Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, este de părere că economia României va creşte cu mai mult de 1% în acest an, în timp ce leul ar trebui să se întărească în faţa euro. “Dacă fundamentele solide ale României sunt cuplate cu dorinţa Guvernului de a pune în aplicare reformele, credem că ţara are potenţialul de a ajunge printre liderii creşterii economice în Uniunea Europeană”, a declarat într-un comunicat Greg Konieczny. Pe de altă parte, reprezentantul Franklin Templeton este de părere că, din punct de vedere politic, singurul risc pe care îl vede este sprijinul parlamentar impresionant pe care îl are Guvernul, ceea ce ar putea reduce presiunea asupra acestuia pentru aplicarea implementarea unor reforme necesare.
Leave a Reply