Mandatul lui Traian Oprea, fostul director general al Hidroelectrica, în funcţia de consilier pe probleme de energie al ministrului economiei Varujan Vosganian, s-a încheiat la doar o săptămână după preluarea acestei poziţii. Traian Oprea s-a aflat la conducerea Hidroelectrica în perioada 2003-2009, iar în mandatul său producătorul de energie a semnat unele dintre cele mai păguboase contracte de vânzare a electricităţii, cel mai important fiind cel cu Energy Holding. Bazându-se pe experienţa sa în domeniul energetic, Varujan Vosganian, ministru al economiei, care a mai ocupat acest fotoliu în perioada 2006-2008, l-a numit pe Oprea în funcţia de consilier pe probleme energetice, potrivit propriilor declaraţii. Reacţia a venit în urma informaţiei dezvăluite de Remus Borza, avocatul care controlează firma Euro Insol, devenită anul trecut administratorul judiciar al Hidroelectrica, în cadrul emisiunii ZF Live de vineri.
Leave a Reply