Ioan Niculae: Dacă noi avem curajul să spunem ceva se numeşte trafic de influenţă

„Dacă noi avem curajul să spunem ceva se numeşte trafic de influenţă, dacă spun alţii (companii cu capital străin – n.r) se numeşte lobby”, a declarat Ioan Niculae, în cadrul evenimentului de lansare a Forumului Investitorilor Autohtoni. Astfel, în ultimii 20 de ani, comunicarea între mediul de afaceri şi cel politic a funcţionat sub aşteptări, iar contextul economic actual a făcut ca relaţia să devină şi mai tensionată: „În ultimele şase-nouă luni, există o tentaţie furibundă a organelor statului român de a acţiona împotriva celor care îndrăznim să credem că România poate fi constituită nu doar din angajaţi, dar şi din antreprenori”.

“Multe decizii care sunt nefavorabile românilor sunt explicate folosind formula <Aşa vrea Fondul Monetar Internaţional, aşa vrea Uniunea Europeană, aşa vrea Banca Mondială>. De foarte multe ori e minciună pentru că noi nu ştim niciodată ce documente se negociază, iar nonşalanţa cu care se minte e foarte greu de acceptat”, a mai spus Ioan Niculae, referindu-se la o situaţie punctuală din 2009 când deşi fermierii români solicitau un ajutor de stat legal de la Comisia Europeană, guvernul i-a refuzat pe baza unui răspuns negativ al autorităţilor de la Bruxelles, care de fapt „nu aveau nimic împotrivă”.

Radu Enache, George Copos, Luchi Georgescu, Anca Vlad, Radu Timiş, Ştefan Vuza, Vasile Turcu şi alţi 500 de proprietari de companii româneşti s-au reunit miercuri în cadrul Asociaţiei „Forumul Investitorilor Autohtoni” (AFIA), organizaţie care grupează peste un milion de angajaţi.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *