“Colegii mei şi cu toţii încercăm să facem opoziţie, însă, din păcate, nu este prea vizibilă opoziţia pe care PDL o face. Văd că sunt colegi foarte determinaţi să se poziţioneze critic la adresa USL, se străduiesc, avem moţiunile simple, o încercare de moţiune de cenzură, apariţii la televizor, dar, din păcate, nu este suficient de mult probabil pentru presă, pentru că nu prea suntem preluaţi. O acţiune cum a fost cea de miercuri, prezentarea Cărţii Negre a Guvernării USL din păcate a beneficiat de atenţie mediatică zero şi s-a ratat un bun moment de a critica guvernarea USL”, a susţinut Udrea, la RFI.
Deputatul PDL consideră de asemenea că îndepărtarea partidului de preşedintele Traian Băsescu a fost o greşeală.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply