru care ar trebui abolite. Potrivit unei analize realizate de autoritatile fiscale, in total sunt aproximativ 250 de taxe ce trebuie achitate catre fisc sau administratii centrale sau locale. In 2006, ele au generat doar 0,2% din toate taxele colectate la bugetul de stat si 1% din cele stranse de autoritatile locale.
De aceea, Chlebowski considera ca incasarile la diverse bugete nu ar avea de suferit de pe urma lichidarii multora dintre aceste taxe. Andrzej Sadowski, vicepresedinte al Centrului Adam Smith, afirma ca a propus aceste schimbari cu mult timp in urma, dar ca aplicarea lor ar putea dura aproape doi ani.
Leave a Reply