Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a participat, vineri, la prima parte a dezbaterii “Nu vă uitaţi copiii la TV – Vezi ce vede copilul tău”, organizată de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), la Palatul Parlamentului.
În acest context, Remus Pricopie a spus că în domeniul educaţiei lipsesc cercetările. “Nu avem suficiente cercetări în spaţiul românesc pentru a realiza dacă o politică publică este benefică sau nu. Nu avem suficiente cercetări să vedem ce le lipseşte copiilor. Am câteva surprize pentru ei, dar una dintre surprize este aceea a diversificării activităţilor educative.
De ce să nu facem teatru în şcoli? De ce să nu aducem filmele româneşti care sunt ecranizări ale unor opere literare, pe care profesorii de limba română le solicită la clasă? (…) De ce să nu facem mai mult sport? De ce să nu avem discuţii despre internet şi educaţie, despre Facebook şi educaţie, despre lucrurile bune şi cele mai puţin bune? De ce să nu antrenăm copiii noştri să facă mai bine faţă riscurilor?”, a spus Remus Pricopie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply