După Curtea franceză de Conturi, trei miniştri ai Cabinetului de la Paris au pus la îndoială, astăzi, capacitatea Franţei de a atinge, în 2013, ţinta de creştere economică pe care s-a construit bugetul general consolidat, deci şi pe cea de deficit public. Cei trei au lăsat să se înţeleagă, în intervenţii separate, că Franţa va renunţa la obiectivul său de a reduce deficitul public la 3% începând cu acest an – un obiectiv calificat drept imposibil marţi de Curtea franceză de Conturi din cauza creşterii economice insuficiente. Chiar preşedintele Franţei, Francois Hollande, anunţase că, în următoarele zile, va exista o reevaluare a ţintelor macroeconomice. Franţa a avut un deficit bugetar de 5,2% în 2011, de 4,8% în 2012 şi urma să intre în ţinta de 3% anul acesta. În 2014, deficitul era prevăzut să coboare la 2,2% din PIB, în 2015 la 1,3% din PIB în 2016, la 0,6% din PIB, iar în 2017 la 0,3% dinPIB. Datoria publică de 89,9% din PIB în 2012 urma să crească în acest an la 91,3% din PIB ca să coboară apoi, an de an, până la 82,9% din PIB în 2017. Însă acest scenariu este pus la îndoială întrucât prognoza de creştere economică de 0,8% anul acesta, pe care s-a fundamentat bugetul pe 2013, nu mai pare să fie posibilă, majoritarea analiştilor văzând o creştere de maximum 0,3%, iar această scădere pune în discuţie veniturile statului şi deficitul bugetar.
Leave a Reply