Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Laszlo Borbey, a declarat, duminică, că a vorbit în ultimele zile atât cu secretarul general al MAE, cât şi cu ministrul de resort, cerându-le să informeze comisia cu privire la situaţia din Algeria, dar nu a primit aceste informaţii.
El a adăugat că îi va cere ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, să vină în faţa Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor sau în faţa comisiilor reunite ale Parlamentului, pentru a prezenta un raport cu privire la incidentul din Algeria, în care şi-au pierdut viaţa doi cetăţeni români.
El a refuzat să facă orice fel de aprecieri sau comentarii pe marginea acestui subiect, arătând că nu vrea să se “antepronunţe” până când Ministrul de Externe nu va prezenta un raport legat de acest subiect în faţa Comisiei pentru politică externă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply