Noutati

A doua Apocalipsa

 

Pentru canadianul Richard Scott Bakker, scrisul a fost la inceput doar un hobby, o metoda de a se destinde atunci cand invatatura il coplesea. Dupa ce, impins de la spate de catre un prieten, a trimis romanul fantasy „La inceput a fost intunericul“ unui agent literar newyorkez, a avut surpriza sa constate ca, in cel mai scurt timp, acesta l-a vandut editurii Penguin. Ulterior s-a apucat de literatura cu norma intreaga si a continuat saga „Printul Nimicului“, inceputa sub atat de bune auspicii, cu alte doua volume, „Profetul razboinic“ si „Gandul cu o mie de fete“. Mergand pe fagasul imaginatiei dezlantuite, prezentul roman descrie o lume aflata la 2.000 de ani dupa Apocalipsa, atunci cand non-zeul Mog a coborat printre oameni. Astazi, haosul se intrevede din nou. Maithanet, seful suprem al castei celor O Mie de Temple, declanseaza Razboiul Sfant impotriva seniorilor Fanim, stapanii orasului sacru Shimeh. In mijlocul agitatiei, Achmian, un vrajitor-spion, este trimis in misiune ca sa afle ce a pus la cale Maithanet si afla ca o stranie creatura va fi cea mai importanta piesa a acestei cruciade tarzii.

 

R. Scott Bakker, „La inceput a fost intunericul“,

Editura Tritonic, Bucuresti, 2007

 

 

Japonia, un pic mai aproape

 

Pentru oamenii de afaceri romani, pentru care spatiul nipon poate fi un taram al fagaduintei, dar si pentru turistii din ce in ce mai numerosi care viziteaza arhipelagul Soarelui Rasare, din Hokkaido pana in Okinawa, recent publicatul dictionar japonez-roman reprezinta un util instrument de lucru. Se spune adesea ca limba japoneza este cea mai dificila. Sigur este ca pentru vorbitorii celor mai multe limbi de pe glob, japoneza nu este usoara. Fondul lexical al dictionarului de fata este indeajuns de bogat si de dens pentru a satisface exigentele unei conversatii nuantate. Cuvintele japoneze au fost transcrise dupa notatia romaji, care, in esenta, reproduce in litere latine exprimarea fonetica a cuvintelor japoneze.

 

Octavian Simu, „Dictionar roman-japonez“,

Editura Lucman, Bucuresti, 2007

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *