Fan Courier aşteaptă o treime din business din comerţul online

Fan Courier, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa locală de curierat, a închis anul trecut cu o creştere a afacerilor exprimate în moneda locală de circa 10 procente, cifra de afaceri a companiei ajungând la circa 244 milioane de lei (55 milioane de euro). Acţionarii companiei, fraţii Pătrăşcanu, afirmă că lansarea de noi servicii precum şi comenzile din mediul electronic au fost principalii factori care au impus trendul ascendent al pieţei anul trecut. De asemenea, Felix Pătrăşcanu suţine că vânzările online îşi vor continua evo­lu­ţia pozitivă din ultimii ani, iar compania pe care o conduce va înregistra o creştere a veniturilor de pe urma acestui seg­ment. Astfel, o bună parte din afacerile com­pa­niei va fi ge­nerată de comenzile transmise magazi­nelor de pe internet. “Comerţul electronic câştigă din ce în ce mai mult teren, pentru că foarte multe companii dezvoltă şi un magazin online pe lângă cel tradiţional. Vânzările online ne-au generat 20% din afaceri anul trecut, iar pentru acest an ne aşteptăm la o contribuţie de circa 30% la încasări”, a afirmat Pătrăşcanu.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Adrian Mihai proprietar FAN Courier

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *