Băncile europene sunt ameninţate de reguli mai stricte de transparenţă

Băncile europene riscă să fie obligate să facă publice impozitele şi taxele plătite, precum şi profiturile obţinute în fiecare stat în parte, scrie Financial Times. Problema transparenţei mai mari a băncilor a fost dezbătută la cele mai recente discuţii ale parlamentarilor europeni referitoare la reglementarea sistemului bancar. Parlamentul European (PE) face presiuni pentru regle­mentări mai stricte privind transparenţa bancară şi solicită reducerea bonusurilor primite de bancheri în legea prin care se vor implementa reglementările acordului interna­ţional Basel III. Cerinţele de transparenţă bancară sunt susţinute pe deplin de Comisia Europeană, însă statele membre ale UE se opun iniţiativei. Spre exemplu, banca britanică Barclays ar trebui să publice profiturile obţinute şi taxele plătite în fiecare ţară unde îşi desfăşoară activitatea – din Marea Britanie până în Zimbabwe. Băncile se tem că noile reglementări – care le vor schimba complet practicile de contabilitate şi le vor face vulnerabile presiunilor publice privind plata impozitelor – ar putea fi aprobate în cadrul legii.

Mai multe pe zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *