De bine despre economia românească

Astfel de cifre, coroborate cu evoluţia bună a consumului intern, influenţează deja estimările băncilor străine: JP Morgan a majorat prognoza de creştere a PIB pentru 2013 de la 1,5% la 1,9%. Pentru 2014, banca americană prevede o creştere economică de 2,3%, iar potenţialul de creş­tere economică al României pe ter­men lung este estimat la 4%.

În acelaşi timp, rata anuală a inflaţiei a scăzut în martie la 5,25%, faţă de 5,65% în februarie, după ce preţurile de consum au cunoscut o creştere infimă, cu 0,04% în raport cu luna precedentă. Preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au scăzut faţă de luna anterioară cu 0,1%, iar tarifele serviciilor au urcat cu 0,5%.

Presiunile în direcţia creşterii inflaţiei nu sunt excluse însă în lunile următoare, având în vedere incertitudinile privind anul agricol şi fazele următoare de liberalizare a preţurilor la energie şi gaze pentru companii şi consumatorii casnici, afirmă Dumitru Dulgheru, economist al BCR, bancă a cărei estimare de inflaţie pentru sfârşitul lui 2013 este de 4,1%, peste ţinta BNR de 1,5-3,5%.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *